Noi, pribegi de scurta vreme pe acest pamant, avem neaparata nevoie sa aflam care ne este soarta in vesnicie.

Daca in vremea scurtei pribegii de aici avem toata grija sa inlaturam de la noi toate cele intristatoare si sa ne inconjuram cu toate cele placate, cu atat mai mult suntem datori sa ne ingrijim de soarta noastra din vesnicie. Ce savarseste cu noi moartea? Ce soarta asteapta sufletul dincolo de hotarul vesniciei? Neaparata nevoie avem sa ridicam valul de pe taina mortii sis a zarim viitorul de dincolo de mormant al omului, pe care ochii trupesti nu-l vad. Singura certitudine a vietii este aceea ca la un moment dat vom muri, iar noi trebuie sa fim in tot ceasul pregatiti pentru trecerea in vesnicie, pentru intalnirea cu Mantuitorul si Judecatorul Hristos; trebuie sa fim pregatiti pentru a da raspuns bun la intrebarile de la judecata, sa dam raspuns pentru timpul de pe acest pamant, pentru libertatea pe care am avut-o. Cum am folosit-o? In ce scop am lucrat cu ea? Sf. Ignatie Briancianinov spune: Moartea este o mare taina, ea este nasterea omului din viata pamanteasca in vesnicie. Prin savarsirea taineii mortii ne dezbracam de invelisul cel grosolan care este trupul si trecem ca finite sufletesti intr-o alta lume, in locasul fiintelor de acelasi neam cu sufletul nostru. Apostolul Pavel a fost rapit in rai si dupa aceea la al treilea cer si a auzit acolo cuvinte negraite, care nu este slobod omului a le grai. Natura raiului, frumusetea cerurilor, imbelsugarea fericirii harice de acolo intrec atat de mult tot ce este ales si placut pe pamant, incat sf. Apostol a folosit pentru a zugravi ceea ce vazuse in sfintita rapire cuvintele urmatoare: cele ce ochiul nu a vazut si urechea nu a auzit si la inima omului nu s-a suit, pe carele a gatit Dumnezeu celor ce Il iubesc pre Dansul, le-a descoperit noua prin Duhul Sau. In aceste cuvinte ale Apostolului este cuprins un adevar trist: caderea omului este atat de adanca incat in starea de cadere el nu mai poate sa-si mai faca prin propriile puteri nicio idee despre fericirea pe care a pierdut-o. Totodata, aceste cuvinte vestesc si un adevar imbucurator: innoiurea prin Sf. Duh a acelor oameni care prin credinta si pocainta au intrat in semintia duhovniceasca a Noului Adam, a Domnului nostru Iisus Hristos. Salasluindu-se in om, Sf. Duh strica in el imparatia pacatului, nimiceste nevazuta lupta si netocmire launtrica, inscauneaza pacea lui Hristos, care da nastere unei asemenea desfatari duhovnicesti incat inima imbatata de ea moare fata de pacat si incepe sa ramana cu statornicie pe langa Dumnezeu si in Dumnezeu. Indemnul Sf. Ignatie Briancianinov este acesta: Sa fugim de ucigasul nostrum-pacatul! Sa fugim nu numai de pacatul de moarte ci si de cel care se iarta lesne, ca nu cumva acesta din nepasarea noastra sa se prefaca in patima care arunca in iad la fel ca pacatul de moarte. Chiar si cantarile din perioada aceasta a Postului Sfintelor Pasti ne aduce aminte de intalnirea cea mai de seama din viata noastra, de intalnirea cu Hristos: Iata, Mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care o va afla priveghind, dar nevrednica este aceea pe care o va afla lenevindu-se. vezi dar suflete al meu cu somnul sa nu te ingreuiezi, ca sa nu te dai mortii si afara de Imparatie sa te incui, ci te desteapta strigand: Sfant Sfant Sfant esti Dumnezeul nostru.