ÎNTRUPAREA ŞI ÎNVIEREA MÎNTUITORULUI,

DUPĂ OCTOIH ŞI PENTICOSTAR*

Pr. drd. NICOLAE ALEXA

In cîntările din Octoih şi Penticostar se cuprinde întreaga Hristolo-

g ie ; în Octoih se cuprinde, îndeosebi, învăţătura despre întruparea,
viaţa, Crucea şi moartea Mîntuitorului, iar «în întreg Penticostarul, se
cuprinde învăţătura noastră ortodoxă în care străluceşte lumina şi ade-
vărul învierii» 1.
întruparea reprezintă începutul chenozei Fiului lui Dumnezeu, cul-
minînd cu jertfa sîngeroasă pe Altarul Crucii de pe dealul Golgotei şi
în acelaşi timp, începutul mintuirii neamului omenesc din păcatul stră-
moşesc.
învierea lui Hristos, proslăvită în cîntările Penticostarului consti-
tuie temelia veşnică a Bisericii şi a credinţei noastre dreptmăritoare.
Logosul în Sfînta Treime, întruparea şi învierea Lui, ocupă un loc
central în cele două cărţi de cult, fiind în contextul învăţăturilor Bise-
ricii Ortodoxe.

1. Logosul şi crearea lumii

Omul, zidit după chipul lui Dumnezeu, a fost înzestrat cu toate însu-
şirile Creatorului său, bineînţeles la nivelul creaturii, prin aceasta ară-
tîndu-se iubirea lui Dumnezeu, dar şi dumnezeirea sa, aşa cum ne în-
credinţează una din cîntările lui Mitrofan : «ca să arăţi oamenilor dum-
nezeirea Ta, una cea întreit strălucitoare, zidind mai înainte pe om, după
chipul Tău l-ai închipuit, dîndu-i lui minte şi cuvînt şi duh, ca un iubitor
de oameni» 2.
Cu toate acestea, omul calcă în mod conştient porunca de a nu
mînca din pomul oprit, deşi Dumnezeu le spusese că, în momentul în
care vor călca porunca dată, cu moarte vor muri, «Dumnezeu nu putea
lăsa nepedepsită această mare greşeală, dovedind astfel inconsecvenţă,
arătîndu-se mincinos» 3.
Pedeapsa este pe măsura neascultării faţă de Ziditorul său. Adam
este izgonit din rai şi primeşte moartea trupului, fiind în afara iubirii lui
Dumnezeu, fiind în imposibilitatea comuniunii cu Dumnezeu.
• Lucrare de seminar susţinută la cursurile de doctorat în teologie, sub îndru-
marea Prof. dr. Nicolae Chiţescu, care a dat şi avizul pentru publicare.
1. t Teoctist, Pastorala la Slintele Paşti, în «M itropolia M oldovei şi Sucevei», nr.
3— 6/1979, p. 237.
2. Cîntarea din Canonul Sfintei Treimi, gl. 1, la Miezonoptica de duminică.
3. Sf. Atanasie cel Mare, Despre întruparea Cuvîntulul, trad. In «Candela», 1912.
p. 570—571.
142 BISERICA ORTODOXA ROM ANA

Odată cu căderea în păcat, suprema creaţie a lui Dumnezeu era

ameninţată să cadă în abisul nefiinţei. Insă, dragostea dumnezeiască nu
putea să îngăduie pînă la sfîrşit această stare jalnică în care se zbătea
omul şi odată cu el, întreaga creatură. «Noi, prin puterile proprii —
spunea I. P. S. Mitropolit Nicolae Mladin — nu puteam reface chipul
cel stricat prin păcatul strămoşesc şi înlănţuit în atîtea patimi personale.
De aceea, aşa cum ne-a creat Tatăl prin Fiul în Duhul Sfînt, făcîndu-ne
fii ai Săi, aşa a trimis pe Fiul Său în lume şi Fiul S-a întrupat, ca în
Duhul Sfînt să ne creeze din nou şi chipul Fiului să strălucească iarăşi
cu putere în făptura noastră» 4.
Pentru ca să restaureze pe om şi întreaga creatură, era absolut ne-
cesar ca la plinirea vremii să vină şi să se întrupeze însuşi Fiul lui Dum-
nezeu, făcîndu-se Om adevărat şi Dumnezeu adevărat.
Venirea Fiului lui Dumnezeu în lume şi întruparea Sa a fost pregă-
tită de Dumnezeu prin Moise, profeţii şi drepţii Vechiului Testament.
Profeţii Vechiului Testament accentuează caracterul supranatural al
lui Mesia. Astfel, o cîntare prezintă naşterea supranaturală a Mîntuito-
rului după proorocia lui Isaia, spunînd : «Iată s-a împlinit proorocia
Isaiei, că fecioară ai născut şi după naştere ca şi mai înainte de naştere
ai rămas, că Dumnezeu era Cel ce s-a născut, pentru aceasta şi firile
le-a în noit; ci o Maică a lui Dumnezeu, rugăciunile robilor tăi ce se
aduc ţie în biserica ta, nu le trece cu vederea, ci ca ceea ce ai ţinut în
braţele tale pe Cel îndurat, spre robii tăi te milostiveşte şi-L roagă să
mîntuiască sufletele noastre» s.
Dumnezeu s-a arătat lui Moise în Muntele Sinai în chipul focului
celui din rug, arătînd chipul curat al naşterii mai presus de fire a Sfintei
Fecioare Maria. Ideea este subliniată astfel de cîntarea bisericească = «Pe
Dumnezeu în pîntece zămislind, Fecioară, prin Duhul cel Preasfînt, ai
rămas nearsă, fiindcă rugul care aprins nu ardea, pe tine arătat mai
înainte te-au vestit lui Moisi şi primitorul de lege, pe ceea ce ai primit
focul cel nesuferit» ®.
Avacum vede naşterea supranaturală a Mîntuitorului din Sfînta
Fecioară, asemănînd-o cu un munte umbrit cu darul lui Dumnezeu. Im-
nologul spune : «Munte umbrit cu darul cel dumnezeiesc privindu-te
Avacum, cu ochii cei de departe văzători, mai înainte a vestit pe Sfîn-
tul lui Israil ce vrea să îiasă din tine spre mîntuirea şi înnoirea
noastră» 7.
Naşterea Mîntuitorului reprezintă împlinirea legii Vechiului Testa-
ment, cum spune Teofan : «Fecioară, tu ai născut pe împlinirea legii, pe
Mîntuitorul Care S-a făcut trup, că nu s-au făcut celor, mai dinainte în-
dreptarea prin lege, ci răstignindu-Se Hristos, pentru noi ne-a în-
dreptat» 8.
4. Pr. prof. N. Mladin, Iisus Hristos în viaţa morală a credincioşilor, în «Studii
teologice» V (1953), nr. 9, p. 610.
5. Slavă... Şi acum..., gl. 1, la Stihoavna de sîmbătă seara.
6. A Născătoarei, gl. 1, cîntarea I din Canonul Învierii, duminică dimineaţa.
7. Cîntarea a IV-a, Irmos gl. 1, duminică dimineaţa.
8. Slavă... Şi acum..., gl. 7, la Stihoavna de la Utrenfa de sîmbăta dimineaţă.
INDRUMARI PASTORALE 143

Prin întruparea Mîntuitorului s-au împlinit toate proorocirile proo-

rocilor, aşa cum ne încredinţează o altă cîntare : «Toate zisele prooro-
cilor mai înainte au scris, Prea Curată, naşterea ta cea negrăită şi netîl-
cuită, pe care noi am cunoscut-o tainic învăţătoare a unei Dumnezeiri în
trei luminători» 9.
Aşteptarea unui Mîntuitor este mult mai veche decît apariţia lui
Israil pe arena istorică şi îşi găseşte sursa în originea unică monoge-
nistă a lumii, în revelaţia primordială, cît şi în unitatea de aspiraţii a su-
fletului omenesc (Facere 3, 15).
Dar Dumnezeu fiind prin însăşi fiinţa Sa dragostea absolută, nu pu-
tea să se rezume în descoperirea dragostei Sale numai la o comunicare
prin cuvinte ce cuprind promisiuni în legătură cu venirea Sa, potrivit
unei iconomii divine a Legii Vechi. Pentru a arăta dragostea Sa puter-
nică, dragostea concretă faţă de om, Fiul lui Dumnezeu se întrupează,
se face om ca noi, ia firea noastră şi vine între noi ca să vorbească cu
noi în graiul nostru» 10.
Acest adevăr e subliniat de o cîntare, a stfel: «Venit-ai din Fecioară
nu sol, nici înger, ci Tu însuţi Domnul Te-ai întrupat şi m-ai mîntuit pe
mine omul. Pentru aceasta strig ţie: Slavă puterii Tale, D oam n e!»11.
Astfel învăţătura despre naşterea supranaturală a Fiului lui Dum-
nezeu ca om, nu e ceva forţat, ceva ce ar satisface o pioasă sete de mi-
raculos, ci ea este un articol necesar. Admiţînd că Maria a născut pe
Domnul nostru Iisus Hristos ca Fecioară, însemnează a recunoaşte că
subiectul lui n-a fost produsul imanentei12.

2. întruparea Logosului
întruparea Cuvîntului lui Dumnezeu din Sfînta Fecioară Maria ră-
mîne cea mai strălucitoare minune, cel mai nou nume sub soare, cum
spunea Sf. Ioan Damaschin, minunea minunilor, care umple de mirare
întreaga suflare, aşa cum ne încredinţează o preafrumoasă cîntare : «Cum
să nu ne mirăm de naşterea Ta, cea dumnezeiască, bărbătească, cu totul
cinstită» ? 13.
Se întrupează însuşi «Fiul Cel ce.este fără de ani din Tatăl Cel fără
de început, Care pentru mîntuirea oamenilor, Dumnezeu fiind, S-a făcut
Om, ca să dăruiască acum celui întîi zidit raiul, şi toată firea să o iz-
băvească de înşelăciunea şarpelui» 14, şi chipul cel căzut să-l mîntu-
iască, împăcîndu-L cu Creatorul său.
O cîntare a lui Chir Iosif spune : «în Adam tot S-a îmbrăcat Cuvîn-
tul, tot purtător de trup ieşind din tine. Pe Acesta roagă-L, de Dumnezeu
Născătoare, să ne mîntuiască de tot felul de ispite şi de focul cel veş-
nic» 1S, iar alta o întregeşte spunînd că, Cuvîntul lui Dumnezeu S-a făcut
9. Slavă..., gl. 1. la Cîntarea a V-a la Miszonoptica de duminică.
10. Invăfătura de credinţă creştină ortodoxă, Bucureşti, 1952, p. 72.
11. Irmos, gl. 2, cîntarea IV-a, duminică dimineaţa.
12. D. Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Sibiu, 1943, p. 150.
13. Slavă... Şi acum..., gl. 3, la Doamne, strigat-am..., sîmbătă la Vecernia cea
mare.
14. Stihira Născătoarei de Dumnezeu, gl. 4, sîmbătă, la Vecernia cea mică.
15. A Născătoarei..., gl. 1, la Cîntarea a treia, marţi dimineaţa.
1*4 BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

Om pentru noi oamenii, fără de schimbare, precum sîntem noi, în două

firi renăscutl6.
Domnul nostru lisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi Om adevă-
rat, întru toate asemenea nouă, dar «fără de păcat». O cîntare a lui Chir
Teofan spune : «Nimeni din oameni n-a fost fără de păcat, fără numai
Tu, Omule fără de moarte...» ,7.
Cuvîntul lui Dumnezeu întrupîndu-Se din Sfîntă Fecioară Maria, S-a
cunoscut într-un ipostas (într-o Persoană) : Dumnezeu-Omul lisus Hris-
tos, în dcuă fir i: firea dumnezeiască şi firea omenească, aşa cum explicit
spune o cîntare : «Pe Dumnezeu-Fiul L-ai zămtslit, pe Hrisitos în feciorie
L-ai născut, pe cel cunoscut într-un ipostas în două firi» l8.
Fiecare fire are cîte o voinţă şi o lucrare : voinţa şi lucrarea ome-
nească se supun de bunăvoie voinţei şi lucrării dumnezeieşti: «Pe Unul,
cel cc eşti în două voi şi poartă un ipostas, din Preasfînta Treime, pe
Acela L-ai născut Prea Curată...» 19 ş i : «Impungîndu-Te în coastă, Dătă-
torule de viaţă, cu suliţa, două izvoare de mîntuire ai vărsat celor ce
Te vestesc pe Tine Unul din Treime, două lucrări purtînd»20.
întruparea aduce nu numai îndumnezeirea firii omeneşti în Persoana
Domnului nostru lisus Hristos, dar şi îndumnezeirea omului, cum fru-
mos spune o cîntare : «Ca să faci pe om Dumnezeu, Om Te-ai făcut...» 2l.
Născînd după trup pe însuşi Fiul lui Dumnezeu, Fecioara Maria
este Născătoare de Dumnezeu (Qeotoxoî) şi nu născătoare de om (dv0p<o-
ito-coxoî) şi Născătoare de Dumnezeu o mărturisim = «Pe Dumnezeul Cel
mai presus de vremi şi mai înainte de veci, în vreme L-ai născut Prea-
curată, mai presus de fire cu trup, Dumnezeu şi om. Pentru aceasta pe
tine, de Dumnezeu Născătoare, cu adevărat şi lămurit te mărturisim» 22.
Răspunzînd la întrebarea : care a fost scopul întrupării Domnului,
Sf. Maxim Mărturisitorul spune printre altele : «Fiul Cel Unul născut
al lui Dumnezeu, Cuvîntul mai înainte de veci..., întrupîndu-Se de la Du-
hul Sfînt şi din Fecioara Maria, ne-a arătat chipul unei vieţuiri de
formă dumnezeiască» 23.
Scopul suprem al întrupării Domnului nostru lisus Hristos este ca
omul să ajungă la desăvîrşirea Lui, a lui Dumnezeu. Astfel, Fiul lui
Dumnezeu S-a înomenit pentru ca noi să fim îndumnezeiţi, «Hristos
împăratul tuturor, născîndu-Se din Sfîntă Fecioară, Se va sălăşlui între
oameni şi-i va îndumnezei pe toţi» 24.

16. Stihira lui Anatolie, Şi acum..., la Doamne, strigat-am..„ seara, vineri, în

Săptămîna Luminată.
17. Cîntarea lui Chir Teofan, gl. 1, la Stihoavna de la Utrenie, sîmbătă dimi-
neaţa.
18. A Născătoarei..., gl. 1, Cîntarea V, marţi dimineaţa.
19. Stihira, gl. 4, cîntarea Vl-a, vineri dimineaţa.
20. Stihira, gl. 1, la Stihoavna de sîmbătă dimineaţa.
21. Şi acum..., gl. 4, Cîntarea Vl-a, duminică dimineaţa.
22. Ibidem.
23. Sf. Maxim Mărturisitorul, Cuvînt ascetic, trad. de Pr. D. Stăniloae, Sibiu,
1947, p. 7.
24. Cf. N. Chiţescu, îndumnezeirea omului, în «Biserica Ortodoxă Română», LVI
(1938), p. 25.
INDRJUMARI PASTORALE 145

Desăvîrşirea omului a fost realizată potenţial prin întrupare şi prin

jertfa G o lg o te id a r , de fapt, ea se săvîrşeşte printr-o nouă întrupare a
credinciosului în trupul tainic al Bisericii, scăldată de nesecatele valuri
de sfinţenie ale harului dumnezeiesc, putînd să-l facă asemănător mo-
delului, aşa cum se întîmplă cu sfinţii.
Astfel, desăvîrşirea omului este un proces continuu, un sinergism,
adică o lucrare organică a darurilor naturale cu cele supranaturale. In
acest proces continuu, omul nu se confundă cu Dumnezeu, nu pierde
caracterele naturii sa le2S.
Fiul lui Dumnezeu întrupat îşi arată dragostea Sa nu numai prin
faptul că cheamă la Sine pe credincioşi, ci se coboară El însuşi la sta-
rea acestora, «fiind modelul pururea neajuns şi necesar desăvîrşirii cre-
dincioşilor : de smerenie, care merge pînă la chenoză şi de iubire, care
merge pînă la jertfa vieţii celui sfînt şi drept pentru cei păcătoşi; de
iertare, care merge pînă ia mîntuirea celor care-L ucid ,• de sfinţenie ab-
solută, în toate slăbiciunile om eneştiîntr-un cuvînt, de desăvîrşire» 26.
Fiul lui Dumnezeu se coboară pentru a-i ridica pe credincioşi, prin
pilda vieţii Sale, la înălţimea Lui, pentru a-i face astfel nu numai obiect
al iubirii lui Dumnezeu, ci şi subiecte ale iubirii de Dumnezeu şi de
oameni.
In persoana Domnului nostru Iisus Hristos avem întruparea binelui
absolut, în El idealul moral este o realitate vie. Aşadar, în umanitatea
Lui nu se manifestă desăvîrşirea morală a unui om, ci însuşi dumne-
zeirea, însuşi binele absolut; e o umanitate îndumnezeită, ridicată la
înălţimea unei desăvîrşiri morale unice şi inaccesibile pentru ceilalţi
oameni.
Modul în care s-a realizat cuprinderea virtuală a noastră în Hris-
tos, constituie una dintre cele mai mari taine pentru înţelegerea noas-
tră. Cîntarea noastră bisericească zice : «Ieri m-am îngropat cu Tine
Hristoase, astăzi mă scol împreună cu Tine, înviind Tu ; răstignitu-m-am
împreună cu Tine, însuţi împreună mă preamăreşte Mîntuitorule, întru
împărăţia Ta» 27.
Hristos se face izvorul permanent al vieţii noastre creştine care
atrage pe credincioşi în mod activ prin iubirea Sa şi prin energia ha-
rului dumnezeiesc.
«Prin întrupare, viaţa şi patimile sale, Mîntuitorul trimitea şi tri-
mite mereu spre oameni, ca dintr-un centru activ al omenirii, iubirea
compătimitoare care se întindea şi se întinde ca o punte ontologică în-
tre El şi oameni, ca o punte prin care legătura lui cu noi devenea şi
devine şi mai eficace şi pentru noi... Natura umană a lui Hristos, prin
moarte şi înviere, devine un bun vas comunicant al energiilor dumne-
zeieşti spre noi, deschizîndu-se larg efluviilor de har şi revărsîndu-se
uşor spre noi» 28.
25. Cf. D. Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Sibiu, 1940, p. 178— 179.
26. Prof. N. Chiţescu, Sinteză asupra dogmei soterioiogice privită interconfesio-
nal, in «Ortodoxia».
27. Troparul 2, Cîntarea a IlI-a, In Canonul învierii!
28. Teologia dogmatică şi simbolică, voi. II, Bucureşti, 1958, p. 638— 640.

B. O. R. — 10
 746 BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

3. Crucea şi darurile ei
însuşi planul iconomiei divine plinit prin întruparea Mîntuitorului
din Sfînta Fecioară Maria, nu şi-ar fi atins desăvîrşit scopul, fără ca
Iisus să moară pe Cruce şi să învieze a treia zi din mormînt. Hristos în-
trupat triumfă asupra morţii, prin moartea Sa pe Cruce şi noi toţi cei
ce credem, murim cu Hristos pentru a convieţui cu El în veşnicie. «Fără
Hristos, umanitatea era cufundată în umbra morţii» (Matei 4, 16), dar
întrupîndu-Se şi făcîndu-Se asemenea nouă, afară de păcat, Hristos Se
face solidar cu toată făptura raţională; îşi asumă moartea noastră şi
pedeapsa noastră pentru păcatul strămoşesc şi o ia asupra sa pentru a
învinge definitiv moartea prin jertfa Sa pe Cruce.
Aşadar, Fiul lui Dumnezeu se întrupează pentru a ne răscumpăra din
servitutea morţii ce ne stăpîneşte ca urmare a căderii în păcat a pri-
milor oameni şi pentru a ne recîştiga viaţa fericită în împărăţia Sa cea
veşnică. întruparea se plineşte la vremea rînduită în atotştiinţa lui Dum-
nezeu celui întreit în persoane. Din momentul zămislirii ma,i presus de
fire în pîntecele Sfintei Fecioare Maria începe jugul Crucii, culminînd
'c u durerile suferite prin răstignirea Sa pe dealul G olgotei29.
Crucea este împlinirea profeţiilor. întreg Vechiul Testament, legea
şi proorocii îşi au plinirea şi descoperirea desăvîrşită în Noul Testa-
ment. în Iisus Hristos se dezleagă şi se împlinesc toate profeţiile, iar
Vechiul Testament este un pedagog, o călăuză spre Hristos (Gal. 3, -24).
Crucea a fost un înainte-mergător al plinirii veacurilor, atît prin înţe-
lesul ei duhovnicesc, cît şi prin imagini, prin semnele ei preînchi-
puitoare.
Astfel, lemnul de demult prin care strămoşul a gustat moarte, pre-
închipuia cinstitul lemn al Crucii prin care «tot credinciosul se mîntu-
ieşte din osînda morţii» 30. Palmele puse de Iacov pe capetele celor ti-
neri, închipuiau palmele întinse ale Mîntuitorului pe Cruce prin care «a
mîntuit lumea din mîna amăgitorului» 31.
Toiagul lui Moisi închipuia cinstita Cruce, căci printr-însa Mîntui-
torul a mîntuit «pe poporul său din adîncul mării păcatelor» 32. Cînd şi-a
întins Moisi mîinile la înălţime a preînchipuit «patima de bună voie a
Mîntuitorului pe lemnul Crucii prin care a surpat stăpînirea cea pierză-
toare a vicleanului» 33.
Şarpele de aramă înălţat de Moisi în pustie închipuia răstignirea
Mîntuitorului, prin care «a mîntuit lumea de vătămarea şarpelui» 34.
«Suirea lui Isaac în munte şi coborîrea lui Iona în pîntecele chitului,
au închipuit: unul adică, legăturile şi junghierea, iar altul îngroparea
şi viaţa minunatei tale învieri» 35.
29. Rugăciunea la scoaterea Sfintei Cruci.
30. Stihira Crucii, la Doamne,-strigat-am..., gl. 1, joi seara.
31. Stihira Crucii, la Cîntarea a Vl-a, gl. 2, miercuri dimineaţa.
32. Stihira Crucii, gl. 8, la Stihoavna Laudelor, vineri dimineaţa.
33. Stihira, gl. 1, Cîntarea a Vl-a, miercuri dimineaţa.
34. Stihira Crucii, gl. 5, la Doamne, strigat-am..., joi seara.
35. Sedelna Învierii, gl. 1, la Utrenie, miercuri în săptămîna a doua după Paşti.
ÎNDRUMĂRI 'PASTORALE 147

Crucea vieţii lui Hristos este una şi aceeaşi cu iubirea Sa nemăr-

ginită fată de creatura mîinilor Sale : omul. Ea e iubirea cea mai pro-
fundă a lui Dumnezeu faţă de noi. Crucea Mântuitorului e iubirea Lui
nemuritoare, e vie, descoperindu-se în sensul cel mai pur şi în chinurile
Crucii, cînd se roagă Tatălui ceresc pentru iertarea şi mîntuirea celor
ce-L răstignesc.
Dumnezeu este iubire în fiinţa şi viaţa Sa intratrinitară şi se mani-
festă şi în afară de Sine, faţă de oameni şi în Întreaga Sa creaţie. Suprema
iubire a lui Dumnezeu faţă de lume se arată pe Golgota, cînd Dumnezeu
Tatăl oferă lumii supremul dar — pe Unicul Său Fiu — ca să fie sacrifi-
cat pentru păcatul omenesc şi iubirea tot atît de mare, dar răstignită a
Fiului care I se predă Tatălui, supunîndu-Se întru totul voii Celui ce
L-a trimis (Ioan 5, 30), mergînd şi pironindu-se pe Cruce, «ca un miel
fără de răutate» 36.
In aceste două iubiri se află originea şi fundamentul Crucii Mîntui-
torului. Dar iubirii, Crucii Mîntuitorului, îi urmează viaţa. «Aşa cum
viaţa, naşte din iubire, din Cruce naşte o nouă viaţă, învierea» 37.
Crucea lui Hristos este expresia cea mai înaltă a iubirii lui Dum-
nezeu. Ea este pentru noi nu numai imaginea pămîntească a Crucii ce-
reşti, formată din iubire, ci în acelaşi timp, după cuvîntul Sf. apostol
Pavel, ea este «puterea lui Dumnezeu, întrucît este purtătoarea aces-
tei puteri dumnezeieşti, care este iubirea» 38.
Crucea e cal.ea şi uşa spre această nouă viaţă, spre înviere. Crucea
ca pom al vieţii poartă şi odrăsleşte viaţa, iar «învierea e o nouă îm-
bogăţire a persoanei, a vieţii, este o nouă stare şi calitate a fiinţei, a
făpturii, a trupului, care în Hristos Cel înviat devine duhovnicesc, ne-
stricăc.ios, nemuritor» 39.
Mîntuitorul a purtat ocara Crucii, a suferit Crucea pentru noi, fără
să ţină seama de ocara ei, înviind şi şezînd de-a dreapta lui Dumnezeu.
O cîntare spune : «Dătător de lege drept fiind, cu cei fără-de-lege Te-ai
socotit şi pe lemn Te-ai spînzurat, Făcătorule de bine, Doamne, vrînd
să îndreptezi pe om» 40. Din această legătură pentru veşnicie între Hri-
stos şi altar, se descoperă adînca unitate între Hristos şi Cruce, Mîn-
tuitorul rămînînd pentru veşnicie nedespărţit de Cruce, de altarul pe
care de bunăvoie se jertfeşte. «Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi
sfîntă învierea Ta o lăudăm şi o slăvim, că Tu eşti Dumnezeul nostru,
afară de Tine pe altul nu ştiu».
Jertfa adusă de Iisus Hristos Tatălui nu se mărgineşte exclusiv la
aspectul exterior al răscumpărării, la chinurile şi moartea de pe Cruce ;
mai presus de acestea, Mîntuitorul a fost însufleţit de dragostea Sa ne-
ţărmurită care L-a făcut să uite de Sine şi să meargă pînă la patimă şi
36. Conf. Pr. prof. Const. Galeriu, învăţătura creştină despre Slinta Cruce şi
cinstirea ei, în «Ortodoxia», X X X (1978), nr. 3, p. 500.
37. Slavă... Şi acum..., la Stihoavna Laudelor, gl. 1, vineri dimineaţa.
38. Prof. I. Seranfinceanu, Taina Crucii, în «Mitropolia M oldovei şi Sucevei», LIII,
nr. 1—3, 1977, p. 147.
39. Pr. prof. Const. N. Galeriu, art. cit., p. 501.
40. Stihira la cîntarea a IV-a, gl. 1, vineri dimineaţa.
148 BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

moarte, care este mai tare decît moartea, dragostea a biruit moartea
însăşi.
Astfel, jertfa adusă de Iisus Hristos Tatălui ceresc este jertfa dra-
gostei Sale prin care El S-a dăruit lui Dumnezeu, suferind pentru noi.
Suferinţa Mîntuitorului e străbătută întotdeauna de o dragoste nemăr-
ginită. Ea se varsă şi se topeşte totdeauna în dragoste.
Crucea reprezintă nu numai punctul maxim al suferinţei lui Hristos,
dar şi al dragostei Sale. Ca intensitate, iubirea Domnului nostru Iisus
Hristos merge pînă la jertfirea propriei sale vieţi, pentru mîntuirea lu-
mii. Mîntuitorul se jertfeşte nu numai pentru cei drepţi şi buni, ci şi
pentru cei păcătoşi. O cîntare spune : «Pentru osînda celor lepădaţi,
osînda ai suferit; pentru cei ce au pătimit goliciune, gol pe lemn te-ai
spînzurat îndurate. Mare este stăpînirea ta şi iubirea ta de oameni» 41.
Privită sub aspectul extensiunii, iubirea Domnului nostru Iisus Hri-
stos cuprinde desăvîrşit întreaga creaţie şi omenire. Iubirea Lui se deo-
sebeşte de iubirea restrînsă a oricărui om. El iubeşte pe toţi oamenii cu
aceeaşi intensitate. Prin crucea ta Hristoase — spune cîntarea — o turmă
s-a făcut a îngerilor şi a oamenilor şi o adunare; cerul şi pămîntul se
veselesc, Doamne, slavă Ţie» 42.
Din instrument de tortură, Crucea devine instrumentul de înălţare,
de lumină şi viaţă, devine instrumentul mîntuirii noastre. «Inălţatu-Te-ai
pe lemn de voie, Iisuse, şi toată lucrarea cea rea a diavolului o ai sur-
pat, iar pe oamenii cei căzuţi în pierzanie, i-ai înălţat, mult M ilo-
stive» 43.
Deci, pironindu-se pe Cruce, Creatorul întregului univers, creatura
căzută din lumina slavei lui Dumnezeu se mărgineşte pironindu-se şi
aduce după sine «nimicirea puterilor rele» pentru totdeauna. Hristos
biruieşte pe Satan, pe moarte prin moarte, eliberînd pe om de sub de-
pendenţa morţii.
Crucea Mîntuitorului nu e numai jertfă şi sanctuar pe care victima
se zbate pentru a supravieţui momentului, Crucea Lui e smerenia cea
mai deplină care atinge apogeul pe Crucea Golgotei, e iubirea cea mai
pură care este mai tare decît moartea, dragostea care a biruit moartea
însăşi; mai mult, Crucea e semnul lui Hristos şi al creştinismului. Mîn-
tuitorul însuşi va veni întru slavă la judecata viitoare cu «semnul Fiului
Omului» (Matei 24, 30), cu Crucea pe care a primit să se răstignească
din dragostea Sa cea fără de margini faţă de creatura mîinilor Sale.
Crucii i se dă închinare încă din momentul morţii Mîntuitorului şi
mai ales după slăvită Sa înviere. Cîntarea cheamă pe toţi credincioşii
spunînd : «Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm învierii lui Hristos,
că iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea...» 44.
Pentru ca lumea să fie răscumpărată din păcatul strămoşesc, Răs-
cumpărătorul trebuia să fie Dumnezeu-Om. Trebuia să fie Dumnezeu
adevărat pentru ca jertfa Lui să fie efectivă şi Om desăvîrşit «ca să
41. Stihiră la cîntarea a VlII-a, gl. 1, vineri dimineaţa.
42. Stihiră la Stihoavna Laudelor, gl. 1, vineri dimineaţa.
43. Stihiră la cîntarea a Ill-a, gl. 2, vineri dimineaţa.
44. învierea lui Hristos, cîntarea la scoaterea Sf. Evanghelii.
în d r u m ă r i p a s t o r a l e 149

poată suferi şi folosi oamenilor ca pildă de luptă şi de biruinţă împo-

triva răului» 45. Urmările jertfei pe Cruce sînt multiple :
— Pe Cruce pironindu-se Hristos, firea omenească a sa a îndum-
nezeit-o, «pe şarpele cel începător de răutate l-a omorît şi pe noi ne-a
mîntuit din blestemul cel din lem n»4#.
— Hristos, murind pe lemnul Crucii, a îndumnezeit pe cel omorît
prin lemn cum spune cîntarea : «Pe mine cel omorît prin lemn m-ai în-
dumnezeit murind pe lemn, Hristoase...» 47.
— Darurile răstignirii sînt reliefate în cîntarea care spune : «Lumea
s-a miluit, Cuvîntule, cu răstignirea Ta ; Zidirea s-a luminat, neamurile
mîntuire au dobîndit Stăpîne...» ; 48 lemnul Crucii a odrăslit «viaţă şi ne-
stricăciune». Cel fără de păcate, suferind «Crucea şi moartea, a dăruit
lumii învierea» 49.
— întreaga făptură şi cerifrile se veselesc, pentru că Hristos pe
Cruce a pironit păcatele poastre şi moartea omorînd, ne-a dăruit nouă
viaţă veşnică şi mare m ilâ50.
— Hristos, înălţîndu-Se cu trupul pe Cruce, a chemat toate neamu-
rile la cunoştinţa adevărului Său, cum ne încredinţează o cîntare : «Pe
Cruce cu trupul înălţîndu-Te, ai chemat neamurile care nu te ştiau pe
Tine, judecătorule al tuturor, către cunoştinţa Ta» 51.
— Semnul Crucii a fost arătat de Hristos, ca lemn de viaţă dătător
tuturor celor ce cred şi îl mărturisesc pe Hristos ca om desăvîrşit şi
Dumnezeu adevărat. «Şi printr-însul pe cel ce avea stăpînirea morţii» ai
înviat pe toţi morţii prin păcatul neascultării primilor oamenis*.
Prin Cruce, Hristos «a dăruit înviere din morţi celor din iad şi
moartea noastră de întristare s-a omorît» 53.
Mîntuitorul este proslăvit în multe cîntări bisericeşti, specificîndu-se
că prin jertfa Sa ne-a răscumpărat de păcat, ne-a iertat, a adus bucurie
şi lumină, unitate, înfrăţire şi solidaritate între oameni : Tu, Hristoase,
«blestemul lemnului prin lemn l-ai vindecat şi binecuvîntare ai izvorît
oamenilor», «înşelăciunea s-a depărtat şi darul a înflorit,- că de acum
nu va mai fi pedeapsă a osîndirii ei»... «crucea este întărirea noastră,
crucea lauda noastră, crucea bucuria noastră» 54.
— Jertfa de pe Cruce a Mîntuitorului «a stricat puterea morţii şi
înşelăciunea diavolului s-a pierdut, iar neamul omenesc a fost mîntuit
din robia păcatului strămoşesc» 5B.
45. Hristu Andrutzos, Dogmatica, trad. rom. de Dr. D. Stăniloae, Sibiu, 1930,
p. 25.
46. Stihiră la cîntarea a V il-a, gl. 4, vineri dimineaţa.
47. Slavă... Şi acum..., Născătoare de Dumnezeu..., gl. 3, la Stihoavnă, vineri
seara.
48. Stihira Crucii, gl. 3, la Stihoavnă, marţi seara.
49. Stihira învierii, a lui Anatolie, gl. 1.
50. Stihira alfa-beta la greci, la Stihoavnă, gl. 1.
51. Stihira 2, gl. 1, ctntarea 5, vineri dimineaţa.
52. Stihira Crucii, gl. 2, la Stihoavnă.
53. Stihira Crucii cu a Învierii, gl. 1, cîntarea 9, duminică dimineaţa.
54. Stihira Crucii, la Stihoavna Laudelor, vineri dimineaţa.
55. Stihira învierii, gl. 3, la Doamne, strigat-am..., sîmbătă la vecernia cea mare.
150 BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

De aceea, închinîndu-ne Crucii, slăvim învierea lui Hristos cea de

a treia zi, că printr-însa Hristos a înnoit firea omenească cea stricată şi
ne-a arătat nouă suirea la ceruri56.
Mîntuitorul a suferit pe Cruce, arătîndu-ne marea Sa iubire faţă
de noi. Prin ea ni s-au iertat păcatele noastre, dar ne-a şi cîştigat dra-
gostea noastră. De aceea, «Crucea este semnul şi locul în care ne ară-
tăm iubirea noastră faţă de Hristos, faţă de iubirea cea fără de margini
a lui lisus, care «ne naşte din apă şi din duh» încorporîndu-ne şi înăl-
ţîndu-ne către Dumnezeu 57.

4. învierea Mîntuitorului
Cea mai mare minune sub soare prin care se arată în modul cel mai
strălucit dumnezeirea Domnului nostru lisus Hristos este învierea Sa
din morţi. Ea este un fenomen unic în rstoria tuturor timpurilor.
Prin învierea sa din morţi, Mîntuitorul săvîrşeşte cea mai mare bi-
ruihţă asupra omenescului, asupra legilor naturii. Căci prin cruce şi în-
viere, stricăciunea a fost surghiunită, nestricăciunea a înflorit, legătura
cea de multă vreme s-a dezleg atceru rile, pămîntul şi cele de pe pă-
mînt să se veselească, că a înviat Hristos,- moartea a prădat; ziua cea
veselă s-a arătat58.
învierea este un act al atotputerniciei lui Dumnezeu depăşind pe
cele enumerate, pentru că El a înviat cu puterea Sa dumnezeiască, bi-
ruind moartea şi rămînînd viu în veci.
Acest fapt este adeverit de cîntarea care spune : «Cela ce răstignire
ai răbdat şi moartea ai stricat şi ai înviat din morţi, Doamne, împacă
viaţa noastră ca un atotputernic» 59.
învierea Mîntuitorului Hristos este evenimentul unic care dă sens
la tot ceea ce o precede şi la tot ceea ce o urmează, care investeşte cu
semnificaţie şi valoare viaţa om ului60.
Această valoare reînnoită a vieţii omului este cu atît mai preţioasă,
cu cît ea îşi primeşte investirea de la «Cel mai înainte de veci născut
din Tatăl, care s-a întrupat din Sfîntă Fecioară Maria, a răbdat Cru-
cea, îngropare şi înviind din morţi a biruit stăpînirea morţii, mîntuind
pe omul cel rătăcit81.
învierea Domnului este faptul central al credinţei şi al existenţei
creştine. învierea «e primăvara sufletelor, că Hristos ca un soare stră-
lucitor ieşind din mormînt a treia zi, a alungat iarna cea întunecată a
păcatului, pe dînsul să-L lăudăm că s-a preaslăvit» 62.
56. Stihira învierii, gl. 4, la Stihoavnă, vineri seara, în săptămîna a cincea după
Paşti.
57. Pr. prof. Const. Galeriu, art. cit., p. 508.
58. Stihira a Il-a, la Stihoavna de la Utrenia de vineri în săptămîna a doua
după Paşti.
59. Troparul şi stihira a IlI-a la Laude, în duminica Paştilor.
60. Pr. prof. D. Radu, învierea Mîntuitorului, plrgă a învierii şiînnoiriinoastre.
în «Biserica Ortodoxă Română», XCVI (1978), nr. 3— 4, p. 245.
61. Stihii^ a H-a la Doamna, strigat-am..., la Vecernia din duminicaPaştilor
62. Troparul Sf. Ioan Damaschin, la Canonul din duminica Tomei.
ÎNDRUMARIIPASTORALE 151

învierea Mîntuitorului este pentru Ortodoxie «sărbătoarea sărbăto-

rilor şi praznicul praznicelor... căci din moarte la viaţă şi de pe pămînt
la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi...» 83.
Pînă la înviere, întreaga creaţie se afla în întunericul păcatului ,-
dar această suferinţă trebuia să aibă un sfîrşit, astfel împlinindu-se fă-
găduinţa făcută de însuşi Dumnezeu primilor oameni. De aceea învie-
rea constituie prilej de nespusă veselie şi neînchipuită bucurie pentru
întreaga natură. «Acum toate s-au umplut de lumină şi cerul şi pămîntul
şi cele de dedesubt. Deci, să prăznuiască toată făptura învierea lui
Hristos, întru care ea s-a întărit» M.
Această lumină, izvorîtă din învierea Mîntuitorului, a făcut ca în-
treaga creaţie să fie străbătută în mod deplin de fericirea trăirii cu
Hristos cel înviat, constituind pentru ea şi om, o nouă creaţie înnoită
şi întărită prin Crucea şi învierea Mîntuitorului. Această readucere ple-
nară, «din moarte la viaţă şi de pe pămînt la cer», a umplut de bucurie
şi de fericire întreaga creaţie. De aceea împreună cu omul nou adus de
Hristos cel înviat, cîntă cu mare bucurie «Cerurile după cuviinţă să se
veselească şi pămîntul să se bucure şi să prăznuiască toată lumea văzută
şi cea nevăzută, că a înviat Hristos, veselia cea veşnică» 65.
Toată făptura participă la bucuria învierii lui Hristos, aşa cum ade-
vereşte cîntarea : «Prăznuim omorîrea morţii, sfărîmarea iadului şi în-
cepătura altei vieţi veşnice ,- şi săltînd lăudăm pe Pricinuitorul, pe Unul
cel binecuvîntat, Dumnezeul părinţilor şi preaslăvit».
învierea Mîntuitorului este un adevăr tot atît de sigur ca şi moar-
tea S a66. Nimic n-ar fi putut readuce la credinţă pe apostolii îngroziţi
de moartea tragică a învăţătorului lor, decît dovada palpabilă a învierii
Sale. De aceea, Mîntuitorul, ppntru a preveni pe ucenicii Săi asupra
morţii şi învierii Sale, face precizări clare. «Fiul Omului 'trebuie să
moară şi a treia zi să învieze» (Matei 8, 31).
Penticostarul confirmă acest adevăr arătînd că Mîntuitorul a mu-
rit cu adevărat şi a înviat a treia zi. «Cu trupul adormind ca un muritor,
împărate şi Doamne, a treia zi ai înviat, pe Adam din stricăciune ridi-
cînd şi moartea pierzînd, Paştile nestricăciunii, lumii de mîntuire» 67.
Arată că Hristos înviind, mormîntul a rămas cu peceţile neatinse,
preînchipuind naşterea mai presus de fire a Mîntuitorului din Sfînta Fe-
cioară Maria. «Păzind peceţile întregi Hristoase, ai înviat din mormînt,
Cela ce n-ai stricat cheile Fecioarei cu naşterea Ta şi ne-ai deschis nouă
uşile raiului» 68.
Momentul învierii nimeni nu l-a simţit, îngerii răsturnînd piatra
de pe mormînt, au arătat doar că mormîntul era gol şi că păzirea lui
nu-şi găseşte raţiune, ucenicii urmînd să aştepte arătarea Domnului aşa
cum El le făgăduise. Cîntarea spune : «înger, mai înainte de zămislirea
63. Irmos la cîntarea a VllI-a, din Canonul învierii.
94. Tropar la cîntarea a IlI-a, dan canonul Învierii.
65. Tropar la cîntarea I-a, din canonul învierii.
66. Troparul la cîntarea a V il-a, din Canonul Învierii.
67. Cf. Lepin, Histoire de Jesus, în «Le Christ», Paris, 1935, p. 335.
68. Exapostilaria din Sfînta şi Marea Duminică.
J52 BISERICA ORTODOXA ROMÂNĂ

Ta, Doamne, a grăit celei pline de dar : Bucură-te ! înger încă şi la în-
vierea Ta a răsturnat piatra slăvitului Tău mormînt» ®9.
Nici paznicii mormîntului şi nici ostaşii nu L-au văzut pe Domnul
înviat ,• ei mărturisesc doar de «înfăţişarea îngerului care era ca fulge-
rul şi îmbrăcămintea Lui albă ca zăpada. Şi de frica Lui s-au cutremurat
străjerii şi s-au făcut ca morţii (Matei 28, 3—4). Mormîntul Tău, Mîntui-
torule, ostaşii străjuindu-1, morţi s-au făcut de strălucirea îngerului ce
s-a arătat, care a vestit femeilor învierea» 70.
învierea este o realitate şi în Penticostar aflăm cîntări care cuprind
referiri din predica Sfinţilor Apostoli, care fac din înviere temeiul cre-
dinţei noastre creştine (Fapte 2, 22— 35).
Realitatea neîndoielnică a învierii Mîntuitorului nostru Iisus Hristos
este dovedită pe de o parte de aflarea mormîntului gol deşi a fost stră-
juit cu străşnicie, iar pe de altă parte, de arătările Lui după slăvită Sa
înviere din morţi. Cîntarea bisericească spune : «Venit-au mai înainte
de dimineaţă cele ce au fost cu Maria, şi aflînd piatra răsturnată de pe
mormînt, auzit-au de la în ger: pentru ce căutaţi între morţi ca pe un
om, pe Cela ce este întru lumina cea pururea fiitoare ? Vedeţi giulgiu-
rile cele de îngropare ,• alergaţi şi propoveduiţi lumii că S-a sculat Dom-
nul, omorînd moartea ; că este Fiul lui Dumnezeu, care mîntuieşte nea-
mul omenesc» 71.
Apostolii Petru şi Ioan venind la mormînt, nu găsesc decît giulgiu-
rile şi mahrama învăluită deosebi în alt loc (Ioan 20, 1— 10). Nici mor-
mîntul gol n-a fost suficient pentru a convinge pe ucenici despre înviere,
lăsîndu-se posibilitatea credinţei că trupul Mîntuitorului ar fi fost fu-
rat, aşa cum ni se descoperă din spusele Măriei Magdalena. Aceasta a
văzut piatra răsturnată şi a zis Apostolilor : «Au luat pe Domnul din
mormînt şi nu ştim unde L-au pus» (Ioan 20. 2).
Singur, Sf. evanghelist Ioan, văzînd mormîntul gol, n-a pus la îndo-
ială învierea, ci intrînd în mormînt «a văzut şi a crezut» (Ioan 20, 8).
Deşi au fost îndoielnici la început ucenicii, aceasta datorîndu-se în mare
parte fricii ce i-a cuprins văzînd pe Mîntuitorul răstignit, aflarea mor-
mîntului gol rămîne unul din argumentele primordiale care atestă în-
vierea lui Hristos. Dacă luăm prin absurd posibilitatea ca ucenicii să fi
furat trupul Mîntuitorului, ce rost ar mai fi avut mergerea lor la mor-
mînt ? Acest lucru ar fi fost adus la cunoştinţa femeilor mironosiţe şi cu
atît mai mult ar fi fost cunoscut de apostolii Petru şi Ioan. Chiar dacă
s-ar fi putut fura de altcineva, nu se poate explica sub nici o formă
modul în care au luat trupul gol şi ar fi lăsat giulgiurile şi mahrama
zăcînd deosebi în alt loc.
Orice încercare de mituire a paznicilor, orice încercare de acope-
rire, a adevărului învierii rămîne fără izbîndă: «Pe străjeri îi învăţau cei
fărădelege: acoperiţi învierea lui Hristos şi luaţi arginţi şi ziceţi: că noi
dormind, mortul s-a furat din mormînt. Cine a văzut ? Cine a auzit, ca
un mort să se fure vreodată ? Mai vîrtos, uns cu smirnă şi gol, lăsîndu-şi
69. Troparul la cîntarea V l-a din Canonul învierii.
70. Stihira a IV-a la Laude, luni, în Săptămîna Luminată.
71. Sedelna învierii, gl. 1, la Utrenie, a doua săptămînă după Paşti.
ÎNDRUMĂRI PASTORALE 153

in mormînt şi cele de îngropare ale sale ? Nu vă amăgiţi iudeilor ? Luaţi

seama la spusele proorocilor şi cunoaşteţi, că însuşi este cu adevărat
Izbăvitorul lumii şi atotputernic»72.
Insă pentru dovedirea învierii Mîntuitorului, ce argument mai pu-
ternic putem avea ca arătările Domnului ucenicilor Săi după slăvită Sa
înviere ? Cine poate contesta cele spuse de ucenici care au fost martori
oculari ai morţii şi ai învierii Mîntuitorului Hristos ?
Toate istorisirile pe care le fac evangheliştii cu privire la întîlnirile
Domnului cu ucenicii după înviere, subliniază caracterul concret al aces-
tora, dovedind că El este cu adevărat Iisus cel din Nazaret. Mîntuitorul
S-a arătat ucenicilor Săi timp de patruzeci de zile (Fapte 1, 3), pînă la
momentul solemn al înălţării.
Una din cîntările Penticostarului scoate în relief faptul că Mîntui-
torul, cum e şi firesc, s-a arătat mai întîi mamei Sale, Sfintei Fecioare
Maria. Cîntarea spune : «Puterile îngereşti erau la mormîntul Tău şi
străjerii au amorţit; şi sta Maria (e vorba de Maria Magdalena) la mor-
mînt căutînd prea curat trupul Tău ,• prădat-ai iadul nefiind ispitit de
dînsul; înttmpinat-ai pe Fecioara, dăruind viaţă. Cela ce ai înviat din
morţi, Doamne, Slavă Ţie» 73.
Femeile mironosiţe I s-au închinat cu bucurie.
S-a arătat ucenicilor în lipsa lui Toma şi le-a poruncit să nu se
depărteze de Ierusalim, pînă nu vor fi îmbrăcaţi cu putere de sus74.
După opt zile s-a arătat iarăşi, fiind prezent şi Toma, care împreună cu
ceilalţi ucenici, văzînd semnul cuielor : «a strigat plin de bucurie, Dom-
nul meu şi Dumnezeul meu, slavă Ţie» ! 75.
Mîntuitorul se arată ucenicilor Săi nu ca o fantomă, ci cu propriul
Său trup, cu caro s-a întrupat, a trăit, a suferit, a fost răstignit, a fost
pus în mormînt, eliberat prin înviere de condiţiile obişnuite vieţii pă-
mînteşti, îndumnezeit şi transfigurat, ridicat la starea de strălucire prin
înviere.
Acest adevăr este confirmat de cuvintele unei cîntări: «Ranele
Tale, Hristoase, pe care de bună voie le-ai răbdat pentru noi, păstrîn-
du-le, le-ai arătat ca mărturie a slăvitei Tale învieri, ucenicilor Tăi» 76.
în felul acesta Mîntuitorul prilejuieşte tuturor apostolilor posibili-
tatea de a se convinge ei singuri şi în modul cel mai autentic, empiric,
despre învierea Sa.
Arătările Mîntuitorului au adus o schimbare radicală a ucenicilor,
care din fricoşi cum erau pînă la înviere, după coborîrea Sfîntului Duh,
devin propovăduitori neînfricaţi ai învăţăturii lui Iisus, mulţi dintre ei
au suferit moartea pentru a lor credinţă.
După aceste relatări, oricine poate ajunge la convingerea deplină
asupra învierii lui Hristos. «Dacă Apostolii, spune un teolog, cred că
72. Stihira a IlI-a a Învierii, la Doamne, strigat-am..., miercuri seara, in Săptămlna
Luminată.
73. Troparul Învierii, gL 6.
74. Stihira a ni-a, după Doamne, strigat-am..., la Vecernia din duminica romei.
75. Stihira, gl. VIII, a lui Anatolie, la Litia din duminica Tomei.
76. Troparul III, la Cîntarea a IlI-a, In canonul din duminica Tomei.
154 BISERICA ORTODOXA ROMÂNĂ

trupul Stăpînului lor a înviat, dacă ei propovăduiesc Învierea în în-

treg Ierusalimul, aceasta ei o fac pentru că sînt siguri că El n-a fost
luat, ori sustras din mormînt,- şi dacă ei reuşesc să convingă şi pe alţii
de credinţa lor, aceasta dovedeşte că duşmanii n-aveau nimic de obser-
vat cu privire la trupul mort, ci dimpotrivă cercetările ce s-au făcut la
mormînt adevereau pozitiv mărturia lor. Astfel, faptul că mormîntul a
fost găsit gol a treia zi după îngropare, constituie un argument din cele
mai serioase în favoarea învierii Mîntuitorului» 11, iar arătările Domnu-
lui ucenicilor Săi, au menirea să împrăştie orice îndoială asupra acestui
mare adevăr propovăduit de martorii oculari ai Patimilor şi învierii
Domnului nostru Iisus Hristos.
învierea din morţi a Mîntuitorului se face începătură a celor ador-
miţi. «După scularea Ta cea din morţi, spune o cîntare, moartea nu mai
stăpîneşte pe cei ce au murit întru dreapta credinţă» 78.
între Moartea şi învierea Sa, Iisus S-a coborît pe Sine însuşi în iad,
pe de o parte pentru a anunţa şi acolo eliberarea celor robiţi (Fapte
3, 4— 6), iar pe de altă parte pentru a lua morţii (Evrei 2, 14) cheile
acestei locuinţe (Apoc. 1, 18).
Astfel, împărăţia lui Iisus nu are limite după slăvită Sa înviere,
fiind Domn peste cele cereşti, peste cele pămînteşti şi peste cele de de-
desubt.
Condacul din sfînta şi marea Duminică a Paştilor cuprinde acest ade-
văr : «De Te-ai şi pogorît în mormînt, Cela ce eşti fără de moarte, dar
puterea iadului ai zdrobit şi ai înviat ca un biruitor, Hristoase, Dumhe-
zeule, zicînd femeilor mironosiţe : Bucuraţi-vă ! Şi apostolilor Tăi pace
dăruindu-le, Cela ce dai celor căzuţi sculare» 79.
Reiese cu uşurinţă faptul esenţial că pînă ce iadul va reda pe morţii
săi (Apoc. 6, 9), acei care sînt morţi în Hristos nu sînt abandonaţi de El
şi nici departe de E l; reabilitarea unora, ori pedeapsa pentru moartea
veşnică, rămîne în iconomia lui Dumnezeu prin rugăciunile rînduite de
Biserică pentru cei m orţi80.
învierea aduce ridicarea lumii din moartea păcatului la viaţa lui
Hristos, aduce înnoirea firii şi suirea noastră la ceruri : «Crucii Tale,
celei făcătoare de viaţă, neîncetat închinîndu-ne, Hristoase, Dumne-
zeule, slăvim învierea în cea de a treia zi ,• că printr-însa ai înnoit firea
omenească cea stricată, Atotputernice, şi ne-ai arătat nouă suirea la
ceruri, ca un singur bun şi de oameni iubitor» 81.
Moartea rămîne ultimul duşman încă de neînvins, pentru că biruinţa
lui Iisus asupra morţii, deşi obţinută, încă nu este manifestată în toată
77. Cf. Lepin, op. cit., p. 341.
78. Stihira învierii, glas IV, la Stihoavna de la Vecernia de vineri, în a cincea
săptămînă după Paşti.
79. Condac, gl. 8, în Sfînta şi Marea Duminică a Paştilor.
80. Vezi Pr. Alexa Nicolae, Temeiurile dogmatice ale Rugăciunilor pentru cer
morfi, în «Studii teologice», XX X (1978), nr. 1—2, p. 92— 105.
81. Stihira învierii, la Stihoavnă, vineri seară, în săptămînă acincea după
Paşti.
ÎNDRUMĂRI 'PASTORALE 155

plenitudinea sa, aceasta înfăptuindu-se desăvîrşit la a doua venire a lui

Hristos, cînd se va instaura împărăţia lui Dumnezeu, întru care nu este
moarte, ci viaţă veşnică.
Prin învierea sa din morţi, însuşi Dumnezeu, soarele Hristos, ne lu-
minează şi ne conduce în mod deplin spre libertatea şi viaţa deplină a
vieţii eterne. «în locul stîlpului celui de foc a răsărit soarele dreptăţii,
în locul lui Moise, Hristos, mîntuirea sufletului nostru» 82.
Dacă ar fi vorba de învierea unui om simplu, n-am putea avea nă-
dejdea învierii noastre a tuturor şi aceasta «n-ar fi o înviere pentru eter-
nitate şi spre plenitudinea vieţii în Dumnezeu» 83. Ar fi doar relativă,
redusă la dimensiunile creaturii.
învierea a fost vestirea prin excelenţă bună, pentru că a anunţat în-
vierea celui ce fiind Om a fost şi Dumnezeu şi pentru că noi înviind,
pe temeiul învierii Lui, ne vom împărtăşi de viaţa deplină a umanităţii
lui în Dumnezeu. %
Numai o astfel de înviere, e o înviere întru plinătatea eternă a vie-
ţii noastre şi ea întemeiază bucuria noastră plenară sau coincide cu ea.

82. Şi acum..., ia Doamne, strigat-am, la Vecernia cea mare din duminica Miro-
nosiţelor.
83. Pr. prof. D. Stăniloae, Paştile, sărbătoarea luminii şi a bucuriei In Ortodoxie,
în «Studii teologice», nr. 5—6/1975, p. 351.