1

2
3
 Naşterea Maicii Domnului
4

Anul bisericesc, din vremi străbune, e

orânduit să înceapă la l Septembrie. În vreme ce
anul politic începe la 1 Ianuarie, iar cel financiar
s-a îndătinat să fie la noi românii, la 1 Aprilie.
Şi precum pentru fiecare început de an
politic şi financiar, se orânduiesc noi programe,
ori cele vechi se încep de la capăt,tot aşa se
întâmplă şi în cele bisericeşti. Noul an bisericesc
deschide sufletului omenesc un nou orizont de
viaţă, o nouă cale de străbătut cu un nou program
de prăznuiri şi slujbe. Şi ceva mai mult, un nou
buget sufletesc din a cărui tezaur, se revarsă toate
darurile cereşti. Iar miniştrii, conducători ai
treburilor bisericeşti, începând un nou an de
activitate, se gândesc la cele ce au de înfăptuit în
noul an, împlinind cele cu lipsă din trecut.
 -4-

Şi iată că cea dintâi sărbătoare mai mare,

care ne apropie de Domnul nostru Iisus Hristos, la
acest început de an nou, e aceea a Naşterii Maicii
Domnului. Şi la ea noi am venit ca la o casă a
bunătăţilor celor
5

duhovniceşti, luându-ne drept plată a ostenelilor

noastre, mântuirea cea sufletească.
Eu socot că această orânduire
duhovnicească, de a sărbători Naşterea Fecioarei
Maria, la început de an bisericesc, s-a făcut dintr-o
adâncă pătrundere a înţelepciunii celei veşnice.
Naşterea Maicii Domnului e începutul mântuirii.
Ea este aceea care a pregătit, şi prin care mai apoi,
ne-a venit Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos
ca om. Căci a trebuit, ca mai întâi să avem
Naşterea Maicii Domnului. şi apoi să vină şi
sărbătoarea sărbătorilor, Naşterea Mântuitorului,
şi celelalte prăznuiri sfinte ca întâmpinarea
Domnului, Schimbarea la Faţă, Floriile, Învierea şi
Înălţarea, iar în cele din urmă Pogorârea Duhului
Sfânt. Prin urmare, ceea ce prăznuim noi astăzi, la
începutul
 -5-

anului bisericesc, este începutul însuşi al

mântuirii. De aceea putem spune, că sărbătoarea
de astăzi e ca o poartă împărătească prin care noi
intrăm în cuprinsul cel veşnic al împărăţiei lui
6

Dumnezeu.
Iar de-mi este îngăduit să împing şi mai la
adânc barca gândurilor noastre, ar fi să arăt că s-a
orânduit această prăznuire a Naşterii Maicii
Domnului, nu la întâi sau doi, ori trei sau patru
Septembrie, ci abia la opt ale lunii, arătându-ne şi
prin aceasta taina, cea dintru început a vieţii
noastre. Căci curând după zidirea sa, primii
oameni, căzând în păcat, au trăit veacuri de mari
întunecimi sufleteşti. E întreagă acea epocă a
lumii păgâne, dinainte de venirea Mântuitorului.
Şi abia în a opta zi, în ziua cea sfântă a Domnului,
s-au ivit zorile mântuirii care ne-a venit din ceruri.
*
* *
Precum în zilele senine, mai înainte de a
apărea maiestos, ca şi un împărat pe cerul albastru,
soarele cel pământesc, avem o întreagă gamă de
lumini ce se ivesc pe
 -6-

orizontul îndepărtat al răsăritului, putem spune că

la fel a fost şi în cele ce au urmat după noaptea cea
întunecoasă a necredinţei până ce a apărut Soarele
cel veşnic şi dumnezeiesc, Fiul lui Dumnezeu şi ca
Fiu al omului. 7

În acea adâncă împărăţie ,a întunericului, de

nepătruns pare că, la timpul apropierii zorilor
creştinismului, a apărut mai întâi: steaua dimineţii,
apoi geana dimineţii şi zorile zilei cu aurora cea
plăcută şi plină de vestiri bune.
Şi în sfârşit, treptat, diferite tonuri de lumină
de la acei nori mai puţin întunecaţi, apoi cenuşii,
alburii şi cu totul vaporoşi, iar în cele din urmă,
înflăcăraţi ca para focului ce se desfăşoară ca şi o
mantie de purpură împărătească, pe care s-o
arunce pe spatele noului născut, pe prinţul zilei, pe
acel soare mare şi rotat, care împins fiind de puteri
suprafireşti, în clipa în care a apărut se şi înălţă ca
şi un stăpânitor al cerului şi al pământului. Ei bine,
tot aşa putem spune că s-a întâmplat şi la Naşterea
Domnului. Adică
 -7-

mai bine zis, mai înainte de a apărea în lume

Mântuitorul, Soarele cel veşnic, Acela ce e
creatorul nu numai al oamenilor, dar şi urzitorul a
toate cele văzute şi nevăzute.
Într-adevăr că mai înainte de a se întrupa ca
8

om Fiul lui Dumnezeu, omenirea toată a trăit ca

într-o cumplită noapte sufletească. Un groaznic
întuneric învăluia pe toţi urmaşii lui Adam! Şi
pentru a se vedea la ,ce orbire sufletească a dus
acea noapte a îndepărtării de Dumnezeu, nu voi
pomeni decât de acele credinţe religioase ale
acelei omeniri de mult apuse. Astfel egiptenii, cu
o vestită cultură şi civilizaţie, se închinau la
animale, ca la dumnezeii lor.Ei aveau drept zei:
pisici, şerpi, boi şi alte vietăţi ca broaşte şi
crocodili; iar indienii divinizau copacii. Aceştia se
uitau cu înfrigurare la tremurul frunzelor, în vreme
ce alte popoare socoteau drept dumnezei: apa,
focul şi alte alcătuiri ale
firii. Dar ce să mai vorbim de alte popoare, când
Grecii şi Romanii au trecut prin aceleaşi trepte şi
păduri întunecoase ca să ajungă în cele din urmă
 -8-

să aibă drept zei, oameni plini de toate patimile şi

păcatele. Aşa unii erau beţivi, alţii desfrânaţi, hoţi,
ucigaşi, răpitori şi cu totul răzbunători...
Iată eu am ridicat numai puţin cortina şi
atâtea şi atâtea întunecimi şi adâncimi de
9

întunecimi am putut vedea într-o margine a vieţii

acelei lumi păgâne, fără ca să pomenesc de acele
fărădelegi ale moravurilor lor cu totul sălbatice.
De aceea, vă şi întreb, ce alt întuneric mai mare
decât acesta voiţi, în care orbii erau călăuze altor
orbi ? Iată în ce noapte grozavă a trăit omenirea
înainte de venirea Domnului nostru Iisus
Hristos !...
Dar mai mult ca oricare altul, a văzut aceasta
cu durere părintească, Dumnezeu din ceruri. De
aceea El a şi hotărât trimiterea Fiului Său, să
aducă lumină şi căldură, har şi adevăr. Venirea Sa
însă, trebuia pregătită pentru ca atunci când va
apare la orizontul istoriei ca împărat al cerului,
noi, luminaţi fiind întrucâtva, să ştim pe cine avem
să primim. Şi aşa s-a şi întâmplat, căci ce altceva
au fost patriarhii şi proorocii,
 -9-

dacă nu cei ce au pregătit sufleteşte pe cei ce erau

„în întuneric şi-n umbra morţii". Dar precum se
spune în Sf. Evanghelie, toţi aceştia „nu erau lu-
mina, ci fusese trimişi ca să mărturisească de
lumină” (Ioan I8).
10

Şi pe măsură ce timpul trecea, şi omenirea se

apropia de venirea lui Hristos, la orizontul
întunecat se şi ivi steaua dimineţii. Ei bine,
apariţia acestei stele nu a fost alta decât Naşterea
Maicii Domnului. Pentru că adesea în Sf.
Scriptură, noi găsim arătată pe Fecioara Maria, ca
pe o stea a mântuirii noastre. Iar în cele din urmă,
în Apocalipsă Sf. Ioan evanghelistul, găsim scris,
că pe cerul credinţei noastre, Fecioara Maria se
arată având pe capul ei o cunună de douăsprezece
stele, (vezi cap. XII).
Într-adevăr, că Fiul lui Dumnezeu, împăratul
Cerului şi al pământului, venind în lume şi ca om,
s-a născut dintr-o Mamă, ce i-a fost ca o auroră
cerească, prin care s-a ivit Soarele cel veşnic şi
pentru noi pământenii. Şi numai aşa s-a ajuns ca
noi oamenii să ne bucurăm acum, având deasupra
 -10-

capetelor noastre o boltă cerească de lumină, de

adevăr şi de har.
*
* *
Pentru ca Fecioara Maria să ajungă să fie
11

„Maica Luminii", precum am grăit, şi precum aţi

auzit şi la sfânta slujbă din cântări şi citiri, s-a
făcut o îndelungată pregătire prin patriarhii şi
prooroci, iar în cele din urmă printr-o viaţă
nepătată a părinţilor ei. Şi numai pentru
nevinovăţia şi pentru rugăciunile lor au dobândit
„o stâlpare ca aceasta", „drepţii şi dumnezeieştii
părinţi Ioachim şi Ana".
Sfinţii şi drepţii Ioachim şi Ana, părinţii
Fecioarei Maria, erau coborâtori din vechea şi
strălucită familie împărătească a proorocului
David. Ana e un nume ebraic, care tălmăcit pe
limba noastră înseamnă, plăcută (graţioasă). Dar
odată cu aceasta, ceea ce ţin să arăt, e că viaţa Sf.
Ana, ca şi a Sf. Ioachim, era cu totul plăcută nu
numai lui Dumnezeu, dar şi oamenilor. Acea
nobleţă de virtute şi strălucire regală a strămoşilor
lor, era colierul nobleţei ce strălucea
 -11-

pare că şi mai mult trecut fiind prin apa veacurilor

de curată trăire în Domnul a înaintaşilor lor,
generaţie de generaţie. Iar pentru a se vedea la ce
încrengătură de rudenii sfinte a ajuns această
familie, nu am a pomeni decât de bunicul
12

Fecioarei Maria, de acel vestit Mathan, care era în

a douăzeci şi treia generaţie de la Regele David şi
Solomon.
Acest Mathan care-şi avea de soţie pe Maria
din neamul lui Iuda, a avut ca fiu pe Iacov, tatăl
lui Iosif teslarul, şi trei fete: pe Maria, pe Savi şi
pe Ana. Iar acestea la rândul lor au avut fiecare
câte o fiică celebră în istoria credinţei noastre.
Maria a născut pe, Salomi, acea vestită femeie
sfântă dintre mironosiţe; iar Savi a născut pe
Elisabet, mama Sf. Ioan Botezătorul; şi în sfârşit,
Ana a născut pe Născătoarea de Dumnezeu. Aşa
că Elisabet şi Salomi sunt vere cu Născătoarea de
Dumnezeu.
Deşi slăviţi şi bogaţi, Ioachim şi Ana nu
aveau bucuria vieţii în familia lor, căci nu se
învrednicise de darul de copii. De aceea nici darul
lor nu era primit cu atâta
 -12-

cinste la altarul lui Dumnezeu, fiind lipsiţi de

binecuvântarea cea cerească a rodirii de prunci.
Mâhniţi de aceasta, iar în cele din urmă părăsiţi
fiind şi de puteri, şi cu deznădejde în familia lor,
porniră fiecare, duşi de aripile rugăciunii, în
13

depărtări unul faţă de altul. Sf. şi dreptul Ioachim

se duse în munte, aşa precum îl sfătuise strămoşul
lui, proorocul David: „Ridică-te la munţi, suflete
al meu, de unde va veni ajutorul tău". (Psalm 120).
Iar Sf. Ana, merse în taina grădinii, pentru ca
acolo, să suspine glas de cerere către bunul
Dumnezeu. Şi iată că rugăciunea lor le-a fost
împlinită, căci îngerul Domnului, le vesti această
bucurie. Şi aşa ca şi o floare a rugăciunii şi a unei
vieţi sfinte, vedem împlinindu-se naşterea
Fecioarei Maria. Ea e un dar a lui Dumnezeu, dat
unei familii alese, cum n-a fost alta pe pământ.
Dar în acelaşi timp, ea e darul cel mare cu
care Dumnezeu a învrednicit neamul omenesc.
Căci ea va fi nu numai izvorul darului celui
ceresc, Maica Domnului nostru Iisus
 -13-

Hristos, dar şi Maica izbăvitoare pe lângă Fiul ei,

pentru omenirea toată.
O, toate acestea, ce lecţii minunate sunt
pentru
părinţii creştini din toate veacurile! De vreţi să
14

aveţi copii care să vă fericească pe voi şi omenirea

ce vă înconjoară, căutaţi să-i dobândiţi cu viaţă
curată şi rugăciuni, iar apoi să-i creşteţi în frica de
Dumnezeu, căci aceasta e izvorul a toată
înţelepciunea, ne spune Sf. Carte. Căutaţi să-i
apropiaţi voi de Domnul Hristos, căci El este izvor
de adevărată bucurie, de lumină şi de har.
Fie ca la acest început de an, să punem şi noi
începutul mântuirii noastre, şi aşa cu toţii, fiii ai
luminii să fim.

________________
 15

Intrarea în Biserică
a Maicii Domnului

Niciodată să nu staţi pe gânduri mult, şi nici

să cântăriţi prea mult, cele ce aţi făgăduit să daţi
ca dar lui Dumnezeu. Căci se spune la Scriptură:
„Că pe dătătorul de bună voie iubeşte Domnul".
Dar chiar atunci când ţi s-ar părea că ar fi
darul prea mare, iarăşi e bine să nu fie nici o
umbră de îndoială în sufletul tău, pentru că Acela
care te-a urzit chiar pe tine şi te-a dăruit El mai
întâi cu aceste daruri, îţi va întoarce înzecit asupra
ta binecuvântarea Lui. Iată martoră ne este istoria
cu cele întâmplate cu patriarhul Avraam.
Dumnezeu ceruse să-i aducă jertfă pe fiul său
Isaac. Şi mare fiind credinţa lui Avraam, el n-a
stat pe gânduri mult, de a jertfi lui Dumnezeu
chiar pe fiul său, care
 -15-

era şi unicul său copil. Şi iarăşi, cunoaşteţi cele ce

s-a întâmplat mai apoi, căci în clipa în care urma
să junghie pe altar pe Isaac, îngerul Demnului
arătându-se l-a oprit pe Avraam, spunându-i: „Că
acuma cunosc că te temi de Domnul şi pentru El
16

n-ai cruţat nici pe singurul tău fiu" , (Fac. 22 12).

Şi aşa Dumnezeu văzând credinţa şi
dragostea patriarhului Avraam, nu numai că l-a
binecuvântat să fie Patriarhul credinţei tuturor
neamurilor, dar, i-a lăsat şi jertfa pe care era să o
aducă lui Dumnezeu... Căci prin darul ce tu îl
aduci lui Dumnezeu, cela ce vede El în acest dar, e
dragostea şi credinţa ta.
Dar, mai presus de toate avem o altă pildă,
care străjuieşte istoria tuturor privirilor omeneşti.
E cazul cu drepţii Ioachim şi Ana, părinţii Feciorei
Maria. Ei dobândind prin rugăciune de la
Dumnezeu o copilă, nu şi-au uitat făgăduinţa că au
juruit-o să fie a Bisericii şi numai a ei. Iar când au
făcut aceasta nu s-au uitat că ea era prea mică, ci
de la vârsta de trei ani au dus-o la Biserica
 -16-

legii lui Dumnezeu, nu cu întristare, ci cu bucurie.

Şi aceasta o prăznuim noi astăzi: „Intrarea în
Biserică a Maicii Domnului”.
Iar de ne vom întoarce acuma privirile, să
vedem de ce răsplată s-au învrednicit aceşti părinţi
17

Ioachim şi Ana, precum şi însuşi darul lor, apoi

aceasta e ceva ce întrece puterile omeneşti în a le
arăta şi grăi, Aceşti părinţi care nu s-au întristat,
când a fost vorba să aducă o jertfă plăcută
Domnului,au ajuns să fie Drepţii şi Dumnezeieştii
Părinţi Ioachim şi Ana. Ei s-au învrednicit de ceva
unic în istoria lumii, ajungând părinţii Maicii
Domnului. Iar copila lor pe care au dăruit-o lui
Dumnezeu, a ajuns să fie „mai cinstită decât
heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât
serafimii"... Ea este Împărăteasa mamă a Aceluia
care este Creatorul cerului şi al pământului...
Iată cum ştie Dumnezeu să răsplătească pe
acei ce înfăţişează mărturii vii de credinţă şi
dragoste către El. Omul bun dă o fărâmă de dar,
iar Dumnezeu dă
 -17-

totul, o împărăţie de fericire pe pământ şi în

ceruri...
*
* *
Ducerea la Biserica legii lui Dumnezeu a
18

Fecioarei Maria, încă de la vârsta de 3 ani, şi

trăirea ei acolo în rugăciune, în sfinţenie, în
învăţarea Scripturii sfinte şi în muncă până la
vârsta de 15 ani, este o pildă de creştere
Dumnezeiască a acelei care avea să fie Maica
Domnului. Acuma ea a cunoscut tainele
înţelepciunii lui Dumnezeu, iar mâinile şi le-a
deprins la lucrul cel folositor traiului omenesc pe
pământ. Căci din acest timp a învăţat ţesutul,
pentru ca apoi să facă acea minunată cămaşă a
Mântuitorului, numită hiton, care era tot o
ţesătură, pentru care nici vrăjmaşii de moarte nu s-
au îndurat să o strice, ci au aruncat sorţ ca să fie
întreagă unuia.
Într-adevăr, că şi pentru creşterea aleasă a
unui copil, e nevoie ca părinţii să dea tot ceea ce
este mai bun. Nu numai aer, mâncare şi haine
bune, dar şi acea atmosferă ideală care să fie
împodobită cu balsamul
 -18-

unei sănătoase morale. Şi aşa şi copii să respire

orizontul înaltelor culmi de spiritualitate, să
trăiască în grădina virtuţilor, şi să ajungă să fie
acei „fericiţi oameni care nu s-au luat după sfatul
necredincioşilor şi în calea păcătoşilor n-au um-
19

blat şi în adunarea hulitorilor n-au şezut, ci în

legea Domnului a fost dorirea lor şi la legea lui au
cugetat ziua şi noaptea", (Psalm I vers. 1-2).
Da, aceasta să fie hrana sufletească a
tineretului, învăţătura cea sfântă. Cuvântul lui
Dumnezeu se şi numeşte hrana sufletului. Cu
dulceaţa acestei înţelepciuni să-şi fericească
fiecare viaţa ! Căci iată „ceea ce sunt ierburile şi
seminţele pentru trup, aceeaşi este pentru suflet
cuvântul lui Dumnezeu, că însuşi Domnul Hristos
îl aseamănă cu sămânţa în pilda semănătorului”,
(Luca 8 11). Cuvântul lui Dumnezeu e cuvântul
adevărului şi al sfinţeniei, care fiind primit cu
bună credinţă prin harul lui Dumnezeu aduce în
om convingerea şi-i dă reguli de viaţă cu tendinţe
şi dorinţe curate şi sfinte. Iar corespunzător
nutrimentului animal pentru
 -19-

corp, sufletului omenesc i se dă mâncare Trupul

Domnului Hristos în Sf. Împărtăşanie (Ioan 6 55).
Ea dă omului viaţa veşnică şi puterea de a şi
realiza intenţiile şi dorinţele sale cele bune.
Dar cuvântul lui Dumnezeu se mai poate
20

asemăna cu apa vie (Ioan 40), care răcoreşte şi

înviază pe omul obosit în lupta cu supărările, cu
pasiunile sale; iar vinul spiritual este sângele
Domnului Hristos care răcoreşte, înviază şi
întăreşte în om spiritualmente". (Teodor Ghiga,
Carte de predici, pag. 74).Iar la aceasta apoi, să se
adaoge acea gimnastică sufletească de a umbla în
căile Domnului, cu plăcere şi uşurinţă, pentru ca
trupul şi sufletul să capete voinicia şi siguranţa în
mişcări..
Iată programul creşterii celei duhovniceşti !
Iată şcoala cea aleasă pe care trebuie să o trăiască
şi tineretul nostru, dacă vroim să fie fericit şi
dăruit de Dumnezeu cu binecuvântările Sale...
De aceea ţin să mărturisesc durerea grozavă
pe care o avem, văzând pe mulţi că
 -20-

neglijează creşterea religioasă a tinerimii. Unii ca

aceştia spun; că „tinerii şi tinerile pot să trăiască în
ceata celor zgomotoşi care amestecă răul cu binele
şi că ei tineri fiind, pot să se hrănească şi cu
gânduri uşoare şi chiar otrăvite, dar înfăşurate cu
21

dulceaţă şi ceva mai mult, că ei pot să soarbă din

cupa plăcerilor neîngăduite de o aleasă creştere,
deoarece ei acuma sunt tineri, iar ca timp de
pocăinţă au bătrâneţea “...O, spuneţi dacă e o
duşmănie mai mare pentru tineret decât aceste
gânduri şi căi de creştere ? Dacă poate să fie o
vrăjmăşie mai mare cu privire la tinereţe, decât
aceste cugete? Oare nu este nevoie, chiar pentru
acest tineret să respire o atmosferă înaltă de
idealism, curată şi înmiresmată de virtuţi? Nu e
nevoie oare ca şi ei să se hrănească cu gânduri
adevărate ? Şi nu are nevoie oare şi tineretul de
plimbări prin livezile cu flori şi poame de virtuţi?
Atunci de ce-i ţineţi pe câmpiile de arşiţă, în
dogoarea vâlvătăilor de patimi ? De ce îi alergaţi
pe imaşurile cu spinii păcatului?
 -21-

Dar poate veţi zice, că şi pe ei îi veţi hărăzi

lui Dumnezeu în a doua parte a vieţii lor, la
bătrâneţe ? O, ce gând de amară înşelăciune este şi
acesta! Căci nu tuturor le este dat să ajungă la
bătrâneţe! Şi apoi, nu se ştie dacă atunci şi tu te
22

vei bucura de cinstea de a fi cu Domnul! De aceea

eu vin şi fac îndemnuri, ca între pilda tâlharului de
pe Cruce şi pilda Maicii Domnului, noi să alegem
pe aceea a Fecioarei Maria, care încă de la vârsta
de trei ani şi-a închinat viaţa Domnului, şi a
crescut în nevinovăţie, după învăţătura cea
Dumnezeiască. Dar iată, că încă şi multe alte pilde
nenumărate din istoria creştinătăţii, ne stau înainte
astăzi, ca şi în trecut. Iar pentru a fi şi mai
convingător, voi aduce o pildă din cele de demult .
Sf. Nil, încă de pe când era prea tânăr, în
dimineaţa vieţii sale, plecă în pustie, departe de
ispitele lumii. Şi străbătând drumul deşertului,
întâlni un arab, care-l întrebă: „De unde vine şi
unde merge? Nil îi spuse gândul său. Atunci
arabul îi răspunse:
 -22-

„Mai bine e ca tu să aştepţi bătrâneţea şi atunci să

părăseşti lumea şi să te duci în singurătate".
Dar înţeleptul tânăr, ca luminat de sus, îi
răspunse: „Tu voieşti să aştept bătrâneţea pentru a
mă hărăzi lui Dumnezeu? Eu din contra, socot, că
23

jertfa e plăcută mai ales acuma! Şi acuma este şi

mai demnă de Dumnezeu! Crezi tu, că un bătrân
care nu mai are putere să slujească pe prinţul său
pământesc este vrednic pentru a servi pe Regele
regilor? Cum, în cele pământeşti voi căutaţi ca
regii să fie apăraţi de voinici tineri, iar când este
vorba de a fi slujitor ai Împăratului împăraţilor şi
ostaşi al acestei împărăţii cereşti, să fie un bătrân
lipsit de puteri ?!”.
Ne oprim aici, adâncimea de înţelepciune a
Sf. Nil ne copleşeşte. Ea biciuie indiferenţa
noastră, când e vorba de a sluji lui Dumnezeu? Ea
mustră greşeala noastră, de a fi crescut în tinereţe
în şcoala altor idealuri, decât în aceea a veşnicilor
adevăruri. Căci ceea ce trebuie să căutăm noi
 -23-

toţi, e ca să creştem înaintea lui Dumnezeul. Iată

idealul! Tinerimea toată să fie adusă la altarul
Domnului, aici unde se învaţă adevărul veşnic,
dragostea, dreptatea, cumpătarea, mila, bunătatea,
pacea şi înţelepciunea. Căci de aceea noi nu
24

suntem fericiţi, pentru că am crescut departe de

învăţătura cea sfântă şi de Dumnezeu. Am crescut
pe vetre străine de idealul fericirii omeneşti, de pe
care am adunat spini şi pietre, foc şi spuză pe care
le aruncăm unii asupra altora..
Iată de ce astăzi se cere omenirii întregi, să
vină la altarele cele pământeşti ale Domnului, şi să
intrăm şi noi în biserica cea sfântă a lui
Dumnezeu, trăind cu toţii, tineri şi bătrâni, în casa
sfinţeniei, a bunătăţii şi luminii de gând şi de viaţă
veşnică, pentru ca şi noi să ne bucurăm de acea
cinste şi fericire de a fi oricând cu Dumnezeu, de
la care noi putem primi, slavă, fericire şi pace, pe
pământ ca şi în ceruri.

________________
 25
Bunavestire

Într-o zi de primăvară ca aceasta, când

vântul cald începe să alerge bucuros şi în casa ţării
noastre, după vijeliile şi gerul iernii, şi când razele
de lumină ale soarelui încep să lumineze ferestrele
întunecoase de până acuma ale mugurilor,
chemându-i la o viaţă nouă, acum 1946 de ani,
Acel ce face „vânturile trimişi ai lui şi flăcările
focului slugile sale“ (Psal.103, 4), trimis-a îngerul
Său Gavriil pe „aripile vântului", „într-o cetate a
Galileii al cărui nume era Nazaret, la o fecioară
logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif, din
casa lui David; şi numele fecioarei era Maria. Şi
intrând îngerul la dânsa, a zis: „Bucură-te, cea
plină de dar, Domnul este cu tine! Binecuvântată
eşti tu între femei"! Însă ea văzându-l, s-a turburat
de cuvântul lui şi cugeta: ce să însemneze
 -25-

oare urarea aceasta? Îngerul însă i-a zis: "Nu te

teme Maria, căci ai aflat har la Dumnezeu şi iată
vei zămisli şi vei naşte un Fiu şi-I vei pune numele
Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui de sus se va
chema, ...iar Domnul Dumnezeu îi va da harul
26

domniei şi împărăţia lui nu va avea

sfârşit". ...Atunci Maria a zis către înger: „Cum va
fi aceasta de vreme ce nu ştiu de bărbat"? Şi
răspunzând îngerul a zis: „Duhul sfânt se va
coborî peste tine şi puterea Celui de sus te va
umbri. De aceea şi Sfântul, care se va naşte, se va
numi Fiul lui Dumnezeu...
Iată şi Elisabeta, rudenia ta, care se zicea
stearpă, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţile ei şi e
a şasea lună de când i s-a întâmplat aceasta, că la
Dumnezeu nici un lucru nu este cu neputinţă.
Atunci Maria a zis: „Iată roaba Domnului
sunt ; facă-se cu mine după graiul tău. Şi s-a dus
îngerul de la dânsa”, (Luca I 26-38).
*
* *
Îngerul a fost trimis ca să vestească cea
 -26-

dintâi şi cea , mai bună şi mai mare veste de

bucurie şi izbăvire adusă întunecatului şi
rătăcitului neam omenesc - Naşterea Mântuitorului
- nu în Ierusalimul în care domnea cel mai rafinat
fariseism în exageratul lui formalism, nici în Efes,
27

metropola Asiei, nici în bogata şi strălucita

Alexandrie, nici în luxosul Corint, şi nici în
puternica Romă, ci în cel mai îndepărtat ţinut al
Galileii - în satul cel mai neînsemnat de geografii
lumii de atunci, în Nazaret.
Şi iarăşi, venit-a îngerul să aducă darul celei
mai bune veşti nu lui Irod cel Mare şi nici lui
August împăratul, ci celei mai sfinte şi mai
nevinovate dintre femei, Fecioarei Maria ! Pentru
că Dumnezeu îşi caută oamenii Săi aleşi, nu aşa
precum socotim noi, după faţă, după chipul
bogăţiei,a slavei, a înţelepciunii şi a puterii lor, ci
după curăţenia inimii lor, după slava şi strălucirea
feţei de taină a sufletului omenesc. Cunoaşteţi cu
toţii cele întâmplate la alegerea lui David ca rege.
Profetul Samuil, fiind trimis de Dumnezeu să
ungă de rege în locul lui
 -27-

Saul, pe un fiu al lui Iesei din Betleem, el om

fiind, iar nu înger cu privirea mai ageră şi mai
pătrunzătoare, a fost călăuzit de însăşi Dumnezeu.
Şi iată, Iesei, înfăţişându-i pe fiul cel mai mare, pe
Eliab, Samuil a zis:„De bună seamă, acesta este
28

înaintea Domnului unsul lui“. Dar Domnul a zis

către Samuil : „Nu te uita la înfăţişarea lui şi la
înălţimea staturii lui; Eu nu mă uit ca omul ; căci
omul se uită la faţă, iar Domnul se uită la inimă".
Apoi a chemat Iesei pe Aminadab şi l-a dus
la Samuil, iar Samuil a zis: „Nici pe acesta nu l-a
ales Domnul".
După aceea a adus Iesei pe Şama şi Samuil a
zis: „Nici pe acesta nu l-a ales Domnul".
Şi aşa a dus Iesei pe şapte din fiii săi, dar
Samuil a zis către Iesei : „Nici pe unul din aceştia
n-a ales Domnul".
După aceea a zis Samuil către Iesei: „Oare
toţi fiii tăi sunt aici? Iar Iesei a răspuns: „Mai am
unul mai mic, acela paşte oile“. Zis-a Samuil:
„Trimite să-l aducă,
 -28-

pentru că nu vom şede să prânzim, până nu vine

acela".
Şi a trimis Iesei şi a adus pe acela. Acela era
bălai, cu ochi frumoşi şi plăcut la faţă. Atunci
Domnul a zis: „Scoală de-l miruieşte, căci acesta
29

e... Şi a odihnit Duhul Domnului asupra lui

David”,.. (I Regi XVI, 1-14)
Din toate acestea, se desprinde pentru noi
toţi, o lecţie minunată ! Şi anume: că poţi fi mare
şi puternic şi înţelept în ochii lumii, dar dacă nu
eşti tot pe atâta de mare în nevinovăţie şi tot pe
atâta de puternic în faptele cele bune, nu vei
ajunge, să te bucuri tu niciodată de veşti minunate
pe care Dumnezeu să ţi le trimită !... Şi nici lumea
nu se va ferici prin tine, ea neaşteptând decât doar
vestea izbăvirii de Tine...
Şi iarăşi,oricât de mic şi de neînsemnat vei
fi, în orice locuinţă cât de modestă vei trăi, şi în
orice dosnică şi îndepărtată uliţă, sau oraş, sau sat
mic şi îndepărtat vei locui, dar dacă vei avea
credinţă puternică în Dumnezeu, dacă vei fi
îmbrăcat cu nevinovăţia, dacă vei fi strălucit în
virtute, şi
 -29-

vei fi bogat în înţelepciunea cea de Sus care vine

de la Dumnezeu, de mari daruri te vei bucura nu
numai în viaţa viitoare, dar şi în viaţa aceasta
pământească. Căci nu se poate ca astfel de oameni
să nu se bucure şi ei de o veste bună, pe care un
30

trimis a lui Dumnezeu să o coboare în taina

sufletului lor.
Iată, cunoscut este tuturor slava şi cinstea
regelui nedrept şi plin de păcate, Ahav, care la
strâmtorare mare, când seceta nu mai înceta, a
căutat pe cel mai scump izbăvitor al lui şi a
poporului său, pe profetul Ilie, care nu avea cu
dânsul decât un cojoc cu care se acoperea când
dormea... Şi cum apoi, acest om sărac şi
neînsemnat în faţa celor puternici şi bogaţi, cu
rugăciunile lui a deschis cerul ca să plouă, după ce
cu trei ani mai înainte îl închisese din pricina
răutăţii lumii şi îndeosebi a fărădelegilor lui Ahav
şi a Izabelei.
Şi iarăşi, o altă pildă biblică ţin să vă
înfăţişez cu privire la unul care era conducător de
popor, dar fiind bun şi credincios
 -30-

Domnului, şi blând la suflet cum n-a mai fost altul

pe pământ, s-a bucurat să primească el vestea
izbăvirii poporului său şi chemarea de a fi călăuză
în epoca cea mai grea a istoriei neamului său. E
vorba de Moisi, care prin rugăciunile sale către
31

Dumnezeu nu numai că a scos poporul din robie şi

l-a dus în Ţara Făgăduinţelor, dar adesea l-a
izbăvit de la mânia cea dreaptă a lui Dumnezeu.
*
* *
Şi eu aş merge mai departe, să spun, că unii
ca aceştia care în nevinovăţie îşi petrec viaţa, se
vor bucura de marele dar, ca în sufletele lor să
întrupeze în chip duhovnicesc pe Fiul lui
Dumnezeu. Dar pentru că această vorbire a mea vă
pare oarecum ca un lucru străin, iată vă voi
înfăţişa cele ce spune însuşi Domnul nostru Iisus
Hristos: Cineva I-a spus: „Iată mama Ta şi frăţii
Tăi stau afară, dorind să grăiască cu Tine”. Iar El
a răspuns şi a zis celui ce-i spusese: „Cine este
mama Mea şi cine sunt fraţii Mei" ? Şi întinzându-
şi mâna Sa spre ucenicii Săi, a zis:
 -31-

„Iată mama Mea şi fraţii Mei! Căci cel ce va face

voia Tatălui Meu, celui din cer, acela Mi-i frate,
soră şi mamă ”( Matei XII 47-50).
Un vestit predicator şi scriitor din evul
mediu - Bonaventura - căutând să tălmăcească
32

taina acestei întrupări duhovniceşti a Fiului lui

Dumnezeu în inimile credincioşilor, începe prin a
arăta că numai sufletele cu adevărat curate şi
nevinovate, se pot bucura de această mare cinste
de a face parte din familia duhovnicească a
Fecioarei Maria şi a Domnului nostru Iisus
Hristos. „Căci numai în clipa aceasta
Dumnezeiescul Duh e prezent în astfel de suflete
şi puterea celui Preaînalt îl acoperă cu umbra Sa:
şi harul acestei umbriri, stinge toate poftele
trupului, iar ochii cei tainici din-năuntru ai
sufletului strălucesc de o lumină nouă care
descopere ceea ce n-au văzut ei până acuma.
Atunci se înfăţişează şi în latura
duhovnicească chiar, aceleaşi simptome care
întovărăşesc naşterile după trup, astfel: paloarea
feţei, dezgustul de orice bucate, pofte
 -32-

înzecite şi suferinţe trupeşti. În locul palorii e

umilinţa şi timiditatea în purtare: dezgustului de
orice bucate, dispreţul de lume; iar suferinţelor
trupeşti, pedepsirea trupului şi slăbirea voinţei în a
face rău. Ajungând astfel ca sufletul să simtă o
33

tristeţe şi un dezgust şi o părere de râu din pricina

păcatului pe care l-a săvârşit, de timpul pe care l-a
pierdut, şi de numărul cel mare al tovarăşilor răi
cu care el a trăit. În curând tot ceea ce se prezenta
în înfăţişările sale din afară sunt o greutate cu
privire la bucuriile interioare pe care el le
încearcă. O fericită întrupare care are drept
rezultat dispreţul de lume şi dorinţa după bunurile
cereşti. Căci acei care au gustat din bucuriile
duhovniceşti, nu mai umblă după plăcerile
trupeşti, ci încearcă să se urce cu Maria în munţi,
mânaţi de o dragoste de veşnicie şi dezgustaţi de
bunurile cele pământeşti. Unii ca aceştia se
despart de societatea acelor persoane care caută
plăcerea lor în lucrurile cele pământeşti, ei
căutând să găsească societatea acelora care umblă
 -33-

după lucrurile cele cereşti. Precum Fecioara Maria

a dorit şi s-a dus la Elisabeta... Aşa şi aceştia care
au pe Hristos şi învăţătura Sa în ei, umblă după
societatea celor buni, ei nemaigăsind plăcere în
societatea celor răi"... (Bonaventura; cf. L.
34

Grenade, Lectures spirituelles, p. 509-511).

Iată, acuma arătată priceperii fiecăruia dintre
noi chipul tainei celei minunate care se petrece şi
în sufletele noastre, de căutăm să primim să fie cu
noi învăţătura cea sfântă a lui Dumnezeu, care ca
şi o sămânţă încolţeşte şi creşte acolo unde
pământul şi atmosfera cea sufletească e prielnică.
Prin această taină duhovnicească ajungem ca şi
noi să fim fraţii, şi surorile Acelui a cărui
întrupare astăzi se vesteşte, şi după cum spune
însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, chiar şi mamă.
Dar, dacă nespus de mare e cinstea acestei
înrudiri duhovniceşti pentru noi gândiţi-vă că
nespus de mare a fost cinstea de care s-a
învrednicit Fecioara Maria care prin nevinovăţia
vieţii Sale a fost chemată să fie
 -34-

aceea prin care s-a pus începutul mântuirii pe

acest pământ. Şi aşa prin naşterea după trup a
Domnului nostru Iisus Hristos, a dăruit lumii cel
mai mare dar pe care a putut să-l primească
pământul şi lumea, pe unicul Fiu al lui Dumnezeu,
35

pe care El L-a trimis din Ceruri...

Acela a cărui naştere după trup din Fecioara
Maria astăzi se vesteşte, e Împăratul Cerului şi al
Pământului. De aceea Împărăţia Lui nu are sfârşit,
căci în clipa când cea de pe pământ se va termina,
cea veşnică din ceruri va începe. Aşa că nespus de
mare e şi cinstea Fecioarei Maria, ca una ce este
Mama după trup a Celui ce e Împăratul tuturor
timpurilor.
Împărăţia pe care a întemeiat-o Mântuitorul
acuma pe pământ, e împărăţia credinţei .Cu El s-a
început în omenire o viaţă nouă. Căci s-a întemeiat
un nou imperiu cu noi aşezări. Această Împărăţie
şi-a făcut pe cetăţenii ei după dorinţa noului
Împărat. De aceea oamenii au fost prefăcuţi într-o
„făptură nouă", iar instituţiile schimbate şi zidite
pe
 -35-

legea dragostei de oameni. Prin credinţa noului

suflu de viaţă, mentalităţile şi societăţile vechi s-
au schimbat. Această prefacere s-a întâmplat încă
de la începutul răspândirii creştinismului, precum
şi astăzi şi în viitorul îndepărtat.
36

Îndată ce lumea caută să iasă din hotarele

acestei împărăţii, ea se îndepărtează de propria ei
fericire. Căci „tăria tuturor oamenilor şi a tuturor
imperiilor e sprijinită pe legile morale ale
împăratului nostru Dumnezeu a cărui cuvinte şi
învăţături sunt mai trainice nu decât toate
împărăţiile pământeşti, dar şi decât cerul, căci
după propria mărturisire, “cerul şi pământul vor
trece, dar nici un punct sau o virgulă din lege nu
va trece până se vor împlini toate“, (Mat. V, 18).
Aşa că numai în clipa când ne vom înfăţişa
întâi ca nişte ostaşi credincioşi ai Domnului, ne
vom putea bucura de binefacerea acestui trai într-o
împărăţie creştină. Numai atunci când vom asculta
ca Fecioara Maria pe îngerul Gavriil, ne vom
învrednici de zile fericite în viitor.
 -36-

Iată, mai mult ca oricând omenirea toată

înfrigurată în noaptea ei de suferinţe, aşteaptă
acuma o bună vestire de fericire. Dar şi ei acuma,
nu i se poate da decât buna veste trimisă Fecioarei
Maria, căci alta mai mare aici nu este şi nici nu
37

poate fi. Şi anume, siguranţa venirii aproape de

noi, în taina sufletelor noastre, în satul şi oraşul
nostru, în ţara şi lumea cea pământească, a
Împăratului Cerului, care va întemeia împărăţia
credinţei, a păcii şi a fericirii după care acuma
suspinăm. Pentru aceasta însă, trebuie şi ne
pregătim şi să luptăm contra acelor care au căutat
să dărâme nu numai credinţa dar şi omenirea. Căci
şi acuma se vor prăbuşi toate duşmăniile contra lui
Hristos, în adâncurile cele întunecoase ale
pedepsei lor. Vă întreb pe frăţiile voastre, unde
mai sunt astăzi irozii care căutau să ucidă pe
pruncul nou născut, unde mai sunt cezarii păgâni,
unde e Nero, Deciu, Iulian Apostatul !... toţi s-au
prăbuşit cu imperiile lor de ură contra
creştinismului pe când credinţa creştină şi acuma
împărăteşte spre
 -37-

fericirea omenirii; iar Sf. Fecioară Maria e cinstită

de către toate popoarele creştine, ca o Maică a
izbăvirilor noastre, ca o Maică a tuturor
îndurărilor şi ca o Maică a fericirilor noastre,
veşnică rugătoare către Domnul nostru Iisus
38

Hristos pentru fericirea pe care El şi numai El

poate s-o dea celor care năzuiesc să o caute cu
adevărat la Dumnezeul cel veşnic.

_____________
 Adormirea Maicii Domnului

Împăratului David, îmbolnăvindu-i-se un

copil, la care ţinea mai mult ca la oricare altul, ne
spune Sf. Carte, că: „s-a rugat Domnului pentru
copil, a postit şi ducându-se deoparte a petrecut
39

noaptea întins pe pământ". Într-un târziu, mergând

la el bătrânii casei, ca să-l ridice de la pământ, el
n-a voit şi nici n-a mâncat pâine cu ei...
După şapte zile a murit copilul, dar curtenii
împăratului se temeau să-i spună aceasta. Căci îşi
făceau următoarea socoteală: „Când copilul era
încă viu şi noi îl mângâiam, el nu ne băga în
seamă ; cum să-i spunem acuma: a murit copilul ?
Se poate să-şi facă lui un rău mare".
Dar pe când ei stăteau mâhniţi, cu astfel de
şoapte pe buze, David a priceput că trebuie să fi
murit copilul. Şi atunci a

-39-

întrebat: „A murit copilul? — „A murit" — i-au

răspuns curtenii.
 La auzul acestei veşti, împăratul s-a sculat de
la pământ, s-a înmiresmat cu mirodenii, şi-a
schimbat hainele şi s-a dus în Casa Domnului, să
se roage. Apoi întorcându-se acasă a cerut să i se
dea pâine, şi a mâncat.
Atunci i-au zis curtenii :„Ce va să zică asta ?
Când copilul era încă în viaţă, aţi postit, aţi plâns,
şi n-aţi dormit, iar după ce copilul a murit, v-aţi
sculat, aţi mâncat şi aţi băut ”?
-„Câtă vreme copilul era viu -răspunse
40

David - cine ştie ? Poate mă va milui Domnul şi

va trăi copilul. Iar acuma el a murit : la ce să mai
postesc? Îl mai pot eu oare întoarce? Eu mă voi
duce la el, iar el nu se va mai întoarce la mine"
(Vezi II Regi XII).

*
* *
La fel vedem că s-a întâmplat şi cu Maica
Domnului. Putem spune, că atâta timp cât
Domnului nostru Iisus Hristos a suferit

-40-

pe pământ, ea mereu a avut de purtat o cruce a

durerilor, văzând toate umilirile, batjocoririle şi
răstignirea chiar a Fiului ei iubit. Ea a fost
îndurerată, când nu mult după naştere a trebuit să
fugă în Egipt, din pricina lui Irod. Ea a avut de
îndurat apoi, la fel cu Fiul ei, toate vrăjmăşiile
fariseilor şi ale vameşilor. Şi ea stătea ca sfâşiată,
cu inima străpunsă ca de o sabie, atunci când Fiul
ei, răstignit, îşi dădea duhul...
După ce a plecat însă din această lume, după
înălţarea sa la ceruri, nu mai apare Maica
Domnului atât de îndurerată. Ba din contră, ea era
41

aceea care revărsa curaj şi mângâiere, chiar şi în

sufletele apostolilor...
După înălţarea Domnului, ea ştiind în afară
de suferinţe pe Fiul ei, inima ei nu mai avea decât
o singură dorinţă, ca şi ea să se pregătească să
meargă la Fiul ei şi la Dumnezeul nostru al
tuturor. Grija ei acuma era ca pentru o călătorie, la
sfârşitul cărei ştia că se va întâlni cu Fiul ei iubit...
Şi atunci, restul zilelor pe care le-a mai trăit după
plecarea Domnului nostru Iisus Hristos

-41-

la Dumnezeu Tatăl, nu a mai fost un timp de

întristări, ci de sfinte dorinţe, de pregătiri de a se
întâlni cu Fiul ei. De aceea mereu era în legătură
cu sfinţii apostoli, încurajându-i ea pe ei în lupta
ce aveau de dus pentru răspândirea credinţei
creştine în toată lumea.
Nu cu mult timp însă, înainte de adormirea
ei întru Domnul, a chemat prin sfinţii îngeri, pe
toţi sfinţii apostoli,ca pentru o ultimă bucurie
pământească a ei,pentru a le împărtăşi
binecuvântarea din urmă. Şi au venit toţi Sf.
apostoli, afară de Sf. Toma, care a sosit după ce o
42

înmormântase în grădina Gheţimani. Atunci el

mâhnit, că n-a fost prezent înainte de adormire, ca
şi ceilalţi apostoli, a rugat cu lacrimi pe toţi ca să-i
deschidă mormântul şi să sărute şi el dreapta
Maicii Domnului. Şi ruga i s-a împlinit. Dar mare
le-a fost lor mirarea şi frica, văzând racla goală!...
Domnul, nostru Iisus Hristos, îi înălţase şi trupul
Maicii Sale de pe pământ. Şi aşa, prin această
întârziere a Sf. apostol Toma

-42-

s-a făcut ştiut tuturor, că Maica Domnului e în

ceruri şi cu trupul ei cel sfânt. Mari sunt tainele lui
Dumnezeu, căci şi de data aceasta, întârzierea lui
Toma, e pentru noi o nouă mărturie de
Dumnezeire a credinţei noastre.
În mod sigur, mergem şi noi către sfârşitul
acestei vieţi pământeşti. Nimeni nu rămâne veşnic
pe pământ, toţi murim. Şi după cum spunea cineva
: de-am fi lângă leagănul unuia care de curând s-a
născut, şi ne-am pune întrebarea, ce va fi el, la
toate vom răspunde cu îndoială. Va fi el medic
vestit ? — Poate. Va fi el conducător de popoare?
43

— Poate. Va fi bogat ? — Poate. Nimic din toate

acestea nu ştim sigur. Numai de un singur lucru
însă suntem siguri. El va muri.
De aceea, aceasta ştiind-o cu toţii, se cere ca
să ne pregătim pentru aceasta. Şi precum facem
pregătiri pentru cele mai mici călătorii ale noastre,
la fel se cere ca şi pentru această mare şi sigură
călătorie din urmă, să ne pregătim.
Unii pleacă înainte de noi, deşi sunt mai

-43-

tineri, alţii după noi, deşi sunt mai bătrâni, însă

siguri suntem că în cele din urmă, cu toţi vom
sfârşi călătoria acestei vieţi pământeşti. De aceea
să nu fim cu deznădejde în suflete, atunci când
ducem la mormânt pe cei scumpi nouă. E drept că
ei nu mai se întorc către noi, nu vor mai veni pe
unde au trăit şi au fost, dar să fim siguri că vom
merge noi la ei. Ne vom duce în casa strămoşilor
noştri şi noi, aşa ne vom întâlni în ceruri cu
bunicii, părinţii, fraţii, cu rudele şi prietenii
scumpi. Căci prin moartea lor grăbită, ei ne-au
luat-o înainte, ca să ne întâmpine în porţile cele
44

veşnice ale cerului.

De aceea să ne pregătim pentru această
întâlnire. Să căutăm să fim vrednici să mergem în
împărăţia lui Dumnezeu, pentru a fi cetăţeni
veşnici ai Împăratului tuturor împăraţilor.
Noi să spunem, ca şi Sf. apostoli: „Doamne,
la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei
veşnice”.
Noi să mărturisim înţelepciune şi credinţă,

-44-

ca şi împăratul David, ori de câte ori ne moare

câte cineva. Să ne rugăm pentru ei, ca şi acest
împărat şi să ne pregătim şi noi să ne întâlnim, cu
cei plecaţi pe calea fără întoarcere şi aşa cu toţii să
mergem pe aceeaşi cale a dorurilor sfinte, ca şi
Maica Domnului, în a fi cu Dumnezeu Tatăl,
Dumnezeu Fiul, şi Dumnezeu Sf. Duh, în ceruri,
unde nu e durere, nici întristare, ci viaţă fără de
sfârşit.

45

_________________
 46

Rugăciune
Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica
Luminei, întru cântări cinstindu-o să o slăvim !
Cuvine-se cu adevărat să te fericim,
Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi
prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi
mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, care
fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut,
pe tine cea cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu,
te slăvim.
*
* *
Împărăteasa mea prea bună şi nădejdea mea,
Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor şi
 -46-

ajutătoare a străinilor, bucuria scârbiţilor,

acoperitoarea necăjiţilor, vezi-mi nevoia, vezi-
mi,necazul: ajută-mă ca pe un neputincios,
hrăneşte-mă ca pe un străin. Necazul meu îl ştii ;
dezleagă-l precum vrei, că n-am alt ajutor afară de
tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă
mângâietoare bună afară de tine, Maica lui
Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în
47

vecii vecilor. Amin.

 Cuprinsul
48

Pagina

1.
Naşterea Maicii Domnului 3
2.Intrarea în Biserică a Maicii
Domnului………………… 14
3. Bunavestire . …………… 24
4.Adormirea Maicii Domnului ... 38
5.Rugăciunea către Născătoarea de
Dumnezeu …………………. 45
 49

Tipografia Cărţilor Bisericeşti