Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
EROII ȘI MARTIRII ORTODOXIEI Din Toate Timpurile Și Neamurile Ediția A II-a
EROII ȘI MARTIRII ORTODOXIEI Din Toate Timpurile Și Neamurile Ediția A II-a
EROII ȘI MARTIRII
ORTODOXIEI
din toate timpurile
și neamurile
Ediția a II-a
Cuprins:
CUVÂNT
INTRODUCTIV..............................................................................3
I. ANTICHITATE (33-
476).................................................................. 6
2
Cuvânt introductiv
3
rămână același, în felul de a gândi și trăi, văzând cum aceste
”faruri călăuzitoare” ale Bisericii Ortodoxe, de-a lungul timplului
istoric, s-au ridicat cu atâta curaj, deasupra deșertăciunilor acestei
lumi vremelnice, astfel încât prin credința lor înflăcărată, întărită
de harul divin, să biruiască ispite neobișnuite, să cutremure
împărății, să rabde chinuri de neimaginat, să îi rușineze pe
dușmanii sălbatici ai creștinismului și să plece dintre noi ”arzând”
de dorul făgăduinței că vor fi veșnici în Împărăția lui Dumnezeu.
Prin pilda lor, fiecăruia dintre noi ni se îngăduie ocazia
să ne oprim din zbuciumul cotidian provocat, să luăm aminte
sincer la cât de mult ne apropiem sau ne îndepărtăm de Credința
milioanelor de Eroi și Martiri, cunoscuți și necunoscuți, fiindcă ne
aflăm într-un stadiu în care semnele vremurilor ne arată cu câtă
perfidie și nerușinare dau buzna globaliștii peste omenire, uneltele
lui Antihrist, ca să ne alinieze pe frontul pierzării, în iluzia lor că
ne amăgesc inclusiv cu false martiraje ale vreunui eretic din
anume secte, ca să ne arunce în derizoriu tezaurul prea bogat al
martirajului din Biserica Drept Slăvitoare și să ne abată de pe
calea mântuirii făcându-ne să ”trăim” într-o viitoare societate nu
omenească, ci diavolească. Despre faptul că va trebui să ieșim din
această cursă, noi fiind însă cu Dumnezeu și nu cu duhul lumii,
iată ce ne amintește Părintele prof. univ.dr. Mihai Valică:
”Martirii sunt cei care au probat prin viața lor, prin sângele lor,
statutul de om. Pentru că, de fapt, chipul lui Dumnezeu în noi este
reabilitat atunci când noi devenim martiri. Deci imaginea
originala a omului este atunci când noi ne asemănăm cu
Dumnezeu. Și dacă Dumnezeu S-a martirizat pentru noi, și noi
trebuie să ne martirizăm pentru Dumnezeu. Abia când Îi urmăm
lui Hristos primim mărturia conștiinței noastre martirice... A fi
mărturisitor în contextul actual, în sensul real al cuvântului,
înseamnă să fii în sensul invers lumii – pentru că Ortodoxia și
martirajul înseamnă să fii în sensul invers lumii. În acest context
spune Hristos: ”Vai vouă când toți oamenii vă vor vorbi de
bine”. Pentru că atunci când te vorbește lumea de bine înseamnă
că mergi în duhul lumii, dar când nu te vorbește de bine înseamnă
că mergi în sensul invers lumii. Aceasta este mărturia practică a
vieții noastre creștine. În momentul în care noi ne uităm la ce
spune lumea, la ce spun legile sau ne gândim să nu deranjăm pe
cineva prin vorbele noastre, înseamnă că nu facem altceva decât
4
să ducem Biserica într-un sistem al lumii. Și atunci nu cred că
suntem martiri ai Cuvântului”.
Supunerea întregii omeniri la un nou experiment de
remodelare forțată a conștiințelor, printr-o ”ciocnire a
civilizațiilor” cum n-a fost pe planetă și nici nu va mai fi, este însă
o strâmtorare permisă de Dumnezu, Cel pe Care foarte mulți
”adormiți” din lume L-au scos și predat (din minte și inimă)
”trupelor de asalt” din Media, dar noi știm că Domnul nostru
Iisus Hristos este cu noi – prin Biserica Sa – până la sfârșitul
veacului și martirii Săi vor fi în picioare la A Doua Venire! Este
așadar momentul ca și noi, înțelegând tăria specială pe care ne-o
va da Domnul Dumnezeu în vremurile grele de încercare, să ne
plângem cu amar păcatele, să ne desăvârșim neîncetat, să fim gata
să refuzăm apostazia generală (lepădarea de credință) chiar cu
prețul vieții noastre, să îL iubim cu adevărat pe Dumnezeu și, nu
în ultimul rând, să mulțumim pentru toate luînd seama la acest
îndemn: ”Mărturisirea face parte din datoriile creștinului, mai
ales în vremuri grele. Că putem noi să facem toate rugăciunile și
toate pravilele, dar dacă noi nu mărturisim atunci când trebuie,
ni se socotește ca un fel de lepădare, trădare. Eu socotesc că
tocmai această mărturisire este o baie de spălare a păcatelor
noastre (...) Cum poți să dormi liniștit când dai o țară întreagă pe
mâna diavolului? Hai, dai o Basarabie, dai o Bucovină, dar să
dai sufeltul unei nații – Biserica?! De aceea să fim responsabili,
pentru că ceea ce facem noi acum rămâne pentru copiii și
strănepoții noștri (...) Prin relativizarea valorilor, masoneria
umărește să te închini unui dumnezeu impersonal, dumnezeul
ecumenist. Ecumenismul merge strategic împreună cu
globalizarea. Nivelarea tuturor neamurilor, formarea unui guvern
și stat unic concomitent cu ecumenismul ce are drept scop
formarea unei singure religii care să le unifice pe toate în una -
toate duc spre înfăptuirea scopului lor final – înscăunarea noului
om, antihrist (...) Pământul acestei țări este sfânt prin martirii și
sfinții pe care îi adăpostește în adânc, iar sângle și rugile lor s-
au suit până la Tronul lui Dumnezeu. România a și rămas de
altfel țara ortodoxă care și-a păstrat tradițiile și evlavia mai mult
decât toate celelalte țări ortodoxe (...) În vreme de prigoană
creștinii să se adune în jurul preoților (...) Pentru creștinul
adevărat nu contează când vine războiul sau prigoana. Creștinul
5
adevărat este mereu gata și pregătit să îL întâmpine pe Mirele cel
ceresc cu candela sufletului aprinsă (...) Cine spune adevărul
poate să piardă azi, dar să câștige pentru totdeauna, fiindcă
nimic nu se face fără știința lui Dumnezeu; în toate e o încercare
și o dovadă de dragoste a lui Dumnezeu” (Părintele Justin
Pârvu)... Sus inima, români! Cu noi este Dumnezeu!
Amin! Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh!
ANTICHITATE
(33-476)
6
de incendierea Romei la 19 iulie 64 (ca să scape de furia
mulţimii), emiţând şi un decret prin care creştinii erau atenţionaţi
că „nu vă e permis să existaţi”; Domiţian (81-96), cel care i-a
persecutat pe creştini pentru motivul că nu au vrut să plătească
impozitul perceput de la iudei (ei declarând că nu sunt iudei);
Traian (98-117), cel care i-a pedepsit pe creştini pe baza
denunţurilor împotriva lor; Antonin Piosul (138-161), cel care a
declanşat prigoana în Smirna; Marcu Aureliu (161-180), cel care
a pornit persecuţia servindu-se de legea conform căreia nu le era
permisă existenţa creştinilor şi a incitat poporul la ură şi denunţuri
anti-creştine; Comod (180-192), cel care a dus o viaţă
scandaloasă; Septimiu Sever (193-211) cel care a interzis
misionarismul creştin; Caracalla (211-217), cel care l-a asasinat
până şi pe fratele său, Geta, în braţele mamei sale; Maxim Tracul
(235-238), cel care a poruncit uciderea conducătorilor Bisericii,
vinovaţi de învăţătura cea după Evanghelie”; Deciu (249-251),
cel care a dat un edict prin care creştinii erau obligaţi să se
prezinte în faţa unei comisii de stat să facă acte de adeziune la
păgânism (sacrificii, libaţiuni, participarea la ospeţele „sacre”), să
sacrifice zeilor (Biserica i-a obligat pe apostaţi să facă pocăinţă);
Trebonius Gallus (251-253), cel care a dus mai departe ideile lui
Deciu; Valerian (253-260), cel care a interzis adunările creştine
sub pedeapsa cu moartea, dar şi cu alte pedepse cum ar fi exilul,
degradarea, confiscarea averii, închisoarea, munca în mine etc (el
a murit jupuit de viu de perşi, care i-au pus trupul umplut cu paie
într-un templu); Aurelian (270-275), cel care a adoptat cultul
soarelui şi a dat un edict împotriva creştinilor; Diocleţian (284-
305), acela care introdus Dominatul (toţi trebuiau să îl adore ca pe
un zeu şi să i se prosterneze), i-a înlăturat pe creştini din armată, a
emis decrete de prigoană sub lozinca „numele de creştin să fie
nimicit”, a cerut dărâmarea lăcaşelor de cult creştine, a interzis
adunările creştinilor, a cerut arderea cărţilor sfinte, i-a pedepsit pe
cei care nu doreau să apostazieze, a astupat multe catacombe ale
Romei cu nisip, i-a trimis la închisoare pe ierarhi, a recurs la
pedepse groaznice, a făcut tot ce era posibil pentru desfiinţarea
Bisericii. Persecuţiile au durat până în vremea lui Constantin cel
Mare (306-337), primul împărat roman creştin. Acest împărat,
care a învins, lângă Tibru, armata mult mai puternică a lui
Maxenţiu, a avut parte de semne divine minunate: a văzut pe cer o
7
cruce luminoasă înconjurată de cuvintele „întru aceasta vei
învinge”, văzându-L pe Hristos, într-un vis, cum l-a îndemnat să
pună pe steag semnul crucii. Aşa a reuşit să câştige bătălia. Ca
urmare, în anul 313 a emis Edictul de la Milan prin care se acorda
libertate de manifestare a creştinismului. Convertirea lui
Constantin cel Mare (306-337) la creştinism a dat un nou curs
istoriei universale. Biserica Ortodoxă a reintrat în drepturile sale,
deşi va mai continua o vreme să fie obstrucţionată de împăratul
Iulian Apostatul (361-363), care a încercat să restaureze
păgânismul – ca religie favorizată a Imperiului roman – şi să reia
persecuţia creştinilor. Intenţiile lui au eşuat. Biserica primară,
însă, vreme de trei veacuri, şi-a arătat măreţia divino-umană prin
care Capul său nevăzut, Hristos, i-a întărit în credinţă şi luptă pe
atâţia martiri şi mărturisitori. Ei au suferit cu bucurie toate
torturile şi pedepsele, fără împotrivire, încrezători în dreptatea
cauzei lor sfinte, senini şi rugători. Au răbdat chinuri mai presus
de puterile fireşti, s-au dat pe sine la suferinţă pentru Hristos şi au
avut conştiinţa că sunt asistaţi de Dumnezeu Însuşi. Cu sângele lor
vărsat, ca adevăraţi „martori” ai lui Hristos (F.Ap. 1,8), şi-au şters
toate păcatele şi, acum, ne ajută şi pe noi, în opera de mântuire,
prin rugăciunile şi moaştele lor. Iar noi, cum spunea Sf. Policarp,
„ne închinăm lui Hristos, pentru că El este Fiul lui Dumnezeu, iar
pe martiri îi cinstim după vrednicie, ca pe ucenicii şi imitatorii
Domnului”.
9
Nume: Sfântul Sfinţit Mucenic şi Apostol Iacov, ruda
Domnului;
Pomenire în calendar: 23 octombrie;
Naştere în cer: anul 62;
Martiriu: Pentru că acest Sfânt mai era denumit şi
„fratele Domnului” (Gal.1, 9), nu trebuie înţeles că a fost un frate
după trup al Domnului, ci aceşti aşa-numiţi „fraţi ai Domnului” nu
o aveau ca mamă pe Maica Domnului. Mama lor era de fapt soră
cu Maica Domnului, deci se înrudeau cu Domnul prin faptul că
erau verişori. De asemenea, Sfântul Iacov, „fratele Domnului”, nu
este Iacov al lui Alfeu, fiul lui Zevedei. El este primul episcop al
Ierusalimului, rânduit de Apostoli, deşi nu a făcut parte din ceata
celor 12 ucenici aleşi de Domnul. Sfântul despre care vorbim a
fost, pentru asprimea ascezei lui, mult iubit de popor. Pentru că
obişnuia să se roage mult în genunchi, cu mâinile ridicate spre cer,
i s-a îngroşat pielea genunchilor ca şi la cămilă. A fost numit de
popor „cel drept”, pentru judecata lui dreaptă la Soborul
Apostolilor din Ierusalim, în anul 51. Lui i se datorează faptul că
păgânii convertiţi la creştinism nu mai erau ţinuţi să păzească
Legea lui Moise, fiindu-le suficient să îşi lucreze mântuirea prin
credinţă în Hristos şi fapte bune. De la acest Sfânt, ne-a rămas o
Epistolă a Noului Testament şi o Sfântă Liturghie, specifică şi
astăzi Bisericii Ortodoxe din Grecia (se săvârşeşte o dată pe an, de
ziua Sf. Iacov, la 23 octombrie). Conform Tradiţiei, Sfântul şi-a
dat sufletul ca mucenic, fiind aruncat de pe Templul din Ierusalim
şi ucis cu pietre. L-a rugat pe Hristos să îi ierte pe ucigaşii săi,
spunând ca şi Domnul că nu ştiu ce fac.
10
Nume: Sfinţii Apostoli Vartolomeu şi Varnava;
Pomenire în calendar: 11 iunie;
Naştere în cer: secolul I (anul 64);
Martiriu: Sfântul Vartolomeu, ales de Domnul în ceata
celor 12 Apostoli, a mers împreună cu Apostolul Filip, după ce au
primit Duhul Sfânt, în Siria şi Asia. A binevestit Evanghelia lui
Hristos în Libia, Moesia şi, când au ajuns în Frigia, s-a pornit
prigoană împotriva lor. În cele din urmă, Sfântul a învăţat şi
întemeiat biserici în Arabia, Persia, India, Armenia (aici, după ce
l-au răstignit cu capul în jos, i-au tăiat capul). Iar celălalt Sfânt,
Varnava, originar din Cipru, a fost unul din cei 70 de Apostoli. El
este cel care, după convertirea lui Saul (Sfântul Pavel), a dat o
bună mărturie Apostolilor despre cel convertit şi aşa a fost primit
acesta printre creştini. Apoi, alături de Sfântul Pavel, a
propovăduit Evanghelia în Antiohia, Cipru, Frigia, Ierusalim. În
cele din urmă, a fost ucis cu pietre de păgâni, în Cipru, în anul 64.
19
Nume: Sfântul Mucenic Longhin sutaşul;
Pomenire în calendar: 16 octombrie;
Naştere în cer: secolul I;
Martiriu: Sfântul Longhin, originar din Capadocia, a trăit
în vremea împăratului roman Tiberiu (14-37). A slujit în oaste ca
sutaş, fiind orânduit de Ponţiu Pilat (cârmuitorul Palestinei) să
slujească la Sfintele Patimi şi la Învierea Domnului. Acesta este
cel care L-a împuns pe Hristos cu suliţa în coastă, străjuind cu
ostaşii lui – după îngropare – la mormântul Domnului, până la
Înviere. Este martorul care a văzut toate semnele ce s-au făcut la
Patima lui Hristos: cutremurul, schimbarea soarelui în întuneric,
strălucirea îngerului Învierii. Luminându-se în inimă şi crezând în
Domnul, alături de alţi doi ostaşi, a zis: „Cu adevărat, Fiul lui
Dumnezeu era acesta” (Mt.27, 54). De aceea, nici nu a primit
arginţii iudeilor pentru a tăgădui Învierea şi a da mărturie
mincinoasă că trupul Domnului a fost furat de ucenicii Săi. Apoi
şi-a părăsit slujba, întorcându-se în Capadocia unde, ca un
Apostol, a propovăduit creştinismul (învierea lui Hristos).
Conform Tradiţiei, Ponţiu Pilat l-a anunţat pe împăratul
Tiberiu că Sfântul Longhin a abandonat dregătoria de ostaş. După
care, s-a dat poruncă împărătească pentru uciderea Sfântului. Ca
urmare, Ponţiu Pilat a trimis ostaşi şi aceştia i-au tăiat capul
Sfântului şi celor doi ostaşi creştini. Capul Sfântului a fost dus la
Ierusalim, unde Ponţiu Pilat l-a aruncat la gunoi în afara cetăţii.
Capul i-a fost descoperit însă, în urma unei vedenii, de o femeie
nevăzătoare care avea pe fiul său decedat. După ce l-a descoperit,
s-a tămăduit de ochi şi l-a văzut în vis şi pe fiul ei, în cinste. Apoi,
această femeie i-a aşezat moaştele într-o biserică ridicată chiar de
ea.
22
Conform Tradiţiei, Sfântul Matei a primit de la Dumnezeu cununa
muceniciei în Etiopia, unde a fost ars de necredincioşi.
24
Martiriu: Sfântul, fiind un ostenitor de mare ajutor
apostolilor, a fost episcop în Filipoli, în Tracia. Pentru tăria
credinţei sale, prigonitorii creştinilor i-au tăiat capul şi, astfel, şi-a
dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
25
Nume: Sfinţii Apostoli din cei 70: Prohor, Nicanor,
Timon, Parmena;
Pomenire în calendar: 28 iulie;
Naştere în cer: secolul I;
Martiriu: Cei patru Sfinţi, prin punerea mâinilor de către
Apostoli, au făcut parte din primii 7 diaconi ai Bisericii (alături de
Ştefan, Filip şi Nicolae). Primul dintre ei, Sfântul Prohor, a fost
surghiunit în insula Patmos, alături de Sfântul Apostol Ioan, fiind
ucis de păgânii Antiohiei în timp ce propovăduia. Sfântul Nicanor
a fost şi el ucis, în aceeaşi zi cu Sfântul Ştefan, în timp ce Sfântul
Timon a fost răstignit pe cruce la Bosra (în Arabia), iar Sfântul
Parmena a primit şi el moarte de mucenic.
27
Nume: Sfântul Clement;
Pomenire în calendar: 24 noiembrie;
Naştere în cer: anul 101;
Martiriu: Acest Sfânt a fost adus la creştinism de Sfinţii
Apostoli Petru şi Pavel, devenind al treilea episcop al Romei
(după Lin şi Anaclet). Sfântul a intervenit printr-o Epistolă, scrisă
în anul 96, când în biserica din Corint a izbucnit o răzvrătire
împotriva preoţilor. Când creştinii din Corint au luat cunoştinţă de
acest text, şi-au recunoscut greşeala şi s-a făcut pace. Conform
Tradiţiei, Sfântul a făcut parte dintre martirii prigoniţi în vremea
împăratului roman Traian (98-117). Pentru că nu s-a supus
poruncii acestuia, Sfântul a fost surghiunit în cetatea Crimeea, iar
acolo l-au osândit la aruncarea în mare cu o ancoră de corabie
legată de gât.
28
Nume: Sfântul Mucenic Simeon;
Pomenire în calendar: 27 aprilie;
Naştere în cer: anul 107;
Martiriu: Sfântul, al cărui tată era frate cu logodnicul
Fecioarei Maria, Iosif, a fost deci o rudă a Domnului şi unul din
cei 70 de Apostoli. Văzând minunile Domnului, Sfântul a crezut
în Hristos. Apoi, după Înviere, s-a ostenit cu ceilalţi apostoli să îL
binevestească pe Hristos prin cetăţi şi sate. aflând că întâiul
episcop al lor (Iacov) a fost ucis de necredincioşi, Apostolii şi
ucenicii s-au adunat la Ierusalim şi l-au ales pe Sfântul Simeon al
doilea episcop al Ierusalimului. Dar, venind romanii conduşi de
generalul Tit, aceştia au distrus Ierusalimul, iar creştinii s-au văzut
nevoiţi să plece cu episcopul lor, prin anul 70, dincolo de Iordan
în cetatea Pella. Însă, peste puţin timp s-au întors în Ierusalimul
dărâmat şi au lucrat cu înţelepciune la înflorirea Bisericii. Iar
Sfântul, pentru că a mărturisit că este creştin, a fost osândit la
răstignire pe cruce.
33
Nume: Sfântul Sfinţit Mucenic Elefterie;
Pomenire în calendar: 15 decembrie;
Naştere în cer: anul 120;
Martiriu: În timpul împărăţiei lui Adrian (117-138), o
femeie din Roma, Antia, rămasă văduvă, l-a făcut cleric pe fiul
său, Sfântul Elefterie, mai întâi acesta fiind hirotonit diacon (la
vârsta de 18 ani), apoi preot (la 18 ani) şi episcop de Iliric (la 20
de ani). Sfântul a mărturisit dumnezeirea lui Hristos nu doar în
faţa oamenilor, ci şi a împăratului Adrian. Pentru aceasta, dar şi
pentru că a defăimat căderea în idolatrie, Sfântul a fost dat la
groaznice chinuri: l-au culcat pe un pat de aramă şi i-au dat foc, l-
au pus pe un grătar înroşit în foc, l-au forţat să stea într-o căldare
plină cu smoală în clocot. La toate încercările, a rămas nevătămat.
Au urmat apoi şi alte chinuri: l-au aruncat într-un cuptor de aramă
încins (de unde a ieşit nevătămat) l-au dat la temniţă, l-au legat de
un car tras de cai sălbatici. Însă, îngerii lui Dumnezeu l-au slobozit
şi l-au dus la un munte înalt. Aici, trăind în pace cu fiarele
sălbatice, s-a botezat. Sfântul a fost prins în cele din urmă, dus la
împărat şi dat fiarelor să îl mănânce. Când a văzut însă împăratul
că a rămas nevătămat şi de această dată, le-a dat poruncă la doi
slujitori şi aceştia l-au ucis cu suliţele. Iar mamei sale, când îi
săruta trupul ucis, i s-a tăiat şi ei capul cu sabia.
38
Nume: Sfinţii Mucenici Carp, Papil, Agatodor şi
Agatonica;
Pomenire în calendar: 13 octombrie;
Naştere în cer: anul 250;
Martiriu: Sfinţii aceştia au trăit în timpul domniei
împăratului roman Decius (250-253) şi a lui Valerian
(conducătorul Asiei). Sfântul Carp era episcop de Tiatira, iar
Sfântul Papil era diaconul său. Acuzaţi că nu vor să îi cinstească
pe zei, dar şi că îi îndeamnă pe alţii să se lepede de idoli, amândoi
au fost aduşi la Tiatira din ordinul marelui prigonitor Valerian.
Mărturisindu-L aceştia pe Hristos, au fost daţi la chinuri.
Legându-i de cai iuţi, au fost târâţi de la Tiatira la Pergam (oraşul
lor natal), unde au răbdat bătaie cu toiege cu spini şi au cunoscut
suferinţa de a le fi date trupurile să fie arse cu făclii. Din aceste
chinuri şi-a dat sufletul însă doar Sfântul Agatador, slujitorul lor.
Ceilalţi doi, Sfinţii Carp şi Papil, au fost spânzuraţi în continuare
pe lemn. Când li se strujeau trupurile, Sf. Carp a zâmbit în chinuri.
La întrebarea „De ce ai zâmbit, Carp”, acesta a răspuns: „Am
văzut slava Dumnezeului meu şi m-am bucurat”. Furioşi,
prigonitorii i-au tăvălit prin spini, dându-i să fie mâncaţi de fiare.
Rămânând însă nevătămaţi, L-au mărturisit pe Hristos. Au fost
osândiţi apoi să fie arşi în focul cuptorului. Când acesta se
înfierbântase, a venit acolo şi Sfânta Agatonica, sora Sfântului
Papil. Mărturisind şi ea lui Valerian că este creştină, a cerut să fie
părtaşă la chinurile mucenicilor. Toţi trei au fost aruncaţi în
cuptorul încins, dar, rămânând nearşi, au fost decapitaţi cu sabia.
41
Nume: Sfântul Mucenic Trifon;
Pomenire în calendar: 1 februarie;
Naştere în cer: anul 250;
Martiriu: Sfântul, originar din Frigia, a trăit în vremea
împăraţilor romani Gordian (238-249) şi Decius (250-253). Încă
din copilărie a cunoscut credinţa creştină, fiind din acelaşi loc cu
Sfântul Respice. Când s-a dezlănţuit prigoana lui Decius, Sfântul a
fost întemniţat la Niceea din porunca mai marelui Bitiniei. A fost
dat la chinuri pentru că L-a mărturisit pe Hristos şi nu a vrut să
jertfească idolilor: l-au tras pe roată, l-au purtat desculţ pe timp de
iarnă (până i-au degerat picioarele), l-au legat de cai, i-au bătut
cuie în picioare, l-au ars pe coaste cu făclii, i-au sfâşiat trupul cu
gheare de fier. Dar Sfântul, considerându-se fericit a suferi pentru
Fiul lui Dumnezeu, nu înceta să îi îndemne pe creştini la credinţa
în Hristos. În aceste chinuri, şi-a dat sufletul în mâinile lui
Dumnezeu.
43
Nume: Sfântul Mucenic Nicon şi cei 159 de ucenici ai
săi;
Pomenire în calendar: 23 martie;
Naştere în cer: anul 251;
Martiriu: Sfântul, originar din cetatea Neapole, s-a
născut într-o familie cu tată păgân şi mamă creştină. Fiind un
bărbat cu chip frumos, acest Sfânt obişnuia să se ocrotească cu
semnul Sfintei Cruci, aşa cum învăţase de la mama lui. Când s-a
întors din război, i-a spus mamei sale că vrea să se boteze. Atunci,
sfătuit de mamă, a plecat în Răsărit unde, stând 7 zile în post,
rugăciune şi priveghere în insula Chios, în zonă montană, a avut o
vedenie: un înger, ca preot, i-a vestit să se coboare la mare. A
urcat într-o corabie şi a ajuns la muntele Ganos. Aici a fost
întâmpinat de episcopul Teodosie, egumenul unei obşti de 190 de
monahi, care i-a dat învăţătură în numele Sfintei Treimi şi, după ce
s-a botezat şi împărtăşit, s-a făcut monah. Apoi, după trei ani,
Sfântul a fost hirotonit preot şi episcop. Însă, după ce episcopul
Teodosie s-a mutat la Domnul, Sfântul a plecat cu cei 190 de
monahi la Mitilene, apoi în Sicilia. Aşezându-se la muntele
Tauromeniei, nu înainte să îşi îngroape maica, i-a încreştinat pe
nouă din foştii soldaţi şi a întemeiat o mănăstire. În cele din urmă,
a fost adus să dea socoteală, cu toată obştea, înaintea dregătorului.
Şi, pentru că nu a vrut să se întoarcă la păgânism, au fost daţi la
chinuri: i-au trântit şi, sugrumându-i, le-au tăiat capetele. Iar pe
Sfânt l-au ars cu torţe şi, târându-l pe un drum pietruit, în goana
calului, i-au tăiat cu sabia limba şi capul.
54
Nume: Sfinţii Mucenici Teodul şi Agatoped;
Pomenire în calendar: 5 aprilie;
Naştere în cer: anul 300;
Martiriu: Sfinţii, originari din Tesalonic, erau doi clerici
a căror vieţuire era bineplăcută lui Dumnezeu. Au trăit amândoi,
în vreme de prigoană, sub împăraţii păgâni Diocleţian şi
Maximian. Când a început persecuţia, unii creştini au fugit, iar
alţii – printre care şi cei doi Sfinţi – au rămas în Biserică. Ostaşii,
găsindu-i, i-au aruncat în temniţă. Timp de câteva zile, prin
felurite mijloace, s-a încercat îndepărtarea lor de la dreapta-
credinţă. Zadarnic însă. Atunci, au fost aruncaţi din nou în temniţă
unde, binevestind Cuvântul lui Dumnezeu, au fost iarăşi chinuiţi.
Când i-au scos din nou afară, pentru a-i chinui în faţa poporului,
care îi iubea, Sfinţii mărturiseau neîncetat „Suntem creştini”! Iar
pe împăraţi i-au numit tirani, zicând că nu se mulţumesc doar să
robească trupurile supuşilor, ci vor să le robească şi cugetul. După
ce au fost cercetaţi a treia oară, rămânând tari în credinţă, Sfinţilor
li s-au atârnat pietre grele de grumaz şi, cu mâinile legate la spate,
au fost aruncaţi în mare şi astfel au luat de la Hristos cununa
pătimirii.
55
Nume: Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana;
Pomenire în calendar: 29 octombrie;
Naştere în cer: secolul III,
Martiriu: Această tânără romană, rămânând orfană de la
trei ani, a crescut la o mănăstire (de lângă Roma) în vremea
împăraţilor Deciu (250-253) şi Valerian (253-260). Mulţi, aflând
de frumuseţea şi înţelepciunea ei, au venit şi au cerut-o în
căsătorie. Însă Sfânta şi-a dorit ca, toată viaţa, să fie mireasa lui
Hristos. Auzind aceasta, guvernatorul Romei, Prov, a trimis ostaşi
care au legat-o şi au dus-o în faţa lui în lanţuri. Guvernatorul,
impresionat de frumuseţea Sfintei, a sfătuit-o să se mărite. Dar
Sfânta i-a zis: „Viaţa şi veselia mea este Domnul meu Iisus
Hristos, pentru care de 100 de ori, de ar fi cu putinţă, sunt gata a
muri”. Pentru că L-a mărturisit astfel pe Hristos, a fost chinuită cu
sălbăticie: au bătut-o peste obraz, i-au sfâşiat veşmintele, au
afumat-o cu fum de pucioasă şi smoală, au bătut-o cu toiege, i-au
zdrobit oasele pe roată. Atât de mult a fost chinuită, că poporul a
început să murmure de cruzimea pedepselor. Unii din cei prezenţi,
văzându-i tăria cu care L-a mărturisit pe Hristos, au primit
botezul. În cele din urmă, Sfânta a fost scoasă afară din cetate şi i
s-a tăiat capul.
66
Nume: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de
Mir;
Pomenire în calendar: 26 octombrie;
Naştere în cer: 26 octombrie 303;
Martiriu: Nu doar în Grecia, ci pretutindeni, martirajul
Sfântului Dimitrie impune o mare cinstire printre creştini. Sfântul
a fost numit de împăratul Maximilian, cu porunca de a-i persecuta
pe creştini, în funcţia de mare dregător al Solunului. Însă, ca şi
Sfântul Pavel, Sfântul Dimitrie avea să îL mărturisească pe
Hristos în chip martiric. Mânios, împăratul idolatru l-a aruncat
într-o baie veche din Palatul imperial. Aici, îngerul Domnului l-a
cercetat şi i-a spus: „Pace ţie, celui ce pentru Domnul Hristos
pătimeşti! Îmbărbătează-te, Dimitrie, ca să poţi birui pe vrăjmaşii
tăi!”. După ce îngerul i-a aşezat o cunună pe cap, Sfântul a
răspuns: „Mă bucur întru Domnul şi mă veselesc întru Dumnezeu,
Mântuitorul meu!”.
Ordinul imperial, de a-i omorî pe creştini în lupte, îl
executa un vandal puternic şi înfricoşător la chip, Lie. El a fost
biruit, cu binecuvântarea Sfântului cel osândit, de tânărul creştin
Nestor – ce avea să fie ucis şi el (prin tăierea capului) la ordinul
furiosului împărat. Totodată, împăratul a cerut ostaşilor să îl ucidă
şi pe Sfântul întemniţat. Ordinul a fost executat în zorii zilei de 26
octombrie. Atunci, ostaşii au intrat în temniţă şi, în timp ce
Dimitrie se ruga, l-au împuns cu suliţele. Prima împunsătură a fost
în coasta dreaptă, asemenea lui Hristos pe Sfânta Cruce. Moaştele
Sf. Dimitrie sunt întregi şi nestricate. Din ele izvorăşte un mir bine
mirositor, tămăduitor pentru cei care le cinstesc cu credinţă.
Intenţia de a lua o parte din acestea, pentru Catedrala Sf. Sofia din
Constantinopol, a avut-o împăratul Justinian … Când însă
slujitorii săi s-au apropiat de raclă, au văzut cum iese foc şi au
auzit un glas înfricoşător care le-a spus: „Aceasta să nu îndrăzniţi
a face!” Înspăimântaţi, trimişii împăratului au căzut la pământ şi
s-au întors fără să ducă ceva…
67
Nume: Sfântul Mucenic Nestor;
Pomenire în calendar: 27 octombrie;
Naştere în cer: 27 octombrie 303;
Martiriu: Sfântul, originar din Tesalonic, a trăit în
vremea împăratului Maximian Galeriu (293-311). În semn de
recunoştinţă, pentru că Sf. Dimitrie îl învăţase credinţa în Hristos,
Sfântul şi-a arătat devotamentul faţă de acesta când a venit
împăratul înTesalonic. Cu această ocazie, pe când Sf. Dimitrie era
întemniţat pentru credinţa în Hristos, împăratul a vrut să asiste la
luptele din stadion şi să îl vadă pe Lie (luptătorul imperial) cum se
înfruntă cu voinicii. Acest războinic avea o statură mai mare decât
a altor oameni, iar chipul îi era ca de fiară. Intrase în graţiile
împăratului pentru puterea lui nebiruită de a ucide, inclusiv pe
mulţi creştini puşi dinadins să lupte cu el, iar toţi cei învinşi de el
erau aruncaţi în suliţe. În ziua aceea, era acolo şi tânărul Nestor.
Acesta, vrând să îl biruiască pe Lie, s-a dus la Sfântul Dimitrie şi,
căzându-i la picioare, i-a zis: „Robule al lui Dumnezeu, vreau să
mă lupt cu Lie. Ci, te roagă pentru mine, chemând numele
Domnului Hristos”. Sfântul l-a însemnat atunci pe frunte şi pe
piept cu semnul Sfintei Cruci, zicându-i: „Du-te şi pe Lie vei birui
şi pe Hristos vei mărturisi”. Când a ajuns în arenă, chiar sub
privirea împăratului, Sfântul Nestor a zis: „Dumnezeul lui
Dimitrie, ajută-mă!” şi, dintr-o lovitură în inimă, l-a omorât pe
înfricoşătorul Lie. Atunci, tulburat, din cauză că Sfântul Dimitrie a
pricinuit moartea luptătorului lui, împăratul a trimis ostaşi şi l-au
ucis cu suliţele pe Sfântul Dimitrie, în temniţă. Apoi, Sfântului
Nestor i s-a tăiat capul, chiar cu sabia sa.
74
Martiriu: Sfântul, originar din Tarsul Ciliciei, a trăit în
vremea împăratului roman Diocleţian (284-305). Avea 18 ani
când, venind marea prigoană, a fost dus, pentru că era creştin, în
faţa dregătorului. Sfântul a răbdat multe schingiuiri: un an a fost
purtat prin toate cetăţile spre a fi bătut, cu toiege, până i se
desprindea carnea de pe trup. Iar mama lui, care l-a însoţit pe tot
drumul, se ruga neîncetat la Domnul ca copilul să rabde până la
sfârşit. Şi, fiind ea însăşi prinsă, l-a rugat pe dregător să o lase trei
zile lângă fiul ei, ca să îl „sfătuiască” să se închine idolilor.
Primind încuviinţare, mama Sfântului a stat trei zile cu el şi, cu
lacrimi, îl îndemna să rabde chinuirea pentru veşnicele bunătăţi şi
să se învrednicească de ceata mucenicilor. Apoi, după trei zile, au
mers înapoi la dregător. Stând în faţa acestuia, ea L-a mărturisit cu
glas mare pe Hristos şi a mustrat păgâneasca idolatrie. În cele din
urmă, mamei i s-au tăiat călcâiele picioarelor, iar fiului ei,
Sfântul, l-au băgat într-un sac de nisip şi l-au aruncat în mare.
Trupul său, scos de valuri, a fost dus la Alexandria şi apoi la
Antiohia.
77
îndatî, deasupra celor trei trupuri de mucenici s-au arătat 3
lumânări.
80
Martiriu: Egiptean la origine, Sfântul a trăit în vremea
împăraţilor Diocleţian şi Maximian (286-305), fiind ostaş în ceata
tribunului Firmilian. Când păgânii au dat ordin ca cei ce nu se
închină zeilor să fie daţi chinurilor de moarte, Sfântul şi-a lepădat
ostăşia şi s-a dus în pustietăţile munţilor. Dar, când Sfântul a auzit
că în cetatea Cotiani va avea loc un „praznic” idolatru, a plecat din
munţi şi a venit în cetatea cu pricina. Şi acolo, de pe un loc înalt,
L-a propovăduit oamenilor cu îndrăzneală pe Hristos. Pentru
această cutezanţă, Sfântul a fost adus în faţa dregătorului
Arghirisc, care l-a dat chinurilor: a fost bătut cu vergi, târât prin
cioburi ascuţite, frecat cu gheme de păr aspru, tras pe roată.
Sfântul striga însă, cu glas tare, că este al lui Hristos şi nu al
idolilor. În cele din urmă, din porunca dregătorului, Sfântul şi-a
primit cununa mucenicească prin tăierea capului.
84
Nume: Sfinţii Mucenici Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc;
Pomenire în calendar: 3 martie;
Naştere în cer: anul 304;
Martiriu: Sfinţii, originari din Pontul Capadociei, au trăit
în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian (284-305) şi au fost
împreună ostaşi (de acelaşi neam) cu Sfântul Teodor Tiron. Cei
trei tineri ostaşi, ca şi Sfântul Teodor Tiron, au fost întemniţaţi şi,
cu bucurie, L-au mărturisit pe Hristos înaintea dregătorului.
Degeaba li s-au făgăduit înalte dregătorii, căci Sfinţii Mucenici au
rămas statornici în credinţă. Mai întâi, Sfântul Eutropiu a fost
bătut peste gură, peste trup, până când i s-a desprins carnea de pe
oase. Apoi, peste toţi, au turnat găleţi de smoală topită şi au fost
aruncaţi din nou în temniţă. I-au dus apoi în capiştea Artemidei ca
să aducă jertfă, dar – la rugăciunea lor către Dumnezeu – idolul s-
a sfărâmat. În cele din urmă, fiind învinuiţi pentru vrăjitorie,
Sfinţii Eutropiu şi Cleonic au fost răstigniţi pe cruce, iar Sfântului
Vasilic i s-a tăiat capul (după ce i-au refuzat rugămintea de a fi
răstignit împreună cu prietenii săi). Şi astfel au luat cununa
muceniciei.
89
Martiriu: Sfântul, originar din Amasia, a trăit în vremea
lui Maxim – Galeriu. Avea slujbă de ostaş, fiind nepot al Sfântului
Teodor Tiron. Acest Sfânt a ieşit la luptă mucenicească împreună
cu Sfinţii, ostaşi şi ei, Cleorie şi Eutropiu. Ajuns în temniţă,
Sfântul ardea de dorinţă să moară pentru Hristos şi se ruga ca
prigonitorii să nu îl despartă de ceilalţi fraţi de mucenicie. Într-una
din zile, s-a învrednicit de arătarea lui Hristos în temniţă, cerându-
i să purceadă la propovăduirea Evangheliei în satul Comane. Pe
când le vorbea oamenilor despre dreapta-credinţă, a fost prins de
ostaşi şi dat la chinuri: i-au pus în picioare încălţăminte de fier,
având cuie ascuţite pe tălpi; l-au lovit cu biciul; l-au gonit pe
drumul ce duce la Comane. De la sângele său, scurs din tălpile
înţepate de cuie, s-a înroşit pulberea drumului. Dar Sfântul nu se
tânguia, ci – mai mult – îL mărturisea pe Hristos. Iar când a ajuns
în satul Dacnon, Sfântul a vegheat întreaga noapte, rugându-se şi
mulţumindu-i lui Dumnezeu că a fost învrednicit să sufere pentru
Hristos. Dimineaţa, paltinul sub care stătuse era înverzit şi
înmugurit, iar din locul unde stătuse a ţâşnit un izvor. Cei de faţă,
văzând minunea, au crezut şi ei în Hristos. În cele din urmă,
Sfântul a fost dus la dregătorul din Comane, unde – nevrând să
slujească idolilor – s-a rugat şi, căzând foc din cer, a ars toată
capiştea idolească. Apoi, i s-a tăiat capul, iar corpul i-a fost
aruncat în râu. Şi aşa şi-a dat sufletul.
94
întinşi pe pământ şi bătuţi cu vine de bou. Tuturor li s-au tăiat
capetele.
96
Nume: Sfântul Mucenic Ianuarie şi cei dimpreună cu
dânsul: diaconii Proclu, Soson şi Faust; citeţulDezideriu;
mirenii Eotihie şi Acution;
Naştere în cer: 305;
Pomenire în calendar: 21 aprilie;
Martiriu: Sfântul Ianuarie, originar din Neapole, a trăit
în vremea împăratului roman Diocleţian (284-305). A fost episcop
de Nola şi, alături de alţi creştini, a cunoscut urgia prigoanei
anticreştine. Fiindcă a mers să îi vadă pe mărturisitorii închişi
(Soson, Proclu, Eutihie, Acution), Sfântul a fost şi el pus în
lanţuri. Iar când au venit să îl vadă episcopii Faust şi Dezideriu, au
fost legaţi şi aceştia. După multe chinuri, au fost osândiţi cu toţii
la fiare, în circ. Dar acolo, fiarele (neatingându-se de ei) i-au
cruţat. Socotind această minune drept o „vrăjitorie”, s-a dat
poruncă şi, tăindu-li-se capetele, au primit cununa muceniciei.
99
Martiriu: Sfântul a trăit în vremea împăratului roman
Diocleţian (284-305). Fiind căpetenie de ostaşi, adică stratilat, a
fost trimis de mai marele său să lupte cu perşii care invadaseră
Siria. Şi a învins, în luptă, cu ajutorul lui Hristos. Atunci, mulţi
soldaţi au venit la credinţa în Hristos. Vestea convertirii lor a
ajuns până la comandantul oastei. Cu toţii, au fost daţi la chinuri:
pe Sfânt l-au întins pe un pat de fier ars în foc, dar a rămas
nevătămat. Până la urmă, pentru că erau viteji în război, i-a lăsat
liberi. Şi au mers ei în Cilicia, unde s-au botezat. În cele din urmă,
au primit cununa mucenicilor prin decapitare.
105
Nume: Sfântul Mucenic Gordie;
Pomenire în calendar: 3 ianuarie;
Naştere în cer: anul 314;
Martiriu: Acest Sfânt, originar din Cezareea Capadociei,
a trăit în vremea lui Licinius al Romei. Nu a fost doar un ostaş de
seamă, ci şi un bun creştin. Când a venit însă prigoana creştinilor
din Biserică, iar unii s-au văzut nevoiţi să plece în pustiuri, Sfântul
şi-a lepădat haina ostăşească şi s-a retras în munţi vieţuind cu
fiarele. Dar apoi, ca un leu, a alergat înapoi în cetate cu gândul să-
i înfrunte pe prigonitori. Şi, pe când idolatrii îl sărbătoreau pe zeul
Marte, Sfântul a propovăduit cu îndrăzneală pe Hristos şi a întors
cu faţa spre sine tot poporul. Atunci, fiind de faţă chiar împăratul,
acesta a poruncit să fie adus înaintea lui. Şi, văzând că Sfântul stă
neclintit în dragostea faţă de Hristos, i-a tăiat capul.
108
Nume: Preot Daniil şi Verda fecioara;
Naştere în cer: 21 februarie 334;
Martiriu: Trei luni, în Persia, au pătimit muncile cele
mai grozave. Având picioarele străpunse, stăruind în credinţa lor,
au şezut timp de 5 zile în gheaţă. Apoi, în al 31-lea an al lui Sapor
III, li s-au tăiat capetele la amândoi.
111
Nume: Sfântul Mare Mucenic Artemie;
Pomenire în calendar: 20 octombrie;
Naştere în cer: anul 362;
Martiriu: Acest Sfânt a fost voievod, mare dregător
împărătesc în Alexandria, pus în mare cinste la curtea împăratului
roman creştin Constantin cel Mare (306-337). Dar şi în vremea
împăratului apostat Iulian (361-363), care s-a lepădat de Domnul,
Sfântul se afla cu oastea lui în faţa acestui prigonitor al creştinilor.
Văzând cum sunt chinuiţi creştinii, Sfântul s-a apropiat de împărat
şi i-a zis: „Pentru ce, o, împărate, chinuieşti fără de omenie
oameni nevinovaţi şi-i sileşti să se lepede de dreapta-credinţă?”.
Surprins, împăratul a întrebat cine este acest om. Cei de faţă i-au
răspuns: „Ducele Alexandriei este, stăpâne”. Atunci, păgânii l-au
învinuit pe Sfânt pe nedrept, acuzându-l că le-a dărâmat templele
zeilor şi că le-a sfărâmat idolii din Egipt. Împăratul a poruncit
atunci ca Sfântul să fie dezbrăcat şi să fie bătut cu vine de bou.
Apoi, l-au dat la grozave chinuri: l-au tăiat pe spinare cu bice
ascuţite, i-au pătruns coastele şi tâmplele arse în foc, l-au pus între
două pietre mari, zdrobindu-i până la ieşirea ochilor din orbite. La
toate acestea, prin minune, Sfântul a rămas viu şi a continuat să-L
mărturisească pe Hristos. În cele din urmă, la ordinul împăratului,
Sfântului i s-a tăiat capul cu sabia. Se spune că împăratul Iulian,
răpus în luptă, s-ar fi adresat înainte de a muri lui Hristos: „M-ai
biruit, Galileene”. Şi biruiţi au fost şi vor fi toţi cei care s-au
crezut şi se cred invincibili în lupta cu Dumnezeu.
Nume: Badem;
Naştere în cer: 9 aprilie 376;
Martiriu: Badem s-a născut în oraşul persan Betlapet şi
s-a mutat la Cer în al 67-lea an al domniei regelui Sapor. După ce
a zidit şi condus o mănăstire, a cunoscut persecuţia fiind lovit cu
116
biciul în temniţă. În cele din urmă, la cererea lui Sapor, un apostat
– căruia i s-a promis o funcţie – i-a tăiat capul cu o sabie ţinută de
o mână tremurândă.
120
Nume: Sfântul Mucenic Zotic, hrănitorul de săraci;
Pomenire în calendar: 31 decembrie;
Naştere în cer: secolul IV;
Martiriu: Sfântul originar din Roma, făcea parte dintr-un
neam cinstit şi luminat. Din porunca împăratului roman
Constantin cel Mare (303-337) a fost mutat la Constantinopol şi
acolo a devenit magistru în Senat. Pe când locuitorii din
Constantinopol erau cuprinşi de plaga leprei, împăratul a poruncit
să fie aruncaţi în mare cei ce cădeau în această boală. Atunci,
Sfântul s-a dus la împărat şi i-a cerut mult aur, spre slava
împărăţiei sale, pentru a putea cumpăra mărgăritare şi pietre
scumpe. După ce a primit aurul, Sfântul a început să-i răscumpere
pe cei daţi de prefect la moartea prin înec. Apoi, pe toţi leproşii
răscumpăraţi, i-a dus pe muntele Eleon şi, făcându-le adăposturi, îi
ajuta în toate zilele. Însă, când la conducerea Imperiului a urcat
arianul Constanţiu, fiul lui Constantin cel Mare, au început să îl
defaime pe Sfânt spunând că prin săracii umiliţi de el a venit în
cetate boala leprei. Apoi împăratul, când avea să fie cuprinsă de
lepră chiar fiica sa, a dat-o prefectului să o înece în mare. Dar
Sfântul a răscumpărat-o, punând-o în rând cu ceilalţi leproşi.
Pentru că a urmat însă o mare foamete în cetate, împăratul a vrut
să ştie care este cauza, iar supuşii l-au înştiinţat că Sfântul este
pricina… că ducea peste măsură hrană la leproşi. Sfântul, auzind
că împăratul vroia să-l prindă, s-a furişat în Palatul împăratului.
Atunci, întrebând împăratul dacă a venit corabia cu podoabe de
mare preţ, Sfântul i-a zis: „A sosit, împărate. Pentru aceasta, dacă
vrei, vino cu robul tău şi o vei vedea cu adevărat”. Pe când
împăratul se pregătea să plece, Sfântul a alergat mai înainte la
Eleon şi a poruncit să iasă din colibe fraţii întru Hristos, alături de
fiica împăratului, ca toţi să îl întâmpine cu lumânări aprinse.
Văzându-i, împăratul a întrebat: „Cine sunt aceştia?”. Iar Sfântul
i-a răspuns: „Aceştia sunt, o împărate, pietrele cele fără de preţ şi
mărgăritarele cele mai strălucitoare pe care le-am cumpărat cu
mare trudă”. Apoi, mânios, împăratul a poruncit de l-au legat pe
Sfânt de catâri sălbatici care, în mare goană, i-au sfârtecat trupul
în bucăţi până când ochii i-au sărit din orbite şi aşa a primit
cununa muceniciei. În locul unde şi-a dat duhul s-a format un
121
izvor tămăduitor de boli, iar trupul Sfântului a fost îngropat cu
mare cinste.
125
Nume: Sfântul Mucenic Timotei;
Pomenire în calendar: 10 iunie;
Naştere în cer: secolul IV;
Martiriu: Sfântul, originar din părţile Bitiniei, a trăit în
vremea împăratului roman Iulian Apostatul (361-363). Fiind
episcop, a avut de la Dumnezeu darul facerii de minuni şi a întors
pe mulţi necredincioşi la Domnul. când a început prigoana
împotriva Bisericii lui Dumnezeu, Sfântul a fost întemniţat. Celor
care au venit la el, când era în lanţuri, i-a învăţat să creadă în
Hristos, adevăratul Dumnezeu. Aflând împăratul, a dat poruncă să
nu mai înveţe astfel. Cum Sfântul a propovăduit fără teamă,
împăratul a trimis pe un slujitor şi i-a tăiat capul.
126
cutezanţei lor, li s-au tăiat la toţi capetele. Sfântul Ermolae a fost
preot.
MEDIEVALITATE
(476-1492)
128
au băut întreg paharul amărăciunii, statornici în credinţa ortodoxă,
având demnitatea să nu recurgă la nici un fel de compromis cu
globalismul şi ecumenismul promovat de comunişti, cei care –
fără frică de Dumnezeu şi ruşine de oameni – au săpat adânc în
sufletul naţional românesc pentru a dezrădăcina familia, Biserica
şi neamul nostru. În vremea aceea de prigoană, numai din rândul
preoţilor ortodocşi au fost închişi peste 2.600 de slujitori, iar
ofranda numerică cea mai mare au dat-o mirenii. Acuzele care li s-
au adus au fost, în cele mai multe cazuri, prefabricate,
neîntemeiate şi exagerate: „uneltire contra ordinii sociale”,
„siguranţa de Stat”, „activitate contra clasei muncitoare”,
ascultarea radiourilor externe etc. Bineînţeles, scopul real era însă,
ca şi astăzi, distrugerea omului cu orice chip. Şi mai conta,
desigur, lepădarea de credinţa în Hristos prin acceptarea unor
concepţii şi moduri de existenţă străine creştinismului. La astfel de
ispite, cu care ne încearcă acum europeniştii şi globaliştii, suntem
chemaţi toţi, la trezvie (pentru profetica Strâmtorare care va veni
peste noi, înainte de sfârşitul lumii, cum n-a mai fost în istorie sub
aspectul cruzimii), rugăciune, post, pocăinţă şi tărie în credinţa
că Hristos este cu noi până la sfârşitul veacurilor, prin
atenţionările a două persoane la care bine ne este nouă să luăm
seama: „De-aceea vă zic: Aveţi încredere în Dumnezeu, că vă
va da putere să mărturisiţi pentru El. trăim într-o lume
anarhică, întreaga clasă politică este vrăjmaşa lui Hristos şi
slujitoare a răului” (părintele Justin Pârvu); „Dacă nu mai este
credinţă, un număr infinit de secte lucrează ca să poată
destrăma … Ortodoxia … Cum ne-a mulţumit Apusul că noi,
poporul român, am împiedicat mahomedanizarea Europei – şi
cum ne mulţumeşte astăzi că n-am lăsat comunizarea
Europei? Ne pune în faţă petice de hârtie, în care nu se are în
vedere apărarea neamului nostru, ci drepturile minorităţilor,
ale homosexualilor, ale sectelor” (Adelina Busuiocescu-Călin,
mărturisitoare a temniţelor comuniste).
De asemenea, pentru perioada comunistă, mai trebuie
menţionat că Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a emis o
circulară, în 1930, prin care se cerea înălţarea de rugăciuni pentru
cei prigoniţi peste Nistru, exprimându-şi astfel atitudinea faţă de
persecuţia religioasă din Rusia sovietică. Demnă de remarcat este
şi Pastorala dată împotriva persecuţiei comuniste din U.R.S.S., în
129
1936, de Sinodul Mitropoliei Transilvaniei în frunte cu
mitropolitul Nicolae Bălan, precum şi acţiunea de recreştinare a
Transnistriei (teritoriu dintre Nistru şi Bug administrat de Statul
Român între 1941-44) sub conducerea mitropolitului Visarion
Puiu, cel care a anatemizat comunismul şi pe susţinătorii săi. Cât
priveşte situaţia din Basarabia şi Bucovina de Nord, anexate forţat
de U.R.S.S. în 1940 şi ocupate la eliberarea lor de Armata
Română condusă de generalul Ion Antonescu, acestea au fost
invadate de Armata Roşie care, prin anchetele serviciului secret
N.K.V.D., a declanşat o persecuţie ca în antichitatea păgână. În
acel timp, circa 50 de preoţi basarabeni au fost omorâţi, iar
bisericile le-au pângărit prin transformarea lor în grajduri,
depozite etc.
130
putea umbla, a primit cununa muceniciei prin sabie. În total, tot
prin sabie, s-au mutat la Domnul 340 de creştini.
132
Nume: Sfântul Mucenic Atanasie, persul;
Pomenire în calendar: 22 ianuarie;
Naştere în cer: anul 628;
Martiriu: Sfântul originar din Persia, a trăit în vremea
împăratului persan Cosroes, în vreme ce la Roma împărăţea
Eraclie (610-641). Sfântul a fost feciorul unui vrăjitor, de la care a
şi învăţat de tânăr această practică. Mai târziu, a fost rânduit să
slujească în ceata ostaşilor din cetatea împărătească. În timpul
acela, perşii au prădat Ierusalimul şi, pe lângă mulţi robi capturaţi,
au adus cu ei şi lemnul Sfintei Cruci. Atunci, Sfântul a aflat de la
un creştin toată rânduiala Crucii şi, pe loc, a crezut în Hristos.
Apoi a mers la Cetatea din Ierusalim, unde s-a botezat sub numele
de Anastasie şi a devenit monah la Mănăstirea Sfântul Sava.
Acolo, s-a rugat la Dumnezeu ca să ia cununa muceniciei prin
sânge. Dorinţa Sfântului se aprindea şi mai mult vedea pe zidurile
bisericilor chipurile Sfinţilor. Iar după 7 ani de la venirea sa în
Mănăstire i s-a arătat în vis un bărbat luminat, care, ţinând un
pahar de aur plin cu vin, i-a zis: „Primeşte şi bea”. Iar când a băut,
încă în somn fiind, a înţeles că acesta este un semn ca să îL
mărturisească pe Hristos. S-a împărtăşit aşadar cu Trupul şi
Sângele Domnului, chiar de Praznicul Sfintei Învieri, după care s-
a dus în Cezareea Palestinei (unde stăpâneau perşii). Văzându-i
aici pe vrăjitorii pescari, cum făceau vrăji, a mărturisit în faţa lor
că este creştin şi le-a condamnat păcatul pe faţă. Şi când a fost
dus, la domnul lor, a mărturisit şi în faţa acestuia că este creştin.
Pentru aceasta, s-a dat poruncă să fie pus în lanţuri şi să care
pietre. A suportat bătăi de joc de la cer din neamul lui, care,
smulgându-i barba şi rupându-i haina, îl ocărau socotind credinţa
lui în Hristos ca o ocară adusă neamului din care făcea parte. În
cele din urmă, Sfântul a fost dus în faţa împăratului persan. Pentru
că şi aici L-a mărturisit pe Hristos, l-au bătut cu toiege, l-au
spânzurat de o mână agăţându-i o piatră dedesubt, i-au pus un laţ
de grumaz şi, mai apoi, i-au tăiat capul.
133
Nume: Fericitul Mucenic Mirax;
Pomenire în calendar: 11 decembrie;
Naştere în cer: anul 640;
Martiriu: Fericitul mucenic, de neam egiptean, s-a
lepădat mai întâi de Hristos. Astfel, pe când călca crucea în
picioare, el a strigat: „Agarean (musulman) sunt şi de astăzi
înainte nu mai sunt creştin”. Însă, schimbându-i Dumnezeu inima
înspre pocăinţă, avea să meargă mai apoi la părinţi şi să le spună
că vrea să fie din nou creştin. Atunci părinţii, rugându-se pentru
el, i-au spus printre lacrimi: „de voieşti să te faci atât de apropiat
şi prieten al lui Hristos, încât să stai şi mijlocitor către El pentru
tot neamul tău, fă precum îţi spunem: Du-te la Amiran şi, precum
pe faţă te-ai lepădat de Hristos, aşa pe faţă mărturiseşte-L pe El
iarăşi, ca şi când noi n-am şti nimic”. După ce l-au binecuvântat,
mucenicul a sărutat crucea, strigând puternic: „Doamne
miluieşte!”. Când a ajuns în faţa stăpânitorului Amiran, mucenicul
i-a spus : „Abia acum mi-am venit în fire din întunecarea ce a
venit asupra mea de la diavol şi am căzut înaintea lui Hristos,
Domnul meu, şi iarăşi m-am făcut creştin, precum am şi fost.
Deci, am venit ca să fac acest lucru cunoscut şi ţie şi la toată
adunarea ta şi să mărturisesc cu adevărat înaintea tuturor pe
Hristos, iar legea voastră să o dau anatemei”. Atunci, fericitul
Mucenic a pătimit trei zile de închisoare fără hrană şi apă, apoi, la
judecată L-a mărturisit din nou pe Hristos. Aşa s-a întâmplat şi a
doua şi a treia oară. În cele din urmă, s-a dat poruncă să fie ucis.
L-au dus pe mare departe, pe o corabie, lăsându-l să se roage.
Apoi, i-au tăiat capul şi l-au aruncat în adâncul mării. Însă, prin
minune, cinstitul lui cap a ieşit din mare şi, ca un dar de mare preţ,
a fost găsit şi luat de nişte creştini, evlavioşi, care l-au cunoscut. I-
au pus capul într-o cutie de argint şi, de atunci şi până acum, din
acesta izvorăşte mir şi se fac multe vindecări.
Nume: Necunoscute;
Naştere în cer: anii 726-741;
Martiraj: Biserica ortodoxă a fost tulburată, în secolele
VIII-IX, de încercările unor împăraţi de a înlătura cultul icoanelor.
Această acţiune, împotriva cinstitorilor de icoane, a purtat numele
de iconoclasm. Prigoana iconoclaştilor (a distrugătorilor de
134
icoane) contra iconodulilor (a celor ce venerau icoanele) s-a
datorat mentalităţii profane a unor împăraţi isaurieni şi armeni
„supăraţi” de cinstirea „prea mare” acordată icoanei Mântuitorului
Hristos. Ei au fost influenţaţi de adversitatea iudaică împotriva
icoanelor, precum şi de reproşurile califilor arabi care vedeau în
ele idolatrie şi călcarea poruncii a doua a Decalogului. Închinarea
la icoane nu este însă idolatrie, întrucât nu este o acţiune care îL
înlocuieşte pe Dumnezeu, ci – dimpotrivă – Îi evidenţiază
prezenţa. Primul astfel de împărat iconoclast a fost Leon al III-lea
Isaurul (717-741), care, în 726, a cerut să fie îndepărtate icoanele
din biserici. Apoi, în 730, a convocat un sfat laico-ecleziastic în
acest sens, reuşind să pornească oficial „iconoclasmul imperial” în
ciuda atitudinii potrivnice a patriarhului Gherman al
Constantinopolului. După ce a dat şi o lege anti-icoane, creştinii
din marele oraş al Bizanţului au fost siliţi să îşi aducă icoanele în
pieţele publice, ca să fie arse. Cei care s-au opus, au fost torturaţi
(li s-a tăiat o mână sau un picior) sau arşi de vii. Nenumăraţi
ortodocşi, în astfel de pedepse, şi-au plătit curajul cu viaţa. O
rezistenţă acerbă a venit din partea călugărilor, cărora li s-au
mutilat trupurile şi li s-au distrus lăcaşele. Unul dintre ei a fost Sf.
Ioan Damaschin, care a respins învinuirea că prin icoană s-ar
comite o erezie şi o reînviere a idolatriei păgâne. Sfântul a
dezvoltat o iconosofie precisă, concepând icoana ca simbol şi
mijlocitor cu sfântul reprezentat: aceasta are rol haric pentru că
mijloceşte harul divin. Mai mult, Sf. Ioan l-a înfruntat pe
împăratul Leon al III-lea, acuzându-l de abuz de putere şi de faptul
că „nu se cuvine împăratului să dispună de capul său în Biserică”.
După moartea împăratului Leon, a venit la putere Constantin al V-
lea, zis Copronymos (741-775), fiul său. Şi acesta a fost un fanatic
duşman al icoanelor, până într-acolo încât cel ce apăra icoana era
arestat. Ca să-şi „legitimeze” atitudinea, a convocat şi el un
pseudo-sinod în anul 754, la Hieria. Aici s-a hotărât în
„unanimitate” ca orice icoană să fie aruncată neîntârziat din Casa
Domnului. Cine ar fi făcut altfel, trebuia să fie pedepsit: ierarhii
riscau să fie depuşi din treaptă, iar călugării şi mirenii erau
anatemizaţi şi predaţi judecăţii civile. Totodată, împăratul a dispus
ca moaştele Sfinţilor să fie profanate sau arse, icoanele să fie
scoase din biserici, picturile şi mozaicurile să fie arse şi acoperite
cu un strat gros de var (pe pereţii bisericilor trebuiau atârnate
135
tablourile împăratului şi picturi inspirate din natură reprezentând
păsări, fructe, pomi etc). Atunci, călugării în special au manifestat
o rezistenţă dârză faţă de hotărârile „sinodului” şi împăratului
Constantin. Însă, după moartea lui, urmaşul imperial Leon al V-
lea Chazacul (775-780) lupta împotriva icoanelor i-a sfârşit.
Meritul i se datorează mamei sale, Irina (+ 802), o înflăcărată
adeptă a cinstirii icoanelor. Pentru o vreme, la tronul bizantin,
Irina, a luat frâiele guvernării alături de fiul său, Constantin al VI-
lea (780-797), într-o perioadă de binefaceri către creştinii
răsăriteni. În acea vreme, s-a convocat la Niceea, în 787, al VIII-
lea Sinod. Sinodul a combătut hotărârile din 754, luate fără
reprezentanţii Răsăritului şi ai Romei, adoptând însă o hotărâre
dogmatică asupra icoanelor: este bineplăcut lui Dumnezeu a face
icoane şi a le venera, dar aceasta să fie o cinstire şi nu o adorare
(care I se cuvine doar lui Dumnezeu). De asemenea, Sinodul a
dispus că este bineplăcută cinstirea Maicii Domnului, Îngerilor,
Sfinţilor, precum şi cinstirea Sfintelor Moaşte şi a Sfintei Cruci.
Cu toate că stabilitatea ortodoxă s-a întărit, au mai reizbucnit
tendinţe iconoclaste în vremea împăraţilor Leon al V-lea
Armeanul (813-820) şi Teofil (+842). Ultimul a dispus ca soţia sa,
Teodora, să se ocupe de treburile împărăţiei. Decizia lui a fost
benefică pentru Ortodoxie, căci împărăteasa a convocat, la 11
martie 843, un Sinod la Constantinopol, unde au venit toţi cei care
au avut de suferit în decursul luptelor iconoclaste. Sinodul a
declarat valabile toate hotărârile luate de cele 7 sinoade
ecumenice, a restabilit cultul icoanelor şi a rostit anatema asupra
tuturor iconoclaştilor. La Sinod, împărăteasa i-a rugat pe cei
prezenţi să ierte atitudinea iconoclastă a soţului ei, ca să îi fie lui
spre mântuire. Sinodalii au conceput la sfârşit un text de
anatemizare a tuturor ereticilor, începând cu Simon Magul, peste
Manes, Arie, Macedonie, Apolinarie, Nestorie, Eutihie, Dioscor,
Origen, Didim, Evagrie, Sergiu, Onoriu, Pir, peste iconoclaştii
Teodosie Sisiniu, Pastila, Vasile Kakemphatos (preşedintele
pseudo-sinodului din 754) şi patriarhii Constantin şi Ioan VII.
Textul acesta şi al tuturor dogmelor bisericeşti a intrat apoi într-un
„sinodyocon” special, ca decizie sinodală, spre a fi citit anual în
întreaga biserică, în prima zi de duminică din Postul Sfintelor
Paşti, ca un avertisment general. Duminica aceasta, de 11 martie
843, a fost denumită – ca atare – Duminica Ortodoxiei.
136
Nume: Sfântul Andrei Criteanul;
Naştere în cer: 17 octombrie 761;
Martiriu: Acest Sfânt nu trebuie confundat cu Sfântul
Andrei, mitropolitul Cretei. El a fost monah, un mare apărător al
sfintelor icoane. Având curaj, i-a imputat împăratului Constantin
Copronim alipirea la erezia catolicilor. Atunci, supărat, împăratul
a poruncit să fie bătut. În cele din urmă a fost omorât.
138
Martiriu: Sfinţii au trăit în vremea împăratului Leon, cel
care a prigonit Biserica şi a scornit o erezie prin care se socotea că
icoanele sunt idoli. Împăratul a dat poruncă, peste tot, ca icoanele
să fie distruse şi aruncate în foc. Iar cine nu se va supune, să fie
dat la chinuri şi ucidere. Atunci, mulţi drepţi-credincioşi s-au făcut
Mucenici. Printre ei a fost şi aceşti Sfinţi, care s-au împotrivit
când, la Constantinopol, s-a hotărât ca chipul lui Hristos de
deasupra „Porţii de aramă” să fie dat jos. Mai întâi, Sfinţii au fost
daţi la chinuri: au fost bătuţi timp de 80 de zile (câte 500 de
lovituri zilnic), întemniţaţi. În cele din urmă, i-au scos pe uliţele
cetăţii şi i-au tăiat. Tot atunci a fost tăiată, pentru dreapta-cinstire
a icoanelor, creştina Maria Patricia.
140
Nume: Sfântul Mucenic Mihail, monahul;
Pomenire în calendar: 23 mai;
Naştere în cer: secolul IX;
Martiriu: Sfântul, originar din cetatea Edesei, a avut
părinţi creştini. După ce şi-a împărţit averea săracilor, s-a dus în
Lavra Sfântul Sava şi s-a făcut monah. Într-una din zile, a fost
trimis la Ierusalim, să-şi vândă acolo vasele frumoase pe care le
lucra. Însă, ajungând la Seida, împărăteasa agarenilor, aceasta s-a
rănit la inimă şi, văzându-i frumuseţea, a început a-l amăgi spre
păcat. Dar Sfântul a refuzat-o, spunându-i că se supune doar lui
Hristos. Iar împărăteasa, mânioasă, a poruncit să fie bătut. Apoi l-
a trimis pe Sfânt la împărat, ca pe un hulitor al credinţei lor.
Împăratul, dezlegându-l, l-a ispitit să creadă în Mahomed. La care
Sfântul i-a spus: „Să nu-mi fie mie să las pe Dumnezeul meu şi să
urmez dracului”. Şi atunci, Sfântul i-a cerut, în numele lui
Dumnezeu, să se boteze „ori prin sabia ta, către Hristosul meu,
trimite-mă”. Ca urmare, s-a dat poruncă să fie otrăvit, însă şi aşa
Sfântul a rămas nevătămat. În cele din urmă, i s-a tăiat capul în
mijlocul Ierusalimului, iar monahii din Lavra Sfântul Sava i-au
dus trupul în mănăstirea lor.
141
ortodoxă Sfântul Ioan Botezătorul, la care se închinau
românii, construită încă de dinaintea ”canonizării” primului
rege al Ungariei. În aceasta, cu împuternicire de la
Constantinopol, au aşezat ”egumen cu călugări greci, după
rânduiala şi ritul lor”. Curând, Banatul a devenit ţinta
interesului cotropitor al regelui Ştefan al Ungariei. Acesta a
trimis în Banat o armată condusă de Chanodinus, ateu ca să
îl tranforme prin luptă într-o stăpânire ungurească. Achtum a
căzut în acea luptă. Chiar averile pe care ungurii le-au smuls
de la Achtum au devenit cele dintâi ofrande ale diocezei
catolice de la Cenad. Creștinii căzuți în această luptă, prin
care se dovedește că voievodatul Transilvaniei nu a fost o
colonie a statului unguresc, au fost înmormântați în cimitirul
mănăstirii ortodoxe din Banat.
Nume: Necunoscute;
Naştere în cer: 7-15 iulie 1099;
Martiriu: Sub pretextul eliberării Locurilor Sfinte de sub
stăpânirea arabilor, dar nutrind şi obţinerea de averi şi înfiinţarea
de state feudale, cruciaţii (catolicii) din ţările Europei apusene au
organizat mai multe cruciade între secolele XI-XIV. Astfel, la 7-
15 iulie 1099, 13.000 de cruciaţi au început cucerirea
Ierusalimului, unde trăiau în jur de 20.000 de oameni. Chiar în
ziua de Vineri, la Ierusalim, a avut loc un masacru fără precedent
în istorie, ceea ce a compromis ideea de cruciadă în ochii
contemporanilor. Ca urmare, s-a constituit Regatul latin al
Ierusalimului, iar în locul Patriarhului ortodox latinii au pus un
catolic. Apoi, catolicii mai fac un „pas înainte” când, cu ocazia
cruciadei a II-a (1147-1149), îşi ridică la Ierusalim un lăcaş dublu
(Golgota şi Sf. Mormânt), creându-şi astfel „drepturi” la Sfântul
Mormânt. Situaţia pentru ortodocşi se agravează şi pentru că, la
1187, sultanul Saladin al Egiptului (1171-1193), după o luptă
lângă lacul Tiberiadei (nordul Galileii), cucereşte Ierusalimul, îl
transformă în oraş musulman, iar bisericile le transformă în
moschei. Căderea Ierusalimului zguduie tot Apusul. Însă, în
vremea împăratului bizantin Isac II Anghelos (1185-1195),
142
sultanul Saladin încheie un armistiţiu în care permite creştinilor să
viziteze Ierusalimul.
Nume: Necunoscute;
Naştere în cer: anii 1202-1204 (cruciada a IV-a);
Martiriu: Prin această cruciadă, între Occident şi Orient
(adică între catolici şi ortodocşi), s-a săpat o prăpastie
143
duhovnicească şi mai profundă. Astfel, în loc să îi apere pe
ortodocşi de musulmani (cum predicaseră), cruciaţii catolici au
contribuit, prin cucerirea şi jefuirea Constantinopolului, la slăbirea
şi mai mult a Imperiului bizantin – fiind una din cauzele cuceririi
lui de către turci în 1453. Evenimentul istoric s-a derulat astfel: în
anul 1204, chiar în Vinerea Patimilor, cruciaţii catolici au luat cu
asalt Constantinopolul, l-au jefuit 3 zile şi 3 nopţi, au ucis. A fost
un trist final de cruciadă pentru că, în locul Imperiului bizantin,
catolicii au înlocuit Imperiul bizantin cu Imperiul latin de
Constantinopol (1204-1261), punându-l rege pe Balduin (1204-
1205). Atunci, ortodocşii au fost daţi la o parte şi catolicii şi-au
amplificat ofensiva doctrinară schismatico-eretică: veneţienii au
preluat măreaţa Biserică ortodoxă Sf. Sofia, inclusiv au beneficiat
de „dreptul” ca Patriarhul latin să fie un … veneţian! În această
situaţie „eliberatoare”, clerul ortodox şi aristocraţia bizantină s-a
retras în Asia Mică, unde a pus bazele Imperiului grec de Niceea
(1204-1261) şi în care, în 1308, s-a instalat şi Patriarhul
ecumenic.
Nume: Necunoscute;
Naştere în cer: anul 1224;
Martiriu: Pe timpul cruciadei a V-a (1218-1229), în
1224, o hoardă de turci îi învinge definitiv pe cavalerii latini
(catolici), dar mulţi ortodocşi au fost măcelăriţi şi Biserica Sf.
Mormânt a fost distrusă.
În consecinţă, prin cele 12 expediţii ale cruciaţilor catolici
(francezi, englezi, germani, veneţieni, nomazi etc) în Palestina, nu
au putut să facă operă durabilă în Răsărit şi au lăsat în urmă o filă
roşie în Ortodoxie. În cele din urmă, otomanii i-au învins pe
creştini în cruciadele de la Nicopole (1396) şi Varna (1444).
Nume: Necunoscute;
Naştere în cer: secolul XIII;
147
Martiriu: În vremea împăratului Mihail al VIII-lea
Paleologul şi al Patriarhului Vekkos, înşelaţi în credinţă de
catolici, mai mulţi monahi de la Mănăstirea athonită Iviron s-au
împotrivit unirii cu Roma şi au luat cununa muceniciei.
Nume: Necunoscute;
Sinaxar athonit: 10 octombrie
Naştere în cer: Sec.XIII;
Martiriu: Egumenul Mănăstirii athonite Zografu,
împreună cu 21 de monahi şi 4 mireni, s-au împotrivit
cugetătorilor catolici care doreau să îi atragă la unirea cu Roma
după ”Sinodul” de la Lyon din 1274. Toţi au primit mucenicia,
fiind arşi în turnul în care s-au retras.
148
Nume: Sfinţii Noi Mucenici Cosma şi Petru(+secolul
XV,Mănăstirea athonită Iviron);
Sinaxarul athonit
Naştere în cer: secolul XV.
MODERNITATE
(1492-1918)
152
nobililor şi ţăranilor români să-şi boteze copiii în ritul ortodox
(decret întărit şi de regele Matei Corvin). Existenţa de zi cu zi a
românilor ortodocşi a devenit şi mai grea după ce, în 1595, Dieta
din Turda i-a obligat pe strămoşii noştri – sub ameninţarea cu
decapitarea – să se căsătorească la catolici, obligându-i totodată
să plătească dijmă catolicilor (tot pentru dijmă a izbucnit şi
răscoala de la Bobâlna din 1437), culminând apoi cu dispreţul de
a-i arunca pe ţăranii români, în 1514, în iobăgie.
Mai apoi, în secolul XVI, sistemul represiv catolic al
maghiarilor din Transilvania a fost înlocuit cu cel calvinist, în
condiţiile în care Ungaria fusese transformată în paşalâc turcesc
în 1541. Iar maghiarii calvini, ca şi predecesorii lor catolici, au
continuat să îi menţină pe românii ortodocşi într-o stare de
inferioritate religioasă şi socială. Istoria consemnează, în
continuare, acelaşi proces violent de nerecunoaştere oficială a
Ortodoxiei, de convertire şi întemniţare a românilor. Astfel de
acţiuni prozeletiste au avut loc în vremea principilor calvini Ioan
Sigismund, Gabriel Bethlen etc. Românii aveau să fie însă pentru
scurt timp ridicaţi, în epoca strălucită a lui Mihai Viteazul (1593-
1601), deoarece atunci s-a recunoscut statutul politic de egalitate a
Ortodoxiei cu celelalte 4 ”religii recepte” existente în
Transilvania. Însă, credinţa noastră naţională avea să fie din nou
înjosită când, în 1688, protectoratul austriac în Transilvania a
girat nu numai nerecunoaşterea oficială a Ortodoxiei, dar a
”regizat” şi actul viclean al unirii unora dintre românii ortodocşi
cu Roma catolică (1697), bineînţeles spre folosul statului ungar,
ceea ce i-a făcut pe românii înşelaţi (şi toleraţi) să părăsească în
masă unirea şi să revină la Ortodoxie. În faţa acestui gest al lor,
Viena a recurs la forţă armată şi, sub conducerea generalului
Bukow, bisericile ortodoxe ale românilor din Transilvania au fost
luate cu forţa şi date celor ”uniţi”, parohiile ortodoxe au fost
declarate ”unite”, iar în cele din urmă au fost dărâmate cu tunurile
zeci de schituri şi mănăstiri ortodoxe. Ca urmare a acestor măsuri
de represalii, o parte din cei 1540 de preoţi ortodocşi români şi-au
părăsit parohiile (698), au trecut în rândul ţărănimii (202), au fugit
la românii de peste munţi (498), iar alţii au fost închişi în temniţe,
trecuţi la ”uniţi” sau executaţi (a se citi opera istoricului
K.Hitchins). Aşa s-a petrecut şi cu cei 80 de preoţi ortodocşi,
români şi patrioţi, pe timpul răscoalei lui Horea (1784) care, ca şi
153
conducătorii răscoalei, au fost întemniţaţi, anchetaţi, alungaţi,
condamnaţi la moarte şi ucişi în chinuri martirice. Ororile
maghiarilor nu i-au înspăimântat nicidecum pe românii ortodocşi
din vremea paşoptistă, când, ridicându-se pentru apărarea
identităţii româneşti, peste 100 de preoţi au fost ucişi, mai mult de
40 de biserici au fost arse şi în jur de 300 jefuite.
Nume: Necunoscuţi;
Naştere în cer: anul 1437;
Martiriu: Asupririle sociale şi religioase ale nobilimii
maghiare i-au determinat pe mii de iobagi români să pornească
răscoala de la Bobâlna. Ţăranii din apropiere de Aiud au asediat
Aiudul, oraş ce era un puternic centru al nobilimii. Dar oastea
nobiliară a recucerit oraşul, i-a învins pe răsculaţi şi a recurs la
pedepse din cele mai grele. Mii de iobagi români au fost ucişi cu
cruzime, iar conducătorii lor au fost spânzuraţi pe dealul din faţa
oraşului Turda. Chinuirea răsculaţilor s-a făcut în diferite moduri:
i-au tras în ţeapă, i-au ars de vii, le-au scos ochii, le-au mutilat
trupurile.
154
Martiriu: Tirania politică şi religioasă i-a făcut pe zeci
de mii de ţărani din Transilvania să înceapă, în anul 1514, o nouă
răscoală. Autorităţile nobiliare ”privilegiate” au intervenit în
forţă, restabilind situaţia. Mii şi mii de iobagi români au fost ucişi,
iar liderul lor, Gheorghe Doja, a fost dat la moarte în chinuri
groaznice: l-au aşezat pe un tron înroşit, iar pe cap i-au pus o
coroană de fier înroşită. Apoi, silindu-i pe alţi condamnaţi să rupă
cu cârlige de fier carnea de pe trupul lui Doja şi să o mănânce, li s-
au tăiat şi acestora mâinile, iar în final i-au executat.
Nume: Macarie;
Pomenire în calendar: 14 septembrie;
Naştere în cer: 14 septembrie 1527;
155
Martiriu: A fost ucenic al Sfântului Nifon, patriarhul
Constantinopolului. După ce a suferit în Tesalonic, s-a săvârşit
prin tăierea cu sabia.
Nume: Duca;
Naştere în cer: 24 aprilie 1564;
Martiriu: Fiind croitor, în Mitilene, Duca a fost jupuit, de
piele, la Constantinopol.
156
Martiriu: Acest monah, de la Schitul Sf. Ana, a fost
decapitat în 1590 la Brusa. Părți din moaștele sale se găsesc la
acest schit, în Sfântul Munte.
163
”Dintr-un lemn”, Gura Mitrului, Brâncoveni. A fost ucis, la
Târgovişte, din porunca lui Mihnea al III-lea.
Nume: Gabriel;
Naştere în cer: 2 februarie 1676;
Martiriu: S-a săvârşit, prin sabie, la Constantinopol.
Nume: Ahmed;
Naştere în cer: 3 mai 1682;
Martiriu: Acest turc, originar din Constantinopol, a dat
mărturie despre Înviere şi prezenţa Sfântului Duh în Biserica
Ortodoxă. Trăia în Palatele Sultanului, ca ofiţer al Curţii şi ofiţer
la Înalta Poartă. A avut două roabe: cea mai tânără îi era femeie,
iar cealaltă se ocupa cu treburile casei şi mergea la biserica
ortodoxă (de unde aducea, pentru femeia cea tânără, anaforă şi
aghiasmă). Observând însă că din gura tinerei se răspândeşte o
mireasmă negrăită, Ahmed i-a cerut femeii lui să îi spună de unde
provine aceasta şi ce anume mănâncă. Iar roaba lui i-a zis: ”Ceea
ce eu mănânc, de la care tu simţi bună mireasmă, când stăm de
vorbă, nu este altceva decât anafora pe care bătrâna mi-o aduce
de la biserica creştină”. Şi, pentru că Ahmed nu a crezut, ea a
continuat: ”Credinţa noastră este vie. Pentru noi, creştinii,
Dumnezeul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel care a
coborât din cer şi S-a făcut om ca să ne mântuiască din păcat. Pe
când trăia pe pământ făcea minuni nenumărate, dar cel mai
important este că a fost răstignit pe nedrept de către evrei,
pătimind din dragoste faţă de noi, iar a treia zi a înviat. Învierea
Lui este cel mai mare eveniment pentru noi, creştinii, iar prin
puterea Lui minunile continuă să se facă şi astăzi”. În cele din
urmă, vrând să cerceteze el însuşi, Ahmed s-a hotărât să vină la
164
Liturghie, duminica, la Biserica Ortodoxă a Patriarhiei din
Constantinopol. Când a ajuns acolo, a avut însă parte de o a doua
minune: l-a văzut pe preot, când se îndrepta spre Uşile
Împărăteşti, că era cu totul scăldat în lumină şi ridicat de la
pământ, iar Patriarhul, pe când binecuvânta, răspândea din
degetele lui raze de lumină ce cădeau pe capetele creştinilor (nu
însă şi pe al lui). Şi, astfel, şi-a dat seama că Ortodoxia este o
credinţă vie. Apoi, Ahmed s-a întors acasă şi, lepădându-se de
Mahomed, i-a spus roabei lui: ”Ai dreptate! Credinţa creştină este
cea adevărată”. Şi a fost botezat, fiind creştin în ascuns, luînd
mereu cu bucurie şi emoţie Sfânta Împărtăşanie, anaforă şi
aghiasmă. Pe când era însă la un banchet oficial, cu ofiţeri
otomani de religie musulmană, s-a ajuns la întrebarea: ”Care este
cel mai mare lucru în lume?”. L-au întrebat şi pe Ahmed, iar
acesta, plin de Duh Sfânt şi de râvnă dumnezeiască, a rostit cu
glas mare şi statornic: ”Cel mai mare lucru din câte sunt pe lume
este credinţa creştină şi întruparea lui Dumnezeu – Cuvântul,
Răstignirea Lui şi, mai cu seamă, Învierea Lui pentru mântuirea
lumii”. Văzând ei aceasta, s-au năpustit ca nişte fiare asupra lui
Ahmed şi l-au dus în faţa judecătorului. Mărturisindu-i şi acestuia
că este creştin, a fost dat la chinuri: temniţă, înfometare 6 zile (le-a
spus însă că avea nevoie de acel post ca şi mai mult să se
curăţească: ”Sunt creştin şi doresc să mor pentru Hristos Cel
Înviat”). Apoi, l-au dus pe ortodoxul Ahmed în faţa sultanului,
unde şi-a mărturisit din nou credinţa în Hristos. Acolo, din
porunca sultanului, i s-a tăiat capul, la 3 mai 1682, în timp ce
cânta ”Hristos a înviat!”. Moaştele i-au fost aruncate în mare, iar
la locul de martiriu a fost, câteva zile, o lumină mai presus de fire.
Nume: Roman;
Naştere în cer: 16 februarie 1694;
Pomenire în calendar: 16 februarie;
Martiriu: Originar din Carpensia, Roman s-a săvârşit,
pentru vestirea Evangheliei lui Hristos, prin sabie. A mers la
Constantinopol, mărturisindu-L pe Hristos și numindu-l pe
Mahomed povestitor de basme. Se plimba cu un câine pe stradă,
spunând că îl hrănește pe animal tot așa cum creștinii îi hrănesc pe
166
islamiști. Turcii l-au aruncat într-n puț secat, unde a stat 40 de zile.
Apoi l-au scos și l-au decapitat.
173
uniaţie (restul s-au întors acasă, în Biserica Ortodoxă, de care au
aparţinut strămoşii lor înainte de 1701).
Însă, pentru ardelenii ortodocşi, ispita prozelitismului
agresiv catolic şi calvin a fost un prilej îngăduit de Dumnezeu ca,
prin focul suferinţei, să fie pusă la încercare statornicia în credinţă
a neamului nostru românesc. Ceea ce a urmat se ştie, desigur, cu
toate că nu este pe placul celor care au lovit sângeros în Biserica
lui Hristos. Ca urmare, de prin mijlocul secolului XVI, ungurii
calvinişti din Transilvania au aruncat şi ei „momeală” atragerii
românilor la erezia calvinistă. De altfel, în 1564, principele calvin
I.S. Zapolya (1559-1571) a „recunoscut” calvinismul, prin Dieta
de la Aiud, ca „religie oficială de stat” în locul celei catolice. Cu
alte cuvinte, prozelitismul calvin înlocuia pe cel catolic. S-a ajuns
până într-acolo încât, pur şi simplu, principele G. Bethlen (1613-
1629) i-a cerut sprijin pentru calvinizarea românilor transilvăneni
inclusiv… Patriarhului Kiril Lukaris. Vrednicul Patriarh, însă, i-a
răspuns, în 1629, că „nu poate nicidecum să dea ajutor făţiş unei
lucruri de felul acesteia – calvinizarea românilor (…), iar din
partea lui ar fi un păcat pe care nu l-ar putea spăla toate
chinurile pământeşti” (conform unui studiu publicat de preotul
N.M.Popescu în revista B.O.R., 1946). De altfel, poziţia
anticatolică şi anticalvinistă a ortodocşilor a fost exprimată şi
sinodal, la Iaşi (1642) şi Ierusalim (1672), ceea ce nu i-a
împiedicat nicidecum pe catolici să introducă noi dogme eretice:
în 1854, papa Pius al IX-lea promova imaculata concepţie a
Fecioarei Maria, susţinând că Maica Sfântă s-a născut fără
păcatul originar (Biserica Ortodoxă nu este de acord, căci orice
fiinţă omenească se naşte cu păcatul originar, care se curăţă prin
baia botezului); în 1870, Conciliul I Vatican proclamă dogma
primatului şi infaibilităţii papale, prin care se arată că puterea o
are doar papa, ca „vicar al lui Hristos pe pământ” (Biserica
Ortodoxă o respinge, căci aproape face de prisos credinţa în
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, adevăratul Cap şi Conducător
nevăzut al Bisericii – „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la
sfârşitul veacului”); în 1950, papa Pius al XII-lea introducea
noua dogmă a Înălţării la cer cu trupul a Sfintei Fecioare Maria,
care o socoteşte pe Maica Domnului „împreună mântuitoare cu
Hristos” ( Biserica Ortodoxă se împotriveşte, căci „unul este
mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Cel ce S-a făcut om;
174
Hristos Dumnezeu” (1Tim.2, 15). Aşadar, istoric, românii
majoritari ai Transilvaniei medievale, ancoraţi în Ortodoxie, s-au
văzut nevoiţi să suporte restricţii şi opresiuni din cele mai severe,
inclusiv după ce turcii mahomedani, în 1541, au transformat
Transilvania în principat autonom sub suzeranitate otomană, iar
Banatul şi o parte din Transilvania au devenit paşalâc pentru un
secol şi jumătate! Atunci, au pătruns în Transilvania idei
„reformatoare” din Apusul Europei, fiind favorizate „religiile
admise”: lutheranismul (saşii), calvinismul (o parte din unguri şi
secui), unitarianismul (mai puţini dintre unguri) şi, după 1687-88,
romano-catolicismul (unguri, dar şi unii români atraşi prin
înşelare). În faţa invaziei acestor învăţături otrăvitoare, românii
ortodocşi ai Transilvaniei nu s-au lăsat amăgiţi şi, în secolele XVII
şi XVIII, s-au răsculat împotriva ereticilor până la grele suferinţe
şi chiar martiraj: împotriva calviniştilor s-au ridicat Sfinţii
Mitropoliţi Ilie Iorest şi Sava Brancovici (prăznuiţi în calendarul
ortodox la 24 aprilie), iar contra unirii românilor ortodocşi cu
catolicii Romei au suferit temniţă şi batjocoriri la Kofstein în
Austria, Sibiu şi Bobâlna – Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori şi
Mucenicii Visarion Serai din Bosnia, Nicolae Oprea din Sălişte
(Sibiu), Moise Măcinic din Sibiel (Sibiu), preotul Ioan din Galeş
(Sibiu) şi Sofronie din Cioara (prăznuiţi în calendarul ortodox la
21 octombrie), precum şi cei patru Sfinţi Martiri şi Mărturisitori
Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din
Mocod, Grigore Manu din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu.
„Pentru că i-a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolare în
statutul militar grăniceresc” (cum scrie în sentinţa de
condamnare), Atanasie a fost frânt cu roata de sus până jos (iar
capul i-a fost legat de o roată), Vasile din Mocod, Grigore din
Zagra şi Vasile din Telciu au fost martirizaţi prin spânzurare
„pentru aceeaşi vină”, iar 19 persoane au fost supuse bătăilor cu
vergi (mulţi dându-şi sufletele sub lovituri) în ziua de 12
noiembrie 1763. Ei sunt românii care, fără să le fie frică, au
zdruncinat prozelitismul calvin şi romano-catolic în Transilvania.
Astfel, văzând că rezistenţa ortodoxă le strică planurile de
convertire, împărăteasa austriacă Maria Tereza a trimis, în 1761, o
armată condusă de generalul Bukow cu misiunea impunerii
„ordinii” în Transilvania. În misiunea lui, de a întări uniaţia, a dat
175
uniţilor peste 500 de biserici ortodoxe şi a distrus cu tunurile sau
prin foc zeci de mănăstiri ortodoxe.
176
Nume: Sfântul Hristodul;
Naştere în cer: 1777;
Martiriu: L-a mărturisit, pe Hristos, la Tesalonic. A fost
spânzurat de turci.
Nume: Cozma;
Pomenire în calendar: 4 august;
Naştere în cer: 4 august 1779;
Martiriu: Acest sfinţit nou martir, pătimitor în Albania, a
fost sugrumat de turci și trupul i-a fost aruncat în râu. Turcii
islamiști au fost ațâțați împotriva sa de niște evrei. Moaștele lui se
găsesc la kalkontasi, lângă orașul Berat.
Nume: Zaharia;
Naştere în cer: 20 ianuarie 1782;
Martiriu: A mărturisit Ortodoxia în Paleopatra
Peloponezului, fiind despărţit în două de prigonitori anticreştini.
Nume: Dimitrie;
Naştere în cer: 1784;
Martiriu: A fost tăiat, la Constantinopol, cu sabia.
178
acesta, tot în lanţuri grele, a fost aruncat în închisoarea de la Alba-
Iulia.
Deoarece sentinţa fusese dată mai înainte chiar de
împărat, judecata lor avea să fie doar un ”spectacol regizat”. Cu o
cruzime, este adevărat, înfiorătoare. Astfel, cei trei eroi români au
primit cea mai grea sentinţă: condamnare la moarte prin zdrobire
cu roata ”de jos în sus” (adică de la fluierele picioarelor şi până la
piept). Supliciul lui Horea şi Cloşca a avut loc însă fără Crişan,
care s-a sinucis prin spânzurare cu nojiţele de la picioare (la 13
februarie), în ziua de 28 februarie 1785. Asupra acestuia din urmă,
s-a pronunţat totuşi sentinţa chiar deasupra cadavrului său (la 16
februarie): l-au târât mort la locul de execuţie, i-au tăiat capul, i-au
despicat trupul în 4 bucăţi (capul i l-au expus în ţeapă în satul său
natal Cărpiniş, ia cele 4 părţi au fost duse, spre a-i înspăimânta pe
români, la Abrud, Brad, Bucium şi Mihăileni). Cât priveşte însă pe
Horea şi Cloşca, aceştia au fost mai întâi spovediţi şi împărtăşiţi
cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos de către preotul
Nicolae Raţiu (în vârstă de 34 de ani), acesta scriind şi
Testamentul în care Horea i-a cerut să consemneze: ”pe oamenii
care m-au vândut şi m-au prins îi iert din toată inima”. Despre
emoţia sfântă pe care acest preot a avut-o, când a intrat în temniţă
să îi anunţe pe Horea şi Cloşca sentinţa ce li s-a dat, ne-a lăsat o
mărturie scrisă, elocventă, protopopul A. Nanu, cel care subliniază
că Horea i-a spus preotului duhovnic Raţiu: ”Sunt gata de jertfa
asta, părinte, căci, jertfă mi-a fost toată viaţa ... Averea mi-am
jertfit-o pe drumurile Vienei pentru drepturile naţiei... Familia
mi-am părăsit-o ca să pot sluji mai bine cauzei naţiei... Numele de
cinste mi s-a topit şi el înaintea nemeşilor şi de ani de zile trebuie
să mă ascund prin codri, ca sălbăticiunile, ca să nu apuc pe mâna
lor, petru că nu le răbdam asuprirea şi nedreptăţile... Sănătatea
încă nu mi s-a dus pe gârlă după atâta pătimire pentru mântuirea
naţiei... Fure-mi acum şi Viaţa... Dar cu asta nu s-or procopsi,
că-n locul meu va răsări câte un Horea în fiecare sat”.
La martiriul lui Horea şi Cloşca, pe platoul La furci, au
participat 2514 ţărani români aduşi din 419 sate: câte 6 din fiecare
sat (trei bătrâni şi trei tineri). Înainte de fi sfâşiaţi cu sălbăticie,
sub roata călăului Grancea, preotul Nicolae l-a sărutat pe obraz pe
Horea şi i-a spus: ”Prin mine te sărută un neam întreg”. Acest
vrednic preot i-a pregătit sufleteşte pentru crucea marilor suferinţe
179
martirice, făcându-i pe Horea şi Cloşca să stea cu frunţile senine
în faţa groaznicelor chinuri. Astfel că, la ora 9.30, Horea şi Cloşca
au fost aşezaţi separat pe câte un car. Preotul i-a însoţit până la
locul execuţiei, ţinându-l pe Horea de după cap până când acesta a
fost obligat să privească uciderea lui Cloşca. Înainte ca şi lui să i
se frângă trupul cu roata, Horea a spus; ”Eu mor pentru naţiune”
(trebuie precizat că frângerea consta în întinderea condamnatului
pe un pat, după care era lovit, mai întâi la picioare şi apoi la
piept, cu o roată ce avea un fel de cuţit). Când a văzut cruzimea
celor 80 de lovituri date lui Horea, preotul a leşinat, iar un
funcţionar ungur a protestat că uciderea s-a petrecut prea repede –
motiv pentru care cel vinovat a fost arestat. Apoi, trupurile le-au
fost tăiate în patru bucăţi, puse în coşuri de nuiele şi purtate pe cai
prin satele ce se răsculaseră împotriva nedreptăţii, fiind expuse pe
stâlpi şi bătute în cuie. Ca batjocura faţă de sentimentele românilor
să fie şi mai mare, s-a interzis sub pedeapsă să se mai rostească
numele lui Horea, însă ecoul eroismului acestuia l-a făcut până şi
pe renumitul poet Schiller să scrie ”Povestea lui Horea”. În ce-i
priveşte pe trădătorii români, aceştia au fost ”răsplătiţi” printr-un
ceremonial în piaţa târgului din Zlatna, chiar de ruda
guvernatorului ”cărturar” Samuel von Bruckenthal, Mihail.
Nume: Polidora;
Naştere în cer: 3 septembrie 1794;
Martiriu: A mărturisit în Efesul cel nou, fiind şi
sugrumat.
Nume: Gheorghe;
Naştere în cer: 5 aprilie 1801;
Martiriu: S-a săvârşit, de sabie, la Efes.
184
Martiriu: Sfântul s-a născut în oraşul Cambrova, după
care a venit în oraşul Soma, lângă Pergam. Aici, fiind păstor, a
adormit pe când era la păşune cu turma de mioare. Atunci, câinele
turmei a atacat o turcoaică, sfârtecându-i puţin veşmintele. Turcii
l-au aruncat apoi pe Sfânt în temniţă. L-au găsit nevinovat, dar aga
otoman a fost mituit cu mii de groşi ca să hotărască uciderea lui.
Apoi, călăii turci au început tortura: au înroşit toiege de fier,
arzându-i trupul, cu intenţia de a-l face să îşi exprime credinţa în
Mahomed. De asemenea, i-au ars limba şi, astfel, devenind mut, l-
au îndemnat să-şi dea consimţământul prin înclinarea capului. Nu
a fost cu putinţă să-l înduplece nici după ce i-au aşezat, pe piept,
nişte pietre grele. Sfântul avea vârsta de 28 de ani când l-au
spânzurat.
188
sau te omorâm în acest ceas!”. El le-a răspuns: „Sunt creştin şi nu
mă lepăd de credinţa mea”.
Mânioşi, turcii au cerut judecarea şi uciderea lui,
avertizând chiar pe judecătorul lor: „Cum îndreptăţeşti pe
vrăjmaşul credinţei noastre? Este bine să laude credinţa lui şi să
ocărască în faţă credinţa noastră?”. După aceste cuvinte, Sfântul
a fost spânzurat la Kebani, în Tesalonic.
192
astfel, călăul l-a decapitat. Când însă monahul Grigore a sărutat
capul Sfântului, acesta – o, minune – şi-a deschis ochii.
194
Nume: Sfinţii Anastasie Paneri şi Dimitrie;
Naştere în cer: 1816;
Pomenire în calendarul grecesc: 11 august;
Martiriu: Aceşti Sfinţi, făcători de coşuri, s-au născut în
Lesbos (primul) şi Aghiasso (al doilea). Pentru că au refuzat
credinţa musulmană, amândoi au fost întemniţaţi de către turci. Au
fost spânzuraţi, pe când aveau 18-20 de ani, de un platan.
196
binecuvântatul Iosif. Sfântul a fost chinuit de turci, care l-au
spânzurat la Constantinopol.
201
După ce trupul său l-au lăsat spânzurat 3 zile, turcii l-au aruncat în
râul Evru.
202
Nume: Sfântul Benedict;
Naştere în cer: 12 iunie 1821;
Pomenire în calendarul grecesc: 12 iunie;
Martiriu: Sfântul s-a născut, în Seress, la Ezova. Ajuns la
vârsta adolescenţei, a călătorit cu tatăl său în Sfântul Munte, unde
acesta s-a şi călugărit (mănăstirea Konstamonitu). Copilul său s-a
întors însă, „în lume”, pentru a-şi face studiile. Dar şi copilul avea
să păşească pe calea monahală, deschisă de tatăl său, fiind luat
ostatic de turci, la Tesalonic, în 1821. Astfel, Sfântului şi mai
multor călugări, turcii le-au tăiat capetele.
203
după ce au strigat mulţimii prezente: „Suntem creştini, mergem
pentru Hristos la moarte”.
205
Martiriu: S-au născut la Melampes, Creta, din părinţi
evlavioşi. Erau din acelaşi neam. Au fost bogaţi, vestiţi, viteji,
căsătoriţi şi cu copii. Pentru că ei erau luaţi drept turci, se bucurau
de toate privilegiile otomanilor. Aceşti Sfinţi, în 1821, s-au unit cu
creştinii şi au luptat împreună pentru eliberarea patriei greceşti de
sub ocupaţia turcilor. Însă, când revoluţia a încetat, Sfinţii s-au
întors la locul de naştere şi au fost pârâţi ca fiind apostaţi ai
islamului.
Atunci, turcii mahomedani i-au dat la chinuri: au fost
legaţi, loviţi şi, în final, decapitaţi. Înainte de a-şi da duhurile în
mâna lui Dumnezeu, ultimele lor cuvinte au fost: „Doamne
miluieşte!”. Iar după ce au fost ucişi, o lumină mare a cuprins
atunci cinstitele lor moaşte.
210
Nume: Preot Iosif Cazan;
Naştere în cer: anul 1848;
Martiriu: Părintele, a fost supus supliciului în parohia
Mesteacăn. Înainte să fie împuşcat, i-au scos unghiile, dinţii şi i-au
ars barba.
212
Martiriu: Părintele a avut parohia în Budiu (Mureş), fiind
tatăl revoluţionarului Alexandru Papiu Ilarian. A fost spânzurat la
Turda, împreună cu 70 de români (împuşcaţi şi spânzuraţi).
213
Nume: Preoţii Ştefan Mora (la Şimotelnic), Vasile
Popovici (la Şăgşoru), Alexandru Ţirudi (la Dâmbu), Isac Oprea
(la Crăciunelul de sus), Alexie Molnar (la Alecuş), Ioan
Felfeoldi (la Toderiţa), Ioan Alpini (la Mănărade), Constantin
Nemeş (la Blaj), Ioan Bucşa Moldovan (la Agrişteu), Mihai
Ţârlea (la Teiuş), Gregorian (la Sibiu), Ioan Moldovan (la
Uioara de sus), Ioan Crişan (la Sărmaşu), Ioan Santei (la
Mureş);
Naştere în cer: anul 1849;
Martiriu: Toţi au fost împuşcaţi.
214
Nume: Sfântul Gheorghe din Creta;
Naştere în cer: 1867;
Pomenire în calendarul grecesc: 7 februarie;
Martiriu: Sfântul s-a născut, în 1864, la Kidonia. A
participat la revoluţia din 1866, din Creta, fiind prins de turci
alături de alţi răsculaţi (cărora li s-au tăiat urechile, nasurile,
limbile, mâinile şi capetele). Pe Sfânt l-a trădat chiar un creştin.
Adus în faţa unui musulman (ofiţer), Sfântul a mărturisit:
„Nu-mi schimb credinţa nici dacă-mi dăruiţi viaţa, nici dacă-mi
daţi lumea întreagă… Află că de mult mi-am dorit martiriul şi l-
am cerut lui Hristos să mă învrednicească să mă bucur de el. Şi
acum fie slăvit că m-a învrednicit… Dacă vrei să spun şi ceva
spre folosul sufletului tău, tu trebuie să devii creştin, căci eşti
născut din mamă creştină. Cât despre părinţi, frate şi soră, dacă
mor din iubire pentru Hristos, voi avea îndrăzneală către El şi îi
voi ocroti de acolo mult mai bine (…) Nu mă lepăd de Hristos al
meu, nu mă fac turc. Nu las credinţa mea plină de lumină, ca să
cred în înşelăciunea voastră satanică”. După aceste cuvinte,
călăilor care l-au chinuit le-a spus: „Vă mulţumesc mult că-mi
pricinuiţi slavă şi bucurie mare prin aceste puţine dureri, şi vă
rog să mă tăiaţi în bucăţi mai multe decât pe ceilalţi, pentru că cu
cât mă chinuiţi mai mult, cu atât Hristos mă va proslăvi în
ceruri”. Apoi, turcii i-au tăiat mâinile, limba şi capul.
Nume: Necunoscute;
Pomenire în China: 21 iunie;
Naştere în cer: 21 iunie 1870;
Martiriu: La 21 iunie 1870, în China, un consul francez a
tras cu pistolul într-un judecător chinez şi, pe când glonţul a
ricoşat şi a ucis un gardian al Tribunalului, gloata l-a omorât pe
consul (şi pe asistentul lui) şi astfel a început Masacrul de la
Tianjin. Masacrul i-a vizat pe creştini, întrucât chinezii au
considerat că asasinatul a fost făcut de ”un creştin”. Printre cei
ucişi s-au aflat şi doi ortodocşi, care în chiar ziua aceea trebuiau să
aibă nunta.
221
CONTEMPORANEITATE
(1918-2018)
222
teroarea a devenit o instituţie. În administraţie, în universităţi, în
armată, în presă, pretutindeni, teroarea era servită cu frenezie, cu
simţiri, cu elan, cu tensiune (...) Când va veni cronicarul, să
răscolească faptele şi să ne dea tâlcul lor, lumea va vedea şi va
judeca ceva ce noi ştim deja şi anume că ordinea de lucruri ce
domneşte în Ungaria astăzi este întoarcerea la un despotism
desfrânat şi compromite tot ceea ce înseamnă libertate, demnitate
şi progres”. Totodată, mitropolitul Ardealului, Nicolae Colan,
adăuga: „Ne aşteptam la o răfuială cu vecinii de la apus, dar nu
credeam că va veni în forma aceasta (...) Noi nu suntem
produsul Trianonului; unitatea noastră politică se bazează pe
faptul dăinuirii şi pe dreptul existenţei noastre ca naţiune pe
pământul acesta (...) Un popor care nu este în stare a-şi apăra
fiinţa şi patrimoniul naţional, nu este vrednic că trăiască (...)
Grele au fost chinurile şi prigonirile de care aţi avut parte în
răstimpul acesta, aici. Aţi fost batjocoriţi, loviţi, ucişi, avutul... a
fost jefuit, lăcaşurile în multe locuri v-au fost dărâmate, arse sau
închise, preoţii voştri au fost alungaţi şi sufletul vostru a fost oprit
de a-şi mai arăta credinţa strămoşească şi dragostea de neam”.
Pentru toate aceste aberaţii săvârșite de maghiari, prim-ministrul
ungur Teleky s-a ”justificat”, zâmbind, în faţa aceluiaşi episcop
ortodox român, de atunci, Nicolae Colan: ”să nu vă miraţi, căci
astfel de lucruri şi la o nuntă se întâmplă foarte adesea, decum
la un fapt istoric atât de însemnat pentru maghiari”.
Veninul urii maghiarilor s-a revărsat şi în aşa-numitul
”război al crucilor”, din primăvara anului 1942, când guvernul
Ungariei a dat ordin minorităţii maghiare din Transilvania ca să
pună în vedere parohiilor româneşti să înlocuiască imediat
inscripţiile româneşti de pe cruci şi înlocuirea lor cu inscripţii
maghiare. S-a recurs la un astfel de gest după ce, la 5 iulie 1941, s-
a încercat ”reorientarea” românilor ortodocşi către Ungaria, în
condiţiile în care regentul Horthy a instalat oficial, ca şef al
Bisericii Ortodoxe maghiare (!), cu reşedinţa la Munkacs, pe
Mihail Popoff.
228
Nume: Arhiepiscopul Andronic (de Perm), arhiepiscopul
Vasile (de Cernigov), episcopul Teofan (de Solikamsk) şi cei
împreună cu dânşii;
Naştere în cer: anul 1918 ?;
Martiriu: Pentru atitudinea inumană a comuniştilor în
Rusia ţaristă, arhiepiscopul Andronic i-a afurisit. A fost împuşcat
– “la cererea muncitorilor” – şi trupul i s-a îngropat la marginea
unui drum. Despre uciderea sa, cadrele medicale ale unui spital au
relatat chinurile groaznice din 1928 al lui Luşakevici (preşedintele
Căilor Ferate), care, delirând, îi cerea iertare arhiepiscopului
Andronic: “De ce stai aici Andronic? Ce vrei? Nu eu te-am
îngropat! Ei mi-au ordonat!... Pleacă! Nu mă chinui”. Acest
torţionar a murit de o boală necunoscută, fără să-i curgă sânge la
amputarea piciorului. Concomitent cu arhiepiscopul Andronic, a
fost arestat şi episcopul Teofan (înecat în Kama). Ca urmare,
Sinodul a trimis la Perm o comisie de anchetă. În zona Viatka, în
vagonul trenului cu care veneau membrii Comisiei, au năvălit
soldaţi ai Armatei Roşii care i-au omorât pe toţi şi le-au aruncat
trupurile pe Calea Ferată. Printre acestea, era şi trupul
arhiepiscopului Vasile. Pentru că începuseră pelerinajele, la
mormântul acestuia, comuniştii l-au dezgropat şi l-au ars.
Nume: Ambrozie;
Naştere în cer: anul 1918;
Martiriu: Bătrânul ier. Ambrozie, din Harkov, a fost
omorât cu lovituri de bâtă. Avea 80 de ani.
235
Martiriu: A fost arestat şi dus spre oraşul Izium. Pe drum
i-au tăiat nasul, apoi l-au ucis şi l-au aruncat în râu.
237
Nume: Preot Nikolai Miliutkin;
Naştere în cer: anul 1918;
Martiriu: Părintele Nikolai, având parohia în satul Nova
Nikolsk, a fost adus cu forţa de comunişti în faţa tribunalului
extraordinar. L-au schingiuit, la interogatoriu, cu lovituri de
vergele de puşcă. Apoi i-au dat două lovituri cu sabia: una la
picior, iar cealaltă i-a smuls jumătate din pielea de pe cap, cu păr
cu tot. Atrocităţile au culminat când gărzile comuniste îl
străpungeau cu sabia, iar preşedintele tribunalului l-a împuşcat
tocmai când era adus spre judecată. Au fost aduşi câini, ca să-i
lingă sângele de pe podea dar, cum animalele au refuzat, au fost
bătute cu biciul. În cele din urmă comuniştii i-au aruncat cadavrul
dezbrăcat în râul Don, strigându-i: “Pluteşte până la Novocerkask
şi spune-le că o să fim acolo peste o săptămână”.
238
Nume: Preot Grigorie Dimitrievski;
Naştere în cer: anul 1918;
Martiriu: Când a ajuns la locul de execuţie, în afara
satului Solomenskoie, părintele a cerut îngăduinţă să se roage
înainte de a fi omorât. Când se ruga, comuniştii îl insultau. Înainte
de a-şi termina rugăciunea, s-au năpustit asupra preotului
îngenuncheat şi i-au tăiat cu sabia nasul, urechile, apoi capul.
239
Nume: Preot Teodor Berezovski;
Naştere în cer: anul 1918;
Martiriu: Părintele, din parohia Udobania, a fost ucis
pentru că a criticat în predici comunismul. Comuniştii au interzis
să fie înmormântat.
240
Nume: Preot pensionar Paul Kalinovski ;
Naştere în cer: anul 1918;
Martiriu: Părintele, aflându-se la Stavropol, a fost arestat
şi condamnat la pedeapsa prin biciuire. Şi-a dat sufletul în timp ce
îl băteau.
242
Nume: preoţii Serghie Şciukin (din Yalta) Agafon Garin
şi Alexandru Kazancev ;
Naştere în cer: anul 1918;
Martiriu: Au fost omorâţi de comunişti, după mai multe
chinuri şi batjocuri.
245
Nume: Ermoghen Dolganov, arhimandrit de Tobolsk;
Naştere în cer: 19 iunie 1918;
Martiriu: A fost înecat.
246
Nikolai Alexandrovici Mansurov şi contele Constantin Pavlovivi
Kutaisov.
247
Martiriu: Părintele, din parohia cazacă Sarkand, se afla
într-o şcoală când comuniştii
i-au dat foc acesteia. Oasele carbonizate ale părintelui au fost
adunate şi înhumate.
248
Nume: Preot Pavel Voinarski;
Naştere în cer: 29 martie 1918;
Martiriu: Părintele, din provincia Tarva, a fost arestat şi
împuşcat în satul Novospaskoie. Trupul său a fost străpuns cu mai
multe lovituri de baionetă, fiind ciuruit cu 11 gloanţe.
249
Nume: Preot Feodor Bogoiavlenski;
Naştere în cer: anul 1918;
Martiriu: Părintelui, luat prizonier în provincia Tobolsk,
i s-au adus tot felul de insulte. Bolşevicii l-au plimbat prin sat, i-au
cântat cântece obscene, l-au pus să-şi sape groapa. După ce şi-a
făcut o groapă, adâncă de 1m, l-au împuşcat. Apoi, i-au pus trupul
în groapă cu picioarele în sus şi au interzis să fie îngropat. Astfel a
rămas, cinci zile şi cinci nopţi, până când cehii i-au alungat pe
comunişti şi l-au îngropat ei.
252
Nume: Sfântul Mucenic Gheorghi Begma;
Naştere în cer: 23 iulie 1918;
Martiriu: După ce a absolvit şcoala duhovnicească, în
1905, a slujit la Kamîşlovo şi, apoi, la biserica din Baracinski. În
1918, la Perm, a fost hirotonit diacon. S-a străduit să se ferească
pe cât posibil, de furia bolşevică, pe soţie şi pe cei cinci copii ai
săi. Dar, în 1918, Brigăzile Roşii l-au arestat şi, pentru
interogatoriu, l-au dus în pădurea Sinarskaia. Faţa Sfântului i-a
fost împunsă, cu baioneta, până la desfigurarea completă. Părul i-a
fost smuls şi picioarele arse. Trupul său a zăcut în pădure timp de
trei zile, lângă ale altor doi credincioşi. Au fost împuşcaţi.
253
Nume: Sfântul Mucenic Tofan, episcop de Perm şi
Solikamsk (şi cei dimpreună cu dânsul);
Naştere în cer: 23 decembrie 1918;
Martiriu: Pe timpul Primului Război Mondial, în 1917, a
fost hirotonit episcop de Solikamsk. Sfântul s-a remarcat prin
faptul că obişnuia să meargă pe jos în eparhie, să demaşte ateismul
cu bărbăţie duhovnicească şi să se opună cu fermitate oricăror
proprietăţi aparţinând Bisericii Ortodoxe Ruse. A fost arestat de
bolşevici, cum era de aşteptat, în vara lui 1918 (când era episcop
de Perm). Când a sosit ceasul muceniciei sale, C.E.K.A. l-a scos
pe Sfânt din temniţă alături de 3 preoţi şi 5 mireni, fiind
scufundaţi de mai multe ori în spărtura făcută în gheaţă, după
care au fost cu toţii înecaţi în râul Kama.
256
desfigurat încât, aproape, a fost imposibil să i se identifice
cadavrul. Familia l-a recunoscut doar după unghii.
259
Nume: Preot Petru Gontarievski ;
Naştere în cer: anul 1919;
Martiriu: Părintele, ucrainean, slujea în parohia Poltava.
A fost torturat şi împuşcat în pivniţa casei sale. După ce l-au
omorât, comuniştii s-au plimbat prin sat şi au batjocorit crucea
luată de la părinte.
262
Nume: Preot Ivan Maslovski ;
Naştere în cer: 7 septembrie 1921;
Martiriu: Părintele, din parohia Vechnie Poltava, a fost
împuşcat.
264
Nume: Preoţii Zaozerski, Dobroliobov, Nadiejdin,
Vişniakov, Ortov, Friazinov, Sokolov şi arhimandritul Anepodist
Teleghin ;
Naştere în cer: anul 1922;
Martiriu: Toţi au fost împuşcaţi la Moscova.
266
“Semnaţi!” “Cu plăcere”, a adăugat părintele. Şi a semnat apăsat.
A fost executat prin împuşcare pe sinistrul “vapor” al Lubiankăi.
267
Nume: Sfântul Maxim Sandovici;
Naştere în cer: 1922;
Pomenire în calendar: 6 septembrie;
Martiriu: Sfântul s-a născut în 1886, în Ruthinia, între
graniţa de astăzi dintre Polonia şi Slovacia. În vremea aceea, zona
aceasta se găsea sub dominaţia austro-ungară. După ce a absolvit
Seminarul ortodox din Zitomir, Sfântul s-a căsătorit cu o rusoaică
şi la puţin timp a devenit, în 1911, preot. Un an mai târziu, pentru
doi ani, avea să fie dus în lanţuri, la închisoarea Liov, sub acuzaţia
că era ortodox şi că a colaborat cu ruşii (vrăjmaşii austriecilor).
Deşi l-au declarat nevinovat, Sfântul a fost zdruncinat sufleteşte.
S-a reîntors în sat, dar nu a trecut prea mult timp şi a fost închis
din nou, de această dată împreună cu soţia însărcinată, cu părinţii
şi cu sătenii ortodocşi la închisoarea Gorliţe.
De data aceasta, a fost condamnat la moarte. L-au
împuşcat în curtea închisorii unde era deţinut, chiar în faţa
părinţilor săi. Martirul a strigat, atunci, „Trăiască Ortodoxia!”.
Imediat, un ucigaş a venit revoltat şi i-a mai tras 3 gloanţe în cap,
azvârlindu-i creierii pe pereţii închisorii.
276
Nume: Preot Mihail Glagoliev;
Naştere în cer: anul 1929;
Martiriu: Părintele, din Moscova, a fost deportat de
comunişti, în 1926, în insula Solovki. A fost împuşcat împreună
cu alţi doi mărturisitori ai credinţei: S.A. Grabovski şi D.M.
Şipcinski.
277
Martiriu: Părintele, din Petrograd, a fost condamnat de
comunişti la moarte. A fost eliberat şi iar arestat. Situaţia aceasta
l-a făcut să spună unui prieten: “Nici nu mă bucur atât de mult de
eliberarea mea. M-am obişnuit atât de mult cu ideea plecării într-
o altă lume, în care mi se pare deja că locuiesc, încât lumea
aceasta mi-a devenit străină”. Înainte de a fi împuşcat, de
Crăciun, a cântat colinde.
279
Martiriu: Părintele a fost preot militar al unui regiment
al Gărzii, slujitor la Catedrala Preobrajenski. Comuniştii l-au
arestat, în 1930, alături de 20 de responsabili din parohia sa. Au
fost acuzaţi de a fi ţinut legătura cu Maria Fedeorovna,
împărăteasa văduvă refugiată la Copenhaga, în ţara ei natală. Cu
părintele, au mai fost executaţi prin împuşcare: amiralul I.K.
Grigorovici, generalul Kazakevici (închis din motive religioase),
scriitorul de lucrări duhovniceşti Poselianin, fiul de amiral Serghie
Karţev, doamna Rimkevici (văduva unuia dintre membrii
Palatului de Justiţie din Kazan).
285
Nume: Vartolomeu, arhiepiscop ;
Naştere în cer: 26 iulie 1936;
Martiriu: De la Sarotov, arhiepiscopul Tadeu a fost
numit la Tver (Kalinin), unde a locuit până la decesul său. Pe
timpul prigoanei, din 1937, arhiepiscopul a ispăşit mai multe luni
la închisoarea din Tver. A răbdat cele mai dure condiţii, până când
comuniştii l-au executat prin împuşcare.
286
împuşcare ca represalii. Pe listă figura şi Yuri, cu fratele lui mai
mic – Vadim.
291
Nume: Sfântul Mucenic Evghenie Elhovski;
Naştere în cer: 29 octombrie 1937;
Martiriu: S-a născut în familia unui psalt din regiunea
Vladimir. După absolvirea Seminarului Teologic din localitate,
Sfântul s-a angajat ca profesor la o şcoală, apoi, în 1985, a fost
hirotonit ca preot. Când l-au arestat comuniştii, în 1930, a
declarat: „Sunt acuzat că discut cu ţărani şi muncitori, că nu îi
ocolesc pe tinerii care îmi cer sfat. Dar cum aş putea să îi resping
atâta timp cât au nevoie de ajutorul meu? Fiecare dintre
activităţile pe care le desfăşor capătă pentru voi conotaţii
politice. Vă asigur de nevinovăţia mea. Cei care mă acuză de
comportament neloial faţă de stat sunt cei pentru care oamenii pe
care îi conduc nu mai reprezintă decât cifre”. După sentinţa dată
de N.K.V.D., comuniştii l-au împuşcat la Iaroslav.
293
Nume: Sfântul Mucenic Timofei Kucerov;
Naştere în cer: 2 decembrie 1937;
Martiriu: S-a născut în satul Stepanovo, din provincia
Riazan Kucearovii, într-o familie de ţărani. În 1896, făcând parte
din forţele de Poliţie, i s-a încredinţat conducerea unei secţii, din
Moscova, cu 70 de poliţişti în subordine.
Pe timpul revoluţiei bolşevice a revenit, însă, în armată.
Apoi, a devenit simplu muncitor, în construcţii. Posibilitatea de a
reveni în noile structuri de ordine a respins-o, zicând: „Trecutul
nu se mai întoarce. Şi dacă de oameni te mai desparţi, Dumnezeu
îţi este mereu alături. Cum aş jertfi liniştea sufletului meu pentru
câteva fărâmituri de mărire? Îmi este de ajuns munca prezentă”.
Munca pe şantier, desigur. A acceptat, totuşi, să fie ales preşedinte
al Consiliului parohial, în 1930. Dar, în 1937, comuniştii l-au
arestat şi, în acelaşi an, l-au împuşcat la poligonul Butovo.
294
Nume: Sfântul Mucenic Ilia Zaceateiski;
Naştere în cer: 9 decembrie 1937;
Martiriu: S-a născut, într-o familie de preot, în regiunea
Moscova. A absolvit, în 1905, Seminarul Teologic din Moscova.
În anul 1912, era preot al bisericii din satul Kupelit, unde au intrat
brigăzile roşii, în 1917, ca să impună o ordine nouă.
Comuniştii, după ce l-au arestat în 1937, l-au trimis la
închisoarea Mojaisk. Troika N.K.V.D. din Moscova l-a
condamnat la pedeapsa capitală, acuzându-l de propagandă contra-
revoluţionară şi anti-sovietică. A fost împuşcat în poligonul
Butovo. Nu i se cunoaşte mormântul.
Nume: Vukaşin;
309
Naştere în cer: anul 1941;
Martiriu: Acestui bătrân ţăran, din satul Kleopaci al
Herţegovinei, i-a fost ucisă întreaga familie în lagărul de
concentrare de la Jasenovaţ. În al Doilea Război Mondial, pe când
ustaşii catolici îi omorau pe locuitorii satului său, bătrânul îi
privea cu o linişte în ochi care i-a tulburat pe călăi. Aceştia i-au
cerut să strige „Trăiască Pavelici” (conducătorul ustaşilor între
1889-1959) şi, pentru că bătrânul a refuzat, i-au tăiat pe rând
urechile şi nasul. Nu au reuşit, însă, a-l scoate din tăcerea lui.
Văzând aceasta, l-au ameninţat că îi vor scoate inima. Bătrânul a
răspuns: „Fă-ţi, copilul meu, treaba!”. Călăul, ieşindu-şi din fire,
i-a scos ochii şi inima. Apoi l-au înjunghiat şi i-a aruncat trupul
într-un şanţ. Însă din această zi, călăul nu a mai avut linişte,
tresărind noaptea din somn şi văzând privirea bătrânului care
repeta cuvintele ce i le spusese.
314
Dimitrie Buiuc s-a născut în 1899. A fost preot la
Domulgeni, judeţul Soroca. Criminalii bolşevici l-au ucis la 15
septembrie 1940.
Ieremia Cioran s-a născut, în 1867, la Belenţa (judeţul
Hotin). A fost preot la Cotâleva, judeţul Hotin. Pe timpul primului
Război Mondial a slujit pe front ca preot militar. După ce
N.K.V.D. l-a arestat la 12 iulie 1940, a fost întemniţat şi, la 27
iunie 1941, omorât.
Ilie Cornei s-a născut în 1903. A fost preot la Clişcăuţi,
judeţul Hotin. Sovieticii comunişti l-au ucis la 1 februarie 1941.
Teofan Ignatovici s-a născut în 1899. A fost preot la
Babin, judeţul Hotin. În catehezele sale, a învăţat poporul să se
ferească de rătăcirile sectare. Pe când trupele sovietice se aflau în
retragere, el şi soţia sa au fost duşi la marginea satului şi
împuşcaţi.
Gheorghe Mihalache s-a născut, în 1909, la Susleni,
judeţul Orhei. A fost preot la Tănătari, judeţul Tghina. N.K.V.D l-
a arestat în 1940, fiind „judecat” şi condamnat la 10 ani de lagăr.
Aici a fost împuşcat.
Anatolie Spinei s-a născut, în 1912, la Frumuşica, judeţul
Soroca. A fost preot la Dolna, judeţul Lăpuşna. Bolşevicii l-au
arestat sub acuzaţia de „agitaţie şi propagandă contra-
revoluţionară”. L-au împuşcat la 24 septembrie 1942.
Porfirie Şoimu s-a născut, în 1904, la Stoicani, judeţul
Soroca. A fost preot la Parcani, Soroca. După ce l-au deportat cu
familia în Siberia (13 iunie 1941), a fost întemniţat în lagărul de la
Sverdlovsk. L-au împuşcat la 8 august 1942.
Leonid Antonovici (Iablona, judeţul Bălţi).
Alexandru Baltaga (Călăraşi). A fost supranumit, de Gala
Galaction, „Luceafărul bisericii basarabene”.
Alexandru Bobeică a fost iconom stavrofor, profesor la
Liceul eparhial de fete de la Chişinău.
Anton I. Cernăuţeanu (Chişinău).
Petre Cernăuţeanu (Chişinău).
Alexandru Chipeţchi (Chişinău).
Dimitrie Ciornei a fost preot la Clişcăuţi, judeţul Hotin.
În 1940 a fost ucis, mişeleşte, de N.K.V.D.
Dumitru Cozinschi a fost preot la Troiţa, Tighina.
315
Vasile Doncilă a fost preot la Capela Liceului de băieţi
din Chişinău.
Alexei Drajinschi a fost preot la Grozeşti, judeţul
Lăpuşna.
Ion Dulap a fost preot la Rădeni, judeţul Orhei.
Mihail Ghili a fost preot la Unţeşti, judeţul Bălţi.
Nicolae Goanţă a fost împuşcat în cap, când avea vârsta
de 36 de ani, la Craiova.
Alexandru Grosu a fost preot la Olăneşti, judeţul Cetatea
Albă.
Petru Hagiu a fost preot la Cetatea Albă.
Gheorghe Maleavin a fost preot la Şelemet, judeţul
Tighina.
Alexandru Motescu (Tighina).
Artemie Munteanu a fost stareţul mănăstirii Noul Neamţ.
Gheorghe Munteanu (Ismail).
Nicolae Boris a fost preot la Baraboi, judeţul Bălţi.
Theodor Petcu a fost preot la Stohnaia, Rezina.
Rusu Avacum (judeţul Bălţi).
Haralambie Samburschi (judeţul Tighina).
Marcel Smirov a fost împuşcat.
Arsenie Stadniţchi a fost mitropolit.
Gheorghe Tudorache a fost preot la Grozeşti, judeţul
Lăpuşna.
Mina Ţăruş a fost preot la Camencea, judeţul Orhei.
Mihai Vasilache a fost preot misionar la Alcedar, judeţul
Lăpuşna.
Dumitru Zaharia a fost preot la Larga Veche, judeţul
Cahul.
Ştefan Zagorodnâi a fost preot la Suruceni, judeţul
Lăpuşna.
Savatie Zubru a fost arhidiacon, exarh al mănăstirilor din
eparhia Cetatea Albă.
319
Un bilanţ estimativ al victimelor ambelor ocupaţii
sovietice, în teritoriile româneşti, se ridică la 1.505.000 basarabeni
şi 19.477 bucovineni.
321
Martiriu: Pământul Serbiei ortodoxe a rodit multe vase
alese ale harului lui Dumnezeu.
Sfântul Platon Iovanovici s-a născut, în 1844, la Belgrad.
După ce şi-a efectuat studiile la Moscova, a predat la Seminarul
din Belgrad şi apoi, în 1939, a ajuns la Banja-Luca. Ca tot poporul
sârb, s-a confruntat din plin cu drama celui de-al doilea război
mondial. Atunci, în Croaţia, s-a instaurat un guvern filonazist care,
printre alte măsuri de forţă, a cerut fie ca aproximativ 3 milioane
de ortodocşi să treacă la romano-catolicism, fie să părăsească
locurile pentru a nu fi omorâţi. Sfântul, pentru că a refuzat să
părăsească turma, a fost ucis la 4 mai 1941.
Sfântul Sava s-a născut în 1884. A ajuns, în 1938, episcop
de Gorni Karlovaţ. Din această treaptă a refuzat oferta trupelor
italiene de ocupaţie, în Al Doilea Război Mondial, de a se refugia
la Belgrad. Este motivul pentru care, la 17 iulie 1941, a fost prins
de ustaşi împreună cu 3 preoţi şi 13 personalităţi ale Serbiei. Cu
toţii au fost puşi în lanţuri şi duşi în tabăra Gospiţ. Sfântul a fost
ucis alături de alţi sârbi ortodocşi.
Sfântul Ioanichie s-a născut, în 1880, la Stolovi. După ce
şi-a făcut studiile la Belgrad a ajuns, în 1940, mitropolit de
Muntenegru şi Paralia. A fost chinuit îngrozitor de comunişti, care
– în 1945 – l-au executat.
Sfântul Branco Dobrosavievici a fost preot. În 1941, chiar
de ziua de prăznuire a Sfântului Gheorghe, ustaşii din Veliun l-au
arestat împreună cu alţi 5 sârbi. Noaptea şi-au petrecut-o la sediul
Poliţiei, iar a doua zi au fost înjunghiaţi în pădurea Kestenovaţ. Ca
şi cum această bestialitate nu ar fi fost de ajuns, ustaşii l-au silit pe
Sfânt să facă slujba de înmormântare pentru fiul său, înainte de a-l
ucide şi pe acesta.
Sfântul Gheorghe Bonchici a fost, la Nasiţe, preot. În
1941, lăptarul satului şi nişte ustaşi au venit la casa lui, l-au dus
într-o livadă şi l-au chinuit. Grozăvia chinurilor îi arată pe
prigonitori mai prejos decât fiarele sălbatice: i-au smuls barba, i-
au tăiat urechile, nasul şi limba. Apoi, un ustaş scelerat i-a deschis
pântecele, i-a smuls maţele şi i le-a legat în jurul gâtului. I-au tăiat
funia care îl ţinea legat de un copac, apoi l-au împuşcat.
Sfântul Dane Babici a fost prins, de ustaşi, în ţinutul
Bania. Aceştia l-au înmormântat de viu până la mijloc şi,
smulgându-i de fiecare dată o bucată din trup, au început să
322
danseze sălbatic în jurul lui. După mai multe ore de martiriu, i-au
abandonat trupul când acesta nu mai avea formă omenească.
Sfântul Bogaţin a fost un sătean, bătrân, din Herţegovina.
Trăia cu durerea în suflet că familia i-a fost ucisă în lagărul de
concentrare de la Iasenovaci. Martiriul său este legat de faptul că
l-a privit cu un aer nefiresc de calm, care l-a tulburat pe asasin şi
mai mult, pe un ustaş care i-a omorât pe locuitorii din satul său.
Ca urmare, criminalul i-a tăiat pe rând urechile şi nasul
fără să poată să îl scoată din tăcerea lui. De altfel, când ustaşul i-a
spus că îi va scoate inima, Sfântul i-a zis: „Fă-ţi treaba fiule”!”.
Călăul i-a scos ochii şi inima, apoi l-a înjunghiat şi i-a aruncat
trupul într-un şanţ. Însuşi călăul acesta avea să recunoască faptul
că din acel moment nu a mai avut linişte, întrucât noaptea se
trezea din somn, îi vedea în întuneric privirea pătrunzătoare a
Sfântului şi auzea cum îi spunea aceleaşi cuvinte.
325
Nume: Petre Anculia ;
Naştere în cer: 22 februarie 1949;
Martiriu: S-a născut într-o familie de ţărani, la Teregova,
în Caraş-Severin. A fost de profesie cojocar, dar – după revenirea
sa din Primul Război Mondial – a funcţionat ca om de serviciu la
Primăria locală. S-a implicat în aprovizionarea şi susţinerea
luptătorilor anticomunişti din Munţii Banatului, jurând că va lupta
pentru Sfânta Biserică a lui Hristos şi zdrobirea comunismului.
Trupul lui, ciuruit de gloanţele Securităţii, a fost expus în faţa
Prefecturii Teregova pentru a înfricoşa populaţia. Comuniştii l-au
îngropat în „cimitirul vitelor”, fără cruce, la marginea comunei.
328
executat, bravul comandor a spus: „Trageţi băieţi şi omorâţi-mă
odată, foc”.
332
Nume: Preot Luca Simion;
Naştere în cer: 25 iunie 1952;
Martiriu: Părintele, originar din Ocna Sibiului, a fost
hirotonit preot pe seama parohiei sibiene Ruşi, în 1949. La puţin
timp după ce două persoane l-au reţinut, pe când ieşea din clădirea
Arhiepiscopiei, a fost găsit înecat în lacul Dumbrava Sibiului.
335
Nume: Preot Drăgoi Ion;
Naştere în cer: 19 iulie 1959;
Martiriu: Părintele, în 1940, era paroh în comuna
argeşeană Nucşoara. A fost duhovnicul grupului condus de
anticomunistul Toma Arnăuţoiu, motiv pentru care s-a refugiat din
zonă. Mai întâi, comuniştii i-au arestat soţia, fiul, apoi – în 1950 –
şi pe el. Ca urmare, comuniştii l-au dus la închisoarea Gherla, apoi
la Securitatea Piteşti unde, rapid, l-au acuzat de „favorizare de
acte de teroare”. În cele din urmă, fiind la închisoarea Jilava,
gardienii l-au scos, l-au legat la ochi şi l-au executat, prin
împuşcare, trei militari.
336
Martiriu: Părintele, originar din Donduşeni (Basarabia),
a fost martirizat de antihriştii sovietici împreună cu dascălul
Trifon Rabei. Ambii, în 1961, au fost la o înmormântare. După
funeralii, când se întorceau acasă, le-au ieşit în cale vreo 6 oameni
şi i-au ucis. Părintele a fost omorât pe loc, în timp ce dascălul,
prefăcându-se decedat, a mai stat o vreme la pământ, până când
asasinii au fugit. Apoi, dascălul s-a ridicat şi, parcurgând o cale
scurtă până în sat, a început să strige „Oameni buni, ajutaţi-mă!
Eu sunt dascălul de la Basarabi!”. Dar sătenii, speriaţi, nu au ieşit
să vadă ce se întâmplă. În schimb, criminalii s-au reîntors, i-au
umplut gura cu pământ, şi i-au scos plămânii. Când l-au găsit şi l-
au întrebat cine l-a hăcuit, a mai avut putere să arate cu degetele
că erau cinci şi şi-a dat sufletul.
338
Martiriu: Cei trei vieţuitori, pătimitori pentru Hristos, au
aparţinut Mănăstirii ruseşti Optina. Ieromonahul Vasile, născut
în 1960, a locuit la Kuzminski, o suburbie din zona Moscovei. A
absolvit Facultatea de Jurnalistică a Universităţii de Stat din
Moscova, în 1958. Încă din ultimul an de studenţie, a început să
practice sportul de performanţă, devenind jucător al echipei
naţionale de Polo a U.R.S.S. Însă, în el, se aprinsese fiorul
dragostei de Dumnezeu. Cu timpul, i-a adus la credinţă pe mulţi
coechipieri. Colegii de echipă au spus cum, în Postul mare, acesta
le spunea: „Important este să avem puteri duhovniceşti, iar cele
fizice vor veni după aceea. Puterile ni le dă duhul, nu trupul”. Şi
astfel, postind şi rugându-se, dădea goluri după goluri. Iar când şi-
a cumpărat Biblia în străinătate, la fel au făcut şi ceilalţi sportivi.
Presa nu a vrut să colaboreze, ca ziarist, ştiind că era dependentă
de autorităţi. Mai târziu, în 1988, Igor a plecat la Optina, unde – în
1990 – a fost hirotonit ieromonah. Apoi, în 1993, a fost desemnat
pentru a ţine predica din Sâmbăta Luminată, dar nu a mai
apucat… Înainte de Paşti, i s-a arătat în vedenie Cuviosul
Ambrozie, apoi s-a spovedit. A urmat stropirea sa cu apă sfinţită
de către un părinte, la care avea să-i spună: „Stropeşte-mă bine!”.
Acesta l-a stropit atât încât i-a udat toată faţa. În cele din urmă,
ieşind din biserică, părintele s-a îndreptat spre clopotniţă. Probabil
a auzit cum bătaia clopotelor trase de călugării Terapont şi Trofin,
amândoi tăiaţi cu un cuţit mare de un ucigaş, s-a întrerupt.
Nebănuind nimic, la fel a fost omorât şi părintele Vasile.
Criminalul, fugind, şi-a aruncat în urma sa mantaua soldăţească,
precum şi o sabie lungă de 60 cm pe care erau gravate numărul
666 şi inscripţia satana.
Monahul Terapont s-a născut, în 1955, în regiunea
Novosibirsk. După şcoală, a lucrat ca tehnician – silvicultor pe
malul lacului Aikal. Odată, înainte de a ajunge la Optina, a spus
unui apropiat: „Bine le este acelor oameni care mor ca mucenici
pentru Hristos. De m-aş învrednici şi eu de acest lucru!” La
Optina, de Paştile anului 1991, a fost îmbrăcat în rasă. Apoi, exact
peste doi ani, a mers cu părintele Terapont, când în curtea
mănăstirii nu mai era aproape nimeni, să tragă clopotele. Acolo,
sub loviturile cuţitului, călugării au căzut unul după celălalt.
Sângele lor mucenicesc a înroşit scândurile eşafodului de sub
clopote.
339
Monahul Trofin s-a născut în 1954, în Siberia, în
regiunea Irkutsk. A dobândit specializarea de electrician, fiind
plecat în cursă lungă cu trailerul de Sahalin, care prindea peşte
oceanic. Apoi, rămânând la ţărm, a început să lucreze la calea
ferată şi să fie foto-corespondent la ziarul local. La Mănăstirea
Optina a intrat, ca frate, în 1991. Iar în 1993, când obştea se
pregătea să îl tundă în monahism, a spus: „Nu voiesc să fiu nici
ierodiacon, nici preot, ci doar monah voiesc să fiu – monah
adevărat până la moarte”. Parcă a presimţit plecarea sa din
această lume, spunând în Postul Crăciunului: „Până la Crăciun
voi trăi, dar până la Paşti – nu sunt convins”. Avea să fie într-
adevăr ucis, de Paşti, într-un moment când, nu a observat cum, a
fost străpuns de sabia atacatorului.
343
Sfinților mucenici, care bine v-ați nevoit și v-ați
încununat, rugați-vă Domnului să se mântuiască sufletele
noastre! Amin!
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh!
Bibliografie:
344
horthyste, Ed. Institului Biblic şi de Misiune a
B.O.R., 1986;
4) DASCĂLU, Vincenţiu, Gulagul în Sinaxare (1917-
1989), ed. Lumea Credinţei, Bucureşti, 2013;
5) + LOVIŞTEANUL, Emilian, Sfinţii Martiri
Brâncoveni, ed. Sf. Antim Ivireanul, Rm. Vâlcea,
2014;
6) LUPU, Corvin, Confruntări româno-evreieşti, ed.
Elion, 2017;
7) Sf. NICODIM, Aghioritul, Cuvioşii şi mucenicii
aghioriţi, ed. Egumeniţa, 2010;
8) Arh. PAPADAKIS, Vasilios, Străjerii Ortodoxiei,
ed. Egumeniţa, 2015;
9) PĂCURARIU, Mircea , Istoria B.O.R., ed.
Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti,
1992, vol.2;
10) Pr.prof.dr. PĂCURARIU, Mircea, Revoluţia
română din Transilvania şi Banat în anii 1848-49
(contribuţia Bisericii), Sibiu, 1995;
11) POLSKI, Mihail, Noii martiri ai Rusiei, ed.
Areopag, Meditaţii, 2012;
12) Pr.prof.dr. RĂMUREANU, Ioan, Istoria
bisericească universală, ed. Institutului Biblic şi de
Misiune al B.O.R., Bucureşti, 2004;
13) ROUX, Jean-Paul, Istoria războiului dintre islam şi
creştinătate (622-2007), ed. Artemis, Bucureşti,
2007;
14) SEICHE, Fabian, Martiri şi mărturisitori români
din secolul XX. Închisorile comuniste din
România, ed. Agaton, Făgăraş, 2010;
15) Pr.prof.dr. VALICĂ, Mihai, Prof.univ.dr. CHIRILĂ,
Pavel, Prigoana cea dinăuntru, ed. Christiana,
Bucureşti, 2011;
16) Dicţionar Aghiografic, ed. Pelerinul Românesc,
Oradea, 1998;
345
17) Istorie, manual pentru clasa a X-a, ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2005;
18) Martiri pentru Hristos, din România, în perioada
regimului comunist, ed. Institutului Biblic şi de
Misiune al B.O.R., Bucureşti, 2007;
19) Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altădată,
vol.II, Chişinău, 2015, Centrul Editorial-Poligrafic al
U.S.M.;
20) Oştenii cereşti, ed. Egumeniţa, 2014;
21) Proloagele, vol.I-II, ed. Buna Vestire, Bacău, 1999;
22) Rusia pătimitoare (martirii sec. XX), ed.
Egumeniţa, ed. Cartea ortodoxă, 2005;
23) Revista Familia ortodoxă, colecţia 2009-2011;
24) Revista Iancule mare, nr. 58 (feb. 2015), ed. Altip,
Alba-Iulia, 2015;
25) Sfântul Munte Athos, Chilia Buna Vestire – Schitul
Lacu, Sf. Munte Athos, ed. Evanghelismos.
346