TINERII ÎN SOCIETATEA

MODERNĂ. PROBLEME ȘI
SOLUȚII

Lucian-Constantin CIOHODARU
Prefață. Dualitatea firii umane
 Sinaxar la Duminica a IV-a după Paști
Deci, Iisus a venit la acel slăbănog ce se numea Iaron și l-a întrebat: «Vrei să te vindeci?», dar acesta
i-a răspuns că n-are cine să-l ajute. Iar Iisus știind bine că suferință acestuia durează de atâta timp, i-a zis:
«Ridică-ți patul tău și umblă». Și slăbănogul îndată s-a ridicat însănătoșit, și luându-și patul pe umeri,
pentru că fapta această să nu pară o nălucire, a pornit spre casă lui. Dar fiind zi de sâmbătă, era împiedicat
de iudei să meargă. El însă aducea în sprijinul sau pe Cel care îl vindecase și Care îi spusese să umble
sâmbătă, cu toate că nu știa cine era Acela. Căci Iisus, după cum se spune, fiindcă se adunase acolo
mulțime multă, S-a dat la o parte, îndepărtându-Se.
După această Iisus l-a aflat în templu, și i-a zis: «Iată, te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai greșeșți,
că să nu-ți fie ție mai rău». Unii zic, fără să aibă însă dreptate, că Hristos ar fi spus această deoarece acesta
avea să-L lovească mai târziu peste obraz, atunci când Iisus se va găși în față arhiereului Caiafa, și că, din
cauza această, el urmă să primească pedeapsa focului veșnic, mai rea decât aceea pe care o avusese mai
înainte, mergând în ea, nu numai treizeci și opt de ani, ci de-a pururea. Mai adevărat este însă că, prin
aceste cuvinte, Domnul a arătat că suferință slabanogirii i-a venit acestuia de pe urmă păcatelor, căci nu
toată suferință vine de pe urmă păcatelor, ci și din boală naturală, din lăcomia de mâncare, din nepăsare, că
și din multe alte pricini.
https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/duminica-slabanogului/sinaxar-duminica-slabanogului-144836.html
◦ Pictată între 1495 şi 1498, înfăţişează scena biblică în care Iisus și ucenicii săi iau împreună ultima masă. Lucrarea se află pe un zid al
bisericii Santa Maria della Grazie din Milano şi este încă o enigmă cu multe semnificații ascunse. Lucrarea originală are dimensiuni
remarcabile: 4,5 metri x 8,8 metri.
◦ Se spune că pentru chipurile Apostolilor da Vinci s-a inspirat din modele reale. Atunci când a trebuit să aleagă chipul trădătorului Iuda
(al cincilea de la stânga la dreapta, ţinând în mână o pungă cu bani), Leonardo da Vinci a vizitat închisorile din Milano în căutarea
infractorului cu cel mai potrivit chip pentru acel personaj, potrivit Agerpres.
https://adevarul.ro/stil-de-viata/magazin/semnificatiile-ascunse-din-pictura-cina-cea-de-2257631.html
◦ Pictorul a încercat să reprezinte întruchiparea binelui și a răului, așa că multă vreme nu a putut găsi modelele potrivite.
◦ Odată, italianul a văzut în corul bisericii un tânăr cântăreț, atât de spiritualizat și curat încât nu i-a rămas niciun dubiu: iată prototipul lui
Isus pentru „Cina cea de Taină”.
◦ Ultimul personaj nepictat era Iuda. Pictorul a rătăcit zile întregi în cele mai întunecate și mizerabile locuri, căutând un model printre
oamenii pierduți. Și tocmai după aproape 3 ani a avut noroc. Într-un șanț, a văzut un bărbat dormind pe jos, fiind beat.
◦ Artistul a ordonat ca acesta să fie adus la atelier. Bărbatul aproape că nu se ținea pe picioare și nici nu înțelegea unde a ajuns. Cu toate
acestea, după ce imaginea lui Iuda a fost pictată, bețivul a spus că a mai văzut deja acest tablou.
◦ Spre nedumerirea pictorului, bărbatul a recunoscut că acum trei ani el cânta în corul bisericesc și ducea un stil de viață complet diferit.
Astfel, potrivit istoricilor, Isus și Iuda au fost pictați după același prototip, în diferite perioade ale vieții sale. Acest fapt subliniază încă o
dată ideea că binele și răul merg atât de aproape încât uneori limita dintre ele este imperceptibilă.
https://eushtiu.com/cina-cea-de-taina-secretele-pe-care-le-ascunde-celebra-pictura-lui-leonardo-da-vinci/
 Intrdoucere
◦ Mitropolitul Nicolae Mladin afirmă următoarele lucruri despre tinerețe: „Tinerețea este asemenea
ghiocelului ce-și deschide cu sfială petalele neprihănirii sub mângâierea primelor raze de soare. Tinerețea este
țâșnire de energie nouă, este șuvoi năvalnic de primăvară. Ei i se pare că totul – lumea și istoria – se
înveșmântează într-o haină nouă, se eliberează de iarna încătușărilor neînțelese spre a privi chipul primenit al
unei alte vieți”. (Mitropolit dr. Nicolae MLADIN , „Tinerețe și înviere” în Arhim. prof. Vasile PRESCURE,
Pr. Dr. Nicolae Răzvan STAN (coord.), Tineretul și Creștinismul: repere duhovnicești pentru tinerii
vremurilor noastre, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2008, p. 23).
◦ „Tinerețea creștină, tinerețea pe care o purtăm fiecare în noi, este omul întreg modelat, purificat, transformat,
transfigurat sub revărsarea de lumină și cer a harului divin, har care este condiția esențială a învierii noastre,
har care nu este altceva decât iubirea lui Dumnezeu ce ni s-a dat, ce ni s-a descoperit în Iisus Hristos. ”
(Idem, p. 49).
◦ Despre tinerii de astăzi, ne vorbește Părintele Ioan de la Rarău în cartea „Educația creștin-ortodoxă a copiilor”:
„Tineretul de astăzi trece printr-o serioasă criză și pentru aceasta nu este numai el responsabil. Cea mai mare parte
din vină este a părinților, a învățătorilor, a clericilor și a duhovnicilor. Părinții nu mai au o creștere duhovnicească și
nici experiența pentru a educa creștinește pe copil. Rolul părinților și al căminului familial este determinant pentru
vârsta copilăriei și adolescenței. Lucrarea pedagogică corectă și înțeleaptă a părinților în educația creștină a copiilor,
încă de la cea mai fragedă vârstă, trebuie să pună bazele unei vieți creștin-ortodoxe întru Hristos, a singurei căi
viabile și adevărate, pe care nici o furtună a vârstei tinere sau adulte nu o va mai putea clătina. ”

( Părintele Ioan de la Rarău - Educația creștin-ortodoxă a copiilor, Editura Agapis,

București, 2017, p. 21).
◦ Trebuie să educăm copiii întru Adevăr încă din fragedă pruncie, pentru a nu cădea pradă ispitei. Despre acestea ne
vorbește Nichifor Crainic în lucrarea Copilărie și sfințenie: „Pentru spiritul revoluționar al timpului, bătrânii sunt
socotiți anacronici: cărămizi știrbite, din dărâmături, pe care arhitectura politică nu vrea să le mai întrebuințeze.
Bătrânul este deformat de ideologii și de sisteme căzute; pentru sămânța revoluționară, copilul este ca brazda
desțelenită întâia oară. El a devenit problem de stat. Ca să existe mâine în cetățreni, statul caută să se imprime azi în
copii, în pasta lor moale apasă puternic pecetea voinței politice.”

(Prof. dr. Nichifor Crainic – Copilărie și sfințenie în Arhim. prof. Vasile PRESCURE, Pr. Dr. Nicolae Răzvan STAN
(coord.), op. cit., p. 75).
◦ De asemenea, este important și modul în care copiii își organizează spațiul de studiu, lucru pe care îl aflăm cuprins în
paginile cărții Pași pe calea sfințeniei: cum să creștem copiii iubitori de Dumnezeu: „Locul unde se învață trebuie să
devină un spațiu sacru, un context în care Dumnezeu poste fi întâlnit și unde miezul ființei fiecăruia poate fi atins;
aproape ca o biserică. Dacă sala de clasă sau oricare loc unde se învață se dorește a deveni spațiu sacru, ea trebuie
aranjată astfel încât să-L întâmpine pe Dumnezeu. Dumnezeu este prezent deja într-un astfel de spațiu. Inițiativa îi
aparține lui Dumnezeu, dar spațiul în sine poate face simțită prezența divină ocupanților săi. Spațiul de cateheză ar
trebui să fie un loc în care Dumnezeu este accesibil învățăcelului și dascălului și unde fiecare dintre ei îl poate revela pe
Dumnezeu celuilalt”.(.Elizabeth WHITE – Pași pe calea sfințeniei: cum să creștem copiii iubitori de Dumnezeu,
Editura Sophia, București, 2015, pp. 6-7.)
 Perspectiva teologică asupra familiei
◦ „Percepută ca un ideal, familia este cea mai importantă celulă din trupul bisericesc, este piatra de temelie a
Bisericii”. (Pr. Prof. Gleb KALEDA, Biserica din casă, ediția a doua, revizuită, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea,
Editura Sophia, București, 2017, p.9).

◦ Sfântul Ioan Gură de Aur afirma că „familia este mica biserică” și că aici oamenii se pregătesc spre a deveni membri
responsabili ai familei mari, anume comunitatea de credincioși. Sfântul Ciprian al Cartaginei afirma următoarele: „Cine nu
are Biserica drept mamă, nu-L are nici pe Dumnezeu drept Tată și în afara Bisericii nu există mântuire.”

◦ Vom prezenta mai departe relația dintre ascultarea în familie și ascultarea față de Dumnezeu, lucruri explicate de
Părintele Profesor Gheorghe Popa în Teza de doctorat Comunicare și înnoire spirituală în contextul secularizării lumii
moderne: „În copilărie, capacitatatea de a asculta se dezvoltă pe calea relației afective cu părinții (...) Ceea ce omul adult,
de mai târziu, va trebui să învețe despre autoritatea și dreptatea lui Dumnezeu, despre iubirea Sa pentru lume, trebuie să
vadă la părinții săi, la modul în care ei trăiesc propria relație cu Dumnezeu. Tatăl este icoana autorității și dreptății lui
Dumnezeu, iar mama este icoana iubirii Sale”.

(Preot Gheorghe POPA, Comunicare și înnoire spirituală în contextul secularizării lumii moderne, Editura Trinitas, Iași,
2000, p.174.)
Pr. Prof. Gleb Kaleda Pr. Prof. Gheorghe Popa
 ◦Cu privire la fidelitatea dintre soți, în Teologia Dogmatică Ortodoxă, volumul III, părintele Dumitru Stăniloae
relatează următoarele: „Dar orice bãrbat sau femeie e nu numai un exemplar uniform al unei jumãtãți a speciei, ci poartã
și caracterele unice ale unei persoane nerepetate.Viețuind împreunã, cele douã persoane se configureazã una dupã
cealaltã, încât bãrbatul se completeazã și ca persoanã prin femeie, și invers. Fiecare devine un fel de co-persoanã și
amândoi o unitate co-personalã. De aceea, bãrbatul care ar trece de la o femeie la alta nu se mai realizeazã ca persoanã,
definitã prin conviețuirea cu o singurã persoanã ca femeie. Trãsãturile lui personale vor deveni fluide, nedefinite.
Propriu-zis el va deveni mai mult un individ-specie,cãci cel ce e lipsit de o adevãratã și permanentã comuniune
personalã, e mai mult un individ uniform al speciei decât o persoanã. În el se dezvoltã mai mult pasiunile speciei,
nearmonizate și neînfrânate în trãsãturile unei persoane cu caractere spirituale reliefate în mod propriu.”.
(Părintele Dumitru STĂNILOAE, Teologie Dogmatică Ortodoxă, volumul III,
Editura IBMBOR, București, 1997, p. 123).
 ◦„Femeia îi dă bărbatului ei încrederea, devotamentul și ascultarea sa. Iar bărbatul îi dă femeii
siguranța că o poate proteja. Femeia este doamna casei, dar și o mare servitoare, iar bărbatul este
stăpânul casei, dar și hamalul ei. (...) Pentru a trăi în chip armonios, soții trebuie dintru început să pună
temelie a vieții lor dragostea, dragostea cea scumpă, care se află în noblețea duhovnicească, în jertfirea
de sine, iar nu în dragostea cea mincinoasă, lumească și trupească.”. (Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de
familie, volumul IV, colecția „Cuvinte duhovnicești”, traducerea din limba greacă de Ieroschimonahul
Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismon, București, 2003 , p. 44).
◦ Căsătoria civilă este o însoțire pe viață între un bărbat și o femeie, prin liber consimțământ în condițiile legii, adică
are la bază un contract plecând însă de la afecțiunea reciprocă, pe când nunta creștină, care presupune în prealabil
căsătoria civilă ca așezământ natural, este o însoțire sfântă, făcută cu binecuvântarea lui Dumnezeu în Biserică
printr-o Sfântă Taină, prin Taina Nunții sau cununiei, care sfințește iubirea și legătura celor însoțiți.( Învățătura de
credință ortodoxă, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003, p. 308.)
◦ Potrivit cărții de cult Molitfelnic, Logodna se oficiază Duminica, după Sfânta Liturghie, pe o masă în mijlocul
bisericii se așază Sfânta Cruce și Sfânta Evanghelie, aprinzând și făclii în sfeșnice. Mirii stau în mijlocul Bisericii,
alăturui de nași, aceștia țin în mână făclii aprinse.
◦ Cea de a doua nuntă se săvârșește când amândoi mirii au mai fost căsătoriți o dată. (Conform Molitfelnic, Editura
IBMBOR, București, 2013, pp 78-105.)
 Despre viața duhovnicească în lumina sfinților părinți și a
teologilor contemporani
◦ Poate ne întrebăm cum de într-o lume creată prin iubirea lui Dumnezeu există și răul. Acest lucru îl aflăm tot de la
Sfântul Maxim: „Răul nici nu era, nici nu va fi ceea ce subzistă prin firea proprie. Căci nu are în nici un fel ființă sau
fire, sau ipostas, sau putere, sau lucrare în cele ce sînt. Nu e nici calitate, nici cantitate, nici relație, nici loc, nici timp,
nici poziție, nici acțiune, nici mișcare, nici aptitudine, nici patimă (pasivitate, afect) contemplată în chip natural în vreo
existență și nici una din acestea toate nu subzistă prin vreo înrudire naturală”. (Sfântul Maxim Mărturisitorul,
„Răspunsuri către Talasie...”, în Filocalia, volumul III, Editura Humanitas, București, 2009 p. 28.)
 Probleme ale familiei
◦Am prezentat o perspectivă teologică asupra familiei  creștine. În cele ce urmează, vom observa care sunt
problemele cu care se confruntă familia creștină contemporană, apoi încercăm să oferim și câteva soluții.

◦O problemă des întâlnită în familiile creștine (în special în mediul rural) este violența în familie, urmată de
alcoolism.

◦Alte probleme identificate sunt sărăcia, epuizarea prin muncă, petrecerea timpului pe dispozitive electronice,
lipsa de comunicare între membrii familiei, depărtarea față de Dumnezeu.
Evaluarea riscului agresional și asistarea persoanelor care manifestă comportament adictiv

◦Personalitatea adictivă poate fi definită ca o stare psihologică care face respectivul succeptibil la
dependențe. Aceasta poate include orice, de la droguri și abuz de alcool la pornografie, jocuri de noroc, internet,
jocuri video, mancare, exerciții fizice, muncă, chiar relații. Experții descriu spectrul de comportamente
desemnate drept adictive în termen a 5 concepte inter-relaționate care cuprind modele, obiceiuri, compulsiuni,
tulburări de control al impulsurilor și dependență fizică. O persoană este considerată la risc de a dezvolta astfel
de dependențe cand prezintă semne de comportament impulsiv combinat cu o senzație de eșec în societate,
alienare socială și stres maxim. O astfel de persoană poate trece de la o dependență la alta sau chiar susține mai
multe dependențe în diferite momente.. https://www.la-psiholog.ro/info/personalitatea-adictiva., data accesării:
noiembrie 2019.
 ◦Consumul de drog poate fi o opţiune de viaţă, o modalitate de a obţine relaxarea, satisfacţia, fericirea sau
împlinirea. Pentru cei care îl descoperă ca alternativă, viaţa capătă un nou sens. Un sens lipsit însă de siguranţă şi
linişte, căci ceea ce pare iniţial o revelaţie se transformă în timp în suferinţă. Consilierul de probaţiune poate apărea
mai devreme sau mai târziu în viaţa unei astfel de persoane, atunci când consumul de drog se asociază cu
comportamentul infracţional, iar rolul său este decisiv în cursul pe care această persoană îl va descoperi şi îl va
conferi vieţii. (Valentin SCHIAUCU, Manual de probațiune, Euro Standard, București, 2008, p 218).

◦ În comiterea infracțiunii, există trei elemente principale – „greșeală, vinovăție, pedeapsă”

◦ Doru BUZDUCEA, Asistența socială a grupurilor de risc, Editura Polirom, București, 2010, p 455.

17.05.2023
◦ Deși nu e interzis prin lege, consumul excesiv de alcool devine obiectul legislației penale (condusul autovehiculelor)
deoarece poate deveni o sursă de conflicte și agresiuni precum vătămări corporale, lovituri, violuri, agresiuni sau alte
infracțiuni ce implică agresivitate.

◦Motivul pentru care o persoană începe să consume droguri este fie acela că observă acest lucru la o categorie de
oameni, spre exemplu prieteni, colegi sau rude fie că prima dată are tendința de a sublinia aspectele pozitive ale
consumului deoarece dacă prima încercare oferă rezultate favorabile atunci experiența poate fi repetată.

◦Consumul de droguri însă nu ar trebui considerat un indicator al instalării dependenței dacă acesta nu este
frecvent.

◦Fenomenul dependenței poate fi asociat cu anumite modificări comportamentale în urma abuzului ce implică un
mare consum de timp, bani și energie.
 Violența în familie
◦ Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) defineşte violenţa astfel: folosirea intenţionată a forţei sau puterii, reală sau
sub formă de ameninţări, împotriva propriei persoane, împotriva unei alte persone sau împotriva unui grup sau
comunităţi, din care rezultă sau are o probabilitate ridicată de a avea ca rezultat rănirea, moartea, afectarea
psihologică, afectarea dezvoltării sau deprivare.

◦ Violenţa împotriva femeilor este “orice act de violenţă bazată pe deosebirea de sex din care rezultă sau este posibil să
rezulte pentru femei, traumatisme sau suferinţe fizice, sexuale, sau psihologice, inclusiv ameninţările cu astfel de acte,
constrângerea sau lipsirea arbitrară de libertate, săvârşite fie în viaţa publică fie în viaţa privată”

( Declaraţia pentru Eliminarea Violenţei Împotriva Femeilor, adoptată de Adunarea Generală ONU în decembrie 1993).
 Cauzele violenței în familie
Ca urmare a nevoii de explicații generalizatoare, la nivelul comunităților, în
reprezentările sociale asupra fenomenului, au început să funcționeze miturile explicative
(Schechter, Hart, Richie, 1989). Astfel:
◦„alcoolul și drogurile conduc la incidentele de violență”
◦„tatăl lui era un om violent, își bătea soția și el a învățat deci acasă acest mod de
comoportare cu soția”
◦„din cauza necazurilor pe care le au, a greutăților vieții, o bate”
◦„ea s-a învățat să fie fără apărare înaintea lui”
◦„din cauza sărăciei”
◦„ea îl cicălește întruna până îl scoate din minți și-l face să o bată”;
◦„ea merită să fie bătută”
 „ei îi place; altminteri s-ar despărți”; „femeile bătute sunt masochiste”
 „există puține cupluri în care se petrec scene de violență între parteneri”
 „violența este doar în cuplurile lipsite de educație”
 „bătaia este fără urmări, e un fenomen de moment cauzat de pierderea
controlului”
 „este o parte a dragostei dintre cei doi”
 „Biserica îl va schimba și nu își va mai bate partenera ”
 „chiar dacă își bate partenera, este un tată bun pentru copii și deci trebuie să
rămână împreună ca să îi crească”
 „dacă vor sta împreună destul de mult timp, lucrurile se vor schimba în bine și el
va înceta să o mai bată”.
 Aceste informații conțin un sâmbure de adevăr și putem desprinde următoarele rezultate:
 Există parteneri violenți care nu sunt consumatori de alcool: în 18 % din cazurile de parteneri violenți,
aceștia nu au avut o copilărie cu violență în familie (Catheline, Marcelli, 1999), nu au existat modele de
relaționare violentă între soț și soție
 Există situații în care familia nu are o viață nesigură, marcată de stresul cotidian al supraviețuirii
 Există femei care sunt victime ale unor astfel de incidente fără să se poată obișnui cu situația, trăind de
fiecare dată evenimentul ca un coșmar ireal.

Există o unică explicație și cauză reală a vilenței domestice. Aceasta este funcționarea
patriarhală a societății, promovând conduite de dominație a bărbatului asupra femeii.

Zicătorile românești, chintesență a înțelepciunii populare, sunt ilustrative pentru starea lucrurilor. Cu
toții am auzit că: „dacă nu știi de ce îți bați nevasta, lasă că știe ea!”.
VIOLENȚA ÎMPOTRIVA FEMEII REFLECTATĂ ÎN
LITERATURA ROMÂNĂ
◦ Literatura română este plină de exemple în care predomină violența asupra femeii. Fie că nu era
mâncarea prea gustoasă, fie că se îndrăgostea de altcineva, fie că plângeau copiii prea mult, omul
nostru găsea prilej pentru a lovi soția, căci „bătaia e ruptă din rai”, iar„coasa nebătută nu taie cum
trebuie”.
◦ Ca exemple ilustrative, voi alege următoarele opere literare: „Moara cu noroc”, de Ioan Slavici;,
„Ion”, de Liviu Rebreanu și „Moromeții”, de Marin Preda.
DUPLICITATEA FIRII UMANE CAUZATE DE ANTURAJ
 Cu toții știm povestea cizmarului onest și iubitor Ghiță și a soției sale, Ana, care trăiau în
armonie și modestie împreună cu copilul lor și cu mama Anei, ducându-și zilele de azi pe mâine,
care, o dată cu schimbarea statutului profesional ,anume acel de cârciumar al Morii cu Noroc,
se aliază cu Lică Sămădăul, „șeful” porcarilor și este tovarăș al acestuia la fărădelegi, ajungând
la închisoare, iar la final, își ucide soția „din dragoste” și e ucis de „camaradul său”, care se
sinucide prin lovirea călare de copac.
Ana se cutremură în tot trupul, apoi se îndreptă, se dete un pas înapoi și grăi înecată:
— Nu vreau să mor, Ghiță! Nu vreau să mor! urmă ea tare, și se aruncă în genunchi la picioarele
lui. Fă ce vrei cu mine, dar nu mă omorî.
Ghiță își dete trupul înapoi, se plecă, îi apucă cu amândouă mâinile capul și privi dus în fața ei.
— Nu-ți fie frică, îi zise el înduioșat; tu știi că-mi ești dragă ca lumina ochilor! N-am să te
chinuiesc: am să te omor cum mi-aș omorî copilul meu când ar trebui să-l scap de chinurile
călăului, ca să-ți dai sufletul pe nesimțite.
Ana se ridică și privi ca trezită din somn la el.
— Unde ai plecat tu? întrebă ea.
— M-am dus ca să-l aduc pe Pintea, pentru ca să-l prindem aici pe Lică cu șerparul plin de
galbenii luați de la arândașul. El e omul de la care am primit hârtiile pe care găsiseși tu atunci
noaptea semnele.
— Ghiță! Ghiță! de ce nu mi-ai spus-o tu mie asta la vreme!? zise ea înăbușită de plâns, și-l
cuprinse cu amândouă brațele.
Afară se auzi țipătul unui huhurez, apoi iar se făcu liniște. Ghiță începu și el să plângă, o strânse
la sân și îi sărută fruntea.
— Pentru că Dumnezeu nu mi-a dat gândul bun la vreme potrivită, zise el, și deodată se întoarse
spre ușă.
Afară se auzeau pași, și peste puțin cineva încercă să deschidă ușa.
— Pintea cu jandarmii! șopti bărbatul scoțându-și cuțitul din tureac. Ano! fă-ți cruce! fă-ți cruce,
că nu mai avem vreme.
— Săriți, că mă omoară! săriți, măi oameni! strigă nevasta luptându-se cu el, săriți, săriți!
  
INFIDELITATEA CONJUGALĂ ȘI CONSUMUL DE ALCOOL- CAUZE ALE VIOLENȚEI ASUPRA
FEMEII
◦ O altă cauză a violenței asupra femeii este reprezentată și în romanul Ion, de Liviu Rebreanu.
◦ Ion, băiat sărac, dar muncitor, se îndrăgostește de Florica, fată săracă, dar frumoasă. Dorind să
fie stăpân peste cât mai mult pământ, se căsătorește cu Ana lui Vasile Baciu care avea vite și
pământ mult, dar el se gândea tot la Florica.
◦ Sentimentele de neîncredere îl cuprind pe Ion în momentul în care se căsătorește cu Ana. Se
întreabă: „adică ce ar fi oare dacă aș lua pe Florica și am fugi amândoi în lume, să scap de
urâțenia asta?” Dar tot atât de repede îi veniră în minte pământurile „Și să rămân tot
calic...pentru o muiere...Apoi să nu mă trăsnească Dumnezeu din senin?”
◦ Așadar, din dorința de a se îmbogăți, Ion se căsătorește cu Ana, la fel cum procedase și Vasile
Baciu și Alexandru Glanetașul.
◦ Principala victimă a războiului pentru pământ este Ana Baciu, care este folosită ca
instrument de mediere a conflictului: Ion o trimite la tatăl său pentru a primi pământ, Vasile o
trimite înapoi la Ion, spunând că a făcut alianță cu Glanetașii și că nu va primi pământ.
— Apoi ce să-ți mai dăm noi, că doar socru-tău ți-a dat de ajuns, zise Zenobia cu ochi de vulpe.
— Cum să nu-mi dea. Vezi bine că mi-a dat, mormăi omul amărât. Nu vezi dumneata că m-am și
gârbovit de cât mi-a dat?
Zenobia nu-l mai slăbi până nu află tot și apoi izbucni în afurisenii care se întețiră când Ana
apăru în ogradă, speriată de gura ei. În vreme ce soacra își blestema nora mai cu foc, în sufletul
lui Ion pătrunse o fâșie luminoasă: prin Ana trebuie să-și îndrepte greșeala. Deocamdată nu știa
cum și în ce fel, dar simțea că numai ea poate să-l scape.
— Și urâtă, și calică!... Bine ai nimerit-o, dragul mamii! strigă Zenobia în gura mare.
— Ho, cotoroanță, ho! răcni Ion deodată la maică-sa. Ce te vâri ca musca-n băligar? Potracăni
știți să fiți, dar sărac m-ați lăsat, ai?... Ea-i de vină?... Ce-i ea de vină?... Apoi atunci ce te răstești
la dânsa?... Piei d-aici că uite-acu vezi pe dracu!

Până ce se învârti dânsul să apuce biciul s-o croiască, Ana o luă la sănătoasa, fără să fi avut
vreme să plângă de durere, deși obrazul stâng i se roșise, iar din nas îi curgea un fir de sânge.
De-abia când se apropie de-acasă își mai veni în fire și se întrebă: ,,Ce-a mai fost și asta?...
Avan de mine!..."
Ion o aștepta în ogradă, cu inima arsă de nerăbdare. O zări de departe venind cu pași iuți și
ștergându-și mereu nasul cu mânecile cămășii.
— M-a bătut, Ionică, nici nu m-a lăsat să-i spun nimic! Uite cum m-a umplut de sânge! bolborosi
nevasta, parcă i-ar fi cerut s-o răzbune.

— Taci, draga lelii! Taci și rabdă, că femeia trebuie să sufere dac-așa a lăsat-o
Dumnezeu... Taci mulcom, taci!
VIOLENȚA ASUPTA FEMEII ÎN FAMILII RECONSTRUITE
◦ Ca ultim exemplu ilustrativ, am ales romanul „Moromeții”, de Marin Preda. Catrina
Moromete este a doua soție a lui Ilie Moromete care are trei fii din căsătoria anterioară:
Paraschiv, Nilă și Achim, împreună au trei copii: pe Tita, Ilinca și Niculae.
◦ Violența verbală se evidențiază ușor în vorbele adresate Catrinei Moromete atât de soțul său,
cât și de fiii vitregi.
— Nu treceți o dată la masă? strigă femeia scoasă din minți. Dacă n-o să mă duc în lume și să vă
las... și moartea să vă ia pe toți și la cimitir să vă ducă!...

— Taci, fa, din gură, dosădito! zise iar Moromete și mai liniștit ca înainte. Vezi-ți, fa, de treabă! Ai
făcut mâncare? Spune o dată și taci, că nu sunteți surzi.

— Du-te, mă, și ia-ți o pernă, dosăditule, de câte ori să-ți spui? Că ăștia nu sunt în
stare să facă măcar un scaun, zise femeia, uitându-se la cei trei care așteptau,
tăcuți și plictisiți, mâncarea.
— Tu de ce nu faci? zise Achim, ai cărui ochi clipiră ascuțit, înfigându-se din golul
în care erau pierduți mai înainte, în cei ai mamei vitrege.
Moromete, care tocmai își făcuse cruce, se uită la femeie cu gura căscată mirare.
— Taci, fa, din gură, n-auzi?! zise el, apucând lingura de lemn între degete.
— N-auzi ce zice colțatul? răspunse femeia, ștergându-se de sudoare, fără să-i
pese de privirea bărbatului.
 Alte probleme ale familiei contemporane
◦Fiecare membru al familiei deține cel puțin un dispozitiv elelctronic și trăiește propria viață în universul său
digital. Foarte rar se mai aude strigătul chemării la masă, adesea ei sunt anunțați de servirrea mesei printr-o notificare.

◦Așa cum am amintit anterior, părinții contribuie sau nu, în mod esențial la educația religioasă a copiilor lor, care
are legătură cu iubirea lor. „Adeseori, părinții, tata și mama, arată o iubire exagerată copiilor lor. Manifestarea iubirii
lor este de așa manieră încât ochiul experimentat poate imediat să înțeleagă că, în adânc, nu există adevărată iubire,
aceea care scoate pe om din sine, și-l face să se dăruiască celuilalt, ci este iubirea aceea care face pe tatăl sau pe mama
copilului să-l folosească pe acesta (…) ca pe un obiect.”. (Arhimandritul Simeon KRAIOPOULOS, Despre educația copiior,
volumul I, Traducere pr. Prof. Constantin Coman, Editura Bizantină, București, 2005, pp. 22-23).
◦ Despre Secularizare și efectele sale negative, aflăm în articolul Misiunea credinței creștine într-o lume secularizată și
multiculturală. O abordare din perspectivă vechi-catolică :„Viziunea noastră cu privire la rolul Celui Atotputernic
devine foarte clară pe măsură ce descoperim tot mai multe legi care guvernează lumea creată și realitatea umană. De
vreme ce nu avem nevoie de Dumnezeu pentru a ne explica existența lumii, de ce oare ar mai trebui să na bazăm sau să
mai vorbim despre El? Consecința interzicerii progresive a lui Dumnezeu din gândirea științifică este că însăși Bisericii
îi este uzurpată poziția centrală pe care o avea în societatea tradițională. Rezultatul este marginalizarea socială a
Bisericii. (...) Există în televiziune un post care prezintă pe ecran toate emisiunile difuzate la un moment dat pe diverse
canale. Ecranul este divizat în douăzeci sau treizeci de mici imagini, fiecare prezentând câte un program fără legătură
cu celelalte. Această imagine poate fi interpretată ca o metaforă a vieții moderne: divizată în nenumărate părți, fără
legătură una cu cealaltă.”. (Arhiepiscop Jooris A. VERCAAMEN, „Misiunea credinței creștine într-o lume secularizată
și multiculturală. O abordare din perspectivă vechi-catolică” în Analele științifice ale Universității „Al. I. Cuza” din
Iași, Tomul X, Traducerea din engleză de Pr. Lect. Dr. Dan SANDU, George COLIBABA, Editura Universității
„Al. I. Cuza”, Iași, 2005, p. 130).
 Dezinformarea și Proorocii mincinoși
◦ Termenul de dezinformare a apărut în 1949 în Dicționarul limbii ruse cu sensul de „acțiune de
inducere în eroare cu ajutorul unei informații mincinoase”. Majoritatea specialiștilor care au
studiat problema consideră într-adevăr că dezinformarea se definește prin caracterul organizat
al minciunii (fabricarea unor documente false sau falsificarea documentelor existente,
difuzarea unor știri false etc.) – metodă folosită de țările totalitariste ca și de cele democratice
◦ Orice cuvânt este o încercare de influențare al celuilalt. Când spun acest lucru, eu încerc deja
să-mi impun ideea. Oare de ce cuvântul „influențare”, ca parte a titlului lucrării, are atâta
greutate și riscă să frapeze putând fi chiar acceptată de voi? Care sunt mecanismele care
intervin în acest zis fenomen al influențării?
◦ Manipularea psihologică este un tip de influență socială care urmărește schimbarea percepției
sau comportamentului celorlalți cu ajutorul unor tactici ascunse, amăgitoare sau chiar abuzive.
Pentru că manipulatorul își urmărește doar propriile interese, deseori în detrimentul altora,
aceste metode pot fi considerate exploatatoare, imorale și înșelătoare.
 ◦În spațiul românesc, televiziunea ocupă un rol important, după cum aflăm în cele ce urmează: „Cât
de implicat este acest duh al televiziunii în viața românilor, s-a văzut și din faptul că numai în România
s-a reușit să se facă «revoluție prin televiziune», experiment care mai târziu a fost catalogat de specialiști
ca fiind «minciuna secolului»”. (Creștinul în lumea televizorului și a internetului, Editura Panaghia, S.L.,
S.A , p. 6).
Este foarte important să fie construit un program de educație mass-media, să se formeze în rândul tinerilor,
dar și al adulților sentimentul de a discerne ceea ce este bun de ceea ce este rău.
◦ Despre efectele nocive ale televizorului și internetului, ne vorbește Părintele Ioan de la Rarău în
cartea Educația creștin-ortodoxă a copiilor . Toate posturile private de televiziune se finanțează,
prin reclame comerciale transmise, iar încasările pentru reclame prezentate se fac în funcție de
numărul telespectatorilor care vizionează postul de televiziune respectiv. (..)Neuropsihologii au
constatat că, în timpul vizionării emisiunilor la televizor, și a utilizării internetului, activitatea
emisferei stângi a creierului se reduce alarmant de mult.(…)Unul din doi copii din România a fost
hărțuit cel puțin o data în mediul online. Aceasta, în condițiile în care, 90% dintre copiii din
România au cont pe cel puțin o rețea de socializare și se expun mesajelor care instigă la ură,
discriminare și violență. (Părintele Ioan de la Rarău, - Educația creștin-ortodoxă a copiilor, Editura
Agapis, București, 2017, pp. 274-287)
◦ Din nefericire, televizorul a devenit un idol al lumii moderne, „oamenii își fac lecțiile, mănâncă, fac
treabă acasă, se trezesc și adorm cu televizorul pornit. Pentru mulți dintre ei, canapeaua, ziarul,
televizorul sunt atribute indispensabile ale relaxării casnice”.
◦ Despre tendințele programelor TV, aflăm în cele ce urmează: „numărul emisiunilor de bună calitate e
insignifiant. Cele proaste, vulgare, lipsite de talent, evident dăunătoare pentru suflet și sănătate, sunt
cu ghiotura. ” (Prof. dr. Dmitri AVDEEV – Nervozitatea la copii și adolescenți, Editura Sophia,
București, p. 102.).
 ◦Un lucru destul de trist îl reprezintă sărăcia, atât cea materială, dar mai ales cea spirituală, cauzată de indiferența
cu care tratăm valorile morale divine.

◦ Dacă în timpul regimului communist erau îngrădite anumite drepturi, după 1990, sărăcia spirituală a rămas…
Despre aceste lucruri ne vorbește Părintele Sofian Boghiu în cartea Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe :

◦„După 1990, era de așteptat să fie o întoarcere la credință, la o viață mai bună, armonioasă, însă, dimpotrivă,
vedem că este un fel de viață amară. Unii huzuresc, nu au ce face cu banii, iar alții, săracii, aproape că mor de foame.
Vin la poartă, aici, și cer o pâine. Această cerșeală nu este un lucru normal, pentru că țara este bogată, pământul produce
ca și până acum, numai că unii gospodari nu sunt cinstiți. Cei care au parte de avere, nu sunt mai deschiși, mai darnici,
mai credincioși cu adevărat. ”

(Părintele Sofian BOGHIU, Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe, Editura Doxologia, Iași, 2018, p. 153.)

Dmitri Avdeev Părintele Sofian Boghiu

 Omul coordonează tehnologia sau este rob al acesteia?
◦ Este îngrijorător faptul că rata șomajului va fi în creștere exponențială, omul fără pregătire în domeniul
tehnologiei avansate rămâne fără un loc de muncă. „Pe măsură ce robotica și tehnologiile avansate care permit
autoservirea vor fi implementate în aproape fiecare sector economic, acestea vor periclita, în special, locurile de muncă
prost plătite care necesită un nivel scăzut de educație și de calificare profesională. Numai că tocmai acest tip de slujbe
reprezintă, în prezent, majoritatea celor noi, pe care le generează economia. ”.
◦ Martin FORD, Ascensiunea roboților, Editura Corint, 2019 , p. 59.

◦ „Rețelele sociale precum Facebook, Twitter, WhatsApp, mediile destinate schimbului de fotografii, cum ar fi
Instagram, Snapchat, Slingshot, precum și telefoanele inteligente, cum ar fi iPhone, sau tabletele au devenit între timp
instrumente care ne însoțesc zilnic. Cu viteză amețitoare apar mereu pe piață tehnologii de comunicații noi, care în
prezent nu se limitează doar la simple produse hardware. Astfel, astăzi există deja peste 3 miliarde de smartphone-uri,
în întreaga lume.”.

( Catarina KATZER, Cyberpsihologia. Viața în rețea: Cum ne schimb@ Internetul?, Traducerea în limba germană de
Cora Radulian, Editura ALL, București, 2018, p. 11).
17.05.2023
◦ „Spre deosebire de galaxia Gutenberg, era comunicării folosește masiv imaginea. Spectatorul are
posibilitatea să reconstruiască, printr-o narațiune liberă, proiecția mentală a realității vizionate.”.
(Preot Nicolae DASCĂLU, Comunicare pentru comuniune, Editura Trinitas, Iași, 2000, p. 91).

◦ Cu toate acestea, „Un gol separă totuși Bisericile de media laice și de aceasta vine din idealurile care le
animă: pe de o parte, orientarea către transcedent și veșnicie, de cealaltă parte, preocuparea pentru
materialitate și trăirea clipei.” (Preot Nicolae DASCĂLU, Parabola făcliei aprinse. Comunicare
religioasă în era informațională, Editura Basilica, București, 2012, p. 308.).

◦ Biserica transmite Vestea cea bună, ne îndeamnă să ne nădăjduim spre viața veșnică, în timp ce
mass-media laică ne îndeamnă să ne bucurăm de cele trecătoare și să neglijăm uneori latura spirituală a
ființei umane.
 Posibile soluții pentru ameliorarea problemelor
◦În cele ce urmează, vom identifica unele recomandări pentru o viață duhovnicească.
◦ Pentru aceasta, vom observa Programul de viață duhovnicească, alcătuit de părintele Teofil Părăian și
completat cu câteva recomandări ale părintelui Arsenie Boca.
◦„Părintele Teofil Părăian spunea: «Viața duhovnicească nu se așteaptă, ci se realizează. Cine
împlinește programul acesta, în 5 puncte, poate să împlinească și alte lucruri, pentru că viața
duhovnicească nu se cuprinde doar în aceste cinci puncte de program.».
1. Să mergi la Biserică în zilele de duminică și sărbătoare.
2. Să începi și să termini ziua cu Dumnezeu: rugăciunea de dimineață și de seară și rugăciunea la vremea
mesei.
3. Să citești în fiecare zi două capitole din Noul Testament.
4. Să-ți păzești mintea prin rugăciunea de toată vremea: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluiește-mă pe mine, păcătosul!».
5. Să postești în zilele de post de peste săptămână și atunci când este rânduit de Biserică, în cele patru
posturi mari de peste an.
◦ Învățături ale părintelui Arsenie Boca, Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei, Deva, 2013, pp. 3-4.
◦ Părintele Teofil completa programul său de viață duhovnicească cu alte cinci îndrumări sau recomandări, ale
Părintelui Arsenie Boca:
1. Oxigen – să trăiești în aer cât mai curat.
2. Glicogen – să ai o hrană rațională și echilibrată, nici prea multă, nici prea puțină.
3. Somn – cel puțin 6 ore de somn continuu zilnic.
4. Să-ți păstrezi hormonii – să nu faci risipă de energie sexuală; poți să ajungi dărâmat din pricina abuzurilor și a
risipei de energie sexuală.
5. Să ai concepții de viață creștină – să nu umbli după alte concepții de viață: yoga, zen și altele.”.
◦Este foarte important ca între membrii familei să existe comunicare directă, deschisă, fără întârziere. Părinții
sunt persoanele cele mai apropiate din viața copilului și a tânărului, de aceea este foarte important ca relația
dintre ei să fie bazată pe încredere și respect. Cinstirea părinților este menționată în a cincea poruncă din
Decalog „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care
Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție ” (Ieșire 20,12).
◦ Pentru a preveni cazurile de violență digitală ce duc mai apoi la violență fizică, psihică, agresiuni
sexuale, prostituție, consum de alcool și abuz de substanțe interzise, trebuie creat un amplu program de
consileire realizat de psihologi, asistenți sociali, profesori, preoți; acest program să fie aplicat în cadrul
orelor de cateheză din Parohie sau în cadrul orei de Religie.

◦ De asemenea, este necesar ca timpul liber să fie fructificat cu folos, în scopul dezvoltării personale
și duhovnicești a tânărului.

◦În lucrarea „Educația. Reîntemeieri, dinamici, prefigurări”, domnul professor Constantin Cucoș
afirmă că „elevul sau tânărul de astăzi trebuie să primească în școală și o educație religioasă. Din acest
punct de vedere, ne-am manifestat printer primii promotori ai acestui parcurs formativ, propunând repere
și instrumente pedagogice de bază pentru o educație religioasă profesionistă”. (Constantin CUCOȘ,
Educația. Reîntemeieri, dinamici, prefigurări, Editura Polirom, Iași, 2017, p 169).
 ◦În capitolul Educația religioasă din manualul Pedagogie, autorul detaliază argumentele care susțin educația
religioasă, identificând 8 argumente: argumentul cultural, argumentul psihologic, argumentul etic, argumentul
sociologic, argumentul istoric, argumentul ecumenic, argumentul teologic, argumentul pedagogic. (Constantin CUCOȘ ,
Pedagogie, ediția a treia, Editura Polirom, Iași, 2014, pp. 126-129).

◦Sfântul Ioan Gură de Aur oferă sfaturi cu privire la creșterea copiilor și dă părinților următoarele povețe: „Să
înfrânăm pornirile copiilor noștri, să punem frâu puternic tinereții cu frica și cu sfatul. Să ne îngrijim de castitatea lor”.
(Sf. Ioan Gură de Aur, „Omilia a LVI-a la Facere”, IV, în : Scrieri II…, p. 260 apud Sf. Ioan Gură de Aur, Despre familia
creștină, Editura Cuvântul vieții, București, 2015).

◦Tânărul trebuie să distingă binele de rău și de aceea e necesar să fie educat întru virtute. „lucrarea de spiritualizare
a omului, a îndumnezeirii sale prin har, nu este altceva decât realizarea frumuseții morale, a unui suflet armonios, care
oglindește în ființa sa ceva din frumusețile divine, este un reflex al frumuseții inefabile a Dumnezeirii”. (Arhim. prof.
Vasile PRESCURE Pr. Dr. Nicolae Răzvan STAN (coord.), Tineretul și Creștinismul: repere duhovnicești pentru tinerii
vremurilor noastre, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2008, p. 11).
 ◦Cuvântul care stă la baza ameliorării dificultăților identificate este implicarea, trebuie recreate sau
îmbunătățită legătura dintre pilonii de bază ai societății: Familie, Biserică și Școală. Acest lucru nu este
dificil, având în vedere că în ultimul timp există diferite parteneriate încheiate între Biserică și Școală:
elevii merg la Biserică și desfășoară activități religioase (Paraclisul Maicii Domului, Rugăciunile de
seară, Rugăciunile de dimineață, dau răspunsurile la Sfânta Liturghie, se spovedesc și se împărtășesc cu
regularitate, pregătesc diferite programe artistice cu prilejul Zilei Naționale a României, Ziua Eroilor
etc.) sau Preotul paroh participă la activități în cadrul școlii (Slujbe de Te Deum, Sfeștanie, Conferințe
duhovnicești organizate în Posturile de peste an sau predă Ora de Religie).

◦ONG-urile din cadrul Sectorului de Asistență Socială al Eparhiilor au încheiate contracte de

colaborare cu Liceele și Centrele de tineret din localitățile învecinate și astfel tinerii pătrund în cadrul
instituțiilor și ajută la activități gospodărești.
 ◦Așadar, dacă se încalcă această orânduială, în lume apare haosul. Natura dorește să revină la normal. Prin
intervenția necontrolată a omului, izbucnesc incendii de vegetație, apare binecunoscutul fenomen numit încălzirea
globală, apar în lume diferite maladii incurabile.

◦ „Încălcarea legilor duhovnicești (care, fără îndoială, există la fel cum există și cele fizice sau chimice) duce la
vătămarea naturii duhovnicești a omului. Multe, foarte multe boli fizice au ca pricini ale lor anumite boli sufletești”.

◦ Când suntem bolnavi, trebuie să ne căim mai întâi pentru păcatele noastre, apoi să ne punem nădejdea în
Dumnezeu, Maica Domnului și Toți Sfinții că vom fi izbăviți din patul durerilor. „Fără îndoială, în timpul bolilor
trupești să ne punem nădejdea în ajutorul rugăciunile și ajutorul Născătoarei de Dumnezeu și ale Sfinților.”.
◦ Evghenie GONCEAROV, Păzește-ți casa de rău, Traducere: Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2011, p.
223.
◦ Părintele Dumitru Stăniloae spune că sunt la prima vedere două etape de împărțire a vieții spirituale: „Cea mai simplă
împărțire a vieții spirituale este aceasta în: faza practică sau activă și faza contemplativă. Faza practică, faza faptelor, are
menirea să ridice ființa credinciosului din starea supusă patimilor și să o înalțe pe treptele virtuților până la iubire. Faza
contemplativă reprezintă adunarea ei, unitatea și simplitatea, acțiunea exclusivă la Dumnezeu, Cel unul și infinit.”. (Preot
Profesor Dr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitatea ortodoxă. Ascetica și mistica, Editura IBMBOR, București, 1992, p. 50).

◦ Un lucru îngrijorător este acela că în ziua de azi, persoana este catalogată drept un individ (ce se poate traduce drept o
piesă care se uzează după un anumit timp într-un mecanism bine orânduit). Arhimandritul Simeon afirmă: „Și după cum
Dumnezeirea este una, din punct de vedere al firii, dar există trei Persoane, tot așa și omul este una ca omenire, dar
omenirea este totalitatea persoanelor”.

◦ Sunt unii oameni care se atașează cu toată puterea lor de o persoană și încearcă să o determine pe acea persoană să
ia decizii în locul ei, iar în caz de eșec o acuză pe nedrept. Este un lucru lesne de înțeles că nu putem fi pe placul tuturor
oamenilor. Despre acestea, aflăm tot de la Arhimandritul Simeon: „Acest om, într-un mod forțat și bolnăvicios caută să
placă, caută iubirea celorlalți, caută sprijinul, caută ocrotirea.”.
(Arhimandritul Simeon KRAIPOULOS, Te cunoști pe tine însuți?..., Traducere: Cristina Spătărel, Editura Bizantină,
București, 2008. p. 51).

17.05.2023
 Despre grijile lumii și gândurile negative

◦ „Creierul uman are tendința de a se frământa cu fantezii negativiste, dar este ciudat și într-o altă privință: el
reacționează la fanteziile negative și pozitive de parcă ele ar fi reale. (...) Când medicii și terapeuții își învață pacienții
să reformuleze gândurile negative și grijile în afirmații pozitive, procesul de comunicare se îmbunătățește, iar
pacientul își redobândește stăpânirea de sine și încrederea.” ( Andrew Newberg, Mark Robert Waldman – Cuvinte
care îți modelează creierul, Ediția a doua, Traducere din engleză de Ioana Schiau, Editura Curtea Veche, București,
2019, pp. 43-44.)
◦ Se întâmplă de multe ori să hiperbolizăm unele lucruri: ce s-ar întâmpla dacă nu fac față cu brio la o provocare sau
ce se va întâmpla dacă îmi uit textul în timpul susținerii discursului?
◦ Cele mai multe lupte pe viață și pe moarte se dau în interiorul nostru, iar cel mai de temut adversar e alter-ego-ul
nostru. Un înțelept spunea că în interiorul nostru sunt doi lupi: unul alb și unul negru: lupul alb e responsabil de faptele
bune, iar cel negru e responsabil de faptele rele; acești lupi sunt într-o continuă bătălie, iar supraviețuitorul e cel care e
alimentat cel mai mult.
◦ În Evanghelia despre Grijile vieții, Mântuitorul ne îndeamnă să căutăm mai întâi spre cele duhovnicești, apoi le vom
avea și pe cele trupești de la sine. (***, Noul Testament cu Psalmi, Ediitura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, București, 1979.)
◦ În Omilii la Matei, Sfântul Ioan Gură de Aur, spune:
” -Dar pentru ce Hristos nu foloseşte şi acum tot pilda cu păsările, pentru ce nu ne vorbeşte de păun, de lebădă, de oaie,
că a mai întrebuinţat multe pilde asemănătoare?
-Pentru că vrea să ne arate pe două căi covîrşirea poruncii: şi prin nimicnicia celor care au o astfel de frumuseţe, şi prin
bogăţia podoabei date crinilor. De aceea, după ce a spus cît sînt de frumoşi, nu-i mai numeşte crini, ci: „iarba cîmpului".
Şi nu se mulţumeşte nici cu această numire, ci adaugă şi altă nimicnicie a lor, spunînd: „care astăzi este"; şi n-a spus
numai: „care astăzi este", ci ceva cu mult de mai puţin preţ: „în cuptor se aruncă". Şi n-a spus: „o îmbracă", ci: aşa o
îmbracă". (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia XXII, în Scrieri, Partea a treia. Omilii la Matei, Editura Institutului Biblic
și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, p. 280).
 Cine se poate mântui? Cum ne păzim gândurile?
◦ Scopul vieții pământești este mântuirea. Poate că ne întrebăm cine se poate mântui? Răspunsul îl aflăm în
Catehismul creștinului dreptcredincios : „Condițiile mântuirii sunt: harul dumnezeiesc, credința și faptele bune.
Adică, se mântuiește acela care face parte din adevărata Biserică, unde se poate împărtăși de dumnezeiescul har,
prin Sfintele Taine, unde dobândește dreapta credință în adevărul mântuitor și unde este îndrumat să săvârșească
fapte bune”.
◦ Despre mântuire, aflăm și în Ghidul creștinului ortodox de azi : „Creștinismul este religia mântuirii, nu o religie
între celelalte. Mântuirea este actul prin care Dumnezeu a restabilit starea de comuniune personală cu El a firii
umane căzute în păcat și înstrăinate de El. Dumnezeu, prin Hristos, a readus la normalitate firea umană afectată
de consecințele căderii în păcat. Participarea fiecărui om în parte la ceea ce Hristos a realizat în firea sa umană
este un proces care începe prin Botez-poarta intrării în Biserică – și se împlinește în Biserică”.
◦ Ne întrebăm de ce atunci când nu suntem cu gândul la Dumnezeu, suntem bântuiți de fel de fel de gânduri. Nu
întâmplător, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „Bucurați-vă pururea. Rugați-vă neîncetat. Dați mulțumire
pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.” (I Tesaloniceni, 5:16-18). Se
poate observa că Dumnezeu nu ne cere imposibilul. Ne întrebăm din ce motiv, străbunii noștri erau mai
fericiți: viața gravita în jurul Bisericii și a rugăciunii. Posturile erau respectate cu sfințenie, duminica și după
Praznicele Împărătești erau organizate Horele, unde tinerii se cunoșteau, apoi se căsătoreau.
◦ Teolipt, mitropolitul Filadelfiei, spune următoarele despre mintea noastră: „Mintea care fuge de cele dinafară
și se adună în cele dinlăuntru revine la sine însăși. Pe urmă se unește cu cuvîntul pe care-l are în chip firesc în
cugetarea sa și, prin cuvîntul pe care-l are în chip ființial, se unește cu rugăciunea, iar prin rugăciune urcă la
cunoștința de Dumnezeu cu toată puterea și simțirea ei iubitoare” .
◦ Este foarte important ca să punem pază gândurilor și să cugetăm la cele veșnice. Tot Mitropolitul Teolipt mai
spune: „Mintea caută mai întâi și află; apoi se unește cu ceea ce a găsit. Căutarea o face prin rațiune, iar
unirea, prin dragoste.” .
Vă mulțumesc pentru
timpul acordat!