UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

,,EPISCOP DR. VASILE COMAN”
PROGRAMUL DE STUDII: TOP
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: IF

LUCRARE PENTRU EXAMEN LA DISCIPLINA

MORALĂ CREȘTINĂ
ANUL III, SEMESTRUL II, 2020-2021

TITLU LUCRĂRII:
LĂCOMIA, PĂCAT AL ÎMBUIBĂRII DE SINE

Student: Șerban Teodor- Marian

Oradea, 2021
 Lăcomia

„Şi le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi
el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele?” (Luca 12, 16-
17).
Din acest fragement, ne putem da seama despre ce păcat este vorba si anume „lăcomia”.
Lăcomia face parte din categoria păcatelor capitale sau de moarte și sunt în număr de șapte. Ele
se numesc așa, deorece sunt cele mai numeroase păcate, iar acestea stăpânesc pe cei mai mulți
dintre oameni.
În această parabolă scripturistică, Sfântul Luca scoate în evidență lăcomia bogatului
căruia i-a rodit țarina din belșug. Deși acest bogat avea din abundență tot ceea ce i-a rodit
pământul, totuși nu era mulțumit de faptul că bunurile sale s-au sporit. Pe acesta îl preocupa
întrebarea„ Ce voi face?”. De aici putem să vedem cât de gravă este lăcomia, ce boală rea poate
să fie, cum îl atrege pe om în mrejele sale făcându-l să nu mai aibă frică de Dumnezeu. Așa este
si acest lacom. Cu cât se îngrijește mai mult, cu cât adună mai mult, cu atât dorește din ce în ce
mai mult.
,,Lăcomia este un păcat capital ce constă în pofta nestăpânită de a mânca și a bea peste
măsură, precum și dorința de a aduna bogăție peste trebuințele firești. Lăcomia mai este și un
păcat al trupului, așa cum sunt: ,, adulterul, desfrânarea, necurăția și destrăbălare” ( Galateni 5,
19). Prin lăcomie, omul se abate de la adevăratul rost al firii și cade în neorânduieli care îi distrug
viața”1. Lăcomia este un păcat ucigător care întunecă sufletul omului, ducându-l până la pragul
nebuniei. De aceea Mântuitorul zice: „ Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile
voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vine peste voi fără de veste” (
Luca 21, 34).
Această patimă îi îmbătrânește pe cei pe care i-a prins în mrejele ei și nu-i părăsește până
la moarte. S-au văzut oameni gârboviți, cu puterile sleite, privind cu amărăciune cum comorile
rămân în urma lor neputând să le ducă cu ei. Un orator bisericesc spunea despre lăcomie că este
asemenea iederii, care se urcă pe copaci, și nu-i părăsește nici când se usucă. Doar atunci poți

1
Ion BUNEA, Cuvînt de învățătură la duminici și sărbători, (Sibiu: Tiparul Tipografiei Eparhiale, 1983), 176.

1
scăpa de ea, tăindu-i firele cu cuțitul. Așa de greu te poți scăpa și de lăcomie și în cazul omului,
fie tânăr sau bătrân, doar dacă intervine un gând și o hotărâre fermă de a tăia răul din rădăcină.
O imagine concretă a lăcomiei o vedem și la poporul evreu în Vechiul Testament. Acolo
în pustie după ce Dumnezeu i-a eliberat prin atâtea minuni neobișnuite din robia lui Faron, evreii
au început să cârtească împotriva lui Moise și Aaron. ( Ieșirea 16, 1-2). Ajugând în pustiu au
ajuns să-și dorescă mâncărurile ce le mâncau în Egipt ( Ieșirea 16, 3). Dumnezeu aude glasul
poporului Său și le trimite mana care nu le-a lipsit niciodată timp de patruzeci de ani cât au mers
prin pustie ( Ieșirea 16-7, 8). Dumnezeu a cerut poporului ales să păzească doar două lucruri,
adică: întâi, să strângă atâta mană cât le este de ajuns de dimineața până seara pentru fiecare
persoană și familie în parte, ca să nu le lipsească hrana; să se sature în ziua respectivă, dar să nu
păstreze nimic pentru a doua zi ( Ieșirea 16, 16-19).
Însă ce au făcut evreii? Au început să strânga mana pentru a doua zi de teama ca nu
cumva să le lipsească acea mană, deși ploua din belșug in fiecare zi încât acoperea fața
pământului. Au strâns evreii mai multă mană decăt le era necesar, dar adoua zi au gasit-o cu
viermi și împuțită ( Ieșirea 16-20).
„ Lăcomiei i se datorează și căderea îngerilor, căderea protopărinților noștri, pierderea
dreptului de întâi născut dinpartea lui Isav, pe care l-a vândut pentru o fiertură de linte ( Facerea
25, 34), trădarea lui Iuda (Matei 27,5) și pedepsirea cu moarte a soților Anania și Safira ( Faptele
Apostolilor 5)”2
După Sfântul Ioan Casian, principala greșeală a lăcomiei rămâne îmbuibarea fără măsură
cu carne și vin după pofta trupească insistând asupra acestui punct citând pe Sfântul Apostol
Pavel: „ Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte”
(Romani 13, 14), însă fără ca trupul epuizat de lipsa hranei să nu mai poată face face sarcinilor
duhovnicești3.
„Acest sfânt părinte ne mai spune că pentru păstrarea curăției trupului și duhului, nu este
de ajuns doar înfrânarea de la mâncărurile alimentare ci trebuiesc adăugate și celelalte virtuți
sufletești. Continuând autorul ne avertizează că aceste virtuți sunt greu de atins pentru că dacă
omul nu reușeste să învingă lăcomia pântecelui, nu va putea dobândi aceste virtuți creștine”4.

2
BUNEA, Cuvînt de învățătură la duminici și sărbători, 177-8
3
SF. Ioan Casian, Așezămintele mînăstirești și convorbiri duhovnicești, în PSB 57, trad. Vasile Cojocaru și David
Popescu, ( București: IBMO, 1990), 80-1.
4
SF. Ioan Casian, Așezămintele mînăstirești și convorbiri duhovnicești,81.

2
 Georgios Mantzaridis ne spune că: ,, …virtutea se dobândește prin comuniunea personală
cu Dumnezeu și prin săvârșirea voii Lui. Așadar virtutea este înțeleasă ca o relație ontologică;
este comformarea cu voia lui Dumnezeu și participarea la harul necreat și la bunătatea Lui.
Virtutea se înfățișează ca o cumpătare și se caracterizează prin măsură, fără de care devin
vătămătoare chiar și cele considerate bune”5
Din cauza lăcomiei Dumnezeu i-a izgonit din rai pe protopărinții noștri ( Adam și Eva).
Ce era Adam la început? Nimic înainte de creație. După aceea Dumnezeu la făcut din pământ om
și din om la pus stăpânitor peste toate făpturile după cum spune profetul: „ Pusu-l-ai pe dânsul
peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui” ( Psalmii 8, 6). Dar Adam nu s-a
mulțumit cu această demnitate ci și-a închipuit mai târziu că va ajunge ca și Dumnezeu ascultând
de diavolul în chip de șarpe. ,, Omule, fiu al lui Adam, din nimic Dumnezeu te-a făcut om,
stăpân bogat. Mulțumește-te deci, cu ce ți-a dat, cu ce ți-a făcut Dumnezeu! Dar lăcomia nu te
lasă, vrei mereu mai mult!”6.
La Fontaine, în fabula „Găina și ouăle de aur”, vorbește despre un om lacom care avea o
găină ce-I făcea ouă de aur. Acest om și-a imaginat că pasărea avea înăuntru sute de ouă. Fiind
neliniștit iși dorea tot aurul imediat. A tăiat găina, dar înăuntrul ei nu a găsit niciun pic de aur,
rămânând astfel fără bogăția care îi fusese asigurată. Ce învățăm noi de aici? Învățăm că lăcomia
te face să pierzi și puținul, dar și multul pe care îl agonisește omul.
De aceea, Sfânta Scriptură socotește lăcomia ca fiind idolatrie, mama și rădăcina tuturor
răutăților, „ Căci aceasta s-o ştiţi bine, că nici un desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, care
este un închinător la idoli, nu are moştenire în împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu” ( Efeseni
5,5; I Timotei 6,10).
„ Acest exemplu îl reprezintă pilda bogatului căruia i-a rodit țarina. Acesta este numit
nebun nu datorită averii sale, ci fiindcă idolatriza averea și o considera izvorul prin excelență al
fericirii. Păcatul lăcomiei îl orbise și de aceea în fața morții era mai sărac decât toți săracii din
lume”7.
Sfântul Ioan Casian îndeamnă pe credincioși ca postul trupului să se extindă si la acela a
sufletului, deorece cele opt păcate îi pot oferi alimente vătămătoare, înlocuind astfel hrana

5
Georgios MANTZARIDIS, Morala creștină, ( București:Bizantină, 2006), 58-9.
6
Ilie MINAT, Didahii,și Predici, trad. Dumitru Fecioru, (Bacău: Buna Vestire, 1995), 305-6.
7
BUNEA, Cuvînt de învățătură la duminici și sărbători, 179-0

3
adevărată a pâinii cerești8. Doar în felul acesta inima poate ajunge lăcașul lui Dumnezeu și
templu al Duhului Sfânt și al lui Iisus Hristos ( Efeseni 3, 16-17).
Dacă lăcomia este piedică în calea fericirii, mai exact a mântuirii, ce putem face? Să
renunțăm definitiv la bunurile pământești și la bucuriile vieții? Mântuitorul Iisus Hristos nu se
împotrivește agoniselii celei de trebuință pentru buna desfășurare și întreținerii a vieții. Ca și
dovadă avem pilda talanților. Dumnezeu însă a pus o singură condiție ca acel obiect să nu fie
tranaformat în idol, căruia să i ne închinăm cum face bogatul din parabola. De asemenea
Mântuitorul nu este nici împotriva bucuriilor vieții care zidesc și sfințesc pe om 9, ,, De aceea, ori
de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi” ( I
Corinteni 10, 31) .
În încheierea parabolei Mântuitorul afirmă: ,, Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această
noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel
ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu” ( Luca 12, 20-21). Deci să ne punem
întrebarea, oare suntem bogați sau săraci cu sufletul? Dacă răspunsulnostru va fi dezamagitor, să
încercăm a ne strădui a face cât mai multe fapte vrednice de curăție și de cinste,( Tit 2, 6-7).
,, Un țăran bogat din Rusia pe nume Pahomie, a auzit ca se poate cumpăra pământ mult
cu puține parale. S-a pregatit de drum și s-a dus omul să-și agonisească încă o moșie. Într-adevăr,
pentru o mie de ruble omul își putea cumpăra atâta pământ cât va fi în stare să cuprindă într-o zi
mergând pe jos , de dimineața până seara cu o singură condiție: când va apune
soarele,cumpărătorul să se afle exact la locul de plecare. În caz contrar, va pierde banii ce
trebuiau achitați dinainte.
Pahomie se învoiră și porniseră dis-de-dimineață de pe vârful unei coline. Și a mers multe
ore, uitându-se când la soare, când la pământul din față. Și tot înintând, își spunea întru sine: ,,
Am timp să mă întorc și înapoi, dar trebuie să adun cât mai mult pământ”. Așa a mers până când
și-a dat seama că dacă va mai face un pas, nu va mai avea timp să se întoarcă.Omul își adună
ultimele puteri, și începe a alerga înapoi.Cu câteva clipe înainte de apusul soarelui, omul nostru
reușește să ajungă la locul de unde a pornit, însă în acel moment, și-a dat și sufletul, murind de
osteneală.

8
SF. Ioan Casian, Așezămintele mînăstirești și convorbiri duhovnicești,82.
9
BUNEA, Cuvînt de învățătură la duminici și sărbători, 179.

4
 Atunci căpetenia locului le-a spus slujitorilor săi: „Săpaţi-i o groapă de doi metri lungime
şi un metru lăţime, fiindcă doar de atât pământ are nevoie un om!”10

Concluzii

În concluzie, putem afirma că strângerea de bunuri materiale sunt importante pentru

viața omului, acestea nu trebuie să devină un idol pentru că din ea se va naște lăcomia, iar acesta
va duce la apariția altor păcate grele. Omul trebuie să fie cumpătat, să pună pe primul plan
mântuirea sa, apoi să se ocupe de celelalte aspecte ce țin de viața sa.

În ceea ce privește potolirea poftelor aprinse, Sfântul Ioan Casian recomandă o hrană
simplă ușor de gătit și ieftină. Pâinea este cea mai ieftină și ușor de dobândit, fiindcă era folosită
de mai marii ascetic și care oprea îmbuibarea și desfătarea trupului. De aceea sfântul recomandă
o hrană simplă și nu a postului greu la interval de timp ajugând la slăbirea trupului.

Bibliografie

A.Izvoare

- BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, (București: Institutului Biblic și de Misiune al

Bisericii Ortodoxe Române, 2015 sau o altă ediție)
- SFÂNTUL IOAN CASIAN, Așezămintele mînăstirești și convorbiri duhovnicești, trad
de prof. Vasile Cojocaru și prof. David Popescu, (București : EIBMBOR, 1990)

B. Manuale și cărți de specialitate

- BUNEA ION, Cuvînt de învățătură la duminici și sărbători, (Cluj Napoca : Tiparul
Tipografiei Eparhiale Sibiu, 1983)
- MANTZARIDIS GEORGIOS, Morala creștină, ( București : Bizantină, 2006)
- MINAT ILIE, Didahii,și Predici, trad. Dumitru Fecioru, (Bacău: Buna Vestire, 1995)

10
Ștefan SLEVOACĂ, Din tezaurul Ortodoxiei în apărarea credinței străbune,(Buzău: Editura Episcopiei
Buzăului,1990), 343-4.

5
 - SLEVOACĂ ȘTEFAN, Din tezaurul Ortodoxiei în apărarea credinței străbune,
(Buzău : Episcopiei Buzăului, 1990)