Student: Ana-Maria Drăgoi

Despre viața creștină în

teologia Sfântului Antonie cel Mare

Deși a avut o viață lungă, nu ne-au rămas de la Sfântul Antonie cel Mare multe scrieri1.
Din cele ce s-au păstrat până astăzi, împreună cu istorisirea Vieții sale, putem deduce
principalele direcții din gândirea sa în privința vieții creștine.
În primul rând, desăvârșitul ascet, Sfântul Antonie, a scris aproape numai pentru creștinul
de rând2. Teologia sa, fiind o teologie a vieții, pur Evanghelică, ar putea însă părea a fi
inaccesibilă creștinilor simpli, ceea ce într-un fel este și adevărat. Întrucât poruncile Domnului
Iisus Hristos sunt imposibile pentru oameni: a-i iubi pe vrăjmași până la a-ți da viața din
dragoste pentru ei; a avea o credință așa de puternică încât să nu mai existe niciun fir de îndoială;
a avea nădejdea mântuirii deși cunoști limpede războiul aparent de netrecut cu patimile și
ispitele care te așteaptă; acestea și altele ca acestea sunt cu adevărat imposibile omului. Dar la
Dumnezeu toate sunt cu putință. Așa încât, deși poruncile Mântuitorului sunt omenește
imposibile, harul Său le face posibile. Dacă nu ar fi ajutorul Său care să-l întărească pe om și
să potolească avalanșa ispitelor, niciun suflet nu ar scăpa mrejelor ispititorului, măcar de ar trăi
și numai un ceas.
Cunoscător al slăbiciunilor omenești și al marilor piedici care îl abat pe creștin de la
Calea-Hristos, Sfântul Antonie cel Mare stăruie cel mai mult asupra două idei esențiale
evanghelice: primejdia bogăției și necesitatea lepădării bogăției pentru mântuire3. Evanghelice
sunt, întrucât Însuși Mântuitorul bogat fiind, a sărăcit pentru noi (2 Corinteni 8:9), Dumnezeu
fiind, S-a golit de slava Sa și a trăit pe pământ în smerenie, neavând unde să-Și plece capul
(Luca 9:58), dându-ne nouă pildă de viețuire. La fel a făcut și Sfântul Antonie, care fiind „din
părinți de neam bun, cu stare îndestulătoare”4, după moartea acestora, auzind la biserică citindu-
se „«De voiești să fii desăvârșit, mergi, vinde avuțiile tale și venind urmează Mie. Și vei avea
comoară în ceruri» [...] simțind că pentru el s-a citit această Evanghelie, ieșind îndată din
biserică a dăruit bunurile ce le avea de la strămoși [...] oamenilor din sat, ca să nu-i mai

1
Preot MARCU Toma, Teologia Sfântului Antonie cel Mare. Însemnări incorecte și neimportante ale unui cetitor
bolnav pe marginea sentințelor teologice ale Sf. Antonie cel Mare, Editura Evanghelismos, București, 2018, p.
273.
2
Preot MARCU Toma, Teologia Sfântului Antonie..., p. 272.
3
Preot MARCU Toma, Teologia Sfântului Antonie..., p. 273.
4
Sfântul ATANASIE cel Mare, Viața Cuviosului Părinte Antonie cel Mare, Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria,
2018, p. 6, cap. II.
pricinuiască griji lui și surorii lui”5. Dar aceste porunci privitoare la lepădarea bogăției nu sunt
întâmplătoare, ci cât se poate de logice și firești, întrucât „nimeni nu poate sluji la doi domni,
căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui;
nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona”, zice Domnul (Matei 6: 24). Sfântul Teofilact
al Bulgariei, tâlcuind acest verset spune: „Vezi că este cu neputință ca cel bogat și nedrept să
slujească lui Dumnezeu? Fiindcă iubirea banilor îl îndepărtează de Dumnezeu”6. Cum îl
îndepărtează de Dumnezeu? Prin faptul că bogăția devine scop al vieții lui, sau mai precis,
devine idol, „urâciune a pustiirii” care se sălășluiește în biserica sufletului său, care este
mintea7. De fapt, iubirea de arginți este una dintre ispitele cu care diavolul îl ispitea pe Sfântul
Antonie în tinerețe, la începutul nevoinței8, demonstrând prin aceasta că ea este una din armele
cu care vrăjmașul încearcă să ne depărteze de Dumnezeu, apropiindu-ne de plăceri. Mai târziu,
în mijlocul ispitelor, Sfântul Antonie spunea: „... atunci se întărește sufletul în vigoare când se
împuținează plăcerile trupului”9.
Bogăția în esența sa, la fel ca materia care compune bunurile bogăției, nu este rea. Ci ceea
ce o face rea sau bună este scopul întrebuințării ei 10. De fapt, singurul cu adevărat bogat este
Dumnezeu, iar noi ceilalți suntem iconomi, fie buni, fie răi, ai bogăției Lui. Dar cum se împacă
atunci preceptul lepădării de bogății, pe care Însuși Mântuitorul ni-l dă prin cuvintele: „cu greu
va intra un bogat în Împărăția cerurilor” (Matei 19:23) și învățătura cum că bogăția nu este rea?
Simplu: există două îmbogățiri: una lumească, materială, și alta duhovnicească; iar cea de-a
doua o sfințește și pe prima. Căci și Iov era bogat lumește, dar înainte de toate era bogat
duhovnicește, iar bogăția lumească slujea voii lui Dumnezeu, răspândind printre oamenii care
auzeau de viața lui Iov vestea milostivirii lui Dumnezeu.
Totuși, Sfântul Antonie spune: „Când vei socoti câștigarea banilor și multul lor folos, ca
pe o amăgire vremelnică, vei cunoaște că petrecerea virtuoasă și plăcută lui Dumnezeu, e
altceva decât bogăția”11. Dumnezeu Își dorește îmbogățirea duhovnicească a tuturor oamenilor,
dar oamenii o doresc pe cea lumească crezând că aceasta este adevărata bogăție prin care se
face vădită și milostivirea lui Dumnezeu, iar prin sărăcie blestemarea vieții de către Dumnezeu.

5
Sfântul ATANASIE cel Mare, Viața Cuviosului Părinte..., p. 7, cap. II.
6
Sfântul TEOFILACT al Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei, Ed. Sophia, București, 2002, p. 211.
7
Sfântul MAXIM Mărturisitorul, Filocalia românească, vol. 2, A doua sută a capetelor despre dragoste, cap. 31,
Ed. Humanitas, București, 1999, p. 74, în: Sf Teofilact al Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei, Ed.
Sophia, București, 2002, p. 407 (nota 213).
8
Sfântul ATANASIE cel Mare, Viața Cuviosului Părinte Antonie..., p. 9, cap. V.
9
Sfântul ATANASIE cel Mare, Viața Cuviosului Părinte Antonie..., p. 12, cap. VII.
10
Preot MARCU Toma, Teologia Sfântului Antonie..., p. 275.
11
Preot MARCU Toma, Teologia Sfântului Antonie..., p. 275.

2
Acestea gândește omul trupesc, întrucât, neavând mintea lui Hristos și aflându-se încă în
înșelarea diavolească în care a căzut împreună cu protopărinții tot neamul omenesc12, gândește
realitatea invers față de cum este de fapt. În logica Crucii, care este adevărata logică, pentru a
trăi trebuie să mori, pentru a dobândi trebuie să oferi, pentru a te îmbogăți trebuie să sărăcești,
pentru a fi mare trebuie să te micșorezi, să te smerești, etc.. Mai mult, cele duhovnicești le
structurează pe cele lumești. Astfel că dobândind duhul stăpânitor, cel sărac lumește și bogat
duhovnicește, stăpânește și peste cele lumești, cum spune și sfântul Apostol Pavel: „ca unii care
n-au nimic, dar toate le stăpânesc”(2 Corinteni, 6:10). Deci „petrecerea virtuoasă și plăcută lui
Dumnezeu, e altceva decât bogăția”, adică viața creștinească adevărată nu înseamnă bogăție
lumească trecătoare și nedeplină, ci bogăție duhovnicească prin care se dobândește și adevărata
stăpânire peste bogăția lumească (fiindcă dacă nu ai adevărata stăpânire peste bogăția lumească,
în cele din urmă ajunge ea să te stăpânească pe tine). Iar Sfântul Antonie numește bogăția
lumească „amăgire vremelnică” referindu-se la o creație a omului: banul. Că amăgindu-se, omul
crede că având bani mulți este bogat și stăpânește lumea, când în realitate nu are decât o infimă
parte din materia lumii (câteva kilograme dintr-un metal prețios sau, în zilele noastre, teancuri
de hârtii sau chiar numere virtuale într-un cont virtual). Stăpânirea pământului (Facere 1:28),
poruncă Dumnezeiască, nu se face prin asaltarea lui, ci pe cale duhovnicească, adică prin
moștenirea pământului din partea Creatorului său („Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni
pământul” – Matei 5:5). Iar moștenirea aceasta este doar pentru fiii după har ai lui Dumnezeu.
Bogăția lumească greșit înțeleasă este un impediment în urcușul duhovnicesc, întrucât
roade ale ei sunt grijile lumești și poftele trupești, iar acestea tulbură sufletul făcându-l
vulnerabil patimilor și împrăștie mintea în timpul rugăciunii, vădind neîncrederea în Dumnezeu
și profundul egoism. Și nici măcar nu produce fericire, deși o promite, cei împătimiți de bogăție
fiind într-o permanentă luptă după agonisire a tot mai multă materie, după tot mai multe plăceri
care până la urmă vor pierde orice sens în clipa morții. Cuvântul Psalmistului spune tot ce este
nevoie despre fericirea celor ce și-au trăit viața în dezacord cu voia lui Dumnezeu: „Moartea
păcătoților este cumplită” (Psalmul 33:20).
Știind că fundamentul fericirii este Binele, adică Dumnezeu, sfera nevăzutului, și nu sfera
văzutului și imanentului, Sfântul Antonie cel Mare denunță falsitatea legăturii dintre fericire și
bogăție și dintre nefericire și sărăcie: „Cel bogat și de neam ales, dar fără îndrumare

12
Sfântul IGNATIE Brancianinov, Despre înșelare, Ediție digitală, Apologeticum, 2005.

3
duhovnicească și fără curăția vieții, nefericit este în ochii cari cugetă drept; precum fericit este
săracul sau robul – după soartă – dar împodobit cu învățătură și cu virtute”13.
Având în minte scopul și finalul vieții, adică mântuirea și respectiv moartea, Sfântul
Antonie clarifică tranșant învățătura despre adevărata și falsa bogăție: „... virtutea este singura
avere, care nu e furată și care după moarte mântuiește pe cei ce au dobândit-o”14. Timpul și
moartea sunt implacabile: primul strică orice avere, iar a doua o pierde și pe cea care a mai
rămas, lipsind de sens orice adunare vremelnică. Iar mântuirea se dobândește doar prin bogăția
duhovnicească. Sfântul Antonie precizează pe larg în Viața sa: „De altfel, trebuie să cugetăm
că dacă nu le lăsăm [bogățiile] pentru virtute, murind mai pe urmă le lăsăm chiar celor ce nu
voim, cum arată Eclesiastul (Ecl. 4, 8). Deci pentru ce să nu le părăsim pentru virtute, ca să
moștenim Împărăția? Pentru aceea să nu se lase cucerit careva dintre noi de pofta de a dobândi,
căci ce câștig avem din a dobândi cele ce nu le ducem cu noi? Pentru ce să dobândim acelea pe
care putem să le și ducem cu noi, care sunt cumințenia, dreptatea, cumpătarea, bărbăția,
înțelegerea, dragostea, iubirea de săraci, credința în Hristos, nemânierea, iubirea de străini?
Dobândindu-le pe acestea le vom afla ajunse înaintea noastră și primindu-ne în pământul celor
blânzi”15.
Domnul Iisus Hristos ne învață să lepădăm grijile lumești cele aparent fundamentale: „Nu
vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca”
(Matei 6:25), „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor
adăuga vouă” (Matei 6:33). Asemenea, Sfântul Antonie cel Mare adaugă: „Stă în puterea
noastră a trăi înfrânat, dar a ne îmbogăți nu stă în puterea noastră”16. Cu alte cuvinte, bogăția
lumească este un dar de la Dumnezeu, pe care nu trtebuie să o căutăm, întrucât dacă o căutăm
înainte de a ne înfrâna trupurile și cugetele, bogăția ne-ar fi spre pierzare robindu-ne poftelor,
iar dacă o primim de la Dumnezeu după ce ne-am înfrânt patimile și poftele, ea este spre
mântuirea noastră și a multor altora, întrucât o vom gestiona ca niște înțelepți iconomi. Deci
omul trebuie să nu caute bogăția, căci nu este cu putință a trăi evlavios fără lepădarea de cele
din lume17, ci Împărăția lui Dumnezeu și astfel va dobândi adevărata bogăție și stăpânire.
Mărturie sunt mulțimile de monahi care, urmând Sfântului Antonie, umplând pustia și părăsind

13
Preot MARCU Toma, Teologia Sfântului Antonie..., p. 279.
14
Preot MARCU Toma, Teologia Sfântului Antonie..., p. 279.
15
Sfântul ATANASIE cel Mare, Viața Cuviosului Părinte Antonie..., p. 20, cap. XVII.
16
Preot MARCU Toma, Teologia Sfântului Antonie..., p. 282.
17
Preot MARCU Toma, Teologia Sfântului..., p. 284.

4
„toate ale lor (...) și-au însușit viețuirea cerească”18; aceștia fiind săraci, „oameni ai peșterilor”,
sfințindu-se au devenit fii ai Tatălui și stăpânitori și moștenitori ai lumii.
În concluzie, Sfântul Antonie prin viața sa care îi confirmă scrierile și învățătura
evanghelică, demonstrează posibilitatea împlinirii imposibilului prin harul lui Dumnezeu.
Creștinismul propune desăvârșirea și de aceea niciun creștin nu ar trebui să se mulțumească cu
lâncezeala spirituală specifică vieții trăită în pofte. Sfântul Antonie știind acestea, atât prin viața
sa, cât și prin învățătura sa îndeamnă, la fel ca Mântuitorul, la lepădarea de cele lumești din care
altfel izvorăsc alipirea de lume și tulburarea puterii poftitoare a sufletului. Lepădarea de
amăgirea iubirii de avuții este un imperativ absolut necesar pentru urcușul duhovnicesc sănătos.

Bibliografie:
Biblia sau Dumnezeiasca Scriptură, EIBMBOR, București, 2015.
Atanasie cel Mare, Sfântul, Viața Cuviosului Părinte Antonie cel Mare, Editura Cartea
Ortodoxă, Alexandria, 2018.
Ignatie Brancianinov, Sfântul, Despre înșelare, Ediție digitală, Apologeticum, 2005.
Marcu, Preot Toma, Teologia Sfântului Antonie cel Mare. Însemnări incorecte și
neimportante ale unui cetitor bolnav pe marginea sentințelor teologice ale Sf. Antonie cel Mare,
Editura Evanghelismos, București, 2018.
Teofilact al Bulgariei, Sfântul, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei, Ed. Sophia,
București, 2002.

18
Sfântul ATANASIE cel Mare, Viața Cuviosului Părinte Antonie..., p. 18, cap. XIV.