Părintele Iosif Trifa, Munca Și Lenea

2 Părintele IOSIF TRIFA
Munca şi lenea 3
Preot IOSIF TRIFA
MUNCA ŞI LENEA
Munca şi lenea 5
Cuvânt înainte
De ani de zile, cu darul şi ajutorul Domnului, ne silim la

Oastea Domnului să arătăm viaţa cu toate laturile ei în lumina
ei cea adevărată: în lumina Evangheliei.
Din programul acesta a ieşit şi cărticica de faţă, prin care
arătăm munca şi lenea în lumina Evangheliei. În special pen-
tru poporul nostru plugar aceste învăţături îşi au rostul lor,
arătându-i poporului munca şi plugul în înţeles duhovnicesc şi
trupesc. Ele au o aplicare specială şi pentru „plugăria” noas-
tră de la Oastea Domnului. Ţinând seama de cele două laturi
ale muncii (latura sufletească şi latura trupească), învăţături-
le din cartea aceasta sunt împărţite în două părţi:
I. MUNCA ŞI LENEA CEA DUHOVNICEASCĂ
II. MUNCA ŞI LENEA CEA TRUPEASCĂ.
Pentru fiecare din aceste două părţi am dat unele învăţături,
pilde, asemănări etc., toate cercetate în lumina Evangheliei.
Domnul să binecuvânteze cu folos de mântuire sufletească
pe cei ce vor citi şi răspândi şi această cărticică de bun folos
sufletesc.
Slăvit să fie Domnul!
Sibiu, la 12 iulie 1936

Preot IOSIF TRIFA,
redactorul foii «Isus Biruitorul»
Munca şi lenea 7
Partea I
MUNCA ŞI LENEA CEA DUHOVNICEASCĂ

– văzute în lumina Evangheliei –
Munca şi lenea 9
„Ţarina unui om leneş” (Pld 24, 32)

Ţarina noastră cea duhovnicească
Înţeleptul şi împăratul Solomon a trecut odată prin ţarinile
supuşilor săi. Ieşise, cum s-ar spune azi, într-o „vizită regală”.
Cu acest prilej, a văzut moşioara unui om leneş. Şi tare s-a
întristat de felul în care a văzut-o. „Trecut-am pe lângă ţarina
unui om leneş şi pe lângă via unui om fără de minte. Şi, iată,
era în totul numai scai înalţi; spinii acoperiseră întregul loc,
şi îngrădirea lor de piatră era surpată. Văzut-am acestea şi
le-am luat în inima mea; am căutat şi am tras învăţătură” (Pld
24, 30-32).
În legătură cu aceasta, a scris într-alt loc înţeleptul
Solomon: „Până când vei dormi, o, leneşule? Sărăcia vine
peste tine ca un hoţ şi lipsa, ca un haiduc” (Pld 6, 9-11), cum
se vede în chipul de pe pagina următoare.
Dar, vedeţi, înţeleptul Solomon nu s-a întristat numai vă-
zând ţarina leneşului, ci a tras şi învăţătură. Din ţarina unui om
leneş a cules învăţătură duhovnicească.
Aşa este omul cel înţelept. Aşa este omul cel credincios.
El trage învăţătură din toate cele. Un om credincios, un copil al
lui Dumnezeu, vede ceva şi învaţă ceva şi acolo unde altul nu
vede nimic. Pentru un copil al lui Dumnezeu predică şi păsă-
rile cerului, crinii câmpului, peştii mărilor etc. „Voi, copiii lui
Dumnezeu, – zice un vestit predicator – veţi afla predici peste
tot locul, pe uscat şi pe mare, pe pământ şi pe cer, şi veţi învăţa
de la fiecare animal, pasăre, peşte, insectă şi de la fiecare plan-

tă care răsare şi creşte pe pământ”.
Înţeleptul Solomon a tras învăţătură şi de la nişte scaieţi şi
urzici. A văzut o ţarină năpădită de scai şi buruieni şi şi-a zis:
„Oare nu tot aşa face şi păcatul cu ţarina inimii omului?”.
Înţelepciunea omului credincios culege struguri – adică
învăţătură – şi din spini. Culege smochine şi din urzici.
Şi acum să ne întoarcem la ţarina omului leneş.

Pe omul acela înţeleptul Solomon îl numeşte fără de min-
te, adică nebun.
Grea vorbă! Se prea poate ca acel om să fi fost un om
foarte de treabă. Un om cinstit. Şi totuşi Solomon îi aruncă
Munca şi lenea 11
vorba grea de nebun. De ce? Pentru că el avea o moşie, avea

o avere, pe care, din lene, n-o lucra, n-o îngrijea, ci o lăsase în
părăginire.
Întocmai aşa stau lucrurile şi cu averea cea spirituală. Căci
moşia şi averea omului nu sunt numai casa şi pământul, ci şi
mintea, inima, credinţa şi celelalte bunuri spirituale. Unii au
din această avere mai mult, alţii mai puţin. Dar trebuie să o
„muncească”; să o apere de „scaieţi” şi „urzici”, făcând-o fo-
lositoare lui şi altora. Un om poate fi foarte cuminte. Poate
avea o avere de mare înţelepciune. Dar ce folos dacă această
avere face „scaieţi” şi „urzici”; face înşelăciuni, nedreptăţi şi
alte lucruri slabe?
Ce folos de averea „culturii”, dacă dă şi ea „scaieţi” şi
„spini”, în loc de flori şi roade de fapte bune?
Un învăţat creştin zicea: „Dacă ştiinţa ta, cultura ta, acti-
vitatea ta nu duc într-acolo ca să serveşti lui Dumnezeu prin
neamul tău, atunci n-ai învăţat ceea ce Solomon numeşte înţe-
lepciune şi tu nu eşti omul acela despre care stă scris că oriun-
de se duce face bine”.
Aşa e şi cu ogorul nostru cel duhovnicesc, cu averea noas-
tră cea duhovnicească. Credinţa ta, desigur, este o avere fru-
moasă. Dar ce folos dacă nu lucrezi cu ea şi prin ea, ca să
produci recoltă de fapte bune!?
Crezul este, desigur, o avere minunată. Dar poţi ajunge cu
el în iad, dacă nu lucrezi cu averea lui. Te lauzi cu Biserica ta,
cu credinţa ta ortodoxă? Foarte bine! Şi eu mă laud. Este ave-
rea noastră cea mai scumpă. Vom pierde însă mântuirea câtă
vreme nu lucrăm în această avere. Vom pierde mântuirea câtă
vreme noi vom dormi ca nişte leneşi, cu scaieţii şi urzicile pă-
catelor crescute până la brâu.
Nu-i destul să ai o avere duhovnicească, ci trebuie să şi lu-
crezi în ea. Nu talanţii sunt o avere, ci sporirea lor, cum spune
şi Evanghelia. Nu pământul în sine este o avere, ci lucrarea lui.

„Mântuirea vine prin dar” zic unii. Şi mulţi îşi reazemă
lenea duhovnicească aici: Păi, dacă mântuirea vine prin dar,
la ce să mai lucrăm noi? La ce să mai alergăm şi noi pentru
mântuirea altora?
Da! E adevărat, mântuirea vine prin dar. Dar şi aici plugă-
ria şi ţarina ne ţin o predică. Omul, plugul şi sapa nu pot face
absolut nimic câtă vreme cerul de Sus nu-şi trimite darul lui:
căldură, ploaie etc. Însă, sub revărsarea acestui dar, omul tre-
buie să lucreze, altcum creşte buruiana şi urzica. Peste ţarina
unui om leneş poate să umble cea mai potrivită vreme, ea va
produce numai urzici şi bălării.
Aşa e şi cu ţarina noastră cea duhovnicească. Harul trebu-
ie primit într-un pământ lucrat de noi şi pregătit de noi pentru
primirea şi rodirea lui; altcum, cu lenea noastră, vom produce
numai buruieni şi urzici de păcate.
Unde rugineşte plugul şi sapa, creşte cucuta şi urzica.
Un creştin „leneş” nu este copilul Celui Care a zis: „Tatăl
Meu până acum lucrează, şi Eu încă lucrez” (In 5, 17).
Munca şi lenea 13
Moşioara de la Numeri 36, 7-9

Fiecărui israelit, Dumnezeu îi dăduse un ogor de lucrat.
Ogorul nostru cel duhovnicesc
Între rânduielile pe care Dumnezeu le-a lăsat prin Moise
poporului israelitean era şi aceea ca fiecare din ei să-şi aibă bu-
cata lui de pământ, moşioara lui, care nici nu se putea înstrăina
(Num 36, 7-9).
Înţelepciunea lui Dumnezeu a făcut şi aceasta ca omul să
fie legat de muncă, de moşioara lui, de ogorul lui. Să munceas-
că şi să aştepte mila şi binecuvântarea cerului de Sus.
Dar viaţa omului nu stă însă numai în atâta: să-şi lucreze
moşioara. Domnul Dumnezeu i-a dat fiecărui om şi un ogor
duhovnicesc, o ţarină duhovnicească, în care, la fel, trebuie să

lucreze. „Al lui Dumnezeu pământ de arat suntem noi” (I Cor
3, 9). Fiecare dintre noi avem o seamă de bunuri şi daruri spi-
rituale, o avere spirituală în care trebuie să lucrăm pentru mân-
tuirea noastră şi a altora; întocmai ca şi cu talanţii, Domnul
Dumnezeu ne-a dat fiecăruia câte o moşioară: la unii mai mare,
la alţii mai mică.
Eşti tată de familie? Lucrează în moşia aceasta! Ca „tu şi
toată casa ta să slujiţi Domnului”.
Eşti primar în sat? Iată, asta este o avere mai mare.
Lucrează în ea spre slava şi dreptatea lui Dumnezeu.
Eşti învăţător? Dumnezeu ţi-a dat în seamă „ţarina” inimii
copiilor. Lucrează în ea pentru Dumnezeu.
Eşti preot, păstor de suflete? Iată o „moşie” curat duhov-
nicească. Iată o „moşie” mare şi minunată; dar şi plină de o
cutremurătoare răspundere!
Sunt 25 de ani de când slujesc ca păstor de suflete şi tre-
mur şi azi la gândul ca nu cumva Domnul, trecând pe lângă
acest „ogor” al meu, să zică: „Trecut-am pe lângă ţarina unui
preot leneş şi, iată, ogorul lui pastoral era umplut de scaieţi. Şi
via pe care i-am dat-o în seamă era pustiită şi surpată...”. Din
această cutremurătoare răspundere a ieşit şi Oastea Domnului
despre al cărei „ogor” vom scrie mai la urmă.
Eu zic că nu este mai mare binecuvântare pentru un sat de-
cât un preot harnic, care a pus mâna pe plugul Evangheliei. Şi,
iarăşi, nu este o osândă mai mare pentru un sat decât un preot
leneş, un preot care doarme lângă „plug”, cu „ogorul” parohial
plin de scaieţi şi de bălării...
Moşia duhovnicească ce ni s-a dat are valoare numai în
măsura în care o lucrăm. Eu pot fi preot, pot fi profesor de te-
ologie, pot să cunosc din doscă în doscă toate canoanele, toate
dogmele şi învăţăturile mântuirii, dar câtă vreme eu nu lucrez
Munca şi lenea 15
cu această „avere”, ea este o avere moartă care nu produce

nimic...
Să luăm aminte! Fiecare om, tânăr sau bătrân, bărbat
sau femeie, învăţat sau neînvăţat, plugar sau slujbaş, dregă-
tor sau servitor, fiecare îşi are „ogorul” lui şi „moşioara” lui
cea duhovnicească în care trebuie să lucreze la mântuirea
sufletului său.
Eu te întreb, iubite cititorule: Cum stai tu cu acest ogor?
Eu te întreb: De câte ori a intrat plugul Evangheliei în ogorul
inimii tale? De câte ori a tremurat plugul Evangheliei, scor-
monind şi scoţând „pietrele” păcatelor din acest „ogor”? Şi de
câte ori ai trecut cu „grapa” şi „sapa” Evangheliei peste „glii-
le” acestui „ogor”? De câte ori l-ai semănat şi l-ai curăţat şi l-ai
udat cu lacrimile tale?
Ce lucru frumos este să vezi pe plugarul cel harnic cum
îşi grijeşte ogorul şi moşia, cum îl piaptănă şi îl îngrijeşte, de
dimineaţa până seara!
Dar, o, cât de grozav este să-l vezi pe om cât e de leneş în
ogorul lui cel duhovnicesc! Cum cresc acolo în dragă voie ur-
zicile şi buruienile păcatelor! Cum „doarme” omul lângă „ţari-
na” lui cea duhovnicească! Să-ţi lucrezi ogorul cel trecător, dar
să-ţi laşi în paragină pe cel netrecător – asta e o curată nebunie!
SATAN NU E LENEŞ
Un creştin leneş – oricine ar fi el – acela este „un om fără

de minte”. Căci Domnul nu ne-a dat în seamă un „ogor” ca să-l
umplem de „scaieţi” şi „urzici”. El nu ne-a chemat în „via” Lui
ca să „dormim”.
„Un creştin leneş! – există oare o astfel de creatură?” –
zicea un vestit predicator. Apoi dacă există, acela nu este un
creştin, ci este un om fără minte. Căci Domnul Iisus n-a fost un

leneş. Şi El nu are nici copii, nici servitori leneşi! Uită-te măcar
la diavolul. Uită-te la el cât e de harnic. Diavolul nu e leneş.
Satan e foarte harnic. Iadul nu are lucrători leneşi. Scaraoschi
n-are argaţi leneşi. Dracii
sunt de o hărnicie extraor-
dinară. Ei colindă mereu
lumea. Şi lucrează mereu, zi
şi noapte, ca să-i poată prin-
de pe oameni în cursele lor.
Satan nu e leneş. El ară
şi seamănă, zi şi noapte.
Plugul lui nu stă niciodată
şi nu rugineşte niciodată.
Satan nu are „vacanţă” ni-
ciodată. El e totdeauna în
„brazdă”, cu mâna pe „plu-
gul” şi pe „sapa” lui.
Iar dacă iadul e plin de
harnici lucrători, apoi nici
copiii Domnului nu pot fi leneşi. Dacă Scaraoschi are astfel de
aprigi lucrători, apoi nici Domnul nu poate avea nişte trântori.
Un creştin adevărat, un copil al Domnului, este acela care
pune mâna pe „plug” şi „ară” şi „sapă” în ogorul mântuirii.
Fraţii mei, mâna pe „plug”, pe „sapă”, pe „seceră”, căci
ne întrec argaţii lui satan! Să ieşim cu toţii la „plug”, rugând
pe Domnul secerişului să ne trimită cât mai mulţi secerători.
Munca şi lenea 17
Ţarina totdeauna rodeşte ceva

Aşa e şi ţarina inimii: ea dă roadă bună dacă e lucrată (firea cea
nouă), sau roadă de „spini” şi „buruieni” dacă nu e lucrată (firea
cea veche)
Solomon trecuse pe lângă ţarina unui om leneş. Şi o văzu
plină de scai şi de urzici. Leneşul nu-şi lucrase ţarina şi totuşi
ea rodise din belşug. Mai rar o aşa minune de scai şi de urzici!
Holda urzicilor era cât omul de mare.
Băgaţi de seamă: pământul totdeauna produce ceva. Ţarina
totdeauna rodeşte ceva. Un ogor totdeauna rodeşte ceva. Dacă
e lucrat, ogorul dă o recoltă bună de grâu sau altceva. Dacă nu
e lucrat, el şi atunci dă o recoltă bună de... buruieni şi urzici.
Şi omul cel leneş are o recoltă bună de... bălării şi urzici.
Lăsaţi o grădină în voia ei, nelucrată, şi veţi vedea ce mi-
nunată recoltă de buruieni şi urzici va avea.
Rodul cel natural al ţarinei este scaiul şi bălăria. Iar rodul
unei ţarini lucrate este grâul, porumbul, florile etc.
Aşa e şi ţarina inimii omului. Ea totdeauna rodeşte ceva.
Ea niciodată nu stă fără rod, fără recoltă. Iar această recoltă
este bună sau rea, aşa după cum ţarina inimii este lucrată pen-
tru Dumnezeu sau e lăsată pentru urzicile şi bălăriile păcatelor.
Ţarina leneşului rodeşte şi ea din greu la urzici şi buruieni
de păcate. Grădina inimii noastre îndată ce nu mai e îngrijită
şi lucrată ne dă o minunată recoltă de... urzici şi buruieni de
păcate.
Ţarina cea nelucrată e firea cea veche. Ea îşi dă rodul ei

natural: urzica şi scaiul păcatului. Când o lăsăm pe ea „să ro-
dească”, când o lăsăm în voia ei, ea îşi dă roadele ei de la
Galateni 5, 19.
Iar ţarina cea lucrată, cea cultivată, este firea cea nouă,
care îşi dă roadele ei cele bune de la Galateni 5, 22.
Ţarina nelucrată, firea cea veche – întocmai ca pomul cel
nealtoit – e firesc să dea ce are: scai şi spini de păcate. Ea nu
poate produce
altceva până
nu intră în ea
plugul şi sapa
Evangheliei,
ca să „desţele-
nească un ogor
nou”, ca să facă
un „om nou”, o
„făptură nouă”.
Dar să lu
ăm aminte! Se
poate ca plugul şi sapa Evangheliei să fi intrat în ţarina inimii
noastre, dar „lenea” noastră de mai târziu să oprească roada.
Se poate ca plugul şi sapa Evangheliei să fi lucrat în ţarina ini-
mii noastre, dar, pe urmă, noi, dându-ne pe „lenea” păcatului,
să avem o bogată recoltă de... urzici.
Căci aţi văzut, iubiţii mei, cum roada cea mai bogată de
urzici şi buruieni o dă un pământ care a fost lucrat cândva.
Un pământ nelucrat, o ţarină nelucrată, nu va da niciodată
atâtea urzici ca o grădină care a fost lucrată odată.
Când omul cel întors la Dumnezeu cade în „lenea” şi som-
nul păcatelor, atunci „ţarina” lui dă o roadă îndoită de păcate.
Precum spune şi Apostolul Petru că starea omului căzut din
credinţă e mai rea ca aceea dinainte (II Ptr 2, 20).
Munca şi lenea 19
O, ce grozav lucru este să vezi un „ogor”, un om, pe care

Dumnezeu îl pregătise pentru grâul Lui, pentru via Lui, pentru
florile Lui – să vezi un „ogor al Domnului” prefăcut, prin „le-
nea” omului, într-un ogor al diavolului!
Dragă cititorule, ia seama! Ţarina inimii tale nu poate sta
goală. Ea totdeauna rodeşte ceva. Ia seama, iubitul meu, ţarina
inimii noastre ne este o „moşie”, o „avere” tare ciudată. De
fapt, ea nici nu este a noastră. Ea nici nu este proprietatea noas-
tră. Ci ea este,
clipă de clipă, a
Domnului sau
a diavolului,
aşa după cum
rodeşte pentru
unul sau pentru
altul.
Câtă vre-
me tu eşti un
creştin „har-
nic” şi munci-
tor, ţarina inimii tale rodeşte Domnului. Dar, îndată ce o dai
pe „lenea” păcatelor, ea rodeşte diavolului. Chiar dacă tu nu
lucrezi pentru diavolul, e destul să „dormi” lângă ţarina inimii,
pentru ca ea să dea lui satan o recoltă bogată.
Fratele meu! Când e vorba de ţarina inimii tale nu poţi sta
neutru. Tu trebuie să te declari pentru unul, ori pentru altul.
Dacă eşti leneş pentru Hristos, vei fi harnic pentru diavolul.
Dacă nu rodeşti nimic pentru Hristos, în timpul când „dormi”,
ţarina ta va rodi bogat pentru diavolul.
Iubitul meu! Inima ta nu poate fi o ţarină fără stăpân.
Ea este a Domnului sau a diavolului. Dacă n-ai predat-o
Domnului, ea e proprietatea diavolului. În războiul mântui-
rii nu poţi fi şi pentru Dumnezeu şi pentru vrăjmaşul-diavol.

Inima ta nu poate rămâne ca o bucată de hârtie albă. Dacă pe
hârtia asta Domnul Iisus nu Şi-a scris Numele Său propriu şi
scump, atunci, uită-te bine, acolo e iscălitura lui satan.
Dacă n-ai semănat grâul Domnului, apoi uită-e bine şi vei
vedea cum creşte neghina diavolului.
Fratele meu! Eu te întreb cum stai tu cu ţarina inimii tale?
Cum lucrezi tu în acest „ogor” şi ce fel de roade produci? Fă-ţi
tu singur socoteala!
Munca şi lenea 21
Până când vei dormi, o, leneşule? (Pld 6, 9)

Diavolul seamănă „neghină” în ţarina inimii tale
Spuneam că inima omului este o ţarină ce produce neapă-
rat ceva: semănătură bună sau buruiană, aşa cum „proprieta-
rul” ei, omul, este un „plugar” harnic sau un leneş. O „ţarină”
lăsată deplin în voia lenei este pe de-a-ntregul ţarina celui rău
şi ea produce o „holdă” minunată de păcate.
Dar să luăm aminte! Satan se amestecă şi acolo unde omul

lucrează; unde omul a pus mâna pe „plug” şi trage brazdă de
mântuire în ogorul lui cel sufletesc.
Satan face aici pe pânditorul viclean care aşteaptă clipa
când pe plugarul cel harnic îl fură ispita „somnului”. Când
omul cel duhovnicesc slăbeşte, adoarme, atunci vine satan şi
seamănă în „arătura” lui neghina păcatului. Şi, pe urmă, grâul
e înecat de neghină...
Să luăm aminte! În „plugăria” mântuirii noastre nu este
„somn” şi „odihnă”. „Privegheaţi şi staţi totdeauna gata.”
„Rugaţi-vă neîncetat”, zicea Mântuitorul.
În pilda cu vrăjmaşul semănător de neghină (Mt 13, 24-
43), Mântuitorul ne-a spus lămurit că diavolul este cel ce sea-
mănă neghina păcatului. Şi că el îşi seamănă neghina când
oamenii „dorm”. El pândeşte clipa când omul „adoarme” fu-
rat de „somnul” ispitei. „Noaptea” îşi seamănă diavolul ne-
ghina. Adică atunci când te cuprinde „noaptea” ispitelor şi a
patimilor.
O, ce semănătură bogată are diavolul în „noaptea” şi
„somnul” oamenilor de azi! „Ţarina” lumii este azi plină de
„semănătura” lui satan. Dacă un înger ar putea cuprinde cu
privirea dintr-o dată toată „ţarina” lumii, câte lacrimi ar vărsa
văzând atâta roadă de fărădelegi! Se înfricoşează luna de ceea
ce vede, noaptea! Şi se cutremură soarele de cele ce vede, ziua.
Lumea de azi e ţarina lui satan. Numai ici şi colo se mai vede
câte un „plugar” al Domnului. Numai ici şi colo se mai vede şi
câte un ogor al Domnului.
„Deşteaptă-te, cela ce dormi!” (Ef 5, 14). Deşteaptă-te din
somnul lenei şi al trândăviei celei sufleteşti! „Ţarina” inimii
tale s-a umplut de semănătura celui rău. Deşteaptă-te şi pune
mâna pe „plug” şi pe „sapă”!
Munca şi lenea 23
Iar tu, cel care eşti în „brazdă”, la lucru, ai grijă să nu te

fure „lenea” şi „somnul”! Căci, îndată ce te-ai dat pe lene, în
„ţarina” inimii tale se iveşte neapărat „neghina” şi „buruiana”.
Toţi cei care căutaţi şi vă ocupaţi cu mântuirea sufletului,
grijiţi! Pentru că cea mai mare primejdie pentru noi este do-
molirea, slăbirea, moleşeala, lenea şi somnul cel duhovnicesc.
Diavolul e şiret mare. El se apropie de noi pe nesimţite cu
moleşeala, cu lenea, cu somnul. Şi, când i-a reuşit să ne lene-
vească, ne-a bătut, ne-a biruit. „Lenea te cufundă într-un somn
adânc” (Pld 19, 15), iar „somnul” aduce moartea şi pieirea su-
fletului.
Lenea – zicea un Sfânt Părinte – schimbă duhul în carne,
iar carnea în putreziciune...
Este cunoscută istoria pârâului care, într-o bună zi, a zis:
„De ce să mai alerg peste pietre şi văgăuni? Să mă odihnesc!”
Şi, punându-se la odihnă, încetând a mai curge, s-a făcut o
baltă urât-mirositoare, care, în curând, s-a umplut de broaşte şi
şerpi. Aşa face cu omul şi lenea cea duhovnicească. Până când
vei dormi, o, leneşule? Apa vieţii tale se va umple cu şerpii şi
cu broaştele patimilor rele.
Şi e cunoscută istoria acelui fier de plug care s-a pus în
şopron la odihnă, şi pe urmă l-a ros rugina. Aşa roade şi lenea
cea duhovnicească sufletul omului. Până când vei dormi, o,
leneşule? Rugina îţi roade „plugul” şi sufletul.
Lenea e dăscăliţa diavolului. Ea îl învaţă pe om să păcătu-
iască. Ea pregăteşte cuib cald pentru patimi şi păcate. „Poftele
omoară pe leneş, pentru că nu vrea să lucreze, şi toată ziua o
duce numai în pofte” (Pld 21, 25-26). Spune-mi cât doarme şi
cât zace pe pat un om care nu-i bolnav – zicea cineva – şi eu îţi
voi spune îndată de este „baltă” sau „pârâu” acel om.
Cineva a făcut o statistică interesantă: într-o viaţă de 70 de
ani omul doarme 29 de ani. E mult, grozav de mult să dormi
30 de ani într-o viaţă. Dar, o, dacă s-ar putea face o statistică şi

despre somnul cel duhovnicesc al omului! Despre cât doarme
omul cu duhul într-o viaţă întreagă! Despre cât petrece omul în
lene şi somn duhovnicesc! Ar fi ceva îngrozitor. Cei mai mulţi
oameni au o viaţă întreagă de somn sufletesc.
Dragă cititorule! Cum stai tu cu hărnicia cea duhovniceas-
că? Şi cum stai tu cu lenea şi trândăvia cea duhovnicească?
Te scoli dimineaţa de la orele patru pentru lucrul gospo-
dăriei? Foarte bine faci. Hărnicia asta te apără şi ea de pofte şi
ispite. Şi te apără şi de sărăcie. Dar eu te întreb: „Eşti tu tot atât
de harnic şi în cele duhovniceşti, ori în acestea eşti un leneş şi
un trântor?” Fă-ţi tu singur socoteala!
Munca şi lenea 25
„Încă puţin somn, încă puţină odihnă” (Pld 24, 33)

Încă puţin... numai puţin, şi apoi mă întorc la Dumnezeu...
„Încă puţin somn! zice leneşul, încă puţină odihnă; să mai
încrucişez mâinile puţin, ca să mă odihnesc” (Pld 24, 23).
Ce bine a cunoscut Solomon pe omul cel leneş! Căci aşa
e leneşul; el nu se leapădă de lucru, vrea şi el să fie harnic, dar
tot amână lucrul cu parola: „Încă puţină odihnă şi apoi mă voi
scula ca un urs şi voi lucra îndoit de mult”.
Numai că „ursul” acesta nu prea iese din bârlog, ci doarme
mai departe, „îndoindu-şi” doar somnul şi lenea şi îşi umple
astfel ţarina de bălării şi casa de sărăcie.
Aşa e şi lenea cea duhovnicească. Omul, de regulă, nu se
leapădă de chemările mântuirii. Spune că vrea să se întoarcă la
Dumnezeu. Îşi pune gând bun să se întoarcă la Dumnezeu, dar
îşi tot amână lucrul mântuirii cu ispita: „Să mai dorm puţin...
Numai puţin... Ah, ce dulce-i somnul plăcerilor! Numai puţin
să mai dorm, şi apoi mă apuc de lucrul mântuirii”.
Satan are însă grijă ca acest „încă puţin” să nu mai fie gata.
Te apropii de tânărul care doarme în somnul şi lenea pă-
catelor şi îi strigi: „Tinere! Scoală-te! Ţi s-a umplut ogorul de
urzici şi bălării; pune mâna pe plug!”. Însă el îţi răspunde înda-
tă: „Prietene, ai dreptate, dar prea devreme m-ai trezit. Soarele
vieţii mele abia acum a răsărit. Mai lasă-mă să dorm puţin...
Mai lasă-mă să-mi trăiesc şi eu viaţa... Mă voi scula apoi şi, cu
toate puterile, am să mă pun pe lucru...”.
Îl trezeşti mai târziu, colea către „amiază”, către „amiaza”

vieţii lui, dar el îţi răspunde: „Păi, tocmai acum ţi-ai găsit să mă
trezeşti? Nu vezi ce căldură e afară?... Acum e prea cald pentru
lucru. Şi apoi e şi ceasul de amiaz, când toată lumea mănâncă
şi se odihneşte. Mai lasă-mă puţin şi pe mine să mă odihnesc la
umbră şi să mănânc... Ah, e aşa de bine la umbra plăcerilor!...
Nu mă scoate chiar acum în arşiţa şi soarele Evangheliei... Mai
lasă-mă puţin... Mă scol eu... mai târziu”.
Îl trezeşti mai târziu, colea mai „de seară”, mai spre seara
vieţii lui, şi el îţi răspunde: „Păi acum e prea târziu... Nu vezi
că se lasă soarele şi amurgul? Ce mai pot lucra eu acum până
diseară? Doar n-o să merg eu la lucru când toată lumea se în-
Munca şi lenea 27
toarce de la lucru. Acum vine seara, vine bătrâneţea şi trebuie

să mă pregătesc de somn şi odihnă.
Şi, iată, aşa înşală satan pe om cu lenea şi cu parola: „Încă
puţin – numai puţin!”.
Eu am cunoscut un om – care, sunt acum şase ani de când
îmi spune mereu că vrea să între în Oaste, – dar de şase ani îl
ţine satan afară la uşă cu ispita: „Încă puţin, numai puţin... Să
mai dorm puţin, să mai păcătuiesc puţin... O, e aşa de dulce
somnul păcatelor!... Să mai dorm puţin, că apoi am vreme şi
de Oaste...”
Dar, o, nebunule, de ce grăieşti aşa? Socoteala ta e soco-
teala lui satan, căci până mâine dimineaţă poţi să fii în sicriu şi
în pământ. Şi atunci vei pleca la iad, ducând cu tine şi gândul
tău cel bun de a intra în Oaste. Cineva spunea că drumul spre
iad e pardosit tot cu gânduri şi hotărâri bune pe care omul le-a
tot amânat, până când, pe urmă, a plecat cu ele... la iad.
„Astăzi de veţi auzi glasul Meu, nu vă învârtoşaţi inimi-
le voastre”, zice cuvântul lui Dumnezeu (Evr 3, 7-8); dar din
acest „astăzi” satan face „mâine”, „mâine”.
„Trezeşte-te, cela ce dormi!” (Ef 5, 14). Trezeşte-te, cela
ce dormi în somnul lenei şi al păcatelor! Trezeşte-te azi, căci
ca mâine poţi fi în mormânt!
Iar dacă te-ai trezit, trezeşte-i şi pe alţii.
Trezeşte pe copilul tău, pe soţul tău, pe vecinul tău, pe de-
aproapele tău. Sărmanul! El doarme de vreo 40-50 de ani. A
dormit destul; trezeşte-l! trezeşte-l cu cântările tale, cu Biblia
ta, cu vorbele tale şi mai ales cu purtările tale. Tulbură-i mereu
somnul şi nu-l lăsa în pace.
Zvârle mereu cu pietre în fereastra conştiinţei lui şi stai
mereu de el până ce îl vezi că se scoală şi pune mâna pe
„lucru”.
Trezeşte-te, cela ce dormi! Treziţi-vă, cei ce dormiţi! Nu

auziţi că strigă şi cerul de Sus: „Treziţi-vă!”? Prin semne şi
arătări înfricoşate, şi cerul de Sus strigă azi, mai tare ca ori-
când: „Treziţi-vă!”.
Trăim vremuri grele, dar binecuvântate, căci Duhul
lui Dumnezeu ne scutură mai tare ca oricând, strigându-ne:
„Treziţi-vă!”.
Treziţi-vă îndată, până ce nu soseşte focul şi prăpădul.
Trezeşte-te cela ce dormi! Trezeşte-te înainte de a veni să
te trezească moartea, judecata şi iadul. Căci o dată şi o dată se
vor trezi toţi oamenii. Dar, vai celor pe care-i va trezi moartea
şi judecata! Şi ferice de cei pe care-i trezeşte Duhul Sfânt şi
care, scuturaţi din somn, aleargă plângând şi căutând mântuire.
Munca şi lenea 29
Oastea cheamă „la lucru”

Fraţi ostaşi, cu toţii, mâna pe „plug”, pe „sapă”, pe „seceră”!
Acestea sunt „statutele” şi „regulamentele” noastre
Am arătat pe larg ce ispită şi pierzare este lenea cea duhov-
nicească şi cum îşi pierde mântuirea leneşul cel duhovnicesc.
Un creştin adevărat este un lucrător harnic, un plugar
harnic. Un creştin adevărat este veşnic cu mâna pe „plug”, pe
„sapă”, pe „seceră”. El lucrează neîncetat în ogorul mântuirii
lui şi a altora.
Aşa este şi aşa trebuie să fie şi Oastea Domnului. S-a vor-
bit mult şi în multe feluri despre Oastea Domnului. Eu zic că
Oastea este, mai ales, o rupere cu lenea, cu somnul, cu trândă-
via cea duhovnicească. Am rupt-o cu „somnul”, cu „lenea” şi
ne-am apucat de lucru. Am pus mâna pe „plug”.
Eu, ca preot tânăr la ţară, de câte ori citeam în Biblie, gă-
seam un loc la Isaia care parcă îmi trăgea o palmă şi mă ruşi-
na: „Toţi păstorii lui Israel sunt orbi, fără pricepere... aiurează,
stau tolăniţi şi le place să doarmă” (Is 56, 10-11).
Cuvântul lui Dumnezeu parcă mă târa şi pe mine în faţa
acestei judecăţi. Eram şi eu un păstor prea leneş. Şi atunci
m-am ridicat şi mi-am zis: „Doamne, eu nu mai pot suferi
această mustrare!... Ajută-mă să mă trezesc şi să intru cu ade-
vărat în lucrul tău!”.
Şi am pus mâna pe plugul Evangheliei. Şi am început să
strig şi pe alţii: „Ce staţi fără de lucru aici?” (Mt 20, 6). „Intraţi
în ogorul Domnului!... Să lăsăm lenea şi somnul; să ne punem

pe lucru!”... Şi astfel s-a format Oastea Domnului, ca o trezire
la lucru. Preoţi şi mireni ne-am trezit din toate părţile şi-am
pus mâna pe „plug”, pe „sapă”, pe lucru... Au început să scrâş-
nească „plugurile” şi s-a pornit o mare plugărie duhovnicească
pe întinsul acestei ţări. Departe de mine gândul de a mă lăuda,
căci numai acela se poate lăuda pe care-l laudă Domnul (II
Cor 10, 18). Sunt un om slab şi nevoiaş: şi trupeşte, şi sufleteş-
te. N-am chemat pe nimeni să păşească pe urmele mele, cum
zicea Apostolul Pavel. Ci pe toţi i-am chemat să păşească pe
urmele Domnului, spre Golgota.
Dar dacă am avut ceva cu care am putut da pildă fraţilor
mei, acest ceva a fost hărnicia, a fost răbdarea, silinţa şi stăruin-
ţa de a sta mereu la lucru, în cercetarea şi tâlcuirea Scripturilor,
în scrierea de cărţi şi foi pentru trezirea religioasă a poporului.
Oastea s-a înfiripat prin nopţi de veghe, de muncă, de rugăciune,
de neîncetate frământări pentru a ara mai adânc. Domnul ştie
mai bine ca oricine această muncă şi jertfă şi El nu va lăsa să fie
batjocorită. Şi nu-mi pare rău că am fost harnic şi m-am jertfit
în ogorul Domnului. Căci pilda mea a prins. Oastea a crescut şi
s-a format în duh de muncă, de hărnicie şi de jertfă... Toţi ostaşii
sunt nişte harnici „plugari” şi „semănători” în ogorul Domnului.
Pe tot locul îi vezi cu mâna pe „plug”, pe „sapă”, pe „seceră”...
Nici o altă mişcare religioasă din ţara aceasta n-a pus pe dru-
muri atâţia devotaţi vestitori şi lucrători ai Domnului. Niciodată
n-a avut ţara aceasta atâţia harnici plugari şi săpători în popo-
rul de jos, în poporul laicilor. E o bucurie nespus de dulce să
vezi oameni din popor cutreierând satele şi oraşele, desţelenind
ogoarele sufleteşti cu Cuvântul lui Dumnezeu...
Fraţii mei! Să ne păstrăm harnici în lucrul şi în jertfa pen
tru cauza Domnului! Să fim nişte harnici lucrători în via Lui!
Să fim nişte harnici servitori ai Lui!
Munca şi lenea 31
Domnul Iisus a fost şi o pildă de lucru şi hărnicie: „Tatăl

Meu lucrează şi Eu lucrez” (In 5, 17). Un creştin leneş este şi o
defăimare pentru Domnul lui. Închipuiţi-vă o ceată de servitori
leneşi, somnoroşi, murdari. Oricine-i va vedea, va zice îndată:
„Desigur că aşa e şi stăpânul lor... Un leneş trebuie să fie şi
stăpânul lor...”. O, dacă oamenii Îl batjocoresc în atâtea feluri
pe Iisus, Domnul lor, apoi ei Îl batjocoresc şi prin lenea lor
cea duhovnicească. Ce defăimare pentru Domnul este să vezi
lenea, somnul şi trândăvia tocmai acolo unde ar trebui să vezi
munca şi jertfa! Chiar şi asta este o sminteală pentru mulţi şi
„vai aceluia prin care vine sminteala!”...
Mă uit duhovniceşte peste fronturile Oastei şi văd în toate
părţile „pluguri”, „sape”, „greble”, „coase”... Văd în toate păr-
ţile munca, truda şi alergarea fraţilor ostaşi. Astea-s statutele şi
regulamentele Oastei! Noi nu avem la Oaste statute şi regula-
„Statutele” şi „regulamentele” unui plugar

mente speciale. Avem însă, în schimb, „pluguri”, „sape”, „se-

ceri”, „greble” etc. Şi cu acestea facem biruinţa. Când Oastea
va avea statute, dar nu va avea „unelte agricole” şi „plugari”,
atunci ea şi-a sfârşit viaţa...
Mă uit peste fronturile Oastei. Mă uit şi peste munca şi
frământările mele. Sunt 14 ani de când am căutat să dovedesc
că mai sunt în ţara asta şi păstori care nu „dorm tolăniţi”. Că
mai sunt şi păstori care „s-au trezit”. Şi totuşi mă gândesc:
Uite ce fu să păţesc cu „trezirea” mea. După 14 ani de lucru
mi se spune azi că sunt dat afară din Biserică. Mă mângâi însă
cu gândul că asta a fost soarta de totdeauna a celor care n-au
„dormit”.
Fraţii mei! Nu uitaţi: Toţi cei care am pus mâna pe „plug”
vom avea şi multe frământări şi necazuri. Dar scris este că „cel
ce a pus mâna pe plug nu se mai uită înapoi” (Lc 9, 62), ci
numai înainte.
Munca şi lenea 33
Partea a II-a
MUNCA ŞI LENEA CEA TRUPEASCĂ

– văzute în lumina Evangheliei –
Munca şi lenea 35
Munca e o poruncă dumnezeiască

„Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul
tău” (Ieş 20, 9).
Munca, lucrul pentru traiul vieţii, e o poruncă dumneze

iască. Celui dintâi om i s-a dat Grădina Edenului, ca să o lucre-
ze. „Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în Grădina
Edenului, ca să o lucreze şi să o păzească” (Fac 2, 15).
Iar după ce Adam a păcătuit, i s-a dat munca şi ca un fel de
pedeapsă pentru păcat. „Fiindcă ai mâncat din pomul din care
Îţi poruncisem să nu mănânci, blestemat este acum pământul
din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate
zilele vieţii tale. Spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarbă
de pe câmp. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până
te vei întoarce în pământ, că din el ai fost luat” (Fac 3, 7-19).
„Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău” (Ieş 20, 9).
„Să nu urăşti lucrarea cea cu osteneală şi lucrarea pă
mântului cea făcută de Cel Preaînalt” (Fac 3, 17-19).
„Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce” (II Tes 3,
10-12).
Aşadar, munca ne-a rămas ca o poruncă dumnezeiască;
este ca un testament ce a trecut prin Adam la noi toţi.
Orice creştin trebuie să ştie că Evanghelia n-a şters acest
testament. Ci îl predică şi azi şi îl va predica până la sfâr-
şit. Mulţi necredincioşi au încercat să răspândească hula că
Evanghelia predică lenea şi îi face pe oameni leneşi. Minciună!
Evanghelia predică munca. Însuşi Mântuitorul Şi-a trăit copi-
lăria în casa lemnarului Iosif. Creştinul cel adevărat este un

om harnic, care îşi agoniseşte traiul vieţii prin muncă cinstită
şi printr-o viaţă şi casă ordonate.
Evanghelia nu predică lenea. Leneşul nu are duhul
Evangheliei. „Mergi la furnică, leneşule – zice Cuvântul lui
Dumnezeu. Uită-te cu băgare de seamă la căile ei şi înţelepţeş-
te-te” (Pld 6, 6-11).
Dar în lumina Evangheliei munca pentru traiul vieţii nu
trebuie văzută atât ca o pedeapsă pentru păcatul lui Adam, ci
trebuie văzută ca un lucru bun, pe care ni l-a lăsat Bunul Dum
nezeu spre binele şi mântuirea sufletului nostru. Munca este de
la Dumnezeu, şi tot ce este de la Dumnezeu nu poate să fie rău.
Munca este de la Dumnezeu, de aceea poartă în ea ceva de la
Dumnezeu, ceva din darul cerului de Sus.
Munca şi lenea 37
Despre Însuşi Dumnezeu, Creatorul lumii, spune Cuvântul

Bibliei că a lucrat şase zile. „În ziua a şasea, Dumnezeu Şi-a
sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit
de toată lucrarea Lui pe care o făcuse” (Fac 2, 2).
Lumea, cu toate ce se văd într-însa – zicea un Sf. Părinte
– este oglinda lucrării lui Dumnezeu. „Tatăl Meu lucrează –
zicea Iisus – de aceea şi Eu, de asemenea, lucrez” (In 5, 17).
Tot ceea ce a creat Dumnezeu, zice un învăţat creştin,
este o vie lucrare. Dacă pământul şi planetele nu şi-ar face ne-
curmat lucrul lor de învârtire împrejurul soarelui, îndată s-ar
tulbura tot mersul lumii şi al Universului. Cu atât mai vârtos
omul, cea mai aleasă făptură a lui Dumnezeu, trebuie să fie
într-o vie şi necurmată lucrare. Munca e veche cât pământul şi
are creştetul în cer.
Munca cea legată cu cerul

Munca peste care se pogoară darul şi binecuvântarea cerului de Sus
În lumina Evangheliei, munca nu este atât o pedeapsă pen-
tru păcat, ci, dimpotrivă, este un mare ajutor contra păcatului.
Munca este şi ea un dar şi ajutor de sfinţenie şi mântuire.
Dar numai cu o condiţie: să aibă legătura cu Dumnezeu, cu
cerul de Sus.
Legătura aceasta coboară spor şi binecuvântare cerească
peste lucrul mâinilor noastre. Legătura aceasta stropeşte cu
mulţumire şi bucurie lucrul mâinilor noastre. Legătura aceasta
face şi din munca noastră ajutor şi apărare contra ispitelor şi
păcatelor. Legătura aceasta alungă lenea cea trupească şi du-
hovnicească din viaţa noastră.
Voi spune acum ceva despre sporul şi binecuvântarea ce-
rească ce se pogoară peste munca celui credincios.
Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie ne arată lămurit că
munca omului este legată şi condiţionată de darul şi binecu-
vântarea Domnului. Fără ele, munca omului este o pedeapsă şi
se iroseşte în zadar.
Ce minunat a spus acest adevăr Psalmistul David în cuvin-
tele: „Ferice de oricine se teme de Domnul şi umblă în căile
Lui. Căci atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale: eşti fericit şi
îţi merge bine” (Ps 127, 1-2). Asta e munca ce aduce mulţumi-
rea, pacea şi bucuria cea sufletească şi trupească.
Munca şi lenea 39
Fără binecuvântarea Domnului, vai de sporul omului! „În

mâna Domnului este sporul omului”, zice înţeleptul Sirah (10,
5). „Este om care se osteneşte şi munceşte şi se sârguieşte – şi
cu atât mai mult se lipseşte. Este om slab, fără de ajutor, lipsit
de putere şi împovărat de sărăcie. Şi ochii Domnului au căutat
spre el şi l-au ridicat pe el din smerenia lui” (Sirah 11, 13-15).
Este acesta un adevăr pe care şi noi îl putem vedea şi ob-
serva. Celui credincios, oricât de sărac ar fi, Domnul îi umple
mereu ulciorul, ca văduvei din Sarepta Sidonului. Dar necre-
dinciosul, oricât se zbate şi oricât strânge de mult, tot nu e
mulţumit, tot nu e fericit, ba de multe ori ajunge chiar şi lipsit.
„Căci preaiubiţilor Lui El le dă pâinea ca prin somn” (Ps 126,
2), adică asta nu este a se înţelege că Dumnezeu le dă de-a gata
pâine unor leneşi care dorm, ci aici a se înţelege că Dumnezeu
binecuvântează cu spor munca celui drept şi îi rânduieşte traiul
vieţii în chip minunat. Se împlineşte şi aici cuvântul Domnului
că „n-am văzut pe cel drept lipsit şi nici pe urmaşii lui cerşind
pâine” (Ps 36, 25). În schimb, se pot vedea atâţia bogaţi ne-
credincioşi ajunşi să trăiască în lipsă, ba chiar şi să cerşească.
„Toată noaptea ne-am ostenit în zadar şi n-am prins ni-
mic” – s-a plâns Simon, când venise Iisus la ei pe lac (Lc 5,
5). Dar au prins mulţime de peşte după ce au aruncat mrejele
în numele Domnului. Aşa e şi cu munca ce are sau nu are bi-
necuvântarea Domnului. O trudă zadarnică e munca ce n-are
binecuvântarea Domnului.
Se plinesc şi aici cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Eu
am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească” (I
Cor 3, 6-8). Omul lucrează şi asudă, dar rezultatul e în mâna
Domnului.
Omul are spor şi rod la muncă atunci când munca lui e le-
gată cu Dumnezeu. Şi nu se cunoaşte nimic de truda lui atunci
când munca lui e legată cu păcatul.
Ce mult se vede acest adevăr mai ales în munca plugarului!

Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu spune că peste munca plugarului
se coboară binecuvântarea sau urgia cerului, aşa după cum el
trăieşte în ascultare de Dumnezeu sau în neascultare de El.
„Dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău...
vei fi binecuvântat în cetate şi la câmp... Rodul pământului tău,
al vacilor şi al vitelor tale va fi binecuvântat... Dar de nu vei
asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău... vei fi blestemat
în cetate şi la câmp... Rodul pământului tău, al vacilor şi oilor
tale va fi blestemat” (Deut 28, 1-20).
„Dar dacă nu Mă ascultaţi... vi se va istovi puterea fără
folos; pământul vostru nu-şi va da roadele şi pomii nu-şi vor
da rodurile” (Lev 26, 14-20). „Voi face ca cerul de deasupra
voastră să fie fier şi pământul, aramă” (Lev 26, 19).
Munca şi lenea 41
„Aţi semănat grâu, dar veţi secera spini. Ostenitu-v-aţi,

dar nici un folos nu veţi avea” (Ier 12, 13).
„Aţi semănat dar nu veţi secera” (Mica 6, 15)
„Aţi semănat mult şi strângeţi puţin” (Hag 1, 6).
„Vă aşteptaţi la mult, dar iată că aveţi puţin... Pentru ce?...
Din pricina Casei Mele care stă dărâmată, pe când fiecare din
voi aleargă pentru casa lui... De aceea am chemat seceta peste
ţară, peste munţi, peste grâu... peste tot ce aduce pământul,
peste oameni şi peste vite, peste tot lucrul mâinilor voastre”
(Hag 1, 9-11).
„Am dat ploaie peste o cetate, dar n-am dat peste altă ceta-
te; într-un ogor a plouat, şi altul, în care n-a plouat, s-a uscat”
(Amos 4, 7-9).
„Am lovit tot lucrul mâinilor voastre cu rugină în grâu, cu
tăciune şi cu grindină” (Hag 2, 17).
Şi aşa se întâmplă nu numai în lucrul câmpului, ci şi cu
orice lucru care nu are binecuvântarea cerului de Sus. Noi tre-
buie să avem munca împreunată cu rugăciunea. Roagă-te şi
lucrează! – aceasta trebuie să fie parola unui creştin.
Munca noastră trebuie sfinţită de rugăciune şi de binecu-
vântarea cerului de Sus. „Fie peste noi bunăvoinţa Domnului
Dumnezeului nostru şi întăreşte, Doamne, lucrarea mâinilor
noastre” (Ps 90, 17).
Orice muncă trebuie începută cu acel „Doamne ajută!”,
„Doamne dă izbândă!” (Ps 118, 25).
„Căci dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează
cei ce o zidesc. Dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba
veghează cei ce o păzesc. Degeaba vă sculaţi dis-de-dimineaţă
şi vă culcaţi târziu, ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere”
(Ps 127, 1-2).
Într-un muzeu din Viena se poate vedea o veche şi vestită
icoană (tablou). Un plugar stă în genunchi lângă plugul său şi
se roagă, iar în vremea asta un înger ară în locul lui. Icoana

vrea să spună că vremea ce o petrece omul în rugăciune nu
e o vreme pierdută; darul lui Dumnezeu duce înainte lucrul
lui. Credinţa şi rugăciunea coboară sporul şi binecuvântarea
Domnului peste lucrul mâinilor noastre.
Un ostaş din Oastea Domnului îmi spunea că, de când
poartă în buzunar Noul Testament în loc de tutun şi citeşte din
el în timpul cât altă dată fuma, lucrează cu un spor îndoit; se
miră şi el de sporul ce-l are în lucru.
– Cum se face asta – fu întrebată odată o văduvă săracă
cu mulţi copii – că îţi acoperi toate lipsurile şi copiii tăi sunt
totdeauna bine îngrijiţi?... Cu ce-ţi acoperi lipsurile?...
– Cu această Psaltire şi cu aceste două mâini, răspunse
văduva.
Mai bine-zis cu rugăciunea şi cu munca.
– Dar tu de ce te încurci cu cartea şi cu cititul acum, la
vremea lucrului? – fu întrebat odată un ostaş al Domnului, care
ieşise la coasă cu mai mulţi oameni şi citea în Noul Testament
de câte ori apuca răgaz.
– Dar voi, răspunse ostaşul, de ce vă pierdeţi vremea cu
ascuţitul şi bătutul coasei, acum, în vremea lucrului?
Rugăciunea trebuie să meargă mână în mână cu munca
omului. Rugăciunea ajută munca omului. Cel ce crede că îşi
pierde vremea rugându-se e tocmai în chipul unui cosaş care
nu-şi ascute coasa, ca să cruţe vremea. Vai de sporul ce-l face
un asemenea creştin! Stă şi astăzi în picioare parola strămo-
şilor noştri romani: „Ora et labora”, „Roagă-te şi lucrează”!
Rugaţi-vă şi lucraţi!
Munca şi lenea 43
Munca în epistolele Sfântului Apostol Pavel

O pildă de muncă: Apostolul Pavel
În epistolele Apostolului Pavel aflăm Evanghelia aplicată
la viaţă, în toată întregimea ei. În ele aflăm şi învăţătura despre
muncă.
Apostolul Pavel predică cu apăs şi munca, de care avem
lipsă pentru a ne asigura traiul vieţii. Apostolul Pavel ne pre-
dică munca, întâi ca pe testamentul ce ni l-a dat şi ni l-a lăsat
Domnul Dumnezeu prin strămoşul Adam: „Cu multă trudă să-
ţi scoţi hrana din pământ; în sudoarea feţei tale să-ţi mănânci
pâinea, până te vei întoarce în pământul din care ai fost luat”
(Fac 3, 17-19).
Orice creştin trebuie să ştie că Evanghelia n-a şters acest
testament. Ci îl predică şi azi şi îl va predica până la sfâr-
şit. Mulţi necredincioşi au încercat să răspândească hula că
Evanghelia predică lenea şi îi face pe oameni leneşi. Minciună!
Evanghelia predică munca! Însuşi Mântuitorul Şi-a trăit copi-
lăria în casa lemnarului Iosif. Creştinul cel adevărat este un
om harnic, care îşi agoniseşte traiul vieţii prin muncă cinstită
şi printr-o viaţă şi casă ordonate. Evanghelia nu predică lenea.
Leneşul nu are duhul Evangheliei. „Mergi la furnică, leneşule
– zice Cuvântul lui Dumnezeu – uită-te cu băgare de seamă la
căile ei şi înţelepţeşte-te” (Pld 6, 6-11).
Această muncă o propovăduieşte cu apăs şi Apostolul
Pavel. „Căci când eram la voi vă spuneam lămurit: Cine nu
vrea să lucreze, nici să nu mănânce... Auzim însă că unii dintre

voi trăiesc în neorânduială (adică lene), nu lucrează nimic, ci
se ţin de nimicuri. Îndemnăm pe oamenii aceştia şi îi sfătuim
în Domnul Iisus Hristos să-şi mănânce pâinea lucrând” (II Tes
3, 11-12). „Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi şi
să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit” (I Tes 4, 11).
Adică, clar şi lămurit: Apostolul Pavel spunea că fiecare
om trebuie să lucreze. Cine nu lucrează nici să nu mănânce.
Dar, ca peste tot în sfaturile sale, marele Apostol n-a dat
numai sfaturi pentru alţii, ci mai întâi el însuşi le-a trăit şi le-a
aplicat. N-a predicat apă, iar el a băut vin – cum de regulă se
face azi –, ci a strigat: „Păşiţi pe urmele mele” (I Cor 4, 16).
Faceţi ceea ce fac eu... Luaţi pildă de la mine... Urmaţi în toate
pilda mea.
Aşa a făcut şi cu munca. El însuşi a dat o pildă de muncă.
„Căci n-am trăit în neorânduială (lene) între voi,... n-am mân-
Apostolul Pavel scriindu-şi epistolele de lângă războiul de ţesut corturi – meseria

din care îşi câştiga traiul vieţii (Fapte 18, 8)
Munca şi lenea 45
cat de pomană pâinea nimănui ci, lucrând şi ostenindu-ne, am

muncit zi şi noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi.
Nu că n-am avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi
înşine o pildă vrednică de urmat” (II Tes 3, 7-9).
Apostolul Pavel avea meseria de împletitor (ţesător) de
corturi. E arătată această meserie în Faptele Apostolilor, cap.
18, vers. 2-3: „După aceea, Pavel s-a dus la Corint şi acolo a
găsit pe un iudeu numit Acvila, de neam din Pont, venit cu ne-
vastă-sa, Priscila, din Italia. Şi, fiindcă aveau acelaşi meşteşug,
a rămas la ei şi lucrau; meseria lor era facerea corturilor” (în
chipul de pe pag. 44 se vede Apostolul Pavel lângă războiul de
ţesut corturi).
Cu această meserie îşi câştiga Apostolul Pavel traiul vie-
ţii, precum însuşi le spunea fraţilor, la despărţirea din Milet:
„N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cui-
va. Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele
mele şi ale celor ce erau cu mine” (Fapte 20, 33-34).
Ce pildă măreaţă! În o parte din timp, marele Apostol ţe-
sea la „haina cea nouă” cu care îmbrăca pe „oamenii cei noi”,
iar în restul timpului ţesea corturi, pentru a-şi asigura traiul
vieţii şi a nu fi „spre povara nimănui”. Acesta e doar cel mai
frumos imn al muncii!
Munca şi vestirea Evangheliei

Pilda şi învăţătura Sfântului Apostol Pavel
Sfântul Apostol Pavel ne-a dat şi ne-a lăsat o pildă de
muncă completă, cum s-ar zice. Apostolul Pavel lucra şi pen-
tru Evanghelie şi lucra şi pentru traiul vieţii. Şi pentru corp şi
pentru suflet. Vestea Evanghelia, iar traiul vieţii şi-l câştiga cu
lucrul mâinilor, ţesând corturi de pânză.
De ce această muncă îndoită? De ce oare Apostolul Pavel
făcea şi munca cea cu mâinile, după uriaşa muncă şi uriaşele
osteneli ce le făcea cu vestirea Evangheliei? Căci doar el însuşi a
spus: „Domnul a rânduit ca acei ce predică Evanghelia să trăias-
că din Evanghelie” (I Cor 9, 14). „Cine paşte o turmă şi nu mă-
nâncă din laptele ei? Cine sădeşte o vie şi nu mănâncă din rodul
ei?” (I Cor 9, 7). Desigur, Apostolul Pavel, mai mult ca oricine,
avea dreptul acesta. El, care adunase în staulul lui Hristos atâtea
oi şi le păşuna cu atâta dragoste şi jertfă, avea, desigur, tot drep-
tul să mănânce din „laptele” lor şi să se îmbrace cu „lâna” lor.
Dar marele Apostol nu s-a folosit totdeauna de acest drept.
Şi pe lângă acest drept s-a folosit şi a folosit şi lucrul mâinilor
sale. De ce?
Întâi, pentru ca să ne dea şi să ne lase o pildă despre sfinţe-
nia şi rostul muncii fizice. „N-am trăit în neorânduială între voi,
n-am mâncat de pomană pâinea nimănui, ci, lucrând şi ostenin-
du-ne zi şi noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi. Nu că
n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi înşine
Munca şi lenea 47
o pildă de urmat. Căci, când eram cu voi, vă spuneam lămurit:

Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce” (II Tes 3, 7-10).
Al doilea, Apostolul Pavel îşi câştiga traiul vieţii lucrând
şi cu mâinile, ca să nu fie „povară nimănui”, şi să ferească ves-
tirea Evangheliei de sminteala şi bănuiala că el ar face aceas-
ta pentru câştig. „Vă aduceţi aminte, fraţilor, de osteneala şi
munca noastră. Cum lucram zi şi noapte ca să nu fim sarcină
nimănui dintre voi” (I Tes 2, 9). „Domnul a rânduit ca acei
ce predică Evanghelia să trăiască din Evanghelie, dar noi nu
ne-am folosit de dreptul acesta, ca să nu punem vreo piedică
Evangheliei” (I Cor 9, 12-14).
„N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri ştiţi că
mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine”
(Fapte 20, 33-34)
Acolo unde fraţii erau mai tari şi înţelegeau apostolia şi

truda lui evanghelică, Pavel folosea ajutorul lor, folosea „lap-
tele” şi „lâna” oilor; dar, în schimb, unde fraţii erau mai slabi
şi s-ar fi putut sminti, acolo nu cerea şi nu folosea ajutorul lor.
„V-am vestit Evanghelia, am despuiat alte biserici, ca să vă pot
sluji vouă. Când am fost la voi şi eram în strâmtoare, nu m-am
făcut sarcină nimănui, căci de nevoile mele au grijit fraţii din
Macedonia... În toate m-am ferit şi mă voi feri să vă îngreunez
cu ceva” (II Cor 11, 7-9).
Iată cu câtă grijă a folosit Apostolul Pavel „laptele” şi

„lâna” oilor. Iată cu câtă grijă a mâncat struguri din „via” sădi-
tă de el. La fiecare pas, conştiinţa lui tremura de răspunderea
sufletească de a nu sminti Evanghelia.
Prin pilda lui, Apostolul Pavel a tras pentru totdeauna linia
dintre muncă şi vestirea Evangheliei. Nici pentru un vestitor
al Evangheliei nu este ruşine să lucreze şi cu mâinile lui. Şi,
mai presus de toate, un vestitor al Evangheliei trebuie să stea
mereu de veghe la hotarul unde satan ridică bănuiala şi smin-
teala că el ar lucra numai de dragul plăţii; că ar lucra numai de
dragul „laptelui”. Asta e o şoaptă şi o bănuială pe care satan
a ridicat-o totdeauna pentru a împiedica vestirea Evangheliei.
Iar şoapta asta o poate spulbera numai Păstorul cel Bun de la
Ioan 10, 11, Care „şi sufletul Şi-l pune pentru oi”.
Oile cunosc pe păstorul cel bun. Oricât de rea ar fi lumea,
un păstor adevărat – care îşi pune sufletul şi inima pentru oi şi
arde de dragostea şi râvna mântuirii lor – nu se poate ca, mai
curând ori mai târziu, să nu fie preţuit, iubit şi ajutat de oile lui.
Apostolul Pavel spunea: „Sunt gata să mă cheltui foarte
bucuros şi pe mine însumi pentru sufletele voastre” (I Cor 12,
15); la care dragoste tot el spune despre fraţi: „Dacă ar fi cu
putinţă, şi ochii voştri, scoţându-i, mi i-aţi fi dat” (Gal 4, 15).
Aşa răspunde întotdeauna dragostea fraţilor, dragostea
„oilor”, faţă de dragostea păstorului cel bun care e gata să-şi
dea şi viaţa pentru ele.
Dar o sminteală pentru Evanghelie este păstorul cel nă-
imit (plătit) „care vede lupul şi fuge”, pentru că plătit este şi
nu-i pasă de oi (In 10, 12-13). Despre aceşti păstori, care păs-
toresc numai de dragul plăţii, spune vorbe grele şi Cuvântul
lui Dumnezeu de la Ezechiel: „Voi mâncaţi grăsimea, vă
îmbrăcaţi cu lâna, tăiaţi ce e gras, dar nu paşteţi oile Mele”
(Ezec 34, 3).
Munca şi lenea 49
Munca şi Oastea Domnului

Oastea Domnului are şi munca trupească, şi cea duhovnicească.
Să ne ţinem pe linia învăţăturilor Sfântului Apostol Pavel
Arătam cum satan se amestecă şi acolo unde se vesteşte
Evanghelia. Oriunde se vesteşte cu putere Evanghelia, satan
ridică fel de fel de bănuieli: ba că predicatorul predică din in-
teres, ba că e un leneş căruia nu-i place munca, ba că e din
greu plătit etc. Şi arătam cum apăra Apostolul Pavel vestirea
Evangheliei faţă de astfel de atacuri. Făcea totul – lucra din
greu şi cu mâinile sale – numai să nu smintească cu ceva ves-
tirea Evangheliei.
Pe linia aceasta, trasă de marele Apostol, ne-am ţinut şi ne
ţinem şi noi cu vestirea de la Oastea Domnului.
De la început noi am ferit Mişcarea aceasta de orice taxe
şi contribuţii obligatorii. Oastea Domnului e doar singura so-
cietate care n-are taxe; n-a pornit la drum cu taxe şi n-are nici
un fel de taxe şi greutăţi băneşti pentru membrii ei. Şi am făcut
acest lucru anume ca să ferim vestirea Evangheliei şi vestirea
mântuirii de orice fel de sarcini şi de orice fel de bănuială.
Domnul singur ştie cât am răbdat, cât ne-am lipsit, cât am
suferit, dar obligatoriu n-am cerut de la nimeni nimic; anume,
ca să ferim vestirea Evangheliei de sarcini şi bănuieli.
Şi dacă totuşi în capul meu s-au ridicat acuze şi bănuieli
că lucrez pentru câştig, Domnul m-a apărat şi mă va apăra El
Însuşi faţă de aceste acuze.
Domnul singur ştie ce fel de câştig material am eu după pai-

sprezece ani de muncă istovitoare. Am, în schimb, bucuria sufle-
tească şi mulţumirea că am putut îmbogăţi duhovniceşte pe alţii.
Şi am mulţumirea sufletească, ştiind că mănânc o pâine
câştigată cu trudă şi muncă cinstite. Pe linia aceasta – trasă
de Apostolul Pavel – trebuie să se ţină şi misionarismul de la
Oastea Domnului.
Oastea Domnului lucrează cu putere şi prin faptul că,
în mare parte, vestirea de la Oaste o fac laicii; o fac oamenii
din popor, în faţa cărora satan nu mai poate ridica bănuiala şi
sminteala că ar lucra pentru plată. Nu-i vorbă, încearcă el satan
şi minciuna aceasta, strigând după ostaşii vestitori că au „plăţi
mari”, dar minciuna nu prinde.
Vestirea de la Oaste trebuie ferită, cu orice preţ, până la
sfârşit, de orice sminteală.
Aprinşi de dragostea pentru lucrul Domnului au plecat la
drum mulţi fraţi nazirei şi vestitori ai Oastei. Pe aceştia – pe
care i-a pornit la drum râvna şi „nebunia” pentru Hristos – fra-
ţii să-i ajute ca pe nişte vrednici lucrători care asudă în ogorul
Domnului. Dar, alături de aceştia, au plecat şi mulţi care umblă
să-şi facă un rost de trai fără muncă, speculând credinţa şi ev-
lavia ostaşilor şi înşelând pe cine pot. De aceştia să se ferească
fraţii, pentru că Oastea Domnului nu încurajează lenea, vaga-
bondajul şi înşelătoria religioasă.
Oastea Domnului trebuie să rămână până la sfârşit cu ves-
tirea şi cu vestitorii care îşi câştigă traiul vieţii prin muncă şi
trudă cinstite.
Îmi tot aduc aminte de un raport al nazireului nostru drag,
Paraschiv Sârghie, din Corod – Tecuci, în care spunea: „Mi-am
pus porumbul în pământ şi acum plec la celălalt semănat”.
Ajuns în satul cutare – ne scria celălalt drag nazireu,
Costică Eftimie – am reparat ghetele fratelui la care am tras,
Munca şi lenea 51
căci mă pricep la meseria aceasta şi nu vreau să mănânc de

pomană pâinea nimănui.
În adunarea de la Sibiu, fraţii noştri dragi, I. Mureşan, din
Chiuieşti – Someş, şi I. Morariu, din Şaroş – Târnava Mare, au
răscolit toate sufletele cu vorbirile lor pline de duh. Iar mâinile
lor purtau urmele asprei munci: unul e de meserie zidar, celă-
lalt, tâmplar.
„Mulţumesc lui Dumnezeu – ne spunea fr. Morariu – căci
şi cu meseria o duc bine. De când am intrat în Oaste am de
lucru mai mult şi lucrez mai mult, pentru că toată lumea a aflat
că nu mai mint: acum gat lucrul la timpul făgăduit.”
De altfel, parcă e ceva de la Dumnezeu şi în asta. O vestire
a Evangheliei împreunată cu munca aspră pentru traiul vieţii
parcă mai multă roadă aduce, decât o misiune plătită special.
De când eram preot la ţară, îmi aduc aminte de prima
năvală sectară în satul meu. Veniseră ţărani care vorbeau cu
Biblia în mână şi poporul îi asculta cu drag.
Ţăranul predicator era ceva ce atrăgea şi avea credit.
Dar, mai târziu, când aceşti ţărani au venit din nou, îmbră-
caţi de data asta în straie domneşti şi cu şapcă de „predicatori”,
nu i-a mai ascultat nimeni. Toţi spuneau că predică pentru bani
şi plată. Dolarii din America stricaseră totul!
Anul trecut, cineva îmi spunea:
– La toate mişcările religioase s-a ivit câte un Mecenate,
câte un om al lui Dumnezeu care şi-a pus bogăţia în slujba
mişcării... E de mirare că la Oastea Domnului nu s-a ivit încă
nici un Mecenate... Ce lucru frumos ai face sfinţia ta dacă, de
pildă, ai căpăta un dar de un milion lei!
– O, dragul meu, i-am spus eu, ştii ce aş face dacă aş primi
de undeva un dar de un milion?
– Ce anume?
– Încă de a doua zi, poate, n-ai mai citi tâlcuirile şi învăţă-
turile mele din «Isus Biruitorul». De ce? Pentru că ispita m-ar
fura şi pe mine să-mi zic: Ei, acum am la spate un milion...

sunt foarte obosit... a sosit vremea să mă mai odihnesc şi eu...
acum să mai lucreze şi alţii...
Eu mulţumesc lui Dumnezeu că El m-a ferit şi mă fereşte
şi de ispita aceasta. El m-a lăsat să muncesc din greu, pentru
a-mi câştiga traiul vieţii şi, muncind pentru acest trai, iată, din
munca mea se înfruptă şi alţii. O, Doamne, ţine-mă sărac până
la sfârşit, ca să-i îmbogăţesc pe alţii; decât să ajung eu bogat şi
să sărăcească alţii.
Un frate preot îmi spunea:
– Preoţii noştri nu pot face destulă apostolie, fiind prea slab
salarizaţi. Dacă li s-ar asigura traiul vieţii, ar face mai mult.
– Dar realitatea – am răspuns eu – nu prea întăreşte acest
lucru. Căci sunt atâţia preoţi asiguraţi din partea materială, în-
cât ar avea cu ce trăi şi două sute de ani. Şi totuşi fac atât de
puţină apostolie. Apostolie fac şi aici, de regulă, preoţii cei
care se luptă din greu şi cu traiul vieţii.
Să împreunăm deci şi la Oastea Domnului munca cu vesti-
rea Evangheliei. Un ostaş al Domnului trebuie să fie un harnic
muncitor în ogorul Domnului şi în ogorul traiului vieţii.
MUNCA E SĂNĂTATE TRUPEASCĂ ŞI SUFLETEASCĂ.

LENEA E BOALĂ TRUPEASCĂ ŞI SUFLETEASCĂ
Precum am spus, munca nu trebuie privită atât ca o pe-

deapsă ce a venit în lume pe urma păcatului strămoşesc, ci
trebuie văzută ca un mare bine, atât pentru corp, cât şi pentru
suflet.
Munca e sănătate trupească şi sufletească. Lenea este o
boală sufletească şi trupească. Acest adevăr îl spune deopotri-
vă şi credinţa şi ştiinţa.
Munca şi lenea 53
Munca înviorează puterile sufleteşti şi trupeşti ale omului,

făcând între ele o dulce armonie. Prin muncă, se întâlneşte cor-
pul cu sufletul şi împreună lucrează pentru sănătatea şi binele
nostru cel sufletesc şi trupesc.
Prin muncă, zicea un învăţat credincios, întregul suflet al
omului se orânduieşte într-o armonie adevărată. Din clipa în
care omul se aşază la muncă, fug: Îndoiala, Mânia, Pofta cea
Rea, Durerea, Deznădejdea etc., care, ca nişte haite de câini ai

iadului, împresoară sufletul omului... Când omul se aşază la
lucru, toată haita asta se linişteşte şi se retrage mârâind în vi-
zuina ei. Acum omul e om... Căldura binecuvântată a muncii e
un foc curăţitor, în care orice otravă e arsă... Un om se desăvâr-
şeşte pe sine însuşi lucrând. Din pădurea sălbatică, munca face
lanuri de grâu; din mlaştină face grădină; din pustiu, ogor...
Şi tot prin muncă omul însuşi încetează a mai fi o pădure săl-
batică şi un pustiu nesănătos. Orice muncă adevărată e sfântă
rugăciune (Thomas Carlyle).
În schimb, lenea şi trândăvia, sunt cuib cald pentru toate
patimile şi păcatele. Lenea, zice Înţeleptul Sirah, e dăscăliţa dra-
cului, căci „multe răutăţi a învăţat ea pe oameni” (Sirah 33, 32).
– Ce fel de scăderi are omul cutare? a întrebat odată un
vestit predicator pe un prieten al lui.
– E grozav de leneş – a început prietenul.

– Destul! a strigat predicatorul. Dacă e leneş, apoi are toa-
te păcatele...
Un om care îşi pierde vremea şi puterea cu trândăvia –
zicea un vestit predicator din Anglia – se aşază singur ca ţintă
a diavolului, care este un vânător foarte iscusit şi ciuruieşte
întruna pe leneş cu gloanţele lui. Cu alte cuvinte, leneşii ispi-
tesc pe diavolul ca să-i ispitească. Cine se joacă când trebu-
ie să muncească are de tovarăş un duh rău; se face atelier al
satanei. Când diavolul prinde pe cineva care stă degeaba, îl
pune la lucru; îi găseşte scule şi în curând îi dă şi plata. Oare
nu de aici vine beţia, care umple oraşele şi satele de nenoro-
ciri? Nelucrarea este mama cerşetoriei şi rădăcina a tot felul
de rele. Cine n-are poftă de lucru are îndoită poftă de mâncare
şi de băutură. Ştiu bine că după cum din acoperişurile vechi
iese muşchiul, tot aşa, din ceasurile de trândăvie iese beţia şi
necumpătarea.
A pierde în nelucrare oră după oră înseamnă a face în gard
spărturi prin care pot să intre în grădină porcii. Şi prăpădul pe
care îl fac ei numai cine are datoria să vegheze asupra grădinii
îl ştie. Pe poarta trândăviei intră răul în inimă mai lesne ca prin
orice. Leneşul e un bun material pentru diavol; diavolul poate
să facă din el tot ce vrea: de la hoţ, până la criminal.
CÂND OAMENII DORMEAU

şi-a semănat vrăjmaşul neghina (Mt 13, 25). Când omul leneveşte,
s-apropie ispita şi patima de el
Am arătat mai înainte, la pagina 21, cât de rea este lenea
cea duhovnicească. Dar tot atât de rea este şi lenea cea tru-
Munca şi lenea 55
pească. De altfel, aceste două feluri de lene sunt surori dulci.

Oriunde se află una, acolo e şi cealaltă. Oriunde se iveşte una,
acolo se găseşte şi cealaltă.
În pilda cu vrăjmaşul semănător de neghină, Mântuitorul

spunea că vrăjmaşul şi-a semănat neghina în grâu, în timpul
când oamenii dormeau (Mt 13, 24-43).
De omul care dormitează şi leneveşte se apropie şi azi dia-
volul cu ispita păcatului. Când omul leneveşte şi trândăveşte,
îşi seamănă diavolul neghina patimilor rele în ţarina inimii lui.
Lenea e dăscăliţa diavolului. Ea îl învaţă pe om să păcătuiască.
„Căci multe răutăţi a învăţat pe om lenea” (Sirah 33, 32).
Lenea pregăteşte cuib cald pentru patimi şi pofte rele.
Când omul „n-are de lucru”, îi dă diavolul de lucru. La oraşe
lumea e mai stricată, tocmai pentru că acolo trăiesc cei mai
mulţi trântori şi leneşi, cărora, „neavând de lucru”, le dă dia-

volul de lucru. Şi e lucru constatat că şi la sate cârciumile şi
păcatele răsună mai mult iarna, când oamenii n-au de lucru,
decât vara, când tot omul e cu mâna pe lucru. Ce bine a spus
aceasta Înţeleptul Solomon în cuvintele: „Poftele îl omoară pe
leneş, pentru că nu vrea să lucreze, şi toată ziua o duce numai
în pofte” (Pld 21, 25-26).
E cunoscută istoria acelui pârâu care, într-o bună zi, şi-a
zis: La ce să mai alerg peste pietre şi văgăuni? Să mă odihnesc!
Şi, încetând să mai curgă, s-a făcut o baltă urât mirositoare
plină de broaşte şi şerpi.
Aşa face şi lenea cu omul. Îi face viaţa o baltă plină de
şerpii şi broaştele scârboaselor patimi şi pofte rele.
Şi e cunoscută păţania acelui fier de plug care a intrat în
grevă şi n-a vrut să mai taie pământul. Şi pe urmă ce s-a întâm-
plat? L-a ros rugina în şopron.
Aşa roade şi lenea sufletul omului.
Lenea – zice un Sfânt Părinte – schimbă duhul în carne şi
carnea în putrezire şi pieire.
Munca şi lenea 57
Munca şi lăcomia
Să grijim, căci de la Facere 3, 17 până la Luca 12, 16-21 este numai
un pas mic. Munca cea închinată lui Mamona
Precum am arătat mai înainte, munca e o înviorare şi o bi-
necuvântare pentru trup şi suflet. Dar să grijim, căci de la Facere
3, 17, de la porunca lui Dumnezeu să ne scoatem cu trudă pâinea
din pământ, şi până la Luca 12, 16, până la lăcomia de a-ţi face
un idol din avere, este numai un pas mic. Evanghelia ne-a lăsat
o pildă despre acest lucru: omul bogat de la Luca 12, 16-21. Se
poate să fi fost un om harnic acest bogat, care, prin trudă şi prin
binecuvântarea cerului de Sus, a avut secerişul cel bogat de care
spune Evanghelia. Dar tocmai în faţa acestui seceriş şi-a pierdut
viaţa şi sufletul, pentru că făcea la planuri cum să-şi lărgească
hambarele şi moşiile, iar sufletul şi-l îmbia cu nebunia: „Suflete,
bea, mănâncă şi te veseleşte!”. Dar încă în acea noapte a murit.
Să nu uităm că Bunul Dumnezeu ne dă rod şi belşug să tră-
im din el, dar să nu ne înecăm în el.
Evanghelia a pus hotar între muncă şi idolul lăcomiei de a
munci numai pentru a strânge averi şi avuţii.
Cel credincios lucrează pentru a trăi. Dar cel necredincios
trăieşte numai pentru a-şi face din muncă averi şi a-şi „lărgi
hambarele”.
Să luăm aminte că tocmai pământul şi munca pământului
duc de cele mai multe ori la ispita şi lăcomia de a te afunda cu
totul în coaja pământului; de a te apleca mereu spre lăcomia
de pământ; de a trăi numai pentru pământ şi a intra pe urmă în

pământ, pierzând cerul şi cununa vieţii de veci.
Sapi în pământ şi, dacă nu bagi de seamă, te afundă mereu
în coaja lui şi nu te mai lasă până n-ajungi la adâncimea de doi
Munca şi lenea 59
metri, cât ţi-e groapa. Atunci te uiţi speriat spre cer, dar atunci
e prea târziu. Să nu uităm cuvintele Apostolului Pavel: „Omul
nostru cel dintâi este din pământ, iar omul al doilea este din
cer” (I Cor 15, 47).
Din pământ e „omul nostru cel dintâi”, corpul nostru; şi
poate şi de aceea are omul atâta dragoste de pământ. Cum spu-
ne şi vorba: E legat cu sânge pământul de popor.
Dar omul nostru cel „de-al doilea”, sufletul nostru, e din
cer, şi de aceea noi trebuie să avem o tainică legătură de dra-
goste cu cerul.
În firea noas-
tră trebuie să fie şi
dragostea pentru
cer, pentru sufletul
nostru. Iar pentru
că sufletul e mai
mult decât trupul,
dragostea noastră
pentru cer trebuie
să fie neasemuit
mai mare decât
dragostea pentru
pământ.
Dacă se spu-
ne că e legat cu
sânge pământul de
popor, apoi, prin
Sângele Golgotei,
omul trebuie să fie
legat de o mie de
ori mai mult de cer
decât de pământ.
Dragostea noastră pentru cer, pentru casa şi averea noastră

cea veşnică (Evr 13, 14), trebuie să se ridice peste toate legă-
turile noastre cu cele trecătoare ale pământului. Dar cei mai
mulţi creştini trăiesc furaţi de ispita pământului, neavând nici
o dragoste pentru cele cereşti.
O, e ceva grozav să-l vezi pe om cum îşi pierde cununa
vieţii de veci, furat fiind de ispita lăcomiei averii şi bogăţiei
trecătoare, nesocotind darul lui Dumnezeu, Care îl îmbie de
Sus cu cununa vieţii de veci.
Dragostea omului pentru moşioara lui e de la Dumnezeu.
Dar lăcomia de a nu te mai sătura de averi şi bogăţii şi a trăi
numai pentru ele – asta e de la diavolul.
ZECIUIALA DIN VECHIUL TESTAMENT
Cei mai mulţi creştini nu lasă să picure pentru suflet ni-

mic. Nu se îndură omul să-şi cumpere o Biblie, o nepreţuită
hrană pentru suflet; nu se îndură să-şi cumpere o carte sau o
foaie religioasă. Nu se îndură de sărac şi nevoiaş.
În Vechiul Testament era zeciuiala drept mulţumită lui
Dumnezeu. Dar creştinul din Noul Testament nu vrea să ştie
de zeciuiala ce i se cuvine sufletului şi Domnului – dar „ze-
ciuiala” diavolului (tutunul, luxul, băutura, cârciuma etc.), pe
aceea o plăteşte regulat.
Munca şi lenea 61
Plugul şi fabrica
Munca celor credincioşi şi munca celor necredincioşi
Munca, lucrul mâinilor, i s-a lăsat omului spre binele lui şi
spre sănătatea lui cea trupească şi sufletească. Însă necredinţa
şi decăderea omului au tulburat şi au stricat şi această rânduia-
lă binecuvântată.
Munca stă şi ea împărţită în două tabere: în munca ce-
lor credincioşi (în munca cea binecuvântată cu spor şi binecu-
vântarea de la Domnul
de Sus) şi munca celor
necredincioşi (în munca
ce rodeşte ură, nemulţu-
mire şi lipsă).
Această deosebire
se vede mai ales între
munca cea de la plug
şi cea de la fabrică.
Fabrica a atras lucrul
mâinilor în atelierele
ei şi la maşinile ei. Şi
asta a tulburat rându-
iala muncii lăsate de
Dumnezeu, căci în fabrică s-a născut lăcomia patronului de a
câştiga cât mai mult, iar lăcomia aceasta a zămislit, la rândul
ei, ura muncitorului.
Lăcomia cu ura se războiesc mereu aproape în toate fabri-

cile. Faţă de această ură otrăvită de păcat şi necredinţă, cât de
frumoasă este munca plugarului credincios; munca cea legată
cu cerul, cu Dumnezeu! Plugarul munceşte rugându-se, mun-
citorul ateu, înjurând. Plugarul iubeşte plugul şi munca şi cere
mereu darul şi ajutorul cerului de Sus. Această muncă aduce
mulţumiri, bucurie şi îndestulare. În câmp la lucru, sub darul
şi binecuvântarea cerului de Sus – asta este viaţa cea rânduită
de Dumnezeu! Această viaţă i s-a lăsat cu testament lui Adam,
să-şi scoată pâinea din pământ. Iar mai târziu Dumnezeu, prin
Moise, a rânduit ca fiecare izraelitean să-şi aibă moşioara lui,
bucata lui de pământ (Num 36, 7-9).
Dumnezeu a pus în mâinile omului plugul. Şi nu i l-a pus ca
pe o pedeapsă, ci ca pe un mare ajutor de mântuire sufletească.
Munca plugarului este o rugăciune. El ară şi sapă cu ochii
şi gândul sus la cer, de unde aşteaptă dar şi binecuvântare peste
munca lui. Plugăria, viaţa de muncă de la ţară – asta este viaţa
cea rânduită oamenilor de Dumnezeu.
Vestitul scriitor rus Tolstoi spunea că omenirea se va în-
toarce la Dumnezeu numai întorcându-se la rânduiala lăsată de
El, ca fiecare om să-şi aibă moşioara lui şi plugul lui. El însuşi
s-a retras la plug, în mijlocul ţăranilor, şi predica binefacerile
vieţii de la ţară.
Dar alături cu această viaţă a păşit, încă de la început, şi
viaţa cea fără plug, viaţa de la oraş. „Şi Cain a început apoi să
clădească o cetate” (Fac 4, 17). Cainiţii au întemeiat primele
cetăţi, primele oraşe; şi după chipul şi asemănarea lor a devenit
şi viaţa din acele cetăţi.
Din cetăţile cainiţilor au ieşit babiloanele din Biblie şi cele
de azi. Viaţa de la oraş a fost de la început o viaţă mai stricată,
o viaţă ieşită din rânduiala Bunului Dumnezeu. O viaţă care
face noapte din zi şi zi din noapte.
Munca şi lenea 63
Şi aşa e şi azi. Oraşele de azi sunt tot atâtea Sodome şi

Gomore, tot atâtea babiloane pline de vuietul stricăciunilor.
Destrăbălarea vieţii de oraş şi-a ajuns culmea. Şi oraşele au
stricat şi satele, au stricat şi viaţa cea curată de la ţară.
Cititorule de la ţară! Dă slavă lui Dumnezeu că trăieşti
departe de vuietul stricăciunilor de la oraş! Voi, plugarii, puteţi
apuca Împărăţia lui Dumnezeu pe jumătate mai uşor decât cei
care trăiesc în babilonul oraşelor de azi.
MAŞINA...
Tot aici trebuie amintit şi răul ce l-a făcut maşina, care a

tulburat rânduiala lăsată de Bunul Dumnezeu cu lucrul mâi-
nilor. Fabrica şi maşinile au înlocuit mâinile, dar prin asta au
creat armata cea mare a şomerilor, a celor fără lucru. Maşina
a creat şomajul şi mizeria. Fabrica şi maşina au otrăvit şi au
tulburat lucrul mâinilor lăsat de Bunul Dumnezeu.
Dacă omul ar fi rămas la rânduiala muncii cea lăsată de
Dumnezeu: la plugari şi meşteşugari, la lucrul pe câmp şi la
industria casnică şi de meşteşugari din sat şi oraş, poate n-am
avea azi marile crize morale şi financiare din lume.
PE TOŢI ALEŞII DOMNULUI,

CHEMAREA APOSTOLIEI I-A AFLAT LUCRÂND
Biblia ne arată un lucru foarte mult grăitor despre binecu-

vântarea muncii: pe toţi aleşii Domnului chemarea apostoliei
i-a aflat lucrând.
Când Ilie Proorocul a fost trimis la Elisei să-l cheme în
slujba Domnului, Scriptura ne spune că l-a aflat pe acela arând
(I Regi 19, 19). Pe Moise chemarea Domnului l-a aflat îngri-

jind de oi. Pe David, de asemenea. Pe Ghedeon, treierând.
Pe Apostoli chemarea Domnului i-a aflat pescuind. Pe
Matei (Levi) l-a aflat Domnul stând la vamă; pe Iacov şi pe
Ioan, cârpind mrejele; iar pe Simon Petru şi pe Andrei, pescu-
ind. Apostolul Pavel era de meserie împletitor de corturi.
Despre nici un ales al Domnului nu ne spune Scriptura că
chemările Domnului l-ar fi aflat dormind sau lenevind. Pe nici
un leneş nu l-a chemat Domnul în slujba Lui. Oare nu este şi lu-
crul acesta o grăitoare mărturie despre binecuvântarea muncii?
MUNCA, SUDALMA ŞI PĂCATUL
Pe cât de frumoasă este munca cea împreunată cu credinţa

şi cu rugăciunea, pe atât de urâtă este munca cea împreunată
cu păcatul.
Durere! Poporul nostru are mai ales munca cea împreuna-
tă cu păcatul. Suduie românul la plug, suduie la sapă, suduie
la coasă, îşi suduie vaca şi boii de la car. Pe tot locul românul
nostru cel creştin îşi spurcă munca cu păcatul. Îşi spurcă şi ţa-
rina cu păcatul, de aceea nu ne mai slăbesc secetele, furtunile
şi alte urgii cereşti.
Vai de sporul ce-l are omul care lucrează suduind şi păcă-
tuind!
„Vai de cel ce-şi zideşte casa cu nedreptate şi odăile cu
nelegiuiri şi care pune pe deaproapele să lucreze degeaba,
fără să-i dea plată!” (Ier 22, 13).
***
Cât de frumoasă este munca cea împreunată cu rugăciu-
nea şi cu binecuvântarea cerului de Sus! Şi cât de urâtă este
munca cea împreunată cu păcatul! Iată alături două pilde:
Munca şi lenea 65
Munca şi rugăciunea
Pilda unui seceriş ostăşesc
„Cucernice şi scumpul nostru părinte Iosif!
În satul nostru sunt nişte obiceiuri, aşa-numitele clăci la
seceratul grâului.
La o astfel de clacă am avut ocazia să iau parte şi eu în
ziua de 9 iulie. Această clacă a fost la un frate ostaş, unde
s-au strâns peste 30 de secerătoare, care erau aproape toa-
te ostaşe ale Domnului. Iar aceste ostaşe, intrând în lanul
de grâu, au început să cânte cântări ostăşeşti. Secerau şi
cântau. Atât de minunat cântau din cântările Oastei, încât
răsuna câmpia, iar ceilalţi secerători de pe câmp stăteau mi-
raţi şi ascultau minunatele cântări de bucurie spre slava lui
Dumnezeu.
La amiazi, am luat masa, am intrat în pădurea apropiată,
la un izvor rece şi cristalin, în umbra răcoroasă a codrului.
În murmurul unui pârâiaş şi în ciripitul păsărilor, am intonat
cântarea de mărire a lui Dumnezeu «Cer şi mare, şi pământ».
După o rugăciune duhovnicească, am luat masa cu mulţumită,
după care ne-am sculat din nou la lucru şi, până seara, plini
de putere şi de dragostea Domnului, am continuat în cântări şi
bucurii.
Iar seara am plecat acasă. La intrarea în sat, încolonaţi
frumos, răsuna satul de cântări. Aşa că ieşeau toţi la poartă să
vadă ce este.
După aceea am luat masa şi ne-am bucurat mai departe.

Aşa am petrecut o zi cu mari bucurii la secerat.
Slăvit să fie Domnul!”
I. MUREŞAN, ostaş,
Chiuieşti – Someş
SĂ LUCRĂM CÂNTÂNDU-I DOMNULUI
Oamenii cei lumeşti lucrează cântându-i diavolului fel de

fel de cântece plăcute lui. Noi, ostaşii Domnului, să lucrăm
cântându-I Domnului. La plug, la pădure, la lucru, la fabrică,
pe stradă, pe câmp, pe drum, pe tot locul să răsune cântările
noastre de slavă Domnului.
Munca şi lenea 67
Munca şi păcatul
Pilda unui seceriş lumesc
„În ziua de 11 iulie, s-a mai ţinut la noi în sat (şi, durere!,
tocmai la părintele unit) o clacă de secerat grâu, cu peste 35
de persoane, la care părintele le-a adus trei muzicanţi, pe care
i-a pus înaintea secerătorilor să le cânte întruna. Iar secerătorii
n-au mai încetat toată ziua de a cânta tot felul de cântece mur-
dare şi porcoase.
Asta era mulţămita ce se aducea către Cel Ce trimite ploaia
binecuvântată şi aducătoare de rod, către Cel Ce trimite ploaie
timpurie şi ploaie târzie.
Ce durere era pentru mine când mă gândeam la claca
noastră de ieri, cea duhovnicească, şi când priveam pe cea de
astăzi pe care am auzit-o toată ziua de acasă. Căci ei secerau în
grădina parohială şi eram aproape.
Ce mă durea când vedeam pe micuţii copilaşi de prin sat
alergând ca să „se lumineze” şi ei din „lumina” scripcarilor.
Şi mă gândeam câtă deosebire este între secerătorii lui Boaz
şi aceştia. Ce frumos i-a salutat Boaz pe secerători, cu cuvin-
tele: «Domnul să fie cu voi!» Iar ei au răspuns: «Domnul să te
binecuvânteze!» (Rut 2, 4). Iar acum, muzicanţi şi tot felul de
vorbe murdare, la secerişul grâului din care se aduce Sfânta
Jertfă! Aşa ceva n-am mai pomenit!
Într-o foaie, am citit cum un mare învăţat olandez
spunea că pe timpul primilor creştini ţarina era declarată
ca loc sfânt, peste care s-au revărsat binecuvântările lui

Dumnezeu. Şi era oprit şi chiar numai să intre în ţarină mu-
zică sau cântece lumeşti sau altceva, decât numai rugăciuni
şi slujbe sfinte de câte 4 ori pe an. Iar azi... cu muzicanţi în
fruntea secerătorilor!...
Când scriu aceste rânduri e sâmbătă seara, e noapte târziu,
ora 11:45, iar în curtea şi şura «luminătorului» se aud tropote
de joc şi bucurii, cum le numesc ei. Curat Babilon şi Sodomă!
Rămân sărutându-Vă mâinile cu dragoste frăţească.”
I. MUREŞAN, ostaş,
Chiuieşti – Someş
Munca şi lenea 69
Cei ce lucrează duminica

În Vechiul Testament, cel ce lucra în ziua Domnului
era pedepsit cu moartea (Ieş 35, 2)
Între cele zece porunci pe care Dumnezeu ni le-a lăsat, se
află şi porunca de a ne feri de orice fel de lucru în ziua a şaptea,
în Ziua Domnului, în ziua Duminicii (şi în sărbători).
„Şase zile să lucrezi şi să-ţi faci toate treburile. Dar ziua
a şaptea este ziua de odihnă a Domnului Dumnezeului tău; să
nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta,
nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici măgarul tău,
nici vreunul din dobitoacele tale, nici străinul care este în lo-
curile tale” (Deut 5, 13-14).
„Şase zile să lucraţi, dar ziua a şaptea să fie închinată
Domnului... Cine va face vreo lucrare în ziua aceea să fie pe-
depsit cu moartea” (Ieş 35, 2).
Dar lăcomia omului a stricat şi această poruncă dumneze-
iască. Împins de lăcomie, omul iese la lucru în Ziua Domnului.
Unii lucrează în Ziua Domnului, iar alţii se „odihnesc” prin
cele cârciumi şi păcate. Şi cu toţii îşi omoară sufletul, pentru că
lucrul şi păcatul din Ziua Domnului se pedepsesc şi azi ca pe
vremea Vechiului Testament: cu moarte şi pieire sufletească.
„Şase zile veţi lucra” – zice porunca Domnului, dar omul de

colo, îndemnat de lăcomie, răspunde: Mie, Doamne, nu mi-s des-
tule cele şase zile... mie îmi trebuie şi Ziua Ta... ziua a şaptea...”
Şi, astfel, omul fură şi ziua a şaptea; scoate la lucru şi ziua a

şaptea, Ziua Domnului, ziua odihnei, ziua sufletului şi a îngrijirii
de suflet. Şi crede omul că merge înainte cu această nelegiuire.
E cunoscută istoria cu cele şapte surori din care şase ie-
şeau totdeauna la lucru, iar a şaptea îngrijea casa şi masa.
– Asta nu-i cu dreptate – ziseră, într-o zi, cele şase surori –
sora noastră să stea ca o doamnă acasă!... Să iasă şi dumneaei
la lucru în rând cu noi.
Şi o scoaseră şi pe ea la lucru. Dar, seara, când se întoarse-
ră acasă, îşi văzură îndată greşeala: nici tu mâncare gătită, nici
tu casă curată. Şi n-au mai scos-o la lucru.
Ziua Domnului, Duminica, este chemată să binecuvânteze
munca omului din cele şase zile. Cei ce scot Duminica la lucru
fac tot aceeaşi ispravă ca şi cele şase surori care au scos pe sora
lor, a şaptea, la lucru, în rând cu ele.
Cu lucrul de duminică omul îşi pierde binecuvântarea

muncii din cele şase zile. Iar cu cârciuma de duminică îşi pier-
de şi sufletul.
Munca şi lenea 71
Munca şi lenea
în ţările biblice şi în cele nebiblice
Biblia, Cartea lui Dumnezeu, a lucrat şi lucrează în lume
şi în suflete într-un chip extraordinar. Biblia are puterea taini-
că, cerească, de a-l schimba pe om, de a-l desăvârşi, de a-l face
om adevărat, cum s-ar zice.
Adâncirea în Biblie dă pe omul întreg aşa cum l-a creat
Dumnezeu. În toate ramurile şi direcţiile vieţii, Biblia îşi pune
pecetea ei, pecetea vieţii celei adevărate. Lucrul acesta se poa-
te vedea şi în direcţia muncii. Biblia ne dă şi pe creştinul har-
nic. Creştinul biblic este şi om harnic, un om ce iubeşte munca
şi îşi câştigă traiul vieţii prin muncă cinstită.
Adevărul acesta se vede şi uitându-ne pe harta Europei şi
cercetând viaţa ţărilor şi a popoarelor biblice şi a celor nebi-
blice. Toate ţările biblice: Anglia, Elveţia, Suedia, Norvegia,
Germania, Statele Unite etc., sunt ţări de muncă, sunt ţări ves-
tite în hărnicie şi muncă. Dar cu mult mai scăzută este munca
şi hărnicia din ţările nebiblice (Rusia, Balcani, Spania, Italia,
Franţa etc.).
Este proverbială trândăvia şi lenea omului din Orient, ca
şi cea din Spania şi din alte ţări nebiblice din Occident.
Biblia a aşezat şi munca la locul şi preţuirea ce i se cu-
vin. Numai un creştin de lume umblă să trăiască fără mun-
că, cu cât mai puţină muncă, umblă să trăiască cu fel de fel
de apucături şi înşelăciuni. Iar fuga aceasta de muncă, lenea
aceasta, a zămislit şi o mulţime de alte păcate. De aici s-a

născut şi hoţia, adică furarea muncii altuia. Hoţia totdeauna
trăieşte şi înfloreşte numai între oamenii cei leneşi. În acest
înţeles zicea Apostolul Pavel: „Cel ce fură să nu mai fure, ci
mai degrabă să lucreze cu mâinile lui, ca să aibă ce să dea
celor lipsiţi” (Ef 4, 28).
Munca şi lenea 73
Iar cu hoţia se ţin de mână şi pungăşia, corupţia, înşelăto-

ria, crima şi tot neamul lor cel rău. Unde înfloresc hoţia, pun-
găşia şi corupţia acolo e semn că lipsesc Biblia şi munca – şi
sunt de faţă lenea şi păcatul.
Cum stă ţara noastră cu munca şi lenea? Acolo suntem şi
noi între ţările nebiblice. Concepţia cea adevărată, cea biblică,
despre muncă lipseşte şi la noi, atât jos, în popor, cât şi sus, în
lumea cărturarilor.
Ţăranul nostru, în mare parte, vede în muncă o pedeapsă
de care umblă să-şi scape măcar copilul, făcându-l „domn” la
oraş.
Iar sus, în lumea domnilor noştri, lenea îşi arată roadele
ei şi mai şi. Însăşi politica de partid, cu nesfârşitele ei partide
şi politicieni, constituie o grăitoare dovadă despre lene, despre
silinţa de a trăi fără muncă cinstită. Ce să mai zicem apoi de
ruşinea cu bacşişul, mituirea, corupţia de pe la uşile birourilor?
Toate acestea din lene şi din păcat purced.
În timpul din urmă se vorbeşte mult de invazia, de primej-
dia străinilor. Ne acaparează străinii bogăţiile. Dar – spunea
foarte bine un învăţat de-al nostru – însăşi invazia străinilor este
o dovadă despre lenea noastră. Căci speculantul poate pătrunde
şi prinde rădăcină numai acolo unde află lene şi trândăvie.
Cu Oastea Domnului lucrăm şi în direcţia aceasta, pătrun-
zând în popor cu Biblia, căci Biblia are mare putere de a-l
schimba pe om şi viaţa lui.
Cu ajutorul Bibliei am creat pe ţăranul cel nou, am cre-
at „ţărănimea cea nouă”, care, la rândul său, va crea ţara cea
nouă, România cea nouă. Prin Biblie s-a regenerat în veacurile
trecute Anglia, devenind ţara muncii, ţara cinstei şi ţara vieţii
evanghelice.
Istoria va arăta, la vremea sa, ce a lucrat Oastea Domnului
şi în direcţia aceasta.
LENEA ŞI SĂRĂCIA
Lenea târăşte după sine şi sărăcia, iar sărăcia aduce în casa

omului necaz, lipsă, trai rău şi altele.
Unde sunt bani mulţi şi avere mare – spunea cineva – aco-
lo, de cele mai multe ori, e de faţă şi diavolul. Dar scriitorul
nostru popular Anton Pann răspundea la asta: „Unde-i lene şi
sărăcie, acolo sunt nouăzeci şi nouă de diavoli”.
„Oriunde se munceşte este şi câştig, dar oriunde numai se
vorbeşte este lipsă” (Pld 14, 22).
Munca şi lenea 75
Munca şi sănătatea
„Întru toate lucrurile fii sârguitor şi toată
NEPUTINŢA va fugi de la tine” (Sirah 31, 26).
Munca susţine sănătatea. De ce? Pentru că în organismul

nostru, prin alimentaţie, intră mereu diferite toxine (otrăvuri)
care trebuie eliminate. Iar această eliminare o ajută munca.
Lucrând şi asudând, otrăvurile se elimină din corp. Corpul se
simte uşor şi înviorat. Pe lângă asta, munca împiedică a se de-
pune grăsime pe organele interne (stomac, inimă etc.).
La cei ce lenevesc, la cei ce „trăiesc bine” şi nu lucrează,
se întâmplă tocmai contrariul. Nelucrând, organismul lor nu
poate elimina toate otrăvurile (toxinele). Organismul se into-
xică mereu. Pe organele interne (stomac, inimă etc.) se aşază
grăsime şi greutate.
De aici, bolile cele multe la domni (boli de stomac, rinichi,
ficat, inimă etc.). Grăsimea lor e boală şi greutate. Pentru asta
medicii îi trimit pe la băi unde sunt puşi să asude şi să bea ape
amare, ca să „se cureţe” şi să slăbească. Dacă ar face muncă în
soare şi în aer liber, n-ar mai avea lipsă de băi. O vară de coasă
ar fi cea mai bună cură pentru mulţi!
De când eram copil, îmi aduc aminte că preotul din satul
nostru, apucând a se prea îngrăşa, a consultat nişte medici vestiţi
de la Viena. După ce s-a întors de acolo, se ducea la pădure, unde
tăia lemne şi ieşea la plug. Asta era „medicaţia” ce i se dăduse.
Munca în aer liber, în soare, în lumină e sănătate şi medicament.
„Lucraţi ca pentru Domnul”

„Orice lucraţi, lucraţi din toată inima,
ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni”
(Col 3, 23).
Evanghelia a dospit şi înnoit viaţa oamenilor în toate di-

recţiile. Evanghelia a adus un nou duh şi în munca omului.
„Orice lucraţi – zice Apostolul Pavel – lucraţi din toată
inima, ca pentru Domnul, şi nu ca pentru oameni” (Col 3, 23).
Un creştin adevărat, oriunde e angajat să facă un lucru,
nu-l face de mântuială, nu-l face de teama supravegherii, ci îl
face socotindu-se pe sine un angajat al Domnului, care lucrea-
ză pentru Domnul. Un creştin adevărat, un ostaş al Domnului,
oriunde e pus la lucru, fie în serviciu, fie în lucrul mâinilor, el
lucrează „din toată inima, ca pentru Domnul”.
Lucraţi ca pentru Domnul! O, cum s-ar schimba faţa lumii
dacă fiecare om ar lucra ca pentru Domnul! N-ar mai trebui
atunci atâta supraveghere, grijă şi ceartă.
Şi, o, ce binecuvântare ar fi într-un sat, într-o ţară, când
şi slujbaşii ar lucra ca pentru Domnul. Când de la primul-
ministru până la primarul şi la paznicul satului toţi ar lucra
ca pentru Domnul. N-ar mai trebui atunci atâţia inspectori şi
parainspectori. Ca prin minune ar dispărea şi hoţiile, şi ne-
dreptatea, şi corupţia şi mituirea. Averea statului ar fi socotită
ca averea Domnului şi nimeni n-ar mai umbla să fure statul
şi să-l înşele.
Munca şi lenea 77
O, cum s-ar schimba cu totul oamenii, când ar lucra ca

pentru Domnul!
– Dar tu, de când ai intrat în Oaste? fu întrebată o servitoa-

re ostaşă de către o prietenă a ei.
– De când mătur şi pe sub paturi – răspunse ostaşa – căci
mai înainte lucram numai de ochii stăpânei, dar acum lucrez
ca pentru Domnul.
– Bine că se duse stăpânul – zise odată un lucrător că-

tre tovarăşul său, care era ostaş. De acum ne putem pune pe
odihnă.
– Stăpânul meu nu S-a dus – răspunse ostaşul. Domnul
meu e de faţă; El mă vede şi nu-L pot înşela. Eu lucrez ca
pentru El.
Lucraţi ca pentru Domnul! Cine trăieşte această parolă

poate aduce cu ea şi suflete pierdute la Domnul.
Un domn de la oraş dăduse unei spălătorese credincioase
nişte albituri la spălat. Mirat, pe urmă, de preţul mai scăzut al
lucrului, întrebă:
– Cum se face că dumneata lucrezi cu mult mai ieftin de-
cât alţii?
– Pentru că, răspunse femeia, eu lucrez ca pentru Domnul.
Mi-am socotit lucrul, mi-am socotit câştigul; să cer mai mult,
ar însemna nu să te înşel pe dumneata, ci pe Domnul.
Mirat de această pildă de trăire a Evangheliei, domnul
acela s-a apropiat de Biblie şi a devenit şi el un credincios. Şi
spunea la toată lumea că pe el l-a convertit o spălătoreasă.
Lucraţi ca pentru Domnul! Ce puţin se vede această parolă

în viaţa creştinilor de azi! O dovadă este şi aceasta despre creş-
tinătatea de nume de azi.
Noi, ostaşii Domnului, să trăim şi parola aceasta; să lu-

crăm ca pentru Domnul, pentru ca şi prin aceasta să vestim pu-
terea Evangheliei şi să aducem la mântuire sufletele pierdute.
FEMEIA CEA HARNICĂ ŞI CINSTITĂ (PLD 31, 10-31)
„Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de preţ

decât mărgăritarele.
Inima bărbatului se încrede în ea şi nu duce lipsă de ve-
nituri.
Ea face rost de lână şi de in şi lucrează cu mâini harnice.
Ea se scoală când este încă noapte şi dă hrană casei sale şi
împarte lucrul de peste zi slujnicelor sale.
Se gândeşte la un ogor şi-l cumpără; din rodul muncii ei
sădeşte o vie.
Ea îşi încinge mijlocul cu putere şi îşi oţeleşte braţele.
Vede că munca îi merge bine, lumina ei nu se stinge noaptea.
Ea pune mâna pe furcă şi degetele ei ţin fusul.
Ea îşi întinde mâna către cel nenorocit, îşi întinde braţul
către cel lipsit.
Nu se teme de zăpadă pentru casa ei, căci toată casa ei este
îmbrăcată cu cărămiziu (haine de lână).
Ea îşi face învelitori, are haine de in subţire şi purpură.
Bărbatul ei este bine văzut la porţi, când şade cu bătrânii
ţării.
Ea face cămăşi şi le vinde şi dă cingători negustorului.
Ea este îmbrăcată cu tărie şi slavă şi râde de ziua de mâine.
Ea deschide gura cu înţelepciune şi învăţături plăcute îi
sunt pe limbă.
Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei şi nu mă-
nâncă pâinea lenevirii.
Munca şi lenea 79
Fiii ei se scoală şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală

şi-i aduce laude zicând: Multe fete au o purtare cinstită, dar tu
le întreci pe toate”.
O PILDĂ OSTĂŞEASCĂ:
Ajutorarea prin muncă a celor lipsiţi
La propunerea fratelui Adam Borza – un vrednic ostaş
al Domnului – fraţii din comuna Vinerea, jud. Hunedoara, au
hotărât să secere o holdă a unui frate mai bogat, iar cu banii
strânşi să ajute pe săraci.
Iată o pildă vrednică de urmat.
Fraţii din Uzdin – Iugoslavia, de asemenea, au arendat şi

au lucrat pământ, din beneficiu acoperind lipsurile Oastei şi
ale săracilor.
Fraţii din 15 comune ale judeţul Rădăuţi au pus mână

de la mână şi au zidit o casă de locuit unei biete văduve din
comuna Burla.
Iată tot atâtea pilde vrednice de urmat!
CEI CE NU POARTĂ GRIJA CASEI
Între datoriile muncii, Cuvântul lui Dumnezeu a amintit şi

grija de casă; grija omului de casa şi moşioara lui: „Dacă nu poar-
tă cineva grijă de ai lui şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat
de credinţă şi este mai rău decât un necredincios” (I Tim 5, 8).
Un creştin adevărat îşi îndeplineşte şi datoria faţă de casă
şi faţă de familie.
OCUPAŢII AMINTITE ÎN BIBLIE
În Biblie sunt amintite aproape toate ocupaţiile. Dăm în

continuare câteva dintre ele:
Plugăria (Fac 3, 17-19 – Adam; 4, 2. 9, 20 – Noe; Sirah
38, 28-29). Lucrători în aramă (Fac 4, 22; III Regi 7, 13).
Treierători de grâu (Jud 6, 11). Cărămidari (Ieş 1, 14).
Tăbăcari (Fapte 10, 6). Ţesători de corturi (Fapte 18, 3).
Aurari-argintari (Fapte 19, 24). Logofeţi (Fac 39, 5 – Iosif).
Tâmplari (Mt 13, 55; Sirah 38, 30). Fierari (Sirah 38, 33-
36). Olari (Sirah 38, 37-40). Medicina (Col 4, 14 – „Luca,
doctorul preaiubit”). Brutari (I Regi 8, 13). Gospodăria casei
(Prov 31, 10-31). Vopsitoria (Ieş 35, 25). Negustoria (Prov
31, 24). Croitoria (Fapte 9, 39 – Tabita). Păstorit-oierit (Fac
4, 2 – Abel; 4, 20; 29, 6 – Rahela; Ieş 3, 1 – Moise; I Regi
16, 11 – David). Pescăria (Mt 4, 18). Vameşi (Mt 9, 9 – Levi;
Lc 19, 2 – Zaheu). Zidăria (Neemia 3, 2 etc.). Tăietori de
lemne (III Regi 5, 6). Cioplitori de pietre (III Regi 5, 17-
18). Slujbaşi de stat (III Regi 4, 1-19). Muzicanţi (Fac 4, 21).
Scriitori (III Regi 4, 3).
NOUL TESTAMENT ŞI TABACHERA
– De când port în buzunar Noul Testament în locul taba-

cherei de tutun şi citesc în el – zicea un frate ostaş – am băgat
de seamă că, la orice lucru, am un spor cu mult mai mare.
– Şi eu, de când, mergând pe lângă carul cu boi, am înce-
put să cânt cântările lui Dumnezeu – zicea un alt frate ostaş –
nu mi s-a mai stricat niciodată carul în drum şi n-am mai avut
pagubă în vite.
Munca şi lenea 81
Istorioare despre muncă şi lene
O pedeapsă din vechime

În vechime, celor leneşi li se dădea o pedeapsă ciudată.
Câte doi-trei leneşi erau băgaţi într-o pivniţă unde era o pompă
de scos apă. Pivniţa era apoi încuiată şi inundată cu apă. Apa
creştea, şi cei leneşi trebuia să pună mâna pe pompa de scos
apă. Altfel erau pierduţi: îi îneca apa.
Cu lecţia asta se lecuiau de lene.
Când ne împresoară valurile lipsurilor, să ne rugăm şi să
punem mâna cu nădejde pe „pompă”, pe lucru.
Păsările şi hrana lor

„Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră,
nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel Ceresc le hrăneşte”,
a zis Mântuitorul (Mt 6, 26).
Da! Aşa este; dar nu s-a pomenit undeva ca Dumnezeu să
arunce hrana de-a gata în cuiburile păsărilor, ci ele trebuie să
alerge după ea.
Toate vietăţile aleargă şi umblă după hrana ce le-a rânduit-
o Dumnezeu.
Cerbul şi melcul
Cei mai mulţi creştini – zicea un Sfânt Părinte – sunt sprin-
teni şi iuţi ca cerbul când e vorba de lucrurile cele trecătoare.
Dar când e vorba de lucrul Domnului, ei devin deodată

melcul ce abia se târăşte.
O lege din Egipt

Un rege din vechiul Egipt, Arnosis, făcuse o lege în puterea
căreia fiecare cetăţean trebuia să dovedească în fiecare an ce fel
de ocupaţie are şi din ce anume trăieşte. Cine nu putea dovedi
era scos din ţară, aşa cum albinele alungă trântorii din stup.
Ce bună ar fi această lege şi pentru zilele noastre!
Cetăţenia şi palmele
Un vestit bărbat de stat roman, cenzorul Catto, dădea
dreptul de cetăţean roman numai acelora care puteau arăta pal-
mele muncite şi asprite de muncă, dovedind prin aceasta că îşi
câştigă traiul vieţii prin muncă cinstită.
Acuzat de vrăjitorie
Un harnic plugar roman a fost o dată acuzat de vrăjitorie
din partea vecinilor săi. „Omul acesta este un vrăjitor, ziceau
vecinii, pentru că de pe o moşie cu mult mai mică decât a noas-
tră scoate totdeauna roade cu mult mai multe decât noi... Cu
vrăjitoria ne fură şi rodul nostru”.
În ziua judecăţii, plugarul pârât apăru în faţa judecătorilor
cu vitele sale şi cu uneltele sale de plugărit.
– Iată, domnilor judecători, zise el, acestea sunt vrăjitori-
ile mele cu care scot roade multe din pământ... Aş fi adus aici,
drept martori, şi sculările mele de dimineaţă şi sudorile mele,
dar pe acestea nu le-am putut aduce.
Pârâtorii au rămas ruşinaţi.
Munca şi lenea 83
Cuprins
Cuvânt înainte..........................................................................5
Partea I ...................................................................................7
„Ţarina unui om leneş” (Pld 24, 32)........................................9
Moşioara de la Numeri 36, 7-9..............................................13
Satan nu e leneş...............................................................15
Ţarina totdeauna rodeşte ceva................................................17
Până când vei dormi, o, leneşule? (Pld 6, 9)..........................21
„Încă puţin somn, încă puţină odihnă” (Pld 24, 33)...............25
Oastea cheamă „la lucru”.......................................................29
Partea a II-a .........................................................................33

Munca e o poruncă dumnezeiască.........................................35
Munca cea legată cu cerul......................................................38
Munca în epistolele Sfântului Apostol Pavel.........................43
Munca şi vestirea Evangheliei...............................................46
Munca şi Oastea Domnului....................................................49
Munca e sănătate trupească şi sufletească. Lenea... .......52
Când oamenii dormeau....................................................54
Munca şi lăcomia...................................................................57
Zeciuiala din Vechiul Testament.....................................60
Plugul şi fabrica.....................................................................61
Maşina.............................................................................63
Pe toţi aleşii Domnului... . ..............................................63
Munca, sudalma şi păcatul..............................................64
Munca şi rugăciunea..............................................................65
Să lucrăm cântându-I Domnului.....................................66
Munca şi păcatul....................................................................67
Cei ce lucrează duminica.......................................................69
Munca şi lenea în ţările biblice şi în cele nebiblice...............71
Lenea şi sărăcia...............................................................74
Munca şi sănătatea.................................................................75
„Lucraţi ca pentru Domnul”...................................................76
Femeia cea harnică şi cinstită (Pld 31, 10-31)................78
O pildă ostăşească:..........................................................79
Cei ce nu poartă grija casei.............................................79
Ocupaţii amintite în Biblie..............................................80
Noul Testament şi tabachera............................................80
Istorioare despre muncă şi lene..............................................81
O pedeapsă din vechime............................................81
Păsările şi hrana lor....................................................81
Cerbul şi melcul.........................................................81
O lege din Egipt.........................................................82
Cetăţenia şi palmele...................................................82
Acuzat de vrăjitorie...................................................82

Părintele Iosif Trifa, Munca Și Lenea

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Părintele Iosif Trifa, Munca Și Lenea

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

2 Părintele IOSIF TRIFA

Preot IOSIF TRIFA

De ani de zile, cu darul şi ajutorul Domnului, ne silim la

Sibiu, la 12 iulie 1936

MUNCA ŞI LENEA CEA DUHOVNICEASCĂ

„Ţarina unui om leneş” (Pld 24, 32)

de la fiecare animal, pasăre, peşte, insectă şi de la fiecare plan-

Şi acum să ne întoarcem la ţarina omului leneş.

vorba grea de nebun. De ce? Pentru că el avea o moşie, avea

şi Evanghelia. Nu pământul în sine este o avere, ci lucrarea lui.

Moşioara de la Numeri 36, 7-9

duhovnicesc, o ţarină duhovnicească, în care, la fel, trebuie să

cu această „avere”, ea este o avere moartă care nu produce

Un creştin leneş – oricine ar fi el – acela este „un om fără

creştin, ci este un om fără minte. Căci Domnul Iisus n-a fost un

Ţarina totdeauna rodeşte ceva

Ţarina cea nelucrată e firea cea veche. Ea îşi dă rodul ei

O, ce grozav lucru este să vezi un „ogor”, un om, pe care

rii nu poţi fi şi pentru Dumnezeu şi pentru vrăjmaşul-diavol.

Până când vei dormi, o, leneşule? (Pld 6, 9)

Dar să luăm aminte! Satan se amestecă şi acolo unde omul

Iar tu, cel care eşti în „brazdă”, la lucru, ai grijă să nu te

30 de ani într-o viaţă. Dar, o, dacă s-ar putea face o statistică şi

„Încă puţin somn, încă puţină odihnă” (Pld 24, 33)

Îl trezeşti mai târziu, colea către „amiază”, către „amiaza”

toarce de la lucru. Acum vine seara, vine bătrâneţea şi trebuie

Trezeşte-te, cela ce dormi! Treziţi-vă, cei ce dormiţi! Nu

Oastea cheamă „la lucru”

în ogorul Domnului!... Să lăsăm lenea şi somnul; să ne punem

Domnul Iisus a fost şi o pildă de lucru şi hărnicie: „Tatăl

„Statutele” şi „regulamentele” unui plugar

mente speciale. Avem însă, în schimb, „pluguri”, „sape”, „se-

MUNCA ŞI LENEA CEA TRUPEASCĂ

Munca e o poruncă dumnezeiască

Munca, lucrul pentru traiul vieţii, e o poruncă dumneze­

lăria în casa lemnarului Iosif. Creş­tinul cel adevărat este un

Despre Însuşi Dumnezeu, Creatorul lumii, spune Cuvântul

Munca cea legată cu cerul

Fără binecuvântarea Domnului, vai de sporul omului! „În

Ce mult se vede acest adevăr mai ales în munca plugarului!

„Aţi semănat grâu, dar veţi secera spini. Ostenitu-v-aţi,

se roagă, iar în vremea asta un înger ară în locul lui. Icoana

Munca în epistolele Sfântului Apostol Pavel

vrea să lucreze, nici să nu mănânce... Auzim însă că unii dintre

Apostolul Pavel scriindu-şi epistolele de lângă războiul de ţesut corturi – meseria

cat de pomană pâinea nimănui ci, lucrând şi ostenindu-ne, am

Munca şi vestirea Evangheliei

o pildă de urmat. Căci, când eram cu voi, vă spuneam lămurit:

Acolo unde fraţii erau mai tari şi înţelegeau apostolia şi

Iată cu câtă grijă a folosit Apostolul Pavel „laptele” şi

Munca şi Oastea Domnului

Domnul singur ştie ce fel de câştig material am eu după pai-

căci mă pricep la meseria aceasta şi nu vreau să mănânc de

fura şi pe mine să-mi zic: Ei, acum am la spate un milion...

MUNCA E SĂNĂTATE TRUPEASCĂ ŞI SUFLETEASCĂ.

Precum am spus, munca nu trebuie privită atât ca o pe-

Munca înviorează puterile sufleteşti şi trupeşti ale omului,

Rea, Durerea, Deznădejdea etc., care, ca nişte haite de câini ai

– E grozav de leneş – a început prietenul.

CÂND OAMENII DORMEAU

pească. De altfel, aceste două feluri de lene sunt surori dulci.

În pilda cu vrăjmaşul semănător de neghină, Mântuitorul

mulţi trântori şi leneşi, cărora, „neavând de lucru”, le dă dia-

Munca, lucrul pentru traiul vieţii, e o poruncă dumneze

lăria în casa lemnarului Iosif. Creştinul cel adevărat este un