Parenting, perspective socio-

culturale în creșterea și
educarea copiilor

Vasile(Marin)P.A Carmen-Maria

Master:Educație Timpurie
Profesor coordinator : Catalina Ulrich Hygum
Anul II

CUPRINS

Interviu cu un părinte 2

Parenting, perspective socio-culturale în creșterea și educarea copiilor 4

 Interviu cu un părinte
● Mămica unui copil de la grupa mea

1. Care sunt acele lucruri pe care un părinte NU ar trebui să le spună niciodată copilului
său?
,,După părerea mea ,unui copil nu trebuie să îi spună niciodată că nu este dorit ,iubit sau
special pentru el .,,

2. Este o idee bună să hrănim frica în copiii noștri sau să folosim frica pentru
a-i determina să facă ce ne dorim?
,,Sunt de părere că folosirea fricii nu este un lucru tocmai benefic ,deoarece această
tehnică nu face decât să creeze un blocaj emoțional și să stopeze dezvoltarea firească a
copilului.,,

3. Ce greșeli NU ar trebui să facem ca parinți?

,,Sinceră să fiu ,toți părinții fac greșeli ,însă cred că este foarte important să creem o
comunicare și o conexiune cu copilul nostru ,astfel încât chiar dacă greșim să putem găsi
împreună cu copilul o rezolvare .,,

4. Chiar este o idee bună să ne lăudăm copiii?

,,Sunt de părere că lauda în exces nu face decât să creeze în mintea copilului o
supraestimare ce v-a dăuna mai târziu dezvoltării personaliții copilului ,făcându-l să se
creadă tot timpul superior oamenilor din jurul lui.,,

5. Ce să facem când copiii ne cer în exces să folosească tableta, telefon sau alte gadget-uri?
,,Este o întrebare foarte des întâlnită ,sinceră să fiu eu încerc pe cât posibil să evit
folosirea acestor tehnologii și să încerc să creez activități ce captează interesul
copilului ,încerc să petrec cât mai mult timp cu acesta făcând activități comune ,însăși
câteodată este imposibil să evit această folosire de tehnologie ,dar încerc să creez un
program de folosire a acestor tehnologii.
6. De ce nu avem răbdare cu copiii noștri și ce am putea face ca să ne recuperăm această
rabdare?
Răbdarea în zilele noastre a început să fie foarte greu de ,,găsit,, , deoarece trăim vremuri
foarte stresante ,lipsurile ne îndeamnă să ne focusăm mai mult pe obținerea veniturilor
decât pe activitâțile cu copiii noștri . Sunt de părere că noi ca și părinți trebuie să
încercăm să avem un timp dedicat doar copiilor noștri ,fără să aducem vorba de locul de
muncă sau să venim acasă cu problemele de acolo, să ne creăm o rutină prin care să
petrecem câteva momente cu copilul ,să vedem nevoile lui ,dorințele acestuia și să
încercăm să avem o conexiune cât mai strânsă cu el.

7. Ce înseamnă, de fapt, să fii un părinte isteț și să-ți dorești un copil de succes?

Oricare părinte cred că își dorește pentru copilul său tot ce este mai bun și mai de
preț ,însăși un părinte isteț știe că un copil pentru a fi un om de succes ,trebuie să facă
greșeli ,să învețe din ele și să pună în aplicare ceea ce tocmai a învățat . Un părinte isteț
trebuie să își lase copilul să descopere lumea ,să îl lase să ia propriile decizii și să îl
susțină ,chiar dacă uneori nu sunt cele mai bune decizi ,trebuie să fie acolo pentru el ,iar
toate aceste lucruri nu face decât să creeze omul de succes de mâine .
 Parenting, perspective socio-culturale în creșterea și educarea copiilor
ESEU

Educația parentală urmărește reducerea gradului de vulnerabilitate a persoanelor și presupune un

transfer de competențe eficiente, de la specialist la familie, pe termen lung. Ea se adresează
tuturor categoriilor de părinți, fără excepție, vizând activarea resurselor parentale intrinseci,
sporirea competențelor parentale (educația copiilor),abilităților educative și nu modificarea unui
comportament sau a unei structuri existente. Educaţia parentală reprezintă educaţia prin care
pregătim tânăra generaţie în direcţia preluării modelelor parentale, respectiv, construim modelele
şi stilurile parentale. Aceasta este o activitate de formare şi include orice tip de acţiune educativă
de informare, sensibilizare, învăţare, antrenare, clarificare referitoare la valori, atitudini şi
practici parentale de educaţie.

,,Meseria,, de părinte se învaţă destul de greu, deoarece nu există rețete de-a gata, iar
multitudinea modelelor preluate din diferite surse nu garantează succesul. Totul depinde de
iscusința meseriașului de a simți nevoile celui mic și de a-i oferi dragostea necondiționată.
Meserie, care nu este răsplătită prin valori materiale și cu efect imediat, dar care, dacă este făcută
bine, îți aduce cea mai mare satisfacție – sentimentul de mândrie că ai reușit să plăzmuiești un
suflet bun, curat, întruchipat în ceea ce se numește FERICIREA.

Apariţia copilului pe lume este o minune. Familia în care se naşte un copil devine cu adevărat
fericită. Viaţa de familie este corelată cu acest fenomen frumos, multaşteptat de ambii soţi, care
le pune la încercare maturitatea, dragostea, responsabilitatea, competenţa, disponibilitatea pentru
dăruire, altruism, stăpânire de sine, tact şi compasiune.

Venirea pe lume a unui copil semnifică o transformare radicală a vieţii personale, în special a
celei de cuplu. Locul pe care bebeluşul îl ocupa în viaţa unei familii este foarte important.
Primele luni după naştere reprezintă o perioadă intensă în planul organizării şi adaptării şi
provoacă o serie de întrebări şi dificultaţi, printre care: oboseala şi nopţi nedormite; presiunile
exercitate de prieteni şi familie privind îngrijirea corectă a copilului; teama de a nu răspunde în
mod corect nevoilor celui mic; dificultăţi de adaptare ale tatălui la noul său rol şi la relaţia
mamă-copil, din care adesea se simte exclus; distanțarea soților; depresia post-partum; etc.

Părintele trebuie să ştie că mediul de viaţă şi educaţia sunt factori esenţiali în dezvoltarea
copilului. În orice familie, copiii au nevoie de multă iubire, grijă şi atenţie. Ei se simt iubiţi şi în
siguranţă când sunt ascultaţi fără să fie certaţi. Dacă ,,li se tot face morală” şi nu vor fi ascultaţi,
ei vor începe să-şi ascundă sentimentele, nevoia de comunicare fiind strâns legată de nevoia de
dragoste. Autoritatea părintească nu se realizează prin forţă şi brutalitate. Ea este rezultatul firesc
al unor relaţii echilibrate, morale şi umane. O autoritate firească duce la relaţii de destindere şi
ataşament, o falsă autoritate duce la o relaţie tensionată, la conflicte permanente. Autoritatea
părintească trebuie să fie suplă, fermă şi să se adapteze vârstei.Așa cum ne-a fost prezentat și în
interviu ,, 7.Ce înseamnă, de fapt, să fii un părinte isteț și să-ți dorești un copil de succes?

Oricare părinte cred că își dorește pentru copilul său tot ce este mai bun și mai de preț ,însăși un
părinte isteț știe că un copil pentru a fi un om de succes ,trebuie să facă greșeli ,să învețe din ele
și să pună în aplicare ceea ce tocmai a învățat . Un părinte isteț trebuie să își lase copilul să
descopere lumea ,să îl lase să ia propriile decizii și să îl susțină ,chiar dacă uneori nu sunt cele
mai bune decizi ,trebuie să fie acolo pentru el ,iar toate aceste lucruri nu face decât să creeze
omul de succes de mâine .,, vorbele spuse de către mămica intervievată spun totul ,părintele
trebuie să fie stâlpul de sprijin al copilului ,nu ,,poliția ,, sau ,,autoritatea,, ce face legea.

Schimbările de natură socio-economică din societate au consecinţe negative asupra situaţiei

copiilor în familie. Părinţii, mult prea preocupaţi de satisfacerea nevoilor materiale ale vieţii, nu
mai oferă suficientă afectivitate şi sprijin copiluluielemente atât de necesare dezvoltării
armonioase. Una din modalităţile de ameliorare a acestor efecte este educarea părinţilor. Prin
educarea părinţilor se are în vedere acţiuni îndreptate spre exersarea funcţiei educative şi spre
dezvoltarea unor practici eficiente de comunicare şi interacţionare în familie,iar de aici putem să
vedem exact întrebarea numărul 6 ,unde mămica a fost întrebată cum putem căpăta rabdare ,, De
ce nu avem răbdare cu copiii noștri și ce am putea face ca să ne recuperăm această rabdare?

Răbdarea în zilele noastre a început să fie foarte greu de ,,găsit,, , deoarece trăim vremuri foarte
stresante ,lipsurile ne îndeamnă să ne focusăm mai mult pe obținerea veniturilor decât pe
activitâțile cu copiii noștri . Sunt de părere că noi ca și părinți trebuie să încercăm să avem un
timp dedicat doar copiilor noștri ,fără să aducem vorba de locul de muncă sau să venim acasă cu
problemele de acolo, să ne creăm o rutină prin care să petrecem câteva momente cu copilul ,să
vedem nevoile lui ,dorințele acestuia și să încercăm să avem o conexiune cât mai strânsă cu el.,, .
Starea materială tot timpul v-a avea întâietate ,mai ales în zilele noastre ,lucru ce este total greșit
în educarea și dezvoltarea unui copil .

Prezenţa celor doi părinţi în viaţa copilului este primul indiciu de echilibru al mediului de
familie. Însă nu în toate cazurile este realizabilă această cerinţă. Schimbările profunde din
societatea modernă au produs modificări substanţiale şi la nivelul vieţii de familie. Din ce în ce
mai mult, atât bărbaţii, cât şi femeile participă la o viaţă mult mai intensă faţă de secolul trecut.
În plus, prin natura profesiilor practice de bărbaţi ca: aviatori, marinari, militari, taţii sunt mai
puţin prezenţi în viaţa copiilor. Dacă colaboratorii instituţiei de învăţământ, după V. Venza
(1981) tind să stabilească gradul de armonie a familiei sau de eficienţă parentală, trebuie să
înceapă de la analiza realizării funcţiilor acesteia, a nivelului de implicare a membrilor familiei
în procesul complex de realizare a lor şi de la evaluarea stabilităţii coeziunii şi adaptabilităţii
familiei.

Relaţiile părinţi-copii se analizează prin prisma a două atitudini esenţiale ale acestora:
acceptarea, dupa F. Telleri (2003) care este premisa dezvoltării unor copii liberi şi implică mai
frecvent un stil educativ familial carismatic, controlul şi relaţia sunt echilibrate, şi o autoritate
parentală de tip persuasiv sau structurant, care mizează pe colaborare şi parteneriat;
neacceptarea, care poate avea mai multe faţete, ce poate include atât respingerea, cât şi
supratutelarea sau supraprotecţia copilului, un stil educativ familial disciplinar, tehnica
dominantă controlul, sau analogic o autoritate parientală de tip coercitiv, care mizează pe forţă,
frică faţă de adult, supunere imediată şi necondiţionată din partea copilului.

În familiile cu părinţi hiperprotectori copiii sunt neliniştiţi, fricoşi, dependenţi, greu adaptabili. În
cazul în care avem de a face cu părinţi inconsecvenţi, oscilanţi, care trec de la asprime exagerată,
la exces de protecţie, îngăduinţă şi răsfăţ, copiii au dificultăţi în comportare, tulburări de
echilibru emoţional şi afectiv,așa ca și la întrebarea numarul 2,, Este o idee bună să hrănim frica
în copiii noștri sau să folosim frica pentru a-i determina să facă ce ne dorim?
,,Sunt de părere că folosirea fricii nu este un lucru tocmai benefic ,deoarece această tehnică nu
face decât să creeze un blocaj emoțional și să stopeze dezvoltarea firească a copilului.,, părinții
care folosesc frica pentru a tine copilul ,,imobilizat ,, într-un loc pentru a nu păți ceva nu fac
decât aș distruge emoțional propriul copil și a-l tine pe loc în dezvoltarea lui.

În concluzie , părinții trebuie să construiască o relaţie bazată pe încredere şi afecţiune cu copilul.

Dacă ne implicăm în viaţa copilului, îl încurajăm, îl protejăm scade incidenţa problemelor legate
de agresivitate.

Părinții trebuie să se asigure că tânărul este cât mai mult timp supravegheat. Ca părinţi, este bine
să cunoaştem anturajul copiilor şi să încurajăm permanent implicarea lui în diferite activităţi
extraşcolare. Oferiţi modele de comportament.Copiii învaţă mai mult prin imitarea de modele.
Unii dintre noi încurajăm comportamente agresive fără să ne dăm seama. Este important să
lăudăm copilul atunci când rezolvă problemele constructiv, fără violenţă. Stabiliţi reguli clare şi
urmăriţi respectarea lor. Aşteptările noastre faţă de copil este util să le explicăm clar. De
asemenea, copilul trebuie implicat în formularea regulilor, cunoscând, în acelaşi timp,
consecinţele nerespectării unora dintre ele. Monitorizaţi aspectele de violenţă cu care intră în
contact copilul prin media. În acest caz se impune o atenţie sporită şi respectarea unor reguli de
bază: Limitarea timpului petrecut de copil la TV (o oră, maximum două ore),așa cum ne-a
exprimat opinia și mămica intervievată, Ce să facem când copiii ne cer în exces să folosească
tableta, telefon sau alte gadget-uri?,,Este o întrebare foarte des întâlnită ,sinceră să fiu eu încerc
pe cât posibil să evit folosirea acestor tehnologii și să încerc să creez activități ce captează
interesul copilului ,încerc să petrec cât mai mult timp cu acesta făcând activități comune ,însăși
câteodată este imposibil să evit această folosire de tehnologie ,dar încerc să creez un program de
folosire a acestor tehnologii.,,.

Implicarea pe cât mai mult posibilă a părintelui ,cât și a cadrului didactic în viața activă a
copilului nu face decât să formeze omul de succes de mâine ,să îl ajute să se dezvolte pe toate
planurile (fizic ,emoțional, intelectual ,etc).
 Scrisoarea unui copil către părinții săi

”Mânuțele mele sunt încă mici, de aceea nu te aștepta la perfecțiune când fac patul, când pictez
sau când arunc mingea. Treaba pe care am făcut-o eu, te rog, să nu o faci încă o dată. Voi simți
că nu am făcut față așteptărilor tale. Încearcă să iei partea bună din tot ceea ce fac; bucură-te că
m-am chinuit să mă leg singur la pantofiori, chiar dacă n-a ieșit decât un nod. Picioruțele mele
sunt încă mici, te rog frumos, nu face pași mari, ca să pot ține și eu pasul cu tine. Nu uita că sunt
la început de drum. Ai răbdare cu mine. Voi învăța totul, dar treptat-treptat. Nu mă grăbi, nu mă
condamna și nu te necăji cu mine! Lumea aceasta are atâtea mistere pentru mine, iar tu trebuie
sa-mi fii învățător pe drumul vieții. Ochii mei sunt încă mici, nu au văzut lumea așa cum ai
văzut-o tu. Te rog, lasă-mă să aflu totul, fără să mă pedepsești pentru curiozitatea mea. Și nu mă
limita inutil! Nu te enerva când întreb prea mult, prea des și câteodată același lucru. Eu nu
cunosc lumea din jurul meu și nici nu am pe altcineva în afara de tine să întreb. Fă-ți, te rog, timp
și pentru mine, explicându-mi ce știi despre lumea aceasta frumoasă și fă aceasta bucuros și plin
de dragoste. Nu te teme să-mi fixezi limite și reguli. Sigur le voi respecta dacă ești consecvent în
aplicarea lor. Însă dacă astăzi spui una și mâine alta, sigur voi deveni confuz și nu voi mai ști ce
este interzis și ce nu. Nu mă compara mereu cu frații mei, cu colegii mei sau cu oricine altcineva.
Sunt unic și niciodată nu voi fi la fel ca alții. Sigur am și eu ceva special, fă-ți doar puțin timp și
vei vedea și pârțile mele bune. Eu nu voi fi pentru multă vreme copil, lasă-mă să-mi trăiesc
copilăria și să mă bucur de ea. Nu îmi încărca programul cu tot felul de lucruri care nu sunt
pentru vârsta mea. Acum lasă-mă doar să mă joc! Sufletul meu este foarte sensibil, sentimentele
mele sunt încă foarte gingașe. Nu mă face mai mic decât sunt! Fii înțelegător la greșelile mele și
la stângăciile pe care le fac mereu. Dacă mă critici constant voi deveni stingher și lipsit de
încredere în forțele proprii. Gândește-te: poți să-mi critici faptele, fără să mă critici ca persoana!
Respectă-mi drepturile de copil și demnitatea. Nu mă umili și nici nu folosi violența verbală sau
fizică cu mine. Din asta voi învăța numai să mă ascund de tine, să mint și să-mi fie frică. La un
comportament pozitiv întotdeauna voi răspunde pozitiv, deci încearcă să fii blând, iubitor și
înțelegător. Păstrează-mi sufletul curat! Nu mă lăsa să văd și să învăț lucruri rele. Tu ești modelul
meu. Nu mă minți, caci o să cred că minciuna este singura cale în viată; nu folosi forța, caci o să
cred că forța este ceva normal în relațiile cu ceilalți; nu mă critica, căci astfel voi învață să judec;
nu mă respinge, caci voi crede că nu mă dorești și aș putea începe să te urăsc pentru asta. Ajută-
mă să învăț valorile morale: credința, adevărul, cinstea, încrederea, bunătatea, iubirea. Tu știi ca
eu vin de la Dumnezeu și tot ce vine de la El nu are cum să nu fie “bun de nimic”. Nu mă face să
mă simt vinovat pentru ceea ce sunt și pentru că nu sunt așa cum ai visat. Eu sunt copilul tău și tu
ești părintele meu. Așa ne-a dat Bunul Dumnezeu unul altuia. Acceptă-mă și iubește-mă așa cum
sunt!”

(Natalia ZOTEA, 2017)