DESPRE FAMILIA CRESTINA

Ce inseamna familia crestina?

Temelia societatii a fost dintotdeauna familia. Familia este biserica de acasa ( Sfantul Ioan Gura de Aur)

Familia creştină care păstrează cu sfinţenie dreapta credinţă şi este iubitoare de Dumnezeu, de
rugăciune, de biserică şi de toate cele sfinte formează cea mai tare cetate şi obşte duhovnicească de pe
pământ.

Familia crestina este formată din părinţi credincioşi şi copii buni, sănătoşi, ascultători şi
binecredincioşi. Numai trăind în marea familie a Bisericii lui Hristos şi într-o familie cu adevărat
creştină, omul rezistă mai uşor în faţa ispitelor de tot felul şi a greutăţilor vieţii, biruind singurătatea şi
tristeţea care îl lovesc aşa de mult pe pământ.

De aceea a şi zis Domnul Dumnezeu: „Nu este bine să fie omul singur. Să-i facem ajutor asemenea
lui" (Facere 2,18).

Potrivit invataturii de credinta ortodoxa, familia este asezamantul divin, creat de Insusi Dumnezeu in rai,
pentru perpetuarea neamului omenesc, pentru ajutorul reciproc si pentru cultivarea si dezvoltarea
darurilor cu care fiecare sot este inzestrat, in atmosfera de comuniune si de dragoste, luminati si calauziti
de harul Duhului Sfant, care binecuvanteaza si sfinteste legatura dintre barbat si femeie. Familia se
bazeaza pe dorinta lui Dumnezeu de a-l crea pe om barbat si femeie, deci pereche, pentru a se completa
sau intregi reciproc.

Conditiile intemeierii familiei crestine sunt:

-sotii trebuie sa aiba varsta majoratului si sa nu fie intre ei o diferenta mai mare de 7 ani;

-sotii sa nu se afle intr-un grad de rudenie apropiat;

-sa fie de aceeasi religie ( confesiune);

-sa se iubeasca, dragostea fiind fundamentul casatoriei.

In lumea noastră se vorbeşte din ce in ce mai rar despre căsătorie, şi atunci când se vorbeşte, cel mai
adeseori se vorbeşte doar despre dragostea dintre soţ şi soţie. Aceasta dragoste poate îi într-adevăr o
binecuvântare şi un dar de la Dumnezeu, dar ţelul principal al căsătoriei este creşterea de copii creştini, de
noi fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Această lucrare sfântă ar trebui avută în vedere cu maximă seriozitate
încă de la începutul căsătoriei. Cuplul trebuie să trăiască cu conştiinţa faptului că au primit binecuvântarea
de a deveni împreună-lucrători cu Dumnezeu în lucrarea de creare a unei noi persoane.

Roadele intemeierii familiei.

Casatoria este instituita pentru acele doua temeiuri: dragostea si nasterea de copii.

Cuplurile creştine trebuie să vadă în relaţiile lor sexuale nu numai propria lor împlinire, ci rolul lor în
aducerea la existenţă a unei făpturi noi, a unei persoane noi destinate să trăiască veşnic. Unirea soţilor
trebuie să se facă cu frică de Dumnezeu şi cu rugăciune, ca El să-i binecuvânteze şi ca pruncii să fie
zămisliţi nu numai trupeşte, ci şi duhovniceşte. În zilele noastre auzim spunându-se atâtea banalităţi,
răutăţi şi blasfemii la adresa relaţiilor conjugale, dar creştinii căsătoriţi trebuie să-şi aducă aminte
neîncetat că participă la opera creatoare a lui Dumnezeu.

Scopul casatoriei este intreit:

-ajutorul reciproc ( Facerea 2.18);
-nasterea de copii (Facerea 1.28);
-fericirea de desfranarea ( I Cor.7.2).
Din punct de vedere social si juridic, casatoria este un act contractual prin care doua persoane de sex
diferit, au dorinta comuna de a se uni pentru a fi recunoscuti social ca si familie. Pe langa acest contract
juridic, cuplul marital are si o relatie emotional-afectiva si o atractie reciproca bazata pe dorinta erotico-
sexuala.

Bolile familiei crestine:

-Adulterul (relatiile extra-conjugale)

- violenta fizica, verbal, emotionala

In societatea moderna gasim doua mari modele de familie: familia inchisa, de tip traditional si familia
deschisa de factura moderna. In familia traditionala contactele intre parteneri sunt stabilite prin traditie;
relatiile intre cei doi se stabilesc in functie de rolul pe care il au fiecare; scopul comun este lupta pentru
realizare; acceptand situatiile de compromis ca fiind un sacrificiu reciproc.

Casatoria deschisa se caracterizeaza prin abandonarea principiilor moral-religioase; cei doi se cunosc
adesea intamplator; relatia se dezvolta in raport cu persoana si interesele fiecaruia; scopul familiei este
dezvoltarea mutuala a membrilor acesteia, o relatie sinergica in care efortul este canalizat spre unirea
diferentelor.
Dinamica grupului familial poate fi variata: relatii de atractie si intelegere reciproca, relatii de respingere
sau conflictuale, relatii emotional afective de iubire reciproca sau ura reciproca, relatii de neincredere,
suspiciune sau gelozie, relatii in care lipseste comunicarea etc.

Atitudinile partenerilor cuplului fata de ei sau alte persoane marcheaza profund cuplul familial, structura
si dinamica lui. Aceste atitudini pot fi:

- situatia de dependenta,

-manifestarile de violenta sau tiranie si indiferenta emotionala,

-neglijarea partenerului,

-relatiile extra-conjugale,

-libertinajul si multe alte aspecte, acestea marcheaza profund cuplul familial, structura si dinamica lui.

În orice timp bolile sufletului sunt cauzate de păcat, el însuși fiind de fapt boala. De la primul păcat a
păcat a apărut prima tulburare, prima boală sufletească, ce a imprimat în sufletul lui Adam frica și golirea
ființei sale de frumusețile duhovnicești, de robustețea sufletească, de curajul atât de necesar pe cărările
vieții. Îmi vine în minte o asemănare. Păcatul e ca o bombă care cade asupra unei clădiri de o rară
frumusețe arhitectonică. O risipește rămânând doar ruinele. Nu în zadar Sfânta Scriptură ne atenționează
aproape la fiecare pagină de primejdia ce o aduce boala păcatului. De ce copiii dau dovadă de o așa
robustețe, de comunicare și sunt plini de viață?Noi suntem tentați să răspundem că n-au greutăți. Oare e
justă afirmația? Pentru că n-au greutăți, sau fiindcă nu au ființa împătimită de fărădelegi? Nu întâlnim la
copii pesimism pentru că nu întâlnim la ei fărărdelegi.

Ce patimi deosebite lovesc societatea creștină și destramă familia din zilele noastre?

-Numărul patimilor este, a fost și va rămâne același, adică întreita împătimire: desfrânarea, lăcomia,
mândria. Cu ele a fost ispitit însuși Mântuitorul, cu pâine, avere și trufie. Dar cât de categoric a fost El în
fața lor. Sfântul Ioan Evanghelistul știa de ce le repetă ”pofta trupului, pofta ochilor, trufia vieții”.
Biserica le numește ”întreitele valuri ale păcatelor”. Sunt trei, dar fiecare cu nuanțele ei. E drept că uneori
suferim de una sau de alta din ele sau de două, sau de toate trei. Ar fi dureroasă această constatare. În
unele epoci ale istoriei, unele din aceste patimi erau mai în floare decât celelalte. Ca trăitori ai veacului ne
dăm seama de aceste împătimiri. Mai dureroasă ar fi constatarea când și în noi, preoții, clocotește vreuna
din patimi. Depinde de atitudinea ce o avem față de ele, cu câtă seriozitate le privim, aceste adevărate
cancere ale sufletului, prin care se poluează atmosfera sufletească a celor din jur.