Roman Mihai

Fisa de lucru

1.
După 1989 toate sectoarele economice trec printr-o schimbare profundă revenindu-se la
econimia privată. Are loc o scădere drastică a consumului și a exporturilor apoi au loc
privatizazrea întreprinderilor de stat, liberalizarea prețurilor și devalorizarea monedei. Inflația
și șomajul cresc foarte mult în anii ‘90.
2.
Consecințele unei astfel de politici (după model sovietic) sunt: migrarea de la sat la oraș a
forței de muncă, ceea ce duce la creșterea populației urbane, și neglijarea sectorului agricol.
3.
Gheorghe Gheorghiu Dej,Nicolae Ceausescu
4.B
5.
Cauza- Industria devine dominantă in produsul intern brut, față de agricultură, însă nivelul său
de performanță rămâne scăzut, fiind mare consumatoare de materii prime și poluantă.
Efect- Acest proces face ca începând din anii ’60 să se producă o creștere economică rapidă.
6. România a fost una dintre țările puternic afectate de criza economică. Expunerea mare pe
care a avut-o la speculațiile imobiliare, precum și dependența de capitalul băncilor străine au
condus la o cădere economică abruptă. La acestea s-a adăugat și contracția piețelor – scăderea
consumului intern și reducerea drastică a exporturilor. Ca și cum contextul internațional
profund defavorabil nu ar fi fost suficient, măsurile luate începând cu anul 2009 au dat dovadă
de lipsă de inspirație. Debutul crizei a găsit România în stadiul de negare, instituțiile abilitate
au lansat teza potrivit căreia criza nu ne va afecta, iar atunci când a devenit evident că acest
lucru nu se va întâmpla nu exista o viziune unitară, un plan de acțiuni pregătit pentru
combaterea crizei. Ca rezultat, au fost adoptate haotic reglementări care nu au reușit să
impulsioneze piața muncii și nici să asigure o incluziune socială adecvată. Orientarea a fost
mai degrabă una axată pe obținerea cu orice preț a unui echilibru macroeconomic fragil.
7.
Economia rurala
In perioada interbelică 80% din populaţia României era rurală, astfel că şi agricultura era
principala ramură a economiei româneşti. În 1921 s-a realizat o amplă reformă agrară, prin
care au fost expropriate o parte importantă a moşiilor boiereşti pentru a se da pământ
ţăranilor. Astfel, proprietarii puteau păstra dintr-o moşie de la 100 până la 500 de hectare, în
funcţie de dimensiunile acesteia. De exemplu, dacă proprietarul avea 100 de hectare, moşia nu
era expropriată, dacă avea 200 de hectare, proprietarul păstra 165, dacă avea 500 păstra 247,
dacă avea 5000 rămânea cu 397 iar dacă avea 10000 rămânea cu 500. Suprafaţa primită de o
familie de ţărani era în medie de 5 hectare. Ţăranii trebuia să plătească o despăgubire foştilor
proprietari care echivala cu o sumă reprezentând de 40 de ori arenda conform preţurilor din
1913. Plata trebuia să se facă pe 50 de ani, cu dobândă de 5%. Aplicarea efectivă a legii
agrare, adică exproprierea şi punerea în posesie a noilor proprietari, a durat până în 1938. Au
fost împroprietăriţi 1,3 milioane de ţărani ( aproximativ 70%) din cei 2 milioane care erau
îndreptăţiţi.
Economia urbana
În perioada interbelică se creează pentru prima dată o
adevărată industrie românească. Industria extractivă este una dintre ramurile economice
importante. România este între primele state producătoare de petrol, gaze naturale şi aur din
Europa (locul 1 în Europa şi 6 în lume la producţia de petrol, locul 2 în Europa la extracţia de
aur şi gaze naturale). Industria petrolieră a înregistrat o creştere spectaculoasă a producţiei,
datorită investiţiilor de capital străin, de la 968000 de tone, în 1918, la 5 800 000 tone, în
1930. Industria siderurgică (producerea oţelului) şi industria constructoare de
maşini cunosc şi ele o dezvoltare semnificativă. Industria siderurgică a înregistrat o creştere a
producţiei de la 38 000 de tone în 1925 la 144 000 tone în 1928. Între cele mai importante
întreprinderi, care produceau la nivel calitativ european, se aflau Oţelăriile Reşiţa, fabrica
Malaxa Bucureşti, care producea locomotive, motoare, instrumente de precizie, muniţie etc. şi
IAR Braşov, care producea avioane. Industria românească a înregistrat o creştere economică
medie de 5,2% pe an. Cu toate aceste succese, producţia nu era suficientă: necesităţile interne
în materie de instalaţii industriale şi maşini erau acoperite în proporţie de 15-20%, restul de
până la 80% erau importate.