Marea criză economică 

a fost perioada crizei lumii capitaliste datorată supraproducției, între

anii 1929-1933, caracterizată printr-o scădere dramatică a activității economice mondiale.
Primele semne ale crizei s-au manifestat încă din anul 1928.
Marea Criză mondială declanşată în SUA prin prăbuşirea bursei de la New York a afectata
grav şi România. Principalele efecte au fost scăderea producţiei, creşterea numărului de
şomeri, reducerea salariilor, devalorizarea leului şi multe sinucideri.
În SUA, în câteva zile, a fost anulată toată creşterea economică din ultimul an. Indicele
bursier Dow Jones a pierdut 89% din valoare, iar în următorii ani, scăderea a continuat
treptat, dar sigur. De la 381.17 puncte, cât avea în octombrie 1929, a ajuns la 41 de puncte în
iulie 1932 şi i-au trebuit 26 de ani pentru a ajunge din nou maximul atins înaintea crizei.  
Situaţia din România era asemănătoare celei din SUA, ţara fiind în proces de modernizare,
oamenii, în special ţăranii, făcând credite pentru modernizarea agriculturii. De asemenea,
industriaşii erau angajaţi în diferite proiecte de dezvoltare a afacerilor lor. Însă, în acea
perioadă încep să se resimtă şi efectele recesiunii din SUA. O anchetă a Ministerului
Agriculturii realizată în 1932 indica faptul că aproape 2,5 milioane de agricultori aveau de
rambursat datorii contractate până în 1931, în valoare de 52 de miliarde de lei. Datoria
cuprindea doar creanţele la bănci, nu şi datoriile de la individ la individ, estimate la aproape
20 de miliarde. Realitatea era alarmantă: nu era sat sau comună care să nu aibă unul sau mai
mulţi cămătari, români, dar mai ales străini.
  La începutul anilor 1930, preţul chintalului de grâu scăzuse sub nivelul cheltuielilor făcute
pentru a-l recolta. Marii proprietari, care făcuseră eforturi financiare considerabile pentru
automatizarea procesului agricol, s-au găsit în situaţia de insolvabilitate. Mărfurile agricole,
neprotejate de nici o măsură vamală, au fost lăsate la discreţia concurenţei internaţionale,
ceea ce a contribuit la scăderea preţurilor respective cu 60-70% faţă de perioada 1928-1929.
Sistemul financiar românesc a început să fie afectat puternic începând cu 1930, când firmele
cu capital străin s-au retras de pe piaţa românească, încercând să-şi limiteze pierderile şi să
mai salveze o brumă de profit. Conform estimărilor neoficiale, între octombrie 1929 şi iulie
1931 s-au retras din România peste 17 miliarde de lei. Din această cauză, sistemul bancar a
intrat în colaps, cele mai răsunătoare falimente bancare din epocă fiind cele ale Băncii Ţării
Româneşti şi ale Băncii Bercovici, ambele din Bucureşti. Criza bancară, anunţată încă din
1930, a creat o adevărată panică printre deponenţi, oamenii începând să-şi retragă masiv banii
depuşi.   Singurii români neafectaţi de criză au fost cei care trăiau din producţia proprie, fără
să fie nevoiţi să cumpere ceva de pe piaţă. Cei care se autosusţineau nu aveau nevoie de
exterior. Scriitorul Miron Scorobete trăia la ţară la începutul deceniului al patrulea din
secolului trecut. „Acolo nu s-a simţit criza aproape deloc. Gospodăriile din Ardeal erau
individuale, autarhice. Trăiam din ce produceam, nu depindeam de nimeni altcineva.
(...)Vacile mergeau la păscut, seara le mulgeam, mâncam. Mama ne ţesea cămăşile, mergeam
la târg, acolo nu cumpăram cu bani din bănci. La noi în sate nu era industrie. Nu erau bănci.
În plus, mulţi ardeleni se întorseseră cu bani din America, erau la adăpost de vremurile
grele“, scria scriitorul Miron Scorobete.
Efectele crizei din 1929-1933 asupra României 
Peste 500 de fabrici au dat faliment şi astfel 60.000 de muncitori au intrat în şomaj.  Preţurile
la produsele agricole au scăzut cu 60-70% şi cu ele au scăzut şi încasările la buget şi
cheltuielile statului. 
Industria a cunoscut o scădere de 50%. Deşi producţia agricolă a crescut cu 30%, datorită
scăderii preţurilor, veniturile au scăzut cu 55% .
Preţul grâului nu acoperea nici măcar cheltuielile necesare recoltării.
Agricultorii ardeau grânele şi  aruncau alte produse pentru că nu aveau cerere sau pentru că
era prea scump să le recolteze/producă. 
Peste 2.5 milioane de agricultori aveau credite la bănci sau la cămătari. 
Reducerea salariilor cu 10% în 1931 urmată în 1932 şi 1933 de alte reduceri salariale. 
Creşterea taxelor pe bunurile de consum şi a impozitului pe salarii. 
Creşterea şomajului la un nivel alarmant. 
Apariţia falsificatorilor de monedă naţională şi monedă străină şi a hoţilor "la drumu' mare". 
Apariţia cămătarilor, majoritatea evrei, care cereau dobânzi enorme. 
Creşterea deficitului bugetar. 
Exportul de grâu şi petrol a scăzut cu 58%. 
La finalul crizei, în anul 1933, în România erau peste 300.000 de şomeri. 
Foarte multe sinucideri în rândul celor care au contractat credite şi nu le mai puţeau
rambursa.
Bibliografie
 Marea criză din 1929, varianta 2008?, 24 octombrie 2008, Vlad
Stoicescu, Evenimentul zilei