• Sexualitatea: corect si gresit orientata

Alte articole:

Sexualitatea: corect si gresit orientata

• Unicul program: reconstituirea parohiei
Biserica primului mileniu pune un accent • Sociologia prostitutiei
major pe legatura dintre sexualitate si • Biserica si problemele sociale
reproducere fara a plasa insa sexualitatea
maritala intr-o intelegere de tipul unei legi • Literatura Teologiei morale pana la 325
naturale intemeiata pe o descriere filozofica d. Hr.
a inclinatiilor naturale sau a finalitatilor • Taina mortii
biologice. A intelege obligatiile sexuale
umane in asemenea termeni ar insemna
intemeierea comportamentului moral uman Lumea celor mici:
pe natura cazuta. Daca incercam sa citim
morala sexuala umana plecand de la • Povesti si poezii • Proverbe si
descoperirile unei descrieri socio-biologico pentru copii zicatori
aristotelice, scolastice sau chiar post-
• Planse de colorat • Ghicitori
darwiniste a sexualitatii umane, atunci vom
incerca in chip ironic o descriere a modului
de apropiere de Dumnezeu in termenii naturii dupa cadere, in termenii consecintelor pacatului
lui Adam, in cei ai inclinatiilor caracteristice pentru natura umana decazuta, mai degraba decat
in termenii scopului tuturor scopurilor: imparatia lui Dumnezeu. Bioetica crestina a sexualitatii
situeaza unirea trupeasca in interiorul Tainei Nuntii, care e o cale spre sfintenie. Accentul e pus
pe o relatie intemeiata in rai si care va fi restabilita pentru rai. O descriere pur biologica ar
umbri finalitatea centrala: Dumnezeu.

Abordarea traditionala crestina a casatoriei ia in serios caracterul intrupat al existentei umane,

fara a reduce comportamentul sexual conjugal corespunzator la termeni pur biologici. De
exemplu, Sfantul Pavel avertizeaza: "Sau nu stiti ca cel ce se alipeste de desfranata este un
trup cu ea? Pentru ca - zice Scriptura - cei doi vor fi un trup" (1 Co 6, 16). O unire sexuala
ilicita nu este rea doar fiindca promiscuitatea imprastie intimitatea si ignora responsabilitatea.
Mai exista o apreciere a semnificatiei devenirii un singur trup si o recunoastere a faptului ca
adevarata unire trupeasca potrivita este cea conjugala. Unirea trupeasca a sotului si sotiei e
afirmata fara a dezvolta insa o descriere biologica a actelor naturale si nenaturale. Exista o
recunoastere a importantei unirii trupesti intrucat realizarea falsa a acestei uniri ii afecteaza in
grade diferite pe cei implicati. Unirile trupesti au semnificatie ontologica. "Fugiti de desfranare.
Orice pacat pe care-l va face omul este in afara de trup; dar cel ce se desfraneaza, pacatuieste
in trupul sau" (I Co 6, 18). Unirile trupesti gresit directionate (desfranare, curvie) handicapeaza
moral si metafizic, indepartandu-se de cautarea sfinteniei si a unirii cu Dumnezeu. Intrucat de
Dumnezeu ne apropiem in integralitatea conditiei noastre intrupate, modul in care actionam cu
trupurile noastre ne afecteaza duhovniceste.

La urma urmei, legea naturala e scanteia iubirii lui Dumnezeu in natura noastra, nu starea de
lucruri biologica pe care o gasim in natura cazuta. Legea naturala nu e o constrangere externa
obiectiva, ci vointa Dumnezeului Celui Viu experimentata in constiinta noastra. Aceasta lege
naturala, legea lui Dumnezeu in natura noastra, chema la implinirea sexualitatii trupesti doar in
cadrul casatoriei. Desfraul, adulterul, masturbarea, zoofilia si actele homosexuale sunt
condamnate ca nenaturale fata de unirea sotului si sotiei, fara ca asemenea comportamente sa
fie situate in cadrul unei justificari filozofice discursive pentru aprecierea anumitor acte drept
naturale sau nenaturale. O asemenea abordare discursiva nu poate patrunde realitatile
duhovnicesti centrale ale acestei chestiuni. Actele sexuale nenaturale sunt cele ce in diverse
grade merg impotriva unirii normative a lui Adam si a Evei. Prin referire la afirmarea casatoriei
experiate si celebrate in Traditie, crestinismul are o baza canonica pentru a eticheta anumite
dorinte, porniri, acte si uniri sexuale ca fiind nenaturale, deviante si perverse. Acestea nu sunt
judecati asupra nefirescului, perversitatii sau deviantei unor acte in sensul medical sau biologic
secular al acelor comportamente ce constituie adaptari nereusite cu referire fie ia o adaptare
inclusiva, fie la o implinire personala. Punctul de referinta moral-teologic crestin pentru
caracterul adecvat al unui comportament sexual este crearea oamenilor ca barbati si femei si
restaurarea unirii lui Adam si a Evei in Taina Nuntii.

Aceasta recunoastere ca prin natura creatiei noastre relatiile sexuale trebuie sa aiba loc doar
intre sot si sotie nu trebuie sa umbreasca, si cu atat mai putin sa nege, recunoasterea speciala
a faptului ca, potrivit Sfantului Apostol Pavel, anumite activitati sexuale, cum ar fi relatiile
homosexuale, sunt profund nefiresti.

"De aceea Dumnezeu i-a predat unor patimi de necinste; ca si femeile lor au preschimbat
legaturile firesti cu acelea impotriva firii; asemenea si barbatii, parasind fireasca legatura cu
femeia, in pofta lor s-au aprins unii pentru altii, barbati cu barbati savarsind rusinea si primind
in ei insisi rasplata cuvenita ratacirii lor" (Rom, 26-27).

Nici nu se vrea o negare a faptului ca unirea sexuala cu un animal este de doua ori nefireasca
prin aceea ca rupe deplin sexualitatea de unirea barbatului cu femeia si nu doar de patul
conjugal. Legea lui Dumnezeu inscrisa in firea noastra si aratata in cartea Facerii si in
Evanghelii e gasita doar in unirea sotului si sotiei. In acesti termeni, desfranarea si adulterul
sunt nenaturale si ele. Actele sexuale sunt condamnate cu referire la crearea oamenilor ca
barbati si femei, cu referire la o revelatie care descopera Taina Nuntii ce binecuvanteaza unirea
trupeasca a sotului si sotiei.

Lumea in care ne aflam datorita caderii este stricata in insasi radacinile ei, asa incat istoria
evolutiei sexualitatii umane e ea insasi radical nenaturala, devianta si perversa (istoria omenirii
are un caracter determinat de pacat), astfel incat desfranarea, adulterul si actele homosexuale
pot, in anumite circumstante, sa maximizeze adaptarea inclusiva. In termeni medicali seculari
poate sa nu existe nici o baza pentru a sustine ca homosexualitatea este o forma de boala ori
infirmitate, sau pentru a considera homosexualitatea ca devianta si perversa biologic. in
contextul acestei lumi homosexualitatea, adulterul si desfranarea pot fi biologic normale si
sanatoase, in sensul ca sunt adaptative. Cu alte cuvinte, pot parea comportamente de asteptat
sau chiar potrivite, dat fiind un orizont imanent de preocupari si o intelegere seculara a istoriei
evolutiei umane. Focalizarea crestina nu este asupra sanatatii sau bolii in sensul biologic sau
medical , secular a ceea ce in termenii unor presupozitii seculare poate fi recunoscut ca
necesitand tratament (desi aceasta nu impiedica sustinerea unor tratamente psihologice sau
medicale pentru depasirea pornirilor deviante). Conceptele seculare de boala si de sanatate
sunt situate in cadrul angajamentelor morale si valorice cosmopolite liberale in vederea
adaptarii umane, ce merg in sens opus celor ale crestinismului traditional. Aceste scopuri de
adaptare cu succes in termeni deplin imanenti definesc intelegerea seculara a sanatatii si bolii.
Boala si sanatatea sunt definite cu referire la un anumit mediu si la scopurile adaptarii. Crestinii
traditionali recunosc drept mediu de referinta pentru oameni Edenul, si ca scop al intregii
adaptari cautarea sfinteniei. in particular, focarul pentru o sexualitate." potrivita e oferita de
afirmatia lui Hristos referitoare la crearea oamenilor ca barbat si femeie (Mt 19, 4-6) si de
recunoasterea de catre Biserica a unirii lor ea sfanta (Ef 5,22-32). Din acest motiv, asa cum s-a
aratat deja, dorintele trupesti, altele decat cele intre sot si sotie, sunt nenaturale, intrucat sunt
dezordonate si tintesc indepartarea de mantuire. Dorintele, unirile si actele homosexuale sunt si
mai deviante intrucat indeparteaza radical sexualitatea de la unica ei expresie potrivita: unirea
sotului cu sotia. Pentru crestinismul traditional, termenii de "deviant" si "pervers" au un sens
profund, data fiind recunoasterea scopului vietii omenesti; ei inseamna recunoasterea faptului
ca anumite actiuni indeparteaza de sfintenie. Dorintele, unirile si actele sunt perverse atunci
cand directioneaza gresit afectiunea, energiile si interesele sexuale in moduri recunoscute de
Biserica drept moduri care indeparteaza de unirea cu Dumnezeu.

Masturbarea a fost si ea recunoscuta ca sexualitate gresit directionala, si deci nefireasca, dar

care cel putin nu implica a unire trupeasca gresit directionata. Unirea trupeasca din actul sexual
trupesc are o greutate metafizica: "si cei doi vor fi un trup" (Mc 10, 8). Desi e un act rau care
directioneaza gresit sexualitatea, masturbarea nu realizeaza o unire gresita. E asadar de inteles
de ce cu privire la masturbare canonul Sfantului Ioan Postitorul prescrie doar o excomunicare
de 40 de zile: "Cel ce a facut malahie [masturbare], 40 de zile se pedepseste, cu mancare
uscata hranindu-se, in fiecare zi facand 100 de metanii". Intr-adevar, intrucat nu implica o unire
nelegiuita, chiar si masturbarea reciproca cere o pocainta timp de 80 de zile: "Iar amestecare
cu altii, ca una ce face malahia indoita, primeste epitimia aratata pana la 80 de zile". Canonul
recunoaste ca, desi masturbarea este o forma de sexualitate gresit directionata, nu implica un
act inca si mai rau, o unire in trup directionata gresit. Aceasta viziune este implicita si in
canonul care specifica: "Va primi epitimia insa pentru malahie si intre femei aceea care s-a
sarutat si s-a pipait cu un barbat, dar nu a fost stricata". Sexualitatea in afara casatoriei fara
unire trupeasca, desi implica angajarea nenaturala in sexualitate, in afara patului conjugal, si
desi este foarte serioasa si grava, evita totusi o unire gresita.

Rezumand, desfranarea implica un act impotriva naturii prin alegerea unui partener care nu e
cel al nostru, pe cand adulterul insumeaza nedreptatea luarii partenerului altuia si raul stricarii
curatiei unei uniri binecuvantate de Dumnezeu. O unire cu o persoana de acelasi sex sau cu un
animal implica o unire trupeasca deplin rau directionata nu doar de la unirea sotului cu sotia,
dar si de la cea a barbatului cu femeia. Canoanele Bisericii reflecta o apreciere a caracterului
intrupat al conditiei umane, fara a face apel la o lege naturala care inradacineaza legea naturala
in caracterul biologiei noastre cazute. Concentrarea este in schimb pe un adevar biblic:
sexualitatea este directionata spre unirea sotului cu sotia intr-un singur trup in scopul zamislirii
de prunci si al insotirii intr-o relatie reciproca menita sa duca in cele din urma dincolo de
patima. Aceasta complexa apreciere a sexualitatii e articulata fara invocarea unor finalitati
biologice. Temeiul ei ultim e in casatorie ca icoana a unirii unice a lui Hristos cu Biserica, astfel
incat desfranarea, adulterul si sodomia au un caracter de idolatrie.

Contactul sexual anal poate parea un contraexemplu in favoarea unei descrieri biologic
orientate a actelor nenaturale. Canonul 30 al Sfantului Ioan Postitorul specifica: "Copilul, de se
va pangarii de cineva, sa nu intre in preotie. Caci desi acela, din cauza nevarstniciei, nu a
pacatuit, dar vasul s-a sfaramat si netrebnici s-a facut pentru sfanta slujba. Iar daca pe coapse
a primit scurgerea, canoni-j sindu-se potrivit, nu se va opri sa se aduca la preotie". Mai degraba
decat sai invite la o descriere filozofica a unui comportament nenatural in mod biologici (ambele
actiuni trebuie interpretate ca nenaturale), canonul invita la o apreciere! a intinarii, a vatamarii
care poate avea un impact in inima. Implica la fel de bine o apreciere asupra modului in care
cei ce se apropie cel mai mult de ce este sfant! (adica preotii) se pot expune riscului din partea
nesfinteniei. E o recunoastere I a unor daune care nu pot fi deplin vindecate in lumea aceasta.
in joc e o apreciere a sensului penetrarii pentru unirea trupeasca, precum si recunoasterea
contrastului dintre penetrarea si primirea vaginala si penetrarea si primirea anala, prima
implinind unirea trupeasca a sotului cu sotia chiar atunci cand reproducerea nu este posibila,
cea de-a doua realizand la o antiicoana necurata si spurcata a unirii maritale, limpede
condamnata in Traditie. Unele canoane adaugate de Sfintii Agapie (+ 1812) si Nicodim (1749-
1809) la cele ale Sfantului Ioan Postitorul (acelasi Ioan IV, patriarhul Constantinopolului, f 595)
ofera o apreciere ulterioara a implicarii trupului in acte sexuale rau directionate prin contrastul
intre pedepsirea relatiilor sexuale ilicite care ar putea fi savarsite fara folosirea unui penis sau
cel putin a unui penis erectibil (depinzand de varsta la care persoana a fost castrata sau de
gradul in care castrarea a fost radicala, implicand indepartarea ambelor testicule si a penisului)
si condamnarea contactului sexual anal chiar in cadrul casatoriei. "Daca o femeie ar pacatui cu
un famen se pedepseste cu trei ani, mancand uscat dupa al noualea ceas din zi si facand in
fiecare zi 300 de metanii. Daca va face cineva sodomie cu sotia sa, se pedepseste pe opt ani,
mancand uscat dupa al noualea ceas din zi, si facand in fiecare zi 200 de metanii". Relatia ilicita
a unei femei cu un eunuc pare a fi tratata ca un fel de desfranare simpla, in ciuda asemanarii
trasaturilor multor asemenea uniri trupesti de acest fel.

O activitate sexuala gresit directionata vatama duhovniceste, chiar daca oarecum involuntar,
intrucat patima are o forta constrangatoare. Din acest motiv, dupa cum vom vedea in capitolul
6, crestinilor li s-a ingaduit in chip traditional sa se arunce mai degraba in moarte decat sa fie
violati sexual. Crestinismul traditional recunoaste pacate "fara de voie" si "cu nestiinta". Chiar
daca ar exista comportamente sexuale ilicite care sunt "determinate genetic", astfel incat cei
implicati in ele "nu-si aleg stilul lor de viata" (de exemplu, stiluri de viata modelate de impulsul
de a comite adulter sau al implicarii in acte homosexuale), totusi acele comportamente si stiluri
de viata raman pacatoase: ele abat de la cautarea sfinteniei. Vor fi pacate, desi fara de voie.
Asemenea comportamente cer pocainta chiar atunci cand nu pot fi controlate. Cel putin ca
vointa secundara, trebuie sa ne eaim din toata inima pentru un astfel de comportament: "Stiu
ca nu ma pot controla, dar plang si ma caiesc de slabiciunea mea, cerand iertarea si ajutorai lui
Dumnezeu sa scap de cele ce n-am puterea necesara ca sa le evit". Daca ne lipseste
autocontrolul, trebuie sa cautam situatiile in care o asemenea lipsa de control va cauza cat mai
putin rau cu putinta. Am putea fi obligati chiar sa ne retragem in pustie saii intr-o manastire
pentru a limita ocaziile de a actiona potrivit unor asemenea dorinte sexuale. Cautarea adeseori
dominata de disperare si fara speranta a satisfactiei, mangaierii si iubirii ce caracterizeaza in
mare parte cautarea intimitatii, trebuie resituata in termenii cautarii imparatiei lui Dumnezeu.
Morala sexuala crestina traditionala arata ca intoarcerea spre vindecare si mantuire a celor ce
se implica in sexualitatea trupeasca sta doar in casatoria intre un barbat si o femeie, in unirea
lui Adam si a Evei, si in pocainta din toata inima si respingerea tuturor pornirilor si expresiilor
sexuale ce deviaza de la aceasta norma. Demnitatea celor ce se gasesc in stiluri de viata
deviate de la aceasta norma se exprima in posibilitatea lor de a se pocai din toata inima.

Intrucat focalizarea trebuie sa fie pe orientarea energiilor spre Dumnezeu, atitudinea fata de
pacatosi trebuie sa fie una iubitoare, desi trebuie sa condamnam pacatul lor. Cu alte cuvinte,
crestinul nu trebuie niciodata sa-l judece pe pacatos in sensul de a avea o viziune clara daca un
anume pacatos se va mantui sau osandi. Porunca iubirii celorlalti ca pe noi insine (Mt 19, 19)
ne cere sa-i iubim si pe cei ce pacatuiesc, caci si noi suntem pacatosi care avem trebuinta de
mila. Trebuie sa raspundem pacatosilor doar cu o iubire deplina si plina de compasiune. Un
orice alt raspuns ar insemna o mustrare a pacatului altuia cu pacatele propriei noastre
arogante, mandrii si judecati. Tot insa din dragoste pentru altii, suntem datori sa le spunem
adevarul: ca pacatul este real si poate fi depasit doar prin cainta, lupta ascetica si harul lui
Dumnezeu. intrucat concentrarea este mai degraba pe fapta decat pe faptas, pe pacat mai
degraba decat pe pacatos, sunt multe de spus in multe situatii in favoarea evitarii obiectualizarii
unor termeni, cum ar fi: desfranare, adulter sau homosexual. Cat priveste ultimul termen,
trebuie recunoscut ca, pentru multi, actele homosexuale sunt adeseori doar cateva dintre
multele pacate sexuale din vartejul patimilor care abat de la expresia potrivita a sexualitatii
umane. in experienta dezordonata a sexualitatii umane de dupa cadere, actele pacatoase
heterosexuale si homosexuale sunt adeseori impletite cu lupta patimasa de a-L iubi pe
Dumnezeu si pe ceilalti asa cum se cuvine. Obiectualizarile (de exemplu, referirea la pacatosi ca
adulteri, desfranati etc, adica in termenii stilului de viata pacatos care caracterizeaza identitatea
lor) pot izvori dintr-o judecare neiubitoare a pacatosilor (de exemplu, caracterizarile lipsite de
iubire ale pacatosilor cu numele pacatelor lor). Si totusi, atunci cand sunt folosite eu dragoste
smerita, asemenea obiectualizari pot uneori sa atraga atentia asupra unor pacate care
distorsioneaza radical vietile noastre. in sfarsit, astfel de obiectualizari pot fi intemeiate de
cautarea anumitor pacatosi de a-si afirma modul lor de a pacatui ca parte integranta a propriei
lor identitatii. Pe de o parte, ca forma de cainta si de cerere a rugaciunilor celorlalti poate fi un
lucru potrivit si plin de curaj ca cei implicati in desfranare, adulter, zoofilie sau acte
homosexuale sa se identifice ca prizonieri ai unui pacat anume. Pe de alta parte, ar fi pervers
moral a cere cuiva sa-si afirme propriile acte si dispozitii imorale. A-i numi pe altii dupa stilurile
lor de viata ca adulteri, desfranati sau homosexuali etc, ar insenina de fapt sa afirmam stiluri de
viata pacatoase, iar aceasta ar fi rau. Mai degraba, trebuie sa-i afirmam cu iubire pe toti in
lupta lor pentru mantuire.

Rezumand, crestinismul traditional recunoaste ca centrarea potrivita a intregii Sexualitati este

pe unirea trupeasca a sotului si sotiei - orice altceva ratand tinta, intrucat e atat nenatural, cat
si pacatos, implicand o abatere de la cautarea sfinteniei. Asemenea acte sunt condamnate
intrucat sunt in afara sau merg impotriva casatoriei ca Taina a Bisericii care aduce unirea cu
Dumnezeu. Examinand chestiuni de bioetica legate de sexualitatea umana, descoperim
sexualitatea situata deplin in interiorul (1) casatoriei (2) unui barbat cu o femeie (3) realizata cu
adevarat doar in cadrul Tainei Bisericii, care (4) afirma sexualitatea conjugala (5) plasand-o
intr-o insotire plina de bucurie in lupta pentru mantuire, astfel incat (6) intreaga sexualitate
infloreste doar in cadrul unei uniri monogame intre un barbat si o femeie (7) care-si are deplina
expresie fizica in reproducere, dar care (8) isi poate totusi realiza sensul in relatia si insotirea
reciproca in lupta pentru mantuire chiar in lipsa zamislirii de prunci.

H. Tristram Engelhardt jr