Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Alte articole:
Pastele crestin si Pastele evreiesc
Inegalabila Veste Buna adusa de Hristos in lume, cu acordul si vointa Tatalui, a fost tocmai spre
a vesti incheierea pacii intre pamant si cer, dintre Dumnezeu si oameni. Sa nu se uite ca
venirea lui Iisus in lume aproape ca a coincis cu perioada de varf a sclaviei si este posibil ca si
din aceasta ratiune profetul sa-L fi numit "Ebed Yahweh", adica "Sluga Domnului".
Cu toate ca S-a autointitulat eliberatorul robilor si al prizonierilor de razboi, Hristos n-a eliberat
pe nimeni din vreo robie pamanteasca, fiindca menirea Lui nu era aceea de a zdruncina ori
desfiinta structurile socio-politice ale lumii. Chiar si asa, suntem indreptatiti sa-L numim pe
Hristos, Pastele nostru sau Eliberatorul nostru suprem, deoarece a eliberat omenirea de sub
robia stapanitorului acestei lumi, adica a satanei.
Pentru sarbatoare se sacrifica un miel sau un ied, perfect sanatos, intre ceasurile 9 si 11,
respectiv orele 15 si 17. Fript in intregime, animalul se consuma cu paine nedospita (painea
dospita era simbolul coruptiei) si cu verdeturi amare. Nu se permitea fierberea carnii. Cu
sangele mielului se ungeau tocurile de la usile caselor. Varsarea sangelui de miel simboliza
ispasirea pacatelor, verdeturile amare simbolizau viata amara petrecuta de israeliti in timpul
robiei egiptene, iar painea fara aluat era expresia curatiei vietii. Cu acest prilej, capul familiei
trebuia sa talcuiasca semnificatia sarbatorii.
Mielul pascal trebuia consumat in mare graba.
Pastele ii sugera evreului ca omul are vocatia divina a libertatii fizice si spirituale si, ca urmare,
nimeni nu are dreptul sa-i manipuleze constiinta ori sa abuzeze de persoana sa. Tot de
sarbatoarea Pastelui tinea si consumarea azimei, adica a painii nedospite cu aluat sau drojdie,
timp de sapte zile.
Simbolismul painii nedospite este intreit: in primul rand, era semnul robiei. Conform Cartii
Deuteronom (cap. 16, 3) azima era pentru evrei semnul tristetii sau al mizeriei pe care au
indurat-o pe cand erau robi la egipteni. In relatarea fugii din Egipt, painea-azima preparata in
graba, evoca plecarea precipitata a evreilor. Dospitura va fi, mai tarziu, interzisa si la
sarbatoarea secerisului, deoarece era vremea bucuriei renasterii, a reinnoirii si a ruperii totale si
definitive cu trecutul. Intruchipand, asadar, si pacatul din trecut, israelitilor li se mai amintea ca
au fost rascumparati cu sange si ca trebuie sa lase in urma pacatul si lumea egipteana a
coruptiei. Fiind o sarbatoare a eliberarii, dar si a comuniunii cu Dumnezeu, ea trebuia celebrata
de catre intreaga comunitate. De aceea, daca cineva, din motive obiective, nu putea lua parte
la ceremoniile sacrificiului pascal, era obligat sa indeplineasca acelasi ritual o luna mai tarziu, la
aceeasi data. Intrucat a fost instituit in Egipt pentru a comemora izbavirea israelitilor, cel care
ar fi refuzat sa tina aceasta sarbatoare se considera ca nu mai doreste sa apartina comunitatii
izbavite de Domnul si era efectiv exclus prin lapidare (Numerii 9, 13).
Singura sursa scrisa din care se poate deduce cu cea mai mare aproximatie perioada exodului
este Biblia. Astfel, in Cartea I Regi, cap. 6, 1 scrie: "Iar in anul 480 dupa iesirea fiilor lui Israel
din Egipt, in anul al patrulea al domniei regelui Solomon peste Israel, in luna lui Zif, care este a
doua luna a anului, a inceput el sa zideasca templul Domnului".
Anii de domnie ai regelui Solomon sunt, dupa datele istorice, unanim acceptati: 971-931 sau
968-928 i.H. Adaugand la acestia 480 de ani, ne da cifra 1447 sau 1444 i.H. Unii aduc
argumente contra acestei perioade, propunand o data mult mai tarzie. Oricum, din tablitele de
la Tell-El-Amarna (o fosta insula pe Nilul superior, care a disparut dupa construirea barajului de
la Asuan), unii au dedus ca intrarea in Canaan s-ar fi produs pe la 1400 i.H. Daca scadem cei
40 de ani ai ratacirii prin pustie, ar insemna ca exodul s-ar fi produs pe la 1360 i.H., ceea ce ar
corespunde domniei faronului Semenka (1362) sau Tuthankamon (1360-1350). Nu lipsesc nici
opiniile conform carora exodul s-ar fi intamplat in vremea lui Ramses II (1300 i.H.), mai ales ca
acest nume apare si in Cartea Exodului (cap.1, 11).
Ce inseamna "intai nascut"?
Explicarea faptelor extraordinare legate de eliberarea evreilor si relatate cu lux de amanunte de
cartea Iesirea au fost subiect de discutie pentru multi cercetatori. Este vorba de marele
cataclism ce ar fi avut loc in insula Santorini (Thira). Aceasta problema a fost abordata si de d-l
ing. Paul Emil Rascu care a publicat o carte la Editura "Alma" din Craiova, 2005, cu titlul:
Politeism si monoteism. Intre Moise si Akhnaton. Exodul evreilor din Egipt - mit sau realitate?
Dupa cum spuneam, au mai scris si altii pe aceasta tema sustinand ca eruptia teribila cu o forta
de neegalat ar fi avut loc pe la 1500 i.H., lucru imposibil de dovedit fiindca nu exista nici o
marturie scrisa. Alte pareri leaga evenimentul de anul 1000 i.H. Bazandu-se mult si pe
cercetarile lui Cousteau, autorul pare convins ca anul reper ar fi 1500. Conteaza insa mai mult
mesajul cartii si demersul autorului de a pune de acord relatarile biblice cu fenomenele naturale
cu totul iesite din comun care au schimbat pentru totdeauna configuratia insulei prabusita in ea
insasi, ca in urma unei megaimplozii, cu o infloritoare civilizatie ce n-a mai avut sansa
continuitatii.
Ultima plaga, adica moartea celor intai nascuti s-ar datora sensibilitatii sporite a plamanilor
celor mici, care s-au asfixiat primii de aerul extrem de poluat si toxic. Si aici opinia nu pare prea
plauzibila. Rezulta ca, dupa parerea autorului, cei intai nascuti ar fi si cei mai mici si firavi, ori
este tocmai invers. Se pare ca se face confuzie intre cuvantul "intai nascut" si proaspat nascut.
Intainascutii erau, dimpotriva, cei mai vigurosi, fiind copiii cei mai in varsta. Mai departe, zice ca
ungerea usilor caselor cu sangele mielului pascal ar fi avut scopul de a-i avertiza pe evrei sa
ramana in case unde aerul era mai putin poluat ca afara. Si aici avem de adaugat ca, daca
eruptia a fost de asemenea proportii incat s-a simtit, ca si cea din Krakatau, aproape in toata
lumea, nu se putea rarefia aerul pana a doua zi dimineata, ca sa iasa din Egipt o multime de
peste un milion si ceva de oameni de toate varstele.
O alta observatie ar mai fi ca trecerea s-a realizat prin zona lacurilor amare, care, in Antichitate,
erau, de fapt, o continuare a unei fasii a Marii Rosii, care se unea efectiv cu un brat al Nilului si
cu Mediterana. Asadar, autorul ar fi trebuit sa ia in calcul si schimbarea radicala a configuratiei
reliefului din zona, putand lua ca reper Marea Moarta, care nici pe departe nu mai arata ca in
Antichitatea biblica. In concluzie, cartea este totusi destul de merituoasa, intrucat este prima de
acest gen aparuta la noi, iar meritul de necontestat al autorului ar fi acela ca incearca sa
concilieze stiinta cu religia, adica sa explice din punct de vedere stiintific un mare eveniment
biblic contestat de multi si totusi acceptat de foarte multi. Dar chiar daca este greu de inteles,
acel eveniment unic in lume a schimbat definitiv soarta si mentalitatea multor oameni, incat,
direct sau indirect, suntem cu totii beneficiari ai exodului.