Morala crestina si psihiatria

Mareste imaginea.

Morala crestina si psihiatria

1. Crestinismul nu este numai o suma de invataturi, o doctrina, religioasa, ci si o viata traita dupa
aceasta doctrina. Si anume el nu este numai, o suma de invataturi teoretice cu privire la
Dumnezeu si la mantuirea omului, care sa-i lumineze numai intelectul, ci este o traire a acestor
invataturi in viata aceasta pamanteasca.

Desigur, toate adevarurile invataturii crestine trebuie traite de credincios, chiar daca nu pot fi
aplicate toate in aceeasi masura si constant. De exemplu, invatatura crestina despre Sfanta
Treime, si despre Hristos, Dumnezeu adevarat si om adevarat, prin care se manifesta iubirea lui
Dumnezeu fata de oameni si prin care se realizeaza insasi mantuirea noastra obiectiv si subiectiv,
trebuie sa fie nu numai cunoscuta ci traita real si plenar in fiinta si viata noastra, precum si in
relatiile noastre cu semenii nostri. Comuniunea omului cu Dumnezeu prin Hristos in lucrarea
Duhului Sfant, ca membru al Bisericii lui Hriatos, este inceputul si tinta vietii crestinului privita
pe dimensiune eshatologica.

Trairea si aplicarea invataturilor crestine constituie tocmai domeniul Moralei crestine. De altfel,
crestinismul nu este o filosofic sau o ideologie filosofica intre alte filosofii si ideologii, fiindca el
nu ne infatiseaza adevarul ca o idee opusa altor idei ; "el e incarnat in viata unica si sublima a
persoanei Mantuitorului Hristos, Care devine calea, adica modelul nostru de urmat in viata. Nu
ne spune Hristos ca El a venit ca lumea sa aiba viata si inca mai multa (Ioan 10, 10) decat inainte
de El? Iar viata nu se comunica unui cerc restrans, ca ideile filosofice ; ea se comunica tuturor
fiintelor din lume", tuturor oamenilor si neamurilor (Matei 28, 19-20 ; Marcu 16, 15-16). Iisus
Hristos este accesibil tuturor, este omul central, fiindca este si Dumnezeu in acelasi timp, Care
polarizeaza spre Sine pe toti care se deschid Lui si cu care intra in comuniune prin cuvant si
lucrare harica. Hristos este modelul universal al vietii in Dumnezeu. "Cati in Hristos ne-am
botezat in Hristos ne-am si imbracat" (Gal. 3, 27). Aceasta inseamna vointa de a ne face una cu
El (Gal. 3, 28). Pruncul trecut prin baia Botezului a devenit neprihanit asemenea pruncului Iisus
din ieslea Betleemului. Tinerii care se cununa, nuntesc impreuna cu Hristos si se veselesc
impreuna cu El, ca la Nunta din Gana Galileii. Pacatosii care isi frang inima in cainta, cad la
picioarele Lui si-L roaga pentru iertare. Credinciosii care se apropie de Sfantul Potir pranzesc cu
Hristos Care isi ofera spre mancare si bautura trupul si sangele Sau euharistic. Frumusetile
acestei lumi le admiram prin ochii Lui, care ne-a aratat splendoarea crinilor campului. Cand
intalnim pe cei saraci, pe cei bolnavi, pe cei flamanzi si pe oricare dintre ei necajiti ai lumii, il
intalnim in acestia pe El insusi, Care se identifica cu ei, cum ne incredinteaza El Insusi : "Intrucat
ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei mai mici, Mie Mi-ati facut" si "Intrucat nu ati facut unuia
dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut" (Matei 25, 40 si 45). Durerile noastre proprii le
induram impreuna cu Hristos, fiindca nimeni traind in aceasta viata nu este scutit de Golgota
rastignirii. Iar ingrozitoarea noastra moarte devine usoara daca stim sa intram cu El in mormant.
Caci El, Hristos, fiind insusi Dumnezeu, a biruit mormantul si a inviat a treia zi. Fiind in
comuniune cu Hristos si deci identificandu-ne vointa noastra cu vointa Lui, Hristos traieste in noi
si noi in El (Gal. 2, 20).

Morala crestina este fata concreta, vazuta de toti a crestinismului, indicand ce trebuie sa faca
crestinul pentru a dobandi viata vesnica implinind aici pe pamant voia lui Dumnezeu, in relatia
cu El si in relatiile cu semenii, precum si in propria sa viata, adica in relatie cu sinea proprie. Ea,
Morala crestina, pleaca de la Hristos si se intoarce la Hristos. Iar crestinismul nu este un sistem
de filosofie, fiindca nu "este o elaborare a mintii noastre. El este inainte de toate persoana
istorica a Mantuitorului, adica Fiul lui Dumnezeu facut om la plinirea vremii si ramanerea Lui ca
om si pe scaunul Slavei, fiind Unul dintre noi in Treime, ca Dumnezeu-Omul. Intr-un cuvant
crestinismul este, cum spunea Nichifor Crainic, "perfectiunea dumnezeiasca descoperita noua in
Hristos". Iar Morala crestina are ca obiect principal : ce trebuie sa faca crestinul in viata de toate
zilele, urmand lui Hristos, traind si marturisind pe Hristos.

2. Psihiatria. In psihiatrie, desigur, ne intalnim, dialogam si "empatizam", cum spun specialistii,

cu omul bolnav sufleteste. Sentimentul de suferinta dobandeste aspecte dintre cele mai complexe
inlauntrul perspectivei date de psihiatrie : in boala psihica nimic nu pare a avea loc fara
autorefleCtare, cuprindere si intelegere care constituie, de fapt, jocul implicat si continuu dintre
constiinta si suferinta, si, intr-un fel, dintre bine si rau. Dar nu dintre binele moral si raul moral.
Aceasta mai rezulta si din faptul ca psihiatria se ocupa, in aceeasi masura, de aspectele sintetice
ale persoanei in doua ipostaze : normalitate psihica si contrariul ei degradant, boala mintala.

Dintre toate sectoarele medicinei, psihiatria este aceea care isi propune si se simte obligata moral
si se "angajeaza" prin excelenta sa inteleaga bolnavul, alaturi de explicatia - mai mult sau mai
putin comprehensibila - a mecanismelor psihopatologice. In jurul bolnavului psihic, psihiatria se
implica sa creeze o ambianta comprehensibila, un orizont si o comuniune solidara, capabila sa
ajute pe bolnav in efortul de vindecare. Prin aceasta, psihiatria nu mai este o stiinta medicala
eminamente descriptiva ci prin excelenta una de participare empatica.

In psihiatrie, medicul are nevoie de bolnav ca sa-si ordoneze procesul de investigatie si "iatrie",
de tratament. In cercetarea si actul psihiatric are loc un act de comunicare reciproca intre bolnav
si medic, acesta din urma fiind totdeauna disponibil pentru o generoasa daruire catre cel care
sufera. De altfel, medicina adevarata face uz totdeauna de comprehensiune, iar medicul se
intalneste si comunica cu oamenii. Dar nu intotdeauna acest lucru este absolut necesar, el putand
fi inlocuit doar de o intelegere-a cauzelor determinante ale bolii somatice.

Boala psihica este mult mai complexa in cauzele si manifestarile ei si, de aceea, ea comporta o
definire mult mai complexa si inteligibila, decat suferintele umane obisnuite (de pilda cele
organice). In general, definirea bolii psihice se face in raport cu starea de sanatate sau de
normalitate. Dar multe definitii date unei boli psihice se refera la un tip de individ abstract, mobil
si in fond necunoscut afectiv. Desigur, fiecare boala are anumite caracteristici care o
particularizeaza, fata de alta boala. Dar tot asa de adevarat este ca medicul nu are de-a face
numai cu boli in general, si eu bolnavi concreti, cu oameni concreti bolnavi. In cazul bolilor
psihice, cu care se ocupa psihiatria, medicul are de a face cu bolnavi, cu bolnavi diferiti cu care
mediul trebuie sa comunice direct si personal intr-o mare daruire pentru a surprinde specificul
personal, ca sa-l analizeze si sa gaseasca tratamentul adecvat. Deci pentru medicul psihiatru,
fiecare om bolnav sufleteste este un subiect aparte, un subiect concret cu care el angajeaza
dialogul si tratamentul. La fel procedeaza morala crestina, pentru care fiecare om este existenta
personala nerepetata cu misiunea sa in fata lui Dumnezeu si in comunitatea semenilor sai,
oamenii. Cu aceasta am ajuns la relatia foarte stransa ce poate fi intre Morala crestina si
psihiatria, fiecare dintre acestea pastrandu-si specificul si lucrarea in tratarea bolilor sufletesti.

3. Relatie, complementaritate si specific. Si Morala crestina ca disciplina teologica si psihiatria

ca disciplina a medicinei generale si de profil, se ocupa cu omul concret, ingrijindu-se una de
sanatatea spirituala moral-crestina, iar cealalta de sanatatea psihica a acestuia. Relatia dintre
acestea este o expresie a relatiei dintre crestinism si medicina. Desigur si una si cealalta au in
vedere sufletul omului cu puterile sau facultatile lui : mintea, simtirea si vointa, dar nu separat de
trup, trupul fiind conditia vietuirii omului in timp si spatiu. Pentru invatatura crestina, omul este
chip si asemanare a lui Dumnezeu (Facere 1, 26-28) si deci partener de dialog cu Dumnezeu si
cu semenii, sai, oamenii.. La demnitatea de chip al lui Dumnezeu, pe care o are omul ca dat
ontologic, participa nu numai sufletul cu cele trei puteri sau facultati ale lui ci si trupul cu tot
ceea ce cuprinde si implica el pentru realizarea dialogului omului cu Dumnezeu, cu semenii, cu
natura inconjuratoare, dar si cu sinea proprie. Trupul participa la demnitatea de chip, prin suflet
si anume prin puterea cognitiva a acestuia, adica prin acel nous, "minte", despre care vorbesc
Parintii Bisericii, in care se face prezenta insasi lucrarea lui Dumnezeu, harul dumnezeiesc primit
la Botez si mai apoi prin celelalte Taine ale Bisericii.

Data fiind si sisighia aceasta dintre suflet si trup, in vietuirea omului pe pamant, morala crestina
priveste pe om cu intreaga lui fiinta, vazandu-l prezent cu toata aceasta fiinta a sa in fiecare act,
actiune, fapta. De aceea, munca omului este si spirituala si fizica, in acelasi timp. Desigur nu in
aceeasi masura.

De aici si cele doua feluri ale muncii sau activitatii omului, munca spirituala si munca fizica,
dupa cum predomina activitatea spiritului sau efortul fizic. Dar si activitatea pur spirituala nu
ramane fara o expresie a ei asupra trupului, sau altfel spus si in activitatea pur spirituala este
angajat subiectul ei intreg. Faptele libere si constiente cu care se ocupa Morala crestina poarta
pecetea subiectului lor intreg chiar si atunci cand trupul nu are o participare egala. Radacina lor
este in suflet, in spirit si anume : in mintea care le initiaza si se invoieste cu ele, in simtirea cu
care le imbratiseaza si in vointa care le concretizeaza. De aceea la judecata obsteasca sau
universala, omul se va prezenta nu numai cu sufletul ci si cu trupul avut pe pamant, desigur acum
fiind nestricacios, ca sa ia rasplata sa : fericirea vesnica sau osanda vesnica pentru toate cele
savarsite cu sufletul si cu trupul sau, pe pamant.

Faptele libere si constiente ale omului isi primesc calificarea lor in moral-bune si moral-rele
dupa cum sunt o implinire a vointei lui Dumnezeu exprimata in lege (in legea morala naturala
sau pozitiva), in poruncile si sfaturile acesteia, sau o abatere, impotrivire sau neimplinire a unei
indatoriri.

Instrumentul cu ajutorul caruia noi insine aplicam legea morala la propriile fapte sau la faptele
altora, pentru a le sfatui, indemna sau a evalua in bune si rele este constiinta morala, norma
subiectiva a moralitatii, care dupa savarsirea faptelor este primul nostru judecator a tot ceea ce
am savarsit, cu stiinta si vointa libera. Legea care este ceva extern si deci obiectiv obliga pe om
in constiinta sa morala. De aici chinurile constiintei noastre pentru faptele moral-rele, adica
pentru pacatele si greselile noastre, uneledintre ele foarte grele, sau de moarte, cu urmari grave
chiar in viata aceasta, precum si multumirea sufleteasca sau starea de fericire pentru faptele bune
savarsite. Constiinta morala este sfatuitorul si judecatorul nostru cel mai apropiat de care trebuie
sa tinem seama, ea fiind, cum spun multi moralisti crestini si filosofi, glasul lui Dumnezeu in om
sau reflexul imediat al Legii in fiinta noastra.

Esential si central Moralei crestine este relatia omului cu Dumnezeu, si in Dumnezeu, relatia
omului cu semenii si cu natura inconjuratoare. Faptele omului isi primesc coloratura si deci
valoarea lor dupa cum sunt si in ce masura sunt sau nu sunt expresii ale relatiei de comuniune a
omului cu Dumnezeu. Relatiile cu semenii si exprimarile acestora in fapte concrete, isi primesc,
de asemenea, calificarea lor morala dupa marturia lor despre relatia subiectului lor cu Dumnezeu.

Constiinta morala este aceea care sensibilizeaza sau nu sensibilizeaza relatia omului cu
Dumnezeu si cu semenii. Faptele bune si pacatele isi primesc calificarea ca atare in primul rand
de la constiinta morala proprie si apoi de la autoritatea externa si de la Dumnezeu.

In constiinta morala este prezent omul intreg, trup si suflet, asa ca boala care este pacatul de tot
felul, isi are radacina dar si consecintele imediate in aceasta constiinta.

Si psihiatria lucreaza sau face apel la constiinta omului in care sunt simtite acut toate bolile
psihice. De aceea ca sa aduci sanatatea fizica si psihica, ca si pe cea moral-spirituala, preotul si
medicul trebuie sa inceapa cu constiinta : sa-i descopere bolile, ranile, sensibilitatile sau
insensibilitatile.

Constiinta isi are bolile ei, atat pentru preotul duhovnic cat si pentru medicul psihiatru, dar
fiecare dintre acestia isi are recuzita sa de mijloace pentru investigatie si tratament. Preotul, de
pilda, va acorda o mare atentie scaunului duhovniciei la care se prezinta penitentul sau la care il
invita si cu care se intretine indelung preotul duhovnic. Cele mai multe dintre bolile psihice sunt
rezultatul unei trairi morale dezordonate. A pune ordine in cele spirituale, inseamna a te
preocupa de purificarea continua si sistematica de patimi si pacate, dar pentru aceasta duhovnicul
va face apel la constiinta morala a bolnavului si se va preocupa, in acelasi timp, de crearea unui
mediu propice apropiat insanatosirii morale si cresterii duhovnicesti a acestuia. Si acest mediu
apropiat este familia, bine intocmita si organizata, pepiniera de virtuti si factor puternic pentru o
munca constructiva a membrilor ei in societate.

Deci preotul duhovnic si medicul psihiatru se intalnesc in preocuparea lor de insanatosire

spirituala si morala a omului, de zidire spirituala si morala a familiei si a societatii intregi in care
omul si familia se realizeaza si cresc spiritual, cultural, dar si economic si social.

Pr. prof. dr. DUMITRU RADU