Chepea - Indrumator Practic Gimnastica

UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCUŞI” DIN TÂRGU JIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE MEDICALE ȘI COMPORTAMENTALE
CHEPEA ION BOGDAN
ÎNDRUMĂTOR PRACTIC
GIMNASTICĂ
Editura Academica Brâncuși
2022
CUPRINS
INTRODUCERE 2
CAPITOLUL 1 ASPECTE GENERALE ASUPRA GIMNASTICII,

OBIECTUL ȘI IMPORTANȚA EI 4
1.1. Istoria gimnasticii 4
1.2. Principalele caracteristici și sarcini ale gimnasticii 8
1.3. Mijloacele gimnasticii 10
1.4. Aparate de gimnastică, materiale și obiecte 12
Bibliografie minimală 14
CAPITOLUL 2 STRUCTURA LECȚIEI DE GIMNASTICĂ 15

2.1. Partea pregătitoare 15
2.1.1. Scopul și mijloacele 15
2.1.2. Metode de desfășurare 19
2.1.3. Indicatii metodice privind desfășurarea exercițiilor 21
2.2. Partea fundamentală 24
2.2.1. Scopul și mijloacele 24
2.2.2. Metode de desfășurare 25
2.2.3. Indicatii metodice privind desfășurarea exercițiilor 28
2.3. Partea de încheiere 30
CAPITOLUL 3 PREGĂTIREA FIZICĂ, TEHNICĂ ȘI TACTICĂ A 32

GIMNAȘTILOR
3.1. Pregătirea fizică 32
3.2. Pregătirea tehnică 38
3.3. Pregătirea tactică 40
CAPITOLUL 4 DESCRIERE, INDICAȚII TEHNICE ȘI METODICE

PRIVITOARE LA ELEMENTE DIN GIMNASTICĂ 44
4.1. Elemente statice 44
4.2. Elemente dinamice 53
4.3. Exerciții la bară 66
4.4. Exerciții la paralele 73
4.5. Exerciții la inele 79
4.6. Exerciții la calul cu mânere 85
4.7. Exerciții la paralele inegale 91
4.8. Exerciții la bârnă 97
4.9.Sărituri 98
BIBLIOGRAFIE 103
INTRODUCERE
Ținând cont de numărul mare de oameni care fac mișcare, toată lumea
trebuie să dețină cele mai exacte informații. Există câteva exerciții simple de
gimnastică, dar dacă sunt făcute incorect, fac mai mult rău decât bine. Acesta
este motivul pentru care este important să se înțeleagă și să se învețe tehnica
și tactica potrivită.
Gimnastica este o disciplină de bază a educației fizice, deoarece asigură
dezvoltarea fizică generală și stăpânirea sistemului musculo-scheletic, care
sunt absolut necesare persoanelor de toate vârstele, precum și a altor practici
sportive sau de călătorie.
Gimnastica este o ramură a competițiilor care s-a format și perfecționat
de-a lungul timpului și se caracterizează printr-o dezvoltare continuă. Este
considerat un sport la limitele fizice și mentale ale practicienilor. Sarcina
principală a învățării în acest sport este de a ajuta gimnaștii să dobândească
cunoștințe, abilități și abilități motorii. Pentru a dezvolta abilități de
gimnastică, trebuie parcurse anumite etape, care sunt necesare pentru a
asigura succesul. Numărul de etape pe care le trece o abilitate în procesul său
de formare este diferit, în funcție de profunzimea analizei pe de o parte și de
profilul câmpului în care este analizată (fiziologie, psihologie, metode și
modalitate de predare), pe de altă parte.
Datorită efectelor sale diferite asupra corpului, gimnastica este cel mai
important mijloc în viața oamenilor moderni.
Efectuarea gimnasticii este un mijloc de mișcare, prin intermediul
căruia se pregătesc elemente și mișcări pentru a le arăta în competiție. Această
metodă de gimnastică este o formă excelentă de perfecționare a elementelor și
mișcărilor gimnastice. Conform principiilor și cerințelor teoriei și
metodologiei antrenamentului sportiv și regulilor de competiție, practica
sistematică de gimnastică este utilă pentru a îmbunătăți abilitățile de execuție
2
și a dobândi stăpânirea sportului, ceea ce implică manifestarea talentelor
personale.
Materialul de față își propune să ofere suport teoretic de introducere în
bazele gimnasticii pentru toți elevii și profesorii interesați și oferă, de
asemenea, o bază pentru metode practice, „un model” care să îi ajute să
proiecteze, să explice și să implementeze gimnastica.
3
CAPITOLUL 1
ASPECTE GENERALE ASUPRA GIMNASTICII, OBIECTUL ȘI
IMPORTANȚA EI
1.1. Istoria gimnasticii
Din cele mai vechi timpuri, oamenii practicau gimnastica pentru a-și
menține sănătatea și forța fizică pentru a face față condițiilor de muncă,
apărare și viață.
Printr-o serie de exerciții aplicate (mers, alergare, târâtoare, echilibrare,
aruncare, cățărare, sărituri etc.), gimnastica a început să se împletească cu
activitățile zilnice ale omenirii de la apariția sa. 1
Prima mărturie despre originea gimnasticii, scoate în evidență faptul că
aplicarea exercițiului fizic are proprietățile de prevenire, tratament sau
reabilitare.
Egiptenii. În cazul egiptenilor, exercițiile fizice se desfășurau în școli,
iar fiii clasei conducătoare se pregăteau să devină funcționari publici, în
principal „scribi”, care era o profesie foarte populară la acea vreme. 2
La egipteni ponderea exercițiilor de gimnastică este mult mai mare
decât ponderea dată de alte națiuni antice, inclusiv greci.
Analizând exercițiile de gimnastică utilizate pentru a dezvolta forța și
agilitatea, am constatat că acestea nu sunt în esență diferite de exercițiile din
prezent.
Egiptenii atribuiau o atenție egală dezvoltării forței și rezistenței și
educației spirituale. Dacă se adăugă atenția acordată muzicii și dansului de
către tineri, descoperim că vechii egipteni urmăreau o educație fizică și
mentală armonioasă formată din diversitatea oamenilor.
1
Tudusciuc, I., Gimnastica sportivă. Editura Sport-Turism, București, 1984
2
Potop V., Gimnastica de bază. Teorie si metodică, Editura Discobolul, București, 2014
4
Hinduşii. Atenția hindușilor asupra exercițiului fizic se reflectă în
„cartea sacră” cunoscută sub numele de „Vede” (secolul IV î.Hr.), care
include poezii cu conținut filosofic, religios și moral.
Manu a promulgat o lege în mileniul II î.Hr. pentru a consolida casta
preoților brahmani, din motive igienice, fiind astfel recomandate o serie de
exerciții de respirație însoțite de scăldat în râuri și lacuri. Ulterior, au
contribuit la formarea unui sistem național de gimnastică și educație fizică
numit „Pranaiama” (practicat încă din perioada vedică).
Chinezii. Filosoful chinez Confucius (551-479 î.Hr.) a subliniat, de
asemenea, importanța exercițiului fizic ca factor educațional. El credea că
exercițiul fizic reprezintă cele șase „arte liberale” majore care constituie
fundamentul educației: muzica, ceremonialul, aritmetica, caligrafia, scrisul și
arta de a conduce un car. 3
Pe baza sistemului introdus de Confucius, generalul Yo-Fei (1102-1142
e.n.) a creat un nou sistem de gimnastică care s-a concentrat pe exerciții de
postură și l-a menținut până în vremurile moderne.
Chinezii cred că exercițiul fizic este unul dintre mijloacele de bază ale
educației.
În 2698 î.Hr., în timpul împăratului Hoan-Ti, fondatorul primei dinastii
a Chinei, dr. Kong Fu a creat un sistem de exerciții respiratorii, care a fost
recomandat ca mijloc de protejare a organismului împotriva bolilor. Sistemul
de gimnastică prevăzut de Kong-Fu a fost introdus de împăratul Hoan-Ti în
ceremoniile religioase pentru a se asigura că se răspândește în tot regatul său.
Din diferitele combinații de postură, mișcare și respirație, Kong-Fu a
creat un sistem gimnastic compus dintr-un număr mare de exerciții, grupate în
funcție de condițiile specifice bolii care trebuie prevenită sau vindecată. Prin
3
Grigore V., Gimnastica. Manual pentru cursul de bază. Editura Bren, București, 2003
5
urmare, el oferă tratamente pentru obezitate, dureri musculare, gută și alte boli.
Dacă erau aplicate la timp, efectul era de obicei pozitiv. 4
Grecii. Comparativ cu alte popoare antice, grecii au acordat cea mai
mare atenție exercițiului fizic ca parte integrantă a educației civice. 5 Grecii și-
au imaginat un sistem de educație menit să hrănească corpul și mintea. Pentru
ei, educația este o funcție de bază a statului. Diferiți gânditori și-au specificat
obiectivele și au recomandat cel mai sigur mod de a-l atinge. Cei mai
remarcabili filosofi și legiuitori ai Greciei antice au fost de fapt educatorii
poporului lor.
Conceptul grecesc de sport s-a dezvoltat în trei direcții: sănătate, militar
și armonie. Fiecare dintre acestea a contribuit la îmbogățirea educației fizice
prin creșterea și îmbunătățirea utilizării lor.
Grecii au inventat cuvântul gimnastică și au folosit un nume comun
pentru a desemna toate exercițiile fizice efectuate pentru a ajuta la menținerea
sănătății, a întări corpul și a înfrumuseța viața spirituală. 6
Conceptul igienic al gimnasticii grecești. Încă din cele mai vechi
timpuri, reprezentanții acestui concept sunt în special medici, care au subliniat
importanța exercițiilor fizice, în special importanța gimnasticii pentru sănătate.
Prin urmare, medici celebri precum Chiron din Samos, Esculapius și Pitagora
în perioada 571 - 497 î.Hr. și Ikkos din Taranto (fost campion la gimnastică și
pentathlon) a făcut recomandări privind igiena alimentelor, subliniind că
scăldatul, unguentele și exercițiile fizice sunt bune pentru sănătate.
Românii. Pentru prima dată, documentele istorice menționează
introducerea gimnasticii pe lângă alte discipline la Școala Sf. Sava. 7
Analizând cu atenție dezvoltarea gimnasticii ca disciplină în școlile din
România se observa că durează mult. Echiparea școlilor cu materialele și
4
5
Solomon M., Grigore V., Bedo C., Gimnastica. Editura IMPEX, Târgoviște, 1996
6
Grigore V., Gimnastica. Manual pentru cursul de bază. Editura Bren, București, 2003
7
Bîiașu Gh., Gimnastica, Editura Stadion, București, 1972
6
facilitățile necesare, instruirea personalului specializat și elaborarea planurilor
de remediere și eșalonare a conținutului au ridicat unele probleme care au fost
rezolvate doar parțial, sau au fost greu de rezolvat și întârzie.
Începând cu secolul al XIX-lea, exercițiul fizic în numele gimnasticii a
primit o atenție mai mare în diferite școli, care au oferit fonduri pentru
profesorii de gimnastică sub forma bugetelor și salariilor. 8
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, sosirea profesorilor străini
(francezi, italieni, elveţieni, polonezi) a creat un mediu favorabil și în aceste
condiții practicarea gimnasticii a devenit mai intensă. Pe lângă predarea
limbilor moderne, au fost deschise și „școli” de gimnastică, scrimă, muzică și
caligrafie.
Pentru a funcționa o școală de gimnastică, aceasta avea nevoie de
aprobare de la domnitor, iar acces în astfel de școli aveau numai cei cărora le
permiteau condițiile materiale să poată merge la școală. De cele mai multe ori,
cei care erau chemați să predea gimnastică nu aveau pregătirea specială.
Treptat, gimnastica a început să primească atenție, iar activitățile
neobosite ale profesorului Gheorghe Moceanu și ale colegilor săi au contribuit,
de asemenea, la acest lucru. Gh. Moceanu este un susținător al gimnasticii lui
Jahn, el fiind cel care a pus bazele echipamentului german de gimnastică. Pe
lângă activitățile practice, s-a concentrat și pe domeniul jurnalismului și a
creat o serie de lucrări: „Cartea de gimnastică” cu figuri şi text explicativ
(1869); „Istoria, anatomia şi igiena gimnasticii” (1879); „Şcoala de patinaj şi
de înot” (1882) ; „Carte de gimnastică, pentru uzul şcolilor primare şi
secundare de fete” (1882); „Gimnastică populară raţională pentru uzul şcolilor
primare, secundare şi superioare”, în colaborare cu N. Velescu (1887);
„Memorii asupra gimnasticii şi a călătoriilor mele în Europa, Asia, Africa şi
America” (1895).9
8
9
Niculescu G., Gimnastica în kinetoterapie, Editura Fundației României de Mâine, București, 1999
7
La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea,
(ministru al Instrucţiunii Publice fiind Spiru Haret, între anii 1897—-1899' şi
1907—1910), numele lui Spiru Haret a fost legat și de introducerea jocurilor
de oină în școli, ca mijloc de cultivare a calităților fizice și mentale ale
elevilor.10
De la începutul secolului al XX-lea, prin crearea unor societăți de
gimnastică, scrimă, tragere la țintă și jocuri pentru elevi, organizarea de
competiții și sărbători de sfârșit de an, s-a încercat răspândirea sportului mai
mult în rândul copiilor școlari. Spiru Haret s-a străduit să aibă o mai bună
organizare și dotări materiale (echipamente, teren de sport) și a folosit
exercițiul fizic ca mijloc de întărire a corpului și antrenament pentru apărarea
patriei.
De la greci antici la egipteni antici, gimnastica reprezintă punctul
culminant al sportului uman de mii de ani. Educația fizică a evoluat într-un
subiect modern, iar istoria gimnasticii s-a schimbat și s-a standardizat în
timpurile moderne. Cu toate acestea, începând din 1928, sportul a început să
fie standardizat în forma de care ne bucurăm astăzi.
Istoricii sportului subliniază că interesul oamenilor pentru gimnastică a
crescut în timpul Războiului Rece, când Jocurile Olimpice au început să fie
văzute ca un alt câmp de luptă cultural între Europa de Est și de Vest.
1.2. Principalele caracteristici și sarcini ale gimnasticii
Conceptul de gimnastică este un nume antic derivat din numele

„gymnos, / sau /, gymnazein, /, care înseamnă „gol” ”sau „dezbracat”, creat în
Grecia antică pentru practicarea alergărilor, aruncărilor și săriturilor. În
Europa secolului al XIX-lea, conceptul de gimnastică este văzut în primul
rând ca urmare a practicii exercițiilor independente sau la aparate.
10
Dobrescu T., Bazele teoretice si metodice ale gimnasticii, Editura PIM, Iași, 2006
8
Dezvoltarea disciplinei a fost atât de spectaculoasă în secolul al XX-lea
încât, în ansamblu, integrează o multitudine de domuri, care, la rândul lor,
sunt alcătuite din numeroase mărturii. În monografiile recente despre
gimnastică, ca subiect fundamental al educației fizice și sportului, aceasta este
diversificată într-o serie de discipline bine-cunoscute în școli și sporturi
internaționale. 11
Diferit de alte discipline practice de educație fizică, gimnastica are
următoarele caracteristici și sarcini:
- exercițiile de gimnastică nu sunt întâmplătoare. Selecția și practica lor
iau în considerare efectele lor asupra sistemului nervos și a altor funcții și
organe ale corpului;
- se utilizează în mod înțelept gimnastica pentru a avea un impact
pozitiv și multilateral asupra corpului;
- se îmbunătățește sănătatea, se întăresc organele și crește rezistența la
boli;
- se dezvoltă abilitățile pentru a permite achiziționarea mai precisă și
mai rapidă a altor exerciții și mișcări mai complexe;
- contribuie la dobândirea și îmbunătățirea calităților fizice și morale,
precum puterea, rezistența, viteza, voința, curajul, determinarea, autocontrolul
etc.;
- se dezvoltă obiceiul de lucru în echipă, se stimulează spiritului
competiției și sacrificarea în beneficiul comunității;
- gimnastica include cele mai diverse exerciții fizice, care pot fi
adaptate la orice vârstă, sex sau nivel de pregătire fizică.
- există exerciții care pot fi desfășurate în camere și săli special
concepute, coridoare, în aer liber, pe munte sau pe mare, atât timp cât
condițiile sanitare sunt adecvate;
11
Stroescu A., Gimnastica, Editura Didactică şi Pedagogică, București, 1988
9
- propune posibilitatea prelucrării sau analizei generale a corpului, care
este utilă pentru dezvoltarea armonioasă a corpului, formarea posturii corecte
și eliminarea defectelor corpului;
- permite evaluarea strictă a efortului în funcție de dezvoltarea fizică a
individului și completarea poziției efortului cu o precizie mare.
Sarcinile generale sau scopurile pe care își propune să le atingă
gimnastica sunt multiple. Astfel sunt menționate cele mai importante: 12
- se promovează creșterea armonioasă a corpului uman, asigurându-i
dezvoltarea fizică cu mai multe fațete;
- sunt influențate în mod benefic functiile vitale ale organismului;
- asigură îmbunătățirea continuă a nivelului de exercițiu fizic și crește
bagajul abilităților sportive;
- dezvoltă și îmbunătățește calitățile fizice și morale personale;
- dezvoltată obiceiul de a efectua corect principiile de bază ale miscării
(directie, amplitudine, intensitate, ritm, durata, corectitudine, coordonare și
expresivitate);
- ajută la îmbunătățirea coordonării generale și la îmbunătățirea
abilităților de executare a acțiunilor;
- formați costume corecte și frumoase.
1.3. Mijloacele gimnasticii
Conținutul gimnasticii include o mulțime de exerciții, care pot fi

împărțite în mai multe grupe în funcție de mișcările și obiectivele care sunt
urmărite. Exercițiile din două sau mai multe grupe pot alcătui o lecție de
gimnastică, în funcție de scop.
12
10
Grupe de exerciţii:13
- exerciţiile de front şi formaţii, prin intermediul lor se învață o anumită
secvență în procesul de mers, alergare, acțiuni diferite, diverse formațiuni,
schimbări de formație etc. Aceste exerciții sunt de obicei concepute pentru a
obișnui gimnastul cu spiritul de organizare și disciplină.
- exerciții de bază concepute pentru a pregăti sistemul musculo-
scheletic (mușchi, oase, articulații) și pentru a transpune funcțiile principale și
sistemul nervos în cea mai bună stare de excitare și funcție, pentru a-și însuși
întregul material ce urmează să fie predat în cadrul lecţiei. Categoriile de
exerciții de bază includ exerciții de dezvoltare și consolidare a mușchilor,
brațelor, picioarelor și trunchiului (spate și abdomen). Acestea asigură
mobilitatea articulației și elasticitatea musculară necesare, care contribuie la
dezvoltarea flexibilității și a posturii corecte.
Exercițiile de bază pentru pregătirea aparatului locomotor pot fi
efectuate în mod liber, folosind diferite obiecte (bețe, bile, cercuri, bâte etc.)
sau pe anumite echipamente (scări fixe, bănci de exerciții).
- exerciții aplicative. Acest grup include: mersul pe jos, alergarea,
târârea, urcarea, aruncarea și prinderea, exercițiile de echilibrare, ridicarea și
transportarea obiectelor grele, tragerea și împingerea, depășirea obstacolelor,
urcarea și săritura cu și fără sprijin.
- exerciții efectuate pe echipament special pentru competiții. Acest grup
include exerciții la bară fixă, bare paralele, inele, cal cu mânere și bârnă.
- exerciții de gimnastică acrobatică. Acest grup include: rotații (rulare,
inversare, sărituri), postura de echilibru static și alte mișcări care necesită o
mare flexibilitate în coloana vertebrală, umeri sau șolduri.
- exerciţiile utilizate în gimnastica modernă. Mişcările line şi ritmice
executate cu amplitudine sunt principalele mișcări utilizate în gimnastica
modernă, fiind executate din poziţii de echilibru instabil cu multă mobilitate.
13
Dobrescu T., Bazele teoretice si metodice ale gimnasticii, Editura PIM, Iași, 2006
11
Pentru aceste exerciții se întrebuinţează, de asemenea, obiecte rotative
(cercuri, mingi, steguleţe, corzi, măciuci etc.).
- jocurile dinamice. Ca fundament la creşterea și dezvoltarea educaţiei
copilului regăsim jocul sub diferite forme. Jocul este cel mai atractiv între
toate mijloacele educaţiei fizice şi, în același timp, cel mai potrivit pentru
atragerea tineretului spre practicarea diferitelor ramuri sportive.
1.4. Aparate de gimnastică, materiale și obiecte
Dintre aparatele necesare practicării exerciţiilor aplicative amintim:14

- banca şi bârna de gimnastică pentru exerciţiile de echilibru;
- scara fixă (aşezată vertical, orizontal şi înclinat), scara de frânghie,

frânghia, prăjina şi cadrul pentru exerciţiile de căţărare;
- trambulina elastică şi semielastică, capra, lada, calul şi masa pentru

sărituri.
14
12
Unele exerciţii aplicative şi pentru pregătirea aparatului locomotor se
pot executa folosind obiecte portative ca:
- bastonul din lemn şi din fier,
- mingea medicinală (de diferite mărimi),
- coarda,
- cercul,
- măciuca,
- cordonul elastic,
- ganterele, diferite greutăţi şi haltere,
- saci cu nisip,
- alte obiecte ce pot fi improvizate pentru predarea jocurilor de mişcare.
Dintre materialele speciale utilizate în desfăşurarea lecţiilor de
gimnastică de bază menţionăm:
- salteaua de gimnastică întrebuinţată mai mult pentru amortizarea
aterizărilor;
13
- preşul din cauciuc, folosit pentru săriturile la aparate;
- diferite dispozitive pentru fixarea unor aparate.
Bibliografie minimală
1. Bîiașu Gh., Gimnastica, Editura Stadion, București, 1972

2. Dobrescu T., Bazele teoretice si metodice ale gimnasticii, Editura PIM, Iași, 2006
3. Grigore V., Gimnastica. Manual pentru cursul de bază. Editura Bren, București,
2003
4. Niculescu G., Gimnastica în kinetoterapie, Editura Fundației României de Mâine,
București, 1999
5. Pașcan I., Metodica predării gimnasticii în școală, Editura Casa Cărții de Știință,
Cluj-Napoca, 2008, p. 84
6. Potop V., Gimnastica de bază. Teorie si metodică, Editura Discobolul, București,
2014
7. Solomon M., Grigore V., Bedo C., Gimnastica. Editura IMPEX, Târgoviște, 1996
8. Stroescu A., Gimnastica, Editura Didactică şi Pedagogică, București, 1988
9. Tudusciuc, I., Gimnastica sportivă. Editura Sport-Turism, București, 1984
14
CAPITOLUL 2
STRUCTURA LECȚIEI DE GIMNASTICĂ
Succesul antrenamentului la gimnastică depinde în mare măsură de

corectitudinea direcției date atunci când este planificat și dezvoltat
antrenamentul. 15
Fără a considera structura tipică ca fiind un șablon care implică aceeași
secvență la rezolvarea sarcinilor procesului sportiv, trebuie respectată data
plecării acesteia, indiferent de sarcină și de nivelul de pregătire al interpretului.
Aceasta este durabilitatea relativă a rezolvării unei serii de sarcini și este
restricționată de particularitatea procesului de educație fizică, în special de
particularitatea învățării gimnasticii.
Structura clasei de gimnastică este concentrată în trei părți
interdependente. În prima parte, se urmărește pregătirea gimnaștilor pentru
executarea sarcinii principale, în a doua parte, această sarcină este rezolvată și,
în cele din urmă, în a treia parte, activitatea se încheie. 16
Prin urmare,
structura antrenamentului poate fi exprimată sub forma a trei părți strâns
legate între ele: partea pregătitoare, partea fundamentală şi partea de încheiere.
2.1. Partea pregătitoare
2.1.1. Scopul și mijloacele

Scopul. În partea de pregătire a lecției de gimnastică, gimnastul se
pregătește pentru realizarea principalelor obiective ale clasei. Multe dintre
sarcinile rezolvate pot fi sistematizate în două grupuri, denumite de obicei
fiziologice și instructive.
15
Iozsef H., Fitness – Bazele antrenamentului, Editura Bren, București, 2008
16
Negulescu I., Relația dintre raționalizarea mijloacelor de antrenament și individualizarea pregătirii în
jocurile sportive, Editura Bren, București, 2008
15
Primul grup (sarcinile fiziologice) include: 17
- pregătirea funcțiilor sistemului nervos central şi a funcţiilor vegetative
ale gimnaștilor;
- restabilirea mobilității maxime de miscare a articulatiilor;
- prepararea sistemului musculo-scheletic pentru acțiuni care necesită
multă putere musculară.
Din punct de vedere al prevenirii, acest tip de antrenament multilateral
asupra corpului este, de asemenea, binevenit și are un impact pozitiv asupra
capacității de a lucra a gimnastului.
Al doilea set de sarcini (instructive) include:
- antrenarea abilităților de a efectua acțiuni de mișcare utilizând diferiții
parametri furnizați anterior (un anumit grad de încordare, direcția precisă a
mișcării, amplitudinea, ritmul și o anumită viteză);
- însusșirea de elemente sau proceduri tehnice complexe.
Rezolvând sarcinile enumerate, gimnastul se pregătește pentru efortul
necesar exercițiilor din partea de bază a antrenamentului corespunzător.
Trebuie remarcat faptul că efectul obținut în acest proces general de încălzire
nu poate fi menținut prea mult timp. Acesta este motivul pentru care sarcinile
fiziologice ale părții de pregătire trebuie rezolvate cât mai complet posibil.
Sarcinile unui antrenament sunt diferite. În funcție de timpul de
instruire, poziția orei de antrenament în cadrul planului, componența echipei
și alte condiții, sarcinile de predare pot fi rezolvate diferit pe parcursul
antrenamentului.
Exercițiul de încălzire al gimnaștilor este diferit de celelalte sporturi.
Nu atât conținutul și scopul, cât metoda de execuție. De fapt, în exercițiul de
încălzire al sportivilor, exercițiile pentru picioare sunt utilizate pe scară largă
Paşcan I., Nuţ A., Negru I. N., Metodica predării gimnasticii în şcoală, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-
17
Napoca, 2008
16
în toate direcțiile pentru a restabili mobilitatea articulației șoldului. Aceste
exerciții sunt necesare și în cazul gimnaștilor.
Cu toate acestea, spre deosebire de gimnaste, atleții le pot efectua în
mod liber, fără a se îngrijora de extensia degetelor de la picioare sau de
genunchi. Controlul ținutei în timpul efectuării exercițiilor este un obiectiv
permanent.
Mijloacele. În partea de pregătire a gimnaștilor, exercițiile de
intensitate medie sunt de obicei utilizate pentru a evita eforturile violente ale
executanților în partea fundamentală. Acest lucru explică de ce exercițiul nu
este utilizat în primul rând pentru a dezvolta forța, rezistența sau chiar
flexibilitatea. 18
Părțile specifice de pregătire includ: exerciții de front, diverse variante
de deplasare (diferite forme de mers, alergare, sărituri, paşi de dans) și
exerciții generale de dezvoltare, fără obiecte, obiecte și greutăți, pe scări fixe
și bănci de gimnastică.
Exercițiile de font și formații ocupă un loc însemnat în partea de
pregătire, deoarece cu ajutorul lor, gimnaștii pot fi repartizați rapid și ușor
pentru a efectua diferite exerciții. Ele ajută la formarea posturii corecte a
corpului și a modului de a efectua exercițiile. În cele din urmă, utilizarea lor
poate fi explicată și prin faptul că permit menținerea disciplinei adecvate în
timpul antrenamentului.
Exercițiile generale de dezvoltare reprezintă mijloacele de bază de
pregătire și au multe efecte asupra corpului gimnastului. Posibilitatea de a
schimba practica generală de dezvoltare la nesfârșit le permite gimanștilor să
își îmbogățească experiența sportivă, să învețe să distingă mișcările mai precis
și să stăpânească genurile de mișcare.
18
Vieru N., Manual de gimnastică, Editura Driada, Bucureşti 1997
17
Alegerea exercițiilor specifice pentru partea de pregătire depinde de
condițiile antrenamentului, în primul rând de sarcina și compoziția echipei de
performanță.
Exercițiile de bază (din partea fundamentală) sunt variate. Într-un
singur antrenament, se efectuează de obicei o varietate de mișcări sportive
diferite, iar aceste mișcări implică întregul dispozitiv de mișcare al
gimnastului.
Sarcina părţii pregătitoare este de a crea condiţiile optime în care
organismul să facă faţă acestor solicitări.19
Conţinutul exerciţiilor trebuie, de asemenea, să corespundă sarcinilor
lecţiei. Dacă scopul principal al părţii pregătitoare se reduce la încălzirea
generală, atunci numărul exerciţiilor va fi mai redus, iar structura acestora mai
simplă. Ca urmare, se va reduce şi durata părţii pregătitoare, în conformitate
cu sarcinile lecţiei şi componenţa colectivului. Astfel, sarcinile fiziologice, ale
părţii pregătitoare în desfăşurarea lecţiilor cu copii de vârstă şcolară mijlocie
pot fi rezolvate în 5 - 7 minute. În schimb, la lecţiile cu sportivi adulţi, cu o
bună pregătire, pentru rezolvarea aceloraşi sarcini sunt necesare 10 - 12
minute.
În cazul când în partea pregătitoare se prevede şi realizarea unor sarcini
instructive, numărul exerciţiilor va creşte.
În mod obişnuit partea pregătitoare începe cu exerciţii de front.
Acestora le urmează variante de deplasare care nu se includ în mod obişnuit
în exerciţiile de front. Se executa apoi un complex de exerciţii de dezvoltare
generală. Sunt cazuri când, în funcţie de conţinutul părţii fundamentale,
exerciţiile de dezvoltare generală pot să preceadă deplasările. 20
În cadrul complexelor de exerciţii de dezvoltare generală mişcările se
repartizează în ordinea crescândă a intensităţii efortului, alternându-le în
19
Ganciu M., Îndrumar de gimnastică acrobatică, Editura Universității, București, 2009
20
Macovei S., Ghid metodic pentru instructorii de gimnastică aerobică de întreținere, Editura Bren, București,
2007
18
funcţie de scopul lor. Stabilind intensitatea efortului cerut de aceste exerciţii,
se va ţine seama atât de mărimea masei musculare ce trebuie activizată, cât şi
de amplitudinea şi chiar de tempo-ul de execuţie a mişcărilor.
2.1.2. Metode de desfășurare

Pentru realizarea cerinţelor pe care le reclamă desfăşurarea părţii
pregătitoare a antrenamentului, antrenorul trebuie să ştie să creeze
reprezentarea corectă a exerciţiilor, să acorde ajutorul necesar, să corecteze
greşelile şi să repartizeze executanţii în vederea îndeplinirii sarcinilor. 21
Mijloacele de creare a reprezentărilor exerciţiilor. În funcţie de
sarcinile şi condiţiile de desfăşurare a antrenamentului, antrenorul poate folosi
diferite procedee: obişnuit, fragmentat, explicaţia şi demonstraţia.
Procedeul obişnuit. Antrenorul arată şi totodată denumeşte exerciţiul.
Acest procedeu este accesibil oricărui colectiv, el permite antrenorului să
explice scopul şi principalele caracteristici ale exerciţiului predat.
Procedeul fragmentat: Antrenorul demonstrează exerciţiul pe părţi,
propunând gimnaștilor să execute mişcările simultan cu demonstraţia. El
poate corecta greşelile încă din această fază preliminară, reuşind astfel să
obţină o executare mai precisa a exerciţiului comandat. 22
Explicaţia. Prin explicaţie, antrenorul numeşte sau redă exerciţiul
verbal, fără să-l demonstreze. În acest fel activează atenţia şi stimulează
independenţa executanţilor.
Demonstraţia. Antrenorul poate demonstra exerciţiul în faţa gimnaștilor
fără să-l numească. După demonstraţie el dă comanda pentru începerea şi
terminarea exerciţiului, sau propune gimnaștilor să copieze toate acţiunile sale.
În acest din urmă caz antrenorul nu pronunţă nici un cuvânt în timpul
execuţiei integrale a complexului sau a vreuneia din părţile sale.
21
Stoica A., Particularitățile predării educației fizice în învățământul superior de neprofil, Editura Arvinpress,
București, 2004
22
Cojocaru V., M., Teoria și metodologia instruirii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2002
19
Ajutorul acordat executanţilor. Pentru a obţine precizia în execuţie şi o
bună coordonare, antrenorul îi ajută pe gimnaști, folosindu-se de imagini
sugestive şi chiar de oglindă. Pe parcursul execuţiei antrenorul aminteşte
gimnaștilor conţinutul, forma, amplitudinea şi alte particularităţi ale
exerciţiului.
Demonstrarea sugestivă constă în aceea că antrenorul execută de câteva
ori exerciţiul împreună cu grupa, ajutându-i pe gimnaști să-şi corecteze forma
mişcărilor, tempo-ul lor etc.23
Când pe parcursul executării exerciţiului gimnaştii pierd coordonarea,
antrenorul va începe să numere, restabilind tempo-ul necesar. Numărătoarea
este indicată chiar şi atunci când antrenamentul se efectuează cu
acompaniament muzical.
Corectarea greşelilor. De obicei, în timpul executării exerciţiilor se
comit diferite greşeli pe care antrenorul trebuie să le corecteze imediat.
Uneori, el indică greşelile fără să întrerupă pe gimnaști din activitatea lor. În
asemenea cazuri este de dorit ca indicaţiile să fie coordonate cu tempo-ul şi cu
ritmul exerciţiului efectuat.24 Dacă greşelile sunt comune mai multor gimnaşti,
exerciţiul se întrerupe, efectuându-se corectările şi dându-se indicaţiile
corespunzătoare. Această metodă se recomandă în special în lucrul cu
începătorii. Antrenorul va explica astfel mai amănunţit gimnaștilor scopul
exerciţiului în curs de învăţare, subliniind urmările greşelilor comise.
Plasarea gimnaștilor. Executarea independentă a exerciţiilor şi
participarea activă a gimnastului depind de plasarea lui pe locul de lucru. Deşi,
pentru efectuarea exerciţiilor este comodă plasarea gimnaștilor cu flancul
stâng al coloanei mai aproape de antrenor, nu este indicat să păstrăm în
permanenţă aceasta formă. În cadrul coloanei se vor înlocui sistematic primii
23
24
Napoca, 2008
20
gimnaști, independent de înălţimea lor, cu scopul de a realiza condiţii egale
pentru toţi gimnaştii. Din aceleaşi considerente se recomandă schimbarea
direcţiei formaţiei în executarea diferitelor exerciţii ale complexului prin
întoarceri: la dreapta, la stânga, împrejur, faţă în faţă, în linie şi în coloane.
2.1.3. Indicatii metodice privind desfășurarea exercițiilor

Exerciţii de front şi formaţii
În efectuarea exerciţiilor de front şi formaţii antrenorului i se
recomandă:25
- să manifeste faţă de gimnaști o exigenţă ridicată. Aceasta este
necesară pentru stabilirea disciplinei în lecţie şi pentru delimitarea clară a
raporturilor dintre antrenor şi gimnaști;
- să-şi urmărească permanent ţinuta proprie, asigurându-şi autoritatea
morală în cerinţele manifestate faţă de gimnaşti;
- să schimbe regulat gimnaștii din fruntea coloanei, deoarece
observarea schemei corecte a deplasărilor, precum şi a unor schimbări de
formaţii în mişcare, depind în principal de gimnastul din fruntea coloanei.
Exerciţii de dezvoltare generală
În funcţie de sarcinile antrenamentului şi de condiţiile de efectuare, în
partea pregătitoare complexul de exerciţii de dezvoltare generală poate fi
executat fragmentat, continuu şi în deplasare.26
Procedeul fragmentat (obişnuit) se caracterizează prin existenţa
pauzelor între exerciţiile complexului şi prin constanţa locului de acţiune a
gimnaștilor. Acest procedeu este cel mai simplu şi mai accesibil, fiind larg
folosit în practică.
Procedeul continuu constă în executarea neîntreruptă a exerciţiilor
complexului sau a părţilor sale. El măreşte densitatea lecţiilor, activizează
25
Napoca, 2008
26
21
funcţiile sistemului nervos central prin caracterul neobişnuit al condiţiilor de
obţinere a reprezentărilor exerciţiilor. Acest procedeu se foloseşte atunci când
se lucrează cu gimnaşti avansaţi.
În elaborarea complexelor de exerciţii care urmează să fie predate prin
procedeul continuu se recomandă:27
- folosirea exerciţiilor cunoscute de gimnaști, relativ simple ca formă;
- găsirea unor treceri simple şi comode de la un exerciţiu la altul.
Antrenorul numeşte exerciţiul următor în timpul executării celui
precedent. Se recomandă ca denumirea exerciţiului să se facă extrem de
concis, cu pauze, corespunzător cu tempo-ul şi cu ritmul exerciţiului ce se
execută. Se poate întâmpla ca în timpul explicaţiilor unii gimnaști să se
încurce sau să se oprească. În astfel de cazuri se indică ca antrenorul, numind
exerciţiul următor, să-l execute pe cel care-l fac gimnaștii. Demonstrarea
exerciţiului nou se face numai atunci când grupa începe să-1 execute.
Demonstrarea înainte de timp a exerciţiului următor îi încurcă pe gimnaști şi
nu le reţine atenţia.
Procedeul în deplasare constă în faptul că exerciţiile se execută din
mers sau cu o deplasare considerabilă a gimnastului. Prin aceasta se măreşte
numărul exerciţiilor şi posibilitatea de a utiliza sărituri variate, mişcări de
dans şi acrobatice.
Acest procedeu se aplică în două variante care se disting prin caracterul
şi figurile deplasărilor pe care le fac gimnaștii:28
- în timpul exerciţiilor gimnaștii se deplasează concomitent pe teren;
- gimnaștii se deplasează pe rând, în şiruri, folosind întreaga suprafaţă a
sălii.
27
Macovei S., Ghid metodic pentru instructorii de gimnastică aerobică de întreținere, Editura Bren, București,
2007
28
22
Cu toate că prima variantă este mai larg răspândită, o recomandăm pe a
doua, deoarece în ea se manifestă pe deplin caracteristicile procedeului „în
deplasare”. Alegând exerciţiile pentru procedeul în deplasare vom ţine seama
să includem în complex, după necesităţi, săriturile, exerciţiile acrobatice,
mişcările de dans.29
Exerciţii:
1. 1- 4. trei paşi înainte şi apropierea piciorului din spate;
5 - 8. ridicarea alternativă a picioarelor lateral cu bătaia palmelor
deasupra capului etc.
2. 1 - 4. trei paşi înainte şi sprijin ghemuit;

5 – 7. deplasare pe mâini până se trece în sprijin culcat;
8. sprijin ghemuit ş.a.m.d.
3. în patru timpi, doi paşi înainte, săritură în tempo și roată ş.a.m.d..
4. 1 - 3. trei paşi înainte;

4. săritură cu schimbarea picioarelor ş.a.m.d..
5. 1 - 4. patru paşi înainte cu piciorul drept;

5. săritură în cumpănă pe piciorul drept;
6 - 8. se menţine.
6. 1 - 4. patru paşi înainte;

5. Săritură cu depărtarea picioarelor;
6. Săritură pe stângul, dreptul îndoit înapoi;
7. săritură cu depărtarea picioarelor;
8. săritură pe dreptul, stângul îndoit înapoi ş.a.m.d..
29
23
2.2. Partea fundamentală
2.2.1. Scopul și mijloacele

În partea fundamentală a antrenamentului de gimnastică se rezolvă
principalele sarcini propuse:30
- educarea calităţilor psihice şi fizice ale elevilor.
- formarea deprinderilor motrice generale şi speciale (sportive).
Aceste sarcini se urmăresc în cadrul fiecărui antrenament, indiferent de
componenţa colectivului. Acţiunile motrice care urmează să şi le însuşească
gimnaştii trebuie totdeauna să corespundă nivelului lor de pregătire. Mai mult
decât atât, este necesar ca în partea fundamentală gimnaștii să dispună de
posibilităţi fizice mai mari decât cele necesare acţiunilor motrice care se
învaţă.
Concomitent cu activitatea depusă pentru învingerea dificultăţilor
tehnice la aparatele de gimnastică sau pentru trecerea obstacolelor, gimnaștii
îşi dezvoltă o serie de calităţi motrice.
Sunt multe momente în partea fundamentală care necesită explicaţii,
demonstrare, corectarea greşelilor, execuţii de probă şi repetări ale
încercărilor nereuşite. Toate acestea consumă un timp preţios din durata totală
a antrenamentului de gimnastică, determină scăderea densităţii. În consecinţă,
deşi gimnaștii îşi însuşesc numeroase deprinderi şi priceperi specifice, nu-şi
epuizează energia şi ca urmare a solicitării reduse, calităţile lor fizice se
dezvoltă foarte încet.
Pentru îmbunătăţirea rezultatelor şi organizarea cât mai judicioasă a
părţii fundamentale este indicat, ca pe lângă exerciţiile aplicative şi cele
specifice gimnasticii sportive, să se execute şi unele de dezvoltare generală,
cu intensitate ridicată (tracţiuni, genuflexiuni, sărituri mici, exerciţii cu
30
Napoca, 2008
24
greutăţi şi altele). 31 Aceste exerciţii îşi aduc aportul la dezvoltarea forţei,
vitezei, mobilităţii şi rezistenţei şi indirect accelerează procesul de formare a
deprinderilor motrice. Aceste exerciţii necesită un timp relativ scurt, datorită
faptului că ele pot fi efectuate cu o mare densitate.
Important de reţinut este faptul că la gimnaşti capacitatea de lucru poate
să scadă brusc din cauza unui număr prea mare de repetări a unuia sau a
tuturor tipurilor de exerciţii din partea fundamentală a antrenamentului.
Pe măsura perfecţionării tehnicii şi fixării deprinderilor motrice
specifice exerciţiilor prevăzute în programă se măreşte volumul de muncă
prin creşterea numărului de exerciţii. Astfel, în perioada competiţională a
antrenamentului, în cadrul unui singur antrenament de gimnastică pot fi
incluse exerciţii din toate probele de concurs.32
Fiecare executant trebuie să repete exerciţiile date de un număr optim
de ori. Cu cât se exersează mai mult, cu atât rezultatele vor fi mai bune.
Trebuie să se ţină seama şi de faptul că pauzele prelungite între repetări fac
lecţia plictisitoare.
Este necesar să se ia toate măsurile de securitate în timpul executării
exerciţiilor. Nu trebuie uitat că exerciţiile fizice urmăresc, în primul rând,
întărirea sănătăţii omului.
2.2.2. Metode de desfășurare

Pentru respectarea cerinţelor enumerate mai sus antrenorul este obligat
să ştie să folosească procedee variate de creare a reprezentărilor exerciţiilor,
să acorde prompt ajutor gimnaștilor, să aprecieze calitatea execuţiei, să
observe şi să înlăture greşelile, să urmărească asigurarea unei securităţi
depline în timpul executării exerciţiilor. 33
31
32
33
Joita E., Eficienta instruirii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998
25
Pentru crearea unor reprezentări corecte se folosesc demonstraţia,
explicaţia şi materialele intuitive.
În prima etapă antrenorul demonstrează exerciţiul, pentru a crea
gimnaştilor o reprezentare generală. Apoi, după explicaţie, îl demonstrează
din nou. Pe măsura învăţării, când executantului i se cere să cunoască toate
detaliile mişcării, antrenorul repetă demonstraţia.34
În măsura posibilităţilor demonstrând, antrenorul accentuează
componentele principale ale tehnicii prin: încetinire, oprire, repetări de
componente luate izolat.
În timpul demonstraţiei explicaţia nu va urmări descrierea exerciţiului,
ci va preciza modul în care trebuie executate anumite acţiuni. Dând indicaţiile
pentru o execuţie tehnică corectă, antrenorul ţine seama de cunoştinţele şi
experienţa gimnaștilor. În orice caz explicaţiile vor fi totdeauna cât măi
scurte. 35
În demonstraţia exerciţiilor de balans la aparate sau la sărituri nu este
posibil să se facă pauză între două componente ale unei acţiuni motrice,
pentru a crea o reprezentare despre poziţia diferitelor segmente ale corpului în
anumite faze ale mişcării. Nici explicaţia, oricât de plastică ar fi, nu poate să
dea imaginea corespunzătoare. Rămâne o singură soluţie: materialul intuitiv
(desenul, schema, fotografia, chinograma). Cel mai accesibil este desenul
schema, pe care antrenorul poate sa-1 facă imediat.
Acţiunea devine mai clară prin compararea a ceea ce este corect cu ceea
ce este greşit. Greşelile principale frecvent întâlnite la gimnaști fiind
cunoscute, este bine să se pregătească din timp desene, care să demonstreze
poziţia corectă şi cea greşită a corpului în diferite faze ale exerciţiilor studiate.
Pentru ca exerciţiul să poată fi executat de fiecare gimnast, antrenorul
intervine, dând ajutor direct. Ajutorul direct se foloseşte în special atunci când
34
Tudos St., Criterii psihologice în fundamentarea și structurarea pregătirii sportive, Colecția PAideia,
București, 2000
35
Niculescu G., Gimnastica- repere teoretice, Editura Bren, București, 2010
26
nivelul dezvoltării fizice a executantului nu corespunde cerinţelor acţiunii
motrice studiate şi, de asemenea, când executantul nu poate să-şi corecteze
singur acţiunea motrică respectivă.
În mod obişnuit, în prima etapă a învăţării gimnastul întâmpină greutăţi
deoarece fiecare fază a acţiunii motrice necesită noi eforturi, iar acţiunea în
ansamblu un anumit ritm. A face faţă acestor cerinţe nu este atât de uşor, în
acest scop antrenorul va încerca să ajute gimnastul prin folosirea unor
exerciţii pregătitoare.
Cea mai importantă componentă, a tehnicii este ritmul acţiunilor. Pe
parcursul execuţiei antrenorul poate interveni la timpul potrivit printr-un
semnal (verbal sau semn făcut cu mâna), imprimând gimnastului ritmul
corespunzător acţiunii. 36
Observarea şi eliminarea greşelilor. Lipsa unui element sau executarea
necorespunzătoare a exerciţiului, ca urmare a unei greşeli oarecare de tehnică,
sunt sesizate uşor. Mai greu este să se stabilească greşeala iniţială, cauza
execuţiei nereuşite a exerciţiului, procedând la eliminarea ei.
Determinând greşeala iniţială şi cauza ei, antrenorul va încerca să o
elimine, folosind exerciţii ajutătoare, metoda fixării, asigurarea ajutorului şi o
serie de exerciţii pregătitoare.37
Pentru a evita eventualele accidente în cursul executării, exerciţiile
trebuie să fie alese corespunzător cu posibilităţile fizice ale gimnaștilor. În
plus, locul de desfăşurare a activităţii va fi pregătit cu multă minuţiozitate. La
aparate trebuie să se prevadă un număr suficient de saltele (ţinând seama de
căderile posibile de pe aparat), să se verifice soliditatea instalaţiilor şi
legăturilor, să fie pregătit magneziul, şmirghelul, sacâzul şi alte materiale.
36
37
Luca A., Gimnastica în școală, Editura Universității A. I. Cuza, iași, 1998
27
Pentru evitarea accidentelor, la primele încercări ale unui nou exerciţiu
fiecare gimnast va fi asigurat. Mai târziu asigurarea se va menţine numai în
situaţiile când este absolut necesară.
La antrenamentele din perioada competiţională, când gimnaştii lucrează
integral exerciţiile la toate aparatele şi chiar, le repetă de câteva ori, se va lua
în consideraţie oboseala acumulată, asigurându-se începând cu a doua
repetare. Este indicat ca gimnaştii să cunoască procedeele de asigurare, în
felul acesta ei îşi aprofundează cunoştinţele în tehnica exerciţiilor, câştigă
priceperi pedagogice şi în ultima instanţă devin ajutoare preţioase pentru
antrenor în desfăşurarea antrenamentului.
2.2.3. Indicatii metodice privind desfășurarea exercițiilor

Toate categoriile de exerciţii folosite în partea fundamentală a
antrenamentului de gimnastică, după particularităţile de organizare şi
metodica executării, pot fi împărţite în următoarele trei grupe:38
- exerciţii la aparatele de gimnastică, sărituri şi exerciţii de căţărare;
- exerciţii libere;
- exerciţii de dezvoltare generala de intensitate sporită (pregătirea
fizică);
- exerciţii la aparatele de gimnastică.
Pentru creşterea eficienţei antrenamentelor trebuie ca gimnaștii să fie
plasaţi lângă aparate în aşa fel încât:39
- să poată vedea bine cum se execută exerciţiile. În acest sens cel mai
bun plasament este acela din care ei văd pe cel ce lucrează din profil (excepţie
face execuţia la calul cu mânere);
- excitanţii externi să nu sustragă atenţia gimnaştilor de la esenţial.
38
Napoca, 2008
39
Bădău D., Bădău A., Gimnastica în școală – fundamente teoretice si practico-metodice, Editura
UniversityPress, Târgu Mureș, 2012
28
Pentru a scurta timpul de instalare a aparatelor, antrenorul trebuie să
dea sarcini concrete fiecărui gimnast, să indice locul instalării aparatelor, a
saltelelor, a băncii, să acorde ajutor gimnaştilor în cazul când se ivesc
dificultăţi tehnice.
Înainte de a trece la executarea exerciţiilor propriu-zise, se recomandă
efectuarea unei încălziri suplimentare, speciale. Aceasta poate să constea din
exerciţii de dezvoltare generală fără obiecte, cu obiecte, la scară fixă şi banca
de gimnastică etc. şi, în sfârşit, obligatoriu la aparatul la care urmează să se
lucreze. În conformitate cu recomandările antrenorului fiecare gimnast îşi
alege anumite exerciţii, executându-le într-un tempo individual. După
încălzirea specială se trece la exerciţiul propriu-zis.40
Dacă exerciţiul nu solicita un efort mare, fiecare gimnast, când îi vine
rândul, repetă de câteva ori mişcarea (maximum 3 - 4 ori).
Se indică pe cât posibil micşorarea intervalelor dintre încercări, lucru ce
contribuie la o mai rapidă formare a mecanismelor acţiunii motrice studiate,
mărind şi densitatea antrenamentului. În permanenţă se va urmări creşterea
intensităţii antrenamentului şi când este posibil, se va folosi metoda de
executare în grup.
Dacă exerciţiul este cunoscut de executanţi se trece direct la
perfecţionarea lui prin repetări.
În învăţarea exerciţiilor libere, dacă nu sunt elemente acrobatice
complexe, antrenorul desfăşoară antrenamentul folosind metoda execuţiei în
grup. În acest caz procedează astfel:41
- demonstrează şi concomitent propune gimnaștilor să execute
împreună cu el mişcările. Dacă aceste mişcări sunt asimetrice, antrenamentul
le demonstrează stând cu spatele la grupă. Procedeul se repetă de câteva ori,
în funcţie de complexitatea mişcărilor şi de componenţa colectivului.
40
41
29
- propune gimnaștilor să execute mişcările fără demonstraţie.
- corectează greşelile şi repetă mişcările primului timp, insistând, în
funcţie de timp, asupra însuşirii lor.
- rezervă 1 - 2 minute pentru exersarea independentă a mişcărilor
prezentate.
2.3. Partea de încheiere
În partea de încheiere a lecţiei, prin exerciţii adecvate organismul

gimnaștilor este adus la o stare relativ liniştită, pregătindu-1 pentru activitatea
următoare. De asemenea, această parte este destinată şi concluziilor asupra
desfăşurării activităţii. Conţinutul acestei părţi depinde de cel al
antrenamentului şi de alţi factori. 42
De obicei, în această parte se folosesc :
- exerciţii liniştitoare (mers, alergare moderată, scuturări, relaxare);
- exerciţii distractive (de atenţie, jocuri liniştitoare, jocuri muzicale etc.),
care pregătesc executanţii pentru activitatea următoare, dacă aceasta necesită
o atenţie concentrată;
- exerciţii care ajută la creşterea stării emoţionale a executanţilor (jocuri
şi ştafete, dansuri, mers cu cântec etc.). În acest caz creşterea frecvenţei
cardiace şi respiratorii nu trebuie să dea o stare de îngrijorare, ea fiind relativ
moderată şi revenind repede la normal. Se va ţine cont de faptul că importanţa
pedagogică a acestor exerciţii este foarte mare deoarece sudează colectivul,
creează o stare de optimism şi, ceea ce este mai important, întăreşte dorinţa
gimnaștilor de a frecventa regulat antrenamentele de gimnastică.
42
30
1. Bădău D., Bădău A., Gimnastica în școală – fundamente teoretice si practico-

metodice, Editura UniversityPress, Târgu Mureș, 2012
2. Cojocaru V., M., Teoria și metodologia instruirii, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 2002
3. Ganciu M., Îndrumar de gimnastică acrobatică, Editura Universității, București,
2009
4. Iozsef H., Fitness – Bazele antrenamentului, Editura Bren, București, 2008
5. Joita E., Eficienta instruirii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998
6. Luca A., Gimnastica în școală, Editura Universității A. I. Cuza, iași, 1998
7. Macovei S., Ghid metodic pentru instructorii de gimnastică aerobică de întreținere,
Editura Bren, București, 2007
8. Negulescu I., Relația dintre raționalizarea mijloacelor de antrenament și
individualizarea pregătirii în jocurile sportive, Editura Bren, București, 2008
9. Niculescu G., Gimnastica- repere teoretice, Editura Bren, București, 2010
10. Paşcan I., Nuţ A., Negru I. N., Metodica predării gimnasticii în şcoală, Editura
Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2008
11. Stoica A., Particularitățile predării educației fizice în învățământul superior de
neprofil, Editura Arvinpress, București, 2004
12. Tudos St., Criterii psihologice în fundamentarea și structurarea pregătirii sportive,
Colecția PAideia, București, 2000
13. Vieru N., Manual de gimnastică, Editura Driada, Bucureşti 1997
31
CAPITOLUL 3
PREGĂTIREA FIZICĂ, TEHNICĂ ȘI TACTICĂ A GIMNAȘTILOR
3.1. Pregătirea fizică
Dezvoltarea fizică este definită ca rezultate și acțiuni care vizează

influențarea creșterii corecte și armonioase a corpului uman, întruchipate în
formă calitativă și proporțională (corp) și indicatori funcționali, cât mai
aproape de valorile atribuite organismelor sănătoase la diferite vârste.
Nivelul calitativ al indicelui funcției morfo-funcționali este rezultatul
cumulativ al eredității, naturii și, în principal, al factorilor sociali de mediu.
Exercițiul fizic este o parte integrantă a mediului social și are un rol special în
afectarea dezvoltării fizice. 43
Corpul uman se dezvoltă și „crește” pe măsură ce individul său apare.
Această „creștere” poate fi, de asemenea, afectată de procesul de practică
științifică a exercițiului fizic.
Există 3 obiective prioritare în acest sens:
- coordonarea dintre morfologie (corp) și indicatori funcționali;
- raportul dintre indicii corpului (antropometrie);
- raportul dintre indicii funcționali.
Puterea fizică și mentală pe care o suportă corpul uman în timpul
exercițiului fizic va declanșa fenomene complexe de adaptare, compensare și
supracompensare în corp, care stimulează și ghidează adesea creșterea și
dezvoltarea umană. Sportul va dezvolta elemente ale sistemului musculo-
scheletic și va participa la stres la nivel înalt, respirație și circulație, schimb de
nutrienți și procese de regenerare și sisteme de reglare neuroendocrină.
Exercițiile fizice vor crește tensiunea musculară și nutriția, vor avea un impact
asupra posturii corpului, vor crește mobilitatea și stabilitatea articulațiilor, vor
43
Oprescu V., Aptitudini și aptitudini, Editura Științifică, București, 1991
32
preveni dezvoltarea țesutului adipos și vor asigura o creștere a masei
musculare active.
Nivelul dezvoltării fizice este exprimat ca un indice de dezvoltare.
Există doi indici de dezvoltare:44
- somatici - talie, greutate, anvergură (lungimea braţelor), înălţimea
bustului / perimetre (abdominal, toracic, al coapselor etc.), diametre
(biacromial, bitrohanterian etc.).
- funcţionali - valorile tensiunii arteriale şi frecvenţei cardiace in repaus,
în efort şi după, consumul de oxigen etc..
Formarea abilităților motorii este determinată de îmbunătățirea forței,
flexibilității, coordonării, rezistenței dinamice și statice, funcției
cardiovasculare, sistemului respirator și a altor abilități. 45 Desigur, că toate
acestea pot fi dezvoltate în procesul însuşirii tehnicii, dar calea este prea lungă
şi dă rezultate negative. Acest lucru se datorează faptului că atunci când
încearcă să stăpânească un element, gimnaștii vor face greșeli tehnice grave
fără a-și pregăti mai întâi corpul. Cu toate acestea, dacă își îmbunătățesc
treptat nivelul de pregătire fizică, procesul de însușire a abilităților sportive va
avea succes. Fără o dezvoltare fizică adecvată, stăpânirea tehnicii exerciţiilor
la aparate, a săriturilor cu sprijin, a exerciţiilor libere și alte tehnici este
imposibilă.
Anumite exerciții necesită forță sau mobilitatea ca abilități sau ambele.
Realizarea unor combinaţii întregi adaugă la aceste solicitări şi rezistenţa.
Forţa se caracterizează prin gradul de tensiune pe care îl pot exercita
mușchii. Sunt cunoscute două modalități opuse de activitate musculară:
izometrică și izotonică. Prima caracteristică este că tensiunea mușchiului nu
schimbă lungimea acestuia (nu este scurtat). A doua caracteristică este că
mușchiul își schimbă lungimea (se scurtează), dar tensiunea rămâne aceeași.
44
Dragnea A., Bota A., Teoria activităților motrice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999
45
Epuran M., Modelarea conduitei sportive, Editura Sport – turism, București, 1996
33
Activitatea musculară umană apare de obicei în condiții de tensiune
insuficientă, unde scurtarea este combinată cu tensiunea. Cu toate acestea, în
gimnastică, multe exerciții se caracterizează prin munca izometrică a
mușchilor.
Pentru a dezvolta punctele forte ale gimnaștilor, exercițiile de forță sunt
utilizate în antrenamentul de viteză.
Antrenamentul de forță pentru gimnaști implică utilizarea unor exerciții
izometrice pentru însuşirea elementelor statice: sprijin lateral, planşe, atârnat
la orizontală şi poziţii de sprijin etc.). În același timp, o poziție importantă
este ocupată de exerciţiile care se desfăşoară într-un regim auxotonic
(elementele de forţă şi de balans).
Acestea includ exerciții reale de forță (utilizarea ganterelor pentru
dezvoltarea generală), precum și exerciții de forță în intervalul de viteză
(sărituri, sprinturi, dezvoltare generală etc.). 46
Este necesar să se aleagă exerciții care au rolul de a cultiva capacitatea
de a lupta pentru victorie. Exercițiile cu greutăți (mingi medicinale, saci de
nisip, gantere) și exercițiile cu veste speciale, care sunt cusute cu foi de
cauciuc de plumb, s-au dovedit a fi foarte utile pentru dezvoltarea forței.
Pentru a dezvolta forța, se recomandă lucrul sub tensiune maximă. Se
exersează cu greutate nelimitată, până la greutatea maximă, greutatea limită,
greutatea în intervalul de viteză. 47
Deoarece ridicarea greutăţii maxime şi aproape maxime în dezvoltarea
forței, exercițiile de haltere au devenit foarte importante.
Mobilitatea este capacitatea corpului uman de a utiliza pe larg
potențialul anatomic al mobilității în articulații multiple în același timp în
timp ce efectuează diverse mișcări. 48
46
Dragnea A., Bota A., Teoria activităților motrice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999
47
Horghidan V., Problematica psihomotricității, Editura Globus, București, 2000
48
Bosco C., şi colab., Antrenamentul de rezistenţă / viteză / forţă, Editura Sportul de Performanţă, București,
1992
34
Gimnaștii au de obicei o mobilitate bună. Sunt însă și gimnaști cu
articulații inadecvate la nivelul brațelor, picioarelor sau coloanei vertebrale. În
procesul de învățare, prin intermediul exerciţiilor impuse şi liber alese se
constată, deseori, o insuficientă mobilitate.
Gimnaștii au nevoie de flexibilitate, în special în articulațiile umărului,
articulațiile șoldului și gleznei și coloanei vertebrale.
Pentru a crește raza de mișcare a articulațiilor în diferite segmente ale
corpului, se efectuează exerciții de balans cu caracter de arcuire şi sacadate
(individual şi cu partener), exerciţii de forţă pentru muşchii antagonişti,
mişcări de rotaţie cu amplitudine maximă, precum şi menţinerea diferitelor
poziţii care necesită mobilitate. Exercițiile cu sarcini precise sunt foarte utile,
prin intermediul lor gimnaștilor li se cere să execute mişcări după o traiectorie
dată, până la un punct dat etc..
Rezistenţa se referă la capacitatea de a finaliza un efort dat într-o
perioadă relativ lungă de timp. Acest lucru este necesar pentru fiecare gimnast,
mai ales dacă luăm în considerare faptul că o competiție de gimnastică
durează de obicei 2-3 ore, timp în care gimnaștii trebuie să facă exerciții nu
numai pe fiecare aparat, ci și să se încălzească. Pentru a face față unui astfel
de efort, este necesară o perioadă lungă de formare. 49
În cazul gimnaștilor cu experiență, nivelul efortului în antrenament este
de 2-3 ori mai mare decât în cadrul competițiilor. Pentru sportivii cu o
rezistență mai mare, în timpul exercițiilor pe termen lung, echilibrul dintre
funcțiile corpului este ținut în repaus, dar intensitatea metabolismului crește
semnificativ.
Rezistenţa gimnaștilor se obține prin: 50
- educarea rezistenței generale; înseamnă că gimnaștii pot practica
exerciţii ciclice mai lungi cum ar fi mersul, alergarea etc..
49
Baiuc D., Rezistenţa în sport, Editura Sport-Turism, București, 1983
50
Neagu N., Teoria şi practica activităţii motrice umane, Editura University Press, Tîrgu-Mureş, 2010
35
- dezvoltarea rezistenţei speciale; înseamnă că gimnaștii au capacităţii
de a executa un timp îndelungat exerciţii la aparate, exerciţii libere etc..
Capacitatea de a realiza timp mai lung exerciţii fizice ciclice se
dezvoltă datorită modificării ritmului şi a tempoului exerciţiilor
respective şi prin modificarea tehnicii lor.
Pe lângă rezistența generală (capacitatea de a efectua mai multe
exerciții ciclice), în practicarea gimnasticii este necesară și rezistența specifică,
ceea ce impune gimnaștilor să-i acorde o atenție specială în timpul
antrenamentului. Deoarece gimnastica necesită mai întâi forță, pentru
realizarea exercițiilor este necesară o rezistenţă în regim de forţă.
Pentru a dezvolta o rezistență specială, elementele care nu sunt
complicate trebuie repetate de multe ori până la atingerea limitei, ceea ce nu
reprezintă ceva complicat pentru un gimnast.
Viteza în gimnastică este înțeleasă ca fiind capacitatea de a contracta
rapid mușchii. Când diferite acțiuni (alergarea pe distanţe scurte, săritura în
lungime şi alte exerciţii) sunt efectuate cu viteză, activitatea proceselor
neuronale este îmbunătățită.51 Cu o mobilitatea ridicată a proceselor neuronale,
excitația și inhibarea din cortex pot fi înlocuite rapid. Acest lucru creează
posibilitatea unei alternanțe rapide a contracției și relaxării musculare.
În același timp cu antrenamentul de viteză, se reduce latența
răspunsului la efort și se îmbunătățește coordonarea exercițiului. Creșterea
vitezei de contracție a mușchilor nu trebuie realizată numai în sprinturi sau
sărituri în înălțime și sărituri în lungime, ci și în ritm rapid, în diferite exerciții
separate de dezvoltare de rutină pentru brațe, trunchi și picioare. Chiar și
exercițiile de forță sunt efectuate la viteze mari. Acest lucru este necesar în
special gimnaștilor care efectuează exerciții parțiale pe echipamente, în
special pe braț și pe centura scapulară humerală.
51
Bosco C., şi colab., Antrenamentul de rezistenţă / viteză / forţă, Editura Sportul de Performanţă, București,
1992
36
Exercițiul de viteză este și un mijloc de dezvoltare a forței, învinge
atracția gravitației care acționează asupra corpului, a diferitelor părți sau a
diferitelor greutăți, iar forța este generată în timpul executării exercițiilor de
viteză.
Îndemânarea este abilitatea de a localiza rapid situații neașteptate.
Procesul de însușire a tehnicilor de exerciții gimnastice evidențiază nevoia de
abilități. Dacă nu ar fi această calitate, ar fi imposibil ca un gimnast să
finalizeze antrenamentul fără să se accidenteze. 52
Cel mai bun mod de a îmbunătăți îndemânarea sunt exercițiile de
gimnastică întrebuințate în acest scop, iar ele sunt utilizate și de sportivii care
practică alte sporturi. Cu toate acestea, gimnaștii nu ar trebui să se limiteze la
exerciții efectuate la diverse aparate și sărituri acrobatice.
Este indicată practicarea unor exerciţii care admit educarea îndemânării
fără consum mare de energie şi fără risc. Printre acestea, pot fi menționate
săriturile și exercițiile la roată, care pot îmbunătăți direcția, timpul și spațiul și
pot reacționa rapid prin mișcări adecvate, adică cultivă îndemânarea necesară
gimnaștilor. Această calitate poate fi cultivată și prin exerciții pe diverse
aparate, dacă antrenorul le cere gimnastelor să înlocuiască un element cu altul
sau să introducă elemente suplimentare în timpul execuției.
Antrenarea îndemânării este strâns legată de îmbunătățirea unei serii de
abilități specifice gimnaștilor și este strâns legată de orientarea în timp și
spațiu, diferitele poziții ale echipamentului, gradul de diferențiere a forței
musculare și posibilitatea de a efectua acțiuni. Ritmurile strict determinate,
relaxează mușchii în anumite etape ale exercițiilor și mențin echilibrul static
și dinamic pe o mică suprafață de susținere. Utilizarea diferitelor metode
pentru a îmbunătăți abilitățile enumerate mai sus ajută, de asemenea, la
îmbunătățirea îndemânării gimnaștilor.
52
Ludu V., Îndemânarea și metodica dezvoltării ei, Editura Consiliului Național pentru Cultură Fizică și
Sport, București, 1969.
37
Gimnaștii au nevoie atât de pregătire fizică generală, cât și de pregătire
fizică specială. De fapt, antrenamentul fizic general stă la baza
antrenamentului fizic special, care la rândul său creează condițiile necesare
pentru însușirea tehnicilor sportive.
Ca mijloace de pregătire fizică generală se pot utiliza:53
- pentru dezvoltarea forţei - exerciţii cu haltere obişnuite şi mici;
- pentru dezvoltarea vitezei - alergări pe distanţe scurte; sărituri în
lungime;
- pentru dezvoltarea rezistenţei - fotbal şi baschet;
- pentru dezvoltarea îndemânării - baschet; sărituri în apă, pe
trambulină elastică şi altele.
Mijloacele pregătirii fizice speciale sunt:54
- pentru dezvoltarea forţei - exerciţii la inele, cu amortizare, exerciţii de
dezvoltare generală fără şi cu greutăţi;
- pentru dezvoltarea mobilităţii - exerciţii la sol, la scara fixă şi la bancă;
- pentru dezvoltarea îndemânării - acrobatică;
- pentru dezvoltarea rezistenţei - sărituri cu coarda, serii prelungite de
exerciţii la aparate.
3.2. Pregătirea tehnică
Pregătirea tehnică în gimnastică oferă acces la un număr mare de

elemente grele de înaltă calitate.
Înainte de a decide asupra metodelor și mijloacelor de formare, trebuie
decise care variantă a tehnicii elementelor propuse este necesar să fie învățate.
În acest sens, se recomandă utilizarea variantelor de perspectivă ale tehnicii,
53
54
Niculescu G., Gimnastica- repere teoretice, Editura Bren, București, 2010
38
adică a celor care permit fiecărui element să se conecteze mai bine la
următorul element.
Procesul de învățare a gimnasticii poate fi de obicei împărțit în trei
etape interdependente:55
- crearea unei reprezentări prealabile despre exerciţiu;
- învăţarea exerciţiilor;
- fixarea şi perfecţionarea.
Performanța atletică este baza oricărei mișcări din gimnastica sportivă.
Pentru corectarea erorilor tehnice se utilizează normele exprimate de
elementele învățate, autocontrolul gimnaștilor asupra propriului
comportament, explicațiile profesorului și alte proceduri. 56
Este necesar să fie eliminate greșelile atunci când se repetă exercițiile.
Este important să se observe (mai ales în primele etape ale formării abilităților)
erorile de bază care afectează structura acțiunii și apoi să fie eliminate erorile
de stil.
Pentru a elimina o eroare, trebuie mai întâi să fie aflată cauza, altfel,
dacă se repetă de mai multe ori, va deveni un stereotip dinamic greu de
eliminat. Acesta este motivul pentru care eroarea exercițiilor repetate nu este
evidențiată.
Când toate erorile sunt eliminate și mișcările sunt efectuate corect,
gimnaștii trec de la învățare, la repararea și îmbunătățirea abilităților motorii.
Fixarea abilităților motorii depinde de stabilitatea mișcării. Abilitățile
motorii fixe se realizează prin repetarea exercițiilor învățate în condiții
standard. Acestea vor rămâne până când exercițiile sunt efectuate corect în
majoritatea încercărilor. După organizarea exercițiilor în condiții standard,
gimnaștii încearcă treptat să-l îmbunătățească. Gimnaștii se străduiesc să
55
Grimalschi T., Metodica instruirii tehnicii probelor ramurii sportive alese - Gimnastica artistică. Editura
USEFS, Chișinău, 2015
56
Hidi I., Gimnastica sportivă, Editura ANEFS, Bucureşti, 1991
39
îmbunătățească calitatea exercițiilor și sunt obișnuiți să o facă în diferite
condiții.
O serie de proceduri metodice sunt utilizate pentru a îmbunătăți
abilitățile motorii în condiții în continuă schimbare:57
- schimbarea înălţimii aparatului;
- mutarea aparatelor în alte locuri;
- îmbinarea elementului dat cu alte elemente;
- includerea elementului studiat în diferite combinaţii;
- executarea elementului la aparate de calitate diferită (această metodă
poate fi întrebuinţata numai după ce elementul a fost însuşit bine);
- executarea exerciţiilor, în condiţii şi într-un mediu neobişnuit.
3.3. Pregătirea tactică
Tactica în gimnastică nu este la fel de importantă ca în jocurile sportive.

Cu toate acestea, au apărut câteva reguli și proceduri tactice, iar utilizarea lor
depinde de condițiile și mediul în care se desfășoară competiția. Acestea
includ câteva cerințe binecunoscute care se aplică pentru obținerea victoriei în
competiţii. Ca program, în funcție de dezvoltarea jocului, apar diferite
variante de rezolvare a sarcinii.58
Gimnaștii trebuie învățați să folosească reguli și proceduri tactice.
Reguli tactice:59
- în cazul de liberă alegere a exercițiilor, se recomandă eliminarea
factorilor care pot cauza ratări, insuccese, căderi de pe aparate.
57
Vieru N., Manual de gimnastică sportivă, Editura Driada, Bucureşti, 1997
58
Popescu G., Gimnastica, Editura Evisavaros, Bucureşti, 2005
59
Grosu E., F., Padilla C., Elementele tehnicii corporale şi gimnastica artistică, ritmică şi dans, Vol I din
Colecţia Gimnastică, Editura GMI, Cluj – Napoca, 2011
40
- la începutul competiției, comportamentul trebuie să lase o primă
impresie bună asupra arbitrului și publicului, ceea ce va asigura o atitudine
bună față de gimnaști în timpul competiției;
- în cadrul echipei vor fi indicaţi din, timp componenţii pe care mizează
antrenorul. Acest lucru se reflectă în faptul că au posibilitatea de a se încălzi
mai bine și sunt plasați la sfârșitul listei de concurs pentru a arăta arbitrului că
au cea mai bună pregătire. Este un lucru bun ca o echipă de gimnastică să aibă
cel puțin 2 lideri pentru ca în cazul unei nereuşitei a unuia antrenorul să se
poată baza pe celălalt.
- din punct de vedere tactic este important să se determine corect
ordinea la, aparat. În prezent se crede că primul gimnast trebuie să fie unul
dintre cele mai puțini antrenați, dar care execută în siguranță exercițiul.
Important este ca acesta să nu rateze și să obtină rezultate bune. Acest lucru
va crea o atmosferă bună asigurând evoluţia corespunzătoare a celorlalţi, în
continuare, pe foaie, gimnaştii sunt dispuşi în aşa fel încât fiecare să fie mai
bun ca precedentul. În situația în care în echipă este prezent un gimnast
insuficient, de bine instruit la aparatul respectiv va fi pus pe la mijloc.
- este necesar să se caute ca în competiţie gimnastul sau echipa să se
desprindă față de adversarul cel mai apropiat din prima zi, şi de la primul
aparat. Existența acestui avantaj are o semnificație morală importantă și poate
crea o atmosferă calmă și încrezătoare.
Proceduri tactice:60
- folosirea celei de a doua încercări în cazul exerciţiilor impuse. Uneori,
cea de a doua încercare este folosită, alteori nu. Se întâmplă ca, executând
prima încercare mai mult sau mai puţin satisfăcător, gimnastul să nu se
hotărască dacă să repete sau nu exerciţiul, conştient fiind că la a doua
încercare ar putea obţine o notă mai mică. Sportivii cu experienţă îşi
Grimalschi T., Metodica instruirii tehnicii probelor ramurii sportive alese - Gimnastica artistică. Editura
60
USEFS, Chișinău, 2015
41
calculează înainte de concurs forţele şi se hotărăsc din timp în ce situaţii şi la
ce note vor folosi încercarea a doua.
- alegerea variantei de prelungire a exerciţiului la sol. După cum se ştie,
în concurs, la exerciţiile la sol, neexistând a doua încercare, gimnastul este
obligat în orice situaţie să continue combinaţia începută. Pregătindu-se în
acest scop, el va exersa variante de continuare a exerciţiului în acele părţi
unde sunt posibile ratările.
- în cursul executării exerciţiului pentru notă, gimnastul este, uneori,
pus în situaţia de a alege fulgerător o variantă de continuare a combinaţiei,
renunţând la cea gândită. Pentru aceasta este necesar ca gimnaştii să se
pregătească la antrenament, în special în perioada competiţională, astfel încât
să fie capabili să rezolve orice situaţie în modul cel mai adecvat.
- demonstrarea posibilităţilor personale atunci când se încearcă
aparatele şi se face încălzirea. O serie de gimnaşti buni recurg la un procedeu
care influenţează atât asupra moralului adversarilor cât şi asupra arbitrilor.
Acest procedeu constă în execuţiile din timpul încălzirii la aparate numai a
acelor exerciţii care îi reuşesc. Această tactică poate avea însă urmări
neplăcute, în special dacă în concurs gimnastul nu mai execută cu aceeaşi
corectitudine elementele efectuate la încălzire. Arbitrii în astfel de cazuri
penalizează destul de aspru.
Cel mai important mijloc de antrenament tactic este acela de a studia cu
atenție regulile concursului respectiv. Fără a înțelege aceste circumstanțe,
gimnaștii pot face greșeli ireparabile.
Antrenamentul tactic special este foarte util pentru toți gimnaștii care se
pregătesc pentru concursuri. În unele sesiuni de antrenament din timpul
competiției, gimnaștilor li se va recomanda să rezolve anumite sarcini tactice
în mod independent:61
- să aprecieze singuri exerciţiul executat;
61
Hidi I., Gimnastica sportivă, Editura ANEFS, Bucureşti, 1991
42
- să rezolve problema celei de a doua încercări din exerciţiul impus;
- să găsească variante de prelungire a exerciţiilor liber alese;
- să întocmească foaia de concurs cu ordinea componenţilor echipei în
vederea concursului la diferite aparate.
Interesul gimnaştilor şi antrenorilor faţă de însuşirea elementelor de
tactică exercită un impact deosebit asupra obţinerii unor rezultate de valoare.
1. Baiuc D., Rezistenţa în sport, Editura Sport-Turism, București, 1983

3. Bosco C., şi colab., Antrenamentul de rezistenţă / viteză / forţă, Editura Sportul de
Performanţă, București, 1992
4. Dragnea A., Bota A., Teoria activităților motrice, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1999
5. Epuran M., Modelarea conduitei sportive, Editura Sport – turism, București, 1996
6.
7. Grimalschi T., Metodica instruirii tehnicii probelor ramurii sportive alese -
Gimnastica artistică. Editura USEFS, Chișinău, 2015
8. Grosu E., F., Padilla C., Elementele tehnicii corporale şi gimnastica artistică,
ritmică şi dans, Vol I din Colecţia Gimnastică, Editura GMI, Cluj – Napoca, 2011
9. Hidi I., Gimnastica sportivă, Editura ANEFS, Bucureşti, 1991
10. Horghidan V., Problematica psihomotricității, Editura Globus, București, 2000
11. Ludu V., Îndemânarea și metodica dezvoltării ei, Editura Consiliului Național
pentru Cultură Fizică și Sport, București, 1969
12. Neagu N., Teoria şi practica activităţii motrice umane, Editura University Press,
Tîrgu-Mureş, 2010
14. Oprescu V., Aptitudini și aptitudini, Editura Științifică, București, 1991
15. Popescu G., Gimnastica, Editura Evisavaros, Bucureşti, 2005
16. Vieru N., Manual de gimnastică sportivă, Editura Driada, Bucureşti, 1997
43
CAPITOLUL 4 DESCRIERE, INDICAȚII TEHNICE ȘI METODICE
PRIVITOARE LA ELEMENTE DIN GIMNASTICĂ
4.1. Elemente statice
Cele mai renumite elemente acrobatice care aparțin acestei categorii

sunt podul şi sfoara, iar pentru a le realiza, pe lângă o bună mobilitate
articulară, este necesară și o elasticitate musculară bună. 62
֍ Podul
Podul se caracterizează printr-o îndoire mare în partea din spate a
corpului, iar greutatea este distribuită pe brațe și picioare. Se realizează din
culcat, stând, stând pe mâini. 63
În momentul execuției se păstrează corpul drept, cu brațele întinse de la
coate, umerii peste articulații, picioarele pe sol, degetele de la picioare sau
întreaga tălpă a picioarelor și genunchii drepți. Se începe cu o întindere, se
îndoaie genunchii și se întind picioarele ușor iar întreaga tălpă se regăsește pe
sol. În același timp, mâinile sunt aproape de cap și ating solul, cu palmele în
jos. Se ridică corpul din această poziție, întinzând brațele și picioarele. Corpul
trebuie ridicat astfel încât umerii să fie mai înalți decât articulațiile mâinilor.
În momentul realizării podului din stând depărtat se depărtează mai

întâi picioarele, se ridică brațele, se întinde capul și se îndoaie corpul înapoi
până când mâinile ating solul și sunt în poziție. Revenirea, în funcție de
performanța gimnastului, se extind mâinile în pământ, se împinge bazinul
62
Stoenescu G.. 500 de exerciţii cu obiecte portative pentru gimnastica de întreţinere şi sport aerobic, Editura
I.S.P.E., București, 2002
63
Luca A., Gimnastica în şcoală, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 1998
44
înainte, se îndreptă picioarele sau sunt îndoiți ușor genunchii. O variantă mai
dificilă de revenire este aceea cu trecere prin stând pe mâni.
Pentru a realiza podului din stând pe mâini – gimnastul se așează pe

mâini și trebuie să mențină capul întins și să îndoaie corpul prin coborârea
picioarelor pe sol, totodată trebuie să tragă ușor umerii înapoi după ce
picioarele sunt în contact cu solul și să revină la poziția normală. Ridicarea în
stând, se face prin trecerea greutăţii corpului pe picioare, și se realizează prin
împingerea brațelor și deplasarea bazinului înainte, sau prin așezarea pe mâini
și transferarea greutății pe brațe după împingerea în picioare și ridicarea
acestora.64
Erori de executare:
- mimcarea nu este suficient de amplă, nu are înălțime;
- brațele sunt îndoite la nivelul coatelor, iar picioarele sunt îndoite la
nivelul genunchilor;
64
Pașcan I., Metodica predării gimnasticii în școală, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2008
45
- umerii sunt împinși până la nivelul genunchilor în loc să fie aduși
deasupra articulațiilor mâinilor, astfel încât linia brațului formează un unghi
ascuțit cu solul, nu un unghi drept;
- capul nu este ținut întins;
- mobilitate lombară excesivă și mobilitate redusă în restul coloanei
vertebrale.
Toate aceste erori pot fi eliminate doar antrenând la gimnaști,
mobilitatea articulației și elasticitatea musculară prin mișcări adecvate.
֍ Sfoara
Sfoara este o mișcare extrem de flexibilă, care necesită o articulație de
șold și femural foarte bună, iar acest lucru, depinde de elasticitatea întregii
musculaturi a picioarelor. În urma antrenamentului realizat în acest sens, este
necesar ca gimnastul să dobândească o deschidere mare a picioarelor, în aşa
fel, încât să poată lua poziţia şezând, cu picioarele depărtate perfect întinse în
plan frontal, cu un picior în dreapta, celălalt în stânga sau sagital, prin ducerea
unui picior înainte şi a celuilalt înapoi. 65
Sfoara în plan sagital se efectuează astfel: așezat, se împingeți un
picior înainte și celălalt picior înapoi, până se ajunge în poziția șezând, cu
picioarele întinse bine de la nivelul genunchilor. Piciorul din față este în
contact cu solul, de-a lungul întregii sale lungimi, cu vârful orientat în sus, iar
piciorul din spate are vârful orientat în jos și în fața solului în contact cu solul.
Atât trunchiul, cât și brațele pot avea poziții diferite. Este recomandat să se
efectueze acest exercițiu cu orice picior înainte.
65
Grosu E., F., Complexe de exerciţii pentru influenţarea selectivă a aparatului locomotor, Editura G.M.I.,
Cluj–Napoca, 1999
46
Sfoara în plan frontal are un grad ridicat de dificultate și necesită
antrenament persistent și pe termen lung pentru a îmbunătăți mobilitatea
articulațiilor și elasticitatea musculară. În această mișcare, piciorul este
deplasat complet în plan frontal, atingând solul pe toată lungimea din interior.
De obicei, în timpul execuției, bazinul este împins ușor înainte, trunchiul
rămâne drept și vertical, iar brațele sunt în poziții diferite.
Erorile care pot apărea în procesul de realizare a sforii sunt cauzate de

mișcarea necorespunzătoare a articulațiilor șoldului și a femurului și a
elasticității insuficiente a mușchilor picioarelor.
Podul și sfoara sunt elemente acrobatice utilizate cu succes pentru a
forma exerciții la sol, bârnă și paralele.
֍ Cumpăna
Cumpăna înainte (stând în echilibru pe un picior, cu corpul la
orizontală, în plan sagital). Pentru a efectua acest exercițiu, gimnastul stă mai
întâi pe piciorul drept (stâng), cu brațele, lateral, diagonal în sus (palmele
înainte, în sus), aproape de corp sau un braţ într-o direcţie şi celălalt în alta.66
66
47
Trunchiul se îndoaie uşor înapoi, astfel încât piciorul stâng (drept) este
dus înapoi, pe vârf. În plus, mişcarea se realizează numai din articulaţia coxo-
femurală a piciorului de sprijin. Când trunchiul se apleacă înainte, piciorul
liber presează înapoi şi în sus, până când corpul atinge o poziție orizontală,
întins ușor, iar călcâiul și capul sunt în aceeași linie. Odată ce poziția corpului
este fixată, nu mai trebuie efectuat niciun alt exercițiu, se menține capul întins,
genunchii întinși și șoldurile paralele cu solul
Cumpăna înainte cu apucarea piciorului liber la nivelul genunchiului.

În picioare – se ridică piciorul îndoit de la genunchi, înainte, se apucă cu
mâinile, pe aceeași parte (din interior spre exterior), la nivelul genunchiului,
se îndoie trunchiul înainte în timp ce se trage piciorul înapoi în lateral.
Cumpăna înainte cu apucarea piciorului de sprijin, se îndoaie trunchiul

înainte și se trage piciorul liber drept înapoi pentru a crea echilibru. Mișcarea
începe din aceeași poziție ca la cumpăna obişnuită înainte, diferența este că
mișcarea de îndoire a trunchiului continuă în jos după îndoire orizontală.
48
Cumpăna înainte, asimetrică. Se realizează din aceeaşi poziţie de
plecare, se fixează braţele se apleacă trunchiului la orizontală şi ridicarea
piciorului liber lateral.
Eroare de execuție:
- rotunjirea spatelui;
- capul nu este ținut întins;
- braţele nu sunt menținute în direcţia corectă;
- piciorul liber din lipsă de mobilitate nu este ridicat suficient de sus, în
plan frontal.
Cumpăna laterală. Se realizează spre dreapta (stânga), începând din
poziția de stând, cu vârful piciorului de sprijin direcționat mult în direcţia
respectiva. Braţele pot fi deplasate lateral, în sus, unul la spate şi celălalt în
sus, unul în sus şi celălalt de-a lungul corpului. Se extinde ușor corpul, se
înclină spre partea în care se execută cumpăna, bazinul este împins în afară,
iar capul se menţine normal, ca la poziţia de drepţi, nu se trage bărbia la piept.
49
Cumpăna laterală cu ducerea piciorului liber lateral in sus pe direcţia
piciorului de sprijin. Este mai pretenţios de realizat decât cumpăna laterală
obişnuită, deoarece necesită o mobilitate sporită în articulaţiile coxo-femurale
şi un control ridicat pentru menținerea echilibrului.
Cumpăna înapoi. Gimnastul stă cu brațele întinse în lateral și cu un

picior ușor înainte, îndoaie corpul înapoi, ridică un picior înainte, înclină
bazinul înainte și completează extensia trunchiului cu capul și mențineți
genunchii drepți. Datorită condițiilor speciale pentru menținerea echilibrului,
cumpăna înapoi se realizează mai dificil. Aceeași mișcare se poate face și cu
îndoirea genunchiului piciorului liber. În timpul execuției, antrenorul
folosește o mână pentru a sprijini executorul la nivelul taliei, iar cealaltă mână
îi apucă piciorul ridicat de jos. Această acțiune se practică pe o scară fixă.
50
Manipulând flexibilitatea și elasticitatea mușchilor brațului, trunchiului
și picioarelor, majoritatea acestor elemente care necesită o bună suplețe
naturală pot fi realizate mai ușor.
֍ Mişcări de echilibru derivate din poziţia stând pe mâini sau
asemănătoare
Stând pe umeri, braţe şi cap. Pentru a învăța această mișcare, de obicei
se începe de la întins pe spate, se pun genunchii în fața pieptului sau se întind
picioarele deasupra capului, se îndreaptă vertical picioarele ridicând corpul, se
menține călcâiele, șezuta și umerii în aceeași linie, se îndoaie brațele la coate,
iar susținerea corpului se realizează pe coate.67
Eroare în executare:
- doar îndoind articulațiile coxo-femurale este ridicat insuficient corpul
pe umeri, iar picioarele sunt duse peste cap.
Stând pe brațe și pe piept. Efectuarea acestui exercițiu necesită o bună
dezvoltare generală, o mobilitate adecvată la nivelul coloanei vertebrale și o
forță considerabilă a mușchilor trunchiului, în special a mușchilor spatelui.
67
51
Stând pe mâini şi pe cap. Acesta este un exercițiu mai greu decât să
stând pe umeri. Ridicarea corpului se face cu forță sau impuls, prin oscilarea
unui picior de jos în sus peste vârful capului. Este mai dificil să se mențină
echilibrul în această poziție. Gimnastele trebuie să aibă dezvoltați mușchi
pentru a face față acestui tip de efort. 68
Stând pe mâini. Este o mișcare comună în acrobație și gimnastică

sportivă. Din acest motiv, este necesar ca această mișcare să fie învățată cât
mai corect posibil, ceea ce este favorabil executării altor acțiuni. Acest
element necesită o bună dezvoltare fizică și un control special al inversării
corpului. Mușchii brațului trebuie să fie dezvoltați corespunzător pentru a
susține toată greutatea corpului. De asemenea, trebuie să fie dezvoltați
mușchii spatelui și abdominali. Așezarea pe mână poate fi realizată din
diferite poziții și poate fi inserată în diferite combinații. Învățarea necesită o
formare pe termen lung. Așezarea pe mâini și ridicarea corpului se poate face
cu motivație sau forță. Cele mai frecvente poziții de plecare sunt: așezat,
așezat, ghemuit, ghemuit înapoi cu un picior, genunchii pe pământ,
îngenuncheați, culcat înainte sau pe spate.
68
52
4.2. Elemente dinamice
֍ Rostogoliri
Rostogolirea este o mișcare acrobatică în cadrul căreia corpul se rotește.
Prin rotirea corpului înainte, înapoi sau lateral, greutatea corpului este
transferată de la picioare la brațe și invers. 69
Pot fi executate:
- înainte, înapoi și lateral;
- genunchii întinși sau îndoiți;
- cu corpul întins și picioarele depărtate sau apropiate;
- de pe loc sau din elan.
Când genunchii sunt îndoiți și rotiți înainte, corpul se apleacă și se lasă
să cadă în față, iar brațele și picioarele sunt împinse înainte pe sol pentru a
oferi corpului puterea și viteza necesare pentru a efectua mișcarea de
rostogolire înainte. Gimnaștii își pot îndoi genunchii și se pot rostogoli
înainte și fără sprijinul mâinilor. În acest caz, trunchiul este mai activ atunci
când este aplecat înainte, cu mâinile pe genunchi și picioarele împingând în
pământ cu o forță mai mare.
La rostogolirea înapoi cu genunchii îndoiţi, acțiunile sunt după cum

urmează: stând în picioare, ghemuire, cădere înapoi, se împinge cu ambele
picioare în pământ în aceeași direcție, se îndoaie coatele ambelor brațe,
palmele sunt îndreptate spre sol. Se ridică capul și se scoate dintre braţe,
69
53
corpul ajunge în poziția ghemuit, apoi se revine în poziția șezând extinzând
genunchii.
Divizând rostogolirea cu genunchii îndoiţi, etapele sunt după cum

urmează:
- ghemuire;
- deplasarea centrului de greutate, capul este aplecat înainte (înapoi), iar
centrul de greutate al corpului se mișcă înainte (înapoi)
- împingere înainte (înapoi) din braţe şi picioare;
- rostogolire pe spate;
- revenire în ghemuit;
- ridicare în stând.
Aceste etape ale rostogolirii se petrec într-un interval scurt de timp și se
succed una după alta.
Erori de execuţie:
- când centrul de greutate se mișcă înainte sau înapoi, brațele și
picioarele nu sunt împinse suficient în pământ pentru a crește viteza de
rostogolire obținută de corp;
- se întind genunchii departe de piept pentru a încetini tendinta de
rostogolire;
- la rostogolirea înapoi, nu se pun palmele pe sol, ci se poziționează cu
dosul palmei forțând astfel articulațiile pumnilor;
54
- brațele rămân îndoite la nivelul coatelor, mai degrabă decât întinse
prin împingere, astfel încât toată greutatea corpului rămâne pe ceafă și cap și
astfel corpul tinde să cadă înapoi.
Rostogoliri cu genunchii întinși. O astfel de rostogolire se poate face
atât înainte cât și înapoi, începând de la șezut sau așezat, cu picioarele
separate sau apropiate. Spatele se păstrează drept, corpul nu se apleacă, se
îndoaie foarte mult înainte. Când genunchii sunt îndoiți și rotiți, centrul de
greutate se va mișca.70
Pentru a obține flexibilitate în articulații, se recomandă să se balanseze

(înainte, înapoi și lateral) și să se rotească membrele inferioare din stând sau
cu sprijin la scara fixă, culcat pe spate
Rostogolirea având genunchii întinși și picioarele apropiate este mai
dificil de realizat decât din poziția stând depărtat
Rostogolirea înainte, din apropiat în apropiat (cu picioarele întinse).
Mișcarea are loc la o viteză mai mare. Se împing brațele înainte și înapoi,
picioarele de sus în jos, iar călcâiele au un punct de susținere. Rostogolirea
înainte din depărtat sau din apropiat se poate face şi sărind înainte cu brațul.
70
55
Erori de execuţie (la rostogolirile înapoi cu genunchii întinşi):
- picioarele nu sunt depărtate atât cât este nevoie;
- când cade înapoi cu brațele, genunchii sunt îndoiți, iar trunchiul nu
este complet îndoit înainte, astfel că executantul cade de la o înălțime mai
mare la pământ, iar motivația inițială încetinește;
- în momentul rostogolirii, picioarele se îndepărtează de trunchi, ceea
ce mărește unghiul, determinând greutatea corpului să se deplaseze de pe
spate pe picioare, iar trunchiul cade înapoi la sol;
- picioarele se mențin pe sol prea departe de mâini, astfel că datorită
unghiului crescut între picioare și trunchi, este dificil să se restabilească
verticalitatea. În aceste condiții este necesară mai multă forță pentru a
împinge brațele și a efectua mișcări suplimentare pentru a ajunge pe verticală;
- când greutatea corpului este transferată de pe spate pe picioare,
brațele nu au suficientă forță, prin urmare, gimnastul nu reușește să treacă mai
departe și cade în acest moment înapoi.
Erori de execuție (la rostogolirile înainte cu genunchii întinși):
- ridicarea întârziată a trunchiului;
- ambele picioare ajung la sol înainte ca trunchiul să se ridice, iar
mișcările membrelor inferioare sunt diferite de mișcările de ridicare a
trunchiului;
- când șezuta este ridicată de la sol, nu se poate împinge complet în
brațe, iar pieptul și umerii nu sunt împinși înapoi dincolo de punctele de
sprijin ale mâinilor;
- la ridicarea trunchiului înainte, mâinile trebuie să împingă puternic
spre vârfurile degetelor, iar picioarele să preseze continuu de sus în jos, de la
călcâie spre degete, simultan cu împingerea pieptului şi a capului înainte şi în
sus;
56
- după ce brațele sunt îndepărtate de sol, se îndoie genunchii și se ridică
pieptul vertical în locul unei împingeri înainte pentru a evita căderea înapoi în
șezut.
֍ Răsturnări lente
Răsturnările lente sunt un fel de mișcare de rotație acrobatică.
Greutatea corpului este transferată de la picioare la brațe, apoi de la brațe la
picioare. Prin intermediul acestora, corpul menține un contact permanent cu
solul. Acestea pot fi executate:71
- înainte, înapoi și lateral;
- de pe loc sau din impuls;
- cu susținere alternativă pe brate și picioare.
În timpul răsturnării lente, greutatea corpului este transferată alternativ
de la picioare la brațe, apoi de la picioare, sau de la un picior la braț.
Răsturnarea lentă înainte se realizează de obicei ridicând brațul înainte și
stând cu un picior înapoi. Această acțiune este similară cu a sta pe mâini.
Apoi, după ce picioarele sunt verticale, urmează extensia proeminentă a
corpului și coborârea picioarelor cât mai aproape de mâini. Când sunt în
contact cu solul, prin împingerea brațelor, greutatea corpului este transferată
de la mâini la picioare, împingând bazinul înainte, trunchiul se ridică vertical,
iar brațele sunt aproape de corp.
71
57
Răsturnarea lentă înainte se poate efectua cu ridicare pe ambele
picioare sau pe un picior. În timpul execuției, asistentul se așează lateral
lângă gimnast și intervine în timp ce ridică trunchiul în sus în direcția de
împingere sau tragere a corpului de sub omoplați.
Erori în execuție:
- la această răsturnare provin din lipsa mobilităţii;
- întârzie transferul de greutate de la mâini la picioare;
- lipsa mișcării pentru a împinge bazinul în sus și înainte.
Unii gimnaști încearcă să compenseze aceste neajunsuri îndoind
genunchii brusc atunci când picioarele ating pământul.
Răsturnarea lentă înapoi se efectuează de la distanță sau la mică
distanță, corpul este întins, capul este înapoi, brațele sunt întinse în sus și
înapoi în partea de sus a capului și bazinul este împins înainte. Mâinile trebuie
așezate pe sol cât mai aproape de picioare, astfel încât umerii să fie mai înalți
decât articulațiile mâinilor.
Când ajunge la sol, greutatea corpului este transferată pe brațe prin
împingerea scurtă a picioarelor, urmată de mișcarea ridicării picioarelor pe
verticală și în cele din urmă revenirea la poziția inițială.
Răsturnarea laterală (roata) pornind din stând se poate realiza spre

stânga şi spre dreapta. Gimnastul stă cu brațele în lateral, privește spre dreapta
cu piciorul drept ridicat, , în plan frontal, cu vârful spre direcţia de deplasare.
58
Apoi, corpul care este întins intră într-o mișcare de rotație și, prin rotirea în
plan frontal, odată ce corpul revine la poziția inițială, greutatea este
transferată de la picior și brațul drept la piciorul stâng și la brațul stâng.
Acțiunea de rotație în această mișcare se face prin împingerea greutății

corpului de la piciorul stâng la dreapta, în timp ce brațul stâng extins
acționează puternic pe deasupra capului spre dreapta sus, în timp ce piciorul și
brațul drept sunt aproape de pământ, moment în care corpul se îndoaie și cade
lateral.
În această perioadă, piciorul stâng întins se ridică de la sol și ajută
corpul să se rotească și să se întoarcă trăgând și piciorul drept din spate,
lateral, în sus, trecând prin stând pe mâini.
Ridicarea trunchiului pe verticală și readucerea corpului în poziția de
plecare se face prin tragerea în sus a ultimului braț (stânga) în contact cu solul
și coborârea piciorului stâng și apoi a piciorului drept. În timpul exercițiului,
brațele și picioarele acționează ca spițele de roată.
Din perspectiva corectitudinii, în această mișcare, corpul trebuie să se
miște în linie dreaptă, să nu se abată de la planul frontal și să mențină
întotdeauna o întindere ușoară. Pentru a forța gimnastul să mențină direcția, se
recomandă ca atunci când se practică acest element, să utilizeze o linie
dreaptă pe sol ca referință și să se deplaseze de-a lungul liniei drepte.
59
֍ Mişcări bazate pe acţiuni de îndreptare
Caracteristica generală a tuturor mișcărilor aparținând acestei categorii
este aceea că sunt efectuate dintr-o postură cu corpul îndoit și o postură
arcuită a coloanei vertebrale, din următoarele poziții: culcat, așezat pe mâini
și cap, așezat, așezat pe mâini, cazuri în care greutatea este distribuită diferit
pe segment și depinde de poziția de plecare.72 După întinderea picioarelor din
articulațiile coxo-femurale şi a braţelor din articulaţiile coatelor, gimnastul se
desprinde de la sol, trece printr-o fază scurtă de zbor și aterizează în poziție în
picioare.
Îndreptare de la sol cu sprijinul mâinilor pe sol. Poziția de plecare este
întins pe spate cu picioarele întinse deasupra capului, cu palmele în jos, în fața
capului. În acest stadiu, șezuta este îndepărtată de sol, iar greutatea corpului
este distribuită pe umeri, ceafă și mâini. Din această poziție, picioarele se
leagănă în extensia trunchiului în același timp cu întinderea braţelor prin
împingerea energică în sol cu proiectarea bazinului înainte și în sus, trunchiul
rămânând arcuit, cu capul pe spate. În cele din urmă, picioarele ating
pământul, iar bazinul este împins înainte continuu pentru a reveni în picioare.
Îndreptare din stând pe cap. Din stând, cu corpul îndoit în echer, cu

mâinile poziționate pe sol cât lățimea umerilor depărtați, cu capul sprijinit pe
frunte la 15-30 cm în fața mâinilor - trunchiul cade înapoi la 45°, se zvâcnesc
72
60
picioarele. Astfel bazinul este proiectat în același timp cu împingerea brațelor
în jos la pământ pentru a restabili trunchiul în plan vertical prin împingerea
bazinului în sus și înainte.
֍ Răsturnarea prin săritură

Răsturnarea prin săritură reprezintă o mișcare rapidă, efectuată în plan
sagital, cu corpul ușor întins. Se caracterizează prin transferul greutății
corporale de la picioare la mâini, iar transferul de la mâini la picioare se
efectuează printr-o scurtă fază de zbor a corpului. Aceasta este de fapt
diferența esențială între răsturnarea lentă și salt. 73 În răsturnarea lentă, nu
există o fază de zbor, iar viteza de execuție este mult mai lentă.
Răsturnarea înainte prin săritură. Analizând această mișcare, sunt
deduse următoarele etape:
- elanul, impulsul;
- bătaia pe unul sau pe ambele picioare;
- primul zbor;
- sprijin pe două mâini sau pe o singură mână;
- al doilea zbor;
- aterizarea pe ambele picioare sau un picior.
Elanul este realizat pe o distanță mică, inclusiv alergând câțiva pași
rapid și continuă cu bătaia.
73
61
Bătaia se poate executa pe un picior sau pe ambele. Considerând că
executantul bate pe piciorul stâng, atunci el va proceda astfel - pe ultimul pas
din elan va duce braţele întinse în sus, urmat de o bătaie şi o scurtă săritură
înainte, pe piciorul stâng, simultan cu ridicarea piciorului drept în faţă. Apoi
va trece greutatea corpului de pe piciorul stâng pe cel drept, balansând energic
piciorul stâng înapoi şi în sus, peste cap, urmat la scurt interval de piciorul
drept.74
Datorită acestor acțiuni, corpul gimnastului intră într-o mișcare de
rotație și de răsturnare printr-un zbor mic până când mâinile sale intră în
contact cu solul. Apoi, împingând cu brațele întinse și desprinzându-le de la
sol, raportate la viteza cu care picioarele se mișcă înapoi și deasupra capului,
corpul continuă să se răstoarne și să aterizeze după al doilea zbor.
Aterizarea se face pe partea din față a tălpilor picioarelor. Prin
împingerea bazinului înainte, putând reveni în poziția stând. De la faza de
sprijin a mâinilor, până la aterizare și recuperare, corpul este întotdeauna într-
o stare întinsă.
Cu cât se ridică mai repede picioarele peste cap, cu atât este mai scurtă
împingerea brațului și este mai mare al doilea zbor și cu atât îi este mai ușor
gimnastului să aterizeze.
Erori de execuţie:
- elanul este realizat cu viteză insuficientă;
74
Dina L., Gimnastica artistică: Bazele antrenamentului, Editura Sitech, Craiova, 2012
62
- pe parcursul bătăii, viteza elanului se reduce prin înclinarea corpului
înapoi;
- după bătaie, executantul se îndoaie prea mult din mijloc pentru a
sprijini mâinile pe sol, în loc să ţină corpul drept şi să descrie un zbor înalt
înainte.
֍ Salturi
În gimnastica acrobatică, săritură înseamnă că corpul se rotește liber în
aer, se rotește cel puțin 360° după ce picioarele părăsesc solul, iar apoi corpul
aterizează, cât mai aproape de poziția de plecare.75
În orice salt, după ce se produce detașarea, transferul de greutate este
completat de mișcarea de rotație a corpului de la picior la picior în aer. Saltul
este un exercițiu complex care constă în mai multe acțiuni în același timp,
care este rapid și laborios.
În salturi și răsuciri, corpul descrie o traiectorie circulară. Traiectoria
reprezentată de centrul de greutate al corpului este în general eliptică sau
semicirculară în aer. Salturile pot fi efectuate în plan sagital (înainte și înapoi),
de pe loc sau cu elan, cu corpul grupat, în echer sau întins. Poate fi efectuat,
de asemenea, simplu sau în diferite ture, combinate cu alte exerciții la sol sau
echipamente diferite. Saltul este considerat una dintre cele mai dificile mișcări
din gimnastică. Pentru a efectua un salt se presupune că gimnastul deține o
serie de calități fizice, morale și volitive, precum și bagaje adecvate pentru
abilități sportive, care sunt rezultatele antrenamentelor pe termen lung.
Saltul înapoi se poate face pe loc sau cu elan, corpul este grupat în
echer sau întins.
Când un gimnast sare înapoi de pe loc, pot fi distinse următoarele patru
etape:
75
Dumitrescu E., Gimnastica ritmică sportivă. Curs de bază. Tipografia Universităţii din Craiova, Craiova
2001
63
- deplasarea corpului din stând, în poziţia de plecare, prin îndoirea
picioarelor şi ducerea mâinilor înapoi, ca la răsturnarea înapoi;
- desprinderea de pe sol ca rezultat al îndreptării energice a picioarelor
şi balansării braţelor prin înainte, sus;
- zborul în timpul căruia corpul rotindu-se poate fi grupat, în echer sau
întins;
- aterizarea.
La saltul înapoi cu elan se pot distinge cinci etape. În plus față de cele
de mai sus, elanul poate fi efectuatr printr-o roată întoarsă a unei răsturnări
înapoi prin săritură sau a alergării terminate cu o săritură simplă, cu întoarcere
de 180° şi bătaie pe ambele picioare.
Pentru a obține înălțimea maximă, unghiul de separare format de linia
corpului și linia verticală (prin punctul de contact al piciorului) în momentul
separării trebuie să fie cât mai ascuțit posibil.
Un zbor înalt, în prima parte a mişcării, asigură posibilitatea mai bună

de rotare a corpului. Zborul va fi cu atât mai înalt, cu cât unghiul de
desprindere va fi mai mic şi cu cât acţiunea de desprindere, prin întinderea şi
împingerea picioarelor de pe sol, va fi mai scurtă şi mai energică, la care se
adaugă acţiunea rapidă a braţelor.
Rotarea rezultă dintr-un cuplu de forţe care-şi au efectul în partea
inferioară şi în cea superioară a corpului. în momentul desprinderii de pe sol,
extremităţile corpului se găsesc la distanţă maximă faţă de centrul general de
greutate. în continuare, prin apropierea (gruparea) extremităţilor de centrul de
64
greutate în timpul zborului, viteza de rotare creşte şi corpul poate executa o
rotare completă în aer, după care, prin acţiunea de îndreptare (întindere) a
corpului, viteza de rotare încetează şi astfel se uşurează aterizarea.
După însuşirea corectă a saltului grupat înapoi, de pe loc şi cu elan, se
poate trece la executarea acestor mişcări, sub alte forme şi în combinaţie cu
alte mişcări acrobatice:
- salt grupat înapoi, din alergare şi săritură, cu întoarcere de 180°;
- salt grupat înapoi, din răsturnare înapoi prin săritură;
- două sau mai multe salturi grupate înapoi, din elan;
- salt grupat înapoi şi răsturnare înapoi prin săritură, din elan;
- salt întins înapoi. Acest element se învaţă după însuşirea corectă a
saltului grupat înapoi.
Saltul înainte se poate executa de pe loc şi cu elan, grupat, în echer sau
întins.
Saltul înainte cu elan are o traiectorie de zbor mai mare şi
impresionează plăcut. Această mişcare este întâlnită printre elementele
componente ale exerciţiilor gimnaştilor de categorii superioare care şi-au
însuşit o tehnică bună în ceea ce priveşte efectuarea elementelor acrobatice
grele.
Saltul înainte are următoarele faze:
- elanul care constă într-o alergare, în viteză, pe distanţă scurtă, de
câţiva metri (6 - 12 m);
- bătaia executată pe ambele picioare, urmată de desprindere;
- zborul în timpul căruia are loc rotarea corpului de 360°. Această fază
are două momente, unul de înălţare şi altul de coborâre (dacă zborul este
suficient de înalt, se poate executa dublu salt înainte);
- aterizarea trebuie să fie elastică şi să se termine într-o poziţie
echilibrată, fie pentru terminarea exerciţiului, fie pentru continuarea lui.
65
Aterizarea pentru salturile înainte grupate sau în echer începe încă din faza de
zbor, în momentul coborârii, când, se îndreaptă corpul.
Saltul înainte, de pe loc, începe cu acţiunea de desprindere. Se pleacă în
mişcare din stând, cu ducerea braţelor înapoi şi îndoirea picioarelor din
genunchi, la care se adaugă o înclinare a trunchiului înainte din articulaţiile
coxo-femurale. Prin balansarea energică a braţelor înainte, sus şi împingerea
puternică a picioarelor în sol, corpul se îndreaptă, se desprinde de sol şi se
înalţă sub un unghi ascuţit faţă de verticală.
În faza de înălţare a corpului, înainte de atingerea limitei maxima a

fazei de zbor, gimnastul începe acţiunea de rotare prin proiectarea umerilor
înainte, tragerea bărbiei în piept şi balansarea braţelor de sus prin înainte, jos.
Mâinile apucă picioarele care sunt îndoite cu genunchii la piept, odată cu
răsturnarea şezutei peste cap în continuarea zborului se termină acţiunea de
rotare. În coborârea corpului către sol, executantul întinde energic picioarele,
pregătindu-se pentru aterizare.
4.3. Exerciții la bară
Partea principală a exerciţiilor la bară o constituie mişcările de balans

cu un caracter dinamic pronunţat, în care se foloseşte pe deplin deplasarea
corpului gimnastului în virtutea inerţiei. 76
76
Corlaci I., Gimnastica de bază, Editura Discobolul, București 2014
66
Exerciţiile la acest aparat cer o înaltă pregătire fizică şi tehnică. Pentru
execuţia lor este necesară o coordonare fină a acţiunilor, o orientare precisă în
spaţiu. Execuţia celor mai complexe şi a celor mai riscante mişcări la bară
este legată de mari încordări nervoase, deoarece greşelile tehnice duc deseori
la cădere de pe aparat. În legătură cu aceasta, gimnastul trebuie să posede şi
calităţi de voinţă corespunzătoare.
Pentru exerciţiile la bară cele mai tipice sunt mişcările executate cu
balans mare şi poziţiile de atârnat şi stând pe mâini. Nivelul măiestriei
gimnastului depinde într-o mare măsură de gradul însuşirii acestor exerciţii şi
de poziţiile de lucru corespunzătoare lor.77
În atârnat la bară mâinile sportivului apucă aparatul cu toată palma (nu
numai cu degetele), lăţimea prizei fiind egală cu lăţimea umerilor sau puţin
mai mică, muşchii centurii scapulare sunt întinşi, corpul este întins şi depărtat
la maximum de aparat. Păstrarea unei asemenea poziţii, adică depărtarea mare
de bară, este necesară şi în poziţiile de tipul stând pe mâni.
Respectând aceste condiţii, gimnastul poate să execute într-un mod mai
raţional mişcările la bară. în condiţiile depărtării maxime a centrului general
de greutate al corpului de suprafaţa de sprijin în (timpul mişcării în jos,
acţiunea de gravitaţie este cea mai eficientă. Alternarea periodica a relaxării şi
încordării principalelor grupe musculare în condiţiile unei execuţii succesive a
77
67
poziţiilor de atârnat şi de sprijin creează acestor grupe un regim de lucru
optim.
O măiestrie sportivă înaltă în execuţia exerciţiilor la bară se
caracterizează printr-o amplitudine mare a mişcărilor, îndeosebi în exerciţiile
executate cu un balans mare. O asemenea amplitudine este posibilă numai
dacă gimnastul foloseşte o tehnică raţională, adică biciuirea, care corespunde
cel mai mult legilor biomecanice ale mişcărilor la bară şi permite să se
execute exerciţiile într-un tempo susţinut şi cu o oboseală minimă. Acest
regim de execuţie are o importanţă foarte mare în actualele cerinţe pretinse
exerciţiilor de gimnastică.
Exerciţiile la bară necesită o foarte bună pregătire tehnica, în legătură
cu aceasta, este necesar ca gimnaştii începători să fie învăţaţi, cât se poate de
timpuriu, să execute corect: poziţiile şi mişcările de bază, iar înainte de toate,
execuţia poziţiilor de atârnat şi a diferitelor mişcări de balans. 78 Însuşirea
corectă a mişcărilor de balans, cu o amplitudine maxima posibilă, este una
dintre sarcinile cele mai importante ale antrenamentului la bară. În însuşirea
corectă a poziţiilor de atârnat şi a mişcărilor de balans, profesorul trebuie să
insiste ca gimnastul să fie depărtat la maximum de bară şi fără o încordare de
prisos. Păstrând o poziţie corectă, gimnastul va „simţi”, mai precis caracterul
interacţiunii corpului cu aparatul, va executa mai raţional şi mai bine din
punct de vedere tehnic mişcările.
Tehnica modernă a exerciţiilor cu balans mare este legată, cum s-a mai
spus, de mişcările de biciuire ale picioarelor în sensul deplasării întregului
corp. De aceea, în procesul învăţării este necesară formarea deprinderilor
acestor mişcări. Pentru a însuşi tehnica balansurilor, ele trebuie să fie repetate
de multe ori la fiecare lecţie.
Chiar un număr neînsemnat de repetări la acest aparat (în timpul unei
singure lecţii) poate duce la vătămări ale straturilor de piele de pe palmă.
78
Moraru C.E., Gimnastica de bază. Editura Pim, Iași, 2013
68
Pentru evitarea acestui lucru se recomandă ca în învăţarea balansurilor, a
giganticilor şi a altor exerciţii să se folosească mănuşi care apără palmele.
Pentru ca mâinile să nu se desprindă de pe aparat, ele trebuie fixate de bară
prin legături confecţionate din foaie de cort sau din piele. Aceasta va permite
să se mărească mult numărul de repetări la bară.
Foarte important este, de asemenea, ca încă de la început gimnaştii sa
înveţe sa folosească diferite apărători speciale, care să ferească palmele în
execuţia exerciţiilor
În lecţii se folosesc, în special, exerciţiile pentru formarea şi fixarea
unor deprinderi de bază:
- apucarea corectă a aparatului;
- aterizarea corectă după coborâri;
- executarea de balansări din atârnat.
Gimnastul trebuie, de asemenea, sa-şi însuşească cele mai simple
exerciţii de genul urcărilor şi coborârilor de pe aparat, al rotărilor simple etc.
În continuare, aceste exerciţii vor (constitui o bază pe care se vor clădi
învăţarea altor elemente şi îmbinările mai complexe.
Exerciții din atârnat:
- stând în atârnat;
- trecere din atârnat stând în atârnat stând ghemuit;
- trecere din atârnat stând ghemuit în atârnat culcat, prin deplasarea
concomitentă şi alternativă a picioarelor înainte;
- trecere din atârnat stând în ghemuit în atârnat culcat cu picioarele
înapoi, prin deplasarea concomitentă şi alternativă a picioarelor;
- stând în atârnat înapoi;
- trecere din atârnat stând înapoi în atârnat înapoi în stând ghemuit;
- trecere din atârnat stând ghemuit înapoi în atârnat culcat înapoi, prin
deplasarea concomitentă şi alternativă a picioarelor înapoi;
69
- trecere din atârnat stând înapoi cu corpul îndoit în atârnat răsturnat cu
corpul îndoit;
- trecere din atârnat răsturnat înapoi cu corpul îndoit în atârnat înapoi
cu extensie;
- trecere din atârnat răsturnat înapoi cu corpul îndoit în atârnat răsturnat
călare (prin trecerea printre mâini a unui picior îndoit);
- trecere din atârnat călare în atârnat agăţat;
- trecere din atârnat răsturnat înapoi cu corpul îndoit în atârnat răsturnat
înainte cu corpul îndoit (prin trecere peste cu picioarele îndoite), urmată de
coborârea picioarelor în atârnat culcat.
- trecere din atârnat răsturnat înapoi cu corpul îndoit în atârnat agăţat
sub genunchi cu braţele lateral.
- încordarea şi relaxarea întregului corp în atârnat;
- îndoirea şi întinderea braţelor în atârnat;
- din atârnat ridicarea picioarelor înainte până la atingerea barei cu
vârfurile şi coborârea picioarelor întinse în atârnat;
- trecere din atârnat înainte în atârnat înapoi, prin balans peste cu
picioarele îndoite sau întinse între braţe şi invers.
În execuţia exerciţiilor în atârnat principala atenţie trebuie să fie
acordată mişcărilor braţelor şi trunchiului gimnastului. În majoritatea
poziţiilor de atârnat centura scapulară trebuie să fie relaxată, iar trunchiul lăsat
în jos. Poziţia capului trebuie să corespundă caracterului diferitelor poziţii de
atârnat, în poziţiile de atârnat răsturnat cu corpul îndoit capul se lasă pe piept,
în poziţiile de atârnat cu corpul întins, este dus spre spate ş.a.m.d. în toate
cazurile (cu excepţia celor în care se precizează în mod special) gimnastul va
ţine braţele întinse.
Exerciții din sprijin:
- trecere din atârnat stând în sprijin (prin săritură);
70
- trecere din sprijin în sprijin călare, prin balans înainte peste cu un
picior;
- trecere din sprijin în sprijin înapoi prin balans înainte peste a unui
picior, pe urmă a celuilalt;
- trecere din sprijin înapoi cu priză mixtă în sprijin înainte, prin
întoarcere în jurul unui braţ, a cărui mină apucă, bara cu priză de jos;
- trecere din sprijin călare cu priză mixtă în sprijin, prin întoarcere cu
balans peste înapoi (întoarcerea se face înapoi în, jurul unui braţ a cărui mână
apucă bara cu priză de jos);
- trecere din sprijin călare cu priză mixtă în sprijin, prin întoarcere cu
balans peste înainte (întoarcerea se face în jurul braţului a cărui mână ţine
bara eu priză de jos).
Exerciţiile din sprijin se execută cu braţele întinse, cu corpul drept sau
uşor extins, puţin încordat, cu capul drept. În sprijin corpul trebuie să fie bine
echilibrat, îndeosebi în trecerile de la o poziţie la alta. Poziţiile intermediare
prin care trece gimnastul în timpul schimbării sprijinului trebuie să se execute
la fel ca şi poziţiile de bază.
Coborâri din sprijin la bara joasă:
- din sprijin călare cu piciorul drept în faţă (mâna dreaptă cu priză de
jos), prin balans peste cu piciorul stâng, coborâre cu întoarcere la dreapta de
90° sau 270°;
- din sprijin înainte, prin balans înapoi, coborâre cu extensie, acelaşi, cu
întoarcere de 90° sau 180°;
- din sprijin înapoi, prin balans înainte, coborâre cu extensie, acelaşi,
din sprijin înapoi, cu priză de jos, cu întoarcere de 90° sau 180°;
- din sprijin cu priză mixtă (mâna dreaptă cu priză de jos) coborâre
laterală, cu întoarcere la dreapta, cu sprijinirea coapsei piciorului stâng de
bară.
- din sprijin coborâre laterală fără întoarcere şi cu întoarcere de 90°.
71
Coborâri din atârnat:
- din atârnat, prin balans înapoi, coborâre cu extensie;
- din atârnat balans înapoi şi balans înainte, coborâre cu extensie.
- din stând pe trambulină (distanţa de la bară 1,5 - 2,5 m) săritură
înainte în atârnat şi cu balans înainte, coborâre cu extensie;
- din stând pe trambulină săritură în atârnat, balans înainte, balans
înapoi, coborâre cu extensie (trambulina se deplasează lateral);
- din stând pe trambulină săritură în atârnat, balans înainte, întoarcere în
jurul unui singur braţ în atârnat cu priză mixtă şi prin balans înainte coborâre
cu extensie;
- din atârnat, coborâri prin balans înainte şi prin balans înapoi;
- coborâre din atârnat agăţat sub genunchi prin răsturnare.
Executând coborârile din atârnat şi din sprijin, gimnaştii învaţă să-şi
stăpânească corpul în zbor şi să aterizeze corect. În timpul coborârilor nu este
permisă relaxarea. Atingând salteaua în momentul aterizării, picioarele se pun
pe vârf, apoi se lasă pe toată talpa şi se îndoaie uşor în articulaţiile
genunchiului şi cele coxofemurale. Dacă în timpul aterizării gimnastul
deviază de la poziţia verticală, atunci tălpile picioarelor trebuie să întreacă
puţin mişcarea celorlalte segmente, deplasându-se spre sol pe o traiectorie
care coincide cu prelungirea traiectoriei centrului general de greutate a
corpului.
În învăţarea unor coborâri complicate (de exemplu, cu întoarcere)
sportivul trebuie să fie asigurat îndeosebi în momentul aterizării.
Urcări, căderi, rotări
- urcare prin răsturnare - împingere cu un picior sau cu ambele din
atârnat stând, acelaşi, din atârnat cu priză mixtă;
- din sprijin răsturnare înainte în atârnat;
- din atârnat agăţat, urcare prin agăţare în sprijin călare;
- din sprijin călare, cădere înapoi şi urcare în sprijin călare;
72
- din atârnat, prin balans, urcare călare;
- din sprijin călare cu priză de jos şi de sus, roată în sprijin călare
înainte şi înapoi;
- din sprijin, prin subbalansare trecere în atârnat;
- din atârnat bicibalans şi urcare în sprijin.
Majoritatea exerciţiilor la bară se bazează pe mişcările executate cu
balans mare, cu, îndreptare şi cu balans din sprijin. O importanţă practică au,
de asemenea, exerciţiile cu sprijin suplimentar.
În execuţia mişcărilor cu balans mare centrul general de greutate este
depărtat la maximum de axa de rotaţie (de bară). Cele mai tipice poziţii ale
corpului pentru aceste mişcări vor fi în atârnat şi în stând pe mâini. Se disting
doua subgrupe de mişcări cu balans mare, cele executate cu balans înainte şi
cele cu balans înapoi.
4.4. Exerciții la paralele
Construcţia specifică a paralelelor (două bare paralele) permite să se

execute la ele un mare număr de exerciţii, în combinaţiile executate la acest
aparat se îmbină exerciţii de balans, de forţă şi statice - urcări, căderi, rotari,
rostogoliri, salturi, întoarceri, balans peste şi cercuri executate cu picioarele,
în diferite poziţii de sprijin şi în stând pe mâini, diferite coborâri. Exerciţiile
se execută din sprijin şi din atârnat transversal, şi longitudinal, cu schimbarea
alternativă şi simultană a prizei, la mijlocul şi la capetele barelor. 79
Prin execuţia exerciţiilor la paralele la gimnaşti se dezvolta, îndeosebi,
musculatura braţelor şi a centurii scapulare. Gimnaştii dobândesc capacitatea
de a coordona subtil eforturile şi de a se orienta în spaţiu cu precizie, de a fi
curajoşi şi hotărâţi în acţiunile lor.
79
Paşcan I., Gimnastica, Edit Risoprint, Cluj Napoca, 2006
73
Majoritatea exerciţiilor la paralele se execută din sprijin şi din atârnat
transversal. Poziţiile de sprijin la acest aparat se caracterizează printr-o
încordare statică foarte mare a muşchilor centurii scapulare, care menţin
corpul în poziţie. 80 De aceea, mişcările în sprijin pe mâini trebuie incluse în
activitate numai după o pregătire prealabilă suficientă, predarea unor
asemenea exerciţii la gimnaşti nedezvoltaţi din punct de vedere fizic deseori
duce la traumatisme, întinderi, rupturi de fibre musculare şi de ligamente în
regiunea sternului ş.a.m.d..
O variantă caracteristică a exerciţiilor statice la paralele o constituie
diferitele poziţii de sprijin executate pe umeri, pe mâini, pe o singură mână, în
sprijin longitudinal pe o singură bară, în sprijin transversal etc.. Pentru
execuţia acestor exerciţii, legate de menţinerea corpului mult deasupra
sprijinului intr-o poziţie instabilă, gimnastul trebuie să posede un dezvoltat
simţ al echilibrului. Trecerile în poziţiile de sprijin pot fi făcute prin balans
sau prin forţă. După modul de execuţie şi gradul de dificultate ele sunt foarte
variate.
Poziţiile de atârnat sunt mai puţin caracteristice pentru exerciţiile la
paralele decât cele de sprijin. Mai des se executa atârnat în echer şi atârnat
răsturnat cu corpul îndoit. De regulă, acestea sunt poziţii de trecere, efectuate
80
74
în timpul execuţiei mişcărilor de îndreptare (urcări cu subbalansare), rotări
sub bară şi alte exerciţii de balans.
Bazele generale ale tehnicii mişcărilor de balans la paralele şi la bară
sunt similare. Spre deosebire de bară, la paralele nu există mişcări de balans
din sprijin longitudinal, dar se folosesc mişcări de îndreptare din poziţii statice.
Specific paralelelor este caracterul mişcărilor corpului (şi al poziţiei
segmentelor sale raportate unul faţă de altul) în timpul balansărilor în sprijin.
În acest caz, axa umerilor sportivului, în jurul căreia se realizează mişcările
principale de balans cu corpul, devine, mobilă în timpul rotării braţelor, în
raport cu axa care trece prin articulaţiile radio - carpiene.
Balansările în sprijin la paralele constituie o deplasare spaţială
complexă în care umerii şi picioarele gimnastului se mişcă în direcţii opuse şi,
datorita acestui fapt, corpul în întregime îşi păstrează echilibrul. Fireşte,
devierea de la desfăşurarea corectă a acţiunilor duce la abatere de la ritmul
necesar balansărilor, la pierderea stabilităţii în sprijin ş.a.m.d. în legătură cu
aceasta, gimnastul trebuie să-şi coordoneze subtil acţiunile la aparat, să
reacţioneze sensibil la toate modificările caracterului mişcărilor, îndeosebi în
balansurile cu o amplitudine mare.
Instruirea şi antrenamentul la paralele începe cu învăţarea balansurilor
şi a poziţiilor statice de bază în combinaţie cu urcările mai uşoare, cu
balansurile peste şi cu mişcările cu balans din sprijin şi din atârnat răsturnat
cu corpul îndoit, care se însuşesc la paralele joase şi mijlocii. Se procedează
în felul acesta pentru ca în timpul execuţiei exerciţiilor să se poată acorda
ajutorul şi asigurarea necesare. În afară de aceasta, gimnaștii execută cu mai
mult curaj exerciţiile.
Orice activitate de instruire cu gimnaştii de categoriile superioare
trebuie să înceapă cu balansări din sprijin şi cu întoarceri înainte şi înapoi în
sprijin prin balans şi din poziţie statică. În învăţarea poziţiilor de echer în
75
sprijin, stând pe mâini şi a întoarcerilor în sprijin, precum şi pentru execuţia
exerciţiilor pregătitoare este necesar să se utilizeze podiumuri.
O metodă eficientă de învăţare este ajutorul, îndeosebi în execuţia
urcaţilor şi întoarcerilor, gimnastul poate fi susţinut în decursul întregului
exerciţiu, ceea ce ridică eficienţa activităţii. Este necesar să se urmărească ca
braţele celui care dă ajutor sau asigurare să nu fie în drumul mişcării corpului
gimnastului. În execuţia întoarcerilor ajutorul este dat din partea opusă
direcţiei întoarcerii. De exemplu, în urcarea prin balans înainte cu întoarcere
la stânga, cel care ajută trebuie să stea la dreapta executantului. În învăţarea
unor mişcări deosebit de complexe, de genul saltului deasupra barelor, trebuie
să se folosească lonja. Folosirea lonjei este foarte utila deoarece profesorul nu
numai că acordă gimnastului o asigurare solidă, dar poate să şi urmărească
mai bine exerciţiul.
La paralele, în general, se execută exerciţii de balans. Exerciţiul liber
ales trebuie să cuprindă elemente variate, executate deasupra barelor şi sub
bare, între diferitele elemente nu trebuie să se execute balansuri suplimentare.
Exerciţiul în care se execută la rând câteva mişcări complexe, având caractere
diferite, este mai valoros. Este mai bine ca elementele statice şi cele de forţă
să fie incluse în prima jumătate a exerciţiului, ele sunt justificate numai atunci
când execuţia lor prezintă o anumită dificultate. Tempo-ul de execuţie al
combinaţiei în întregime trebuie să crească către sfârşitul ei, încheierea
exerciţiului trebuie să se facă printr-o coborâre cât se poate de dificilă,
corespunzătoare cu complexitatea şi caracterul combinaţiei.
Pentru însuşirea cu succes a exerciţiilor la paralele este necesar, în
primul rând, să se înveţe executarea corecta, din punct de vedere tehnic, a
principalelor poziţii statice, a celor mai importante mişcări de balans, precum
şi a celor mai simple urcări şi coborâri şi altele.
Însuşirea corectă a acestor elemente îl obişnuieşte pe gimnast, chiar din
primele etape ale învăţării, să repartizeze cu precizie eforturile musculare, să
76
se orienteze mai bine în spaţiu, să execute cu uşurinţă mişcările, cu minimum
de efort. Însuşind tehnica celor mai importante elemente de bază, gimnastul
îşi formează o ţinută corectă, frumoasă pe aparat, fără care nu este posibil să
se ajungă la măiestrie.
Exerciții în atârnat și sprijin
- atârnat;
- trecere din atârnat stând, în atârnat culcat;
- trecere din atârnat stând, în atârnat cu picioarele îndoite (ghemuit);
- trecere din atârnat ghemuit, în atârnat răsturnat cu corpul îndoit;
- trecere din atârnat răsturnat cu corpul îndoit, în atârnat cu extensie.
Poziții de sprijin
- sprijin cu picioarele depărtate;
- din şezând cu picioarele depărtate, trecere în şezând pe coapsă;
- din şezând cu picioarele depărtate sau din şezând pe coapse, trecere în
şezând călare longitudinal cu apucare în faţă. Aceeaşi, în şezând călare
longitudinal cu agăţare;
- din şezând călare longitudinal cu apucare în faţă, trecere în sprijin
culcat longitudinal;
- din şezând cu picioarele depărtate, trecere în sprijin culcat înapoi cu
picioarele depărtate şi în sprijin culcat înainte cu picioarele depărtate;
- din şezând cu picioarele depărtate, trecere în sprijin culcat înapoi pe
antebraţe, cu picioarele depărtate.
- din sprijin culcat înapoi pe antebraţe, cu picioarele depărtate, prin
balans peste înăuntru trecere în sprijin pe antebraţe;
- din şezând cu picioarele depărtate, prin balans înăuntru trecere în
sprijin;
- deplasări din sprijin cu mutarea alternativă a mâinilor, acelaşi, cu
mutarea simultană a mâinilor.
- îndoirea şi întinderea braţelor din sprijin;
77
- sprijin;
- din sprijin ridicarea picioarelor în sprijin în echer;
- din şezând cu picioarele depărtate, rostogolire înainte;
- din şezând cu picioarele depărtate, ridicare în stând pe umeri;
- din stând pe umeri, rostogolire înainte în şezând cu picioarele
depărtate şi în sprijin cu corpul îndoit.
Scopul principal al exerciţiilor în atârnat şi în sprijin la paralele este
învăţarea ţinutei corecte a corpului în poziţiile statice la aparat. Cele mai
importante în această privinţă sunt exerciţiile în sprijin în execuţia cărora
muşchii centurii scapulare trebuie ţinuţi încordaţi (pentru ca trunchiul să nu
atârne), iar braţele (cu excepţia unor cazuri speciale) perfect întinse. Aceste
cerinţe se pot satisface numai în cazul când gimnastul este destul de bine
pregătit din punct de vedere fizic. De aceea, dintre elementele de mai sus fac
parte nu numai poziţii de sprijin şi schimbările lor cele mai simple, ci şi
exerciţii speciale de forţă.
Coborâri din sprijin
- coborâre din sprijin (înăuntru);
- coborâre din şezând cu picioarele depărtate, prin balans peste înăuntru;
- coborâre din şezând pe o coapsă;
- coborâre în echer la dreapta (la stânga), din şezând pe coapsa dreaptă
(stângă);
- coborâre laterală din şezând pe coapsă cu balans;
- coborâre laterală cu picioarele îndoite şi din sprijin culcat longitudinal;
- coborâri prin răsturnare laterală din stând pe umeri.
Cu coborârile din sprijin se încheie cele mai simple combinaţii.
Însuşindu-le, gimnaştii se obişnuiesc sa-şi stăpânească corpul, să se orienteze
în spaţiu, să aterizeze corect. Pentru tehnica coborârilor din sprijin este
caracteristic lucrul activ al musculaturii braţelor gimnastului, ale căror funcţii
de sprijin în aceste situaţii se manifestă mai clar decât în multe alte exerciţii.
78
De acest lucru, de asemenea, trebuie să se ţină seama în desfăşurarea
activităţilor cu începătorii.
Exerciții de balans
- balansare din sprijin pe antebraţe;
- din balansare din sprijin pe antebraţe, urcare prin balans înainte în
şezând cu picioarele depărtate acelaşi, în sprijin;
- din balansare din sprijin pe antebraţe, urcare prin balans înapoi în
sprijin;
- balansare în sprijin;
- din balansare din sprijin, coborâre prin balans înapoi cu extensie;
- din balansare din sprijin, coborâre prin balans înainte în echer;
- din balansare din sprijin, prin balans înainte coborâre laterală;
- balansare din sprijin ghemuit;
- din balansare din sprijin, urcare prin balans înainte în şezând cu
picioarele depărtate sau în sprijin;
- din balansare din sprijin, urcare prin balans înapoi în sprijin;
- din sprijin cu corpul îndoit, urcare prin extensie în şezând cu
picioarele depărtate sau în sprijin.
Exerciţiile simple înşirate aparţin celor mai importante grupe
structurale ale mişcărilor.
Exerciţiile variate, executate la paralele în mod obişnuit, se împart în
două grupe principale - exerciţii statice şi de forţă, exerciţii de balans.
4.5. Exerciții la inele
În legătură cu faptul că inelele reprezintă o instalaţie mobilă, exerciţiile

la ele se disting prin unele particularităţi.
În execuţia balansurilor la inele puncte aparte ale corpului se mişcă nu
pe arcuri de cerc (sau pe circumferinţe complete), ca la aparatele fixe, ci
79
descriu curbe complexe de forme variate (parabole, bucle, curbe cu rază de
curbură variabilă şi altele). Centrul de greutate al corpului în acest caz se
deplasează în apropierea planului vertical care trece prin punctele de agăţare
ale inelelor81
Mişcarea specifică a centrului general de greutate a corpului poate fi
explicată prin faptul că inelele, spre deosebire de alte aparate, sunt mobile.
Din această cauză, în execuţia exerciţiilor la inele, în mod practic fiecărei
deplasări a unui segment îi corespunde o mişcare compensatorie a altui
segment al corpului în direcţie opusă, datorita cărui fapt corpul în întregime
(centrul general de greutate) practic nu se deplasează în planul anteroposterior.
De aceea, îndeosebi coborârile de pe acest aparat nu pot fi executate cu o
deplasare foarte mare înainte sau înapoi.
În mişcările de balans la inele centrul general de greutate, toate

întrucâtva să se deplaseze şi în plan sagital, deoarece reacţia de sprijin a
inelelor, care apare ca răspuns la forţele ce întind cablurile şi este îndreptată
de-a lungul lor, rămâne verticală numai în poziţia perpendiculară a aparatului.
În poziţiile neverticale reacţia de sprijin este îndreptată înclinat faţă de planul
orizontal şi poate fi descompusă în două componente:
- verticală - care ajută la deplasarea centrului general de greutate în sus;
- orizontală - care imprimă o deplasare în direcţia înainte-înapoi.
81
80
Gimnastul, capătă posibilitatea de a se împinge de sprijin în direcţia
balansului.
Denaturarea într-o oarecare măsură a traiectoriei centrului general de
greutate, care apare în legătură cu acest fapt, cere gimnastului o mare
coordonare a acţiunilor în timpul mişcării în sus şi în jos. În caz contrar,
devierea centrului general de greutate de traiectoria verticală poate să producă
o legănare nedorită a inelelor. Deosebit de periculoase sunt dezechilibrările
care apar în aceste cazuri în timpul balansurilor şi care pot duce la căderi de
pe aparat.
Ca urmare a mişcării centrului general de greutate a corpului pe
traiectoria verticală, se măreşte în mod considerabil efortul ce revine mâinilor
în momentul când corpul parcurge poziţia verticală de jos, centrul general de
greutate care se mişcă până la acest moment cu o viteză mare în jos, este
nevoit, sub acţiunea forţelor crescânde ale cuplului (şi corespunzător cu
mişcarea de rotaţie ce continuă în virtutea inerţiei), să schimbe rapid direcţia
de deplasare într-una opusă. Mărirea bruscă a reacţiei de sprijin, care apare în
asemenea situaţie, gimnastul o simte ca o smulgere, a cărei putere depinde de
mărimea balansurilor. Forţa cu care gimnastul trebuie în acest timp să apuce
aparatul este mult mai mare ca aceea care se cere în execuţia balansurilor la
bară, aceasta măreşte întrucâtva probabilitatea de a cădea de pe aparat.
Exerciţiile la inele constau din elemente de balans şi de forţă a căror
gamă de dificultate este foarte mare
Exerciţiile de forţă cer încordări musculare foarte mari, în condiţiile
unei precizii a mişcărilor relativ mică. Aceasta, înainte de toate, se referă la
elementele executate din atârnat, adică în stare de echilibru stabil. Pentru
execuţia exerciţiilor de forţă, legate de trecerea prin poziţii instabile (stând,
sprijin), este necesară capacitatea de a coordona cu precizie mişcările. 82
82
Potop V., Teoria și practica în gimnastica artistică, Editura Discobolul, București, 2014
81
Exerciţiile de balans la inele sunt mai dinamice, mai puţin obositoare,
dar considerabil mai complexe ca structură. Pentru execuţia acestor mişcări pe
un sprijin mobil, gimnastul trebuie să posede o coordonare foarte precisă a
acţiunilor, o bună orientare în spaţiu, un simţ de echilibru ireproşabil.
În gimnastica sportivă se folosesc nu numai exerciţiile la inele pe loc,
dar şi la inelele în legănare, la aparatul mobil, unde centrul general de greutate
al corpului gimnastului execută mişcări de pendulare în plan sagital.
În învăţarea de către gimnaşti a exerciţiilor la inele trebuie să se acorde
o deosebită atenţie dezvoltării forţei, în acest scop se folosesc exerciţii
speciale. Se recomandă ca pregătirea de forţă a gimnaştilor să se înceapă cu
exerciţiile executate în condiţii mai uşoare, pentru care se folosesc
extensoarele de cauciuc, sprijinul suplimentar, ajutorul antrenorului. În
execuţia exerciţiilor de forţă în condiţii mai uşoare se creează la gimnaşti o
reprezentare mai corectă despre tehnica elementului, se perfecţionează
legăturile de coordonare dintre muşchii care lucrează, ceea ce permite o
repartizare corectă a eforturilor diferitelor grupe musculare. Ajutorul
antrenorului este deosebit de important în execuţia exerciţiilor de forţă
complexe. Acesta trebuie acordat în momentul cel mai dificil al elementului.
În primele etape ale învăţării exerciţiilor la inele gimnaştii trebuie să-şi
însuşească cele mai simple poziţii statice, care nu necesită o forţă musculară
deosebită, trecerile de la o poziţie la alta, mişcările de balans elementare,
precum şi combinaţii simple din aceste mişcări. Executanţii trebuie să
însuşească poziţiile de bază ale corpului cu care încep şi cu care se termină
majoritatea exerciţiilor la inele, să se familiarizeze cu tehnica balansărilor
precum şi cu legănările la acest aparat şi, în sfârşit, să întărească aparatul
muscular-ligamentar. Pregătirea iniţială a gimnaştilor prevede, de asemenea,
însuşirea unor deprinderi de orientare în spaţiu, de păstrare a echilibrului, de
coordonare a mişcărilor.
82
Mai jos sunt enumerate cele mai caracteristice exerciţii la inele pentru
gimnaşti.
Exerciții din atârnat
- stând atârnat culcat, ghemuit;
- atârnat agăţat pe o singură mână;
- atârnat cu extensie, agăţat cu vârfurile de inele;
- atârnat agăţat cu picioarele de inele, acelaşi, cu lăsarea în jos a
braţelor.
- atârnat;
- atârnat cu braţele îndoite.
- atârnat răsturnat cu corpul îndoit;
- atârnat cu extensie, cu picioarele agăţate de cabluri;
- atârnat cu extensie;
- atârnat înapoi;
- atârnat în echer.
În execuţia poziţiilor de atârnat principala atenţie se acordă preciziei
acestor poziţii, corectitudinii cu care lucrează muşchii centurii scapulare.
Poziţiile de atârnat cu braţele îndoite, în echer şi altele reprezintă exerciţii de
forţă. Poziţiile atârnat răsturnat cu corpul îndoit şi cu extensie formează
primele deprinderi de păstrare a echilibrului.
Exerciții din sprijin
- poziţii de sprijin (şezând), agăţat cu coapsele în inele;
- sprijin agăţat cu un braţ;
- sprijin;
- sprijin în echer.
Poziţiile de sprijin simple sunt poziţii de plecare şi finale ale multor
exerciţii la inele. În învăţarea lor este necesar să se acorde atenţie faptului ca
mâinile să menţină inelele prin forţă lângă bazin. Se poate propune
gimnaştilor să execute sprijinul în care braţele sunt întoarse înăuntru şi inelele
83
apropiate de coapse. În mod obişnuit, poziţiile de sprijin la inele la început se
execută cu braţele uşor îndoite. Numai pe măsura însuşirii unei execuţii sigure
a acestor exerciţii gimnastul va putea să întindă complet braţele în sprijin şi să
le ţină la o oarecare distanţă de corp.
Coborâri de pe aparat din atârnat și din sprijin
- coborâri din atârnat şi din atârnat cu braţele îndoite.
- din atârnat răsturnat cu corpul îndoit, coborâre înapoi. Aceiaşi, din
atârnat cu extensie;
- coborâre din sprijin.
Asemenea coborâri formează la executanţi deprinderile unei aterizări
corecte, iar exerciţiile cu mişcări de rotaţie dezvoltă şi capacitatea de a se
orienta în spaţiu.
Urcări și lansări în jos din forță
- din atârnat, prin forţă trecere în atârnat răsturnat cu corpul îndoit;
- din atârnat înapoi, din forţă trecere în atârnat răsturnat cu corpul îndoit;
- din stând, urcare prin forţă în sprijin cu lucrul alternativ al braţelor;
- din atârnat, urcare prin forţă în sprijin;
- lăsare înainte şi înapoi, din atârnat răsturnat cu corpul îndoit.
Aceste exerciţii servesc ca criteriu pentru aprecierea dezvoltării forţei
gimnaştilor începători. Cea mai mare importanţă o au urcările prin forţă în
sprijin, care sunt incluse în pregătirea gimnaştilor din categoriile inferioare.
Balansări și legănări
- balansare din atârnat;
- din atârnat, prin balans înainte ridicare în atârnat răsturnat cu corpul
îndoit şi cu extensie;
- balansare în atârnat cu braţele1 îndoite;
- din atârnat, prin balans înainte şi prin balans înapoi, trecere în atârnat
cu braţele îndoite şi invers;
84
- din atârnat cu braţele îndoite, prin balans înainte, trecere în atârnat
răsturnat cu corpul îndoit şi cu extensie;
- prin balans înainte şi prin balans înapoi, coborâri simple de pe aparat;
- coborâre prin răsturnare înapoi;
- balansări din sprijin;
- prin balans înainte şi înapoi, coborâri simple din sprijin;
- legănare cu împingerea simultană şi alternativă a picioarelor;
- prin balans înainte în legănare, înainte, ridicare în atârnat răsturnat cu
corpul îndoit şi legănare în această poziţie;
- coborâri simple la legănări înainte şi înapoi, cu amplitudine mică;
- coborâri prin balans înapoi, în timpul legănării înainte.
Exerciţiile de balansare şi de legănare formează la gimnaştii începători
deprinderile de bază ale mişcărilor de balans la inele, datorită cărora ulterior
se însuşeşte majoritatea exerciţiilor dificile.
Unul dintre exerciţiile de bază la inele este balansarea în atârnat. În
tehnica acesteia se îmbină elemente ale balansurilor înainte şi înapoi.
Exerciţiile în legănare se execută numai după însuşirea poziţiilor statice
şi a balansărilor la inele pe loc.
4.6. Exerciții la calul cu mânere
Construcţia aparatului şi regulamentul de concurs au determinat

specificul exerciţiilor la cal. Exerciţiile de bază constau din balansuri peste
executate lateral, cu picioarele întinse, din sprijin pe mâini, cu braţele
întinse.83
Balansurile şi îmbinările lor se execută ca rezultat al unor oscilaţii
complexe sau al unor rotaţii ale trunchiului în articulaţiile umerilor, ale
83
Corlaci I., Monitorizarea și susținerea pregătirii gimnaștilor juniori pentru proba cal cu mânere, în vederea
obținerii performanței sportive, Editura Discobolul, București, 2007
85
picioarelor în cele coxofemurale ale bazinului, în articulaţiile coloanei
vertebrale, în raport cu suprafaţa de sprijin sau a punctului fix de sprijin şi în
jurul câtorva axe mobile.
În mişcările de oscilaţie şi de rotaţie ale întregului corp, necesare

execuţiei balansurilor peste cu picioarele, este greu de păstrat echilibrul.
Caracterul dinamic al acestui echilibru se manifestă în faptul că proiecţia
centrului general de greutate a corpului, situat mai sus de punctele de apucare,
îşi schimbă continuu poziţia în raport cu sprijinul. Mărimea suprafeţei de
sprijin nu este mare (îndeosebi în fazele de sprijin pe o singură mână şi în
sprijinul cu ambele mâini pe un singur mâner), iar locul de sprijin se schimbă
la fiecare balans (pe o singură mână, pe ambele mâini, pe cealaltă mână), în
execuţia exerciţiilor pe corpul calului nu este posibil să se apuce sprijinul cu
degetele.
După cum se ştie, echilibrul corpului se realizează printr-o echilibrare a
forţelor care acţionează asupra sa în timpul balansurilor cu picioarele
gimnastul se echilibrează nu numai prin deplasarea greutăţii corpului de pe o
mână pe cealaltă, dar şi prin eforturi active. Ele sunt adesea îndreptate
concomitent şi către mărirea amplitudinii balansurilor. Eforturile braţelor sunt
orientate în toate fazele de sprijin în direcţia opusă balansului picioarelor.
86
Eficienţa lor este cu atât mai mare cu cât centura scapulară este situată mai
aproape de verticala care trece prin centrul suprafeţei de sprijin. Condiţiile
cele mai convenabile pentru depunerea eforturilor musculare îndreptate în
scopul păstrării echilibrului şi măririi balansului mişcărilor picioarelor se
întrunesc în fazele de sprijin dublu. De aceea, în aceste faze acţiunile sunt
executate cu amplitudinea cea mai mare. În toate mişcările este bine să se
mărească durata sprijinului pe ambele mâini, în elementele fără întoarceri şi
treceri să se evite deplasări mai importante şi bruşte ale centurii scapulare, iar
trecerile şi întoarcerile să se înceapă cu centura scapulară, după care să se
execute balansul cu picioarele în aceeaşi direcţie.
Pregătirea tehnică a gimnastului la cal constă în stăpânirea unei ţinute
specifice, a unui ritm şi tempo complicat al balansurilor şi al cercurilor, în
priceperea de a mări amplitudinea mişcărilor de picioare, în execuţia tuturor
exerciţiilor.84
Toate exerciţiile la cal se execută atât spre dreapta cât şi spre stânga.
Calitatea execuţiei lor trebuie să fie aceeaşi. Dar acest lucru nu are loc
aproape niciodată. Cauza rezidă nu numai în metodica învăţării, dar şi în
particularităţile dezvoltării corpului (asimetria funcţională, specializarea
84
Petrea A., Gimnastica de bază: Îndrumar practico-metodic, Editura Univesității „Ștefan cel Mare”, Suceava,
2016
87
funcţiilor părţii stângi şi ale celei drepte a corpului). Învăţarea balansurilor la
cal depinde de unele particularităţi de construcţie şi de dezvoltare fizică. Este
dovedit faptul că în condiţiile unei pregătiri generale asemănătoare, execuţia
balansurilor reuşeşte mai uşor gimnastului care are braţele mai lungi,
picioarele uşoare şi lungi şi trunchiul relativ scurt.
Grupele de mişcări sunt alcătuite în funcţie de asemănarea lor în ceea
ce priveşte bazele tehnicii. Locul fiecărei mişcări într-un grup de elemente
este determinat de dificultatea relativă şi de importanţa ei pentru întreaga
grupă.
Pentru o reuşită învăţare a principalelor exerciţii de balans la cal este
necesară o pregătire fizică şi tehnică specială, care se realizează prin folosirea
exerciţiilor la sol, la masă, paralele, inele, aparate combinate şi 1a cal. În afară
de dezvoltarea forţei muşchilor care sunt supuşi la cel mai mare efort în
timpul execuţiei balansurilor, aceste exerciţii ajută la formarea ţinutei, permit
crearea unei reprezentări despre particularităţile sprijinului, despre specificul
echilibrului. Unele dintre ele pot fi pregătitoare pentru cele de bază. 85
- la aparatele combinate (paralele-cal, paralele-capră, inele-cal):
balansuri din sprijin înainte, din sprijin călare şi din sprijin înapoi. Balansuri
peste cu picioarele depărtate şi legările lor, mişcări circulare ale corpului cu
picioarele apropiate.
- la cal cu mânere şi fără mânere, la bârnă: din sprijin înainte, din
sprijin călare, din sprijin înapoi; balansuri directe peste cu picioarele îndoite
(cu unul şi cu ambele), încrucişări cu picioarele îndoite; aceleaşi balansuri
peste şi încrucişări cu picioarele întinse, balansuri peste laterale din: sprijin
culcat lateral, din şezând longitudinal îşi transversal; aceleaşi, cu întoarceri,
cu treceri printre minere, pe corpul calului şi pe un mâner şi invers. De
exemplu: din săritură în sprijin pe mânere - balans peste cu picioarele (îndoite
85
Corlaci I., Monitorizarea și susținerea pregătirii gimnaștilor juniori pentru proba cal cu mânere, în vederea
obținerii performanței sportive, Editura Discobolul, București, 2007
88
în sprijin înapoi - balans peste înapoi, îndoind dreptul - cerc cu dreptul cu
întoarcere la stânga 360° în sprijin şezând călare, mâna stângă pe mâner, cea
dreaptă pe corpul calului balans peste cu stângul cu întoarcere la dreapta şi
coborâre.
- din sprijin şezând transversal între mânere cu picioarele depărtate, pe
corpul calului dincolo de mânere, prin balans înapoi balansuri peste şi
încrucişări cu întoarceri în diferite poziţii şezând şi coborâri.
- balansuri peste în afară cu un singur picior şi cu ambele picioare din
săritură şi din sprijin;
- din sprijin cu picioarele depărtate pe mâner, cu spatele ridicat,
întoarcere prin sprijin longitudinal în sprijin transversal, cu picioarele
depărtate în afară pe celălalt mâner, fără a coborâ spatele (sucirea şi răsucirea
trunchiului);
- sărituri laterale, în echer, cu extensie;
- treceri fără balansuri peste, din sprijin pe mânere, în sprijin pe un
singur mâner, pe corpul calului şi pe un mâner, pe corpul calului, în sprijin
transversal ş.a.m.d.
Exerciţiile se recomandă să fie executate prin metoda în grup la
sfârşitul părţii fundamentale a lecţiei. Unele dintre exerciţii, pe măsura
însuşirii, pot fi folosite la încălzire. Interesul pentru execuţia lor, caracterul
emotiv al antrenamentelor, creşte cu includerea unui element competiţional şi
a unui joc.
Balansuri peste în aceeaşi parte
- din sprijin călare, cu balansare cu stângul balans peste cu dreptul;
- din aceeaşi poziţie de plecare, balans peste cu stângul înapoi;
- din săritură şi după balansare din sprijin înainte, balans peste înapoi
cu dreptul;
Legări ale balansurilor peste în aceeaşi parte
- din sprijin înainte şi din săritură, balans peste cu dreptul;
89
- balans la stânga -. balans peste înapoi;
- balans peste cu dreptul - balans peste cu stângul cu coborâre;
- din sprijin călare cu stângul în faţă, balans peste cu dreptul - balans
peste cu stângul înapoi;
- balans peste cu dreptul - balans peste cu stângul - balans peste cu
dreptul înapoi - balans peste cu stângul înapoi;
- balans peste cu stângul - balans peste cu dreptul în afară;
- balans peste cu stângul înapoi - balans peste cu dreptul înapoi.
Balansuri peste în partea opusă şi încrucişări
- din sprijin călare cu stângul, balans peste cu stângul la dreapta-înapoi
(baza cercului în aceeaşi parte din sprijin şi a încrucişării directe);
- încrucişare directă;
- din sprijin înainte balans peste cu dreptul la stânga (baza cercului în
partea opusă în sprijin);
- din sprijin călare cu dreptul, balans peste cu stângul la dreapta în
sprijin înapoi (baza cercului în aceeaşi parte din sprijin înapoi şi a încrucişării
inverse);
- încrucişare inversă;
- din sprijin înapoi, balans peste cu dreptul la stânga-înapoi (baza
cercului în partea opusă din sprijin înapoi).
Legări ale balansurilor peste în aceeaşi parte cu cele în partea opusă
şi cu încrucişări
- din sprijin, cerc în aceeaşi parte;
- din sprijin, balans cu dreptul - încrucişare la stânga;
- din sprijin, cerc în partea opusă;
- din sprijin înapoi, cerc în aceeaşi parte;
- din sprijin înapoi, balans peste cu piciorul drept înapoi - încrucişare la
stânga.
- din sprijin înapoi, cerc în partea opusă;
90
Legări ale balansurilor peste în partea opusă şi încrucişări
- două încrucişări directe.
Încrucişările directe sunt cele mai caracteristice exerciţii din grupa de

balansuri de pendulare.
4.7. Exerciții la paralele inegale
Existenţa a două bare situate paralel, la înălţimi diferite, permite

executarea unor exerciţii extrem de variate:86
- poziţii de atârnat şi de sprijin simple şi mixte, cu sprijin suplimentar al
tălpilor, coapselor, sub genunchi şi chiar al gâtului;
- diferitele poziţii de echilibru;
- toate genurile de mişcări de balans şi deplasări în forţă;
- în sfârşit, zboruri libere de pe o bară pe alta.
86
Grosu E., F.,. Paralele inegale din gimnastica artistică feminină, Editura G.M.I.,Cluj-Napoca, 2004
91
În felul acesta, în exerciţiile la paralele inegale se îmbină atât mişcările
de balans, dinamice, cit şi elementele statice şi de forţă variate. Acest lucru mi
numai că dă o anumită frumuseţe şi originalitate combinaţiilor la acest aparat,
dar corespunde şi posibilităţilor fizice ale gimnastelor. Rapida schimbare a
caracterului mişcărilor, alternarea elementelor de balans cu cele statice, duc la
ridicarea capacităţii de muncă a sportivelor, le permite execuţia unor
combinaţii destul de lungi, corespunzătoare cerinţelor.
Dintre particularităţile speciale ale exerciţiilor la paralele inegale
trebuie remarcat specificul apucărilor. Secţiunea elipsoidală a barelor şi
grosimea lor cer schimbarea apucărilor în executarea diferitelor exerciţii.
Astfel, în atârnat şi în rotări bara trebuie apucată cu toate degetele de sus sau
de jos, în funcţie de direcţia mişcării. în balansurile peste ale picioarelor, în
stând pe mâini şi în cazuri analoge, bara paralelei este apucată la fel ca şi bara
fixă.
La paralele inegale locul principal îl ocupă mişcările de balans, un rol

relativ mai mic revine exerciţiilor statice şi celor de forţă. Bazele tehnicii de
execuţie a elementelor de balans sunt aceleaşi ca şi la alte aparate. 87
87
Grosu E., F.,. Paralele inegale din gimnastica artistică feminină, Editura G.M.I.,Cluj-Napoca, 2004
92
Lucrul la paralele inegale este necesar să se înceapă cu o mică încălzire,
care constă din 2 - 3 elemente cunoscute. O asemenea pregătire specială
permite gimnastei să se acomodeze cu aparatul, sa se pregătească pentru
execuţia unor exerciţii mai complexe la această probă.
În învăţarea elementelor noi trebuie larg folosite diferite mijloace
auxiliare şi procedee metodice, care uşurează învăţarea. Astfel, majoritatea
elementelor executate la bara înaltă trebuie învăţate şi la bara joasă la paralele
cu o singură bară, precum şi la bara joasă. Dintre aceste mişcări, în primul
rând, fac parte urcările călare, cu îndreptare, urcările înainte, înapoi cu
balansuri peste cu picioarele, rotările şi coborârile de pe bara înaltă, în
învăţarea unor asemenea elemente în condiţii uşurate nu numai că se
economisesc forţele gimnastelor, dar se şi micşorează teama de execuţie a
mişcărilor periculoase, accelerând astfel procesul formării deprinderilor
motrice.
În primele etape ale învăţării exerciţiilor la paralele inegale se însuşesc
diferite exerciţii din atârnat şi din sprijin, cele mai simple treceri dintr-o
poziţie în alta, coborâri elementare, precum şi unele balansuri peste şi mişcări
circulare executate cu picioarele.
Execuţia acestor elemente cere din partea gimnastelor o ţinută corectă
în diferitele poziţii pe aparat, orientare în spaţiu, obişnuire cu particularităţile
pe care le prezintă apucarea şi sprijinul, formarea deprinderii unei, aterizări
corecte, crearea unei reprezentări generale a caracterului execuţiei exerciţiilor
la paralele inegale.
Exerciții din atârnat
- balans cu extensie din atârnat la bara înalt (b/î) ă întoarcere de 360° în
jurul unui braţ în atârnat ghemuit pe bara joasă (b/j);
- balans cu extensie, cu balans peste cu picioarele, îndoite în atârnat
culcat pe b/j. Acelaşi, cu balans peste cu picioarele depărtate;
93
- atârnat agăţat cu ambele picioare sau cu un picior de bara joasă sau la
cea înaltă;
- atârnat cu corpul îndoit, cu sprijinul tălpilor de b/î;
- atârnat stând extins pe b/j, apucat de b/î;
- coborâre prin balans înainte, balans înapoi cu extensie la b/î acelaşi,
cu întoarcere.
Exerciții de sprijin
- șezând pe coapsă la b/j, apucat cu o mână de b/î, celălalt braţ lateral;
- șezând longitudinal înăuntru pe b/j, apucat de b/î, acelaşi cu spatele la
b/î;
- șezând în echer pe b/j, apucat cu o mână de b/î, cu cealaltă de b/î;
- stând pe b/j, apucat de b/î;
- stând transversal pe un singur picior pe b/j, celălalt ridicat înapoi,
apucat cu o singură mână de b/î; acelaşi cu extensie, un picior îndoit sau întins
pe b/î;
- sprijin ghemuit transversal pe un singur picior, celălalt ridicat înainte
sau înapoi, ţinând cu o mână de b/î, cu cealaltă de b/j;
- sprijin stând pe genunchi transversal, apucat cu o mână de b/î, cu
cealaltă mână de b/j;
- sprijin pe b/j şi pe b/î.
Treceri din atârnat din sprijin și din sprijin în atârnat
- din sprijin înainte la b/î alunecare înainte în atârnat culcat, pe b/j.
Acelaşi, din atârnat ghemuit la b/j;
- din sprijin la b/î cu sprijinirea picioarelor de b/î, lăsare înainte,
îndoind picioarele, în sprijin pe b/j;
- din sprijin la b/î, cădere înapoi cu balans peste cu dreptul, în sprijin
culcat pe b/j. Acelaşi, cu balans peste cu picioarele îndoite şi cu picioarele
depărtate în atârnat culcat pe b/j;
94
- din atârnat culcat înapoi pe b/j apucat de b/î, luarea unei mâini de pe
bară, întoarcere de 270° în şezând pe coapsă;
- din atârnat ghemuit la b/j şi apucat de b/î, prin balans peste cu
picioarele trecere în atârnat culcat şi întoarcere de 90° în şezând pe coapsă;
- din atârnat la b/î cu sprijinirea unui picior sau a ambelor de b/j, urcare
în sprijin la b/î (prin împingere cu picioarele);
- din şezând înăuntru la b/j apucat de b/î, prin balansul picioarelor în jos,
trecere în atârnat. Acelaşi, cu întoarcere de 360° în atârnat cu apucare mixtă;
- din şezând înăuntru pe b/j cu apucare încrucişată de b/î (cu dreapta de
sus cu stânga de jos), trecere în atârnat, întoarcere de 360° în atârnat şi trecere
în ghemuit la b/j. Acelaşi, cu balans peste cu picioarele îndoite sau cu
picioarele depărtate în atârnat culcat pe b/j.
Coborâri din sprijin
- din şezând pe coapsă de pe b/j, coborâre; acelaşi, cu întoarcere de
360°;
- din şezând pe coapsă pe b/j, coborâre înapoi în echer;
- din şezând longitudinal pe b/j, coborâre în echer înainte, acelaşi, din
şezând înăuntru apucat de b/î, acelaşi, cu întoarcere de 90° (prin atârnat);
- coborâre prin balans înainte, din balansare cu extensie la b/î; acelaşi,
cu întoarcere;
- din şezând pe coapsă pe b/j, prin balans peste cu picior înăuntru şi cu
apucare inversă din faţă coborâri cu întoarceri de 90 - 180;
- din sprijin stând pe b/j, coborâre cu extensie prin balans cu un picior
şi prin împingere cu celălalt; acelaşi, cu întoarcere de 90°;
- din balansare în sprijin transversal, coborâri laterale în echer; acelaşi,
din sprijin; stând pe genunchi, din sprijin transversal, apucat cu o mână de b/î;
cu celălalt de b/j. Din balansare în sprijin transversal, coborâre prin balans
înapoi;
95
- din sprijin ghemuit transversal pe un singur picior, pe b/j, prin
aplecare înainte şi apucare cu mâinile de ambele bare coborâre prin balans
înapoi cu extensie, acelaşi, din sprijin stând pe un singur picior, celălalt
înainte;
- din sprijin stând pe bara joasă, coborâre laterală cu sprijinirea unui
picior de b/î.
Balansuri peste cu picioarele și cercuri
- din atârnat la b/î, prin balans peste cu un picior sau cu ambele picioare
(îndoite, întinse, lateral, depărtate) deasupra b/j în atârnat, ghemuit, agăţat
culcat pe b/j;
- din atârnat transversal, prin balans înainte balansuri peste cu un picior
sau cu ambele picioare deasupra b/j, fără întoarceri sau cu întoarceri de 90°, în
sprijin şezând sau în sprijin la b/j ; acelaşi, prin balans înapoi;
- din sprijin la b/j, balansuri peste cu un picior, fără întoarceri sau cu
întoarceri, cu reapucare de b/î cu o mână în sprijin călare sau în şezând pe b/j;
- din atârnat culcat pe b/j, cerc cu piciorul, cu întoarcere de 270° în
şezând pe coapsă;
- din atârnat culcat înapoi pe b/j, luând o mână de pe bară, întoarcere de
270° în şezând pe coapsă; acelaşi, cu balans peste cu un picior înapoi şi cu
întoarcere de 360° în sprijin şezând călare pe b/j;
- cerc cu un picior, cu întoarcere de 90° sau de 360°, cu apucare de b/î,
în şezând pe coapsă, în sprijin înapoi sau în atârnat culcat pe b/j.
Elementele statice şi de forţă, executate la paralele inegale, au o
importanţă de sine stătătoare, sau îndeplinesc numai funcţii auxiliare, în acest
din urmă caz ele servesc ca verigi de legătură în combinaţie, ajută, în
momentul necesar, la schimbarea direcţiei mişcării, sunt poziţii de plecare
pentru coborâri ş.a.m.d..
96
Dintre poziţiile statice propriu-zise fac parte diferitele poziţii de atârnat,
atârnat şezând, de sprijin, stând pe mâini. În aceste exerciţii pot fi incluse
convenţional şi toate schimbările simple ale poziţiilor statice.
4.8. Exerciții la bârnă
La bârna de gimnastică (bârna de concurs) în esenţă se execută exerciţii

libere. Ele includ elemente de dans, sărituri, poziţii statice, întoarceri,
elemente acrobatice şi altele. Execuţia lor pe o suprafaţă de sprijin micşorată
este legată de deprinderile păstrării echilibrului. Capacitate de a păstra
echilibrul în execuţia exerciţiilor la bârnă este determinată de ţinuta corectă,
deplasarea judicioasă a centrului general de greutate, sensibilitatea tactilă a
gimnastei, orientarea în spaţiu şi tehnica corectă de execuţie a exerciţiilor. 88
Ţinuta corectă în decursul întregului exerciţiu se însuseşte în procesul

învăţării. Prin ţinuta corectă trebuie să se înţeleagă poziţia verticală a
trunchiului, cu o încordare moderată a muşchilor spatelui şi abdomenului
(abdomenul trebuie să fie tras, omoplaţii apropiaţi, umerii coborâţi, capul
puţin ridicat). Ţinuta depinde de gradul de dezvoltare a muşchilor spatelui şi
88
97
ai centurii abdominale, precum şi de mobilitatea articulaţiilor coxo-femurale
şi a umerilor.
Deplasarea raţională a centrului general de greutate depinde de ţinuta
gimnastei. Dacă proiecţia centrului general de greutate se găseşte pe suprafaţa
de sprijin, acest lucru permite gimnastei să păstreze echilibrul în execuţia
exerciţiilor din orice grupă structurală.
Procesul de instruire la bârnă începe cu formarea unei ţinute corecte şi
cu obişnuirea cu lucrul la acest aparat. Aceasta se realizează prin selecţionarea
judicioasă a sistemului de exerciţii şi a efectuării lor prin metodele în grup şi
în torent.
Dintre aceste exerciţii fac parte :
- exerciţii de dezvoltare generală: aplecări, genuflexiuni, fandări,
diferite mişcări cu braţele şi picioarele;
- cele mai simple întoarceri şi sărituri pe ambele picioare şi pe un
singur picior;
- deplasări în mers, alergare, paşi adăugaţi, schimbaţi, de dans (galop,
polcă, vals);
- cele mai simple coborâri cu extensie, cu picioarele îndoite înapoi, cu
picioarele îndoite lateral.
Exerciţiile la bârnă se împart în urcări, balansuri peste, întoarceri,
poziţii statice, sărituri, rostogoliri, răsturnări (cu sprijin şi fără sprijin) şi
coborâri.
4.9.Sărituri
Săriturile din gimnastică sunt o completare necesară a exerciţiilor la

aparatele principale. Dacă în exerciţiile la bară, paralele, cal şi inele efortul
98
revine cu prioritate braţelor şi centurii scapulare, atunci în sărituri, în general,
picioarele depun efortul principal. 89
Săriturile dezvoltă nu numai forţa muşchilor picioarelor, dar şi viteza şi
precizia mişcărilor, îndemânarea, curajul şi hotărârea. În execuţia lor se
intensifică circulaţia sângelui şi respiraţia, ceea ce ajută la îmbunătăţirea stării
funcţionale a organismului în întregime. Săriturile formează deprinderea
trecerii economice şi rapide a obstacolelor. 90
Locul săriturilor în lecţia de gimnastică este determinat de sarcina
lecţiei şi de scopul cu care ele sunt efectuate. Săriturile se învaţă şi se
antrenează în partea fundamentală a lecţiei, întrucât execuţia lor cere o mare
încordare a forţelor fizice şi o deosebită concentrare a atenţiei, uneori,
săriturile sunt incluse în partea pregătitoare a lecţiei cu scopul pregătirii
aparatului locomotor. În asemenea cazuri se execută sărituri cunoscute şi bine
însuşite. 91
Tehnica de execuţie a săriturilor cu sprijin se perfecţionează continuu.
Cu toată marea varietate a săriturilor, ele au multe părţi comune. Procedeele
asemănătoare de execuţie a fazelor săriturii constituie baza tehnicii de
execuţie a săriturilor cu sprijin. Săriturile executate de către gimnaste şi
gimnaşti au aceeaşi bază tehnică. 92
Pentru uşurarea analizei şi învăţării bazei tehnicii, săriturile cu sprijin
se împart în următoarele faze: elanul, săritura pe trambulină, bătaia, zborul
până la aşezarea mâinilor, împingerea cu mâinile, zborul după împingerea cu
mâinile şi aterizarea. Execuţia incorectă cel puţin a uneia dintre faze
influenţează negativ asupra execuţiei săriturii în ansamblu.
89
Grosu E., F., Cucu, B., Nuţ A., Negru N., Gimnastica educativă, acrobatică şi sărituri la aparate, Editura
G.M.I.,Cluj-Napoca, 2006
90
Negru I.,N., Nuţ R., A., Săriturile din gimnastica şcolară, Cluj-Napoca, 2006
91
Grosu E., F.., Săriturile din gimnastica competiţională feminină, Vol II din Colecţia Gimnastică, Cluj-
Napoca, 2011
92
Fekete I., Gimnastica de bază, acrobatică şi sărituri; Editura Librăriile Crican, Oradea,1996
99
Elanul
Se ştie că de viteza deplasării orizontale a corpului în timpul elanului
depinde viteza zborului, iar de forţa bătăii timpul de zbor. O viteză mare a
elanului permite gimnastului să aterizeze la distanţă mare de aparat. Elanul
depinde de înălţimea şi lungimea aparatului, precum şi de specificul săriturii.
Tehnica paşilor de alergare nu se deosebeşte de tehnica alergării pe
distanţe scurte.
Braţele şi picioarele execută mişcări în direcţii diferite. Mişcările
corecte executate cu braţele ajută la păstrarea echilibrului, compensând
devierile produse de mişcările picioarelor.
Săritura pe trambulină
Săritura pe trambulină se execută în momentul obţinerii celei mai mari
viteze orizontale. Micşorarea vitezei înainte de a sări pe trambulină
influenţează negativ asupra săriturii şi este o dovadă a execuţiei incorecte a
elanului. De regulă, aceasta are loc în acele cazuri când lungimea elanului nu
este constantă sau când se manifestă o puternică reacţie de apărare.
Bătaia
Cei mai buni gimnaşti-săritori pun picioarele pe locul bătăii în mod
accentuat. În acest scop, la sfârşitul săriturii pe trambulină se întind activ
picioarele în articulaţiile genunchilor şi coxofemurale şi execută o flexie
plantară a labelor. Gimnaştii necalificaţi nu fac acest lucru, ci aşteaptă pasiv
momentul aterizării.
Zborul până la împingerea cu mâinile
Efectuând bătaia cu picioarele, gimnastul se deplasează în spaţiu. În
această fază nu le mai poate modifica traiectoria centrului de greutate a
corpului. În zbor gimnastul poate schimba prin mişcări numai poziţia corpului
şi a părţilor sale în raport cu centrul de greutate. Corpul se roteşte înainte în
jurul axei transversale ce trece prin centrul de greutate.
100
Împingerea cu mâinile
Gimnastul pune mâinile pe aparat în faţa trunchiului, sub un unghi
obtuz. Datorită acestui lucru se asigură momentul de frânare care permite:
- să se folosească mai eficient viteza obţinută de corp, ca rezultat al
elanului şi al bătăii cu picioarele, pentru a mări înălţimea zborului;
- să se folosească deplin elasticitatea muşchilor ;
- să se execute împingerea cu mâinile mai raţional (ea nu poate fi
executată într-un singur moment, întrucât este necesar un oarecare interval de
timp în care asupra corpului vor acţiona forte interne şi externe);
- să se modifice dispunerea unor segmente ale corpului pentru
intensificarea împingerii, precum şi pentru execuţia raţională a săriturii
propriu-zise.
Zborul după împingerea cu mâinile
După împingere braţele se mişcă nu înainte, ci înapoi-în sus. Fixând
poziţia care determină forma concretă a săriturii, gimnastul păstrează această
poziţie (a „peştelui”, a răsturnărilor) sau se extinde. Cu cât această poziţie se
păstrează mai mult timp, cu atât calitatea săriturii este mai bună.
Aterizarea
Atingând solul cu vârfurile picioarelor întinse şi încordate, se execută
coborârea pe întreaga talpă şi treptat, uşor, se îndoaie picioarele, intensificând
încordarea muşchilor centurii scapulare şi ai braţelor. În această poziţie
călcâiele trebuie să fie apropiate, vârfurile şi genunchii în afară, braţele
înainte sau lateral, trunchiul uşor înclinat înainte (capul nu se apleacă înainte).
1. Corlaci I., Monitorizarea și susținerea pregătirii gimnaștilor juniori pentru proba cal
cu mânere, în vederea obținerii performanței sportive, Editura Discobolul,
București, 2007
101
2. Corlaci I., Gimnastica de bază, Editura Discobolul, București 2014
3. Dina L., Gimnastica artistică: Bazele antrenamentului, Editura Sitech, Craiova,
2012
4. Dumitrescu E., Gimnastica ritmică sportivă. Curs de bază. Tipografia Universităţii
din Craiova, Craiova 2001
5. Fekete I., Gimnastica de bază, acrobatică şi sărituri; Editura Librăriile Crican,
Oradea,1996
6. Grosu E., F., Complexe de exerciţii pentru influenţarea selectivă a aparatului
locomotor, Editura G.M.I., Cluj–Napoca, 1999
7. Grosu E., F.,. Paralele inegale din gimnastica artistică feminină, Editura
8. Grosu E., F., Cucu, B., Nuţ A., Negru N., Gimnastica educativă, acrobatică şi
sărituri la aparate, Editura G.M.I.,Cluj-Napoca, 2006
9. Grosu E., F.., Săriturile din gimnastica competiţională feminină, Vol II din Colecţia
Gimnastică, Cluj-Napoca, 2011
10. Luca A., Gimnastica în şcoală, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 1998
11. Moraru C.E., Gimnastica de bază. Editura Pim, Iași, 2013
12. Negru I.,N., Nuţ R., A., Săriturile din gimnastica şcolară, Cluj-Napoca, 2006
13. Paşcan I., Gimnastica, Edit Risoprint, Cluj Napoca, 2006
14. Pașcan I., Metodica predării gimnasticii în școală, Editura Casa Cărții de Știință,
Cluj-Napoca, 2008
15. Petrea A., Gimnastica de bază: Îndrumar practico-metodic, Editura Univesității
„Ștefan cel Mare”, Suceava, 2016
16. Potop V., Teoria și practica în gimnastica artistică, Editura Discobolul, București,
2014
17. Stoenescu G.. 500 de exerciţii cu obiecte portative pentru gimnastica de întreţinere
şi sport aerobic, Editura I.S.P.E., București, 2002
102
BIBLIOGRAFIE
1. Baiuc D., Rezistenţa în sport, Editura Sport-Turism, București, 1983

3. Bîiașu Gh., Gimnastica, Editura Stadion, București, 1972
4. Bosco C., şi colab., Antrenamentul de rezistenţă / viteză / forţă, Editura Sportul
de Performanţă, București, 1992
5. Corlaci I., Monitorizarea și susținerea pregătirii gimnaștilor juniori pentru proba
cal cu mânere, în vederea obținerii performanței sportive, Editura Discobolul,
București, 2007
6. Corlaci I., Gimnastica de bază, Editura Discobolul, București 2014
7. Cojocaru V., M., Teoria și metodologia instruirii, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 2002
8. Dina L., Gimnastica artistică: Bazele antrenamentului, Editura Sitech, Craiova,
2012
9. Dobrescu T., Bazele teoretice si metodice ale gimnasticii, Editura PIM, Iași,
2006
10. Dragnea A., Bota A., Teoria activităților motrice, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1999
11. Dumitrescu E., Gimnastica ritmică sportivă. Curs de bază. Tipografia
Universităţii din Craiova, Craiova 2001
12. Epuran M., Modelarea conduitei sportive, Editura Sport – turism, București,
1996
13. Fekete I., Gimnastica de bază, acrobatică şi sărituri; Editura Librăriile Crican,
Oradea,1996
14. Ganciu M., Îndrumar de gimnastică acrobatică, Editura Universității, București,
2009
15. Grigore V., Gimnastica. Manual pentru cursul de bază. Editura Bren, București,
2003
16. Grimalschi T., Metodica instruirii tehnicii probelor ramurii sportive alese -
Gimnastica artistică. Editura USEFS, Chișinău, 2015
17. Grosu E., F., Complexe de exerciţii pentru influenţarea selectivă a aparatului
locomotor, Editura G.M.I., Cluj–Napoca, 1999
103
18. Grosu E., F.,. Paralele inegale din gimnastica artistică feminină, Editura
19. Grosu E., F., Cucu, B., Nuţ A., Negru N., Gimnastica educativă, acrobatică şi
sărituri la aparate, Editura G.M.I.,Cluj-Napoca, 2006
20. Grosu E., F.., Săriturile din gimnastica competiţională feminină, Vol II din
Colecţia Gimnastică, Cluj-Napoca, 2011
21. Grosu E., F., Padilla C., Elementele tehnicii corporale şi gimnastica artistică,
ritmică şi dans, Vol I din Colecţia Gimnastică, Editura GMI, Cluj – Napoca,
2011
22. Hidi I., Gimnastica sportivă, Editura ANEFS, Bucureşti, 1991
23. Horghidan V., Problematica psihomotricității, Editura Globus, București, 2000
24. Iozsef H., Fitness – Bazele antrenamentului, Editura Bren, București, 2008
25. Joita E., Eficienta instruirii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998
26. Luca A., Gimnastica în școală, Editura Universității A. I. Cuza, iași, 1998
27. Ludu V., Îndemânarea și metodica dezvoltării ei, Editura Consiliului Național
pentru Cultură Fizică și Sport, București, 1969
28. Macovei S., Ghid metodic pentru instructorii de gimnastică aerobică de
întreținere, Editura Bren, București, 2007
29. Moraru C.E., Gimnastica de bază. Editura Pim, Iași, 2013
30. Neagu N., Teoria şi practica activităţii motrice umane, Editura University Press,
Tîrgu-Mureş, 2010
31. Negru I.,N., Nuţ R., A., Săriturile din gimnastica şcolară, Cluj-Napoca, 2006
32. Negulescu I., Relația dintre raționalizarea mijloacelor de antrenament și
individualizarea pregătirii în jocurile sportive, Editura Bren, București, 2008
33. Niculescu G., Gimnastica în kinetoterapie, Editura Fundației României de
Mâine, București, 1999
35. Oprescu V., Aptitudini și aptitudini, Editura Științifică, București, 1991
36. Paşcan I., Gimnastica, Edit Risoprint, Cluj Napoca, 2006
37. Paşcan I., Nuţ A., Negru I. N., Metodica predării gimnasticii în şcoală, Editura
Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2008
38. Petrea A., Gimnastica de bază: Îndrumar practico-metodic, Editura Univesității
„Ștefan cel Mare”, Suceava, 2016
39. Popescu G., Gimnastica, Editura Evisavaros, Bucureşti, 2005
104
40. Potop V., Gimnastica de bază. Teorie si metodică, Editura Discobolul,
București, 2014
41. Potop V., Teoria și practica în gimnastica artistică, Editura Discobolul,
București, 2014
42. Solomon M., Grigore V., Bedo C., Gimnastica. Editura IMPEX, Târgoviște,
1996
43. Stoenescu G.. 500 de exerciţii cu obiecte portative pentru gimnastica de
întreţinere şi sport aerobic, Editura I.S.P.E., București, 2002
44. Stoica A., Particularitățile predării educației fizice în învățământul superior de
neprofil, Editura Arvinpress, București, 2004
45. Stroescu A., Gimnastica, Editura Didactică şi Pedagogică, București, 1988
46. Tudos St., Criterii psihologice în fundamentarea și structurarea pregătirii
sportive, Colecția PAideia, București, 2000
47. Tudusciuc, I., Gimnastica sportivă. Editura Sport-Turism, București, 1984
48. Vieru N., Manual de gimnastică, Editura Driada, Bucureşti 1997
105

Chepea - Indrumator Practic Gimnastica

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Chepea - Indrumator Practic Gimnastica

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCUŞI” DIN TÂRGU JIU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE MEDICALE ȘI COMPORTAMENTALE

CHEPEA ION BOGDAN

Editura Academica Brâncuși

CAPITOLUL 1 ASPECTE GENERALE ASUPRA GIMNASTICII,

CAPITOLUL 2 STRUCTURA LECȚIEI DE GIMNASTICĂ 15

CAPITOLUL 3 PREGĂTIREA FIZICĂ, TEHNICĂ ȘI TACTICĂ A 32

CAPITOLUL 4 DESCRIERE, INDICAȚII TEHNICE ȘI METODICE

1.1. Istoria gimnasticii

1.2. Principalele caracteristici și sarcini ale gimnasticii

Conceptul de gimnastică este un nume antic derivat din numele

1.3. Mijloacele gimnasticii

Conținutul gimnasticii include o mulțime de exerciții, care pot fi

1.4. Aparate de gimnastică, materiale și obiecte

Dintre aparatele necesare practicării exerciţiilor aplicative amintim:14

- scara fixă (aşezată vertical, orizontal şi înclinat), scara de frânghie,

- trambulina elastică şi semielastică, capra, lada, calul şi masa pentru

1. Bîiașu Gh., Gimnastica, Editura Stadion, București, 1972

Succesul antrenamentului la gimnastică depinde în mare măsură de

2.1. Partea pregătitoare

2.1.1. Scopul și mijloacele

2.1.2. Metode de desfășurare

2.1.3. Indicatii metodice privind desfășurarea exercițiilor

2. 1 - 4. trei paşi înainte şi sprijin ghemuit;

3. în patru timpi, doi paşi înainte, săritură în tempo și roată ş.a.m.d..

4. 1 - 3. trei paşi înainte;

5. 1 - 4. patru paşi înainte cu piciorul drept;

6. 1 - 4. patru paşi înainte;

2.2.1. Scopul și mijloacele

2.2.2. Metode de desfășurare

2.2.3. Indicatii metodice privind desfășurarea exercițiilor

2.3. Partea de încheiere

În partea de încheiere a lecţiei, prin exerciţii adecvate organismul

1. Bădău D., Bădău A., Gimnastica în școală – fundamente teoretice si practico-

3.1. Pregătirea fizică

Dezvoltarea fizică este definită ca rezultate și acțiuni care vizează

3.2. Pregătirea tehnică

Pregătirea tehnică în gimnastică oferă acces la un număr mare de

3.3. Pregătirea tactică

Tactica în gimnastică nu este la fel de importantă ca în jocurile sportive.

USEFS, Chișinău, 2015

1. Baiuc D., Rezistenţa în sport, Editura Sport-Turism, București, 1983

4.1. Elemente statice

Cele mai renumite elemente acrobatice care aparțin acestei categorii

În momentul realizării podului din stând depărtat se depărtează mai

Pentru a realiza podului din stând pe mâini – gimnastul se așează pe

Erorile care pot apărea în procesul de realizare a sforii sunt cauzate de

Cumpăna înainte cu apucarea piciorului liber la nivelul genunchiului.

Cumpăna înainte cu apucarea piciorului de sprijin, se îndoaie trunchiul

Cumpăna înapoi. Gimnastul stă cu brațele întinse în lateral și cu un

Stând pe mâini. Este o mișcare comună în acrobație și gimnastică

La rostogolirea înapoi cu genunchii îndoiţi, acțiunile sunt după cum

Divizând rostogolirea cu genunchii îndoiţi, etapele sunt după cum

Pentru a obține flexibilitate în articulații, se recomandă să se balanseze

Răsturnarea laterală (roata) pornind din stând se poate realiza spre

Acțiunea de rotație în această mișcare se face prin împingerea greutății

Îndreptare din stând pe cap. Din stând, cu corpul îndoit în echer, cu

֍ Răsturnarea prin săritură

Un zbor înalt, în prima parte a mişcării, asigură posibilitatea mai bună

În faza de înălţare a corpului, înainte de atingerea limitei maxima a

4.3. Exerciții la bară

Partea principală a exerciţiilor la bară o constituie mişcările de balans

4.4. Exerciții la paralele