Libertatea la Epictet

Cuprins:
1. Filosofia greaca
2. Stoicismul
3. Viata, opera si filosofia lui Epictet
4. Libertatea in Manualul lui Epictet
5. Bibliografie

1. Filosofia greaca
Mircea Florian aprecia c istoria filosofiei este identic cu istoria gandirii popoarelor
europene. Astfel, el spunea c filosofia s-a nscut la greci, pentru a trece apoi la romani si a se
uni n cele din urm cu iudaismul purificat, adica crestinismul. In filosofia europeana se
deosebesc trei perioade: filosofia greaca, filosofia medievala si scolastica.
Nasterea filosofiei grecesti s-a infatisat istoricilor noi aproape ca o minune. O mana de greci a
dat omenirii vechi o cultura, care a ajutat la infiriparea dogmaticii crestine si a pricinuit
reinvierea gandirii noastre. Putem spune ca stiinta s-a nascut odata cu gandirea greceasca.1Cea
mai insemnata cauza a aparitiei filosofiei grecesti este reprezentata de calitatile innascute ale
rasei inteligenta, simt si viziune plastica a realitatii, dor de libertate, naturalete si spiritul
armoniei.2
2. Stoicismul
Stoicismul este una dintre cele mai tipice filosofii din perioada elenisto-romana.3 Filosofia
stoica dispare in momentul aparitiei neoplatonismului, fie pentru ca acesta absoarbe stoicismul,
fie pentru ca filosofia stoica se popularizeaza, devenind un bun comun al tuturor, ceea ce a ramas
pana in vremea noastra.4
Doctrina filosofica, spun stoicienii, se divide in trei parti: fizica, etica si logica. Cel dintai care
a facut aceasta impartire a fost Zenon in lucrarea sa Despre ratiune. Filosofia este o unitate
desavarsita, caci fizica, logica ori etica nu sunt ca niste simple parti, ele nu sunt, fiecare, a treia
parte, ci intregul. Avem de-a face, prin urmare, cu flosofia ca fizica, avem de-a face cu filosofia
ca logica si, in fine, cu filosofia ca morala. 5

Florian, Mircea ndrumare n filosofie, p.36

Florian, Mircea ndrumare n filosofie, p.37
3
Florian, Mircea ndrumare n filosofie, p. 98
4
Florian, Mircea ndrumare n filosofie, p.99
5
Vlduescu, Gheorghe Filosofia n Grecia veche, p. 407
2

In operele lui Epictet, Manualul si Cuvantari, morala stoica se intrupeaza intr-o forma
desavarsita si numai in miezul ei substantial. La Epictet (50-138 e.n.), fostul sclav, eliberat si
paralitic, stoicismul nu mai este teorie, ci viata, o forta a personalitatii.6
Morala, oricat ar parea ca in stoicism este o justificare a fatalismului, este un argument (sau un
sistem de argumente) pentru libertate. Cu toate acestea, putine teze stoice au devenit la fel de
populare ca doctrina destinului. Stoicienii trec drept teoreticienii cei mai dogmatici ai
fatalismului atat de devastator pentru fiinta noastra, de potrivnic naturii noastre, chiar si sansei
implinirii noastre.7
Conceptul libertatii ca necesitate inteleasa nu-si incepe istoria cu modernii, ci, la rigoare, cu
cei vechi, intre care si stoicienii.8 Avand in vedere omul ca libertate, stoicienii, prin aceasta,
aproape ca reusesc sa treaca simplificarea fiintei sale in conditie de simplu mijloc, de mijloc care
parca dispare de indata ce scopul este atins. Si scopul este punerea in echivalenta a moralitatii
individuale si civice, a intelepciunii in sens teoretic si, pratic, cu libertatea.9 Stoicienii spun ca
inteleptul este liber, pe cand oamenii rai sunt sclavi, deoarece libertatea este puterea de a actiona
cum vrea, pe cand sclavia inseamna lipsa acestei puteri. Inteleptul nu va trai in singuratate, caci,
in mod firesc, el e facut pentru societate si actiune.10
3. Viata, opera si filosofia lui Epictet
Stoicismul a devenit pentru Epictet conceptia si formula eliberatoare a sufletului sau. Gasise
astfel un punct de sprijin in infinit cu care i se parea ca poate salta lumea din temeliile ei:
constiinta si vointa omeneasca. La aceasta libertate morala capatata pe calea meditatiei filosofice
se adaugase apoi si libertatea civila. 11
Baza intregii conceptiuni filosofice a lui Epictet este o distinctie fundamentala intre lumea
exterioara, materiala, si lumea interioara, sufleteasca, care pentru el are valoarea unei mari
descoperiri.12 Conceptia lui Epictet se poate reduce la o reforma intelectuala prin intronarea
6

Florian, Mircea ndrumare n filosofie, p.102

Vlduescu, Gheorghe Filosofia n Grecia veche, p. 418
8
Vlduescu, Gheorghe Filosofia n Grecia veche, p. 422
9
Vlduescu, Gheorghe Filosofia n Grecia veche, p. 424
10
Vlduescu, Gheorghe Filosofia n Grecia veche, p. 429
11
Manualul lui Epictet, p.20
12
Manualul lui Epictet, p.27
7

ratiunii in viata sufleteasca si o reforma voluntara prin intronarea vointei libere si a caracterului
in activitatea noastra. Multe dintre cele spuse de el, le-au mai spus fireste si atatia altii, dar cum
le spune el, nu le-a mai spus nimeni.13
Virtutile rasar din raporturi drepte cu lumea, iar vitiile din raporturi gresite. Si daca raportul
constant al omului cu lumea trebuie sa fie libertatea, independenta, este evident ca orice virtute
este o forma de libertate precum orice vitiu este o forma de sclavie. Astfel, intelepciunea
reprezinta libertatea in fata parerii; curajul, libertatea in fata fricii; cumpatarea, libertatea in fata
poftei; dreptatea, libertatea in fata egosimului.14 Din contra, prostia reprezinta sclavia in fata
parerii.
Cu fiecare afirmare a unei virtuti noua, omul urca o noua treapta a liberatii; cu fiecare aparitie
a unui vitiu omul cade pe o treapta mai adanca a sclaviei. Virtutea arata, deci, calea in sus, pe
cand vitiul calea in jos.Virtutea suprema de la care pornesc toate celelalte este prin urmare, la
Epictet, libertatea. Iar acela care s-a urcat pana la ultima treapta a ei si a devenit omul liberatii
depline este omul de credinta si de cuviinta in toate imprejurarile, omul de caracter si de
demnitate, forma cea mai inalta a personalitatii omenesti inteleptul stoic.
Caracterul, prin urmare, intemeiat pe libertate, incredere si demnitate, este expreis avirturii
supreme la Epictet.15
Filosofia lui Epictet este si ramane filosofia libertatii, a personalitatii, a datoriei si a energiei
antice, un sistem simplu la temelia caruia el si-a pus viata lui intreaga si care va ramane mereu
momentul unei vointe sublime si al unui optimism senin si neclintit, o filosofie a faptei, care cere
imediat fapte.16
4. Libertatea in Manualul lui Epictet
Epictet considera ca trebuie sa facem o distinctie clara intre ceea ce putem controla noi si ce
anume nu. Mai exact, el este de parere ca suntem deasupra vointelor si dorintelor, dar sub

13

Manualul lui Epictet, p.33

Manualul lui Epictet, p.37
15
Manualul lui Epictet, p.38
16
Manualul lui Epictet, p.40
14

propriul corp, avere sau faima si ca vom ajunge la ciocniri (Manualul lui Epictet, p.43), in
cazul in care nu vom fi capabili sa diferentiem aceste sfere.
In Manualul lui Epictet se evidentiaza faptul ca trebuie sa ne prioritizam dorintele, astfel
pentru unele se impune renuntarea, iar fata de altele amanarea (Manualul lui Epictet, p.44).
Pentru a avea libertate si fericire, trebuie doar sa stim sa ne controlam dorintele si sa nu incercam
sa impuscam mai multi iepuri dintr-un foc. Totodata, este necesar sa ne tinem la distanta atat de
lucrurile ce depind de noi, cat si de cele care nu depind de noi. Daca ne vom apropia de cele
dintai, nu vom reusi sa facem alegeri corecte.
Oamenii se tem de ceea ce gandesc,de fapt, se tem de teama lor, pentru ca nu ceea ce se
intampla ne face sa ne doara, ci ceea ce gandim ca s-ar putea intampla. Epictet spune: prostul la
toate da vina pe altii; cel ce incepe a se lumina da vina pe sine; iar inteleptul nici pe altul, nici pe
sine (Manualul lui Epictet, p.47). Astfel, inteleptul stie ca lucrurile se intampla pentru ca asa era
necesar, iar raul apare independent de cineva, pur si simplu pentru ca asa trebuia sa fie. Noi,
fiintele umane, trebuie sa acceptam pierderea unui lucru, unei persoane, pierderea a orice,
gandidu-ne doar ca am restituit acel ceva si ca nu ne apartinea noua, in cele din urma. Orice
greutate trebuie transformata in nepasare, pentru a nu ne afecta si a ne chinui cu vinovatia sau
orice alt sentiment care ne-ar face sa simtim durere.
Epictet considera ca Cine vrea sa fie liber, nu se ia dupa ce fac ori nu fac altii, caci atunci
sclav ramane (Manualul lui Epictet, p.50). Intr-adevar, atunci cand incercam mereu sa ne
raportam la ceilalti, sa ne intrebam de ce altii pot si noi nu, fara a ne gandi ca ei poate au o
anumita experienta, cand incercam sa fim mai presus de toti ceilalti, uitand astfel aspiratiile
noastre initiale, libertatea noastra este treptat mai ingradita, nu mai reusim sa ne urmam toate
dorintele, pentru ca mereu ne vom pune intrebari de genul: Oare sunt mai bun decat celalalt?
Oare ce s-ar intampla daca? Omul liber este totul, nu omul care are o anumita functie importanta
ori cel care are avere.
Din Manualul lui Epictet, aflam o alta parere a acestuia, ce pare sa fie rationala: Daca
nimenea nu-si poate fixa un scop spre a nu-l realiza, atunci desigur raul nu exista in univers.
Astfel, atunci cand ne propunem sa nu facem ceva, acel ceva, cu certitudine, este rau, pentru ca
altfel nu ne-am gandi la asta si, pur si simplu, nu ne-am pune un fel de interdictie. De exemplu,

daca imi propun sa nu lovesc pe cineva cu un bolovan in cap, e cert ca a lovi pe cineva cu un
bolovan in cap e ceva rau.
Asa cum apare si in Prefata Manualului lui Epictet, cartea aceasta reprezinta o admirabila
introducere in doctrina si disciplina stoica cea mai inalta filosofie a caracterului, a energiei si a
personalitatii eroice putrurea luptatoare pentru realizarea celor mai inalte idealuri umane.
5. Bibliografie
1. Florian, Mircea ndrumare n filosofie, Editura tiinifica, 1992
2. Fedele, C. Manualul lui Epictet, Editura Cultura Naionala, 1925
3. Vlduescu, Gheorghe Filosofia n Grecia veche, Editura Albastros, 1984