Secţiunea a IV-a.

VARIETĂŢI SPECIFICE ALE CONTRACTULUI DE

VÂNZARE-CUMPĂRARE

Pe lângă vânzarea-cumpărarea obişnuită, Codul civil reglementează unele contracte de

vânzare- cumpărare care prezintă anumite trăsături specifice.

I. Vânzarea de drepturi litigioase

Noţiune. Vânzarea de drepturi litigioase este operaţiunea de vânzare a unui drept ce face
obiectul unui litigiu, înainte de soluţionarea acestuia.
Preţul de cumpărare al unui astfel de drept este, de regulă, mai mic decât valoarea reală, cu
speranţa pentru cumpărător că prin valorificarea ulterioară a dreptului cumpărat va obţine un
anumit câştig.
Operaţiunea juridică privind dreptul litigios este speculativă atât pentru vânzător, parte în
proces –cedent (interesat să primească chiar un preţ mai mic, dar sigur), cât şi pentru cumpărător.
Pentru ambele părţi, contractul de vânzare-cumpărare a dreptului litigios are caracter aleatoriu,
fiecare având o şansă de câştig, dar şi un risc de pierdere.
Vânzarea de drepturi litigioase este reglementată în art. 1653 din Codul civil. Dreptul este
litigios dacă există un proces început şi neterminat cu privire la existenţa sau întinderea sa. În
momentul vânzării dreptului litigios, trebuie să existe un proces început pe rolul instanţelor
judecătoreşti, proces care nu este soluţionat printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă.

II. Vânzarea moştenirii

Vânzarea moştenirii este un contract prin care titularul unui drept succesoral înstrăinează
acest drept altei persoane, în schimbul unei sume de bani plătite cu titlu de preţ.
Această varietate de vânzare are ca obiect o moştenire în întregul ei, privită ca
universalitate de bunuri sau o cotă-parte din aceasta (dacă sunt mai mulţi moştenitori) şi este
reglementată în Codul civil în art. 1747-1754. Deoarece legea interzice actele asupra unei moşteniri
nedeschise, fiind nule absolut, o moştenire poate fi vândută numai după deschiderea ei.
Vânzarea unei moșteniri este posibilă numai după deschiderea moștenirii
În situaţia în care moştenitorul înstrăinează bunuri determinate (ut singuli) din moştenirea
deschisă, nu este vorba despre o vânzare de drepturi succesorale ci despre una obişnuită,
aplicându-se regulile generale de la vânzare-cumpărare.
Codul civil consacră forma autentică a acestui tip de vânzare în art. 1747 alin.2 – „sub
sancţiunea nulităţii absolute a contractului, vânzarea unei moşteniri se încheie în formă autentică”.
Rezultă că vânzarea unei moșteniri este un contract solemn, forma autentică fiind cerută ad
validitatem.
Dacă nu s-a convenit altfel, vânzătorul este obligat să remită cumpărătorului toate fructele
pe care le-a cules și toate plățile primite pentru creanțele moștenirii până la momentul încheierii
contractului, prețul bunurilor vândute din moștenire și orice bun care înlocuiește un bun al
moștenirii. În schimb, cumpărătorul este ținut să ramburseze vânzătorului sumele plătite de acesta
din urmă pentru datoriile și sarcinile moștenirii, precum și sumele pe care moștenirea i le
datorează acestuia din urmă.
Înscrisurile sau portretele de familie, decorațiile sau alte asemenea bunuri ce constituie
bunuri de familie, care nu au valoare patrimonială însemnată, dar care au pentru vânzător o
valoare afectivă, se prezumă a nu fi cuprinse în moștenirea vândută. Dacă însă aceste bunuri au
valoare patrimonială însemnată, vânzătorul care nu și le-a rezervat expres datorează
cumpărătorului prețul lor la data vânzării.

1
 Potrivit art. 1748 Cod civil, vânzătorul nu răspunde decât de calitatea sa de moştenitor.
Vânzătorul garantează numai calitatea sa de moştenitor, nu şi conţinutul universalităţii transmise.

III. Vânzarea cu opţiune de răscumpărare

Vânzarea cu opţiune de răscumpărare este reglementată în art. 1758-1762 Cod civil.
Vânzarea cu opţiune de răscumpărare este o vânzare afectată de condiţie rezolutorie prin
care vânzătorul îşi rezervă dreptul de a răscumpăra bunul sau dreptul transmis cumpărătorului.
Opţiunea de răscumpărare nu poate fi stipulată pentru un termen mai mare de cinci ani. Dacă s-a
stabilit de către părţi un termen mai mare, acesta se reduce de drept la cinci ani.
Prin încheierea contractului, cumpărătorul devine proprietar sub condiție rezolutorie iar
vânzătorul proprietar sub condiție suspensivă.
În cazul în care vânzarea nu exercită opţiunea în termenul stabilit, condiţia rezolutorie care
afecta vânzarea este considerată a nu se fi îndeplinit, iar dreptul cumpărătorului se consolidează.
Dreptul de opțiune al vânzătorului este un drept potestativ. Vânzătorul are posibilitatea de
a răscumpăra bunul sau nu. Dacă exercită această facultate, în condițiile legii, vânzarea se
desființează și vânzătorul redevine proprietar iar dacă această facultate nu este exercitată, dreptul
de proprietate al cumpărătorului se consolidează.
Exercitarea opţiunii de răscumpărare de către vânzător se poate face numai dacă acesta
restituie cumpărătorului:
- preţul primit şi cheltuielile pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi
realizarea formalităţilor de publicitate;
- cheltuielile pentru ridicarea şi transportul bunului;
- cheltuielile necesare şi utile, în limita sporului de valoare.
Înainte de împlinirea termenului, vânzătorul are obligaţia să notifice nu numai
cumpărătorul, ci şi orice alt subdobânditor că înţelege să-şi exercite opţiunea de răscumpărare; de
asemenea este obligat să consemneze preţul la dispoziţia cumpărătorului sau, după caz, a terţului.
Neîndeplinirea acestei formalităţi atrage sancţiunea decăderii vânzătorului din dreptul de a
exercita opţiunea de răscumpărare şi radierea notării din cartea funciară.
În cazul în care diferenţa dintre preţul răscumpărării şi preţul plătit pentru vânzare
depăşeşte nivelul maxim stabilit de lege pentru dobânzi, preţul răscumpărării va fi redus la preţul
plătit pentru vânzare.

2
 Capitolul II. CONTRACTUL DE DONAŢIE
Secţiunea I. NOŢIUNEA ŞI CARACTERELE JURIDICE ALE
CONTRACTULUI DE DONAŢIE

I. Noţiunea contractului de donaţie

Omul poate să dispună, cu titlu gratuit, de patrimoniul său. Art. 1172 alin. 1 Cod civil
prevede că este un contract cu titlu oneros acela prin care fiecare parte urmăreşte să îşi procure un
avantaj, în schimbul obligaţiilor asumate, iar potrivit art. 1172 alin.2 Cod civil, este contract cu titlu
gratuit acela prin care una dintre părţi urmăreşte să procure celeilalte părţi un beneficiu, fără a
obţine în schimb vreun avantaj.
Contractul de donaţie este reglementat în Titlul III din Codul civil intitulat „Liberalităţile”.
Liberalitatea este definită în art. 984 Cod civil ca fiind actul juridic prin care o persoană dispune cu
titlu gratuit de bunurile sale, în tot sau în parte, în favoarea unei alte persoane.
Potrivit dispoziţilor art. 985 Cod civil, donaţia este contractul prin care, cu intenţia de a
gratifica, o parte, numită donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte
părţi, numită donatar1.

II. Caracterele juridice ale contractului de donaţie

Contractul de donaţie prezintă următoarele caractere juridice:
a) este un contract unilateral, deoarece, în principiu, dă naştere la obligaţii doar în sarcina
donatorului. Donaţia poate fi şi cu titlu oneros, când este impusă o sarcină donatarului. În această
din urmă situaţie, caracterul oneros al donaţiei operează numai în limitele valorii sarcinii.
b) este un contract solemn, pentru încheierea sa valabilă art. 1011 alin.1 noul Cod civil
pretinde forma autentică ad validitatem. Art. 1011 alin. 1 din Noul cod civil prevede în mod expres
că "donaţia se încheie prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute”. Forma solemnă
trebuie respectată şi în cazul ofertei de donaţie şi acceptării donaţiei. Totodată, şi promisiunea de
donaţie este supusă formei autentice, sub sancţiunea nulităţii absolute.
c) este un contract cu titlu gratuit, deoarece transmiterea proprietăţii se face cu intenţia de a
gratifica, fără ca donatorul să urmărească obţinerea unei contraprestaţii;
d) donaţia este un contract translativ de proprietate, are ca efect transferul dreptului donat în
patrimoniul donatarului, prin exprimarea consimţământului în forma autentică. Principiul potrivit
căruia proprietatea se transferă prin simplul acord de voinţă este valabil şi în cazul donaţiei,
pentru validitatea acesteia nu este neapărat necesar să se predea bunul donat.
e) donaţia este un contract irevocabil, legea interzice stipularea clauzelor care ar permite
donatorului să revoce contractul sau să anihileze ori să micşoreze foloasele gratuite create
donatarului;

1
În dreptul roman donaţia făcea parte din categoria pactelor legitime – pacta legitima, adică nişte convenţii care, fără să fie
ridicate la rangul de contracte, vor fi totuşi sancţionate treptat prin diverse constituţii imperiale –pentru dezvoltări a se
vedea C. Murzea, E. Poenaru, Donaţia şi testamentul. Studiu de doctrină şi jurisprudenţă, Editura Hamangiu, Bucureşti,
2007, p.3-9.
3
 Secţiunea a II-a. CONDIŢIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI
DE DONAŢIE

Fiind în esenţă un contract, donaţia trebuie să întrunească cumulativ condiţiile de validitate

prevăzute de art. 1179 Cod civil: consimţământul valabil al părţilor care se obligă, capacitatea
părţilor de a contracta, obiectul determinat şi licit, o cauză licită şi morală. Pe lângă acestea, se mai
impune ad validitatem condiţia formei autentice specifică donaţiei.

I. Capacitatea părţilor
În materia contractului de donaţie funcţionează regula capacităţii de a încheia acte juridice,
incapacităţile fiind excepţia.
Potrivit art. 987 Cod civil, „orice persoană poate face şi primi liberalităţi, cu respectarea
regulilor privind capacitatea”. Acest text legal reprezintă o aplicare a principiului libertăţii de a
dispune, consacrat în art. 12 alin.2 din Noul Cod civil ca principiu al interpretării şi efectelor legii
civile.
Legea prevede expres anumite incapacităţi speciale în materie de donaţie, ce pot fi grupate
în: incapacităţi de a dispune şi incapacităţi de a primi prin donaţii.
A. Incapacităţi de a dispune prin donaţie
1. Minorii şi persoanele puse sub interdicţie judecătorească nu pot dispune de bunurile lor, prin
donaţii, nici personal, nici prin reprezentanţii lor legali şi nici cu încuviinţarea instanţei de tutelă.
Astfel, art. 988 alin.1 Cod civil prevede că „cel lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu
capacitate de exerciţiu restrânsă nu poate dispune de bunurile sale prin liberalităţi, cu excepţia
cazurilor prevăzute de lege”. În cazul interzisului judecătoresc există o excepţie reglementată în
art. 175 Cod civil prin care se permite tutorelui, cu avizul consiliului de familie şi cu autorizarea
instanţei de tutelă, ca, din bunurile celui pus sub interdicţie judecătorească să dispună prin donaţie
către descendenţii interzisului, fără însă să poată da scutire de raport. Minorul care şi-a întregit
capacitatea de exerciţiu, fie în urma căsătoriei, fie prin recunoaştere anticipată, conform art. 40 Cod
civil, de către instanţa de tutelă, pentru motive temeinice, va putea dispune prin donaţii.
2. Minorii nu pot face donaţii în favoarea reprezentantului legal ori ocrotitorului legal nici după
dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, câtă vreme instanţa de tutelă nu i-a dat acestuia descărcarea
de gestiune. Această incapacitate nu se aplică în cazul în care reprezentantul ori, după caz,
ocrotitorul legal este ascendentul dispunătorului. Sancţiunea incapacităţii este nulitatea relativă.
3. Persoanele insolvabile nu pot dispune prin donații. Astfel, potrivit art.12 alin.2 Cod civil,
Nimeni nu poate dispune cu titlu gratuit, dacă este insolvabil. Starea de insolvabilitate rezultă din
inferioritatea activului patrimonial care poate fi supus, portvit legii executării silite, față de
valoarea totală a datoriilor exigibile. Sancțiunea este nulitatea relativă a donației.
B. Incapacităţi de a primi
 Persoanele fizice neconcepute și organizațiile care nu au dobândit personalitate juridică
nu au capacitatea de a primi donații. Persoanele fizice neconcepute pot fi gratificate numai
indirect, de exemplu prin liberalități cu sarcini. Astfel, persoana care nu există la data întocmirii
liberalităţii poate primi o donaţie dacă aceasta este făcută în favoarea unei persoane capabile, cu
sarcina pentru aceasta din urmă de a transmite beneficiarului obiectul donaţiei îndată ce va fi
posibil (art. 989 alin.2 Cod civil). De ex., dispunătorul face o donaţie către fiica sa, grevată de
sarcina stipulată în favoarea copilului care se va naşte din căsătoria pe care o va încheia aceasta.
Prin urmare, Noul Cod civil instituie posibilitatea gratificării persoanei viitoare neconcepute şi
nedeterminabile, precum şi a persoanei juridice viitoare. Cu alte cuvinte, se întocmeşte o
liberalitate cu sarcină pentru gratificatul capabil să transmită obiectul liberalităţii de îndată ce va fi
posibil, adică să execute sarcina.

4
 Art. 989 alin. 4 din Codul civil prevede că este valabilă liberalitatea făcută unei persoane
desemnate de dispunător, cu o sarcină în favoarea unei persoane alese fie de gratificat, fie de un
terţ desemnat, la rândul său, tot de către dispunător. De ex., se donează o sumă de bani unei
asociaţii non-profit cu obligaţia acesteia de a împărţi suma primită între locuitorii unei localităţi
care au suferit pierderi însemnate în urma unor calamităţi.
Medicii, farmaciştii şi alte persoane în perioada în care, în mod direct sau indirect, îi acordau
îngrijiri de specialitate dispunătorului pentru boala care este cauză a decesului nu pot fi gratificaţi prin
donaţiile făcute de către bolnav (art. 990 Cod civil). Această incapacitate se aplică şi preoţilor sau
altor persoane care acordau asistenţă religioasă în timpul bolii care este cauză a decesului.
Sancţiunea este nulitatea relativă a contractului. Sunt exceptate de la această interdicţie:
1. donaţiile făcute soţului, rudelor în linie dreaptă sau colateralilor privilegiaţi;
2. donaţiile făcute altor rude până la al patrulea grad inclusiv, dacă, la data liberalităţii,
dispunătorul nu are soţ şi nici rude în linie dreaptă sau colaterali privilegiaţi.
Dacă dispunătorul a decedat din cauza bolii, termenul de prescripţie a dreptului la acţiunea
în anularea donaţiei curge de la data la care moştenitorii au luat cunoştinţă de existenţa
contractului.
Persoanele juridice au capacitatea de a dobândi bunurile donate de la data dobândirii
personalității juridice în condițiile legii, adică de la data înregistrării, dacă sunt supuse
înregistrării, iar celelalte persoane juridice de la data actului de înființare, de la data autorizării
constituirii lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege. Prin excepţie de la
aceste dispoziţii, dacă prin lege nu se dispune altfel, orice persoană juridică poate primi donaţii de
la data actului de înfiinţare sau, în cazul fundaţiilor testamentare, din momentul deschiderii
moştenirii testatorului, chiar şi în cazul în care donaţiile nu sunt necesare pentru ca persoana
juridică să ia fiinţă în mod legal. În cazul persoanei juridice fără scop lucrativ, capacitatea de
folosință este guvernată de principiul specialității capacității de folosință adică de scopul pentru
care a fost înființată, astfel încât donația care nu corespunde scopului va fi lovită de nulitate
absolută.
Donaţiile făcute statului (organe ale administraţiei publice centrale sau locale, instituţii
bugetare, unităţi administrativ-teritoriale, regii autonome sau societăţi comerciale cu capital
majoritar de stat) se vorputea primi numai după obţinerea acceptului de la autorităţile competente.
În acest sens se impun următoarele precizări:
- donaţiile oferite ministerelor, altor organe sau instituţii centrale subordonate direct
Guvernului, precum şi unităţilor bugetare care fac parte din sistemul acestora, se acceptă de către
ministrul sau conducătorul organului ori instituţiei centrale de stat;
- donaţiile oferite unităţilor administrativ-teritoriale se acceptă, după caz, de consiliul local,
judeţean sau al municipiului Bucureşti;
- donaţiile oferite regiilor autonome sau societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat
se acceptă de conducătorii acestora, însă, dacă sunt de interes naţional, cu autorizaţia prealabilă a
organului tutelar, iar dacă sunt de interes local, cu autorizaţia consiliului local, judeţean sau al
municipiului Bucureşti, după caz.

II. Consimţământul părţilor

În privinţa consimţământului, este de menţionat că încheierea valabilă a contractului de
donaţie presupune acordul de voinţă al celor două părţi: voinţa donatorului şi dorinţa de a accepta
a donatarului.
Consimţământul, ca element de validitate al contractului de donaţie, trebuie să întrunească
toate condiţiile de drept comun, adică să emane de la o persoană cu discernământ, să fie
exteriorizat, să fie liber, neviciat, dat cu intenţia de a produce efecte juridice şi exprimat în formă
autentică.

5
 Accentuând necesitatea exteriorizării, doctrina a precizat că manifestarea dorinţei de a
dispune trebuie să fie limpede exprimată, fără a lăsa vreun echivoc.
Voinţa dispunătorului trebuie să se exprime conştient, autorul liberalităţii să se afle în
deplinătatea facultăţilor sale mintale, cu discernământul păstrat, care să-l facă conştient de actul
său de gratuitate şi de urmările lui patrimoniale. Lipsa discernământului în momentul încheierii
contractului de donaţie, adică a unei voinţe conştiente, indiferent dacă aceasta se datorează unei
cauze vremelnice (mânie, beţie, hipnoză) sau uneia permanente (boală mintală fără a fi pus sub
interdicţie), atrage anularea donaţiei pentru incapacitate naturală (de fapt).
Cel mai des întâlnit în practică la contractul de donaţie este dolul ca viciu de consimţământ,
el manifestându-se sub forma sugestiei şi captaţiei, eroarea şi violenţa fiind cazuri mai rare.
Prin captaţie se înţeleg manoperele dolosive şi mijloacele frauduloase întrebuinţate de o
persoană pentru a câştiga încrederea dispunătorului şi a înşela buna lui credinţă, în scopul de a-l
determina să o desemneze ca beneficiară a unei liberalităţi.
Sugestia constă în mijloace ascunse şi tendenţioase, prin care o persoană insuflă
dispunătorului ideea de a face o donaţie, pe care nu ar fi făcut-o din proprie iniţiativă. Deosebirea
dintre captaţie şi sugestie constă în mijloacele folosite care sunt mai ascunse, viclene, insidioase, în
cazul sugestiei.
Pentru ca sugestia şi captaţia să constituie vicii de consimţământ, cu consecinţa anulării
donaţiei, trebuie întrunite următoarele condiţii: a) manoperele folosite să fie dolosive şi
frauduloase; b) ele să fi fost hotărâtoare în a altera consimţământul şi a-l determina pe dispunător
să facă liberalitatea, pe care altfel nu ar fi făcut-o.

III. Obiectul contractului

Pot forma obiect al donaţiei bunurile mobile şi imobile, care trebuie să îndeplinească,
potrivit dreptului comun, următoarele condiţii: să fie în circuitul civil, să fie determinat sau
determinabil, posibil, licit şi să existe sau să poată exista în viitor. Dintre bunurile viitoare, numai
moştenirile nedeschise nu pot forma obiectul contractului de donaţie.
După deschiderea succesiunii, moştenitorul poate nu numai vinde, ci şi dona
universalitatea dobândită sau o cotă parte din ea. Bunurile viitoare nu pot forma obiectul darului
manual, care este un contract real.
În cazul bunului individual determinat, donatorul trebuie să aibă calitatea de proprietar, în
caz contrar donaţia este lovită de nulitate absolută, în toate cazurile, întrucât are ca obiect lucrul
altuia.

IV. Cauza contractului de donaţie

Cauza contractului constituie o condiţie de validitate a oricărui contract şi reprezintă, în
esenţă, scopul pentru care partea s-a obligat.
În ceea ce priveşte structura cauzei, în cadrul contractului de donaţie scopul imediat (causa
proxima) îl constituie intenţia de a gratifica, animus donandi iar scopul mediat (causa remota) îl
constituie motivul determinant al încheierii donaţiei, acesta fiind variabil şi diferit pentru fiecare
contract de donaţie. Aceste două elemente ale cauzei nu pot fi separate şi examinate apoi izolat,
deoarece ele formează un tot.
Pentru a fi valabilă, cauza trebuie să îndeplinească condiţiile din dreptul comun, respectiv
să fie reală (adică să existe, să nu fie falsă ori fictivă), licită şi morală.

V. Condiţiile de formă ale contractului de donaţie

Prin derogare de la regula consensualismului care domină materia contractelor în dreptul
civil român, art. 1011 Cod civil prevede că "donaţia se încheie prin înscris autentic, sub sancţiunea
nulităţii absolute.

6
 Forma solemnă a contractului de donaţie este impusă de lege nu ca mijloc de probă, ci ca
element esenţial, ad validitatem al contractului. Aşadar, contractul de donaţie îşi produce efecte
juridice numai atunci când consimţământul ambelor părţi este manifestat în formă autentică,
nerespectarea acestei forme atrăgând nulitatea absolută a contractului, indiferent de persoana
donatorului sau a donatarului ( persoană fizică sau juridică, de drept public sau privat).
Forma autentică este o măsură de protecţie a donatorului care dispune în favoarea unei alte
persoane cu titlu gratuit, fără a primi un echivalent, această măsură fiind menită să atragă atenţia
donatorului asupra gravităţii actului pe care îl încheie, dându-i posibilitatea reflectării asupra
acestui act şi punându-l la adăpost, cel puţin parţial, de sugestie şi captaţie, care i-ar putea altera
consimţământul.
Cerinţa înscrisă în art. 1011 Cod civil se impune fie că părţile sunt prezente la încheierea
donaţiei, semnând contractul în calitate de donator şi respectiv donatar, fie în cazul contractului
încheiat între absenţi, prin acte distincte: ofertă şi acceptare, când atât oferta de a dona cât şi
acceptarea ei trebuie făcute în formă autentică. În cazul donaţiilor făcute statului, acceptul dat de
autorităţile competente nu suplineşte acceptarea de către donatar (persoană juridică) a donaţiei în
formă autentică.
Potrivit art. 1013 Cod civil, oferta de donaţie poate fi revocată cât timp ofertantul nu a luat
cunoştinţă de acceptarea destinatarului. Acceptarea ofertei de donaţie trebuie să se facă în timpul
vieţii ofertantului şi cât timp acesta este capabil. Incapacitatea sau decesul ofertantului atrage
caducitatea aceptării. Oferta de donaţie nu mai poate fi acceptată dacă destinatarul a decedat între
timp, întrucât oferta de donaţie s-a făcut intuitu personae. Cu toate acestea, dacă oferta a fost
acceptată în formă autentică în timpul vieţii destinatarului, moştenitorii acestuia o pot comunica
după decesul său ofertantului, contractul de donaţie fiind considerat încheiat la momentul la care
ofertantul ia cunoştinţă de acceptare.
Dacă destinatarul ofertei de donaţie este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu,
acceptarea se face prin reprezentantul său legal iar oferta de donaţie făcută unei persoane cu
capacitate restrânsă de exerciţiu poate fi acceptată personal, cu încuviinţarea ocrotitorului legal.
Dacă donația se încheie prin acte separate, ofertantul (donatorul) trebuie să fie capabil în
momentul facerii ofertei, în momentul acceptării ei de către donatar când se realizează acordul de
voințe, precum și în momnetul primirii actului de acceptare, căci donația produce efecte numai din
acest moment. Dacă donatorul devine incapabil înainte de a lua cunoștință de acceptarea
donatarului, acceptarea devine caducă și donația nu poate produce efecte.
Atât donatorul, cât şi donatarul pot încheia contractul de donaţie şi prin mandatari, cu
condiţia ca procurile acestora să fie autentice şi speciale. Procurile trebuie să fie autentice pentru că
ele fac parte integrantă din act, urmând a fi supuse aceloraşi forme. Întrucât consimţămâtul
părţilor contractante trebuie să fie constatat printr-un înscris autentic şi odată ce consimţământul
părţilor se manifestă prin intermediul unui mandatar, este nevoie ca aceasta să rezulte dintr-un act
în formă autentică.
O dispoziţie nou introdusă în art. 1012 Noul Cod civil, în scopul informării persoanelor
care justifică existenţa unui interes legitim, priveşte obligaţia notarilor publici de a înregistra
donaţia autentică în registrul naţional notarial de evidenţă a lberalităţilor, ţinut în format
electronic.
Sancţiunea nerespectării formei autentice a donaţiei este nulitatea absolută.
Nulitatea absolută a contractului de donaţie pentru nerespectarea formei autentice poate fi
invocată de orice persoană interesată sau de instanţă din oficiu, oricând, şi nu poate fi înlăturată în
nici un fel. O donaţie nulă datorită viciilor de formă, pentru a produce efecte juridice, nu poate fi
confirmată de donator, ea trebuie să fie refăcută în întregime, cu respectarea condiţiei formei
autentice.

7
 După moartea donatorului însă, nulitatea donaţiei pentru vicii de formă poate fi acoperită
de moştenitorii universali ori cu titlu universal ai donatorului prin confirmare. Raţionamentul
instituirii acestei excepţii ar fi că donaţia nulă absolut pentru vicii de formă lasă în persoana
moştenitorilor donatorului o obligaţie civilă imperfectă care, fiind executată sau confirmată de
bună voie şi în deplină cunoştinţă de cauză, nu dă loc la repetiţie.
De asemenea şi sarcinile sau condiţiile donaţiei trebuie să fie prevăzute în formă autentică.
A. Promisiunea de donaţie
Noul Cod civil reglementează expres, cu caracter de noutate în art. 1014 promisiunea de
donaţie, care este supusă formei autentice, sub sancţiunea nulităţii absolute. În caz de neexecutare
din partea promitentului, promisiunea de donaţie nu conferă beneficiarului decât dreptul de a
pretinde daune-interese. În ipoteza în care promitentul-donator nu își execută obligațiile asumate
prin promisiunea de donație, beneficiarul promisiunii nu poate cere pronunțarea unei hotărâri
care să țină loc de contract de donație.
Promisiunea de donaţie are o fizionomie proprie, diferită de alte promisiuni.
Promisiunea de donaţie se revocă de drept în două situaţii:
- dacă anterior executării sale apare un caz de revocare pentru ingratitudine;
- dacă anterior executării sale, situaţia materială a promitentului s-a deteriorat într-o
asemenea măsură încât executarea promisiunii a devenit excesiv de oneroasă pentru acesta ori
promitentul a devenit insolvabil.
B. Actul estimativ
Potrivit art. 1011 alin.3 Cod civil, bunurile mobile care constituie obiectul donaţiei trebuie
enumerate şi evaluate într-un înscris, chiar sub semnătură privată, sub sancţiunea nulităţii
absolute a donaţiei.
Nefiind făcută nici o distincţie, rezultă că textul legal se aplică atât bunurilor mobile
corporale, cât şi celor incorporale.
Actul estimativ poate fi cuprins în actul autentic de donaţie, în acest caz făcând parte
integrantă din el, dar poate fi cuprins şi într-un act separat, autentic sau sub semnătura privată. În
toate cazurile, actul estimativ trebuie semnat în mod obligatoriu de către ambele părţi.
Pentru a corespunde cu scopul său, actul estimativ trebuie să conţină două menţiuni
esenţiale: descrierea fiecărui bun mobil donat şi menţionarea valorii fiecărui obiect (evaluarea).
Dacă obiectele donate fac parte dintr-un tot unitar, cum ar fi, de pildă, o bibliotecă, descrierea se
face articol cu articol, adică fiecare volum în parte, însă evaluarea poate fi una singură pentru tot.
Această formalitate trebuie îndeplinită în cazul donației încheiate în formă autentică; ea nu
trebuie îndeplinită în privința donațiilor sub forma darului manual, a donațiilor deghizate și nici a
celor indirecte.

Secţiunea a III-a. PRINCIPIUL IREVOCABILITĂŢII DONAŢIILOR

I. Consideraţii generale privind irevocabilitatea donaţiilor
Irevocabilitatea este de esenţa liberalităţilor între vii şi ea rezultă din principiul că, odată
încheiat, contractul are putere obligatorie între părţi şi nu poate fi revocat prin voinţa unilaterală a
uneia din ele. Acesta este principiul irevocabilităţii actului juridic bilateral sau multilateral,
cunoscut în doctrină şi ca irevocabilitate de gradul 1. Irevocabilitatea decurge din principiul forţei
obligatorii a contractului, fiind în acelaşi timp şi o garanţie a acestui principiu.
În materia donaţiilor, acest principiu are un caracter mult mai accentuat, el priveşte nu
numai efectele contractului, ci însăşi esenţa lui, fiind o condiţie de validitate pentru formarea lui(
irevocabilitate de gradul II ). Aşadar, donaţia nu este încheiată în mod valabil dacă donatorul îşi
rezervă dreptul de a o revoca. În acest sens, art. 1015 Cod civil prevede că „donaţia nu este valabilă
atunci când cuprinde clauze ce permit donatorului să o revoce prin voinţa sa.”
8
 Aşa fiind, orice clauză sub condiţie a cărei îndeplinire atârnă de voinţa donatorului şi care
i-ar da acestuia posibilitatea de a zădărnici sau micşora în mod direct sau indirect foloasele
gratuite pe care contractul de donaţie le creează pentru donatar sunt incompatibile cu esenţa
donaţiilor, atrăgând, în consecinţă, nulitatea lor. Nulitatea loveşte întregul contract, nu doar clauza
incompatibilă. Se admite că în cazul donaţiei divizibile, este nulă numai clauza incompatibilă,
menţinându-se efectele pentru restul contractului. Nulitatea nu poate fi invocată de către
succesorii în drepturi ai donatorului dacă aceştia, după moartea dispunătorului şi în cunoştinţa de
cauză, confirmă sau execută donaţia.
Regula irevocabilităţii donaţiilor are ca scop ocrotirea intereselor familiei şi este de natură a
atrage atenţia donatorului asupra importanţei actului pe care urmează să-l încheie. Pe de altă
parte, principiul irevocabilităţii este menit să garanteze soliditatea titlului de proprietate al
donatarului şi să-l pună la adăpost de o eventuală revocare a donatorului care regretă liberalitatea
pe care a făcut-o.

II. Clauzele incompatibile cu principiul irevocabilităţii donaţiilor

Orice clauză sau condiţie cuprinsă în contractul de donaţie care este de natură să aducă
atingere principiului irevocabilităţii şi să anihileze sau să diminueze foloasele gratuite care revin
donatarului este incompatibilă cu donaţia şi atrage nulitatea absolută a contractului.
Codul civil reglementează clauzele incompatibile cu principiul irevocabilităţii donaţiilor.
Acestea sunt următoarele:
§ 1. Condiţiile potestative
Art. 1015 alin.2 pct.a Cod civil prevede că „ este lovită de nulitate absolută donaţia care este
afectată de o condiţie a cărei realizare depinde exclusiv de voinţa donatorului”. Rezultă că donaţia
va fi nulă absolut dacă este afectată de o condiţie pur potestativă din partea donatorului, deoarece
realizarea ei depinde exclusiv de voinţa donatorului (de exemplu, îţi voi dona casa dacă voi vrea );
sau dacă este afectată de o condiţie potestativă simplă din partea donatorului (indiferent că aceasta
este suspensivă sau rezolutorie), deoarece, deşi realizarea acestei condiţii depinde şi de un element
exterior voinţei donatorului, aceasta nu s-ar putea materializa fără concursul donatorului (de
exemplu, îţi voi dona casa dacă voi ajunge judecător).
Sunt valabile în schimb condiţiile cauzale şi mixte inserate în contractul de donaţie, întrucât
acestea nu creează donatorului posibilitatea de a interveni în sensul micşorării sau desfiinţării
folosului gratuit pe care donaţia îl procură danatarului.
§ 2. Plata datoriilor viitoare nedeterminate
Potrivit art. 1015 alin.2 pct.b Cod civil„ este lovită de nulitate absolută donaţia care impune
donatarului plata datoriilor pe care donatorul le-ar contracta în viitor, dacă valoarea maximă a
acestora nu este determinată în contractul de donaţie”.
Donatorul poate să impună donatarului plata datoriilor prezente, determinabile, în acest
caz donaţia fiind validă, chiar dacă valoarea datoriilor este mai mare decât valoarea bunurilor
donate, însă, pentru plata acestor datorii de către donatar, se impune existenţa unui titlu cu dată
certă, anterioară donaţiei care să ateste calitatea de debitor a donatorului.
Pentru plata datoriilor viitoare, contractate de donator după încheierea donaţiei, este
necesar ca valoarea maximă a acestora fie determinată în contract pentru ca donaţia să fie validă.
În lipsa unei astfel de menţiuni, donaţia este nulă, chiar dacă la deces, donatorul nu lasă nici un
pasiv; această nulitate se naşte din împrejurarea că părţile au nesocotit principiul irevocabilităţii.
Raţiunea instituirii acestei interdicţii este de a nu permite donatorului revocarea indirectă a
liberalităţii făcute, în cazul în care cuantumul datoriilor plătite de donatar ar depăşi valoarea
donaţiei.

9
 § 3. Rezervarea dreptului de denunţare unilaterală a contractului
Aceasta reprezintă, de asemenea, o clauză incompatibilă cu principiul irevocabilităţii
donaţiilor.
§ 4. Dreptul de a dispune de bunul donat
Potrivit art. 1015 alin. 2 pct.d Cod civil, donaţia este nulă absolut dacă permite donatorului
să dispună în viitor de bunul donat, chiar dacă donatorul moare fără să fi dispus de acel bun. Dacă
dreptul de a dispune vizează doar o parte din bunurile donate, nulitatea operează numai în
privinţa acestei părţi.
Rezultă că în cazul în care donatorul şi-a rezervat dreptul de a dispune de un bun sau de
mai multe din bunurile dăruite, donaţia este nulă cu privire la acel bun sau acele bunuri, chiar
dacă donatorul moare fără să fi dispus de ele. În cazul în care s-a stipulat o astfel de clauză, chiar
dacă donatorul a decedat fără a dispune de bun, acel bun se transmite moștenitorilor donatorului.
Valabilitatea clauzei de reîntoarcere convenţională
Este valabilă însă clauza de reîntoracere convenţioană a bunurilor dăruite în caz de
predeces al donatarului sau al donatarului şi descendenţilor săi. Astfel, art. 1016 Cod civil prevede
posibilitatea ca părţile contractului de donaţie să convină întoarcerea bunurilor dăruite fie în
situaţia în care donatarul ar predeceda donatorului, fie în situaţia în care atât donatarul, cât şi
descendenţii săi ar predeceda donatorului. Rațiunea acestui text legal este de a da posibilitatea
donatorului de a redeveni proprietarul bunului donat în cazul predecesului donatarului sau în
cazul predecesului donatarului fără a avea descendenți. Clauza de reîntoarcere trebuie să fie
stipulată în mod expres și ea este de strictă interpretare.

III. Donaţia între soţi

Potrivit art. 1031 Cod civil, orice donaţie încheiată între soţi este revocabilă numai în timpul
căsătoriei.
Donaţia între soţi este contractul prin care, în timpul căsătoriei, unul dintre soţi donează un
bun (propriu) celuilalt soţ.
În timpul căsătoriei, soţii îşi pot face reciproc liberalităţi. Acestea pot avea ca şi obiect
numai bunuri proprii soţului donator şi sunt supuse condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de
lege în această materie.
Fundamentul consacrării revocabilităţii donaţiilor între soţi este acela că afecţiunea, care a
determinat intenţia de liberalitate, poate să dispară, soţii se pot despărţi şi este firesc ca soţul
donator să aibă posibilitatea revocării donaţiei făcute soţului pentru care nu mai păstrează nici o
afecţiune şi care uneori este culpabil de fapte grave faţă de donator.
Donaţiile între soţi sunt revocabile, indiferent de forma pe care o îmbracă (donaţie
autentică, donaţie deghizată, dar manual).
Soțul donator are dreptul de a revoca donația numai în timpul căsătoriei. Cu alte cuvinte,
donația poate fi revocată fie până la momnetul desfacerii căsătoriei prin divorț., fie până la
încetarea căsătoriei prin decesul unuia dintre soți, fie până la rămânearea definitivă a hotărârii de
anulare ori de constatare a nulității căsătoriei.
Dreptul de revocare fiind de esenţa donaţiilor făcute între soţi, nu este necesar ca acest
lucru să fie stipulat în contractul de donaţie şi totodată soţul donator nu poate renunţa la dreptul
de revocare a donaţiei.
Legat de modul de revocare, ea nu trebuie să îmbrace forma unei acțiuni în justiție și poate
fi atât expresă cât și tacită.
Potrivit art.1032 Cod civil, nulitatea căsătoriei atrage nulitatea relativă a donației făcute
soțului de rea-credință.
Pentru a asigura posibilitatea revocării unilaterale a donațiilor dintre soți, legea interzice,
sub sancțiunea nulității absolute, donațiile simulate, chair dacă nu aduc atingere rezervei
10
succesorale. Astfel, art. 1033 alin.1 Cid coil prevede că este lovită de nulitate orice simulație în care
donația reprezintă contractul secret în scopul de a eluda revocabilitatea donațiilor între soți.

Secţiunea a IV-a. EXCEPŢIILE ADMISE DE LA REGULA FORMEI

AUTENTICE A CONTRACTULUI DE DONAŢIE

Art. 1011 alin. 2 prevede că nu sunt supuse formei autentice donaţiile indirecte, cele
deghizate şi darurile manuale.
I. Donaţiile deghizate
Donaţia deghizată este acea liberalitate pe care donatorul o face sub forma unui act cu titlu
oneros, care este simulat.Există astfel o simulaţie, care constă în încheierea între părţi a unui act
real, secret cu titlu gratuit (o donaţie) şi încheierea unui alt contract, cu titlu oneros, aparent, cu
scopul de a ascunde terţilor operaţiunea juridică reală a părţilor. Deci, în acest caz, actul public este
simulat, neadevărat şi ascunde o donaţie (deghizare totală, prin care se ascunde natura gratuită a
contractului secret). De exemplu, o donaţie ascunsă sub forma unei vânzări pentru care preţul nu
este datorat sau recunoaşterea unei datorii care nu există în realitate.
Sunt recunoscute ca valabile în dreptul nostru, dacă respectă regulile de fond speciale
prevăzute în materia donaţiilor, donaţiile deghizate, înfăţişate sub forma şi aparenţa unui contract
cu titlu oneros. Din punct de vedere al formei este suficient să realizeze cerinţa legii pentru actul
aparent.
Dacă însă deghizarea este frauduloasă, contractul este nul. De exemplu, dacă donaţia a fost
deghizată în scopul de a eluda revocabilitatea donaţiilor între soţi, contractul este sancţionat cu
nulitatea.
Un alt mod prin care se poate realiza o donaţie deghizată este procedeul interpunerii de
persoane prin care se urmăreşte ascunderea identităţii persoanei adevăratului primitor al donaţiei
(donatar). Se recurge la acest procedeu de simulare a donaţiei din diverse motive, precum:
incapacitatea adevăratului donatar de a primi donaţii de la donator sau adevăratul donatar este o
persoană căreia donatorul ar dori să îi păstreze anonimatul2.
În astfel de donaţii, contractul de donaţie cu persoana interpusă se încheie în formă
autentică, însă, anterior sau concomitent cu actul autentic se întocmeşte şi un contraînscris, sub
semnătură privată, prin care se arată cine este adevăratul donatar.

II. Donaţiile indirecte

Prin donaţii indirecte se înţeleg acele acte juridice care sunt încheiate cu intenţie de
gratificare, dar care se înfăptuiesc prin intermediul unui act juridic diferit de contractul de donaţie.
Donaţia indirectă se deosebeşte de donaţia deghizată prin aceea că actul care se încheie separat de
donaţie este un act real, consimţit de părţi, dar prin intemediul căruia se realizează în mod indirect
o liberalitate.
Pentru această categorie de contracte, nu este necesară respectarea formei autentice pentru
că nu sunt contracte de donaţie, ci liberalităţi efectuate pe calea altor acte juridice pentru care, de
regulă, nu se prevede această cerinţă de formă.
Se observă că donaţiile indirecte sunt supuse numai regulilor de fond, nu şi celor de formă
în materia liberalităţilor. Dar actul prin care se face indirect liberalitatea necesită a fi încheiat cu
respectarea condiţiilor de formă şi a celor de fond impuse de lege pentru acel act. Întrucât
liberalitatea este inclusă într-un alt act juridic, condiţiile de fond se dublează; trebuie să fie
îndeplinite cele prevăzute pentru actul care se încheie (de exemplu vânzarea-cumpararea unui
bun) şi cele prevăzute pentru liberalitatea pe care o cuprinde (stipularea preţului în favoarea unei

2
E. Safta-Romano, Examen teoretic al practicii judiciare referitoare la contractul de donaţie, în R.R.D. nr. 6/1989, p.47.
11
terţe persoane). De fapt, toate donaţiile indirecte se pot descompune, mintal, în doua acte juridice,
cel de-al doilea fiind liberalitatea (de exemplu, remiterea de datorie este egală cu o plată urmată de
donarea sumei care urma să fie primită).
Actele cel mai des întâlnite pentru realizarea donaţiilor indirecte sunt:
a) renunţarea la un drept, nu este un act de liberalitate, în sine, ci trebuie făcută cu intenţia de
a gratifica (animus donandi) numai în acest caz având ca rezultat facerea unei liberalităţi, de
exemplu renunţarea la o moştenire de care va profita comoştenitorul sau moştenitorul subsecvent,
renunţarea la uzufruct de care va profita nudul proprietar sau renunţarea la legat de care va
profita colegatarul sau moştenitorul grevat de executarea legatului.
Renunţarea la un drept făcută cu animus donandi constituie o donaţie realizată indirect, prin
intemediul unui act care are altă natură decât donaţia şi care în acest fel nu este supusă cerinţei
formei autentice. Deoarece operaţiunea de gratificare este totuşi o donaţie, este necesar ca
beneficiarul să o accepte.
Dacă nu există intenţie liberală, prin renunţarea la un drept nu se înfăptuieşte o donaţie
indirectă, de exemplu, dacă moştenitorul renunţă la moştenire pentru a fi scutit de plata datoriilor
succesiunii. În acest sens, se spune că renunţarea la un drept este un act juridic neutru. Pentru ca
renunţarea la un drept să fie considerată o donaţie indirectă, se impune existenţa intenţiei de
gratificare care poate fi dovedită prin orice mijloc de probă.
Pentru ca renunţările la un drept cu titlu gratuit să nu fie supuse formei prevăzute pentru
donaţii, trebuie să fie "pur abdicative de drepturi, iar nu translative, cum sunt cele făcute in
favorem. De exemplu, renunţarea la o moştenire în favoarea unei persoane constituie o acceptare
urmată de o transmitere cu titlu gratuit care este supusă neîndoielnic condiţiei formei autentice.
b) remiterea de datorie, prin care un creditor, cu acordul debitorului, renunţă cu titlu gratuit,
total sau parţial, la valorificarea dreptului său de creanţă împotriva debitorului, acesta din urmă
mărindu-şi patrimoniul cu valoarea creanţei la care a renunţat creditorul.
Remiterea de datorie poate să aibă şi altă cauză juridică decât aceea a intenţiei de
gratificare; în cazul în care se întemeiază pe această din urmă cauză, remiterea de datorie
constituie o donaţie indirectă.
Donaţia indirectă se poate realiza şi prin plata datoriei altuia, cu acceptul acestuia, de
exemplu tatăl plăteşte, cu intenţia de gratificare, datoriile fiului său.
c) stipulaţia în favoarea unui terţ, este un contract prin care o persoană numită promitent se
obligă faţă de o altă persoană numită stipulant să execute o anumită prestaţie în folosul unei terţe
persoane numită beneficiar, care nu participă şi nici nu este reprezentată la încheierea
contractului..
Cazul clasic în privinţa donaţiei indirecte realizate prin stipulaţie pentru altul este cel care
se referă la constituirea unei rente viagere în favoarea unui terţ, fără nici o contraprestaţie din
partea acestuia.
Această donaţie (spre deosebire de renunţarea la un drept sau remiterea datoriei) se
realizează independent de acceptarea donaţiei de către donatar (terţul beneficiar), pentru că
dreptul stipulat în favoarea acestuia din urmă se naşte direct în patrimoniul său din momentul
încheierii contractului între stipulantul donator şi promitent. Numai în momentul acceptării
donaţiei de către donatar, aceasta devine irevocabilă. Atâta timp cât donatarul nu a acceptat
donaţia, donatorul poate revoca liberalitatea făcută şi poate să transfere beneficiul asupra unei alte
persoane sau asupra lui însuşi.

III. Darul manual

Darul manual este un contract real prin care, cu intenţia liberală, donatorul transmite
donatarului proprietatea asupra unui bun al său, fără a urmări să obţină o contraprestaţie.

12
 Pentru a fi valabilă această categorie specială de donaţie, trebuie întrunite cumulativ două
elemente:
 acordul de voinţă al părţilor pentru a transfera şi respectiv a dobândi cu titlu gratuit;
 tradiţiunea, predarea efectivă şi reală a bunului dăruit.
Art. 1011 alin. 4 Cod civil prevede o limitare valorică a darului manual la suma de 25.000
lei. Pentru bunurile ce depăşesc plafonul valoric de 25.000 lei este necesară încheierea unui înscris
autentic sub sancţiunea nulităţii absolute.
Darul manual trebuie să îndeplinească şi celelate condiţii de fond în materie de donaţii şi
este supus tuturor regulilor specifice acestui contract, mai puţin forma autentică. Darul manual
poate fi, ca orice donaţie, revocat pentru neîndeplinirea sarcinii şi pentru ingratitudine .
Tradiţiunea este un element esenţial de validitate, nu un simplu act de executare a donaţiei.
Practica judiciară şi doctrina au admis existenţa valabilă a darului manual, chiar dacă tradiţiunea
este realizată numai implicit, iar nu printr-o deplasare a bunului de la mână la mână. Dacă bunul
se află deja în mâna donatarului, dar cu alt titlu, de exemplu comodat sau depozit, darul manual se
va perfecta prin declaraţia donatorului că înţelege să îl dăruiască, acceptată de donatar.
Fac obiect al darului manual bunurile mobile corporale susceptibile de tradiţiune. Bunurile
imobile, precum şi mobilele incorporate (drepturile de creanţă, drepturile de proprietate
intelectuală etc.) nu pot face obiectul unui dar manual. Fac excepţie titlurile la purtător (asimilate
mobilelor corporale) şi biletele de bancă deoarece transmisiunea acestora are loc prin simpla lor
remitere. Se admite că titlurile la purtător, deşi fac parte din categoria creanţelor, pot forma obiect
al darului manual întrucât, practic, înscrisul se confundă cu însuşi dreptul pe care îl conţine,
putând fi valorificat de orice persoană care deţine titlul. Titlurile nominative care, spre deosebire
de cele la purtător, nu dau posibilitatea deţinătorului să le valorifice dacă nu este una şi aceeaşi
persoană cu cea indicată în ele ca titular al dreptului, chiar dacă au fost predate animus donandi, nu
pot forma obiect al unui dar manual, motiv pentru care predarea lor unei alte persoane rămâne
lipsită de semnificaţie juridică sub aspectul menţionat.
Bunurile viitoare nu pot forma obiect al darului manual deoarece predarea presupune
deţinerea materială (corpus) a acestor bunuri, existenţa lor actuală.

Secţiunea a V-a. EFECTELE CONTRACTULUI DE DONAŢIE

I. Generalităţi
Prin donaţie, dreptul de proprietate asupra bunului dăruit se transferă din patrimoniul
donatorului în cel al donatarului.
Donaţia poate avea ca efect şi stingerea unui drept şi a obligaţiei corelative (remiterea de
datorie).
Dacă dreptul transferat este o creanţă, operaţia intervenită între părţi se analizează ca o
cesiune de creanţă cu titlu gratuit, aplicându-se regulile corespunzătoare, cu derogările care
rezultă din natura gratuită a transferului.
Cel mai adesea, obiectul contractului de donaţie îl constituie un drept real. În acest caz,
transmiterea sau constituirea dreptului se realizează prin efectul acordului de voinţă al părţilor, în
forma prevăzută de lege (forma autentică sau forma actului juridic care realizează indirect
donaţia); în această din urmă ipoteză, de regulă, solo consensu dar necondiţionat de predarea
bunului care formează obiectul donaţiei, cu excepţia darurilor manuale care se realizează prin
tradiţiune.

II. Efectele donaţiei între părţi

Fiind un contract unilateral, donaţia generează, în principiu, obligaţii numai în sarcina
donatorului. Prin excepţie, donaţia poate da naştere unor obligaţii şi în sarcina donatarului.
13
 § 1. Obligaţiile donatorului
Donatorul are obligaţia de a preda bunul donat şi de a garanta contra evicţiunii şi viciilor
lucrului donat.
a) Obligaţia de a preda bunul donat este în sarcina donatorului după încheierea
contractului. Donatorul are îndatorirea de a-l conserva până în momentul predării, răspunzând
totodată de pieirea sau deteriorarea bunului din culpa sa.
În ce priveşte transferul proprietăţii, el operează, de regulă, prin efectul realizării acordului
de voinţă, manifestat în forma autentică pretinsă de lege, necondiţionat de predarea efectivă a
bunului. Face excepţie darul manual, a cărui proprietate se transmite prin tradiţiune, el fiind un
adevărat contract real.
În cazul în care donatorul refuză predarea bunului donat sau îl înstrăinează unei alte
persoane, donatarul are un drept de acţiune împotriva donatorului pentru a-l sili să execute
donaţia.
b) Obligaţia de garanţie contra evicţiunii şi viciilor lucrului donat
Datorită caracterului de act juridic cu titlu gratuit al donaţiei, în principiu, donatorul nu
răspunde pentru evicţiune şi pentru viciile ascunse ale lucrului donat. Astfel, conform art. 1017
Cod civil, în executarea donaţiei, dispunătorul răspunde numai pentru dol şi culpă gravă.
Prin excepţie, donatorul va răspunde pentru evicţiune şi vicii ascunse:
- dacă a promis în mod expres garanţia pentru evicţiune
- dacă evicţiunea decurge din fapta sa ori dintr-o împrejurare care afectează dreptul
transmis, pe care a cunoscut-o şi nu a comunicat-o donatarului la încheierea contractului;
- dacă a cunoscut viciile ascunse şi nu le-a adus la cunoştinţa donatarului la încheierea
contractului, va răspunde pentrru vicii şi va fi ţinut să repare şi prejudiciul cauzat donatarului prin
aceste vicii;
- în cazul în care donaţia este cu sarcini, donatorul răspunde pentru evicţiune şi vicii în
limita valorii sarcinilor la care este obligat donatarul, la fel ca şi vânzătorul.
§2. Obligaţiile donatarului
Dacă donaţia este pur gratuită, adică fără sarcină, donatarul nu are nici o obligaţie datorită
caracterului gratuit al contractului. El are numai o îndatorire, denumită tradiţional "de
recunoştinţă", faţă de donator, sancţionată, în anumite cazuri de încălcare, cu revocarea donaţiei
pentru ingratitudine; aşadar, ea este nu numai o obligaţie morală, dar şi juridică.
Dacă donaţia este cu sarcină (sub modo), care este o obligaţie impusă donatarului, acesta
trebuie să o execute după acceptarea donaţiei. Sarcina poate fi stabilită de către donator, fie în
propriul său interes, în interesul unei terţe persoane sau chiar în interesul donatarului. În acest din
urmă caz, donaţia este de fapt pur gratuită deoarece obligaţia donatarului faţă de el însuşi nu ar
putea avea o existenţă juridică; ea este însă susceptibilă de revocare pentru neexecutarea sarcinii.
Orice donaţie, inclusiv darul manual, poate fi afectată de sarcină.
Dacă donaţia este cu sarcină (sub modo), care este o obligaţie impusă donatarului, acesta
trebuie să o execute după acceptarea donaţiei. Sarcina poate fi stabilită de către donator, fie în
propriul său interes, în interesul unei terţe persoane sau chiar în interesul donatarului. În acest din
urmă caz, donaţia este de fapt pur gratuită deoarece obligaţia donatarului faţă de el însuşi nu ar
putea avea o existenţă juridică; ea este însă susceptibilă de revocare pentru neexecutarea sarcinii.
Sarcina se aseamănă cu o condiţie rezolutorie deoarece nici una dintre ele nu afectează
naşterea dreptului şi efectele sunt retroactive atât în cazul realizării condiţiei, cât şi în cel al
revocării donaţiei pentru neîndeplinirea sarcinii, dar natura lor juridică este diferită. Astfel, în
cazul condiţiei rezolutorii, chiar dacă este potestativă din partea donatarului (căci o condiţie
potestativă contravine principiului irevocabilităţii numai dacă este din partea donatorului), nu se
creează nici o obligaţie pentru el, fiind liber să acţioneze cum doreşte, fără riscul de a-şi vedea

14
angajată răspunderea, căci condiţia (rezolutorie) este numai o modalitate care, în caz de realizare,
desfiinţează dreptul afectat de ea.
În schimb, sarcina obligă pe donatar , în caz de neexecutare putându-se recurge la măsuri
de executare, creditorul având dreptul la acţiunea în executare.
Deoarece donaţia este, în limita sarcinilor impuse, un contract cu titlu oneros, în cazul
neexecutării sarcinii, devin incidente regulile aplicabile contractelor sinalagmatice. Donatorul
poate cere în acest caz executarea silită şi daune-interese, donatarul neputând, în lipsa
consimţământului donatorului să se elibereze de sarcină prin abandonarea bunurilor primite, în
caz de neexecutare a sarcinii, donatorul mai are şi posibilitatea de a opta pentru revocarea
donaţiei.

Secţiunea a VI-a. CAUZELE LEGALE DE REVOCARE A DONAŢIILOR

I. Reglementarea legală
În principiu, donaţiile sunt irevocabile, însă există anumite cazuri expres şi limitativ
prevăzute de lege în care donaţiile sunt revocabile. Acestea sunt prevăzute de art. 1020 Cod civil şi
sunt următoarele: revocarea pentru ingratitudine şi pentru neexecutarea fără justificare a sarcinilor
la care s-a obligat donatarul.
În vechea reglementare exista un caz de revocare de drept a donaţiei care nu mai este
reglementat în Noul Cod civil, şi anume revocarea pentru survenienţă de copil. Astfel, orice
donaţie care era făcută de o persoană care nu avea copii, era revocată de drept, dacă donatorului
după încheierea donaţiei i se naşte un copil, sau un alt descendent, din căsătorie sau din afara
căsătoriei, chiar dacă copilul era născut după moartea donatorului.
Aceste cauze de revocare nu contrazic principiul irevocabilităţii, nu sunt excepţii de la acest
principiu. Revocarea intervine în urma unor împrejurări speciale, independent de voinţa
donatorului.
Revocarea donaţiei nu operează de drept, ci este judiciară, pronunţându-se numai la
cererea persoanelor îndreptăţite să introducă acţiunea şi numai în urma aprecierii de către instanţă
a cauzelor de revocare.
Cauzele legale de revocare cuprinse în art. 1020 Cod civil sunt incidente tuturor formelor
de donaţii.

II. Revocarea donaţiei pentru neexecutarea sarcinii

Donaţia cu sarcini este acea liberalitate prin care donatorul impune donatarului o obligaţie
de a da, a face sau a nu face, donatarul fiind ţinut la executarea sarcinii din momentul acceptării
donaţiei.
Pentru a deveni operantă, sarcina trebuie să fie licită, permisă de lege şi să fie impusă în
mod expres.
În măsura valorii sarcinii, donaţia cu sarcină este un contract sinalagmatic, fiindu-i
aplicabile regulile generale din materia efectelor specifice contractelor sinalagmatice, inclusiv
rezoluţiunea, denumită în această materie revocare.
Dacă donatarul nu îndeplineşte sarcina la care s-a obligat, donatorul sau succesorii săi în
drepturi pot cere fie executarea sarcinii fie revocarea donaţiei.
În cazul sarcinii stipulate în favoarea unui terţ, donatorul poate cere numai executarea
obligaţiei asumate de donatar, dar nu şi rezoluţiunea contractului, deoarece el nu este parte
contractantă.
În cazul neeecutării sarcinii, dreptul la acţiune se precsrie în termen de trei ani de la data la
care sarcina trebuia executată.

15
 Când donaţia este revocată pentru neîndeplinirea sarcinilor, regula generală este că bunul
reintră în patrimoniul donatorului liber de orice drepturi constituite între timp asupra lui, iar
excepţiile sunt prevăzute de art. 1648 Cod civil referitoare la uzucapiunea bunurilor imobile şi
posesia de bună-credinţă a bunurilor mobile, cu respectarea drepturilor referitoare la cartea
funciară.

III. Revocarea donaţiei pentru ingratitudine

Ingratitudinea este lipsa de recunoştinţă a donatarului faţă de dispunătorul care i-a dăruit
un bun. În literatura de specialitate s-a subliniat că recunoştinţa nu constituie o obligaţie pozitivă,
ea impunând donatarului doar să se abţină de la săvârşirea unor fapte necorespunzătoare la
adresa donatorului.
Donația se revocă pentru ingratitudine în următoarele cazuri:
a) dacă donatarul a atentat la viața donatorului, a unei persoane apropiate lui sau, știind că
alții intenționează să atenteze, nu l-a înștiințat;
b) dacă donatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave față de donator;
c) dacă donatarul refuză în mod nejustificat să asigure alimente donatorului ajuns în
nevoie, în limita valorii actuale a bunului donat, ținându-se însă seama de starea în care se afla
bunul la momentul donației.
A. Revocarea pentru atentat la viaţa donatorului, a unei persoane apropiate lui sau,
știind că alții intenționează să atenteze, nu l-a înștiințat
Acest caz de revocare constă în încercarea donatarului de a curma viaţa donatorului sau a
unei persoane apropiate lui şi constituie o abatere foarte gravă de la datoria de recunoştinţă pe
care trebuia să o aibă donatarul faţă de cel care l-a gratificat. Nu are importanţă dacă donatorul a
fost ucis sau nu, după cum este indiferent şi dacă fapta donatarului a fost pedepsită sau nu.
Singura condiţie care se impune este ca încercarea donatarului de a suprima viaţa donatorului sau
persoanei apropiate să fi fost săvârşită cu intenţie, fiind suficientă chiar şi tentativa.
Revocarea donaţiei nu va opera în cazul în care moartea donatorului s-a produs din culpă
sau în legitimă apărare , după cum donaţia nu se revocă nici când donatarul a acţionat fără
discernământ. Este indiferent dacă donatarul atentator este major sau minor, în cazul celui din
urmă impunându-se necesitatea ca acesta să fie conştient de urmările faptei sale.
B. Revocarea pentru săvârşirea unor fapte penale, cruzimi sau injurii grave
Noţiunea "fapte penale" la care se referă textul, sunt infracţiuni prevăzute în legea penală,
"cruzimi" presupun agresiuni fizice. Injuriile cuprind insultele şi calomniile, precum şi orice acte
cu caracter ofensator de natură a aduce atingerea onoarei, demnităţii sau reputaţiei donatorului.
Aceste injurii trebuie să fie grave, săvârşite cu intenţie, simplele certuri sau ameninţări dintre părţi
neconstituind un motiv pentru revocarea donaţiei. Este indiferent dacă injuriile au fost săvârşite în
public sau nu , dacă au fost comise în scris sau verbal.
C. Revocarea pentru refuzul de alimente
Acest caz presupune că donatorul, aflat în nevoie, a cerut donatarului alimente, iar acesta -
deşi avea posibilităţi - a refuzat în mod nejustificat. Refuzul de alimente nu atrage revocarea
donaţiei dacă donatorul avea rude obligate legal la întreţinere, cu posibilităţi materiale să îl
întreţină, deoarece obligaţia donatarului este subsidiară.
Dreptul la acțiunea prin care se solicită revocarea pentru ingratitudine se prescrie în termen
de un an din ziua în care donatorul a știut că donatarul a săvârșit fapta de ingratitudine.
Acțiunea în revocare pentru ingratitudine poate fi exercitată numai împotriva donatarului.
Dacă donatarul moare după introducerea acțiunii, aceasta poate fi continuată împotriva
moștenitorilor.
Cererea de revocare nu poate fi introdusă de moștenitorii donatorului, cu excepția cazului
în care donatorul a decedat în termenul de un an fără să îl fi iertat pe donatar.De asemenea,

16
moștenitorii pot introduce acțiunea în revocare în termen de un an de la data morții donatorului,
dacă acesta a decedat fără să fi cunoscut cauza de revocare
Acțiunea pornită de donator poate fi continuată de moștenitorii acestuia.
În caz de revocare pentru ingratitudine, dacă restituirea în natură a bunului donat nu este
posibilă, donatarul va fi obligat să plătească valoarea acestuia, socotită la data soluționării cauzei.
În urma revocării donației pentru ingratitudine, donatarul va fi obligat să restituie fructele pe care
le-a perceput începând cu data introducerii cererii de revocare a donației.
Revocarea pentru ingratitudine nu are niciun efect în privința drepturilor reale asupra
bunului donat dobândite de la donatar, cu titlu oneros, de către terții de bună-credință și nici
asupra garanțiilor constituite în favoarea acestora. În cazul bunurilor supuse unor formalități de
publicitate, dreptul terțului trebuie să fi fost înscris anterior înregistrării cererii de revocare în
registrele de publicitate aferente.
Toate donaţiile, indiferent de forma în care au fost făcute, sunt susceptibile de revocare
pentru ingratitudine.

17