Capitolul XI.

CONTRACTUL DE ÎNTREŢINERE

1. 1. Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de întreţinere

În vechea reglementare, deși frecvent întâlnit în practică, contractul de întreținere
era un contract nenumit, el nu avea o reglementare legală proprie nici în Codul civil de la
1864 și nici în vreo lege specială, fiind creația practicii judiciare și a doctrinei. Astfel, deși
era acceptat faptul că se aseamănă cu contractul de rentă viageră, contractul de întreținere
era guvernat de regulile generale aplicabile în materie de contracte.
Pentru prima dată în dreptul nostru, legiuitorul Noului Cod civil a dat o figură
juridică proprie contractului de întreținere, reglementând contractul în discuție în art.2254-
2263, în Capitolul XVIII “Contractul de întreținere”, din Titlul IX “Diferite contracte
speciale”, a Cărții a V-a “Despre obligații”.
Contractul de întreținere este definit în art. 2254 ca fiind acel contract prin care o
parte se obligă să efectueze în folosul celeilalte părţi sau al unui terţ prestaţiile necesare
întreţinerii şi îngrijirii pentru o anumită durată. Dacă prin contract nu s-a prevăzut
durata întreținerii ori s-a prevăzut numai caracterul viager al acesteia, atunci
întreținerea se datorează pe toată durata vieții creditorului întreținerii.
Întreținerea poate fi constituită fie cu titlu oneros, fie cu titlu gratuit. Părțile
contractului de întreținere sunt întreținutul - creditorul obligației de întreținere și
întreținătorul-debitorul obligației de întreținere. Când întreținerea este stipulată în
favoarea unui terț (donație indirectă) părțile sunt constituitorul (stipulantul) și debitorul
obligației de întreținere (promitent) iar creditorul obligației de întretinere este terțul
beneficiar. În cazul contractului de întreținere cu titlu gratuit, creanța de întreținere poate
fi prevăzută într-un contract de întreținere ori într-un testament, care trebuie să respecte
toate condițiile de fond și de formă cerute de lege pentru figura juridică aleasă de
dispunător.
În ceea ce privește caracterele juridice ale contractului de întreținere, acesta este un
contract sinalagmatic, întrucât naște obligații în sarcina ambelor părți. Contractul de
întreținere poate fi însă și unilateral, când întreținerea este cu titlu gratuit, deoarece creează
obligații numai în sarcina unei singure părți.
Contractul de întreținere este un contract cu titlu oneros. Astfel, de regulă, ambele
părți au un interes patrimonial, respectiv întreținutul urmărește să obțină prestația de
întreținere, iar întreținătorul urmărește să obțină capitalul. Cu toate acestea, contractul de
întreținere este cu titlu oneros numai prin natura, nu și prin esența lui, întrucât poate fi
încheiat valabil și cu titlu gratuit.
Contractul de întreținere are, în principiu, caracter aleatoriu, întrucât există șanse de
câștig sau de pierdere pentru fiecare dintre părțile contractante, care depind de un
eveniment viitor și incert, respectiv durata vieții persoanei întreținute, dar și de nevoile
acesteia. Cu privire la caracterul aleatoriu al contractului de întreținere, în doctrina
dezvoltată sub imperiul Vechiului Cod civil, în mod întemeiat s-a arătat că acesta este de
esența contractului de întreținere, fiind aici mai pregnant decât la renta viageră, deoarece
obligaţia debitorului depinde nu numai de durata incertă a vieţii creditorului întreţinerii,
dar şi de "obiectul prestaţiei, variabil în funcţie de nevoile lui zilnice sau de alţi factori care

1
pot influenţa întinderea prestaţiei (starea sănătăţii celui întreţinut, costul vieţii, ş.a.)".
Atunci când elementul alea lipseşte, contractul este nul.
Contractul de întreţinere are un caracter solemn, forma autentică fiind cerută de
lege pentru încheierea lui valabilă. Astfel, potrivit art. 2255 Cod civil, contractul de
întreţinere se încheie în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute. Forma autentică
impusă de legiuitor ad validitatem este menită să atenționeze părțile contractului asupra
importanței deosebite pe care o are asumarea obligațiilor prin contractul de întreținere
pentru patrimoniile lor, asigurarea libertății și certitudinii consimțământului.
Contractul de întreţinere este translativ de proprietate, întrucât prestaţiile datorate de
întreţinător se execută în schimbul dobândirii unor bunuri sau a unui capital de orice
natură; efectul translativ de proprietate se produce ca și la contractul de vânzare-
cumpărare.
Contractul de întreținere este un contract cu executare succesivă în timp, în privința
obligației de a presta întreținerea, care trebuie executată permanent, zi cu zi, pe toată durata
vieții întreținutului.
Contractul de întreţinere este un contract intuitu personae, încheiat în considerarea
persoanei întreținătorului. Într-adevăr la acest tip de contract, cunoașterea reciprocă
adecvată, încrederea și afecțiunea reciprocă dintre părțile contractante – mai ales că de
regulă aceștia trebuie să locuiască împreună sunt cerințe fundamentale a căror îndeplinire
asigură adesea realizarea finalității urmărite de către fiecare parte prin încheierea
contractului.
Din caracterul intuitu personae al contractului, rezultă și caracterul incesibil și
insesizabil al întreținerii. În acest sens, art.2258 C.civ. prevede că “ drepturile creditorului
întreținerii nu pot fi cedate sau supuse urmăririi.”Obligația de întreținere este o obligație
de a face, strict personală și netransmisibilă.

1.2. CONDIȚIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE ÎNTREȚINERE

Condițiile de validitate ale contractului de întreținere sunt, precum în cazul oricărui

alt contract, astfel cum rezultă și din dispozițiile art.1179 C.civ., capacitatea de a contracta,
consimțământul părților, un obiect determinat și licit, o cauză licită și morală, precum și
forma solemnă.
Având în vedere caracterul oneros și translativ de proprietate al contractului de
întreținere, în temeiul art.1651 C.civ., acestuia i se aplică regulile de la contractul de
vânzare-cumpărare în ceea ce privește obligațiile înstrăinătorului. În același timp, este
important de menționat faptul că prin prevederile art.2256 C.civ., legiuitorul a prevăzut
aplicarea regulilor de la rentă viageră prevăzute de art.2243-2247, art.2249, art.2251 alin.1
și art.2252 C.civ și contractului de întreținere.
Astfel, în ceea privește modurile de constituire a obligației de întreținere,
posibilitatea constituirii obligației de întreținere pe durata vieții mai multor persoane,
posibilitatea constituirii obligației în favoarea mai multor persoane, situația constituirii
întreținerii pe durata vieții unui terț care era decedat la data încheierii contractului, ori pe
durata vieții unei persoane care era afectată de o boală letală, instituirea unui privilegiu
sau a unei ipoteci legale în vederea garantării plății obligației de întreținere, dreptul de a

2
cere rezoluțiunea contractului în cazul neconstituirii garanției și irevocabilitatea
contractului de întreținere, acestea sunt împrumutate de la contractul de rentă viageră.
Față de faptul că prin contractul de întreținere cu titlu oneros, creditorul întreținerii
încheie un act de dispoziție cu privire la bunul transmis, iar debitorul întreținerii își asumă
o obligație de a face, respectiv de a presta întreținerea, ambele părți trebuie să aibă deplină
capacitate de exercițiu. Având în vedere dispozițiile art.39 C.civ., minorul căsătorit, precum
și minorul care dobândește capacitate deplină de exercițiu anticipat, poate încheia un
contract de întreținere, atât în calitate de debitor, cât și în calitate de creditor.
În ceea ce privește contractul de întreținere cu titlu gratuit, având în vedere lipsa
contraprestației creditorului întreținut, acesta nu trebuie să aibă capacitate deplină de
exercițiu pentru a încheia, în mod valabil, contractul de întreținere, cu condiția să nu existe
o cauză de incapacitate specifică contractului de donație. În schimb, în ceea ce îl privește
pe debitorul întreținerii, acesta trebuie să aibă întotdeauna capacitate deplină de exercițiu,
întrucât din punctul lui de vedere contractul este cu titlu oneros.
Cât privește condiția consimțământului, acesta trebuie, pe de o parte, să îndeplinească
condițiile prevăzute de art.1204 C.civ., respectiv să fie serios, liber și exprimat în
cunoștință de cauză, iar pe de altă parte, să îmbrace forma autentică, sub sancțiunea
nulității absolute.
În ce privește obiectul contractului de întreținere, acesta constă în asigurarea unei
anumite întrețineri, pentru o perioadă limitată de timp sau pentru întreaga viață a
creditorului întreținerii din partea debitorului unei astfel de obligații. Obiectul
contractului de întreținere îl reprezintă transmiterea dreptului de proprietate asupra
capitalului de către creditorul întreținerii, în schimbul prestării întreținerii de către
debitorul întreținerii.
Pe lângă obiectul contractului (operațiunea juridică) și obiectul obligației (prestațiile la
care se obligă întreținutul și întreținătorul), s-ar mai putea distinge și obiectul prestației,
adică bunul la care se referă prestația. Astfel, în ceea ce privește obiectul prestației
întreținututului, dacă contractul este cu titlu oneros și, în cazul în care acesta se referă la
un bun individual determinat, acesta trebuie să existe, să fie licit, să fie posibil și să fie în
circuitul civil. Dacă întreținerea este prestată cu titlu gratuit, creditorul obligației de
întreținere nu își asumă nicio obligație. Mai mult de atât, indiferent de titlul sub care
contractează, îi este interzis să își asume obligații privind prestări de servicii.
Cât privește obiectul prestației întreținătorului, aceleași caractere pot fi aplicabile și, în
plus, condiția de a fi o faptă personală a celui care se obligă, această din urmă condiție
decurgând din caracterul intuitu personae al contractului de întreținere.
Cauza contractului de întreținere este reprezentată de motivul care determină fiecare
parte să încheie contractul, adică scopul mediat. Astfel, scopul mediat urmărit de
întreținător la încheierea contractului poate fi dobândirea capitalului pentru a-i acorda
acestuia o anumită destinație, în timp ce scopul mediat vizat de întreținut este obținerea
prestațiilor de întreținere de la întreținător. Cauza contractului de întreținere, la fel ca în
orice alt contract, trebuie să existe, să fie licită și morală.
Dacă obiectul obligaţiei beneficiarului întreţinerii poate consta în transmiterea unui
capital de orice natură, în schimb prestaţia periodică a întreţinătorului nu poate consta
decât în asigurarea în natură a întreţinerii. Clauza prin care creditorul întreţinerii se obligă
la prestarea unor servicii față de debitor sau terți este considerată nescrisă.

3
 Practic, prin contractul de întreținere se pot transmite toate categoriile de bunuri și
drepturi care pot face obliectul unui contract de vânzare-cumpărare. De cele mai multe ori
prestația caracteristică a creditorului întreținerii se realizează uno ictu.
Pot exista situații în care contractul de întreținere are mai mulți creditori și/sau mai
mulți debitori ai obligației de întreținere. În astfel de cazuri, obligația de întreținere este
indivizibilă atât activ cât și pasiv, aspect ce rezultă din dispozițiile art.2256 alin.2 C.civ..
Astfel, dacă există mai mulți creditori ai obligației de întreținere, aceasta se
consideră executată doar dacă toți creditorii au primit întreținerea cuvenită. Neexecutarea
față de unul dintre creditori poate atrage rezoluțiunea întregului contract. În cazul
pluralităţii de debitori, oricare dintre ei poate fi obligat să execute prestaţia întreţinerii, dar
şi prestarea întreţinerii de oricare dintre ei este liberatorie pentru ceilalţi.
În cazul unui singur debitor al obligației de întreținere dacă acesta decedează și vor
fi mai mulți moștenitori acceptanți, aceștia vor fi obligați în solidar să presteze întreținerea
datorată de autorul lor.
De exemplu, întreținerea a fost constituită în favoarea a doi soți. La decesul unui
dintre soți, întreținerea se va executa în continuare în favoarea soțului supraviețuitor iar
obligația de întreținere va înceta numai atunci cân decedează și acesta.
Contractului de întreținere i se aplică unele dispoziții de la contractul de rentă
viageră. Astfel, este lovit de nulitate absolută contractul care constituie o întreținere pe
durata vieții unui terț care era decedat în ziua încheierii contractului. Este de asemenea
lovit de nulitate contractul de întreținere cu titlu oneros urmat de decesul creditorului care
suferea de o boală la momentul încheierii contractului într-un interval de 30 zile de la data
respectivă. Este necesar ca decesul să fi intervenit din cauza bolii de care suferea
întreținutul și nu din alte cauze.

Secţiunea a II-a. EFECTELE CONTRACTULUI DE ÎNTREŢINERE

2. 1. Obligaţiile părţilor
În cazul în care contractul de întreținere este cu titlu gratuit, în general, creditorul
întreținerii nu are obligații față de debitorul întreținător, cu excepția obligației impuse
donatarului, dacă îmbracă forma juridică a donației, denumită în mod tradițional de
„recunoștință”. Contractul de întreţinere, constituit cu titlu oneros, fiind un contract
sinalagmatic, naşte obligaţii în sarcina ambelor părţi, atât a întreţinutului, cât şi a
întreţinătorului.
A. Obligaţiile creditorului întreţinerii (întreţinutul)
În cazul în care contractul de întreținere este cu titlu oneros, respectiv dacă
întreținutul s-a obligat față de întreținător să îi transmită acestuia un anumit bun în
schimbul întreținerii, el are aceleași obligații ca și vânzătorul în contractul de vânzare-
cumpărare. Cu toate acestea, spre deosebire de contractul de vânzare-cumpărare, în cazul
căruia regula este că executarea obligațiilor de către vânzător trebuie să fie simultană cu
executarea obligațiilor de către cumpărător, iar partea care nu își îndeplinește o obligație
nu este în drept să îi pretindă celeilalte să își execute obligația corelativă, fără o convenție
contrară, în cazul contractului de întreținere cu titlu oneros, creditorul întreținerii își
îndeplinește, de regulă, obligațiile, anterior executării obligațiilor de către debitorul
întreținător.

4
 Întreținutul are obligația de a transfera proprietatea bunului, de a preda bunul, de
a-l păstra și conserva până la predare, de a-l garanta pe întreținător pentru evicțiune și
pentru viciile ascunse ale bunului.
B. Obligaţiile debitorului întreţinerii (întreţinătorul)
Întreţinătorul are obligaţia de a asigura prestarea întreţinerii, obligaţie care este o
obligaţie de a face ce trebuie să se execute în natură, până la decesul beneficiarului
întreţinerii.
Întreținătorul are obligația de a asigura prestarea întreținerii, obligație de a face ce
trebuie să se execute zilnic, pe perioada determinată în contract, dacă e pe perioadă
determinată, sau pentru toată durata vieții creditorului întreținerii, dacă prin contract nu
s-a prevăzut durata întreținerii ori s-a prevăzut numai caracterul viager al acesteia.
Locul prestării întreținerii este cel stabilit de către părți, iar în lipsa unei clauze
contractuale, se consideră a fi la domiciliul întreținutului.
Chiar dacă bunul care a constituit capitalul, dacă întretinerea a fost constituită cu
titlu oneros, a pierit partial sau total ori și-a diminuat valoarea, dintr-o cauză pentru care
creditorul întretinerii nu este ținut să răspundă, întretinerea continuă să fie datorată în
aceeași măsură.
În cazul unei pluralităţi de creditori, conţinutul creanţei de întreţinere trebuie stabilită
pentru fiecare creditor în parte, necesităţile fizice şi spiritule ale acestora putând fi foarte
diferite. Totuşi, alin. (1) al art. 2257 C.civ. introduce şi un alt criteriu ce trebuie avut în
vedere atunci când se stabileşte întinderea obligaţiei de întreţinere: valoarea capitalului
înstrăinat de creditor debitorului în schimbul prestării întreţinerii. Astfel, întreţinătorul nu
va putea justifica o eventuală neexecutare sau scădere a valorii întreţinerii prin faptul că
valoarea întreţinerii prestate a depășit cu mult valoarea dreptului transmis. Întreţinătorul
nu se va putea libera de datoria ce îi incumbă nici chiar dacă s-ar obliga să restituie tot
ceea ce a primit în temeiul contractului, renunţând la a-i fi restituită contravaloarea
prestaţiilor efectuate de el. Numai consimţământul întreţinutului îl poate elibera pe
debitor de executarea obligaţiei de întreţinere.
Referitor la conţinutul concret al obligaţiei de întreţinere, părţile pot să îl determine,
enumerând limitativ sau exemplificativ modalităţile de îndeplinire a obligaţiei. Alineatul
(2) al art. 2257 C.civ. aduce precizările necesare desfăşurării corecte acestui proces de
interpretare a voinţei părţilor, prin enumerarea exemplificativă a principalelor repere ale
conţinutului obligaţiei întreţinătorului: hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, menaj, folosinţa
unei locuinţe corespunzătoare, îngrijirile şi cheltuielile necesare în caz de boală.
Considerăm că această enumerare făcută de legiuitor este exemplificativă și nu limitativă.
Î̂n acelaşi timp, este important de sesizat că au fost omise de legiuitor nevoile spirituale ale
întreţinătorului, care, astfel cum deja s-a sesizat în doctrină, vor face și pentru viitor,
obiectul obligaţiei de întreţinere, cu atât mai mult cu cât dispozițiile alin.2 ale art. 2257
C.civ. au caracter exemplificativ, iar nu limitativ.
Având în vedere că dispoziţiile alin. (2) ale art.2257 C.civ. au caracter dispozitiv,
părţile contractante sunt libere să moduleze după cum apreciază conţinutul obligaţiei de
întreţinere, prin extinderea sau restrângerea acestuia, concluzie valabilă şi pentru alin. (3),
care instituie pentru întreţinător obligaţia înmormântării întreţinutului în cazul întreţinerii
viagere sau a decesului survenit în perioada de executare a contractului.

5
 În ce priveşte calitatea întreţinerii, doctrina a apreciat că modul de viaţă al
creditorului întreţinerii ulterior încheierii contractului, chiar dacă nu cunoaşte o
ameliorare, trebuie să se situeze cel puţin măcar la nivelul anterior contractului.
Înmormântarea se va face cu respectarea ritualurilor religioase dorite de întreţinut sau
prescrise de cultul căruia îi aparţine acesta.
Obligația de întreținere este o obligaţie de a face, succesivă și prezintăcaracter
alimentar, motiv pentru care, în caz de neexecutare, debitorul este de drept în întârziere.
Cu referire la caracterul succesiv și cotidian al obligației de întreținere, în practică s-
a reținut că natura obligației de întreținere presupune îndeplinirea ei cu bună-credință, cu
atât mai mult cu cât modul de executare este lăsat la aprecierea debitorului, nefiind fixat în
contract, de altfel, datorită caracterului cotidian al executării prestației, nici nu s-ar putea
prevedea de ce anume va avea nevoie în viitor ca hrană, îmbrăcăminte, medicamente etc.
beneficiarul sau ce îngrijiri de altă natură va necesita în caz de boală sau la bătrânețe. Prin
definiție, obligația de întreținere este cu executare succesivă, deci prestațiile se vor face la
diferite intervale de timp, astfel încât să corespundă ritmului nevoilor curente ale
beneficiarului (chiar și prezența zilnică a debitorului în domiciliul familiei întreținutului
pentru asigurarea acestor nevoi).
Din prevederile art. 2261 alin.1 C.civ., rezultă că obligația de întreținere este
transmisibilă mortis causa, însă nu și dreptul la întreținere. Cu toate acestea, este transmisibilă
numai obligația de întreținere neexecutată la momentul decesului întreținutului.
În schimb, având în vedere caracterul intuitu personae al întreţinerii, art. 2258 C.civ.
interzice cesiunea creanţei de întreţinere, aceasta neputând opera nici total şi nici parţial,
în legătură doar cu anumite componente ale sale.
Indiferent dacă întreținerea este consimţită cu titlu gratuit sau cu titlu oneros,
prestația datorată nu poate fi suspusă urmăririi silite de către creditorii întreţinutului,
aceştia având deschisă doar calea revocării contractului sau a introducerii acţiunii oblice,
conform art. 2259 C.civ.
Astfel, creditorii întreţinutului trebuie protejaţi, atunci când acesta îşi diminuează
patrimoniul prin înstrăinarea unui/unor bunuri în schimbul primirii întreţinerii ce nu
poate face obiectul urmăririi silite. Totodată, creditorii întreţinătorului trebuie protejaţi
când acesta îşi asumă o obligaţie de întreţinere cu titlu gratuit sau în condiţii de natură să
îi creeze sau mărească o stare de insolvabilitate.În aceste condiţii, ambele categorii de
creditori pot intenta acţiunea revocatorie, obţinând efectele specifice acesteia.
În plus, creditorii personali ai întreţinutului pot cere pe calea acţiunii oblice
executarea obligaţiei de întreţinere de către întreţinător pentru a degreva patrimoniul
debitorului lor de cheltuielile necesare traiului zilnic, desigur, în măsura în care intervine o
neexecutare din partea întreţinătorului.
Trebuie menționat că dispoziţiile art.2259 C.civ.au caracter derogatoriu de la regula
de drept comun, care nu permite creditorilor exercitarea drepturilor şi acţiunilor care sunt
strâns legate de persoana debitorului.
În caz de deces al întreținutului, moștenitorii acestuia nu pot cere executarea în
continuare a prestației de întreținere și nici ca prestațiile scadente, dar neexecutate în
timpul vieții întreținutului, să se execute în favoarea lor, datorită caracterului intuitu
personae al contractului de întreținere.
Cu toate că obligaţia de întreţinere trebuie executată în natură, pe parcursul

6
derulării contractului, pot apărea situaţii când, dependent sau independent de voinţa
părţilor, executarea în natură a obligaţiei nu mai este posibilă.
După cum s-a arătat și în literatura juridică, cauzele care pot conduce spre această
situaţie pot fi dintre cele mai diferite: schimbarea domiciliului uneia dintre părţi, cu
consecinţa mutării acesteia într-o altă localitate, diferende între părţile contractante,
refuzul creditorului de a primi întreţinerea etc.
În acest sens, alin. (1) al art. 2261 Cod civil menţionează decesul întreţinătorului
drept cauză de transformare în bani a obligaţiei de întreţinere. În atare situaţii, se poate
proceda la înlocuirea obligaţiei, în sensul că întreţinerea nu se va mai presta în natură, ci
prin plata periodică a unor sume de bani. După cum presupune sau nu intervenţia
instanţei de judecată, transformarea obligaţiei de întreţinere poate fi judiciară sau
extrajudiciară.
În ceea ce privește transformarea judiciară a obligației de întreținere, instanţa de
judecată poate fi învestită cu o cerere de transformare în bani a obligaţiei de întreţinere, fie
de către întreţinut, fie de către întreţinător. În cazul în care calitatea de reclamant o are
întreţinutul, instanţa va admite cererea în cazul în care constată, pe baza probelor
administrate în condiţii de contradictorialitate, că executarea în natură nu mai este posibilă
datorită atitudinii culpabile a debitorului. Dacă instanţa va constata culpa reclamantului-
creditor, cererea acestuia va fi respinsă.
Ca urmare a admiterii cererii de transformare în bani a obligaţiei de întreţinere,
raporturile dintre părți vor fi guvernate de regulile aplicabile contractului de rentă
viageră, iar debitorul va fi obligat să plătească, sub forma unor prestaţii periodice, o sumă
de bani, cu titlu de rentă. În ceea ce priveşte cuantumul sumei ce urmează a fi plătită
periodic, acesta se stabileşte, pe bază de probe, în funcţie de nivelul real al întreţinerii de
care are nevoie creditorul.
Având în vedere, pe de o parte, că necesităţile de întreţinere ale debitorului nu pot
fi aceleaşi pe tot parcursul executării contractului, dar și, pe de altă parte, evoluţia costului
vieţii, cuantumul sumei de bani stabilite de către instanţă poate fi modificat, la cererea
părţii interesate, în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al art. 2261 C.civ..
În ceea ce privește transformarea extrajudiciară, în baza principiului autonomiei de
voinţă, părţile contractante sunt libere ca, prin acordul lor, să modifice obligaţia de
întreţinere, înlocuind-o cu o obligaţie de plată periodică a unei sume de bani.
Art. 2260 Cod civil consacră un caz special de revocare a contractului de întreținere:
contractual de întreținere este revocabil în folosul persoanelor cărora creditorul întreținerii
le datorează alimente în temeiul legii dacă, prin efectul contractului el s-a lipsit de
mijloacele necesare îndeplinirii obligației de a asigura alimentele, chiar dacă nu există
fraudă din partea debitorului întreținerii și indiferent de momentul în care s-a încheiat
contractul.
Instanța de judecată poate, chiar și din oficiu, însă numai cu acordul debitorului
întreținerii, în loc să dispună revocarea contractului să îl oblige pe acesta să asigure
alimente persoanelor față de care creditorul are o astfel de obligație legală, fără ca în acest
mod să fie diminuate prestațiile datorate creditorului întreținerii.

7
 Încetarea și rezoluțiunea contractului de întreținere
În ceea ce privește încetarea contractului de întreținere, trebuie să distingem după
cum contractul de întreținere este încheiat pe durată determinată sau are caracter viager
ori nedeterminat.
În primul caz, potrivit art.2263 alin.1 din Codul civil contractul de întreținere
încheiat pe durată determinată încetează la expirarea acestei durate, cu excepția cazului în
care creditorul întreținerii decedează mai devreme, când contractul încetează la această
din urmă dată.
În cel de-al doilea caz, dacă durata contractului nu a fost prevăzută sau s-a prevăzut
numai caracterul viager al întreținerii, atunci contractul va înceta la data decesului
întreținutului.
În situația în care întreținerea a fost constituită pe durata vieții mai multor
persoane, contractul de întreținere va înceta, în lipsă de stipulație contrară, la data la care
decedează ultima dintre aceste persoane.
Încetarea contractului de întreținere poate interveni și în urma acordului de voință
al părților (mutuus disensus), fără să existe obligația pentru părți de a arăta cauza pentru
care doresc ca întreținerea să nu mai producă efecte pentru viitor.
Pe lângă aceste cazuri, art.2263 C. civ. prevede și două cazuri subiective de încetare
a contractului de întreținere, datorate fie comportamentului uneia dintre părți care face
imposibilă executarea contractului în condiții conforme bunelor moravuri, fie în cazul
neexecutării fără justificare a obligației de întreținere.
Pentru aceste două motive subiective, partea interesată, și care nu se află în culpă,
poate să solicite instanței doar pronunțarea rezoluțiunii judiciare. Rezoluţiunea
contractului va putea fi declarată doar de către instanţa de judecată, fără ca părţile să poată
insera o clauză contractuală care să atragă rezoluţiunea unilaterală a întreţinerii în cazul în
care vreuna dintre cele două ipoteze expuse ar deveni incidentă pe parcursul executării
contractului. Dacă totuşi părţile contractante inserează o astfel de clauză, atunci aceasta va
fi considerată ca nescrisă, notificarea scrisă a debitorului fiind lipsită de orice efect juridic.
În același timp, în ipoteza în care instanţa a fost învestită cu o acţiune în
rezoluţiunea contractului întemeiată pe prevederile art.2263 alin. 2 şi 3 C.civ, pârâtul nu va
putea împiedica admiterea acţiunii printr-o ofertă de întreţinere făcută după introducerea
acţiunii.
Temeiul juridic al rezoluțiunii îl constituie reciprocitatea și interdependența
obligațiilor ce le revin părților contractante prin încheierea contractului sinalagmatic. În
ciuda faptului că acest contract este cu executare succesivă din perspectiva executării
obligațiilor întreținătorului, legiuitorul a ales să reglementeze în cazul acestuia
aplicabilitatea rezoluțiunii, iar nu a rezilierii.
În ceea ce priveşte semnificaţia sintagmei bune moravuri, în literatura juridică s-a
arătat că aceasta vizează acele conduite, comportamente, reacţii, relaţii socio-umane
calificate ca fiind pozitive de morala societăţii chemată să sancţioneze conduita culpabilă a
uneia dintre părţi. Acţiunea în rezoluţiunea contractului va putea fi promovată, în această
primă ipoteză, fie de către creditorul, fie de către debitorul întreţinerii.
Referitor la cel de-al doilea motiv de rezoluțiune a contractului de întreținere
constând în neexecutarea sau executarea coresăunzătoare a obligației de întreținere este de
precizat faptul că acestea nu trebuie să se datoreze conduitei întreținutului.