Sunteți pe pagina 1din 34

Contracte de intermediere profesional

Mandatul profesional

Sectiunea 1
Contractul de mandat

1. Generalitati

1. Figura juridica a contractului de mandat este, traditional, modelul pe baza caruia se explica sau la
care legea trimite atunci cind sunt in discutie tehnici juridice de reprezentare in contracte sau, mai
larg, de reprezentare in crearea si executarea de raporturi juridice. Desi Codul civil reglementeaza
disctinct reprezentarea, ca mecanism juridic prin care, in fapt, un contract este incheiat de
reprezentant, dar in drept, contractul este considerat incheiat de reprezentat, o serie intreaga de
institutii sunt in continuare tributare conceptiei clasice dupa care mandatul este formula juridica tipica
si predilecta a reprezentarii. Astfel, raportul juridic dintre persoana juridica si organele sale de
administrare, raportul juridic dintre societate (simpla sau cu personalitate juridica) si administratorii
sai, raportul juridic dintre fiduciar si beneficiar si raportul juridic dintre administratorul bunurilor si
proprietarul acestora sunt grefate sau dezolvate, toate, pe osatura contractului de mandat, care este,
prin norme de trimitere, dreptul comun al tuturor acestor institutii reglementate in Codul civil.
Dincolo de aceasta optiune (pentru contractul de mandat, in defavoarea institutiei reprezentarii), a
carei logica ne scapa, trebuie observat ca mandatul poate contine sau nu puterea de reprezentare, ceea
ce inseamna, implicit, ca nu mandatul, in genere, este dreptul comun pentru aceste institutii
reglementate de Codul civil, ci mandatul cu reprezentare. Intr-adevar, reprezentarea este numai de natura,
nu si de esenta mandatului si, de aceea, mandatul poate fi cu sau fara reprezentare, asa cum rezulta expres
din art. 2011 Cciv.

Definitia data de art. 2009 Cciv este o definitie generica, aplicabila atit mandatului cu reprezentare, cit
si mandatului fara reprezentare. De aceea, in acest text nu se face distinctia intre mandatul cu
reprezentare si cel fara reprezentare. Mandatul are ca obiect incheierea de catre mandatar, pe seama
mandantului, a unuia sau mai multor acte juridice. De aici rezulta ca ceea ce este esential pentru
mandat si, totodata, comun celor doua tipuri de mandat, este faptul ca, juridic, actele incheiate de
mandatar afecteaza patrimoniul mandantului, intrucit aceste acte sunt incheiate pe seama sa.

Mandatul poate fi cu reprezentare, atunci cnd actul juridic se incheie nu numai pe seama
mandantului, ci si in numele acestuia. Mandatul poate fi fara reprezentare, atunci cind actul juridic se
incheie de catre mandatar in nume propriu, dar pe seama mandantului. In cazul mandatului fara
reprezentarte, in raporturile cu tertii contractanti, persoana mandantului este fie oculta, fie irelevanta,
intrucit tertii nu intra in raporturi juridice cu mandantul, ci cu mandatarul.

Mandatul cu reprezentare este considerat dreptul comun pentru contractul de mandat si este
reglementat de art. 2013- 2038 C.civ. In schimb, mandatul fara reprezentare este o specie de mandat.
Art. 2039-2071 Cciv reglementeaza aspectele generale precum si diferitele specii de mandat fr
reprezentare (comision, consignatie si expeditie; acestea din urma sunt considerate varietati de
comision).

2. Art. 2009 Cod civil inlocuieste nu numai art. 1532 Codul civil de la 1864 conform caruia mandatul
este un contract in puterea caruia o persoana se obliga, fara plata, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care
a primit insarcinarea, ci si art. 374 din Codul comercial conform caruia Mandatul comercial are ca obiect
tratarea de afaceri comerciale pe seama si pe socoteala mandantului. In ambele tipuri de reglementare
anterioara, mandatul era considerat un contract cu un dublu caracter intuitu personae. Aceasta viziune a
fost pastrata si de actuala reglementare.
Contracte de intermediere profesional


Importanta eliminarii distinctiei mandat civil mandat comercial este data de faptul ca, odata cu
adoptarea conceptiei moniste, integratoare, asupra dreptului privat roman, mandatul reglementat de
art. 2009 si urmatoarele va reprezenta dreptul comun atat pentru persoanele fizice ce apeleaza
ocazional la un mandat pentru a incheia un act juridic (probabil o data in viata), cat si pentru
profesionistii care uziteaza de aceasta forma de reprezentare in contracte (probabil zilnic), dar si
pentru organele de administrare ale persoanei juridice, administratorii societatilor, reprezentantii
salariatilor ori liderii sindicali (pentru negocierea contractelor colective de munca cu angajatorii) etc.

3. In definitia mandatului data de Codul civil de la 1864 se prevedea expres, la art. 1532, ca mandatul
este un contract in puterea caruia o persoana se obliga, fara plata, de a face ceva pe seama unei alte
persoane de la care a primit insarcinarea. Art. 1534 Codul civil de la 1864 instituia prezumtia
gratuitatii mandatului, prevazand ca mandatul este fara plata cand nu s-a stipulat contrariul. Codul
comercial, la art. 374 alin. (2) arata ca mandatul comercial nu se presupune a fi gratuit. Astfel, in
ceea ce privea actele juridice incheiate de simplii particulari, adica raporturile juridice care cadeau sub
incidenta Codului civil, mandatul era prezumat a fi dat cu titlu gratuit, iar in ceea ce privea raporturile
juridice dintre comercianti, care cadeau sub incidenta Codului comercial, mandatul era prezumat a fi
cu titlu oneros. Ambele prezumtii erau relative, putind fi rasturnate prin proba contrara.

Actualul Cod civil pastreaza aceleasi tipuri de prezumtii. Daca mandatul este un contract intre doua
persoane fizice, el este prezumat a fi cu titlu gratuit. Daca, insa, mandatul este un contract incheiat
pentru acte de exercitare a unei activitati profesionale, atunci mandatul este prezumat a fi dat cu
titlu oneros. In ambele situatii, caracterul relativ al prezumtiei este de la sine inteles. Conform tezei a
doua a alin. (1) art. 2010 Cciv, prezumtia gratuitatii mandatului se poate rasturna daca se dovedeste ca
mandatul a fost dat pentru exercitarea unei activitati profesionale.

4. Textul prin care Codul civil instituie prezumtia relativa a onerozitatii mandatului profesionistilor
vorbeste de o exercitare a unei activitati profesionale. Pentru claritate, aceasta sintagma trebuie corelata
cu notiunea de exploatare a unei intreprinderi, reglementata la art. 3 C.civ. Din analiza coordonata a
acestor texte rezulta ca nu se defineste expres ce se intelege prin exercitarea unei activitati profesionale, la
fel cum nu se defineste in mod direct nici profesionistul, nici intreprinderea. Singura notiunea
definita, la care trebuie raportate toate celelalte notiuni mai sus amintite, este exploatarea unei
intreprinderi, adica exercitarea sistematic, de ctre una sau mai multe persoane, a unei activiti
organizate ce const n producerea, administrarea ori nstrinarea de bunuri sau n prestarea de
servicii, indiferent dac are sau nu un scop lucrativ.

Logic ar fi fost ca textul sa prevada prezumtia de caracter onoros al contractului de mandat in toate
cazurile in care este implicat un profesionist. Textul restringe nejustificat incidenta prezumtiei la
situatia in care mandatul este dat pentru exercitiul unui activitati profesionale, adica pentru cazul in
care un mandatar exercita o parte sau toate activitatile profesionale ale profesionistului, nu si pentru
cazul in care un profesionist ar fi mandatar pentru un simplu particular. In mod evident, mandatul
este oneros daca mandatul este incheiat intre profesionisti. Dar in cazul in care mandatul este incheiat
intre un profesionist si un simplu particular, mandatul presupune obligatoriu o contraprestatie, adica
remunerarea mandatarului ? Este greu de presupus ca un profesionist ar face acte cu titlu gratuit, mai
ales persoanelor fizice. De aceea, prin analogie, s-ar putea ajunge la concluzia ca ori de cite ori este
implicat un profesionist, mandatul este prezumat a fi dat cu titlu oneros. Cu toate acestea, avand in
vedere ca exploatarea unei intreprinderi, deci dobandirea calitatii de profesionist, nu este conditionata
de obtinerea unui profit, se poate sustine ca mandatul intre profesionisti nu trebuie sa implice
intotdeauna o contraprestatie. De altfel, in mod justificat, prezumtia de onerozitate a mandatului
profesionistului este relativ, si nu absoluta.

Contracte de intermediere profesional

5. Art. 2010 alin. (2) Cciv prevede c atunci cand mandatul acordat este cu titlu oneros, iar
remuneratia mandatarului nu este stabilita prin contract, ea urmeaza a fi stabilita potrivit legii,
uzantelor sau dupa valoarea serviciilor prestate, iar in cazul in care partile nu cad de acord asupra
acestei valori, oricare dintre ele se poate adresa instantei judecatoresti cu o actiune avand ca obiect
stabilirea remuneratiei.

Art. 1 din Codul civil stabileste ca izvoarele dreptului civil sunt legea, uzanele i principiile generale
ale dreptului. Regula consacrata in art. 1 alin. (2) C.civ. este ca in cazurile neprevzute de lege se
aplic uzanele, iar n lipsa acestora, dispoziiile legale privitoare la situaii asemntoare, iar cnd nu
exist asemenea dispoziii, principiile generale ale dreptului. Alin. (3) al aceluiasi articol prevede ca n
materiile reglementate prin lege, uzanele se aplic numai n msura n care legea trimite n mod
expres la acestea.

Codul civil reglementeaza, la art. 1233 si urm., modul in care se determina pretul intre profesionisti in
cazul omisiunii stipulatiei relative la pret sau la modalitatea de determinare a lui, precum si modul in
care se face raportarea la un factor (criteriu) de referinta. Astfel, conform art. 1233 Cciv, dac un
contract ncheiat ntre profesioniti nu stabilete preul i nici nu indic o modalitate pentru a-l
determina, se presupune c prile au avut n vedere preul practicat n mod obinuit n domeniul
respectiv pentru aceleai prestaii realizate n condiii comparabile sau, n lipsa unui asemenea pre, un
pre rezonabil. Conform art. 1234 Cciv, atunci cnd, potrivit contractului, preul se determin prin
raportare la un factor de referin, iar acest factor nu exist, a ncetat s mai existe ori nu mai este
accesibil, el se nlocuiete, n absena unei convenii contrare, cu factorul de referin cel mai
apropiat.

Asadar, pretul in contractele dintre profesionisti poate sa lipseasca, fara a insemna ca aceasta omisiune
determina invalidarea contractului. In contractele dintre profesionisti, pretul exista chiar si daca nu
exista (nu este expres stipulat), intrucit el se determina in baza prezumtiei pretului obisnuit (curent)
sau, in lipsa, a pretului rezonabil. Pretul obisnuit (curent) sau pretul rezonabil este, el insusi, o uzanta,
aplicabila si in cazul contractului de mandat, intrucit poate fi considerat uzanta la care se refera art.
2010 Cciv. Asadar, in lipsa unei remuneratii stipulate in contract, se aplica remuneratia obisnuita
(curenta) in tipul de afaceri sau activitati prestate de mandatar, iar in lipsa, o remuneratie rezonabila.
Daca remuneratia curenta este usor de stabilit, prin raportare la piata in care isi desfasoara activitatea
mandatarul, remuneratia rezonabila este mai greu de stabilit si, in orice caz, ea va fi stabilita pe cale
judiciara. O simpla trimitere la pretul obisnuit (curent) sau la cel rezonabil ar fi fost suficient de
precisa si de natura a inlatura incertitudinile ce ar fi putut reiesi din coordonarea art. 2010 cu art. 1
Cciv. In orice caz, in situatia neintelegerii asupra cuantumului remuneratiei, partile sunt, practic,
invitate la litigiu, intrucit textul prevede ca actiunea in instanta pentru stabilirea remuneratiei se
prescrie in acelasi timp cu actiunea pentru plata remuneratiei. Adica, invariabil, neintelegerile asupra
remuneratiei sfirsesc cu o actiune in instanta. Este interesant de observat ca, desi se poate considera
ca este vorba de doua actiuni distincte (actiunea pentru stabilirea cuantumului remuneratiei si actiunea
pentru plata mandatului), ambele se prescriu in acelasi termen. Din art. 2010 alin.4 Cciv rezulta ca,
practic, cele doua termene de prescriptie se suprapun, de unde concluzia ca, pentru a nu pierde
dreptul la plata remuneratiei, mandatarul trebuie sa ceara in acelasi timp, cu acelasi prilej, si stabilirea
remuneratiei dupa criteriul pretului curent (sau al altor uzante, daca exista), si plata acesteia.

6. Conform art. 2.011 Cciv, mandatul este cu sau fr reprezentare.

6.1. Conform Codului civil de la 1864, mecanismul juridic al reprezentarii se explica doctrinar si
jurisprudential plecand de la efectele contractului de mandat clasic, prin natura sa un contract care
prezuma reprezentarea. Reprezentarea in contracte este reglementata, in actualul Cod civil, in materia
regulilor generale ale actului juridic (art. 1295-1314 Cciv). Un act juridic se poate incheia faptic (direct,
Contracte de intermediere profesional

nemijlocit) de catre parti, dar si de catre reprezentantii lor. Efectele actului juridic incheiat nu direct
(nemijlocit) intre parti ci, faptic, de reprezentanti acestora, se produc in patrimoniul partilor
reprezentate. Reprezentarea poate rezulta din mai multe tipuri de contracte, figuri juridice sau
constructii legale, mandatul fiind doar unul dintre acestea. Reprezentarea este mecanismul juridic,
tehnica juridica, iar diferitele contracte sau figuri juridice prin care reprezentarea se pune in practica
sunt instrumentele acestui mecanism. In actualul Cod civil, reprezentarea beneficiaza de o
reglementare generica si distincta, instrumentele acesteia fiind multiple: mandatul cu reprezentare,
agentia, intermedierea simpla, exercitiul capacitatii juridice a persoanei juridice prin organele sale de
administrare etc. Institutii care contin ideea de reprezemtare, similare sau chiar grefate pe institutia
mandatului cu reprezentare, sunt si fiducia sau administrarea bunurilor.

De esenta reprezentarii este imputernicirea, actul juridic unilateral sau statutar care reprezinta vointa
principalului de a fi reprezentat, dar si dovada calitatii de reprezentant in relatiile cu tertii.

In ceea ce priveste efectele reprezentarii, art. 1296 Cciv prevede ca, daca acordul este incheiat de
reprezentant in limitele imputernicii, n numele reprezentatului, acesta produce efecte direct ntre
reprezentat i cealalt parte. Art. 1297 Cciv prevede c daca acordul este ncheiat de reprezentant n
limita puterilor conferite, atunci cnd terul contractant nu cunotea i nici nu ar fi trebuit sa cunoasc
faptul c reprezentantul aciona n aceast calitate, acordul i oblig numai pe reprezentant i pe ter,
dac prin lege nu se prevede altfel. Art. 1297 alin. (2) C.civ. prevede c dac reprezentantul, atunci
cnd contracteaz cu terul n limita puterilor conferite, pe seama unei ntreprinderi, pretinde c este
titularul acesteia, terul care descoper ulterior identitatea adevratului titular poate s exercite i
mpotriva acestuia din urm drepturile pe care le are mpotriva reprezentantului. Aceasta regula era
demult consacrata in materia societatilor comerciale, iar acum este extinsa tuturor intreprinderilor.
Trebuie precizat ca, in sistemul Codului civil, si o persoana fizica poate fi titularul unei intreprinderi.

6.2. Reprezentantul este un intermediar intre principal (reprezentat) si tertii co-contractanti ai acestuia.
Cu toate acestea, reprezentarea nu este de esenta intermedierii, ci doar de natura sa, intrucat legea
reglementeaza forme speciale de intermediere care nu includ reprezentarea, ci fie numai negocierea,
fie scindarea efectelor contractului incheiat cu tertii intre efecte ce se produc in relatiile dintre
principal si intermediar si efecte ce se produc in relatiile dintre intermediar si tert, intre principal si tert
neproducandu-se, de regula, efecte. In dreptul nostru, intermedierea este implementata printr-o
multitudine de figuri juridice mandat (care poate fi cu sau fara reprezentare), agentie, intermediere
pura si simpla, intermediere ocazionala. Intermedierea este echivalentul notiunii de agency din dreptul
anglo-saxon. Contractul de agency da dreptul agentului fie doar sa negocieze acte juridice pentru
principal, fie sa negocieze si sa incheie acte juridice in numele si pe seama principalului. Reprezentarea
este numai de natura, nu si de esenta intermedierii. De regula, intermediarul reprezinta principalul.

6.3. Mandatul propriu-zis, adica mandatul cu reprezentare, confera mandatarului dreptul de a incheia
acte juridice in numele si pe seama mandantului, iar mandatul fara reprezentare confera mandatarului
dreptul de a incheia acte juridice in nume propriu, dar pe seama mandantului. Regimul juridic al
mandatului cu reprezentare este format din dispozitiile cu caracter general referitoare la mandat (art.
2009 2012 Cciv), de dispozitiile referitoare la reprezentarea in contracte (art. 1295 1314 Cciv) si
de dispozitiile exprese referitoare la mandatul cu reprezentare (art. 2013 2039 Cciv). Regimul juridic
al mandatului fara reprezentare este compus din regimul juridic general al mandatului (inclusiv cel
care se refra la mandatul cu reprezentare), ca drept comun, completat cu dispozitiile exprese
referitoare la mandatul fara reprezentare (art. 2039 2071 Cciv). Desi mandatul fara reprezentare este
o specie a mandatului, el este genul pentru cele trei specii ale sale reglementate in Codul civil:
comisionul, consignatia si expeditia (acestea din urma fiind considerate drept varietati de comision).

Contracte de intermediere profesional

6.4. Reprezentarea, in sensul de putere a mandatarului de a angaja juridic mandantul, este prezumata.
Astfel, conform art. 2012 alin.1 Cciv, daca din imprejurari nu rezulta altfel, mandatarul il reprezinta pe
mandant la incheierea actelor cu care a fost imputernicit; actele astfel incheiate sunt nu numai pe
seama mandantului, ci ci in numele sau. Cu toate acestea, intrucit tertul co-contractant are dreptul la a
solicita dovada puterii de reprezentare (imputernicire sau procura), este evident ca in lipsa unei astfel
de dovezi, care nu poate sa fie decit expresa, constatata printr-un inscris, contractul de mandat trebuie
sa contina referiri exprese la puterea de reprezentare.
In cazul mandatului cu reprezentare, executarea contractului de mandat prin incheierea actului avut in
vedere determina crearea unui raport juridic direct intre mandant si tertul cocontractant (actul juridic
preconizat se incheie in fapt de catre mandatar, dar in drept el se considera incheiat de catre
mandant), in timp ce, in cazul mandatului fara reprezentare, anterior reglementat in Codul comercial
sub forma contractului comision, aceasta legatura juridica directa intre mandant si tert nu exista.
Comisionarul actioneaza pe seama comitentului, dar incheie actul juridic in nume popriu. Efectele
actului astfel incheiat se produc in patrimoniul comitentului, dar nu si in persoana lui, ci in persoana
comisionarului.

Mandatul cu reprezentare, fiind un contract, semnifica reprezentarea conventionala. Lipsa mandatului
sau depasirea limitelor acestuia nu-l obliga pe mandant, cu exceptia increderii cu buna-credinta a
tertului in calitatea de mandatar a celui cu care a contractat (mandatul aparent) sau a cazului in care,
ulterior incheierii actului, persoana vizata ratifica actul. Intrucat raportul juridic ce rezulta din
contractul incheiat cu tertul cocontractant se naste direct intre mandant si tertul cocontractant,
mandatul cu reprezentare nu reprezinta o exceptie de la principiul relativitatii efectelor contractului.

6.5. Mecanismul mandatului cu reprezentare sta la baza ideii de reprezentare legala. Persoana juridica
isi exercita drepturile si isi asuma obligatiile prin organele sale, iar persoana fizica lipsita de capacitate
de exercitiu, prin reprezentantul sau legal. Reprezentantul legal este un mandatar ale carui atributii
sunt determinate mai intai de lege si, in completare, de dispozitiile legale referitoare la mandat,
inclusiv cele referitoare la depasirea limitelor mandatului. In anumite cazuri, reprezentantul legal este
un mandatar legal si conventional deopotriva. Este cazul administratorilor societatilor comerciale
carora li s-a conferit puterea de reprezentare a societatii.

7. Mandatul cu reprezentare se exercita in baza unei puteri de reprezentare, asa cum rezulta din art.
2012 Cciv.

Din moment ce denumirea marginala a art. 2012 Cciv evoca notiunea de putere, desi din contract
rezulta drepturi si obligatii, este necesara o diferentiere terminologica intre notiunea de putere si
notiunea de drept. Drepturile rezulta, dupa caz, din lege sau din contract. In toate cazurile, acestea
sunt facultati ce apartin in mod originar sau derivat titularilor lor. Puterile semnifica exercitiul unor
drepturi care nu apartin decit in fapt unei persoane sau colectivitati, in numele si pe seama caruia
imputernicitul (detinatorul puterii) are posibilitatea de a actiona. Imputernicitul, reprezentantul legal
sau detinatorul puterii nu exercita drepturile proprii, ci pe cele ale reprezentatului (mandant, persoana
juridica, popor), motiv pentru care el este dator a da socoteala reprezentatului pentru modul in care
si-a exercitat puterile incredintate. Mandatarul in cadrul unui mandat cu reprezentare are puterea de a
incheia acte juridice in numele si pe seama mandantului, dand nastere astfel la obligatii directe in
sarcina mandantului. In schimb, mandatarul in cadrul unui mandat fara reprezentare, are dreptul de a
incheia actul juridic pe seama mandantului, dar nu si puterea de a da nastere la obligatii in patrimoniul
altei persoane prin actele juridice pe care le incheie in nume propriu.

Desi reprezentarea este prezumata, puterile mandatarului sunt opozabile tertilor si, in acelasi timp,
trebuie sa fie probate, la cererea ertului, prin imputernicire (denumita si procura). Ca negotium, procura
este un act juridic unilateral (oferta de mandat, vointa mandantului), in timp ce, ca instrumentum
Contracte de intermediere profesional

probationem, procura este inscrisul ce enumera actele juridice pe care mandatarul urmeaza sa le incheie
in numele mandantului. Procura la care se refera art. 2012 alin.2 Cciv trebuie sa fie emisa in forma
scrisa. In cazul in care actul juridic ce urmeaza a fi incheiat nu poate fi considerat valabil decit daca
imbraca forma autentica (sau alta forma solemna), si procura trebuie sa imbrace aceeasi forma. Daca
procura este data unui avocat pentru exercitiul dreptului de chemare in judecata, atunci semnatura
mandantului trebuie sa fie legalizata conform legii avocaturii (art. 68 alin.1 teza a doua Cprciv).



2. Forma, durata si intinderea mandatului

8. Chiar daca, in majoritatea cazurilor, forma scrisa a mandatului este ceruta doar pentru
opozabilitatea sa fata de terti, consecintele neputintei de a dovedi mandatul sunt importante, actele
incheiate de pretinsul mandatar putand obliga pretinsul mandant doar in conditiile gestiunii de afaceri
sau ale imbogatirii fara just temei. De aceea, in practica, partile consemneaza acordul lor de vointa
intr-un inscris (instrumentum probationem), cunoscut sub mai multe denumiri mai mult sau mai putin
potrivite figurii juridice a mandatului : mandat, procura, imputernicire sau chiar delegatie. Dar
intocmirea inscrisului nu reprezinta o consecinta a unei conditii de forma impuse de lege, ci este
necesara pentru opozabilitatea fata de terti a mandatului. Codul Civil (art.2013) mentine regula
intalnita in reglementarile anterioare, conform careia, in principiu, contractul de mandat este un
contract consensual, avand forta obligatorie intre parti prin simplul acord de vointa al acestora.
Principiul consensualismului trebuia cu atat mai mult pastrat in reglementarea Codului civil pentru ca
aceasta reglementare constituie acum dreptul comun si pentru relatiile dintre profesionisti.

Mandatul este consacrat, de regula, in forma unui inscris sub semnatura privata, putind fi dat insa
chiar si in forma verbala sau implicita (prin executarea sa de catre mandatar). Forma autentica sau
scrisa sunt formalitati de valabilitate ale mandatului doar in cazurile in care prin lege speciala se cere o
astfel de forma. Spre exemplu, mandatul avocatial trebuie constatat printr-un formular tipizat emis de
baroul din care face parte avocatul care primeste mandat de la clientul sau.

Mandatul special trebuie, insa, sa fie in toate cazurile expres; nu este valabil un mandat verbal sau tacit
emis pentru incheierea unui anumit act juridice, in anumite conditii; mai mult, daca prin lege speciala
se cere o forma speciala pentru inchierea actului juridic preconizat a fi incheiat prin intermediul unui
mandatar, atunci si mandatul sau procura trebuie sa imbrace aceeasi forma. Exceptia de la libertatea
alegerii formei contractului de mandat este prevazuta de art. 2013 alin. (2) Cciv. Pentru incheierea
unui act juridic care, conform legii, este supus unei anumite forme solemne, contractul de mandat
si/sau procura sunt supuse, ele insele, acelei forme prevazute pentru actul juridic prefigurat a fi
incheiat. In concret, atunci cand forma ceruta pentru incheierea actului juridic obiect al mandatului
este forma autentica sau forma scrisa ad validitatem, atunci si mandatul si/sau procura trebuie sa
respecte aceasta forma. Principiul simetriei actelor juridice este reglementat cu caracter general la art.
1301 C.civ. si prevede ca imputernicirea nu produce efecte dect dac este dat cu respectarea
formelor cerute de lege pentru ncheierea valabil a contractului pe care reprezentantul urmeaz s l
ncheie. Spre exemplu, pentru incheierea unei ipoteci, mandatarul trebuie sa aiba o procura autentica,
intrucit ipoteca trebuie, ea insasi, incheiata prin act autentic. Mai pot fi enumerate : incheierea
conventiei matrimoniale, depunerea cererii de divort, desemnarea tutorelui, transferul dreptului de
proprietate asupra imobilelor etc. se pot realiza doar prin mandatar cu procura autentica; functia de
administrator al unei societati comerciale se exercita in baza unui contract, care necesita o acceptare in
forma scrisa ad validitatem; persoanele juridice dobindesc calitatea de administrator al unei societati pe
actiuni in baza unui contract de administrare. Exista si o exceptie de la exceptie, respectiv cea
prevazuta in teza finala a alin. (2) a art. 2013 Cciv, care prevede ca exceptia de la libertatea alegerii
formei contractului de mandat nu se aplic atunci cnd forma este necesar doar pentru
Contracte de intermediere profesional

opozabilitatea actului fa de teri. Prin lege, totusi, se poate pretinde o forma anume a procurii chiar
si pentru opozabilitatea fata de terti. In aceasta situatie, se revine la regula simetriei.

Mandatul general intre profesionisti poate fi expres sau tacit, putand fi dat chiar in forma verbala.
Relatiile dintre profesionisti sunt caracterizate de celeritate si simplitate de forme, opuse
formalismului si, de aceea, se deroga de la regula formei scrise ceruta pentru proba actelor juridice. In
privinta mandatului general, art. 2013 alin. (1) teza finala Cciv prevede ca primirea (acceptarea)
mandatului poate fi tacita atunci cand rezulta din executarea lui din partea mandatarului. In acest caz,
evident, nu mai poate fi in discutie o cerinta de forma a mandatului, ci doar de proba a acceptarii
mandatului. Mandatul tacit poate fi dovedit cu orice mijloc de proba, intrucat este vorba de fapte
juridice din care reiese vointa indubitabila de a conferi sau de a accepta mandatul. Un exemplu din
afara sferei dreptului afacerilor pentru acest tip de mandat tacit il constituie, in relatiile dintre soti,
mandatul tacit reciproc acordat pentru administrarea bunurilor comune (cu exceptia imobilelor), dar
si pentru exercitarea drepturilor si indeplinirea indatoririlor parintesti.

Mandatul este un act juridic bilateral, care poate fi incheiat intre persoane departate (in forma ofertei
urmate de acceptarea ofertei). Acceptarea mandatului poate rezulta si din executarea sa de catre
mandatar. Cu privire la aceasta ipoteza este de observat ca in practica se foloseste ca dovada a
puterilor conferite mandatarului un inscris denumit procura care emana de la mandant, este semnat
numai de catre acesta si care constata un act unilateral. Acest inscris nu dovedeste incheierea
contractului de mandat, ci numai emiterea unei oferte de catre mandant. Cata vreme oferta nu a fost
acceptata expres sau tacit, contractul de mandat nu este format. Cea mai frecventa metoda de
acceptare tacita a ofertei de mandat consemnate in procura este executarea mandatului astfel oferit
prin incheierea de catre mandatar pe seama mandantului a actului juridic ce facea obiectul procurii.
Incheierea actului juridic prefigurat este in acelasi timp un act de formare si un act de executare a
mandatului.

Acceptarea mandatului in relatiile dintre profesionisti este de obicei tacita, prin simpla executare a
mandatului. Totusi, acest aspect este de natura a crea confuzii. De exemplu, in cazul societatilor
comerciale, in ce priveste cumululul mandatului de administrator cu un raport juridic de munca si in
societatile specializate, de genul, celor bancare, pot aparea dificultati in cunoasterea exacta, in orice
moment, a pozitiei si atributiilor administratorilor in societate si in relatiile cu tertii si cu diferitele
institutii cu care societatea este obligata sa intre in contact. In acest caz, de regula, administratorul
incheie cu societatea un contract de administrare (denumit, mai ales in teoria guvernarii corporatiste,
contract de management). In societatile comerciale de persoane si in societatea cu raspundere limitata,
daca asociatii nu isi desemneaza un administrator, se prezuma ca oricare asociat are dreptul sa
administreze societatea, solutie ce rezulta din analogia cu societatile civile. Administratorii societatilor
pe actiuni trebuie sa accepte in scris propunerea de numire in functiei, sub sanctiunea invalidarii
numirii. De aceea, in aceste cazuri, nu se poate vorbi de o acceptare tacita a mandatului.

Mandatul tacit nu se confunda cu mandatul aparent. In cazul celui din urma, mandatarul a depasit
limitele imputernicirii sale sau aceasta nu a existat, in realitate, la incheierea actului, tertul contractant
semnand actul cu credinta scuzabila ca mandatarul a avut puteri de reprezentare.

8. Daca tertul cocontractant solicita, mandatarul este obligat sa isi exhibe procura, sub sanctiunea
refuzului incheierii contractului.

In contractele importante incheiate de profesionisti se introduc clauze foarte detaliate relative la
imputerniciri, reprezentari si garantii ale cocontractantilor, clauze menite a asigura partile si uneori
tertii ca persoanele care semneaza, in fapt, contractul, detin toate atributiile necesare valabilei
incheierii a contractului si opozabilitatii acestuia fata de partea care a dat mandatul. Riscul aparitiei
Contracte de intermediere profesional

unei situatii de aparenta de mandat este, in aceste situatii, mai redus. Dar celeritatea, impusa de
imperativul eficientei in afaceri, face ca, in multe cazuri, aceste verificari sa nu se poata efectua la
timp, ceea ce face acceptabila aparenta de mandat, aparenta care, in conditii de scuzabilitate a tertului,
genereaza efecte juridice si opozabilitate aparentului mandant, chiar in contra realitatii.

9. De regula, mandatul care privete actele a cror ncheiere intr n exercitarea profesiei mandatarului
ori pentru care acesta i-a oferit serviciile fie n mod public, fie direct mandantului, se considera
incheiat ori de cite ori lipseste un refuz neintirziat. Nu este vorba de o acceptare tacita, ci de o
executare a unui contract care se considera incheiat prin simpla manifestare de vointa a potentialului
mandant de a intra in raporturi juridice contractuale cu mandatarul profesionist sau care se afla in
stare de oferta publica permanenta de a contracta. Aceasta manifestare de vointa poate imbraca orice
forma : acceptarea expresa a ofertei de mandat, comanda scrisa sau in sistem informatic, transferul
fondurilor necesare executarii mandatului, punerea marfii in circuitul necesar incarcarii sale in mijlocul
de transport etc. Formarea contractului poate fi oprita doar prin manifestarea neintirziata a vointei
contrare a potentialului mandatar. Pentru a impiedica formarea contractului, mandatarul trebuie sa-si
manifeste refuzul neintarziat si in mod neechivoc. Notiunea de refuz neintirziat nu este definita.
Aprecierea asupra unui timp rezonabil de refuz, in lipsa caruia opereaza perfectarea tacita a
mandatului, poate fi facuta prin aplicarea uzantelor specifice domeniului fiecarui tip de mandat.
Fostul art. 376 din Codul comercial prevedea c atunci cnd un comerciant nu vrea sa primeasca o
insarcinare este dator, in cel mai scurt timp posibil, sa faca cunoscut mandantului neprimirea. Fostul art.
382 alin.(2) din abrogatul Cod comercial propunea o solutie rezonabila acestei probleme, dar privita
din perspectiva ofertei mandatarului : dac mandantul intarzie raspunsul un timp mai lung decat cel
cerut de natura afacerii, el este considerat ca a acceptat executarea mandatului, chiar daca mandatarul
a trecut peste limitele mandatului. Astfel, Codul comercial a statornicit o regula, ce astazi poate fi
considerata uzanta, cum ca timpul de raspuns se apreciaza in functie de natura afacerii. Astfel, n
cazurile neprevzute de lege se aplic uzanele, iar n lipsa acestora, dispoziiile legale privitoare la
situaii asemntoare, iar cnd nu exist asemenea dispoziii, principiile generale ale dreptului. n
materiile reglementate prin lege, uzanele se aplic numai n msura n care legea trimite n mod
expres la acestea.

Daca mandatarul profesionist sau specializat este in stare de oferta publica permanenta de a contracta,
cum ar fi cazul transportatorului sau cel al expeditionarului, refuzul neintirziat nu poate fi emis in
orice conditii. Spre exemplu, un transportator sau expeditionar poate refuza incarcarea unei marfi
doar daca este agabaritica fata de mijlocul de transport sau de incarcare-descarcare. De asemenea, in
cazul serviciilor prestate persoanelor fizice, refuzul trebuie emis in asemenea maniera incit sa nu
incalce normele de protectie a consumatorilor, precum si drepturile si libertatile persoanei, consacrate
in Constitutie. In caz de refuz nejustificat, mandatarul respectiv poate fi tras la raspundere civila
delictuala (sau chiar penala, daca refuzul sau incalca norme de aparare sociala).

10. Nici in Codul civil de la 1864 si nici in Codul comercial nu existau norme referitoare la durata
contractului de mandat. In practica, se ridicau serioase indoieli asupra vointei reale a mandantului
atunci cand se folosea un mandat acordat cu ani in urma pentru niste operatiuni curente exercitate in
mandat sau comision. In Codul civil s-a introdus, cu titlu de norma supletiva, un termen de maxim
trei ani pentru care mandatul este valid, termen care se aplica in lipsa unei stipulatii exprese in
contract relativ la termenul pentru care se incheie. Practic, se poate admite ca norma supletiva din art.
2015 Cciv instuie o prezumtie relativa referitoare la durata maximala obisnuita a unui contract de
mandat. Totusi, in cazul tratarii de afaceri comerciale, termenul de trei ani este un termen foarte lung,
afacerile fiind definite de celeritate. Probabil, dupa introducerea acestui articol in Codul civil,
profesionistii vor crea o clauza de stil in contractele de mandat pe care le incheie in care sa se prevada
expres durata prefigurata a operatiunii de mandat.

Contracte de intermediere profesional

In mod traditional, contractul de mandat este considerat ca produce efecte pana la revocarea
imputernicirii sau pana la aparitia unui alt caz de incetare a mandatului. In baza actualului art. 2015
Cciv, contractele de mandat in care partile nu au stipulat un termen vor inceta de drept la data
expirarii unei perioade de trei ani de la data incheierii lor. Ca situatie tranzitorie, acest caz de incetare
de drept a mandatului se va aplica numai contractelor de mandat incheiate dupa intrarea in vigoare a
Codului civil, astfel cum prevede art. 142 din Legea nr. 71/2011: Contractele de mandat ncheiate
nainte de intrarea n vigoare a Codului civil, pentru care prile nu au prevzut un termen, rmn
supuse legii n vigoare la data ncheierii lor.

In materia societatilor pe actiuni, de regula mandatul administratorilor este de maxim 4 ani, daca
durata este prevazuta in actul constitutiv, sau de 2 ani, daca actul constitutiv nu prevede o durata
anume a mandatului. Administratorii sunt reeligibili, daca prin actul constitutiv nu se prevede altfel.
In acest fel, cu conditia unei re-alegeri la fiecare 4 (2) ani, administratorii au un mandat pe perioada,
practic, nelimitata. Este ceea ce rezulta din art. 153
12
din Legea nr. 31/1990 privind societatile
comerciale. Durata mandatului primilor membri ai consiliului de administraie, respectiv al primilor
membri ai consiliului de supraveghere, nu poate depi 2 ani. Dar si acestia pot fi realesi.

11. Ca regula, orice act juridic poate fi incheiat prin mandatar, facand exceptie actele juridice strict
personale cum sunt: testamentul, contractul de munca, adoptia, casatoria, recunoasterea unui copil
etc. Obiectul contractului de mandat este incheierea unui act juridic, indiferent de faptul ca actul
juridic prefigurat a fi incheiat este unilateral, bilateral sau multilateral. In Legea societatilor comerciale
se prevede posibilitatea ca un asociat sa acorde un mandat unei persoane pentru a vota in numele sau
in cadrul adunarii generale a asociatilor. Exprimarea dreptului de vot prin mandatar are ca efect
incheierea unui act juridic multilateral, respectiv hotararea adunarii generale a asociatilor.

Din punctul de vedere al obiectului sau, mandatul poate fi general sau special. Mandatul este general
atunci cand s-a dat, de exemplu, pentru tratarea afacerilor generale ale mandantului ori pentru o
afacere a mandantului dintr-o anumita categorie, fara a fi determinat in mod neechivoc obiectul
afacerilor din acea categorie. Mandatul general este cel pentru care se poate concepe o perioada de
valabilitate (care este de maxim 3 ani, daca partile nu au stipulat durata in contract). Mandatul general
il autorizeaza pe mandatar numai la efectuarea de acte de conservare si de administrare. In schimb,
pentru o serie de acte de dispozitie, enumerate de art. 2016 Cciv (tranzactie, compromis, transfer al
drepturilor reale, actiuni in instanta, semnarea de cambii sau bilete la ordin etc), este necesara emiterea
unui mandat special. Mandatul este special atunci cand mandantul indica in contractul de mandat cel
putin natura actului si obiectul uneia dintre obligatiile principale. De regula, acest tip de mandat se
incheie intre simplii particulari. Mandatul special este de stricta aplicare si interpretare, permitandu-i
mandatarului sa-l reprezinte pe mandant doar pentru incheierea contractului ce face obiectul
mandatului. Odata ce actul juridic prefigurat s-a incheiat, misiunea mandatarului s-a incheiat si astfel
acesta nu ar mai trebui sa savarseasca si acte de executare a acelui contract, desi mandatul se poate
intinde si la aceste acte de executare. Un astfel de mandat, practic, nu este propriu executarii in timp,
succesive, ci unei executari dintr-o data (uno ictu). De asemenea, mandatarul nu poate incheia in
principiu contracte de o alta natura decat a acelea indicate prin contractul de mandat special, chiar
daca ele sunt mai putin grave pentru mandant. De exemplu, daca s-a dat mandat pentru un contract
de vanzare, mandatarul nu poate incheia contract de locatiune cu privire la acelasi bun. Mandatul
special trebuie sa fie acordat in mod expres, astfel incat procura acordata pentru mandatul special este
la randul sau expresa. Acceptarea poate fi, insa, si tacita, inclusiv in cazul mandatului special.
Acceptarea mandatului poate rezulta si din executarea sa de catre mandatar.

3. Obligatiile mandatarului

Contracte de intermediere profesional

12. Principala obligaie a mandatarului este aceea de a executa mandatul. Neexecutarea sau executarea
necorespunztoare a acestei obligaii fac ca mandatarul s fie rspunztor nu numai de dol, dar i de
culp simpl. n schimb, n situaia n care, cu toate diligenele depuse, mandatarul nu poate ncheia
actul juridic n condiiile mputernicirii primite, rspunderea lui nu va fi angajat
1
.

Obiectul mandatului fixeaza implicit si limitele acestuia. Aadar, mandatarul este obligat s ncheie n
numele i pe seama mandantului actul juridic pentru ncheierea cruia a primit mputernicire de la
mandant, n limitele prescrise prin contractul ncheiat. Depirea limitelor mandatului face
inopozabile mandantului actele juridice astfel ncheiate.

Cu toate acestea, prin excepie, asa cum rezulta din art. 2017 Cciv, mandatarului i este admis
abaterea de la instruciunile primite pentru atingerea obiectului mandatului, dac aceste abateri sunt
svrite exclusiv n scopul ndeplinirii obiectului mandatului si in asemenea conditii incit se poate
rezonabil presupune ca mandantul ar fi acceptat depasirea limitelor mandatului. Pentru a-i fi permise
astfel de abateri de la instuciunile primite de la mandant, trebuie ca mandatarul s se afle ntr-o
imposibilitate obiectiv de a-l ntiina pe mandant cu privire la schimbrile efectuate n privina
modului de executare al contractului, iar mprejurrile care justific un astfel de comportament din
partea mandatarului sa fi fost de natura a conduce oricum la aprobarea depasirii limitelor mandatului.
n situaia n care se abate de la instruciunile primite, mandatarul este obligat s l nstiineze, de
ndat, pe mandant cu privire modificrile intervenite cu privire la modul de executare al contractului.

Imposibilitatea de a-l nstiinta pe mandant, fata de definitiile date fortei majore si cazului fortuit la art.
1351 C.civ, nu este restransa la intervenirea acestor doua cazuri de exonerare de raspundere, ci poate
presupune si alte ipoteze mai putin dramatice decat forta majora si cazul fortuit.

13. Art. 2018 C.civ. integreaza reglementarii anterioare solutiile statuate de-a lungul timpului n
jurispruden si analizate sau propuse de doctrin. Astfel, n situaia mandatului acordat cu titlu
oneros (prezumat n cazul profesionistului), acesta rspunde fa de mandant pentru orice culp (culpa
levis in abstracto), fiind tinut s depun diligena unui bun proprietar in executarea mandatului. n ce
privete mandatul acordat cu titlu gratuit, mandatarul trebuie s depun aceleai diligene pe care le
depunde i n privina propriilor afaceri, adic culpa sa este apreciat n mod concret (culpa levis in
concreto). Raportat la art. 2010 Cciv, din care rezulta c mandatul dintre doua persoane fizice se
prezuma a fi cu titlu gratuit, poate parea bizar ca un mandatar in cadrul unui mandat cu titlu gratuit,
prezumat a fi incheiat ca atare intre simplii particulari, sa poata fi apreciat dupa diligenta pe care o
manifesta in propriile afaceri. Daca mandatarul este un simplu particular, el nu face afaceri. Textul
trebuie interpretat in sensul ca aprecierea diligentei mandatarului cu titlu gratuit se va face cu mai
putina rigurozitate, in functie felul cum mandatarul simplu particular isi urmareste de regula
propriile interese, dupa felul cum acesta se comporta fata de bunurile proprii si dupa felul cum el isi
conduce propriile treburi, asa cum prevedea art. 1599 din Codul civil de la 1864.

Mandatarul este obligat s l notifice pe mandant cu privire la orice mprejurare aprut ulterior
ncheierii mandatului i care ar putea conduce la revocarea sau modificarea acestuia.

14. Teoria clasica a mandatului este n sensul c mandatarul este obligat s predea mandantului tot
ceea ca a primit de la terti n virtutea mandatului pe care l-a executat, predare care se impune chiar i
n situaia n care bunurile sau valorile primite de la tert nu s-ar cuveni mandantului (terul interesat va
cere de la mandant restituirea plii nedatorate, dac va fi cazul; tertul se afla in raporturi juridice
directe cu mandantul, si nu cu mandatarul; de aceea, restituirea i se cere mandantului, si nu
mandatarului).

1
Francisc Deak, Tratat de drept civil, Contracte speciale, editura Universul Juridic, Bucureti 2006, pg. 231.
Contracte de intermediere profesional


n virtutea obligaiei de a da socoteala, mandatarul este dator s dea n primire mandantului tot ce i s-a
predat n puterea mandatului: sume de bani, bunuri sau documente, primite de la mandantul nsui
sau de la teri.

Pina la predarea catre mandant a acestor bunuri sau valori, mandatarul are obligatia sa le conserve,
adica sa le pastreze in buna stare, ferite de deteriorari (bunuri), sa le culeaga fructele (bunuri sau bani),
sa ia masurile judiciare conservatorii necesare (actiuni sau aparari pentru pastrarea posesiei bunurilor
sau valorilor), sa noteze sau sa inscrie drepturile reale asupra bunurilor sau valorilor etc.
Obligatia de conservare a bunurilor de mandatar in exercitarea mandatului era intalnita in Codul
comercial, dar nu si in Codul civil de la 1864. De exemplu, art. 376 C.com prevedea ca mandatarul
este dator a face sa se pastreze in loc sigur lucrurile ce i s-au expediat si sa ingrijeasca de dansele in
socoteala mandantului, pina ce acesta va putea lua masurile necesare.

Pentru evitarea pierderilor ce ar putea fi suferite de mandant cauzate de deteriorarea, pierderea,
distrugerea (totala sau partiala) a bunurilor primite de mandatar de la tert, n numele si pe seama
mandantului, precum si in orice alt caz urgent, mandatarul va putea proceda la vinzarea acestor
bunuri. De asemenea, in cazul in care aceste bunuri prezinta semne de deteriorare sau daca ele au
sosit cu intirziere, mandatarul va exercita drepturile mandantului fata de terti, aferente acestor situatii
de executare defectuoasa de catre tert a contractului incheiat de mandatar in numele si pe seama
mandantului. Sunt masuri de conservare a bunurilor pe care mandatarul este tinut sa le ia in calitatea
sa de temporar paznic juridic al bunurilor detinute sau care urmeaza sa fie primite de la tert in numele
si pe seama mandantului. Masurile de conservare la care este tinut mandatarul sunt adaptari ale
practicii, doctrinei si uzantelor comerciale dezvoltate in baza fostului art. 377 Ccom din materia
ontractului de mandat comercial (si care se referea la masurile ce trebui luate de mandatar in situatia
in care marfurile ar fi prezentat stricaciuni ca urmare a transportului), precum si ale fostului art. 71
Ccom (vinzarea urgenta a marfurilor deteriorate sau a marfurilor a caror depozitare ar costa prea
mult). Diferenta majora fata de aceste texte este faptul ca mandatarul nu este tinut sa ceara instantei
constatarea deteriorarii sau a disproportiei vadite intre valoarea marfii si costurile depozitarii, ci poate
face vinzarea direct, fara interventia instantei. Aceeasi este solutia si in cazul exercitiului drepturilor
mandantului rezultate din deteriorare sau intriziere in predare. Masurile de conservare trebui sa fie,
totusi, luate in conditiile impuse de art. 2024 Cciv, respectiv: (i) in cazul vinzarii urgente, mandatarul
va procedura cu diligenta ceruta unui bun proprietar; (ii) atit in cazul exerctiului drepturilor, cit si in
cazul vinzarii, mandtarul va proceda la anuntarea de indata a mandantului. Textul art. 2024 Ccuv nu
se refera decit la bunuri, nu si la valori. Reguli speciale in materie de depozit de fonduri si de titluri
sunt prevazute in materia contractelor bancare; desi aceste contracte sunt tipuri speciale de depozit,
totusi banca este si un mandatar al clientului, pentru conservarea acestor valori fiind tinuta sa ia unele
masuri specifice. Pentru dezvoltari, a se vedea comentariile aferente art. 2191-2192 Cciv. Mandatarul
va putea opune terilor aceleai drepturi pe care le-ar putea opune mandantul nsui. Spre exemplu,
mandatarul va putea invoca vicii aparente ale bunurilor primite n temeiul mandatului pentru madant
si intenta o serie de aciuni, cptnd, n virtutea legii, calitate procesual activ fa de teri n cazul
nendeplinirii sau ndeplinirii defectuoase ori cu ntrziere a obligaiilor asumate de acetia prin actele
ncheiate.

Daca mandatarul intrebuinteaza in folos personal sumele necesare executarii mandatului (sumele
necesare platii pretului in contractul cu tertii sau, dupa caz, sumele necesare achizitionarii bunurilor
sau valorilor necesare vinzarii in cadrul contractului cu tertii), el datoreaza dobinzi din ziua
intrebuintarii, fara a fi necesara punerea in intirziere, iar pentru sumele rezultate din executarea
mandatului, sume ce s-ar cuveni mandantului, mandatarul va fi dator sa plateasca dobinzi
mandantului din ziua in care a fost pus in intirziere. Notiunea de dobinzi la care se refera art. 2020
Cciv are sensul de dobinzi reparatorii (compensatorii sau moratorii) si nu sensul de dobinzi
Contracte de intermediere profesional

remuneratorii (fructe civile). In consecinta, aceste dobinzi reparatorii s-ar putea adauga la dobiznile
remuneratorii, daca sunt stipulate in contract. Aceste dobinzi reparatorii ar putea fi prevazute in
contract sub forma unei clauze penale (penalitati), dar, in lipsa, cuantumul acestora va fi echivalent cu
dobinzile legale. Rspunderea mandatarului se agraveaz n cazul n care schimb fara drept destinaia
sumelor primite, n sensul c, pe lng dobnzi, el va datora i despgubiri. n acest ultim caz
dobnzile i schimb funcia reparatorie ntr-o funcie preponderent sancionatorie.

15. Mandatarul nu este inut de modul n care terii cu care a contractat n numele i pe seama
mandantului i execut obligaiile asumate. Este o regula de la care se instituie prin lege o exceptie
importanta : aceea in care tertul era insolvabil la data incheierii contractului, iar insolvabilitatea tertului
era sau ar fi trebuit sa fie cunoscuta de mandatar. Prin contract, partile pot conveni ca mandatarul
raspunde pentru tert, stipulatie care rastoarna, deci, regula exonerarii de raspundere a mandatarului
pentru tert. Exceptia normativa de la regula raspunderii pentru tert (art.2021 Cciv) se intemeiaza pe o
culpa in eligendo a mandatarului. Exceptia contractuala de la aceeasi regula se intemeiaza pe vointa
exprimata a partilor si este explicabila si uzuala mai ales in situatiile in care mandatarul este
profesionist sau specialist in tipul de tranzactii efectuate in numele si pe seama mandantului.
Acoperirea riscului de insolvabilitate a tertului co-contractant de catre mandatar in virtutea unei culpe
in eligendo este o noutate a Codului civil. Codul civil a pastrat notiunea de insolvabilitate in legislatia
civila. Mai mult, a si definit-o la art. 1417 alin. (2) Cciv ca fiind inferioritatea activului patrimonial ce
poate fi supus, potrivit legii, executrii silite, fa de valoarea total a datoriilor exigibile. Cu toate
acestea, nu a pastrat-o drept cauza de incetare a mandatului, asa cum era prevazut in reglementarea
anterioara
2
). Insolvabilitatea la care se refera legislatia fiscala (a se vedea spre exemplu art. 27 din
Codul de procedura fiscala) nu are sensul pe care il da acestui termen Codul civil (activul sa fie mai
mic decat pasivul), ci un sens vecin notiunii de insolventa, intrucit debitorul insolvabil este
debitorul care nu poate nici sa efectueze plata datoriei bugetare, nici sa fie executat silit, intrucit nu are
bunuri in patrimoniu. Insolventa, asa cum este ea reglementata de Legea nr. 85/2006, semnifica
insuficienta reala a lichiditatilor, absenta fondurilor banesti necesare platii obligatiilor scadente. Atunci
cand, indiferent de motiv, debitorul nu reuseste sa produca lichiditati intr-un ritm adaptat obligatiilor
asumate, se gaseste in insolventa, ca urmare a incapacitatii sale de a plati, adica de a-si onora creditorii
cu sumele datorate. In schimb, insolvabilitatea are in vedere o stare de fapt a patrimoniului
debitorului, un dezechilibru exprimat prin preponderenta pasivului fata de activ. In orice caz, trebuie
avut in vedere si art. 153 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, care prevede, in
sectiunea de dispozitii tranzitorii si finale, ca in toate actele normative n care figureaz termenul insolvabilitate
n contextul procedurilor de reorganizare i de faliment, cu sau fr referire la Legea nr. 64/1995, se nlocuiete cu
termenul insolven. Din aceasta perspectiva, insusi termenul de insolvabilitate apare ca fiind
reinterpretat, din perspectiva Legii insolventei, drept insolventa.

16. Pluralitatea de mandatari nu exist dect n situaia n care toate persoanele, crora le-a fost
conferit mandatul pentru a lucra mpreun, au acceptat mputernicirea primit. Totusi, prile
contractului de mandat sunt libere s stabileasc altfel. n cazul n care exist un contract de mandat
acordat mai multor persoane care ar urma s lucreze mpreun, iar acest contract nu este acceptat de
toate prile, atunci contractul nu se poate incheia valabil, fiind lipsit de efecte. n cazul n care aceeasi
oferta de mandat a fost acceptata de mai multe persoane, actele ncheiate chiar si de una dintre aceste
persoane l oblig pe mandant fa de ter. Mandantul nu este, totusi, inut s i respecte obligaia

2
Referiri la insolvabilitate se faceau in art. 1323, art. 1673 pct. 2, art. 1523 pct. 4, art. 1552 pct. 3 Cod civil de la 1864 si in
art. 263 C.proc.civ.; in Codul civil de la 1864 insolvabilitatea unui debitor care nu este comerciant era numita
deconfitura: pentru dezvoltari a se vedea A.G. Atanasiu, Al.S. Ratoi, Despre tratamentul supraindatorarii simplilor particulari.
Deconfitura vs. Insolventa, in Revista Romana de Drept al Afacerilor nr. 7/2007; insolvabilitatea civila, in sistemul Codului
civil de la 1864, nu se releva decat n cazurile n care debitorul isi vindea bunuri indisponibile, situatii rare si greu de
dovedit pentru creditor. In plus, insolvabilitatea inseamna deja imposibilitatea debitorului de a-si plati la scadenta si
integral datoriile, pentru ca activul este covarsit de pasiv.
Contracte de intermediere profesional

dac respectivul contract de mandat a fost acordat mai multor persoane pentru a lucra mpreun, iar
numai una dintre acestea ncheie un act cu un ter. Art. 2022 alin. (3) Cciv instituie prezumia
solidaritii mandatarilor fa de mandant, n cazul n care mandatarii s-au obligat s lucreze mpreun.
Aceast regula din Codul civil este contrar celei prevzute de Codul civil de la 1864, n sensul c,
potrivit art. 1543 din vechiul Cod civil, solidaritatea mandatarilor nu era prezumat, ci solidaritatea
trebuia s fie prevzut n mod expres.

17. Substituirea fcut de mandatar este reglementata de art. 2023 Cciv. n principiu, mandatarul
trebuie s execute personal nsrcinarea primit, deoarece contractul de mandat este ncheiat intuitu
personae, avnd la baz ncrederea mandantului n mandatar
3
. El are deci obligaia de a nu-i substitui o
alt persoan n executarea mandatului, sub sanciunea rspunderii pentru daune. Submandatarea este
admisibil numai n prezena unei clauze exprese n contract sau in procur
4
. Submandatarea poate fi
total sau parial. In cazul societatilor comerciale, reprezentantul legal poate transmite dreptul de
reprezentare numai daca acest lucru i s-a permis expres prin actul constitutiv sau prin hotarire a
adunarii generale a asociatilor (art. 71 din Legea societatilor comerciale).

Fa de regula general instituit la art. 2023 alin. (1) Cciv, alin. (2) prevede o exceptie justificata de
urgenta si de necesitatea incheierii actului cu tertul. Mandatarului i este permis s submandateze, cu
conditia indeplinirii a cel putin uneia dintre urmatoarele conditii: (i) n ndeplinirea mandatului au
intervenit mprejurri ce nu puteau fi avute n vedere i care mpiedic executarea mandatului acordat;
(ii) se afla n imposibilitate de a-l informa pe mandant cu privire la mprejurrile nou ivite; (iii) este
lesne de crezut c mandantul ar fi acceptat submandatarea n condiiile n care ar fi cunoscut
mprejurrile ce mpiedic executarea mandatului.

Potrivit art. 2023 alin. (3) Cciv, n cazul in care nu exist autorizare expres prealabil a submandatarii
i, totui, mandatarul isi substituie un submandatar, atunci mandatarul este obligat s l ntiineze de
ndat pe mandant cu privire la substituirea ce a avut loc. Mandantul va ramine obligat prin actul
semnat de submandatar, cu exceptia cazului in care tertul contractant stia ca cel cu care incheie
contractul este un submandatar, iar submandatarea nu fusese autorizata expres de mandant.
Mandatarul va putea fi facut responsabil pentru orice paguba generata de incheierea contractului cu
tertul de buna credinta de un submandatar neautorizat in prealabil de mandant. Mandatarul care i
substituie un ter, fr drept, este rspunztor de faptele persoanei substiuite, tot aa cum rspunde
pentru faptele sale
5
.

Dac mandatarul a fost autorizat, printr-o clauz expres, s isi substituie un mandatar, atunci acesta
va putea raspunde pentru culpa in eligendo pentru orice paguba generata mandantului de un
submandatar nediligent. Dac mandatarul a fost autorizat s isi subtituie un mandatar, el va putea
acorda acest drept i substituientului sau. Dac a fost artat persoana cu care poate s se substuie
mandatarul, acesta nu va rspunde dect dac si-a substituit o alta persoana, rspunznd la fel ca n
condiiile substituirii fr drept.

n toate cazurile, mandantul are o aciune direct contra substituitului, chiar i n cazurile nepermise
de substituire
6
. n schimb, substituitul poate aciona mpotriva mandantului numai pe cale aciunii
oblice, ntruct posibilitatea intentrii unei aciuni directe, derogatorie de la regulile generale, nu poate
fi recunoscut n lipsa unei dispoziii exprese a legii.

3
Francisc Deak, Tratat de drept civil, Contracte speciale, editura Universul Juridic, Bucureti 2006, p. 235.
4
Gh. Piperea, Drept Comercial vol. .II, editura C.H. Beck, , Bucureti 2009, p. 89.
5
Francisc Deak, Tratat de drept civil, Contracte speciale, editura Universul Juridic, Bucureti 2006, p. 235; autorul citeaza si dec.
nr. 60/1971, TS. Secia civil.
6
Gh. Piperea, Drept Comercial vol. .II, editura C.H. Beck, , Bucureti 2009, p. 89.
Contracte de intermediere profesional



4. Obligaiile mandantului

18. Mandantul este obligat, n lips de stipulaie contrar, s pun la dispoziia mandatarului toate
mijloacele necesare ducerii la bun sfrit a mandatului acordat. n situaia n care nu se prevede altfel
in contract, iar mandantul nu pune la dispoziia mandatarului mijloacele necesare executrii
mandatului, atunci mandantul este obligat s restituie mandatarului cheltuielile suportate, care pot fi
sume de bani avansate pentru inchierea operatiunii, cheltuieli de deplasare, notariale etc., pe care
acesta le-a avansat pentru ducerea la bun sfit a mandatului acordat. Mandantul nu poate refuza
resituirea acestor cheltuieli, ele fiind necesare si utile incheierii contractului, chiar dac operaiunea
juridica prefigurata prin incheierea mandatului nu a fost realizata. Daca mandatul considera
cheltuielile accesorii facute de mandatar ca fiind exagerate, va trebui sa dovedeasca acest lucru pentru
a putea refuza plata lor. Mandantul trebuie s plteasc i dobnzi la sumele avansate de mandatar,
conform dreptului comun in materie, din ziua in care mandatarul le-a avansat, fara punere in
intarziere.

Orice paguba suferita de mandatar cu ocazia executarii mandatului trebuie sa fie acoperita de
mandant, cu conditia ca paguba sa nu provina din culpa mandatarului. Doctrina aferenta fostei
reglementari a mandatului din Codul civil de la 1864 apreciaza ca mandantul este obligat s l
despgubeasc pe mandatar pentru pagubele suferite, chiar dac mandatul nu a fost executat, cu
condiia ca neexecutarea s nu fie imputabil mandatarului (Francisc Deak, Tratat de drept civil, Contracte
speciale, editura Universul Juridic, Bucureti 2006, pg. 237). Solutia este, desigur, valabila si in conditiile
actualei reglementari.

Criteriile particulare de apreciere a vinoviei sunt reglementate la art. 1358 C.civ., care prevede ca
pentru aprecierea vinoviei se va ine seama de mprejurrile n care s-a produs prejudiciul, strine
de persoana autorului faptei, precum i, dac este cazul, de faptul c prejudiciul a fost cauzat de un
profesionist n exploatarea unei ntreprinderi.

n cazul n care este vorba de un contract de mandat cu titlu oneros, mandantul este obligat s
plteasc suma stipulat prin contract. Obligatia de plata a remuneratiei exista chiar dac operatiunea
juridica prefigurata nu a mai avut loc, cu conditia ca mandatarul sa nu fie in culpa (in caz contrar, am
fi in prezenta unei imbogatiri fara justa cauza). Chiar dac mandatul a fost executat dup expirarea
termenului stipulat, dar mandantul se folosete de actul ncheiat, el este obligat s plteasc
remuneraia, considerndu-se c a renunat implicit la termenul stipulat.

19. Art. 2028 Cciv consacra principiul solidaritii mandanilor n raport cu mandatarul, solidaritate
care se extinde la toate efectele mandatului. Suntem in prezenta unei solidaritati legale, reglementata si
sub vechiul Cod civil
7
, dar care poate fi inlaturata de parti printr-o stipulatie in contract. Desi
inlaturarea solidaritatii mandantilor nu este expres permisa de art. 2028 Cciv, se poate intepreta ca
solutia este analoaga celei expres prevazuta de art. 2022 Cciv, pentru cazul in care exista mai multi
mandatari. Si in cazul acestora solidaritatea se prezuma, dar inlaturarea prin contract a solidaritatii este
expres permisa. Nu exista niciun motiv pentru care analogia juridica nu ar functiona, intrucit situatiile
sunt similare si nu ne aflam in prezenta unei norme de restrictie a drepturilor care sa nu poate fi
extinsa prin analogie. Printr-o interpretare larg a noiunii de conexiune a datoriei cu lucrul (debitum
cum re iuctum) se prevede posibilitatea mandatarului de a retine bunurile primite in exercitarea
mandatului, pana la plata mandatului. Este vorba atit de bunurile (inclusiv valorile sau fondurile)

7
Pentru amanunte, a se vedea Francisc Deak, Tratat de drept civil, Contracte speciale, editura Universul Juridic, Bucureti 2006,
pg. 238.
Contracte de intermediere profesional

primite de la mandant pentru executarea mandantului, cit si de bunurile primite de la tert in
executarea contractului pentru care a fost incheiat mandatul. Creantele pe care le poate avea
mandatarul fata de mandant ar putea fi remunaratia prevazuta in contractul de mandat cu titlu oneros,
cheltuielile avansate de mandatar pentru executarea mandatatului (in acest caz, dreptul de retentie
poate fi invocat indiferent daca mandatul este cu titlu gratuit sau cu titlu oneros) sau despgubirile
datorate de mandant mandatarului pentru prejudicile suferite cu ocazia ndeplinirii mandatului.
Obiectul dreptului de retentie const atit in bunurile sau valorile primite de la tert in executarea
contractului pentru care s-a incheiat mandatul, ci si n bunurile mandantului pe care mandatarul le
deine pentru executarea mandatului sau care se gsesc la dispoziia sa n magazinele sale ori n
depozitele publice sau pentru care el poate proba prin posesia legitim a documentului de transport
c i-au fost expediate. Dac bunurile mandantului au fost vndute de mandatar, dreptul de retentie
poart asupra preului. Dreptul de retenie nu poate fi exercitat dac deinerea bunului provine dintr-o
fapt ilicit, este abuziv ori nelegal sau dac bunul nu este susceptibil de urmrire silit. Dreptul de
retenie nu poate fi invocat de ctre posesorul de rea-credin. Opozabilitatea dreptului de retenie se
realizeaza fr ndeplinirea vreunei formaliti de publicitate.

5. ncetarea mandatului

20. Pe lng cauzele generale de ncetare a contractelor, mandatul nceteaz prin revocarea sa de ctre
mandant, renunarea mandatarului, moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori a
mandatarului. Cu toate acestea, atunci cnd are ca obiect ncheierea unor acte succesive n cadrul unei
activiti cu caracter de continuitate, mandatul nu nceteaz dac aceast activitate este n curs de
desfurare, cu respectarea dreptului de revocare sau renunare al prilor ori al motenitorilor
acestora (art. 2030 Cciv).

Cauzele generale de incetare a contractului sunt reglementate la art. 1321 C.civ. Contractul nceteaz,
n condiiile legii, prin executare, acordul de voin al prilor, denunare unilateral, expirarea
termenului, ndeplinirea sau, dup caz, nendeplinirea condiiei, imposibilitate fortuit de executare,
precum i din orice alte cauze prevzute de lege.

Contractul de mandat este un contract avand un puternic caracter intuitu personae. Operatiunea juridica
a mandatului, asumarea de drepturi si obligatii directe prin intermediul unei alte persoane si, corelativ,
incheierea de acte juridice in numele si pe seama altei persoane, se bazeaza pe increderea mandantului
in mandatar. Aceasta trebuie sa existe intr-o masura suficienta pentru ca mandantul sa ii permita
mandatarului sa exprime vointa sa juridica in contractul cu tertul si sa-si asume efecte juridice ce se
vor produce in patrimoniul sau. De aceea, increderea in mandatar, intentia de a mentine ca valid
contractul, affectio contractus trebuie sa se manifeste nu numai la formarea contractului, ci si pe tot
parcursul executarii sale. Intrucat increderea este esentiala pentru incheierea si executarea
contractului de mandat, disparitia increderii conduce la incetarea mandatului. Prin derogare de la
principul mutuus consensus mutuus dissensus, contractul poate inceta valabil prin manifestarea de vointa
unilaterala a uneia dintre parti. Mandantul are dreptul de a revoca mandatul, iar mandatarul are
dreptul de a renunta la mandatul acordat. Totusi, desi revocarea sau incetarea mandatului au ca efect
imediat disparitia puterii de reprezentare, spezele contractului sau alte prestatii incidentale ori
accesorii sunt in continuare datorate. Revocarea sau incetarea mandatului au ca efect exigibilitatea
tuturor prestatiilor accesorii. In plus, intrucit mandatul, prin opozabilitatea fata de terti a
imputernicirii, provoaca efecte sau consecinte juridice in relatiile cu tertii, revocarea sau incetarea
mandatului trebuie sa imbrace aceleasi forme de publicitate sau de opozabilitate fata de terti, in
vederea protejarii intereselor tertilor.

In legislatiile speciale mai exista si alte cazuri de incetare a mandatului. De altfel, chiar in Codul civil
se prevede un caz special de incetare de drept a mandatului. La art. 220 alin. (4) se prevede ca dac s-
Contracte de intermediere profesional

a hotrt introducerea aciunii n rspundere mpotriva administratorilor, mandatul acestora nceteaz
de drept i organul de conducere competent va proceda la nlocuirea lor.

21. Revocarea, ca modalitate de incetare a contractului de mandat, exista si in reglementarea
anterioara, cu diferenta ca art. 399 din C.com. prevedea faptul ca revocarea mandatului expres
trebuie sa fie facuta in aceleasi forme cu care el a fost dat. In ceea ce priveste forma revocarii, art.
2031 Cciv arata ca revocarea poate fi expresa sau tacita. Mai mult, art. 2031 alin. (1) Cciv prevede o
exceptie de la principiul simetriei formelor. Mandatul poate fi revocat expres sau tacit indiferent de
forma in care s-a dat mandatul si chiar daca s-a stipulat ca mandatul este irevocabil. Astfel, un
contract de mandat incheiat printr-un act autentic poate fi revocat si tacit. Din punct de vedere
practic, o asemenea solutie, mai ales in dreptul afacerilor, ar putea avea consecinte defavorabile, chiar
periculoase, la adresa securitatii circuitului civil. De remarcat ca, la nivelul Uniunii Nationale a
Notarilor Publici din Romania, este organizat un registrul national public de imputerniciri (procuri)
autentificate si de revocari ale acestora. Daca revocarea unei procuri autentice se efectueaza prin act
sub semnatura privata sau in mod tacit (spre exemplu, prin desemnarea unui alt mandatar sau prin
incheierea actului direct, nemijlocit, de catre mandant), nu se mai poate vorbi de o opozablitate
deplina a revocarii mandatului, pentru care s-a emis o procura autentificata, ci de un paralelism de
imputerniciri care poate afecta securitatea circuitului civil. Riscul de hazard moral al unei revocari
tacite este cu atit mai ridicat in cazul prevazut la art. 2016 alin.2 Cciv (semnarea de acte de dipozitie
asupra imobilelor, de tranzactii sau compromisuri, de actiun in justitie etc.), pentru care se cere,
invariabil, un mandat special.

Posibilitatea revocarii mandatului de catre mandant este pe deplin admisa atat in cazul mandatului cu
titlu gratuit, cat si in cazul mandatului cu titlu oneros.

Revocabilitatea distrctionara (ad nutum) a mandatului este valabila pentru toate aplicatiile sale din
materiile special reglementate de lege. Un exemplu al unei astfel de revocari a mandantului se
intalneste in materia mandatului administratorilor unei societati comerciale. In primul rand, Legea nr.
31/1990 a societatilor comerciale prevede expres ca hotararea adunarii generale prin care unul sau
mai multi administratori sunt revocati din functie nu poate fi atacata de acestia. Mai mult, in cazul in
care se dovedeste ca revocarea acestora din functie este gresita, nejustificata sau intempestiva, acestia
nu pot fi repusi in functie, avand dreptul numai la despagubiri.

In cazul in care un mandant incheie un nou contract de mandat pentru realizarea aceleiasi operatiuni
juridice, iar din cuprinsul contractelor nu reiese faptul ca cei doi mandatari lucreaza
concomitent/impreuna, atunci va opera prezumtia instituita de legiuitor ca primul mandat a fost
revocat tacit de mandant. In situatia in care mai multi mandanti au acordat unui singur mandatar
insarcinarea de a realiza o operatiune comuna, retragerea unui mandant din contract nu poarta efecte
asupra vointa celorlalti mandanti si a mandatului acordat.

Revocarea mandatului are ca efect imediat numai disparitia puterii de reprezentare, spezele
contractului sau alte prestatii incidental ori accesorii fiind in continuare datorate. Un alt efect al
revocarii mandatului este ca toate prestatiile datorate de parti devin exigibile.

Atunci cand s-a introdus o clauza expresa in contract prin care s-a declarat caracterul irevocabil al
mandatului, revocarea (permisa oricind) se prezuma a fi nejustificata, cu conditia ca motivul revocarii
sa nu fie una dintre urmatoarele situatii : culpa mandatarului, cazul fortuit sau forta majora. In aceste
cazuri, prezumtia de caracter nejustificat al revocarii nu opereaza.

Caracterul intempestiv al revocarii nu este definit si nici nu face obiectul vreunei prezumtii. Un
indiciu a ceea ce ar putea insemna intempestiv in sensul Codului civil il reprezinta dispozitiile art.
Contracte de intermediere profesional

847 C.civ., plasat in materia administrarii de bunuri (o forma de mandat, de altfel). Pentru renuntarea
de catre administrator la contractul de administrare de bunuri, textul citat prevede necesitatea unei
notificari a renuntarii, care sa cuprinda un termen de preaviz rezonabil. Chiar daca art. 847 C.civ. se refer
la ipoteza in care administratorul (mandatarul) renunta la atributiile sale, nu si la situatia in care
beneficiarul revoca mandatul administratorului de bunuri, el poate fi totusi extins prin analogie la
revocare, intrucit mandatul are un caracter dublu intuitu personae (din perspectiva ambelor parti).

In raport de dispozitiile art. 2013 Cciv, trebuie distinse doua momente : primul, cel de la care
revocarea produce efecte intre parti, si al doilea, cel de la care revocarea produce efecte fata de terti.
Pentru ca art. 2031 prevede ca revocarea poate fi si tacita, indiferent de forma in care a fost dat
mandatul, rezulta ca pentru mandatul acordat prin procura autentica notariala efectele intre parti au
loc de la momentul revocarii, indiferent de forma in care este facuta, iar fata de terti, revocarea are
efecte, conform art. 2033 Cciv, dupa inscrierea in Registrul national notarial, a revocarii in forma
autentica a procurii. Notarul public care ar urma sa autentifice actul juridic pentru care s-a dat procura
are obligatia de a verifica daca procura a fost revocata sau nu. Aceste dispozitii se aplica si in cazul in
care autentificarea se efectueaza de catre repfrezentantele diplomatice ale Romaniei din strainatate.
Textul lasa ne-acoperite, totusi, situatii practice multiple, care ar putra afecta securitatea circuitului
civil. Spre exemplu, nu rezulta nicio solutie pentru situatia in care procura a fost revocata prin act sub
semnatura si nu prin act autentic, pentru situatia in care procura, chiar autentificata, nu este data
pentru incheierea unui act in form autentica, pentru situatia in care procura nu a fost autentificata,
partile limitandu-se la a face procura sub forma unui inscris sub semnatura privata sau sub forma unui
statut (in baza acestor tipuri de procuri, larg utilizate in dreptul afacerilor, se deschide conturi bancare,
spre exemplu, sau se instituie reprezentanti fiscali, reprezentati la camerele de munca, reprezentanti
sindicali etc.) si, in fine, pentru situatia in care notarul care ar urma sa autentifice un act pentru care s-
a dat procrua autentica nu verifica Registrul national notarial sau, desi il verifica, nu rezulta nicio
revocare, desi ea exista intre parti. In lipsa unei norme exprese, trebuie admis ca tertii de buna
credinta vor putea invoca, dupa propriul interes, procura sau revocarea procurii.

22. Mandatarul poate renuna oricnd la mandat, notificnd mandantului renunarea sa (art. 2034
alin.1 Cciv). Contractul de mandat are un dublu caracter intuitu personae, astfel incat nu numai
mandantul este indreptatit sa denunte unilateral contractului, aceasta posibilitate legala revenindu-i si
mandatarului. Renuntarea nu il lipseste pe mandatar de dreptul de a primi remuneratia pentru actele
efectuate pe seama mandantului pana la renuntare sau de a i se acoperi cheltuielile realizate cu
executarea mandatului pana la renuntare. Daca renuntarea produce daune mandantului, mandatarul
este obligat sa repare aceste prejudicii cu exceptia cazului in care demonstreaza ca in cazul continuarii
mandatului ar fi suportat el insusi o paguba insemnata care nu putea fi prevazuta la data incheierii
contractului de mandat. Aceasta paguba este un element de fapt, care va fi apreciat de la caz la caz,
sarcina probei apartinandu-i mandatarului. Totusi mandantul va trebui sa fie primul care sa
dovedeasca faptul ca revocarea mandatului i-a cauzat prejudicii.

Prevederea ca mandatarul poate renuna oricnd la mandat trebuie corelata cu dispozitiile art. 2015
C.civ. care prevad, ca element de noutate in reglementarea contractului de mandat, durata mandatului,
de maxim 3 ani. Astfel, mandatarul poate renunta oricand in timpul executarii acestuia la mandatul
incredintat, chiar daca acest contract este unul pe perioada determinata.

23. In cazurile enuntate de art. 2030 alin.1 Cciv (moartea, incapacitatea sau falimentul uneia dintre
pri), mandatul inceteaza de drept. Prin exceptie, in cazul in care mandatul are ca obiect ncheierea
unor acte succesive n cadrul unei activiti cu caracter de continuitate, contractul nu nceteaz dac
aceast activitate este n curs de desfurare, cu respectarea dreptului de revocare sau renunare al
prilor ori al motenitorilor acestora. Falimentul este in prezent reglementat de Legea nr. 85/2006
privind procedura insolventei, ca una dintre variantele insolventei, alaturi de reorganizarea judiciara.
Contracte de intermediere profesional

Se poate sustine ca daca o persoana este supusa procedurii reorganizarii juridiciare sau este declarata
insolvabila, fiind in perioada de observatie, atunci cauza de incetare nu opereaza. Pe de alta parte, in
considerarea dispozitiilor art. 86 din Legea insolventei, un contract de mandat care nu a incetat pina la
momentul deschiderii procedurii insolventei fata de mandant sau fata de mandatar se prezuma a
continua si dupa aceasta data, cu exceptia cazului in care administratorul judiciar sau lichidatorul decid
sa termine contractul, in vederea majorarii elementelor active ale patrimoniului debitorului si a
reducerii elementelor sale pasive. In asemenea conditii, si fiind in prezenta unei norme speciale, este
evident ca falimentul este un caz de incetare a mandatului numai in cazul in care administratorul
judiciar sau lichidatorul va fi decis terminarea lui. Codul civil a pastrat notiunea de insolvabilitate in
legislatia civila, pe care a si definit-o la art. 1417 alin. (2) ca fiind inferioritatea activului patrimonial ce
poate fi supus, potrivit legii, executrii silite, fa de valoarea total a datoriilor exigibile, dar nu
pastrat-o ca o cauza de incetare a mandatului, asa cum era prevazut in reglementarea anterioara.

24. Intrucit art. 2031 Cciv prevede posibilitatea ca mandantul sa revoce oricand mandatul, expres sau
tacit, indiferent de forma n care contractul de mandat a fost ncheiat i chiar dac a fost declarat
irevocabil, in cazul unei revocari tacite, mandatarul poate in mod onest sa nu fi cunoscut revocarea
mandatului acordat. Actele incheiate in temeiul mandatului, de catre mandatarul care nu a cunoscut
cauza de incetare a mandatului, sunt valabile si obliga pe mandatar la executarea lor.

La incetarea mandatului, din orice cauza, mandatarul este obligat sa dea socoteal pentru modul in
care si-a indeplinit pana la acel moment mandatul si sa remita mandantului tot ceea ce a primit in
temeiul imputernicirii sale. In plus, mandatarul datoreaza dobanzi pentru sumele pe care le-a
intrebuintat in folosul sau. Se poate spune ca de la data cand a luat la cunostinta de incetarea
mandatului orice intarziere nejustificata in predarea sumelor incasate, naste in sarcina mandatarului
obligatia de a plati dobanzi pentru sumele datorate. Obligatia de conservare a marfii se pastreaza in
sarcina mandatarului pana la remiterea efectiva a bunurilor pe care mandatarul le-a dobandit in
executare contractului, indiferent de momentul revocarii mandatului.

25. Tot datorita caracterului intuitu personae al mandatului, atunci cand mandantul a ales mai multi
mandatari pentru a lucra impreuna pentru realizarea obiectului contractului, decesul, incapacitatea sau
falimentul unuia dintre ei afecteaza in intregime increderea acordata. Operatiunea prefigurata de
mandant trebuie sa aiba loc exact cum si-a inchipuit-o acesta pentru ca efectele muncii mandatarilor
se vor vedea in mod direct in patrimoniul acestuia. Daca un mandatar decedeaza, devine incapabil sau
falimenteaza, atunci modul de executare a contractului este iremediabil afectat si contractul inceteaza
de drept. Totusi, textul art. 2038 este o norma supletiva, astfel incat daca daca partile au prevazut in
alt fel in contract, se vor aplica prevederile contractuale si contractul va fi salvat.















Contracte de intermediere profesional




































Sectiunea 2
Mandatul fr reprezentare


1. Reguli comune tuturor formelor de mandat fara reprezentare

1. Mandatul fara reprezentare este o specie a mandatului caruia ii lipseste, pentru a fi un mandat
complet, puterea de reprezentare. Daca mandatul propriu-zis confera mandatarului dreptul de a
incheia acte juridice in numele si pe seama mandantului, mandatul fara reprezentare confera
mandatarului dreptul de a incheia acte juridice in nume propriu, dar pe seama mandantului. In
raporturile cu tertii contractanti, persoana mandantului este fie oculta, fie irelevanta, intrucit tertii nu
intra in raporturi juridice cu mandantul, ci cu mandatarul. Acesta din urma este cel care isi asuma fata
de terti obligatiile care rezulta din actele incheiate pe seama mandantului. De asemenea, intrucit
mandatarul este, in relatiile cu tertul, contractantul care ii este opozabil tertului, si drepturile
dobindite din actul juridic incheiat cu tertul il au ca titular tot pe mandatar. Cu toate acestea, intrucit
actul juridic este incheiat pe seama mandantului, mandatarul este dator sa transmita in patrimoniul
Contracte de intermediere profesional

mandantului drepturile si bunurile dobindite de la tert, precum si actiunile contra acestuia. In privinta
obligatiilor, din insusi faptul ca actul juridic se incheie cu tertul pe seama mandantului rezulta ca,
indirect, mandantul devine persoana caruia ii incumba aceste obligatii.

Desi mandatul fara reprezentare este o specie a mandatului, el este genul pentru cele trei specii ale sale
reglementate in Codul civil : comisionul, consignatia si expeditia (acestea din urma fiind considerate
drept varietati de comision). Obiectul fiecaruia dintre aceste contracte este incheierea de acte
juridice. Este o diferenta neta fata de reglementarea din vechiul Cod comercial a mandatului
comercial si a comisionului, conform caruia, spre exemplu, comisionarul (un mandatar fara
reprezentare pentru comitent) efectua fapte de comert pe seama comitentului. De lege lata, mandatarul
fara reprezentare nu este imputernicit sa savirseasca fapte sau sa indeplineasca operatiuni pe seama
mandantului. Comisionul spre exemplu, considerat de lege lata o specie de mandat, nu mai are ca
obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama comitentului, dar in nume propriu (de altfel, nu mai
exista un mandat comercial care sa aiba ca obiect tratarea de afaceri comerciale in numele si pe
seama mandantului). Cu toate acestea, toate aceste specii de contracte de mandat fara reprezentare
presupun, de regula, continuitate in incheierea de acte juridice pe seama mandantului, precum si
asumarea unui risc. In consecinta, ele pot fi considerate intreprinderi, iar cel care exploateaza astfel de
intreprinderi (comisionar, consignatar, expeditionar) este un profesionist. Asadar, comisionul,
consignatia, expeditia sunt mandate fara reprezentare care presupun exercitiul profesional al intermedierii
si, deci, cel putin una dintre partile raportului juridic este un profesionist.

Este, totusi, de conceput si un mandat fara reprezentare in relatiile dintre simpli particulari, cita vreme
actul juridic incheiat cu tertul este ocazional si nu releva riscul unei activitati organizate sub forma
unei intrerprinderi, ci doar riscul punctual al unui contract. Din moment ce mandatul cu reprezentare
este genul pentru care Codul civil reglementeaza trei specii (comisionul, consignatia, expeditia sunt,
deci, contracte numite), ne putem intreba daca mandatul fara reprezentare incheiat intre simpli
particulari este sau nu o specie a mandatului fara reprezentare. Desi ne-am fi putut astepta ca vechea
disputa din teoria generala a obligatiilor
8
sa fie transata, se observa ca aceasta este inca actuala.
Rezonabil ar fi ca, in cazul in care mandantul ar fi ocultat in mod intentionat de mandatar, sa se aplice
solutia simulatiei prin interpunere de persoane; in orice caz, efectul esential al simulatiei devoalarea
actului secret nu se poate obtine decit in instanta, in actiunea in constatarea simulatiei sau in
exceptia de simulatie. Daca, din contra, mandantul ar fi in mod neintentionat ocultat sau el ar fi
cunoscut de tert (cu toate ca faptul incheierii actului juridic pe seama sa ar fi considerat irelevant de
catre tert), am fi in prezenta unui contract (nenumit) de mandat fara reprezentare.

Practic, desi in sectiunea dedicata mandantului fara reprezentare sunt alocate consignatiei si expeditiei
cite un paragraf distinct (ceea ce sugereaza ca am fi in prezenta unor specii ale mandatului fara
reprezentare, distincte de comision), putem conchide ca exista doua specii de mandat fara
reprezentare :
(i) comisionul, cu cele doua varietati ale sale (consignatia si expeditia de marfuri) si
(ii) mandatul fara reprezentare in relatiile dintre simpli particulari.

In masura in care regulile relative la mandantul fara reprezentare sunt lacunare, sunt aplicabile in
completare regulile relative la mandatul propriu-zis (cu reprezentare). In principiu, este vorba de
regulile referitoare la: acceptarea tacita a mandantului; diligenta mandatarului in executarea
mandantului (intrucit comisionul, consignatia si expeditia sunt mandae prezumate a fi cu titlu oneros,
inseamna ca diligenta ceruta mandatarului este ce a unui bonus pater familias); obligatia mandatarului de
a da socoteala mandantului; dobinzile la sumele datorate de mandatar mandantului; raspunderea

8
Prof. Fr. Deak sustinea ca mandatul fara reprezentare este o forma de simulatie, o interpunere de persoane; prof. C.
Statescu si C. Birsan sustineau ca acest contract este o varietate nereglementata de mandat, adica un contract nenumit.
Contracte de intermediere profesional

pentru obligatiile tertilor contratanti aflati in stare de insolvabilitate (noutate a Codului civil care
impune mandatarului, in virtutea unei culpe in eligendo, sa acopere riscul insolvabilitatii tertului
contractant); pluralitatea de mandatari; subsituirea facuta de mandatar; masurile de conservare a
bunurilor mandantului; sumele necesare executarii mandatului si despagubirea mandatarului;
obligatiile mandantului; pluralitatea de mandanti; incetarea mandatului, necunoasterea cauzei de
incetare a mandatului, mentinerea unor obligatii ale mandatarului si dupa incetarea mandantului si
incetarea mandatului in caz de pluralitate de mandatari; revocarea (conditii, efecte, publicitate);
renuntarea mandatarului; incetarea mandatului pentru moartea, incapacitatea sau falimentul uneia
dintre parti. (pentru toate aceste reguli, a se vedea comentariile de mai sus).

In legatura cu expeditia, se observa ca aceasta este o specie de mandat fara reprezentare, in timp ce, in
realitate, expeditia este un contract conex transportului, cu mult mai complex decit un contract de
mandat fara reprezentare. Expeditionarul nu doar incheie acte juridice pe seama expeditorului, dar el
se angajeaza sa faca si toate demersurile necesare ajungerii incarcaturii la destinatie, ceea ce implica
informatie, asigurarea contra riscului de accident sau de naufragiu, formalitati vamale, operatiuni de
incarcare-descarcare etc. In mod logic, expeditia ar fi trebuit sa fie reglementata in continuarea
contractului de transport si nu ca o simpla specie de mandat fara reprezentare.

2. Efectele fat de teri. In privinta tertilor contractanti, persoana mandantului este, dupa caz, ocultata
sau irelevanta. Mandantul nu intra in niciun fel de raport juridic cu tertii. Afirmatia din art. 2040
alin.1 Cciv este valabila doar partial, dovada ca de la acest principiu se deroga imediat, la alin.2. Din
punct de vedere juridic, contractul se incheie intre mandatar si tert, ca si cind nu ar exista un contract
de mandat, dar efectele contractului se repercuteaza asupra mandantului. Desi nu exista un contemplatio
domini (dreptul tertului de a cere reprezentantului sa isi faca dovada imputernicirii, drept prevazut de
art. 1302 Cciv), nu este obligatoriu ca mandantul sa fie ocultat sau ca tertul sa ignore ca trateaza cu un
mandatar.

In mod logic, mai intii trebuie ca mandatarul sa primeasca de la tert, in executarea contractului, plata
creantelor nascute din contract (sau alte modalitati juridice de stingere a unor drepturi de creanta).
Dupa aceasta regularizare cu tertul, mandatarul va transmite rezultatul regularizarii in patrimoniul
mandantului. In lipsa unei astfel de atitudini a mandatarului, mandantul va putea sa exercite aceste
creante, prin substituirea mandatarului. Substituirea mandatarului este o notiune juridica inedita,
neexplicitata de Codul civil. Avind in vedere similitudinea etimologica, precum si faptul in
reglementarea relativa la comision se aminteste de subrogatie (art.2046 Cciv) s-ar putea considera ca
substituirea la care se refera art. 2040 alin.2 Cciv este o subrogatie. Practic, prin aceasta substituire,
mandantul devine titularul drepturilor de creanta dobindite de mandatar pe seama sa. Se poate admite
ca suntem in prezenta unei subrogatii legale, in sensul art. 1596 lit.e) Cciv, intrucit aceasta
substituire rezulta ope legis, si nu dintr-o conventie intre mandant si mandatar (asa cum este
subrogatia la care se refera art. 2046 Cciv, adica o subrogatie conventionala, intrucit intervine la
cererea mandantului) si nici dintr-o conventie intre mandatar sau mandant, pe de o parte, si tert, pe
de alta parte. Fiind in prezenta unei subrogatii, inseamna ca ea produce efecte impotriva tertului
contractant (precum si impotriva garantilor), dar acestia tertul si garantii pot opune mandantului
toate exceptiile si apararile pe care le puteau opune mandatarului, adica creditorului initial. Solutia
opozabilitatii exceptiilor si a apararilor rezulta din art. 1597 alin.2 Cciv.

Mandantul poate, prin substituirea mandatarului, sa exercite drepturile de creanta nascute din
executarea mandatului, daca si-a executat propriile obligatii fata de mandatar. Desi pare ca textul
instituie o conditie suspensiva in privinta exercitiului acestor drepturi, in realitate conditionarea
sugerata de particula daca este valabila doar in relatiile dintre mandatar si mandant. Conditia
suspensiva, ca modalitate a actului juridic, este un eveniment viitor si incert de implinirea caruia
depinde nasterea obligatiei. Or, din contractul incheiat intre mandatar si tert rezulta drepturi nascute
Contracte de intermediere profesional

si actuale (cu exceptia, evident, a cazului in care contractul dintre tert si mandatar, in el insusi, contine
conditii suspensive). Faptul ca drepturile de creanta care se pot transfera prin substituire la
mandant inseamna ca acestea exista si sunt certe, ceea ce este chiar ipoteza textului. In orice caz
tertul, spre exemplu, nu ar putea invoca pentru a se apara de obligatiile rezultate din actul juridic
incheiat cu mandatarul faptul ca mandantul nu isi va fi executat obligatiile fata de mandatar, atit
pentru ca o astfel de actiune sau exceptie ar fi lipsita de interes, cit si pentru faptul ca raportul juridic
dintre mandant si mandatar este un res inter alios acta, din care tertul nu poate extrage un beneficiu,
dupa cum nu poate fi pagubit. Asadar, mandantul se substituie, cu sau fara voia mandatarului, in
drepturile de creanta pe care acesta le-a dobindit contra tertului. Mandatarul poate paraliza aceasta
operatiune de substituire, pe motiv de neplata a obligatiilor mandantului fata de mandatar, daca
notifica tertul sa nu achite datoriile ce-i revin din contractul incheiat decit mandatarului. Dar
mandatarul poate, de buna voie, sa cesioneze aceste creante mandantului si, implicit, eventualele
actiuni judiciare aferente (posibilitate expres prevazuta de art. 2046 Cciv pentru comisionar).

Daca obiectul mandatului fara reprezentare il reprezinta acte juridice prin care urmeaza a se dobindi
bunuri mobile, transferul proprietatii se realizeaza, in baza contractului cu tertul, de la tert la mandatar,
prin simplul lor acord de vointa. In baza contractului de mandat, mandatarul transfera ulterior
bunurile dobindite de la tert in patrimoniul mandantului. Acesta este efectul normal al mandatului
fara reprezentare. De regula, mandatarul face transferul daca mandantul si-a respectat obligatiile fata
de mandatar. Desi, spre deosebire de drepturile de creanta, in cazul bunurilor nu se mai impune (in
relatiile dintre mandant si mandatar) conditionalitatea achitarii de catre mandant a obligatiilor fata de
mandatar, totusi, in cazul in care mandatarul nu efectueaza de buna voie transferul la mandant al
dreptului de proprietate, proprietatea nu se transfera imediat la mandant. Acesta poate revendica
bunurile mobile dobindite in executarea mandatului de catre mandatar, daca aceste bunuri mobile nu
au trecut in posesia unor terti de buna credinta (caz in care nu mai poate revendica, ci are o actiune in
pretetnii contra mandatarului). Asadar, proprietatea asupra bunurilor mobile nu se transmite la
mandant automat, ci fie prin operatiunea (succesiva dobindirii bunului mobil de la tert) mandatarului
de transmitere a bunului la mandant, fie ca efect al unei actiunii in revendicare a bunului mobil. De
precizat ca suntem in prezenta unei actiuni in revendicare, si nu a unei actiuni in pretentii.

In cazul bunurilor imobile dobindite de la tert, mandatarul este obligat sa le transmita mandantului.
Avind in vedere lipsa unei precizari exprese in art.2041 Cciv, precum si o serie de dispozitii din Codul
civil relative la transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor, se pune problema daca pentru
acest transfer de la mandatar la mandant este necesar un alt juridic intre mandant si mandatar care sa
consfiinteasca transferul si sa il consolideze prin intabulare, sau este suficient contractul de mandat.
Astfel, conform art. 877 teza a doua Cciv, drepturile reale imobiliare se dobindesc, se modifica si se
sting numai cu respectarea regulilor de carte funciara. Art. 885 alin.1 Cciv dispune ca drepturile reale
asupra imobilelor cuprinse in cartea funciara se dobindesc, atit intre parti, cit si fata de terti, numai
prin inscrierea lor in cartea funciara. In materie de vinzare, art. 1676 Cciv dispune ca stramutarea
(transferul) proprietatii de la vinzator la cumparator este supusa dispoztiilor de carte funciara. In fine,
transferul in vederea intabularii se face prin contract sau hotarirea judecatoreasca (art. 589 Cciv).
Asadar, contractul in sine, chiar incheiat in forma autentica, nu mai este de natura a transfera dreptul
de proprietate asupra imobilelor. Intabularea este o formalitate constitutiva de drept de proprietate, in
lipsa careia nu suntem in prezenta unui transfer de drept de proprietate, ci doar a unor obligatii
reciproce ale vinzatorului si cumparatorului generate de contract. In consecinta, pentru ca
proprietatea asupra imobilelor sa treaca de la tertul contractant la mandatar, este nevoie ca transferul
sa fie intabulat in cartea funciara. Transmiterea de la mandatar la mandant a imobilelor dobindite de la
terti presupune o noua intabulare a transferului, de data aceasta pe numele mandantului. Din art. 2041
alin.2 Cciv rezulta ca, in caz de refuz al mandatarului de a transfera imobilul la mandant, acesta din
urma poate cere instantei sa pronunte o hotarire de transmitere de la mandatar la mandant a
bunurilor. De aici concluzia ca mandatul, in sine, nu poate justifica intabularea imobilului pe numele
Contracte de intermediere profesional

mandantului (daca ar fi fost asa, o actiune in instanta cu acest obiect ar fi fost complet inutila). De
altfel, chiar daca mandatul fara reprezentare ar fi dat in forma autentica, notariala (intrucit nu exista
reprezentare, mandatul nu trebuie dat in forma autentica nici chiar in cazul in care el se refera la
dobindirea de catre mandatar pe seama mandantului a unor imobile), este indoielnic ca functionarul
de la cartea funciara va face intabularea, doar pe baza mandatului fara reprezentare, pe numele
mandantului. Asadar, desi este birocratica, solutia implicita a art. 2041 alin.2 Cciv este aceea a unui nou
act (separat de mandat) intre mandant si mandatar, pe baza caruia se va putea face intabularea; in lipsa
acestui act, mandantul va putea obtine titlul necesar intabularii prin formularea unei actiuni in
instanta, care va putea pronunta o hotarire care sa tina loc de act de transmitere a bunurilor imobile
dobindite de mandatar pe seama mandantului. De precizat ca, intrucit intre tert si mandant nu sunt
direct generate relatii juridice in baza mandatului, inseamna ca pirit intr-o astfel de actiune este
mandatarul, si nu tertul contractant. Prin ipoteza, deci, bunurile sunt deja transferate de la tert la
mandatar, acesta din urma refuzind transferul la mandant. Daca, insa, tertul nu transfera bunurile
(mobile sau imobile) la mandatar, acesta are obligatia sa-l actioneze pe tert in justitie, solicitindu-i,
dupa caz, bunul sau despagubiri. Fiind vorba de un drept litigios (echivalent cu o creanta), s-ar putea
admite ca mandantul se poate substitui mandatarului si in exercitiul acestor actiuni. De buna voie,
mandatarul ar putea sa cedeze el insusi aceste actiuni judiciare mandantului.

Art. 2041 alin.2 Cciv, cu toate nuantele sale mai sus precizate, se aplica si bunurilor mobile supuse
unor formalitati de publicitate (de exemplu, actiuni, obligatiuni, parti sociale).

Intrucit comisionul este o specie de mandat fara reprezentare, inseamna ca art. 2041 Cciv se aplica si
comisionului. In acest fel, este transata vechea disputa doctrinara si jurisprudentiala relativa la
problema transmiterii proprietatii bunurilor de la comisionar la comitent
9
.

3. Creditorii mandatarului. Art. 2042 Cciv creeaza o adevarata fractionare a patrimoniului mandatarului si,
implicit, o segregare a creditorilor sai. Din moment ce actul juridic este incheiat cu tertul doar pe seama
mandantului, nu si in numele acestuia, inseamna ca bunurile ce s-ar dobindi in executarea acestui act
juridic intra, cel putin aparent, in patrimoniul comisionarului. Teoretic, intrucit patrimoniul
debitorului serveste garantiei comune a creditorilor sai (art.2342 alin.1 Cciv), inseamna ca creditorii
mandatarului ar putea urmari orice bun din patrimoniul sau. Dar art. 2042 Cciv ii opreste pe creditorii
mandatarului de la a urmari bunurile dobindite de mandatar pe seama mandantului. Interdictia
urmaririi silite a bunurilor detinute de mandatar pe seama mandantului exista doar in cazul in care
mandatul are o data certa, anterioara inceperii urmaririi de catre creditorii mandatarului. In caz
contrar, bunurile respective vor putea fi urmarite de creditorii mandatarului ca si cind ar fi propriile
bunuri. De aici concluzia importantei deosebite pentru mandant de a da data certa mandatului (pentru
utilitatea sa, forma autentica ar trebui chiar sa primeze, actul autentic beneficiind de o publicitate mai
extinsa decit actul cu data certa). O astfel de urmarire se poate evita prin contestatie la executare,
facuta fie de mandatar, fie de mandant (daca acesta are informatia la timp). Daca se vinde, totusi, la
licitatie, un bun pe care mandatarul il detine pe seama mandantului, adjudecatarul nu mai poate fi
expropriat. In acest caz, mandatarul va fi obligat la daune, intrucit nu va fi facut cele necesare in
vederea evitarii urmaririi silite.

2 Contractul de comision


9
Pentru aceasta disputa, a se vedea Gh. Piperea, Drept comercial, vol. II, Bucuresti, ed. CH Beck, 2009, p.97; doctrina
arbitrala conform careia in raporturile dintre comitent si comisionar proprietatea asupra bunurilor dobindite de
comisionar pe socoteala comitentului trece direct la acesta chiar din momentul dobindirii devine caduca; prof. Fr. Deak, St. D.
Carpenaru explicau acest efect, in Contracte civile si comerciale, Ed. Lumina Lex, 1993, p.330, pe temeiul unei reprezentari
indirecte pe care o exercita comisionarul pentru comitent.
Contracte de intermediere profesional

4. Contractul de comision este o specie a contractului de mandat fara reprezentare care are ca obiect
cumpararea sau vinzarea de bunuri (mobile si imobile) ori prestarea de servicii de catre comisionar, pe seama
comitentului. Contractele cu tertii se incheie in numele comisionarului, acesta actionind cu titlu
profesional. Pentru prestatia sa, comisionarul este indreptatit la o remuneratie, denumita comision.
Deosebirea esenial ntre contractul de mandat i cel de comision consta in faptul ca, daca
mandatarul acioneaz n numele i pe seama mandantului, comisionarul acioneaz pe seama
comitentului, dar n nume propriu. Astfel fiind, n raporturile cu terii, titularul dreptului de crean, al
dreptului real sau al obligaiei este comisionarul, iar nu comitentul. Activitatea comisionarului este o
intreprindere constind in serviciul de negociere si incheiere pe seama altora de contracte de vinzare
sau de cumparare de marfuri, alte bunuri mobile sau de imobile, precum si de contracte de prestare de
servicii. Comisionarul este un profesionist care exploateaza aceasta intreprindere. Contractul de
comision se justifica prin necesitatea de a asigura celeritatea n circulaia mrfurilor si a celorlate
bunuri ce pot fi obiectul comisionului. Pentru c acest contract creeaz raporturi juridice directe ntre
comisionar i terul cocontractant, se elimin cerina ca terul s fie informat n legtur cu faptul c
cel cu care trateaz are calitatea de mputernicit. Aceasta nu elimina, insa, obligaia comisionarului de
a respecta ntocmai sarcinile i instruciunile primite de la comitent. Ca si in cazul mandatului, si n
raporturile dintre comitent i comisionar exist obligaia celui de-al doilea de a da socoteal pentru
modul n care a executat nsrcinarea.

In raporturile dintre comitent i comisionar, calitatea de titular al drepturilor si obligatiilor ce rezulta
din contract cu tertul o are comitentul. In raporturile cu tertul, titular al acestora este, insa,
comisionarul. Comisionul este un mandat fara reprezentare si, din aceasta cauza, titularul dreptului
sau al obligaiei izvorite din contractul cu tertul este fie comitentul, fie comisionarul, n funcie de
perspectiva din care sunt priviti. Faptul c raportul juridic dintre comitent i comisionar are n
coninutul su i obligaia comisionarului de a da socoteal, deci de a remite comitentului bunul sau
sumele de bani primite n executarea contractului, nu este de natur a rezolva problema titularitatii
drepturilor si obligatiilor rezultate din contractul cu tertul (ca este dihotomica, in functie de
perspectiva), intrucit este vorba de o obligatie ce rezulta din contractul de comision si nu din
contractul incheiat cu tertul. In situaia unui contract de vnzare-cumprare avnd ca obiect un bun
mobil individual determinat, ncheiat prin intermediul unui comisionar, comisionarul are calitatea de
cumprtor pe seama comitentului. n baza dispoziiilor art.2043 Cciv, fa de vnztor, comisionarul
are calitatea de cumprtor. Dac nu s-a prevzut altfel prin contractul cu tertul, din momentul
ncheierii contractului de vnzare-cumprare, comisionarul are calitatea de proprietar i n acelai timp
de debitor al obligaiei de plat a preului. Din acelai moment, creditorii comisionarului i exercit
dreptul lor de garantie comuna asupra acestui bun (in cazul in care comisionul are data certa, este
permisa separarea juridica a acestor bunuri de restul bunurilor din patrimoniul comisionarului,
rezultind o fragmentare a acestui patrimoniu). Dar, din punctul de vedere al obligaiei comisionarului
de a da socoteal comitentului, mai precis de a remite comitentului bunul achiziionat, putem
considera c bunul n cauz a intrat n patrimoniul comitentului din momentul ncheierii contractului
cu terul sau c acest lucru se ntmpl la momentul predrii ctre comitent? Dac dm prioritate
primei variante, ne aflm n faa unei dileme: nseamn c bunul, din momentul ncheierii contractului
de vnzare-cumprare, a intrat n sfera garantiei comune a creditorilor comitentului (din perspectiva
raporturilor dintre comitent si comisionar), dar el se afl i n sfera garantiei comune a creditorilor
comisionarului, pentru ca acesta este co-contractantul tertului (din perspectiva raporturilor juridice
directe dintre comisionar si tert). n aceast situaie, n caz de concurs ntre cele dou categorii de
creditori, care dintre ele va avea prioritate i n baza crui criteriu? Dac dm prioritate celei de-a doua
variante, nseamn s lsm n seama voinei arbitrare a comisonarului momentul transferrii
dreptului de proprietate asupra comitentului, variant sugerata de art. 2041 Cciv, aplicabile si
comisionului. In plus, odata cu transferul dreptului de proprietate de la vinzator la cumparator,
opereaza si transferul riscului pierii fortuite a bunului vindut. Cine suporta, deci, acest risc :
comitentul, care apare in cadrul contractului de comision ca fiind adevaratul proprietar, sau
Contracte de intermediere profesional

comisionarul, care apare in raporturile cu cocontractanul (vinzator) ca fiind proprietar? Care din cei
doi ar avea interesul asigurabil de a incheia un contract de asigurare pentru bunul respectiv? Prin
aplicabilitatea art. 2041 Cciv, comitentul va suporta riscul pieirii fortuite (si, implicit, va avea un
interes asigurabil pentru aceste bunuri) numai dupa ce comisionarul va fi transferat, de buna voie,
proprietatea acestor bunuri la comitent sau, dupa caz, dupa ce comitentul va fi obtinut cistig de cauza
intr-o actiune in revendicare a bunurilor mobile dobindite de la tert pe seama sa de catre comisionar
(in cazul bunurilor imobile, dupa comitentul ce va fi obtinut o hotarire judecatoreasca care sa tina loc
de transfer de la comisionar la comitent a propritetatii bunurilor cumparate de la terti de comisionar).

5. Forma scrisa a contractului de comision este ceruta pentru valabilitatea actului (ad validitatem),
numai daca prin lege se prevede astfel. Spre exemplu, in cazul intermedierii in tranzactiile cu
instrumente financiare, contractul de intermediere (o varianta a contractului de comision) se incheie
in forma scrisa ad validitatem. In toate celelalte situatii, forma scrisa este doar o forma ceruta pentru
probatiune (ad probationem). Ratiunea pentru care sunt prevazute cele doua forme in care se poate
prezenta un inscris (forma autentica si cea a inscrisului sub semnatura privata) este cel mult scolastica.
De altfel, a incheia comisionul in forma autentica este cvasi-inutil, din moment ce actele de dispozitie,
inclusiv cele cu privire la imobile, se efectueaza in numele comisionarului, care nu este un
reprezentant al comitentului, nefiind nevoie de o imputernicire a sa la incheierea contractului cu tertul
si, deci, formalitatea actului autentic in cazul comisionului avind un caracter evident redundant.
Contractul de comision consfintit sub forma unui inscris sub semnatura privata, daca are data certa,
creeaza o fragmentare a patrimoniului comisionarului (conform art. 2042 Cciv), interzicind
creditorilor personali ai comisionarului sa urmareasca silit bunurile dobindite de acesta pe seama
comitentului. Comisionul incheiat in forma autentica are, in sine, data certa rezultata din formalitatea
autentificarii la notar. In orice caz, proba contractului de comision nu se cere decit in caz de litigiu
intre comitent si comisionar sau in contestatia la executarea pornita de un creditor personal, in contra
dispozitiilor art.2042 Cciv, pe bunurile aflate in patrimoniul comisionarului, dar dobindite de acesta
pe seama comitentului. In relatiile cu tertul nu se pune problema probei contractului de comision,
intrucit nu exista obligatia de a proba puterile de reprezentare ale comisionarului (nu exista contemplatio
domini), comisionul fiind un mandat fara reprezentare.

6. Obligaiile terului contractant. Din contractul incheiat de comisionar cu tertul, pe seama comitentului,
nu rezulta raporturi juridice directe intre comitent si tert. Acest contract genereaza drepturi si obligatii
ale partilor nemijlocite ale contractului, adica tertul si comisionarul. Spre deosebire de mandatul cu
reprezentare (propriu-zis), n cazul cruia, cu privire la drepturile i obligaiile asumate de mandatar,
se creeaz raporturi juridice directe ntre mandant i ter, n cazul contractului de comision,
comisionarul i asum personal obligaiile care deriv din executarea comisionului. Art. 2045 Cciv
dispune ca tertul este tinut direct fata de comisionar de obligatiile rezultate din contract. In
consecin, ntre comitent i terul cu care comisionarul a contractat nu se nasc raporturi juridice
directe. Tertul cumparator nu il poate actiona in raspundere pe comitent decit pentru vicii ale lucrului
care nu sunt cauzate de comisionar (produse cu defecte, vicii de calitate). Comitentul nu poate
exercita direct mpotriva terului vinzator o aciune pentru predarea bunului sau pentru repararea
prejudiciului cauzat prin neexecutarea contractului. Pentru aceste motive, comitentul are insa actiuni
mpotriva comisionarului culpabil, putind cere acestuia sa ii cedeze si creantele si actiunile judiciare
contra tertului sau subrogindu-se, la cerere, in drepturile acestuia contra tertului rezultate din
contractul cu acesta. In privinta raspunderii partilor, in contractul incheiat de comisionar cu tertul, se
retine ca tertul raspunde numai fata de comisionar, cu care este in raporturi juridice directe, dar
comisionarul raspunde fata de comitent pentru incalcarea obligatiilor sale din contractul de comision
(spre exemplu, pentru culpa in eligendo). Comisionarul nu va raspunde in locul tertului pentru obligatiile
pe care acesta si le-a asumat prin contractul incheiat cu comisionarul, dar va avea obligatia sa-l
actioneze in raspundere pe tert, pentru a obtine angajarea raspunderii acestuia, pentru incalcarea
obligatiilor sale rezultate din contractul incheiat cu comisionarul, sub sanctiunea platii de despagubiri.
Contracte de intermediere profesional


Daca tertul nu isi executa obligatiile din contractul incheiat cu comisionarul, tertul va fi actionat in
raspundere, in mod primordial, de comisionar, in virtutea raporturilor sale juridice directe cu tertul.
Daca actiunea in raspundere nu este facuta in timp util (cu consecinta decaderii din termene, inclusiv
acelea prevazute de lege pentru exercitiul cailor de atac, ori cu consecinta prescriptiei) sau daca nu se
conserva actiunile contra tertului, pentru a putea fi exercitate de comitent dupa transferul actiunilor
judiciare de la comisionar la comitent sau dupa incetarea contractului de comision, se poate antrena
raspunderea comisionarului fata de comitent pentru orice dauna ce ar putea rezulta. Pentru a evita
riscul inactivitatii comisionarului sau al incetarii contractului de comision inainte ca situatia juridica cu
tertul sa se fi regulazarizat, la cerere, comitentul se poate subroga in drepturile comisionarului
rezultate din contractul cu tertul. In acest fel, comitentul devine titularul derivat al contractului cu
tertul, putind exercita toate drepturile pe care le-ar fi putut exercita comisionarul.

Subrogatia in drepturile comisionarului este o operatiune diferita de substituirea mandantului in
drepturile mandatarului, la care se refera art.2040 alin.2 Cciv, intrucit subrogatia in drepturile
comisionarului este o conventie (noua) intre comitent si comisionar prin care drepturile acestuia din
urma sa transfera la comitent. Pe de alta parte, desi termenul folosit de art. 2046 alin.1 Cciv este acela
de subrogatie, se pare ca suntem in prezenta unei subrogatii precare (incomplete), care nu are toate
efectele prevazute de art. 1593-1598 Cciv, intrucit alineatul 2 al art. 2046 Cciv vorbeste de o obligatie
a comisionarului de cedare la comitent a actiunilor contra tertului, printr-un act de cesiune cu titlu
gratuit. Daca ar fi fost vorba de o subrogatie propriu-zisa, plenara, atunci actiunile contra tertului
(care nu pot fi decit actiuni judiciare, pentru apararea sau realizarea drepturilor rezultate din contract)
s-ar fi transmis prin efectul direct al subrogatiei, si nu printr-un act adiacent de cesiune a actiunilor
contra tertului. Interpretind textul legal in sensul in care sa se aplice, se poate considera in mod
rezonabil ca doar drepturile generate de contractul cu tertul trec la comitent, la cererea acestuia, prin
subrogatie, nu si actiunile judiciare contra tertului. Suntem in prezenta unei subrogatii conventionale,
consimtita de creditor, adica de comisionar, pentru care nu se cere acordul debitorului, adica al
tertului. Este vorba de o subrogatie care poate fi incadrata in tiparul art. 1594 Cciv, chiar daca nu se
pune problema platii creantei, intrucit in relatiile dintre comitent si comisionar aceste drepturi apartin
deja comitentului; plata la care se refera art.1594 Cciv, ca o conditie de existenta a subrogatiei
consimtita de creditor, este deja efectuata in virtutea contractului de comision. De aceea, subrogatia la
care se refera art. 2046 Cciv nu mai presupune o contraprestatie din partea comitentului. Dar aceasta
constatare nu scuteste partile contractului de comision de incheierea unui act juridic separat, adica a
unei conventii de subrogatie. In ce priveste cedarea actiunilor, se poate considera ca suntem in
prezenta unei cesiuni de drepturi litigioase (indiferent daca tertul a fost deja actionat in judecata de
comisionar sau doar ar putea fi actionat in judecata), motiv pentru care se vor urma formalitatile
specifice relative la acest gen de cesiune. Intr-un proces deja inceput, comitentul il va inlocui in
calitate de parte pe comisionar. Desi nu suntem in prezenta unei cesiuni de creanta (pentru care ar
trebui efectuata, in conditiile art. 1578 Cciv, o comunicare catre debitorul cedat in vederea efectuarii
unei plati valabile catre cesionar si a opririi platii catre cedent), este rezonabil a accepta ca utila o
comunicare catre tertul contractant a faptului cesiunii actiunilor de la comisionar la cedent. In
prezenta unei astfel de comunicari, litigiul dintre comitent si tert ar putea fi evitat. Comunicarea s-ar
putea considera efectuata si daca este continuta in cuprinsul chemarii la conciliere directa, obligatorie
in litigiile evaluabile in bani in care este parte si un profesionist. In orice caz, data fiind calificarea de
cesiune a transferului litigiului cu tertul de la comisionar la comitent, trebuie admis ca nu se cere
acordul la cesiune al tertului, din moment ce nu suntem in prezenta unei obigatii personale a
comisionarului (art. 1573 Cciv dispune ca acordul la cesiune al debitorului cedat nu se cere decit
atunci cind datoria sa este legata indisolubil de persoana creditorului).

In cazul in care comisionarul refuza sau intirzie sa cedeze actiunile impotriva tertului, comitentul il va
putea trage la raspundere pe comisionar pentru orice dauna ar utea rezulta.
Contracte de intermediere profesional


7. Vinzarea pe credit la care se refera art. 2047 Cciv este o vinzare cu plata pretului aminata sau
esalonata. Nu este vorba de credit stricto sensu, intrucit textul ar intra in coliziune cu monopolul
institutiilor de credit sau al institutiilor financiare non-bancare, singurele care pot acord credite pe
teritoriul Romaniei. Indirect, aceasta constatare este confirmata de art. 2047 alin.2 teza intii Cciv, care
vorbeste de termenul acordat cumparatorului pe credit, si de art. 2047 alin.2 teza a doua Cciv, care
vorbeste de operatiuni pe bani gata, in contra-pozitie cu vinzarile pe credit. Comisionarul poate
face astfel de vinzari pe credit cu autorizarea expresa a comitentului, data fie prin stipulatie in
contractul de comision, fie prin act separat. Sanctiunea vinzarii pe credit neautorizata este plata de
catre comsionar a creditelor acordate (adica a pretului intreg, nefractionat, al bunurilor vindute pe
credit), plata pe care comisionarul o va face in locul cumparatorului creditat, cu dobinzile si alte
foloase ce ar rezulta. Practic, in acest caz, creditul nu mai este acordat de comitent tertului, ci de
comisionar tertului. Plata respectiva se face doar la cererea comitentului, de unde concluzia ca
vinzarea pe credit poate fi, tacit, acceptata de comitent. Daca, insa, comitentul cere plata, atunci
aceasta se efectueaza de indata, adica imediat, fara termen.

Daca ia initiativa unei vinzari pe credit (aceasta este sensul sintagmei in acest caz; la o prima citire,
formula poate genera confuzii, intrucit este plasata imediat dupa alin.1, care se refera nu la un caz, ci
la doua cazuri : vinzare pe credit cu autorizarea comitentului si vinzare pe credit fara autorizarea
comitentului), comisionarul va trebui sa il instiinteze de indata pe comitent, aratindu-i cine este
cumparatorul si care este termenul de plata acordat acestuia. In caz de lipsa a notificarii, se prezuma
absolut (proba contrarie nu este admisa) ca operatiunile s-au facut pe bani gata, mai precis, cu plata
imediata. Cum plata este considerata a fi stipulata platibila imediat, inseamna ca ea trebuie remisa de
indata comitentului.

Expresiile vinzare pe credit (care inseamna vinzare cu plata esalonata sau aminata) si pe bani gata
(care inseamna plata imediata) sunt termeni vetusti care, pe linga faptul ca sunt generatori de
confuzie, nu ar fi trebuit sa isi gaseasca locul, in mod normal, intr-un Cod civil al anilor 2010, mai ales
ca in dreptul afacerilor sunt utilizati termeni mult mai precisi, cum ar fi vinzarea cu plata in rate si
vinzarea cu clauza de rezerva a dreptului de proprietate (pentru asa-zisa vinzare pe credit) sau
vinzare cu plata imediata (pentru asa-zisa vinzare pe bani gata).

8. Comisionarul are obligatia de a respecta intocmai instructiunile exprese (scrise sau verbale) de la
comitent. In cazuri exceptionale, comisionarul poate omite aceste instructiuni, cu conditia cumulativa
ca (i) operatiunea sa fie urgenta (din acest motiv de urgenta nu se poate obtine autorizarea prealabila
in raport cu natura afacerii), (ii) sa se poate poata prezuma, rezonabil, ca oricum comitentul si-ar fi dat
acordul la operatiune, si (iii) indepartarea de la instructiuni sa nu schimbe esential natura, scopul sau
conditiile economice ale imputernicirii primite. De precizat ca nu poate fi vorba de nici o
imputernicire, caci suntem in prezenta unui contract de mandat fara reprezentare; in realitate este
vorba stipulatiile contractului de mandat sau de insarcinarea primita, care este esential diferita de
imputernicire. Daca efectueaza operatiunea, cu indepartarea de la instructiunile comitentului,
comisionarul il va informa de urgenta pe comitent (de indata ce este posibil). Comitentul va putea
accepta consecintele acestei operatiuni, atit expres, cit si tacit, prin faptul ca nu ia masuri de inlaturare
fata de sine a acestor instructiuni. Orice operatiune efectuata cu incalcarea sau depasirea puterilor
primite (de fapt, a instructiunilor, obligatiilor stipulate in sarcina sa ori a insarcinarii primite) ramine in
sarcina comisionarului. Deci, actul juridic cu tertul se consolideaza in patrimoniul sau. Pentru
incalcarea instructiunilor, comisionarul va putea fi obligat si la daune fata de comitent.

9. Comisionarul are dreptul la comision (remuneratia pentru executarea contractului). Plata acestuia
nu poate fi refuzata de comitent daca tertul executa intocmai contractul incheiat de comisionar cu
respectarea imputernicirii primite. Daca tertul executa contractul incheiat de comisionar cu
Contracte de intermediere profesional

incalcarea imputernicirii primite sau, mai bine zis, a obligatiilor stabilite in sarcina sa, iar comitentul
accepta, expres sau tacit, consecintele acestui act juridic, comisionarul va avea drept la comision. In
caz de refuz al acestor consecinte, dreptul la comision va putea fi si el refuzat. In lipsa de stipulatie
contrara, comisionul este datorat chiar si in cazul in care tertul nu executa obligatia sa ori invoca
exceptia de neexecutare a contractului. Asadar, desi comitentul nu si-a obtinut emolumentul
contractului incheiat pe seama sa de comisionar cu tertul, comisionul este platibil comisionarului.
Explicatia rezida in faptul ca comisionarul si-a executat obligatia sa, care consta in inchierea
contractului cu tertul. Daca tertul nu plateste sau invoca exceptia de neexecutare din ratiuni
determinate de culpa comisionarului, atunci comisionul poate fi comensat de comitent cu daunele pe
care le-ar putea cere de la comisionar pentru cauzarea acestui prejudiciu.

Comisionarul exclusiv pentru vinzarea unui imobil are dreptul la comision chiar daca actul s-a
incheiat direct cu tertul de catre comitent sau daca actul s-a incheiat cu tertul de catre alt comisionar,
pe seama comitentului. Explicatia rezida in emolumentul clauzei de exclusivitate. Facind actul cu
tertul altfel decit prin comisionarul exclusiv sau prin alt comisionar, inseamna ca comitentul si-a
incalcat obligatia de exclusivitate, cauzind prejudicii comisionarului.
Dreptul la plata comisionului chiar si in lipsa unui act juridic incheiat de comisionar nu se aplica in
cazul in care nu exista clauza de exclusivitate. Comitentul are, in acest caz, libertatea sa incheie
contracte in mod nemijlocit, cu terti, sau prin oricare dintre comisionarii cu care a contractat. In mod
uzual, astfel de situatii se intilnesc pe piata imobiliara (vinzari si cumparari sau inchirieri imobiliare
prin agenti imobiliari).

Comisionul se achita doar daca s-a incheiat actul cu tertul. Suntem, deci, in prezenta unui comision de
succes (care se apica, deci, doar daca s-a reusit vinzarea/cumparea). Nu este exclusa, insa, o
remuneratie pentru eforturile depuse in vederea incheierii actului (pentru auditul potentialilor clienti,
pentru prospectarea pietii sau target-area potentialilor clienti, pentru realizarea de rapoarte de due
dilligence etc.).

Daca in contract nu s-a stabilit expres un comision, atunci acesta va fi stabilit conform legii, uzantei
sau, in lipsa, valorii serviciilor prestate.

10. In mod esential si in ciuda denumirii sale marginale (vnzarea de titluri de credit i alte bunuri cotate),
art. 2050 Cciv se refera la posibilitatea comisionarului de a incheia pe seama comitentului un contract cu
sine insusi, obiectul acestui contract fiind exclusiv vinzarea sau cumpararea unor titluri de credit
circulind in comert sa a altor mafuri cotate pe piete reglementate. De precizat ca textul legal nu se
refera la orice titlu de valoare; spre exemplu, nu sunt cuprinse in enumerare instrumentele financiare
care circula pe piata de capital; circulatia juridica a acestora, inclusiv prin intermediul contractelor de
comision sau al contractelor similare, este supusa reglementarii Legii pietei de capital nr.297/2004.
Contractul cu sine insusi nu-i este permis comisionarului in prezenta unei clauze exprese in contract
care ii interzice un astfel de contract. Comisionarul care inchieie un contract cu sine insusi pe seama
comitentului nu este un simplu broker (intermediar care nu are el titluri, marfuri sau bani pe care sa le
tranzactioneze pe pietele reglementate, lucrind doar pe contul clientilor), ci un trader (intermediar care
are titluri, marfuri sau bani si care face tranzactii cu acestea pe pietele reglementate, pe cont propriu).
Chiar si in caz de contract cu sine insusi, comisionarul are dreptul si la comision; dispozitia legala (art.
2050 alin.2 Cciv) este paradoxala, avind in vedere ca, practic, acest autocontract transforma
comisional in vinzare sau, dupa caz, cumparare, cistigul comisionarului fiind mai degraba rezultatul
(emolumentul) acestor contracte decit al contractului de comision in sine. Comisionarul poate ca
cumpere el astfel de bunuri (in loc sa gaseasca un tert cumparator) de la comitent, ceea ce inseamna ca
el este si vinzator si cumparator in cadrul aceluiasi act juridic; in acest caz, comisionarul va plati pretul
cerut de comitent, fiind exclusa posibilitatea negocierii in minus a pretului. Comisionarul poate sa
vinda el (in loc sa gaseasca un tert vinzator) catre comitent, ceea ce inseamna ca el este si cumparator
Contracte de intermediere profesional

si vinzator in cadrul aceluiasi act juridic; in acest caz, va plati comitentului pretul curent al titlurilor
sau marfurilor cotate, fiind exclusa posibilitatea negocierii in plus a pretului.

Contractul cu sine insusi, desi nu este interzis, are totusi un mare potential de conflicte de interese sau
de manipulare a pietei reglementate de marfuri cotate si de aceea ar trebui privit cu circumspectie,
pentru evitarea conflictelor juridice ce ar putea decurge din el. Pe de alta parte, comisionarul care
incheie cu sine insusi un contract pe seama comitentului detine informatii pe care alti comisionari sau
intermediari de pe piata reglementata pe care actioneaza nu le cunosc, de unde un potential mare de
concurenta neloiala si de delict de initiat (tranzactii cu informatii priviliegiate). Miza personala a
comisionarului trece dincolo de interesul legitim de a incasa emolumentul contractului de comision
(remuneratia), patrunzind intr-o zona a hazardului moral unde comisionarul poate cistiga ruinind
comitentul, afectind concurenta sau distrugind credibilitatea pietei reglementate. Conflictul de interese
este reglementat in materia reprezentarii (art. 1303 Cciv), situatia dind dreptul reprezentatului la
anularea contractului cu tertul astfel incheiat, cu conditia ca acest conflict sa fi fost cunoscut sau sa fi
trebuit sa fie cunoscut de tertul contractant la data incheirii contractului. De asemenea, contractul cu
sine insusi este anulabil la cererea reprezentatului, cu exceptia cazului in care reprezentantul a fost in
mod expres imputernicit in contract sa incehei contractul cu sine insusi sau cuprinsul contractului a
fost determinta de o asemenea maniera incit este exclusa posibilitatea unui conflict de interese (art.
1304 Cciv). Desi comisionul este un mandat fara reprezentare, pentru identitate de ratiune
(comisionarul se reprezinta pe sine insusi in acest autocontract), textul respectiv se aplica si
contractului de comision. Evident, intrucit nu este implicat un tert contractant, nu se cere proba
cunoasterii de catre acesta a conflictului de interese.

In doctrina aferenta Codului civil de la 1864 s-a admis ca un astfel de autocontract poate fi anulat
pentru dol prin reticenta sau pentru incalcarea obligatiei de loialitate fata de mandant, dar ca el este
valabil daca mandantul se afla in cunostinta de cauza sau daca clauzele mandantului sunt atit de
precise si concrete, incit este exclusa lezarea intereslor mandantului
10
.

Comitentul va putea considera ca vinzarea sau cumpararea s-a facut in contul sau si va cere de la
comisionar executarea contractului, daca, dupa indeplinirea insarcinarii sale, comisionarul nu face
cunoscuta comitentului persoana cu care a contractat. Aceasta exceptie de la regula nu se poate
extinde prin analogie la contractele de comision care nu au ca obiect titluri de credit sau marfuri
cotate pe pietele reglementate.

11. In mod logic si legitim, revocarea comisionului poate sa intervina doar pina la momentul incheierii
contractului cu tertul. Revocarea ulterioara a contractului de comision nu mai are efecte decit pentru
alte acte (inclusiv acte aditionale la actul initial incheiat cu tertul) sau operatiuni pe care ar fi urmat sa
le incheie comisionarul revocat pe seama comitentului revocator. Contractul de comision cu clauza de
exclusivitate ramine in vigoare chiar daca contractul cu tertul s-a incheiat direct de comitent sau de alt
comisionar, pe seama comitentului. Daca revocarea intervine pina la momentul incheierii contractului
cu tertul, comisionarul isi pierde calitatea de mandatar fara reprezentare, dar isi pastreaza dreptul la o
parte din comision (proportional cu diligentele depuse si cheltuielile efectuate pentru imdeplinirea
insarcinarii pina in acel moment, al revocarii).

12. Pentru fapta tertului de a nu-si indeplini obligatiile rezultate din contractul incheiat pe seama
comitentului de comisionar cu tertul, comisionarul nu raspunde. Responsabilitatea incumba tertului,
pentru ca el este parte in contract. Aceasta poate fi antrenata de comisionar, intrucit tertul isi asuma
obligatii directe fata de comisionar, dar comitentul, de regula, se subroga comisionarului in drepturile
rezultate din contract, urmind a-l actiona el in raspundere pe tert. Cu toate acestea, prin contractul de

10
A se vedea Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, ed. a III-a, Ed. Univesrul Juridic, Bucuresti, 2001, p.322.
Contracte de intermediere profesional

comision se poate stipula in sarcina comisionarului o garantie a executarii contractului de catre tert.
Pentru a exista o asemenea garantie, ea trebuie reglementata prin clauza expresa. Pentru o astfel de
garantie, comisionarul va fi remunerat in plus, cu un comision special pentru garantie sau pentru
credit (star del credere). Partile pot deroga de la obligatia platii unui comision special. Daca valoarea
acestui comision special nu este prevazuta sau nu este determinabila conform contractului, se va
pronunta instanta.

13. Bunurile aflate in detentia comitentului pot fi retinute cu titlu de garantie pentru plata
comisionului. In virtutea acestui drept de retentie, comisionarul beneficiaza de un drept de preferinta
fata de vinzatorul neplatit. Privilegiul exista numai atita timp cit bunurile se afla in detentia
comisionarului.

3 Contractul de consignaie

14. Contractul de consignatie este o varietate a contractului de comision, deci un mandat fara
reprezentare. Obiectul acestui contract este restrins la vinzarea unor bunuri mobile pe care
consignantul le-a predat consignatarului in acest scop. Contractul de comision, in schimb, are ca
obiect atit vinzarea, cit si cumpararea de bunuri, precum si prestarea de servicii pe seama
comitentului, dar in numele comisionarului. Alaturi de bunuri mobile si servicii, contractul de
comision are ca obiect derivat si bunurile imobile. O alta diferenta fata de contractul de comision pare
a fi referirea la predarea bunurilor mobile catre consignatar. Din modul in care este formulat art. 2054
alin.1 Cciv ar putea rezulta ca predarea bunurilor mobile este o conditie de valabilitate a contractului
de consignatie, acesta fiind un contract real. In rest, intrucit consignatia este o varietate de comision,
inseamna ca sunt aplicabile toate conditiile de valabilitate si, in principiu, toate regulile relative la
comision si la contractul de mandat fara reprezentare, in general (inclusiv regula din art. 2039 alin.2
Cciv care trimite la dreptul comun al contractului de mandat propriu-zis).

Ca i n cazul contractului de comision, trebuie fcut distincia ntre, pe de o parte, efectele
contractului ntre consignant i consignatar, i, pe de alt parte, efectele executrii de ctre consignatar
a nsrcinrii primite prin ncheierea contractului de vnzare cu un ter. Efectele contractului intre
partile acestuia sunt drepturile si obligatiile partilor. In principal, consignatarul are obligatia de a primi
si conserva bunurile (care rezulta din art. 2060 Cciv), obligatia de a indeplini insarcinarea primita si
obligatia de a da socoteala consignantului (acestea din urma rezulta din dispozitiile relative la
mandatul propriu-zis). In virtutea obligaiei de a ndeplini nsrcinarea primit de la consignant,
consignatarul poate vinde bunurile ncredinate n urmtoarele condiii: dac prin contract sau n
notele ori facturile trimise, consignantul a stabilit un anumit pre, consignatarul nu poate vinde sub
acel pre; dac preul de vnzare nu a fost adus la cunotina consignatarului, el poate vinde numai
contra numerar i la preurile curente; dac prin contract se acord consignatarului dreptul de a vinde
pe credit, fr a se preciza condiiile, consignatarul va putea s acorde credit numai comercianilor din
domeniul respectiv pe termen de maximum 90 de zile, pe baz de cambii acceptate sau bilete la ordin;
consignantul poate modifica oricnd condiiile de vnzare, obligatorii pentru consignatar de la
momentul aducerii la cunotin n scris. In virtutea obligaiei de a da socoteal consignantului asupra
ndeplinirii mandatului su, consignatarul este tinut sa il informeze pe consignant n legtur cu
vnzrile (pe numerar i pe credit) fcute ctre teri, la termenele stabilite n contract sau, dac un
asemenea termen nu a fost stabilit, la sfritul fiecrei sptmni; obligaia de a-i remite
consignantului sumele primite de la teri pentru bunurile vndute, cambiile i garaniile primite la
termenele prevzute n contract sau, dac un asemenea termen nu a fost stabilit, cel mai trziu la
finele fiecrei sptmni; obligaia de a restitui consignantului bunurile primite n cazul n care acestea
nu au fost vndute. Obligaia de a da socoteal este opozabil i administratorului
judiciar/lichidatorului, n cazul n care consignatarul este supus procedurii insolventei. Efectele
executrii contractului de consignaie rezulta din contractul de vinzare-cumparare incheiat de
Contracte de intermediere profesional

consignatar cu tertul, consignatarul avind calitatea de vnztor, iar terul cocontractant, calitatea de
cumprtor. Datorit structurii specifice a contractului de consignaie (grefata pe cea a contractului de
comision) consignantul, dei proprietar al mrfurilor, nu intr n raporturi juridice directe cu terul
cocontractant.

Reglementarea contractului de consignatie este data de regulile din paragraful 3 din sectiunea relativa
la mandatul fara reprezentare, de legea speciala (in masura in care exista, o astfel de lege ar trebui sa
aiba prioritate la aplicare fata de dispozitiile din Codul civil, care reprezinta dreptul comun; aceasta
ordine de prioritate rezultata din regula specialia generalibus derogant pare a fi inversata de art. 2054 Cciv),
de regulile relative la comision si de cele relative la mandat, daca acestea din urma nu contravin
sectiunii relative la mandatul fara reprezentare (din faptul ca art. 2054 alin.1 Cciv, legea speciala nu
poate contraveni acestor norme, ceea ce neaga regulile de tehnica legislativa). Este foarte probabil
ca aceste inadvertente de formulare sa rezulte din faptul ca, practic, paragraful 3 (art. 2054 2063
Cciv) reprezinta o preluare a dispozitiilor fostei legi a consignatiei (Legea nr. 178/1934 pentru
reglementarea contractului de consignaie, modificat prin Legea nr. 34/1936, abrogata prin art. 230
din Legea nr.71/2011 de punere in aplicare Codului civil; o dovada clara a acestei constatari este ca
multe texte din aceasta lege, vetusta si plina de referiri la realitati specifice anilor 1930, se regasesc in
Codul civil; spre exemplu, un astfel de text este art. 2061 Cciv rivind vinzarea pe credit, pentru care
pretul nu se poate plati decit prin emiterea de cambii sau bilete la ordin).

15. Forma scrisa a contractului de consignatie este ceruta ad probationem (prin lege speciala se poate
cere forma srisa ad validitatem). In aceste conditii, nu se pot folosi altfel de mijloace de proba pentru a
dovedi existenta si continutul contractului. Contractul de consignatie nu exista, totusi, decit daca
bunul a fost predat de catre consignant consignatarului.

16. Pretul la care bunul mobil se vinde este cel stabilit in contractul de consignatie. In lipsa unei
stipulatie relative la pret, se aplica pretul curent al marfurilor de pe piata relevanta, de la momentul
vinzarii. Dovada acestui pret curent incumba consignatarului. Pretul vinzarii poate fi modificat de
consignant, fara acordul consignatarului. Acesta din urma trebuie sa tina cont de modificarea pretului
stabilita unilateral de consignant de la momentul in care decizia de modificare i s-a adus la cunostinta
(in orice mod, si nu numai prin notificare). Prin instructiuni scrise, consignantul poate stabili ca pretul
sa fie achitat in alte modalitati decit plata in numerar, prin virament bancar sau prin emitere de cecuri
barate; aceste alte modalitati pot insemna o dare in plata, o compensatie, o cambie sau un bilet la
ordin etc; consignantul poate, deasemenea, sa stabileasca prin instructiuni scrise, un alt pret decit
pretul curent al marfii (mai mic sau mai mare). Aceleasi posibilitati de modificare a modalitatii de plata
sau a cuantumului pretului bunurilor date in consignatie le are consignantul, prin clauze stipulate in
contractul de consignatie. In lipsa un astfel de clauze speciale sau instructiuni scrise, plata pretului se
face prin numerar, virament sau cec barat, iar pretul vinzarii este cel curent.

17. Obligaia de a preda (de a remite) consignatarului bunurile mobile care urmeaz s fie vndute tine
de executarea contractului. Din aceasta perspectiva, contractul de consignaie nu este un contract real,
remiterea bunurilor ce urmeaz a fi vndute nefiind o condiie pentru nsi ncheierea contractului, ci
doar executarea obligaiei de predare, adica un efect al contractului. Totusi, din definitia contractului
de consignatie rezulta ca obiectul consignatiei il reprezinta vnzarea unor bunuri mobile pe care
consignantul le-a predat consignatarului n acest scop. Implicit, in lipsa predarii bunului, contractul de
consignatie nu exista. In realitate, deci, contractul de consignatie poate fi calificat drept contract real.
Categoria contractelor reale (gaj, comodat, transport pe calea ferata etc.) se definesc si se justifica
tocmai prin faptul ca, pentru naterea lor valabil, remiterea bunului, obiect al contractului, este
obligatorie, dat fiind ca cel care primete detenia bunului nu-i poate ndeplini propriile obligaii fr
aceast detenie; or, situaia este similar n cazul contractului de consignaie. In orice caz, predarea
bunurilor nu echivaleaz cu transmiterea proprietii asupra acestora i nici mcar a posesiei.
Contracte de intermediere profesional

Consignantul ramine proprietar, pastrind si dreptul de dispozitie. Consignatarul este doar un detentor
(depozitar) al bunurilor. In calitate de consignantul pstreaz calitatea de proprietar, calitate n care
poate relua i ridica oricnd toate sau o parte dintre bunurile ncredinate consignatarului, poate
controla i verifica oricnd bunurile ncredinate, inclusiv a le inventaria, putnd recurge n caz de
nevoie la procedura ordonanei preediniale si poate modifica oricnd, n mod unilateral, condiiile
de vnzare, dac n contract nu se prevede altfel.

Consignatul poate oricind sa dispuna de bunurile date in consignatie (sa le ridice de la consignatar, sa
le vinda unui tert etc.), chiar daca contractul a fost incheiat pe perioada determinata. Pentru preluarea
bunurilor, consignantul are obligatia de a da consignatarului un termen rezonabil, in vederea pregatirii
preluarii bunurilor. In cazul unui refuz de predare din partea consignatarului, consignantul poate s
recurg la procedura sumar i rapid a ordonanei preediniale, prin care i se va pune la dispozitie
concursul fortei coercitive a statului pentru preluare. Preluarea trebuie, insa, sa urmeze calea legii si a
justitiei. In cazul n care consignantul preia bunurile fr consimmntul consignatarului i fr a fi
recurs la procedura ordonanei preediniale, fapta sa ndeplinete coninutul constitutiv al infraciunii
de furt. Dreptul de a inspecta starea bunurilor se poate exercita pe toata perioada contractului.

Influenta deschiderii procedurii insolventei contractului de consignatie este diferita, dupa cum
insolventa se va fi deschis fata de consigantar. Daca este in insolventa consignantul, bunurile fac parte
din patrimoniul acestuia, fiind supuse procedurii colective fata de acesta. In consecinta, bunurile vor fi
remise de urgenta administratorului judiciar sau lichidatorului consignantului. Daca, in schimb, este in
insolventa consignatarul, intrucit bunurile nu sunt in patrimoniul acestuia, ele se vor restitui imediat
consigantului (care este proprietar). Raportul dintre norma generala (art. 2057 alin.3 Cciv) si norma
speciala (Legea insolventei) poate fi stabilit prin sistematizarea cu art. 90 din Legea insolventei. Astfel,
art. 90 alin.1 din Legea insolventei, care se refera la situatia in care in insolventa este consignatarul,
contine in plus fata de art. 2057 alin.3 Cciv regula dupa care bunurile date in consignatie vor fi remise
propretarului (consignantului) daca nu exista un dret de garantie valabil asupra bunului (gaj sau
privilegiu). Art. 90 alin.2 din Legea insolventei adauga regula conform careia consignantul va avea o
creanta contra consignatarului-debitor, in valoare egala cu pretul bunului, daca bunul nu se afla, la
data deschiderii procedurii insolventei, in posesia debitorului iar acesta nu poate recupera bunul de la
detinatorul actual (in realitate, consignatarul este un detentor, si nu un posesor, iar detinatorul
actual este, de fapt, un posesor, de buna sau rea-credinta). Legea insolventei nu reglementeaza
situatia in care consignantul ar fi in insolventa, de unde concluzia ca sunt aplicabile, cu titlu de drept
comun, regulile din art. 2057 alin.3 Cciv.

18. Desi consignatia este o varietate de comision, suma de bani la care este indreptatit consignatarul
pentru serviciul prestat (conservarea si vinzarea bunurilor date in consignatie) nu se numeste
comision, ci remuneratie. Termenul nu este foarte fericit ales, intrucit el este un gen, acoperitor
pentru multe alte specii, cum ar fi comisionul, onorariul, salariul, renta, redeventa etc.
Titlul oneros al consignatiei este prezumat, intrucit consignatarul este un profesionist, ca si
comisionarul. Partile pot, insa, stipula caracterul gratuit al consignatiei.

Remuneratia consignatarului se stabileste prin contractul de consignatie. In lipsa unei stipulatii relative
la remuneratie, se prezuma ca aceasta este egala cu suprapretul vinzarii (diferena dintre preurile
efectiv realizate i preurile prevzute n contractul de consignaie sau n notele, facturile i dispoziiile
consignantului). Daca vinzarea bunurilor date in consignatie s-a facut la pretul curent si in contractul
de consignatie nu este stabilita valoarea remuneratiei nici in acest caz, aceasta se stabileste de instanta
(sau, dupa caz, de arbitri). Criteriile de stabilire a remuneratiei sunt : dificultatea vinzarii (obiectul
consignatiei il reprezinta bunurile rare, specializate, istorice, culturale etc), diligentele consignatarului
(vinzarea se face printr-un magazin real sau virtual, exista o extensie nationala sau internationala a
Contracte de intermediere profesional

target-ului de clientela, se organizeaza licitatii, se efectueaza publicitate si reclama etc) si remuneratiile
practicate pe piata relevanta la preturi similare.

19. Cheltuielile de conservare si de vinzare ale bunurilor date in consignatie sunt in sarcina
consignantului, daca prin contract nu se prevede altfel. Daca bunurile sunt preluate de consignant sau
transferate in posesia altuia, precum si in cazul in care contractul nu se poate executa (bunurile nu se
pot vinde, fara culpa consignatarului), cheltuielile deja facute pentru executarea contractului vor fi in
sarcina consignantului; aceste sume includ i daunele-interese pentru eventualele prejudicii suferite de
consignatar. Cheltuielile de intretinere si depozitare vor fi imputate de consignatar consignantului si in
cazul in care acesta ignora sa isi reia bunurile (este vorba de cazul in care acestea nu se pot vinde sau
de cazurile in care contractul de consignatie inceteaza din alte motive). Daca inceteaza contractul prin
renuntare, consignatarul este dator sa avanseseze cheltuileile de intretinere si depozitare ale bunurilor
primite in consignatie, pina cind ele vor fi reluate de consignant. Acesta va relua bunurile imediat.
Daca bunurile sunt reluate imediat, aceste cheltuieli ramin in sarcina consignatarului (intrucit el a
incetat contractul, prin renuntare). Invers, daca nu depune diligente (acestea nu sunt simple demersuri
teoretice sau intentii nematerializate) de reluare, consignantul urmeaza a fi obligat la acoperirea
cheltuielilor de conservare, depozitare si intretinere avansate de consignatar.

20. Consignatarul are obligaia de a lua msurile necesare pentru pstrarea i conservarea bunurilor
primite, obligaie care se concretizeaz n:
-obligaia de a pstra bunurile n starea n care au fost primite i de a le depozita la locul convenit;
consignatarul rspunde pentru orice lips, pierdere sau deteriorare provenit din culpa sa ori a
prepuilor si;
-obligaia de a comunica consignantului viciile aparente sau ascunse ale bunurilor primite n
consignaie; n caz de necomunicare, se prezum c bunurile au fost primite n stare bun; pentru
buna executarea sau regularizare a acestor prime doua obligatii, partile ar trebui sa intocmeasca fie un
proces-verbal de predare-primire (bunuri determinate, reduse ca numar), fie un inventar (bunuri in
numar mare) prin care sa se constate starea materiala, fizica, a bunurilor predare; similar, aceste
operatiuni ar trebui efectuate si remiterea cate cumparator sau, dupa caz, la reluarea de catre
consignatar;
-obligaia de a suporta cheltuielile de consevare, afar de cazul unei stipulaii contrare n contract;
-obligaia de a asigura bunurile primite n consignaie la o societate acceptat de consignant; legea
prevede nivelul sumei asigurate, riscurile ce trebuie asigurate, beneficiarul asigurrii, consecinele
nendeplinirii de ctre consignatar a obligaiei de a asigura bunul, precum i cele ale rezilierii
contractului de asigurare pentru neplata la termen a primelor de asigurare (este vorba de agravarea
rspunderii consignatarului, n sensul c acesta va rspunde i pentru orice pagube produse prin caz
fortuit sau for major).

Primirea si pastrarea bunurilor se va efectua de catre consignatar cu diligenta unui bun proprietar.
Remiterea bunurilor catre cumparator (in caz de vinzare reusita a acestora) sau catre consignant (in
caz de reluare a acestora pentru esecul vinzarii sau pentru incetarea contractului de consignatie) se
face in starea in care consignatarul le-a primit spre vinzare.

Obligatia de asigurare a bunurilor date in consignatie incumba consignatarului, desi el nu este
proprietar, ci doar detentor al bunurilor. Asiguarea se face la valoarea declarata in contractul de
consignatie. In lipsa unei astfel de valori declarate, asigurarea se va face la valoarea de circulatie (pretul
curent) de la data primirii bunurilor in consignatie. In caz de omisiune de asigurare, consignatarul
raspunde fata de consignant pentru pierderea sau deteriorarea bunuri din cazuri de forta majora sau
pentru fapta tertilor (furt, distrugere). Asiguratorul trebuie sa fie agreat de consignant. In caz de
dezacord, se considera ca asigurarea nu exista. Pentru a nu risca rezilierea contractului de asigurare,
consignatarul este obligat (fata de consignant; obligatia platii primelor fata de asigurator rezulta din
Contracte de intermediere profesional

contractul de asigurare, si nu din contractul de consignatie) sa achite primele de asigurare. Primele de
asigurare sunt costuri de conservare si intretinere a bunurlor si vor fi suportate, in final, tot de
consignant. Consigantul va putea incheia si plati el un contact de asigurare pentru bunurile date in
consignatie, in caz de omisiune de incheiere a asigurarii de catre consignatar. Rezulta ca interesul
asigurarii exista atit pentru consignant (acesta este un interes subsidiar, care trebuie probat atunci cind
se incheie asigurarea), cit si pentru consignatar. De aici concluzia ca asiguratorul nu va putea sa refuze
incheierea sau plata asigurarii pe motiv de lipsa a interesului asigurarii. Asigurarile, indiferent de
platitorul primelor, sunt contractate de drept in beneficiul consignantului, cu conditia ca acesta sa
notifice asiguratorul contractul de consignatie inainte de plata despagubirilor. Daca despagubirile se
platesc, din orice motiv, consignatarului, acesta va remite despagubirile consignantului (cu exceptia
cazului in care ar putea invoca o compensatie legala, spre exemplu, cu obligatia de despagubire pentru
cheltuielile de conservare).
21. Vinzarea cu termen (pe credit) este o operatiune similara cu cea reglementata de art. 2047 Cciv
pentru contractul de comision. Diferentele specifice fata de institutia similara din materia
comisionului sunt, in cazul consignatiei, urmatoarele :
- termenul maxim pe care il poate acorda consignatarul cumparatorului pe credit este de 90 de zile;
- cumparatorul pe credit va emite, pentru garantarea platii pretului marfii, cambii sau bilete la ordin;
emiterea de cambii si bilete la ordin de catre simplii particulari este imposibila; de aici concluzia ca
cumparatorul pe credit trebuie sa fie profesionist; cambia si biletul la ordin sunt titluri executorii
care scutesc beneficiarul acestora de obligatia de a obtine o hotarire judecatoreasca pentru constatarea
si executarea creantei;
- daca se efectueaza o astfel de vinzare cu termen, consignatarul este solidar raspunzator cu
cumparatorul pentru plata pretului; se poate deroga de la regula solidaritatii prin contractul de
consignatie.

22. Pentru plata creantelor consignatarului (cheltuieli, avansuri, remuneratii pentru bunurile deja
vindute, daca au fost predate loturi de bunuri si nu doar bunuri determinate), acesta are drept de
retentie asupra bunurilor date in consignatie.
Consignatarul va avansa cheltuielile de conservare a bunurilor retinute, avind obligatia conservarii pe
toate perioada exercitarii dreptului de retentie. Aceste cheltuieli vor fi suportate de consignant, daca
exercitarea dreptului de retentie a fost intemeiata. In caz contrar, ele vor ramine in sarcina
consigantarulu vinovat de exercitiul abuziv al dreptului de retentie.

23. Contractul de consignaie, fiind o specie a contractului de comision, nceteaz n cazurile
prevzute de lege pentru ncetarea acestuia, adic n caz de : revocare a mandatului, renunare la
mandat, moarte, interdicie, insolvabilitate sau faliment al consignantului sau consignatarului.