Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2012
Contractul de imprumut
Definitie Imprumutul este contractul prin care o parte, numita imprumutator, remite celeilalte parti, numita imprumutat, un anumit bun pe care cel din urma il poate folosi. Din aceasta definitie rezulta ca, mai intai, contractul de imprumut este un contract real, ce se perfecteaza prin remiterea bunului. Deoarece contractul de imprumut este un contract real, de obicei, promisiunea de contract de imprumut nu poate fi executata silit prin pronuntarea unei incheieri judecatoresti care sa substituie contractul promis, intrucat aceasta hotarare poate substitui doar consimtamantul si nu remiterea bunului. Totusi, potrivit art. 2145 NCC: Promisiunea de imprumut Atunci cand bunul se afla in detinerea beneficiarului, iar promitentul refuza sa incheie contractul, instanta, la cererea celeilalte parti, poate sa pronunte o hotarare care sa tina loc de contract, daca cerintele legii pentru validitatea acestuia sunt indeplinite. Textul are in vedere ipoteza cand promitentul se angajeaza sa incheie un contract de imprumut, in calitate de imprumutator, iar bunul care ar face obiectul imprumutului se afla deja in detinerea beneficiarului promisiunii, la data la care aceasta promisiune ar trebui executata. De vreme ce intr-o asemenea ipoteza, textul permite ca hotararea judecatoreasca sa substituie incheierea contractului promis, rezulta ca in conceptia legiuitorului, in aceasta ipoteza, pentru formarea valabila a contractului nu mai este nevoie de remiterea bunului, ci este suficient consimtamantul partilor. In consecinta, se poate spune ca incheierea valabila a contractului de imprumut presupune ca acordul de vointa sa se manifeste prin remiterea bunului imprumutat de catre imprumutator imprumutatului, cu exceptia cazului in care bunul se afla la data incheierii contractului in detinerea imprumutatului, caz in care acordul de vointa poate avea orice forma.
Tot din definitie rezulta ca scopul partilor la incheierea contractului de imprumut include posibilitatea imprumutatului de a folosi bunul imprumutat. O asemenea folosire implica in mod necesar o anumita durata. Din acest motiv, orice contract de imprumut genereaza in mod esential in sarcina imprumutatului o obligatie de restituire a bunului imprumutat, care este afectata de un termen. Acest termen trebuie stabilit de parti, iar in absenta mentiunii cu privire la termen, legea prevede criteriile in functie de care termenul va putea fi stabilit de instanta de judecata. La expirarea termenului, imprumutatul trebuie sa execute obligatia de restituire fie in legatura cu bunul imprumutat in individualitatea sa, fie in legatura cu bunuri fungibile fata de bunul imprumutat. In primul caz, contractul de imprumut este un imprumut de folosinta sau comodat, iar in cel de-al doilea caz, contractul de imprumut este un imprumut de consumatie (mutuum).
OBLIGATIILE COMODATARULUI
In definitie am mentionat ca scopul comodatului este acela de a permite comodatarului posibilitatea de a folosi bunul. Aceasta posibilitate nu este un drept subiectiv, ci o simpla libertate, o putere de fapt pe care comodatarul o poate exercita asupra bunului in calitate de detentor al acestuia, de indata ce bunul i-a fost remis. Intrucat este o simpla putere de fapt (nu un drept real sau un drept de creanta), cu atat mai putin folosinta bunului de catre comodatar nu face ca atare obiectul unei obligatii a acestuia. Totusi, puterea de fapt a comodatarului cu privire la bun este limitata de anumite obligatii, si anume obligatia de a respecta destinatia bunului, obligatia de conserva bunul si obligatia de a-l restitui la scadenta comodantului.
comodant de aceasta ulterior. Odata ce cheltuielile au fost avansate de catre comodatar, ele vor trebui rambursate de catre comodant la data incetarii contractului. Acest regim derogatoriu al cheltuieilor exceptionale, ce nu putea fi prevazute la data incheierii contractului, se explica prin doua aspecte: aceste cheltuieli sunt de conservare si ii vor profita in final comodantului; nu puteau fi prevazute la incheierea contractului, astfel incat comodatarul nu poate fi prezumat ca si-a asumat obligatia de a le efectua.
Riscul pierii fortuite a bunului inainte de restituire este suportat in principiu de catre comodant, astfel incat, in cazul unei asemenea pieri, comodatarul este exonerat de raspundere, iar obligatia sa de restituire se stinge. Totusi, prin exceptie, comodatarul va suporta riscul pierii fortuite, raspunzand pentru aceasta fata de comodant in trei cazuri: daca putea evita pieirea fortuita a lucrului folosind un bun al sau; daca a intarziat restituirea dupa scadenta; daca a schimbat destinatia bunului. In ultimele doua cazuri, comodatarul se va putea exonera de raspundere daca va dovedi ca bunul ar fi pierit fortuit si daca el si-ar fi executat obligatiile la timp si in mod corespunzator.
Obligatia de restituire este executorie, in sensul ca poate fi pusa in executare silita fara ca executarea sa fie dispusa prin hotarare judecatoreasca (art. 2157 NCC), in cazul in care contractul de comodat s-a incheiat in forma autentica sau printr-un inscris sub semnatura privata cu data certa, iar scadenta obligatiei de restituire s-a implinit in unul din urmatoarele cazuri: 1. termenul pentru care s-a incheiat contractul a expirat; 2. contractul a expirat prin decesul comodatarului; 3. in contract nu s-a stipulat un termen pentru restituire, nu s-a prevazut intrebuintarea bunului, ori s-a prevazut o intrebuintare cu caracter permanent. In toate aceste cazuri, comodatarul poate cere oricand resittuirea si de aceea este firesc sa se poata adresa executorului judecatoresc.
In legatura cu toate obligatiile comodatarului, trebuie precizat ca daca sunt mai multi comodatari ai aceluiasi bun, ei raspund solidar fata de comodant.
OBLIGATIILE COMODANTULUI 1. Obligatia comodantului de a rambursa cheltuieile exceptionale avansate de comodatar pentru conservarea bunului; 2. Obligatia comodantului de a raspunde pentru viciile ascunse ale bunului dat in comodat, pe care le-a cunoscut la data incheierii contractului si in legatura cu care nu l-a informat pe comodatar (art. 2152 NCC).
Desi si comodatarul si comodantul pot avea obligatii, aceste obligatii nu sunt reciproce si interdepedente, de aceea contractul de comodat ramane unilateral (art. 1171, teza a II-a NCC).