17.

CONTRACTUL DE ANTREPRIZĂ

Contractul de antrepriză este acel contract prin care una dintre părţi, numită antreprenor, se
obligă faţă de cealaltă parte, numită client, să execute, pe riscul său, o anumită lucrare, în
schimbul unei remuneraţii (preţ), care se stabileşte în raport cu rezultatul lucrării .
În baza contractului de antrepriză se execută lucrări de construcţii diverse precum:
construcţii de clădiri, lucrări de instalaţii, prestări de servicii; regulile referitoare la antrepriză se
aplică, în lipsa unor reglementări speciale sau în completarea lor şi lucrărilor intelectuale
(meditaţii, consultaţii profesionale etc.). Esenţa contractului de antrepriză, indiferent de lucrările
realizate prin intermediul său, constă în faptul că antreprenorul se obligă faţă de client să execute
o anumită lucrare şi să-i predea rezultatul acesteia, efectuând lucrarea pe riscul său.
Contractul de antrepriză de aseamănă cu alte contracte (de muncă, de locaţiune, de
vânzare-cumpărare, de mandat şi de depozit), astfel încât este necesar să fie subliniate
elementele de deosebire faţă de aceste contracte, pentru a fi stabilit regimul juridic aplicabil.
Deosebirile dintre contractul de antrepriză şi contractul de muncă sunt următoarele:
antreprenorul este plătit pentru rezultatul muncii sale, iar angajatul după cantitatea şi calitatea
muncii depuse, independent de rezultat; antreprenorul se bucură de independenţă juridică în
privinţa modului de executare a lucrării, organizând munca după aprecierea sa şi efectuând-o pe
propriul său risc, în timp ce angajatul este încadrat într-un colectiv de muncă, fiind supus unui
regulament de ordine interioară, angajatorul având asupra lui un drept de control şi dirijare;
clientul nu răspunde de pagubele cauzate de antreprenor terţilor, spre deosebire de angajator,
care, în baza contractului de prepuşenie, răspunde în calitate de comitent faţă de terţi de faptele
angajatului său, conform art. 1000 al. 3 C. civ.
Contractul de antrepriză se deosebeşte faţă de contractul de locaţiune prin aceea că în
timp ce locaţiunea asigură folosirea temporară a unui lucru în schimbul unui preţ (chirie),
antrepriza are ca obiect executarea unei lucrări în schimbul unui preţ stabilit în raport cu
rezultatul ei.
Dacă antreprenorul se obligă să procure, pe lângă munca sa, şi materialul necesar pentru
confecţionarea lucrului ce face obiectul contractului, atunci operaţiunea juridică se aseamănă cu
vânzarea unui lucru viitor. Calificarea juridică a contractului va depinde de intenţia părţilor.
Contractul va fi calificat antrepriză, dacă din intenţia părţilor rezultă că procurarea materialelor de
către antreprenor nu constituie decât o clauză accesorie a contractului, al cărui obiect principal
este realizarea lucrării, privită ca rezultat. Dimpotrivă, dacă materialul procurat este elementul
esenţial al contractului, depăşind vădit valoarea muncii, atunci este vorba despre vânzarea unui
lucru viitor.
Antrepriza se deosebeşte de mandat, întrucât are ca obiect săvârşirea unor fapte materiale,
iar nu a unor acte juridice, iar antreprenorul nu are puterea de a-l reprezenta pe client,
contractele încheiate de el cu terţii neproducând efecte faţă de client.
Antrepriza se aseamănă cu depozitul, dacă lucrarea se execută cu materialul clientului,
predat antreprenorului. Pe timpul cât materialele se află la el, antreprenorul răspunde pentru
păstrarea lucrurilor sau materialelor respective, ca un depozitar, însă obligaţia sa principală este
de prelucrare a materialelor, iar nu de păstrare a lor. Pentru calificarea naturii juridice a

1
contractului este necesar să se determine dacă efectuarea lucrării sau păstrarea lucrului formează
conţinutul principal al contractului.
Caractere juridice. Contractul de antrepriză este un contract sinalagmatic (bilateral), cu
titlu oneros, comutativ, cu executare succesivă şi consensual.
La antrepriza de lucrări publice, care se pot contracta numai pe baza unei licitaţii publice,
antrepriza are caracter solemn, fiind prevăzute de lege forme speciale pentru validitatea
contractului. În cele mai multe cazuri, antrepriza este un contract încheiat „intuitu personae",
întrucât clientul încredinţează lucrarea unui anumit antreprenor, în considerarea calităţilor sale
personale. Acest caracter se referă însă, de regulă, numai la organizarea şi conducerea lucrărilor,
iar nu şi la executarea lor efectivă; antreprenorul este obligat să execute personal lucrarea numai
dacă există clauză contractuală în acest sens sau aceasta este subînţeleasă din împrejurările
cauzei.
Condiţiile de validitate ale contractului de antrepriză sunt, în general, cele prevăzute de art.
948 C. eiv., care constituie dreptul comun în materie cu privire la consimţământ, capacitate,
obiect şi cauză. În ceea ce priveşte capacitatea părţilor, clientul trebuie să aibă fie capacitatea de
a face acte de administrare (de exemplu, dacă comandă executarea unor reparaţii curente la
imobilul său), fie capacitatea de a face acte de dispoziţie (de exemplu, când comandă construirea
unei case). Antreprenorul, în toate cazurile, trebuie să aibă capacitatea deplină de exerciţiu.
În privinţa obiectului contractului, deoarece antrepriza este un contract sinalagmatic, are un
dublu obiect:
- lucrarea executată;
- preţul.
Lucrarea executată reprezintă rezultatul muncii fizice sau intelectuale a antreprenorului şi
poate reprezenta construirea unei clădiri, construirea de drumuri, reparaţii la un imobil,
elaborarea de proiecte, prestarea de servicii etc.
Preţul reprezintă un element esenţial al antreprizei şi poate fi stabilit fie sub forma unei
sume globale (preţ forfetar), fie pe baza unui deviz (preţ de deviz). În cazul preţului forfetar,
acesta se stabileşte în momentul încheierii contractului sub forma unei sume globale (de
exemplu, 100 de milioane lei) pentru întreaga lucrare. Potrivit C. civ., în acest caz antreprenorul
este obligat să execute şi să predea lucrarea în condiţiile prevăzute în contract, afară numai dacă
dovedeşte acordul scris al clientului pentru modificările şi adăugirile la planul iniţial şi pentru
majorarea preţului. Preţul forfetar are putere de lege între părţi, instanţele nefiind în drept să
acorde executantului un preţ mai mare, chiar dacă sa stabilit prin expertiză acest preţ majorat.
În cazul preţului de deviz, părţile se pot obliga pe baza unui deviz, adică a unor preţuri
provizorii pe articole. Preţul se fixează pe părţi componente ale lucrării, articol cu articol, preţul
final depinzând de lucrările efectiv executate, constituind o însumare a preţurilor pe articole şi
stabilindu-se după executarea integrală a lucrării.
Efectele contractului de antrepriză.
1. Obligaţiile antreprenorului. Prin încheierea contractului de antrepriză, antreprenorul are
următoarele obligaţii:
- de a executa lucrarea sau serviciul convenite la termen; în cazul neexecutării la termen,
antreprenorul răspunde pentru întârziere în condiţiile dreptului comun; în caz de refuz de
executare, este posibilă obligarea sa la daune cominatorii sau se poate cere autorizarea justiţiei
pentru executarea lucrării de către client, pe cheltuiala debitorului;
2
 - de a preda lucrarea executată. Dacă lucrarea a fost terminată, însă antreprenorul refuză
nejustificat să o predea clientului, se poate cere executarea silită prin justiţie;
- de a conserva lucrarea până la predarea ei şi de a garanta clientul pentru viciile ascunse
ale lucrării; această garanţie este asemănătoare celei a vânzătorului din contractul de vânzare-
cumpărare.
Antreprenorul răspunde pentru viciile ascunse, ale materialelor procurate de el şi ale
lucrării, descoperite în termen de un an de la predarea lucrării. Antreprenorul răspunde nu numai
pentru lucrările efectuate de el personal, ci şi pentru cele ale sub-antreprenorilor sau
lucrătorilor.
Dreptul la acţiune privitoare la viciile ascunse ale unei lucrări executate, se poate prescrie
prin împlinirea unui termen de 6 luni, în cazul în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie. Dacă
viciile au fost ascunse cu viclenie, dreptul la acţiune se prescrie în termenul general de 3 ani.
Prescripţia dreptului la acţiune privind viciile ascunse ale unei lucrări executate, începe să
curgă de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu de la împlinirea unui an de la predarea
lucrării.
2. Obligaţiile clientului. În sarcina clientului, din contractul de antrepriză decurg
următoarele obligaţii:
- de a plăti preţul convenit, la termenul stabilit, iar dacă nu s-a convenit altfel la data
predării lucrului de antreprenor. Până la plata preţului, antreprenorul are un drept de retenţie
asupra lucrării executate; de asemenea, el se bucură de un privilegiu imobiliar asupra lucrărilor
făcute;
- de a recepţiona şi prelua lucrarea. Această obligaţie presupune ca clientul să verifice
rezultatul lucrării contractate (recepţie) şi să ia lucrarea executată în stăpânirea sa (preluare). De
regulă, acestea au loc după terminarea integrală a lucrării.
Recepţia lucrării din partea clientului fară rezerve sau obiecţii echivalează cu descărcarea
de răspundere a antreprenorului. Dacă clientul nu-şi execută obligaţia de a recepţiona şi de a
prelua lucrarea executată, antreprenorul va putea cere instanţei constatarea executării lucrării
potrivit clauzelor contractuale.
În materia antreprizei, potrivit regulilor generale, riscul pieirii fortuite a lucrului
(materialelor) este suportat de proprietar („res perii domino"). Antreprenorul, procurând
materialele, rămâne proprietarul lor până la predarea lucrării clientului şi suportă pagubele
rezultate din pieirea lor, în calitate de proprietar. Dacă însă materialele au fost procurate de client,
în calitate de proprietar el suportă riscul pieirii lor. Deoarece materialele se găsesc în detenţiunea
antreprenorului, acesta este obligat să ia toate măsurile necesare pentru păstrarea lor în bune
condiţii, fiind ţinut să facă dovada lipsei culpei din partea sa sau a forţei majore.
Riscul contractului este suportat, în toate cazurile, de antreprenor, deoarece s-a obligat pe
riscul său şi este debitorul obligaţiei imposibil de executat {„res perit debitori"). Dacă executarea
contractului a devenit imposibilă datorită cazului fortuit sau forţei majore, antreprenorul nu are
dreptul la plata preţului, decât dacă l-a pus în întârziere pe client în privinţa recepţiei şi preluării
lucrării executate. Dacă lucrarea executată a pierit fortuit, dar executarea mai este posibilă,
antreprenorul suportă riscul contractului, în sensul că va executa lucrarea de două ori, deşi va
primi preţul de la client numai o singură dată.
În principiu, contractul de antrepriză încetează în cazurile şi în condiţiile dreptului comun
în materie de contracte sinalagmatice. Astfel, cazurile de încetare ale antreprizei sunt:
3
 - executarea obligaţiilor contractuale;
- pieirea bunului în timpul executării contractului;
- rezilierea contractului pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor uneia dintre
parţi;
- alte cauze legale de încetare (imposibilitate de executare etc.).
În afara acestor cazuri generale, în materia antreprizei există reguli speciale pentru ipoteza
morţii antreprenorului. Astfel, în caz de moarte a antreprenorului, meseriaşului sau arhitectului,
contractul de antrepriză încetează („se desfiinţează"). Acest lucru se datorează faptului că, în
principiu, contractul de antrepriză se încheie „intuitu personae", aptitudinile antreprenorului fiind
importante, chiar dacă acesta nu execută personal lucrarea. Clientul este însă obligat să plătească
moştenitorilor antreprenorului valoarea lucrărilor executate şi a materialelor pregătite, în
proporţie cu preţul stabilit în contract, întrucât aceste lucrări şi materiale îi sunt utile.
Reguli speciale privind antrepriza de construcţii. Cel mai cunoscut gen de antrepriză este
antrepriza de construcţii. Antrepriza de construcţii are cea mai largă răspândire practică şi se
poate referi la construirea de clădiri, reconstruire, consolidare, extindere, modificare de edificii
sau alte construcţii (drumuri, împrejmuiri, dotări subterane), lucrări de instalaţii şi reparaţii la
construcţii, activităţi de proiectare etc. În principiu, executarea lucrărilor de construcţii, instalaţii
sau reparaţii, ca şi desfiinţarea acestora se pot face numai în temeiul şi cu respectarea unei
prealabile autorizaţii administrative. Pentru antrepriza de construcţii este necesară încheierea
contractului în scris.
Subantrepriza. De regulă, pentru executarea unei construcţii clientul contractează întreaga
lucrare cu un singur antreprenor. Dacă nu i s-a interzis expres prin contract, antreprenorul are
dreptul să încredinţeze executarea unor părţi din lucrare unor subantreprenori (instalator,
parchetar, electrician, tâmplar, zidar etc.), pe baza unor contracte de subantrepriză. În baza
acestor contracte se nasc drepturi şi obligaţii numai între părţile contractante (antreprenor şi
subantreprenor), clientul fiind terţ faţă de acestea. Totuşi, antreprenorul răspunde contractual
faţă de client pentru toate lucrările executate de subantreprenori sau de alte persoane pe care le-
a folosit pentru realizarea lucrării.
Acţiunea directă a lucrătorilor. C. civ. prevede că lucrătorii folosiţi de antreprenor (zidari,
lemnari şi alţi lucrători) la clădirea unui edificiu sau altă lucrare dată în antrepriză pot reclama
plata lor direct de la client, dar numai în măsura în care acesta ar fi dator faţă de antreprenor la
momentul cererii. Lucrătorii folosiţi de către antreprenor au o acţiune directă împotriva
clientului, cu toate că între ei nu există raport juridic direct. Aceasta reprezintă o derogare de la
principiul relativităţii efectelor contractului. Fiind o acţiune directă, starea de insolvabilitate sau
falimentul antreprenorului nu se răsfrâng asupra creanţelor lucrătorilor, ei putându-l acţiona
direct pe client pentru sumele datorate lor de antreprenor. Această măsură este una de ocrotire a
lucrătorilor, adăugată privilegiului imobiliar pentru garantarea creanţelor neonorate de client.