49.

FORMA ACTULUI JURIDIC CIVIL

Prin forma actului juridic civil se înţelege acea condiţie care se referă la modalitatea de
exteriorizare a voinţei lăcute cu intenţia de a crea, modifica ori stinge un raport juridic civil,
concret. Sintagma forma actului juridic este folosită în două accepţiuni:
- în sens restrâns (stricto-sensu) prin această expresie se desemnează tocmai modalitatea de
exteriorizare a voinţei juridice, care este substanţa actului civil; în acest înţeles forma actului
juridic civil este dominată de principiul consensualismului;
- în sens larg (lato sensu), prin această sintagmă se desemnează, practic, trei cerinţe speciale
de formă şi anume:
 forma cerută pentru însăşi valabilitatea actului - forma ad validitatem;
 forma cerată pentru probarea actului - forma ad probaţionem;
 forma cerută pentru opozabilitatea actului faţă de alte persoane (terţi).
Principiul consensualismului. Principiul consensualismului este definit ca fiind regula de
drept potrivit căreia simpla manifestare de voinţă este nu numai necesară, ci şi suficientă pentru
ca actul juridic civil să ia naştere în mod valabil din punct de vedere al formei care îmbracă
manifestarea de voinţă făcută în scopul de a produce efecte juridice.
Cu alte cuvinte, potrivit acestui principiu, pentru a produce efecte juridice civile,
manifestarea de voinţă nu trebuie să îmbrace o formă specială. Codul civil nu cuprinde o
consacrare expresă, cu caracter general, a principiului consensualismului. Însă existenţa sa, ar
putea fi dedusă din două împrejurări:
- Codul civil consacră consensualismul în materia anumitor acte juridice civil;
- iar pe altă parte, reglementează, expres, excepţiile, de la acest principiu (adică,
în esenţă, cele trei cerinţe speciale ale formei actului juridic civil.
După consecinţele juridice ale nerespectării lor, condiţiile de formă se împart în:
- forma cerută pentru valabilitatea actului juridic civil (numită şi forma cerută ad validitatem
ori ad solemnitatem); nerespectarea ei atrage nulitatea absolută a actului juridic;
- forma cerută pentru probarea actului juridic civil (numită şi forma cerută ad probationem),
nerespectarea ei nu atrage nevalabilitatea actului, ci, în principiu, imposibilitatea dovedirii
lui cu alt mijloc de probă;
- forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi a actului juridic civil; nerespectarea ei nu
atrage nevalabilitatea actului, sancţiunea constând în inopozabilitatea actului, terţa
persoană fiind în drept să ignore, să facă abstracţie de actul respectiv ca şi când nu ar
exista din punct de vedere juridic.
După sursa sau izvorul lor, se poate distinge între:
- forma legală (impusă de legea civilă);
- forma voluntară sau convenţională (stabilită de părţi).
1. Forma cerută ad validitatem. Forma cerută pentru valabilitatea actului juridic civil,
adică forma cerută ad validitatem desemnează acea condiţie de validitate, specială şi esenţială
care constă în cerinţa îndeplinirii formalităţilor prestabilite de lege, în lipsa cărora actul nu ar
putea lua naştere în mod valabil.

1
 Forma cerută ad validitatem sau ad solemnitatem prezintă următoarele trăsături juridice:
- este un element constitutiv, esenţial al actului juridic; nerespectarea acesteia atrage
nulitatea absolută a actului respectiv;
- este incompatibilă cu manifestarea tacită de voinţă şi, în principiu, cu o eroare asupra
naturii juridice a acelui act datorită garanţiilor de libertate, securitate şi autenticitate
asigurate de această formă;
- este, în principiu, exclusivă în sensul că pentru un anumit act juridic civil solemn trebuie
îndeplinită o anumită formă, de regulă cea autentică.
Condiţii. Forma cerută ad validitatem presupune, în esenţă, respectarea următoarelor
cerinţe:
- întregul act (adică toate clauzele sale) trebuie să îmbrace forma solemnă; în consecinţă, în
principiu, în cazul actelor solemne nu este admisibil aşa-numitul act juridic de trimitere la o
sursă externă pentru determinarea conţinutului lui;
- actul aliat în interdependenţă cu actul solemn trebuie să îmbrace şi el forma solemnă;
- actul care determină ineficienţa unui act solemn trebuie, în principiu, să îmbrace tot forma
solemnă.
Aplicaţii ale formei ad validitatem. Sunt acte juridice civile pentru care legea cere forma
solemnă (mai ales autentică) sunt următoarele: donaţia; legatul; revocarea expresă a unui legat;
acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar; renunţarea expresă la succesiune; actele
juridice între vii de înstrăinarea a terenurilor situate în intravilan şi extravilan; ipoteca
convenţională etc.
2. Forma cerută ad probationem. Prin forma cerută pentru probarea actului juridic civil
(ad probationem), se înţelege acea cerinţă impusă de lege sau stabilită de părţi care constă în
întocmirea unui înscris cu scopul de a proba actul juridic civil valabil încheiat. Această formă se
întemeiază, pe de o parte, pe importanţa anumitor acte juridice şi, pe de altă parte, pe avantajul
practic pe care ea îl prezintă: consemnarea certă şi fidelă a conţinutului unui act civil iar, prin
aceasta, prevenirea litigiilor şi, în ultimă instanţă, uşurarea sarcinii organului de jurisdicţie de a
stabili şi aplica dreptul într-un caz dat.
Principalele caracteristici ale formei cerute ad probationem sunt următoarele:
 este obligatorie (iar nu facultativă); nerespectarea ei atrage sancţiunea inadmisibilităţii
dovedirii actului cu alt mijloc de probă în principiu);
 reprezintă o excepţie de la principiul consensualismului, deoarece manifestarea de
voinţă trebuie să îmbrace forma scrisă.
Nerespectarea formei cerute ad probationem nu atrage nevalabilitatea actului juridic, cum
se întâmplă în cazul nesocotirii formei cerute ad validitatem, ci imposibilitatea dovedirii actului cu
alt mijloc de probă (exceptând mărturisirea şi începutul de dovadă scrisă care poate fi completat
cu martori şi prezumţii. Practic, această sancţiune inadmisibilitatea dovedirii actului cu alt mijloc
de probă înseamnă decăderea celui interesat din dreptul de a proba.
Aplicaţii ale formei ad probationem. În Codul civil nu există un text de principiu care să
enumere cazuri în care forma scrisă este cerută ad probationem. În legislaţia civilă, există însă
foarte multe texte care fac aplicaţia cerinţei de formă ad probationem. Sub acest aspect,
distingem două procedee tehnico- juridice de aplicare a acestei cerinţe de formă şi anume:
instituirea formei ad probationem, cu caracter general, pentru o categorie de acte juridice civile:
actele civile al căror obiect este în valoare mai mare decât cea prevăzută de lege şi instituirea
2
formei ad probationem, cu caracter particular, pentru anumite acte civile, ca de exemplu:
depozitul voluntar; tranzacţia; contractul de asigurare etc.
Forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi. Prin forma cerută pentru opozabilitate
faţă de terţi a actului juridic civil se înţelege acea formalitate necesară potrivit legii pentru ca
actul juridic să fie opozabil şi persoanelor care nu au participat la încheierea lui, în scopul ocrotirii
drepturilor sau intereselor lor. Această cerinţă de formă se justifică prin ideea de protecţie a
terţilor.
Forma cerută pentru opozabilitate prezintă următoarele trăsături juridice:
- este obligatorie (iar nu facultativă); nerespectarea ei atrag inopozabilitatea actului;
- constituie o excepţie de la principiul consensualismului, deoarece actul civil trebuie
făcut cunoscut terţilor prin îndeplinirea unor măsuri specifice numite „de
publicitate".
În cazul nerespectării acestei cerinţe de formă sancţiunea constă în inopozabilitatea
actului juridic, adică în posibilitatea terţului interesat de a ignora actul invocat de părţi contra sa.
Prin urmare, actul civil produce efecte între părţi, dar este ineficace faţă de cel de al treilea, ceea
ce practic înseamnă că părţile se văd în imposibilitatea de a se putea prevala de drepturile
izvorâte de acel act faţă de terţi (de exemplu, creditorul ipotecar nu poate urmări imobilul
ipotecat în mâinile terţului dobânditor care ar fi transcris, înaintea lui actul de înstrăinare).
Dintre aplicaţiile formei cerute pentru opozabilitate faţă de terţi amintim următoarele:
publicitatea imobil prin cărţile funciare; publicitatea constituirii gajului şi a oricărei garanţii reale
mobiliare, prin înscrierea lor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare; notificarea cesiunii
de creanţă sau înscrierea ei în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare; înregistrările la
Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.), făcute în materia invenţiilor, desenelor şi
modelelor industriale sau al mărcilor de fabrică, de comerţ şi de serviciu etc.