CONTRACTUL INDIVIDUAL DE MUNCA

Tomescu Ana-Izabela, XIID

Potrivit art. 10 din Codul muncii, contractul individual de muncă este contractul în temeiul
căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub
autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite
salariu.
Regula o constituie, potrivit Codului muncii, contractul individual de muncă pe durata
nedeterminată și cu timp de lucru integral. Legislația muncii reglementează și alte tipuri de
contracte individuale de muncă (pe durată determinată, cu timp de lucru parțial) sau specii ale
contractului individual de muncă (prin agent de muncă temporară, cu munca la domiciliu).
A. Contractul individual de muncă:
a) este un contract numit deoarece este reglementat expres, in extenso, prin normele
legislatiei muncii;
b) se incheie intuitu personae, luandu-se in considerare calitatile personale ale partilor
contractante;
c) este bilateral (sinalagmatic), dand nastere la drepturi si obligatii reciproce intre parti;
d) exclude pluralitatea de subiecte, neputand exista decat salariatul si angajatorul;
e) salariatul este intotdeauna o persoana fizica;
f) presupune o obligatie speciala a salariatului, de a face, adica de a munci, care se
executa intotdeauna in natura, nefiind posibila executarea acesteia prin echivalent;
g) este oneros, ambele parti urmarind obtinerea unui folos patrimonial;
h) are caracter comutativ, intinderea drepturilor si obligatiilor partilor fiind cunoscute din
chiar momentul incheierii contractului;

B. De regula, salariatul este parte intr-un singur contract individual de munca. Dar, art. 35
din Codul muncii dispune ca „orice salariat are dreptul de a cumula mai multe functii in baza
unor contracte individuale de munca, beneficiind de salariul corespunzator pentru fiecare dintre
acestea”.
 In acest caz, salariatii care cumuleaza sunt obligati sa declare fiecarui angajator locul unde
exercita functia pe care o considera de baza.
In concluzie – cu exceptia unor incompatibilitati legale – ca expresie a libertatii muncii,
cumulul de functii este posibil.
Este admisibil si cumulul unei functii izvorate dintr-un contract individual de munca cu o
munca prestata in temeiul unor contracte civile sau comerciale.
C. Legiuitorul reglementeaza intr-o viziune partial diferita, cumulul pensiei cu salariul.
a) In sectorul privat, in principiu, acest cumul este posibil, cu exceptia situatiilor
reglementate de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari
sociale si Legea nr. 263/2008 privind sistemul de pensii si alte drepturi de asigurari sociale ale
agricultorilor si anume:
- pensionarii invalizi de gradul I sau II (care nu pot munci);
- beneficiarii de pensie de urmas daca veniturile brute lunare depasesc 1/4din salariul mediu
brut pe tara;
- cei care beneficiaza de pensie anticipata sau de pensie anticipata partial.
b) In sectorul public, conform art. 17 alin. 1 din Legea nr. 329/2009 beneficiarii dreptului la
pensie apartinand atat sistemului public de pensii, cat si sistemelor neintegrate sistemului public
care realizeaza venituri salariale sau, dupa caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din
exercitarea unei activitati pe baza de contract individual de munca, raport de serviciu sau in baza
actului de numire, potrivit legii, in cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale,
indiferent de modul de finantare si subordonare, precum si in cadrul regiilor autonome,
societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor comerciale in care capitalul social este
detinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritoriala, pot cumula pensia
neta cu veniturile astfel realizate, daca nivelul acesteia nu depaseste nivelul salariului mediu brut
pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat.
Cumulul pensiei cu salariul este astfel permisa numai in masura in care valoarea pensiei nu
depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie. In caz contrar, in acord cu dispozitiile Legii
nr. 329/2009 titularul pensiei trebuie sa opteze fie pentru suspendarea pensiei si incasarea numai
a salariului fie pentru incetarea platii salariului si incasarea efectiva a pensiei.
In cazul in care titularul pensiei nu opteaza pentru una dintre aceste situatii raporturile de
munca inceteaza de drept.
 C.  Continutul contractului individual de munca se stabileste, potrivit legii, prin clauzele sale
precizandu-se, astfel, drepturile si obligatiile partilor.
Contractul individual de munca cuprinde doua parti si anume
- partea legala, care este constituita din drepturile si obligatiile reglementate expres de lege;
odata realizat acordul partilor, ele fac parte ex lege din contract;
- partea (exclusiv) conventionala, care este constituita din drepturile si obligatiile negociate
de parti cu respectarea normelor imperative, a ordinii publice si a bunelor moravuri.
a) Clauzele esentiale si obligatorii prevazute expres in Codul muncii, sunt urmatoarele:
- clauza privind felul muncii;
- clauza privind locul muncii;
- clauza privind durata contractului;
- clauza privind timpul de munca;
- clauza privind timpul de odihna;
- clauza privind salariul.
In conformitate cu art. 20 alin. 2 din Codul muncii sunt considerate clauze specifice si
neobligatorii, fara ca enumerarea sa fie limitativa urmatoarele:
- clauza cu privire la formarea profesionala;
- clauza de neconcurenta;
- clauza de confidentialitate;
- clauza de mobilitate.
Daca in contract se insereaza o astfel de clauza (de formare profesionala, de neconcurenta,
de confidentialitate, de mobilitate) conditiile si efectele sale sunt cele stabilite de Codul muncii.
In plus, fata de clauzele reglementate de art. 20 alin. 2 pot exista si exista in practica si alte
clauze specifice nereglementate de lege, dar posibile potrivit vointei partilor cum sunt
- clauza de constiinta;
- clauza de stabilitate;
- clauza de risc;
- clauza de delegare de atributii;
- clauza de obiectiv.