OSCILAȚII ȘI UNDE

ELECTROMAGNETICE

Clasa: a XI- a E
An școlar 2021-2022
Obiect: Fizică
1. Circuitul oscilant. Producerea oscilațiilor
electromagnetice libere
 Se numeşte circuit oscilant circuitul
închis format dintr-un condensator şi o
bobină grupate în serie. Câ nd
comutatorul K este în poziţia 1
condensatorul C se încarcă de la sursa E,
iar câ nd comutatorul K trece în poziţia
2, condensatorul se descarcă prin
bobina L. Rezistenţa activă a circuitului,
rezistenţa totală Rt , este suma dintre
rezistenţa conductorilor de legă tură şi a
conductorului din care este
confecţionată bobina. Descă rcarea
condensatorului prin bobină poate fi:
1) Aperiodică , dacă :
2) Periodică , dacă :
1) În acest interval de timp, în care tensiunea practic se
anulează , are loc un proces de transformare a energiei
acumulate iniţial în câ mpul electric al condensatorului în
că ldură . T.e.m. de autoinducţie, care apare o dată cu
descă rcarea condensatorului prin bobină nu este suficientă
pentru a produce reîncă rcarea condensatorului
2) Fiind stră bă tută de un curent variabil, bobina devine sursă
de tensiune electromotoare variabilă , ca urmare a
fenomenului de autoinducție. Datorită acestui fapt bobina
va reîncă rca condensatorul cu sarcină electrică , dar de
data aceasta sarcina electrică pe armă turile
condensatorului va avea sensul invers. Tensiunea la
bornele condensatorului uC şi intensitatea curentului i
prin circuit au aspectul unor oscilaţii armonice amortizate,
defazate cu un sfert de perioadă
 2. Perioada și frecvența oscilațiilor
electromagnetice libere
 Oscilaţiile tensiunii şi curentului se produc fă ră
acţiunea vreunei
surse de energie din exterior, ci numai datorită excitaţiei iniţiale,
ca urmare a încă rcă rii condensatorului. Oscilaţiile de acest fel se
numesc oscilaţii electromagnetice libere. Perioada oscilațiilor
electromagnetice libere este dată de formula lui Thomson:

Pentru a forța circuitul să oscileze cu amplitudine constantă este

necesar să -i furniză m, periodic, energia pe care acesta a pierdut-
o sub formă de că ldură .
 3. Câmpul electromagnetic
 Ansamblul de câ mp electric variabil și
câ mp magnetic variabil, care se generează
reciproc se numește câ mp electromagnetic,
(Fig. 5). Legă tura dintre câ mpul electric și
câ mpul electromagnetic a fost observată
prima dată în anul 1820 de fizicianul danez
H. C. Ørsted, care împreună cu A. M.
Ampère, J. Henry și M. Faraday au stabilit
principiile de bază ale
electromagnetismului. În anul 1864 J. M.
Maxwell a fundamentat toate observațiile
legate de câ mpul electromagnetic enunțâ nd
un set de ecuații, care-i poartă numele.
 Legea inducţiei electromagnetice (Faraday) este una dintre
legile fizicii care a fost dedusă direct în urma celebrelor
experienţe ale lui Michael Faraday (în Anglia) şi Joseph Henry
(în SUA) în anul 1831. Ea afirmă că un flux magnetic variabil în
timp generează o tensiune electromotoare (t.e.m.) la bornele
unui circuit electric ce se află sub influenţa câ mpului magnetic
respectiv: ℰ= - dΦ/dt
 Semnul “-” este dat de legea conservă rii energiei, care în acest
caz se manifestă sub denumirea regulii lui Lenz, care afirmă că
efectul t.e.m. (curentul ce apare prin circuit) generează la râ ndul
să u un (alt) flux magnetic care să se opună celui iniţial.
Adoptarea ipotezei contrare ar însemna acceptarea ideii că
natura se autodistruge
 4. Unda electromagnetică
O undă electromagnetică este
propagarea unui câ mp electric
asociat E și a unui câ mp magnetic
B, perpendicular între ele și pe
direcția de propagare.
La fel ca toate undele, o undă
electromagnetică poate fi
analizată folosind analiza
spectrală ; unda poate fi
descompusă în așa-numitele
unde „monocromatice” (vezi
și spectrul de unde plane).
O undă electromagnetică monocromatică poate fi modelată de
un dipol electrostatic vibrant, acest model reflectâ nd în mod
adecvat, de exemplu, oscilațiile norului de electroni ale
unui atom implicat în împră știerea Rayleigh (modelul
electronului legat elastic).
Variațiile câ mpurilor electrice și magnetice sunt legate
de ecuațiile lui Maxwell , deci putem reprezenta unda doar cu
unul dintre aceste câ mpuri, în general câ mpul electric.
Apoi este posibil să scriem ecuația generală a unei unde plane
monocromatice  :
 5. Producerea undelor electromagnetice.
Antene. Tipuri de antene
Pentru producerea microundelor se
folosesc cutii rezonante alcă tuite din
cilindrii de cupru.
Presupunem drept sursă a undelor , care
produce perturbația originară , un dipol
oscilant. În general, prin dipol se înțelege
un sistem de două sarcini q1 și q2 egale, dar
de semne contrare situate la distanță foarte
mică una de cealaltă . Dacă această pereche
de sarcini variază în timp după o lege
sinusoidală , spunem ca avem de-a face cu
un dipol oscilant.
 Practic un dipol se obține dintr-un fir conductor ce are
intercalat în mijloc o bobină pentru inducerea curentului
oscilant de frecvență înaltă . Acest dipol se mai numește și
antenă , care are inductanța (L = 2μH) și capacitatea (C = 5pF)
repartizate uniform de-a lungul antenei. Antenele pot fi:
a) cu un capă t legat la pă mâ nt (antenă sfert de undă );
b) cu ambele capete izolate de pă mâ nt (antenă semiundă ).
6. Clasificarea undelor electromagnetice
Undele (radiaţiile) electromagnetice pot fi grupate după
fenomenul care stă la baza producerii lor. Astfel, radiaţiile
numite hertziene se datoresc oscilaţiei electronilor în circuitele
oscilante LC sau în circuitele electronice speciale. Prin
transformarea energiei interne a orică rui corp în energie
electromagnetică rezultă radiaţiile termice. Radiaţiile
electromagnetice, numite radiaţiile de frâ nare, apar la frâ narea
brusc a electronilor în câ mpul nucleului atomic. Radiaţiile
sincrotron (denumirea se datorează faptului că acest fenomen a
fost pus în evidenţă la o instalaţie de accelerare a electronilor în
câ mp magnetic, numit sincrotron) şi au originea în mişcarea
electronilor într-un câ mp magnetic.
 Radiaţiilesincrotron (denumirea se datorează faptului că
acest fenomen a fost pus în evidenţă la o instalaţie de
accelerare a electronilor în câ mp magnetic, numit
sincrotron) şi au originea în mişcarea electronilor într-un
câ mp magnetic.
 Acestor grupe de radiaţii le corespund anumite domenii de
frecvenţe. Cea mai uzuală împă rţire a radiaţiilor
electromagnetice se face însă după frecvenţa şi lungimea
sa de undă în vid. Aceasta cuprinde urmă toarele grupe:
a) Undele radio
Undele radio sunt unde electromagnetice utilizate în special
pentru transmisii de radio și televiziune, cu frecvențe de la
câ țiva kilohertzi pâ nă la câ țiva gigahertzi (1 GHz = 109 Hz). În
anumite aplicații speciale însă domeniul de frecvențe poate fi
mult extins. Astfel, în comunicațiile cu submarinele se folosesc
uneori frecvențe de doar câ țiva hertzi, iar în comunicațiile
digitale fă ră fir sau în radioastronomie frecvențele pot fi de
ordinul sutelor de gigahertzi. Uniunea Internațională a
Telecomunicațiilor, forul care reglementează
telecomunicațiile prin unde radio, stabilește prin convenție
limita superioară a frecvenței undelor radio la 3.000 GHz.
 Pentru transmisii radio și TV se definesc benzile:
 Radio
◦ Unde lungi: 153 kHz - 279 kHz
◦ Unde medii: 531 kHz - 1.620 kHz
◦ Unde scurte: 2.310 kHz - 25.820 kHz
◦ Unde ultrascurte: 87.5 MHz - 108 MHz
 Televiziune
◦ Banda I (canalele 2-6): 54 MHz - 88 MHz FCC 47 MHz - 68
MHz CCIR
◦ Banda III (canalele 7-13): 174 MHz - 216 MHz FCC 174 MHZ -
230 MHz CCIR
◦ Benzile IV și V (canalele 14-69): 470 MHz - 806 MHzFCC 470
MHz - 862 MHz CCIR
 Absorbția undelor radio se produce
în pă mâ nt și în atmosferă  și se
datorează rezistenței la propagare
prezentate de mediu, fenomenelor
de reflexie și refracție în straturile
succesive ale atmosferei. În atmosferă
depinde de starea de ionizare a
acesteia și de frecvența undelor care
se propagă , energia absorbită fiind
proporțională cu pă tratul frecvenței.
Astfel, pe timpul zilei, pe unde scurte,
*Schemă a unei antene
nu pot fi recepționate decâ t posturile dipolare care radiază unde
radio puternice, deoarece undele radio
scurte sunt puternic absorbite de
atmosferă .
b) Microundele
 Microundele nu fac parte din domeniul vizibil, deci
ochiul uman nu le percepe. Microundele pot fi generate, ca
şi undele radio, de instalaţii electronice. Microundele sunt
unde electromagnetice cu lungimi de undă variind de la un
metru la un milimetru sau cu frecvenţe cuprinse între 300
MHz (0.3 GHz) şi 300 GHz.
Una dintre primele utiliză ri ale microundelor a fost în
cadrul aparatelor radar din timpul celui de-al Doilea
Ră zboi Mondial. Dar ele sunt folosite într-o gamă mult mai
largă de domenii.
De câ nd au fost utilizate pentru prima dată , microundele
şi-au gă sit o ră spâ ndire largă în diferite instalaţii şi
dispozitive: instalaţii de securitate a zborului, radare
militare şi de poliţie, instalaţii de emisie TV, dotă ri de
telefonie mobilă , aparate medicale de diatermie (metodă
terapeutică , constâ nd în ridicarea temperaturii unor
organe interne cu ajutorul curenţilor de înaltă frecvenţă )
şi cuptoare cu microunde. Totodată , numă rul de aplicaţii
industriale a crescut permanent şi alarmant. Microundele
sunt folosite pentru încă lzire în instalaţiile de prelucrare
a cauciucului, precum şi în cele de producere a hâ rtiei şi a
cartonului.
c) Radiaţia infraroşie
Radiația infraroșie (IR) este o
radiație electromagnetică a
că rei lungime de undă este mai
lungă decâ t cea a luminii
vizibile (400 – 700 nm), dar
mai scurtă decâ t cea a radiației
terahertz (100 μm – 1 mm) și a
microundelor (~30000 μm).
Majoritatea radiației termice
emise de că tre obiectele aflate
la temperatura camerei este în
infraroșu.
Radiațiile infraroșii sunt folosite în aplicații industriale ,
științifice sau medicale. Aparatele pentru vedere nocturnă
folosind iluminație infraroșie apropiată activă oferă
observarea oamenilor și animalelor fă ră ca observantul să
fie detectat. Astronomia în infraroșu folosește senzori
echipați pe telescoape pentru a trece prin regiunile greu
vizibile din spațiu precum norii moleculari, mai sunt
folosiți pentru a detecta noi planete sau pentru a detecta
traiectoria obiectelor în spațiu. Camerele cu detectoare
infraroșii sunt folosite pentru a detecta pierderea de
că ldură din sisteme izolate, pentru a observa schimbă rile
de traiectorie a sâ ngelui în corpul uman și pentru a detecta
aparate electrice care se supraîncă lzesc.
Infraroșul natural
Lumina soarelui cu temperatura efectivă
de 5,780 de grade Kelvin, este compusă
din radiație termică ce este mai mult de
jumă tate radiație infraroșie. La amiază
lumina soarelui produce o iradiere de 1
kilowatt pe metrul pă trat la nivelul mă rii.
Din această energie 527 de wați este
radiație infraroșie, 455 de wați este
lumina vizibilă și 32 de wați este radiație
ultravioletă .
La suprafața pă mâ ntului la temperaturi mult mai mici pe suprafața
soarelui, aproape toate radiațiile termice sunt formate din radiații
infraroșii pe diferite lungimi de undă . Din toate fenomenele
naturale doar fulgerul și focul este destul de puternic pentru a
produce energie vizibilă .
Efecte fiziologice ale radiației infraroșie
 Caloric – Determină apariția eritemului caloric, cu câ t
lungimea de undă este mai mică cu atâ t se încă lzesc
țesuturile mai profunde. Cea mai bună penetrație o au
radiațiile cu lungimea de undă de 1 micron.
 Hiperemiant – Vasodilatație a vaselor mici cu consecințe
asupra circulației și metabolismului local, troficită ții,
activită ții glandelor sudoripare.
 Acțiune reflexă în profunzime
 Antialgic
 Creșterea activită ții fagocitare
d) Radiaţia vizibilă
Lumina (din latină  lumina) sau lumina
vizibilă este radiația electromagnetică
din porțiunea spectrului
electromagnetic care poate fi percepută
de ochiul uman. Lumina vizibilă este de
obicei definită ca avâ nd lungimi de
undă  cuprinse între 400-70 nm sau 4,00
× 10−9 pâ nă la 7,00 × 10−9 m,
între infraroșu (cu lungimi de undă mai
lungi) și ultraviolet (cu lungimi de undă
mai scurte). Această lungime de undă
înseamnă un interval de frecvență de
aproximativ 430–750  THz.
*O prismă triunghiulară
care dispersează un fascicul de
lumină albă
Spectrul electromagnetic este gama de frecvențe (spectrul)
radiației electromagnetice și a lungimilor de undă și
energiilor fotonice respective.
Spectrul electromagnetic acoperă undele electromagnetice
cu frecvențe cuprinse de la mai puțin de un hertz la peste
1025 hertzi, corespunzâ nd lungimilor de undă de la mii de
kilometri pâ nă la o fracțiune din dimensiunea unui nucleu
atomic.
e) Radiaţia ultravioletă
Radiațiile ultraviolete constituie aproximativ 10% din
lumina emisă de Soare și sunt, de asemenea, produse
de gaze ionizate și lă mpi speciale (lă mpi cu vapori de
mercur și lă mpi Wood). La lungimi de undă mari
poate provoca reacții chimice, precum stră luciri sau
fenomene de fluorescență .
Razele ultraviolete sunt invizibile pentru oameni.
Ochiul uman nu percepe în mod normal lumina cu o
lungime de undă sub 390 nm. Cu toate acestea, există
excepții: în anumite condiții, copiii și tinerii sunt
capabili să perceapă ultraviolete de pâ nă la 310 nm.
 Radiațiile ultraviolete au fost descoperite în 1801, câ nd
fizicianul german Johann Wilhelm Ritter a observat
că  clorura de argint era fotosensibilă , ceea ce înseamnă că
s-a întunecat în prezența „razelor invizibile” (UV) chiar
sub capă tul spectrului violet vizibil. El le-a numit „raze
oxidante” pentru a sublinia reacția chimică și a le distinge
de razele infraroșii, descoperite cu un an înainte la celă lalt
capă t al spectrului vizibil. Cu toate acestea, pâ nă în secolul
al XIX-lea au fost numite „raze chimice”, deși au existat
oameni de știință , precum John William Draper, care le
considerau un fel de radiații complet diferite de lumină . În
1878 proprietatea sterilizantă a luminii la lungimi de undă
scurte a fost descoperită asupra bacteriilor și pâ nă în 1960
a fost recunoscut efectul UV asupra ADN-ului. 
UV poate fi împă rțit în benzi diferite, definite diferit în funcție de
domeniile de studiu. Cea mai imediată subdiviziune este:
Aproape UV sau aproape (380-200 nm) și UV extreme (200-
10 nm).
Atunci câ nd se ia în considerare efectul razelor UV asupra
să nă tă ții umane, gama de lungimi de undă UV este de obicei
împă rțită în:
UV-A (400-315 nm), UV-B (315-280 nm) și UV-C (280-100
nm).
Soarele emite fotoni într-o gamă largă de frecvențe, acoperind
pe cele ale luminii ultraviolete în toate cele trei benzi UV-A, UV-B
și UV-C, dar datorită absorbției de că tre ozon în jur de 99% din
razele ultraviolete care ajung la nivelul pă mâ ntului suprafața
sunt UV-A. De fapt, aproape 100% din UV-C și 95% din UV-B
sunt absorbite de atmosfera terestră .
 *Razele ultraviolete sunt, de
asemenea, utilizate în securitate,
pentru a preveni falsificarea
*Principala sursă de lumină pașapoartelor, bancnotelor etc.
ultravioletă de
pe Pămâ nt este Soarele. În
fotografie, o imagine color falsă
realizată în spectrul ultraviolet
îndepă rtat
g) Radiaţia X (sau Röngen).
Radiația (razele) X sau radiația
(razele) Rö ntgen sunt radiații
electromagnetice ionizante, cu lungimi
de undă mici, cuprinse între 0,01 și
100 Å (å ngströ m). Lungimile de undă
cu raze X sunt mai scurte decâ t cele
ale razelor UV și de obicei sunt mai
lungi decâ t cele ale radiațiilor gamma. Aparat Röntgen
Proprietă țile radiațiilor X:
 în vid ele se propagă cu viteza luminii;
 impresionează plă cile fotografice;
 nu sunt deviate de câ mpuri electrice și magnetice;
 produc fluorescența unor substanțe (emisie de lumină );
Exemple de substanțe fluorescente: silicat de zinc, sulfurǎ
de cadmiu, sulfurǎ de zinc, care emit lumina galben-
verzuie.
 sunt invizibile, adică spre deosebire de lumină , nu
impresionează ochiul omului;
 ionizeazǎ gazele prin care trec. Numǎ rul de ioni produși
indica intensitatea radiațiilor. Pe această proprietate se
bazeazǎ funcționarea detectoarelor de radiații.
 pă trund cu ușurință prin unele substanțe opace pentru
lumină , de exemplu prin corpul omenesc, lamele metalice
cu densitate mică , hâ rtie, lemn, sticlă ș.a., dar sunt
absorbite de metale cu densitatea mare (de exemplu:
plumb). Puterea lor de pă trundere depinde de masa
atomică și grosimea substanței prin care trec.
 au acțiune fiziologicǎ , distrugâ nd celulele organice, fiind,
în general, nocive pentru om. Pe această proprietate se
bazeazǎ folosirea lor în tratamentul tumorilor canceroase,
pentru distrugerea țesuturilor bolnave.
h) Radiația Y
În fizica nucleară  razele gamma, adesea menționate cu litera
greacă minusculă corespunză toare γ, sunt radiațiile
electromagnetice produse de decă derea radioactivă  a nucleilor
atomici .
Acestea au o frecvență  foarte mare a radiațiilor și sunt printre cele
mai periculoase pentru oameni, la fel ca toate radiațiile ionizante.
Pericolul vine din faptul că sunt atâ t de mari de energie încâ t pot
deteriora iremediabil moleculele care alcă tuiesc celulele,
determinâ ndu-le să dezvolte mutații genetice sau chiar moartea.
Pe Pă mâ nt putem observa surse naturale ale ambelor raze gamma
în decă derea radionuclizilor în ambele interacțiuni ale razelor
cosmice cu atmosfera; mai rar chiar și fulgerul produce această
radiație.
 Fotonii din surse astrofizice de transportare a energiei
prezente în gama sunt denumiți radiații-gamma. Acestea
sunt adesea produse de interacțiuni subatomice
ale particulelor sau de foton particule, cum ar fi, de
exemplu, electron de anihilare - pozitron , de la
decă derea pionului neutru, de la bremsstrahlung și / sau
de radiația sincrotronului.
 Furtuni terestre: furtunile pot produce impulsuri scurte
de radiații gamma care sunt numite „flash-uri terestre”. Se
crede că aceste raze gamma sunt produse de intensitatea
câ mpului electrostatic ridicat, care
accelerează  electronii, apoi încetinit de coliziuni cu alți
atomi prezenți în atmosferă .
 Punctele roșii indică unele
dintre cele ~ 500 de explozii de
raze gamma terestre detectate
zilnic de telescopul spațial cu
raze gamma Fermi pâ nă în
2010

Imaginați întregul cer pentru raze

gamma cu energii mai mari de 100
MeV, așa cum este vă zut de
instrumentul EGRET de la bordul
telescopului spațial GRO. Punctele
luminoase din planul galactic
sunt pulsare, în timp ce cele de
deasupra sau dedesubt sunt
considerate a fi quasare .
Razele cosmice: universul lui Nell, razele gamma de mare
energie includ și cele ale produselor inferioare atunci
câ nd razele cosmice (protoni sau electroni cu viteză
mare) se ciocnesc cu materia obișnuită provocâ nd
o producție de câ teva radiații de 511 keV. Alternativ,
atunci câ nd razele cosmice interacționează
cu nuclee cu numă r atomic ridicat,
are bremsstrahlung care produce energii de zeci de MeV.
Pulsar și magnetar: pulsarul sunt stele de neutroni cu
un câ mp magnetic care produce un fascicul concentrat de
radiații. Un alt mecanism de producție a radiațiilor
este magnetarul (stea de neutroni cu un câ mp
magnetic foarte intens).
 Quasar și galaxii active: se crede că cele mai intense raze
gamma, provenind din quasar foarte îndepă rtat și
din galaxiile active din apropiere, au un mecanism de
producție similar cu cel al acceleratorilor de particule.
 Exploziile razelor gamma sunt cele mai puternice surse ale
fiecă rui tip de radiație electromagnetică . Cele de lungă
durată sunt foarte rare în comparație cu sursele
enumerate mai sus; dimpotrivă , credem că acestea pe
termen scurt produc raze gamma în timpul coliziunii unei
perechi de stele de neutroni sau o stea- neutron și o gaură
neagră . Acestea din urmă durează câ teva secunde sau mai
puțin și au o energie mai mică decâ t exploziile de lungă
durată .
7. Aplicațiile undelor electromagnetice
 RADIOLOCAȚIA
Radiolocația este o modalitate de determinare a existenței și
poziției relative a unei stații sau a unui obiect pe baza
caracteristicilor undelor electromagnetice: viteză de
propagare constantă și propagarea în linie dreaptă . Poziția unui
obiect țintă este caracterizată în calcul de mai multe elemente.
Distanța r pâ nă la un obiect se determină din formula r = c τ/2,
unde τ este intervalul de timp după care este recepționată
unda reflectată  sau retransmisă de obiect și c, viteza de
propagare a undelor radioelectrice. Pentru
determinarea coordonatelor unghiulare se folosesc proprietă țile
directive ale antenelor.
 Utiliză ri ale radiolocației. Este folosită în navigare. Avioanele
și vapoarele sunt dotate cu radiolocatoare, ca și
aeroporturile care sunt prevazute cu acest echipament
pentru a dirija traficul aerian, ateriză rile și decolă rile
avioanelor. Radiolocația poate fi activă sau pasivă .
Există două tipuri de radare:
 Radarul pasiv se bazează pe recepția radiației proprii a
obiectului;
 Cu radarul activ, radarul emite propriul semnal de detecție și
îl primește reflectat din ținta. În funcție de parametrii
semnalului recepționat, se determină caracteristicile țintei.
Pentru a vizualiza spațiul din jur, radarul folosește diferite
moduri de vizualizare prin deplasarea fasciculului direcțional
al antenei radar:
circulară ;
sector;
helix overview;
conic;
într-o spirală ;
revizuirea "V";
liniar.

Radar activ cu ră spuns pasiv

 RADIOASTRONOMIA.
Radioastronomia este studiul fenomenelor cerești prin
mă surarea undelor radio caracteristice emise de procesele fizice care
au loc în spațiu. Undele radio sunt mult mai lungi decâ t lumina și
avâ nd în vedere slă biciunea semnalelor astronomice, sunt
necesare antene mari, numite radiotelescoape. Radioastronomia este
un domeniu relativ nou al cercetă rii astronomice.
Nikola Tesla în laboratorul din Colorado Springs a înregistrat unde
cosmice emise de nori interstelari și stele gigantice roșii. El a observat
semnale repetate în receptor și a anunțat în unele jurnale
științifice ale timpului că a primit semnale radio extraterestre.
Comunitatea științifică nu i-a acordat credit, în principal pentru că nu
a existat că utarea semnalelor cosmice (ceea ce este acum cunoscut
sub numele de radioastronomie) și a aruncat datele Tesla. El și-a
petrecut ultimii ani din viață încercâ nd să capteze semnale de
pe Marte.
Radioastronomia a condus la creșteri substanțiale ale cercetă rilor
astronomice, în special descoperirea mai multor noi clase de
obiecte: pulsari, quasari și galaxii active (sau galaxii radio). Astfel de
obiecte sunt unele dintre cele mai extreme și energice procese fizice din
univers.
Radioastronomia este, de asemenea, parțial responsabilă de ideea
că  materia întunecată  este o componentă importantă în universul
nostru; mă sură torile radio ale rotației galaxiei sugerează că există mult
mai multă materie în galaxii decâ t direct observabilă (vezi Vera
Rubin). Radiația cosmică de fond cu microunde a fost, de asemenea,
descoperită pentru prima dată cu ajutorul radiotelescoapelor. Cu toate
acestea, radiotelescoapele sunt folosite și pentru a investiga obiecte
mult mai apropiate de noi, inclusiv observații ale soarelui, ale activită ții
solare și ale hă rții radio a sistemului solar.
The Very Large Array în Socorro, New Mexico
 ATROFIZICA.
Astrofizică (din greacă  ἄ στρον „stea“ și φύ σις „natura,
fizica“) este ramura a fizicii și astronomiei care
studiază  proprietă țile fizice, sau toate diferite fenomene,
ale celestă  materiei.
Câ mpul tradițional de interes al astrofizicii include
proprietă țile fizice
( densitatea, temperatura, chimică  și nucleară  compoziția de 
materie, luminozitatea și forma emiși spectrului,
proprietă țile orică ror particule emise)
de stele, galaxii, mediu interstelar și mediu intergalactice, și
orice alte forme de materie prezente în univers; ea studiază ,
de asemenea , formarea și evoluția universului ca întreg,
numit cosmologie.
 Astrofizică de cercetare, mai mult decâ t orice alt
domeniu al fizicii, necesită stă pâ nirea tuturor disciplinelor
fizice: mecanica corpurilor solide și
lichide, magnetohidrodinamicii, electromagnetism și
transportul de radiații, mecanicii statistice, relativită ții
speciale și generale, nucleară  și fizica particulelor
elementare, și chiar unele domenii avansate ale fizicii
materiei , cum ar fi supraconductibilitate și belșug.
Este posibil să se caracterizeze cercetarea activită ții în
astrofizică pe baza distincției în astrofizică de observație
(adesea numită astronomie), astrofizica de laborator si
astrofizica teoretice.
Datorită  WMAP satelitul a fost posibil pentru a
vedea Universul în primele momente după  Big Bang. 
Astrofizică de laborator
Deși se poate spune, într-un sens, că toate fizica aparține astrofizica de
laborator, există unele subiecte ale fizicii fundamentale ale, și, probabil,
acum exclusiv, interesul de astrofizică . Este în primul râ nd despre:
 orice mă sură toare spectroscopice: probabilită ților
collisional excitație sau de- excitație a tuturor tranzițiilor
electromagnetice, de la ionii la chiar mai complexe molecule;
 orice mă sură nucleară , inclusiv secțiuni transversale pentru toate
speciile nucleare, chiar și cele mai grele;
 orice mă sură referitoare la praful intergalactice, în special rezistența la
particula și bombardament fotonic care impregnează  mediul
interstelar și proprietă țile sale electromagnetice.
Astrofizică teoretică
Cele mai multe fenomene astrofizice nu sunt direct observabile: cred
că , de exemplu , a proceselor care furnizează energia pe care Soarele
radiază în spațiu, care apar în zonele cele mai profunde ale Soarelui,
sau Big Bang, care a avut loc în jurul valorii de 13,7 miliarde de ani în
urmă .
Din acest motiv, astrofizică apelează frecvent la sprijinul modelelor
teoretice, care este, reprezentă ri ale proceselor din cadrul studiului
idealizat, consecințele care pot fi totuși calculate cu precizie, datorită
teoriilor fizice existente. Tocmai aceste consecințe (numite
predicțiile), care, în comparație cu observațiile, permit să se
stabilească corectitudinea (sau incorectitudinea) ale modelelor în
sine. Aceste modele permit uneori calcule analitice (adică , cu pix și
hâ rtie), dar în cele mai multe situații, computerul este utilizat, care
permite calcule numerice mult mai complexe decâ t cele analitice:
atunci vorbim de simulă ri, care sunt utilizate în special în cosmologie.
 Webgrafie
 https://manualdefizica.ro/wp-content/uploads/2013/03/OSCILATI
I-SI-UNDE-ELECTROMAGNETICE2.pdf?wiziapp_back=cat-10
 https://www.afahc.ro/ro/facultate/cursuri/ccg/MSE/C01%20-%20
Camp%20electr
 https://ro.frwiki.wiki/wiki/Onde_%C3%A9lectromagn%C3%A9tiq
ue
 http://www.incursiune-in-lumea-fizicii.accounting-business.eu/pro
ducerea-undelor-electromag.html
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Unde_radio
 https://www.scientia.ro/tehnologie/2546-microundele-utilizare-si-
efecte.html
 https://www.petrebogdan.ro/radiatia-infrarosie-ce-este-beneficii-ef
ecte-indicatii-contraindicatii/
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Lumin%C4%83
 https://koaha.org/wiki/Radiazione_ultravioletta
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Radia%C8%9Bie_X
 https://koaha.org/wiki/Raggio_gamma
Vă mulțumesc!