Campul electric
Experimental s-a constatat că - în anumite condiţii, -
între anumite corpuri se manifestă interacţiuni care sunt
de altă natură decât cele mecanice. De asemenea s-a
constatat că asupra anumitor corpuri se manifestă
acţiuni pondero-motoare, atunci când ele sunt plasate în
medii având anumite caracteristici.
Din punct de vedere istoric, prima observaţie care
vizează interacţiuni de natură electrică este legată de
fenomenul de electrizare prin frecare.
Istoria fizicii consemnează, drept dată de referinţă, anul
600 î.e.n., an în care Thales din Milet foloseşte termenul
de electron (în limba greacă "elektron" însemnă
chihlimbar).
Charles Augustin de Coulomb, fizician francez pioner în
teoria electricităţii, s-a născut în Angoulême. El a lucrat
ca inginer militar pentru Franţa în Indiile de Vest dar s-a
retras la Blois, Franţa în timpul Revoluţiei Franceze
pentru a continua cercetările în magnetism, frecare şi
electricitate. În 1777 a inventat balanţa de torsiune
pentru a măsura forţa atracţiei magnetice şi electrice. Cu
această invenţie Coulomb a putut formula principiul
cunoscut ca Legea lui Coulomb, care guvernează
interacţiunea dintre sarcinile electrice. În 1779 Coulomb
a publicat tratatul “ Teoria maşinilor simple “ o analiză a
frecării în mecanică. După război Coulomb a revenit din
pensie şi a ajutat noul guvern în definirea unui sistem
metric pentru greutăţi şi măsuri. Unitatea sarcinei
electrice, coulombul, a fost numită în onoarea lui.
Definitie si unitati de masura
În fizică, prin cîmp electric se înţelege starea unei
regiuni a spaţiului manifestată prin proprietatea că un
mic corp încărcat electric plasat în această regiune este
supus acţiunii unei forţe care nu s-ar exercita dacă
corpul nu ar fi încărcat.
Unitatea de măsură a cîmpului electric este N/C (newton
pe coulomb). Această unitate este echivalentă cu V/m
(volt pe metru). Matematic, cîmpul electric este un cîmp
tridimensional de vectori.
Conceptul de cîmp electric a fost introdus de Michael
Faraday.
Exemple de campuri electrice
Un exemplu elementar este cîmpul electric produs de o
sarcină punctiformă. Intensitatea acestui cîmp electric
este direct proporţională cu mărimea sarcinii care
generează cîmpul şi descreşte invers proporţional cu
pătratul distanţei de la aceasta.
Linia de câmp caracterizează distribuţia spaţială a
câmpului electric. Linia de câmp este o curbă la care
vectorul intensitate a câmpului electric este tangent în
fiecare punct. Linia de câmp are sensul vectorului
intensitate a câmpului electric, adică cel în care s-ar
deplasa un corp punctiform, cu sarcină pozitivă, lăsat
liber în câmp.
Cîmpul produs de două sarcini punctiforme, egale ca
mărime dar de semn contrar. Punctul roşu reprezintă
sarcina pozitivă, iar cel verde sarcina negativă
In practica:
Magnetii naturali
prezinta intotdeauna
doi poli inseparabili (N
si S)
Cel mai puternic magnet din lume
Recordul mondial în ceea ce priveşte cel mai puternic magnet din lume, a
fost doborât de National High Magnetic Field Laboratory, Florida State
University, a cărui cercetători şi ingineri au reuşit să termine la sfârşitul lunii
decembrie testele magnetului care creează un câmp de 36 Tesla, cel mai
înalt câmp magnetic produs până acum. Recordul era deţinut de Grenoble
High Magnetic Field Laboratory din Franţa cu un câmp de 35 Tesla.
Magnetul (de fapt un electromagnet care foloseste electricitate pentru a
crea câmpuri extrem de înalte) este un upgrade al unuia existent cu o
putere mai mică.
Plăci circulare din cupru marcate cu găuri pentru răcire, între ele cu
izolatori care respectă acelaşi tipar, sunt stivuite în aşa fel încât să formeze
o bobină.
Bobinei îi este aplicată o tensiune iar trecerea curentului formează în
centrul acesteia un cîmp magnetic, în acest caz de 36 Tesla, deşi timp de
câţiva ani cercetătorii nu reuşiseră să treacă de 35 Tesla.
Creşterea câmpului magnetic s-a putut realiza prin îmbunătăţirea acestui
tipar al stivuirii fără sa fie nevoie măcar să crească puterea de alimentare
de 20 megawaţi. Comparativ, magnetul de la Grenoble atinge 35 Tesla
folosind 22,5 megawaţi.
Magnetul va fi folosit în special pentru cercetări în domeniul fizicii,
magnetism şi ştiinţa materialelor.
Explicarea producerii câmpului magnetic
Generalizare:
Câmpul magnetic este o mărime fizică vectorială ce caracterizează
spaţiul din vecinătatea unui magnet, electromagnet sau a unei
sarcini electrice în mişcare.
Acest câmp vectorial se manifestă prin forţele care acţionează
asupra unei sarcini electrice în mişcare (forţă Lorentz), asupra
diverselor materiale (paramagnetice, diamagnetice sau
feromagnetice după caz).
Mărimea care măsoară interacţiunea dintre câmp magnetic şi un
material se numeşte susceptibilitate magnetică.
Câmpul magnetic şi câmpul electric sunt cele două componente ale
câmpului electromagnetic. Prin variaţia lor, cele două câmpuri se
influenţează reciproc şi astfel undele electrice şi magnetice se pot
propaga liber în spaţiu sub formă de unde electromagnetice.
În 1820 fizicienii J. Biot si F. Savart au efectuat
cercetari asupra câmpurilor magnetice generate în
aer de curenti de diferite forme.
Ei au stabilit ca inductia câmpului magnetic al unui
conductor parcurs de curent într-un punct din spatiu
este proportionala cu intensitatea curentului si
depinde de forma si dimensiunile conductorului,
precum si de pozitia acelui punct fata de conductor.
Savantul francez P. Laplace, analizând rezultatele
experimentale obtinute de catre Biot si Savart, a
stabilit ca inductia câmpului magnetic generat de
orice conductor parcurs de curent poate fi
reprezentata ca o suma vectoriala (o suprapunere) a
inductiilor câmpurilor generate de diferite portiuni
elementare ale conductorului.
Campul Magnetic
Campul magnetic in
jurul unui fir
conductor parcurs
de curent
electriceste format
din cercuri
concentrice cu
centrul pe conductor,
fiind amplasat intr-un
plan perpendicular
pe conductor.
În cazul unui conductor liniar aflat in vid
(sau in aer), infinit de lung, parcurs de un
curent electric cu intensitatea I , inducţia
magnetică într-un punct situat la distanţa
0i r de conductor, în vid, are modulul B
B direcţia : perpendiculară pe planul
2r
determinat de conductor si punct ;
sensul : sensul de rotaţie al unui burghiu
drept care înaintează în sensul
curentului electric .
Liniile de câmp sunt cercuri concentrice
cu conductorul , aflate în plane
perpendiculare pe acesta
Campul magnetic al
unei spire (conductor
circular) parcurse de
curent electric este
format din doua
campuri magnetice
generate de fiecare
parte a spirei .
Liniile de camp
magnetic se dispun
precum zalele unui
lant.
Un conductor circular,
parcurs de un curent
electric, va genera un câmp
magnetic atât în interiorul
spirei cât şi în afara ei.
De obicei se ia în
consideraţie numai
intensitatea câmpului
magnetic din centrul spirei,
calculându-se cu formula (*):
unde R este raza spirei
parcursă de curentul electric
de intensitate I.
Direcţia câmpului este
perpendiculară pe spiră iar
sensul liniilor de câmp
magnetic este stabilit cu
ajutorul regulii burghiului
sau a mâinii drepte.
Câmpul magnetic produs de o spiră circulară intr-
un punct oarecare
Se consideră un conductor închis,
constituit dintr-un conductor
filiform, parcurs de curentul i.
Câmpul magnetic produs de acesta
într-un punct exterior oarecare P
poate fi determinat pe baza relaţiei
lui Biot – Savart – Laplace.
Vectorul H este perpendicular (vezi
produsul vectorial a doi vectori) pe
dS şi R , respectiv pe planul
haşurat din figură.
Se translează H în punctul M’
.Vectorul are două componente:
- în planul spirei (perpendiculare pe
Oz), care se anulează două câte
două pentru elementele de spiră
diametral opuse;
în lungul axei Oz, nenule
Campul Magnetic