Capitolul 1 - Proprietati Electrice Ale Tesuturilor PDF

Capitolul 1 – Proprietatile mediilor biologice 1
1. PROPRIETATI ELECTRICE si MAGNETICE ale MEDIILOR BIOLOGICE
1.1 Fenomene electrice si magnetice microscopice
La nivelul acestui curs, FENOMENELE MICROSCOPICE se refera la comportamentul

particulelor elementare de nivel atomic, in mod similar punctelor materiale din mecanica
clasica, in cadrul teoriei macroscopice a campului electromagnetic (Maxwell-Hertz). In
masura in care comportarea in camp electromagnetic a unor substante prezinta
particularitati specifice, se fac sumare incursiuni calitative in teoriile cuantice.
SARCINI ELECTRICE – sarcina electrica este o marime fizica primitiva; unitatea sa de

masura este C (Coulomb), iar 1C reprezinta sarcina totala corespunzatoare unui numar de
6,25·1018 electroni.
Structura atomului pune in evidenta existenta nucleului si a electronilor; intr-un model

planetar (reprezentare uzuala si intuitiva a structurii atomice), nucleul este de forma
aproximativ sferica, cu diametrul de cca. 10-15m, pozitionat in centrul atomului si inconjurat
de norul electronilor. Diametrul exterior al atomului (aproximat si acesta la o forma sferica)
este de ordinul 10-10m. Electronii se rotesc in jurul propriei lor axe si in jurul nucleului (cu
viteza de cca. 2000 km/s), pe traiectorii identificate prin anumite niveluri energetice;
traiectoria unui electron nu este aceeasi la fiecare rotatie ci se gaseste intr-o zona (de
maxima probabilitate) numita orbital. Orbitalii se grupeaza in patru categorii numite
substraturi si marcate cu literele s, p, d si f. Norul electronic este structurat pe straturi
(numerotate dinspre nucleu spre exterior, in sensul scaderii energiei care le corespunde),
fiecare dintre acestea avand unul sau mai multe substraturi. Ordinea ocuparii straturilor si
substraturilor cu electroni se face dupa principii cuantice, incepand cu acela ca pe un orbital
pot coexista cel mult doi electroni care se rotesc in jurul axei lor in sensuri opuse.
Nucleul cocentreaza sarcina pozitiva a atomului si la randul sau este format din particule
elementare pozive - protoni si particule neutre din punct de vedere electric - neutroni. Un
atom este neutru din punct de vedere electric, asadar numarul sarcinilor negative (egal cu
numarul de electroni, fiecare avand sarcina elementara e = - 1,6029·10-19 C) este egal cu
numarul de sarcini pozitive reprezentate de protonii din nucleu. Acest numar, N+ = N— = N,
reprezinta numarul atomic si este numarul de ordine in tabelul periodic al elementelor (de
exemplu N=1 pentru hidrogen, N=2 pentru heliu, N=8 pentru oxigen, etc.). Suma dintre
numarul atomic (deci numarul de sarcini pozitive respectiv negative) si numarul de neutroni
reprezinta numarul de masa (sau masa atomica), diferit si acesta, pentru fiecare tip de atom.
Nucleul concentreaza pactic masa atomului deoarece masa unei particule din nucleu este
cu mai multe ordine de marime mai mare decat masa unui electron (mproton = mneutron =
1,67·10-27 kg, iar melectron = 9,11·10-31 kg).
In cazul in care un atom cedeaza sau primeste electroni, el are o sarcina electrica nenula
(surplus de sarcina pozitiva, respectiv de sarcina negativa necompensata) si formeaza un
ion pozitiv, respectiv negativ. Numarul de sarcini necompensate impreuna cu semnul
acestora reprezinta valenta ionului respectiv.
Mihaela MOREGA - Fenomene bioelectrice

CAMPUL ELECTRIC STATIC (ELECTROSTATIC) – este generat de sarcinile electrice
Campul electric produs de o sarcina punctiforma in mediu omogen si izotrop
Teoria campului electrostatic este formulata in 1777 in

urma unui extrem de bogat si de minutios program
experimental, de catre fizicianul francez Charles de
Coulomb (1736-1806), pentru corpuri punctiforme,
aflate in vid. Dar relatiile stabilite sunt in general
valabile in medii liniare, omogene si izotrope. Orice
sarcina electrica este sursa unui camp electric (numit
camp potential sau de surse).
Campul electric se poate reprezenta prin:
! suprafetele echipotentiale - suprafete de V =
const, dispuse in jurul sarcinii, ortogonale la liniile
de camp
! spectrul liniilor de camp - in absenta altor surse
este un fascicul de semidrepte ce isi au originea in
locatia sarcinii; orientarea este asociata
conventional polaritatii sarcinii
! intensitatea campului electric E - marime
vectoriala, orientata tangential la linia de camp
Potentialul electric V si intensitatea campului electric E se pot exprima intr-un punct

oarecare aflat la distanta r de sarcina prin expresiile:
q q - sarcina electrica (cu semnul + sau -) [C]

V = [V] ε - permitivitatea electrica a mediului [F/m]
4πε r
q r - distanta dintre locatia sarcinii punctiforme si
E = −gradV = er [V/m] punctul de calcul
4πε r 2 er - versorul orientat radial, ca si liniile de camp
Campul electric produs de doua sarcini punctiforme

€
Spectrul liniilor de camp electric al unei sarcini
punctiforme este deformat de interferenta cu spectrul
celeilalte sarcini. Forma suprafetelor echipotentiale
este afectata in consecinta.
Dipolul electric este format dintr-o pereche de sarcini

punctiforme egale si de polaritati opuse, +q si -q, aflate
una fata de cealalta la distanta (foarte mica) d.
Momentul dipolar este un vector caracteristic dipolului,

definit ca produs dintre sarcina electrica q si distanta
dintre sarcini d, orientat de la sarcina negativa spre cea
pozitiva.
p = q d ed = q d [Cm]

CAMPUL ELECTRIC UNIFORM

* este produs intre doua placi (infinit extinse) incarcate cu sarcini de polaritati opuse
* liniile de camp sunt paralele si echidistante, E = const in tot spatiul dintre placi
* suprafetele echipotentiale sunt plane paralele cu cele doua placi
Aplicatie: Intensitatea campului electric intre

doua plane paralele, echipotentiale, de exemplu
doua foi metalice, avand potentialele V1,
respectiv V2 (similar structurii unui condensator
A
plan, avand capacitatea C=ε [F] ) . Intre
d
cele doua plane rezulta un camp electric
uniform, adica avand in tot spatiul aceeasi
valoare si orientare (reprezentat prin linii de
camp paralele si echidistante, care umplu
uniform spatiul) si care are expresia:
V1 − V 2
E = − grad V = ed .
d
ACTIUNI PONDEROMOTOARE IN CAMP ELECTROSTATIC
Forte asupra sarcinilor electrice punctiforme - forte electrostatice
Experimentele lui Coulomb (1777):
* doua sarcini de aceeasi polaritate se resping

* doua sarcini de polaritati opuse se atrag
cu forta electrostatica (Coulombiana) a carei expresie a
fost stabilita empiric de Coulomb
q1q 2
F= er
4πε r 2
Reinterpretare: la aceeasi expresie a fortei Coulombiene

se ajunge considerand ca o sarcina interactioneaza cu
campul electric produs de cealalta sarcina
q1
F = q 2 E1 , unde E1 = er .
4πε r 2
Observatie. Campul electric produs de q2 este neglijat

Generalizare:
* o sarcina punctiforma aflata in camp electric de
intensitate E este actionata de o forta
electrostatica (coulombiana); forta are orientarea
campului pentru o sarcina pozitiva si opusa pentru
o sarcina negativa F = qE
Observatie. Studiul realizat de Coulomb si legile

stabilite sunt pentru sarcini punctiforme (cu masa si
dimensiuni neglijabile), fixe si aflate in vid.
Expresiile se generalizeaza insa in mod uzual
pentru mici corpuri si purtatori de sarcina (electroni,
protoni, ioni), in medii liniare si omogene, iar fortele
electrostatice se pot compune cu alte forte ce
actioneaza asupra acestora (gravitatia, forta de
frecare, forte electromagnetice, etc.).
Forte si cupluri asupra dipolului electric
Cazuri:
* daca dipolul electric de moment p se afla in camp

electric uniform E, unde E si p au orientari diferite,
apare un cuplu C care tinde sa alinieze dipolul cu
campul:
C = p × E = qd (e d × E ),
C = qdE sin α ;

electric uniform E, unde E si p au aceeasi orientare, nu
apar forte;

electric neuniform E, apare o forta F care deplaseaza
dipolul spre zona de camp mai intens, si un cuplu C
care tinde sa alinieze dipolul si campul
F = grad(p ⋅ E(r )),

C = p×E.
CONDUCTIA ELECTRICA
Conductia poate fi definita ca deplasarea ordonata a sarcinilor electrice sub actiunea fortelor
ce apar in camp electric - forte de tip Coulombian. Teoria macroscopica a campului electric
este insa insuficienta pentru explicarea comportarii diferite a materialelor in camp electric,
din punct de vedere al proprietatii de conductie electrica; de aceea sunt necesare cateva
precizari care fac referire la teoria cuantica:
* electronii sunt repartizati in jurul nucleului in benzi energetice - stari stationare
* energia creste dinspre nucleu spre exteriorul atomului; benzile exterioare sunt numite
“banda de valenta” , respectiv “banda de conductie”

* electronii din banda de conductie sunt liberi si se pot deplasa usor in camp electric
sub actiunea fortelor Coulombiene
* electronii din banda de valenta sunt legati; ei participa la formarea legaturilor chimice,
dar la absorbtie de energie (dintr-o sursa termica, electrica, luminoasa) ei se
elibereaza usor din legaturile chimice si devin electroni liberi, capabili sa treaca in
banda de conductie
* structura benzilor energetice difera de la un material la altul, la fel ca si usurinta cu
care electronii de valenta pot deveni electroni liberi
Conductia electrica reprezinta fenomenul conform caruia, la aplicarea unui camp electric,
electronii liberi se deplaseaza ordonat, in sens opus campului electric, sub actiunea fortelor
Coulombiene (F = -e E). In general, conductia electrica se realizeaza prin deplasare
ordonata, in camp electric, a purtatorilor de sarcina (electroni sau ioni), sub actiunea fortelor
electrice (F = qE); (fenomenul este numit CONVECTIE pentru fluide ionice). Fluxul de sarcini
formeaza un curent electric iar intensitatea curentului electric se defineste ca viteza de
variatie a sarcinii sau cantitatea de sarcina transportata in unitatea de timp printr-o suprafata
Δq d q ⎡ C⎤
transversala la directia fluxului de sarcini i = lim = ⎢⎣A = s ⎥⎦ .
Δt → 0 Δt dt
Figura de mai jos ilustreaza doua tipuri diferite de comportament al materialelor, explicate
prin structura benzilor energetice populate cu electroni. In primul caz, banda de conductie si
cea de valenta au niveluri energetice foarte apropiate, uneori chiar se suprapun, ceea ce
permite electronilor din banda de valenta sa treaca foarte usor in cea de conductie si sa
devina electroni liberi; aceasta trecere se face cu o absorbtie redusa de energie si este
cazul materialelor considerate "bune conductoare electric". In cel de-al doilea caz este
ilustrata situatia in care cele doua benzi energetice sunt distantate prin nivelurile
caracteristice, exista chiar o banda energetica nepopulata de electroni (numita "banda
interzisa"; pentru a trece din banda de valenta in cea de conductie, electronii au nevoie de
un aport energetic foarte important, astfel ca banda de conductie este foarte slab populata;
acesta este cazul materialelor "foarte slab conductoare electric" (izolante).

Electronii (sarcini negative) se deplaseaza in sens invers campului electric, dar prin
conventie, sensul curentului electric coincide cu sensul campului electric si se marcheaza de
la borna (+) la borna (-).
Conductivitatea electrica (σ) reprezinta proprietatea materialelor de a dispune de purtatori

liberi de sarcina electrica si de a favoriza conductia electrica. Rezistivitatea electrica (ρ)
1
este proprietatea opusa conductivitatii ρ = . Conductivitatea electrica da masura
σ
cantitativa a mobilitatii purtatorilor de sarcina in miscarea lor dirijata in camp electric; σ are
valori specifice pentru fiecare material si depinde de:
- structura atomica a materialului
- numarul de purtatori de sarcina liberi (electroni sau ioni)
- masa purtatorilor de sarcina (respectiv mobilitatea acestora)
- temperatura materialului (agitatia termica defavorizeaza miscarea dirijata, dar poate sa
favorizeze trecerea electronilor in banda de conductie)
- frecventa de variatie in timp a campului electric (schimbarea vitezei si a sensului de
deplasare se face cu inertie, ceea ce la frecvente joase defavorizeaza miscarea
dirijata; in zona frecventelor de oscilatie a particulelor elementare energia campului
este absorbita, ceea ce favorizeaza eliberarea electronilor)
Materialele au structura atomica variata si deci se comporta diferit in camp electric; de

aceea, conductivitatea electrica variaza intr-o gama foarte larga de valori, aproximativ intre
(10-22 … 108) S/m
Din punct de vedere al conductiei electrice, materialele se clasifica astfel:

Conductoare
* formate din retele atomice foarte dense, cu electroni liberi numerosi si foarte mobili;
* electronii liberi au o miscare haotica in vecinatatea nucleului in absenta campului
electric aplicat si intra imediat in miscare dirijata la aplicarea unui camp electric
* la cresterea temperaturii conductivitatea scade datorita cresterii agitatiei termice
Semiconductoare
* formate din retele atomice cu electroni legati; electronii de valenta devin mobili daca
materialul primeste energie (prin incalzire, prin iradiere, etc.) si/sau prin inserarea in
retea a unor atomi de alta valenta (dopare cu impuritati)
* la cresterea temperaturii creste numarul de electroni liberi si conductivitatea creste
Izolanti si dielectricI
* au electronii foarte puternic legati de nucleu si nu au electroni liberi;
* la aplicarea unui camp electric sunt foarte putini electroni care populeaza banda de
conductie, sau care trec din banda de valenta in cea de conductie si devin liberi
* la cresterea temperaturii creste numarul de electroni liberi si conductivitatea creste
Electroliti
* sunt formati din ioni (particule stabile, incarcate cu sarcina + sau -) aflati intr-un
mediu electrolitic (rezulta de ex. prin dizolvarea unei substante - sare, intr-un solvent);
* in baia de electrolit ionii sunt foarte mobili, astfel ca in camp electric ei se deplaseaza
cu usurinta, sub actiunea fortelor electrice, similar electronilor din conductoare

Valori uzuale ale conductivitatii electrice σ [S/m] pentru diferite materiale:
Dupa cum se observa pe scara de variatie a valorilor conductivitatii pentru diferite tipuri de
materiale, mediile biologice sun relativ bune conductoare. Conductivitatea lor variaza cu
temperatura mediului, cu frecventa campului electric aplicat si cu continutul in apa al
tesutului.
Teoria de camp asociata conductiei electrice
* Legea conductiei electrice exprima dependenta locala dintre densitatea curentului

electric de conductie J si intensitatea campului electric E, prin intermediul conductivitatii
1 ⎡ A ⎤
(respectiv a rezistivitatii): J = σ E =
ρ
E ⎢ 2⎥.
⎣m ⎦
* Legea transformarii de energie in materialele conductoare parcurse de curent

electric de conductie exprima densitatea de putere (puterea instantanee dezvoltata in
⎡ ⎤
unitatea de volum) in materialul parcurs de curent de conductie: p J = E ⋅ J = ρJ2 = σE2 ⎢ W ⎥.
⎣ m3 ⎦
POLARIZAREA ELECTRICA (DIELECTRICA)

€
Polarizarea reprezinta fenomenul de producere de dipoli electrici (de rezultanta nenula),
prin separare de sarcini sau prin orientarea dipolilor existenti, intr-un mediu expus la camp
electric. La polarizare participa sarcini electrice legate (chimic sau fizic), dar dispunand de o
mobilitate limitata.
Dielectricii sunt materiale care, sub actiunea unui camp

electric aplicat din exterior, isi modifica asezarea sarcinilor
electrice legate, in sensul producerii de dipoli orientati dupa
campul electric aplicat (simetria asezarii sarcinilor se strica).
In imaginea alaturata se sugereaza producerea unui camp

electric Ei in interiorul unui corp adus in camp electric. Initial
corpul nu era incarcat electric (sus), dar in prezenta unui camp
exterior E el se polarizeaza (jos). Intensitatea Ei a campului
electric in interiorul materialului polarizat aflat in camp electric
este data de contributiile campului electric aplicat E si
polarizatiei P, care intervine proportional cu un factor γ specific
fiecarui material E i = E + γP .

Polarizatia este o marime vectoriala ce caracterizeaza mediul polarizat

d Δp dp
P= lim
ΔV →0 ΔV
=
dV
[C/m2 ] .
Polarizatia poate fi permanenta (Pp se mentine dupa suprimarea lui E) sau temporara (E =
0 conduce la Pt = 0). In general P = Pp + Pt.
€
Mecanisme de polarizare
Se cunosc patru mecanisme de polarizare. In tabelul de mai jos sunt sugerate modificarile la
nivelul structurii substantei, induse prin polarizare, in cazul expunerii la camp electric.
In absenta campului electric In camp electric de

intensitate E
Teoria de camp asociata polarizarii electrice
Legea legaturii dintre E, D si P - exprima dependenta locala dintre intensitatea campului

electric E, inductia electrica D si polarizatia electrica P
D = ε0E + Pt + Pp = ε0E + ε0 χ eE + Pp = εE + Pp C/m2 .[ ]
unde,
• ε = ε 0 ε r - permitivitatea electrica a unui mediu [F/m]
1
• ε€0 = [F/m] - permitivitatea electrica a vidului (aerului)
4π ⋅ 9 ⋅ 10 9
• ε r permitivitatea electrica relativa (adimensionala), se mai numeste “constanta
dielectrica”; ε r = 1 + χ e
• χ e - susceptivitatea electrica este o proprietate caracteristica fiecarui material

Valori uzuale ale permitivitatii electrice relative pentru diferite materiale:
Dupa cum se observa pe scara de variatie a valorilor permitivitatii electrice relative pentru
diferite tipuri de materiale, mediile biologice sun medii dielectrice, cu permitivitati ridicate.
Valorile ε r depind puternic de frecventa campului electric aplicat, la diferite frecvente
intervenind diferitele mecanisme de polarizare. Dupa cum se observa, valorile cele mai mari
ale permitivitatii relative (105 - 106) corespund mediilor biologice vii expuse la camp electric
de joasa frecventa (< 1000 Hz).
Concluzie. Producerea campului electric se poate realiza prin mai multe modalitati:
- polarizarea unui mediu sub actiunea unui camp electric exterior (separare de sarcini sau
orientare de dipoli electrici)
- separare de sarcini prin frecarea a doua materiale izolante cu permitivitati electrice
diferite
- electrizare prin contact, electrizare prin influenta
- electrizare prin efect piezoelectric, electrizare prin efect piroelectric
- efect fotovoltaic
- efecte electrochimice (pila electrica, acumulatori)
- efectul termoelectric (Seebeck)
- fenomenul de inductie electromagnetica

CAMPUL MAGNETIC. SURSE
In anul 1600, William Gilbert (1544 - 1603) publica

lucrarea De Magnete in care descrie, pe baze
experimentale, proprietatile magnetice ale
materialelor si fenomenele legate de acestea. Gilbert
pune in evidenta magnetii permanenti ca surse de
camp magnetostatic si studiaza fortele de atractie si
respingere intre polii magnetici. Suportul teoretic al
magnetismului natural si al fenomenelor de
magnetizare este furnizat insa mult mai tarziu, in sec.
XX, pe baza modelelor cuantice ale atomului.
In anul 1820 Hans Christian Oersted a

constatat experimental ca in jurul unui
conductor parcurs de curent se produce
camp magnetic; la foarte scurt timp, Andre
Marie Ampere a confirmat acest rezultat si a
elaborat teoria curentilor moleculari
elementari care echivaleaza un magnet
permanent cu o bucla de curent.
Campul magnetic este un camp solenoidal (poate fi reprezentat prin linii de camp inchise)
si este produs fie: de magneti permanenti (materiale feromagnetice cu proprietati magnetice
specifice), fie de repartitii de curenti electrici (fluxuri dirijate de sarcini electrice) formand
electromagneti (conductoare sau infasurari parcurse de curent electric).
Spectrul liniilor de camp este format din linii orientate si inchise in jurul surselor de camp;
sensul lor este stabilit prin conventie de la polul N la polul S in exteriorul magnetului si
respectiv de la polul S la cel N in interiorul acestuia. In cazul campului magnetic produs de
electromagneti, orientarea liniilor de camp este asociata polaritatii curentului, dupa regula
burghiului drept (sau a mainii drepte). Intensitatea campului magnetic H [A/m] este o
marime vectoriala, orientata tangential la linia de camp; local, se poate defini inductia
magnetica B [T], B = µ H, unde µ [H/m] este permeabilitatea magnetica a mediului.

Surse elementare de camp magnetic - dipolul magnetic si bucla de curent
Similar momentului electric asociat dipolului de

sarcini electrice - p, se poate defini un moment
magnetic - m, asociat unui mic corp magnetizat (mic
magnet permanent) sau unei bucle elementare de
curent, parcursa de curentul de intensitate i (curent
Amperian); m = iA , unde A reprezinta aria orientata
asociata buclei de curent si este definita in raport cu
orice punct aflat la distanta r de bucla de curent Γ,
1
astfel: A = r × dr . Se poate demonstra ca A
2∫
Γ
este un invariant in raport cu punctul aflat la distanta
r si in particular este chiar aria buclei, inconjurata de
Γ, orientata dupa normala la planul sau.
ACTIUNI PONDEROMOTOARE IN CAMP MAGNETIC
Forte asupra sarcinilor electrice punctiforme aflate in miscare
Forta LORENTZ
O sarcina punctiforma q care se deplaseaza

cu viteza v in camp magnetic de inductie
magnetica B este actionata de o forta de
natura electromagnetica, numita forta
Lorentz; forta are orientarea asociata
+
produsului vectorial pentru q si aceeasi
-
directie dar sens opus pentru q .
f = q(v × B) = qvB sinα e f
Forta electromagnetica
Forta Lorentz se poate generaliza pentru un flux de

sarcini (care formeaza un curent electric) printr-un
conductor aflat in camp magnetic. Asupra unui
conductor de lungine l, parcurs de curentul i si aflat in
camp magnetic de inductie B se exercita o forta
electromagnetica
⎛ Δl k ⎞ l
F = ∑ fk = ∑ Δqk (v k × B) = ∑ Δq ⎜ × B⎟ = ∫ i (dl × B)
⎝ Δt ⎠
k k k 0

Forte si cupluri asupra dipolilor magnetici
Cazuri:
* daca micul corp (magnet) de moment m se afla in
camp magnetic uniform B, unde B si m au orientari
diferite, apare un cuplu C care tinde sa alinieze
micul magnet cu campul:
C=m×B
* daca un mic corp (magnet) de moment m se afla

in camp magnetic uniform B, unde B si m au
aceeasi orientare, nu apar forte
* daca micul corp (magnet) de moment m se afla in

camp magnetic neuniform B, apare o forta F care
deplaseaza micul magnet spre zona de camp mai
intens, si un cuplu C care tinde sa alinieze dipolul
si campul
F = grad(m⋅ B)
C=m×B
€ magnetice atomice (la nivel cuantic)

Momentele
Modelul clasic al atomului nu explica proprietatile magnetice ale materialelor, ceea ce

reuseste modelul atomic cuantic, valabil pentru atomi cu mai mult de un electron.
In modelul cuantic, aplicabil atomilor cu mai mult de un
electron, sunt considerate patru proprietati fundamentale
ale electronilor: energia, miscarea de rotatie pe orbita in
jurul nucleului, inclinarea relativa a planului orbitei si
miscarea de rotatie in jurul propriei axe. Fiecare electron
este identificat complet si unic printr-un set de patru
numere cuantice, legate cantitativ de proprietatile
mentionate:
* numarul cuantic principal - cuantifica energia (n =
1,2,..∞)
* numarul cuantic orbital - cuantifica momentul cinetic
orbital (l = 0, 1,2,…,(n-1))
* numarul cuantic magnetic - cuantifica proiectia
momentului cinetic orbital pe directia normala la
suprafata orbitei (m = 0, ±l)
* numarul cuantic de spin - cuantifica momentul cinetic
in miscarea de rotatie in jurul propriei axe (s = ± 1/2)
Modelul Amperian al corpurilor magnetizate arata echivalenta dintre un curent electric

elementar (ex.: o sarcina in miscare) si un moment magnetic. Asadar, miscarea orbitala a
electronilor (curenti de sarcina negativa) produce momente magnetice electronice orbitale,
iar miscarea de spin a acestora produce momente magnetice electronice de spin. Pe de alta
parte, particulele grele din nucleu (in particular protonii) au si ele o miscare de rotatie in jurul
propriilor axe, ceea ce face ca insusi nucleul sa prezinte moment magnetic de spin, sau
moment magnetic nuclear.

Prin urmare, atomul prezinta un moment magnetic rezultant prin compunerea celor trei
categorii de momente magnetice:
* momente magnetice de spin ale electronilor
* momente magnetice orbitale ale electronilor
* moment magnetic nuclear (neglijabil fata de celelalte)
Observatii
* Cantitativ, momentele magnetice de spin ale electronilor (|ms| ≈ 10-23 Am2) sunt cele mai
importante si cele care contribuie semnificativ la momentul magnetic rezultant. Momentele
magnetice de spin se orienteaza in camp magnetic H fie ↑↑ (stare de minima energie), fie
↑↓ cu H (stare de maxima energie).
* Modelul atomic cuantic admite coexistenta pe aceeasi orbita a cel mult doi electroni care
au primele trei numerele cuantice egale, dar difera prin numarul cuantic de spin, adica au
sensuri opuse de rotatie in jurul propriilor axe. In acest fel momentele magnetice de spin se
compenseaza. Analog, daca doi elecroni se rotesc pe aceeasi orbita si in sensuri opuse, isi
compenseaza momentele magnetice orbitale.
* Un atom cu straturi energetice incomplet ocupate are electroni cu spini necompensati si
deci prezinta m ≠ 0.
MAGNETIZAREA (POLARIZAREA MAGNETICA)
Magnetizarea reprezinta fenomenul de aliniere a momentelor magnetice atomice intr-un

mediu expus la camp magnetic, cu producerea unei magnetizatii rezultante; in interiorul
corpului se stabileste un camp magnetic diferit de cel exterior.
Magnetizatia este o marime vectoriala care se defineste intr-un volum V de material astfel
Δm d m
M = lim = [ A/m] .
V→ 0 ΔV dV
Intensitatea Hi a campului magnetic in interiorul materialului aflat in camp magnetic este data
de contributiile campului magnetic aplicat H si magnetizatiei M, care intervine proportional cu
un factor γm specific fiecarui material H i = H + γ m M [A/m ] . Magnetizatia poate fi
permanenta (Mp se mentine dupa suprimarea lui H) sau temporara (H = 0 conduce la Mt =
0); in general M = Mp + Mt.
Teoria de camp asociata magnetizarii este reprezentata de legea legaturii dintre H, B si M,
care exprima dependenta locala dintre intensitatea campului magnetic H, inductia
magnetica B si magnetizatie M
( )
B = µ 0 (H + M ) = µ 0 H + M t + M p = µ0 H + µ0 χ m H + µ0 M p = µH + µ0 M p [T ]
unde
µ = µ0 µr - permeabilitatea magnetica a unui mediu [H/m]
µ 0 = 4π10 −7 [ H/m] - permeabilitatea magnetica a vidului (aerului)
µ r = 1+ χ m - permeabilitatea magnetica relativa (adimensionala), este proprie fiecarui
material
χ m - susceptivitatea magnetica (adimensionala), este proprie fiecarui material
Clasificarea materialelor magnetice se poate face dupa doua criterii:

- din punct de vedere al existentei momentelor magnetice rezultante la nivelul structurii
atomice
- nepolare (nu au momente magnetice m = 0)

- polare (structura lor prezinta momente magnetice nenule, care in absenta

campului magnetic si pentru materiale care nu au fost niciodata
magnetizate, se compun conducand la o rezultanta nula)
- din punct de vedere al comportarii in camp magnetic aplicat din exterior

* DIAMAGNETICE (H2, H2O, Cu, Zn, Au, Hg)
* PARAMAGNETICE (Al, Pt, Mn, O2, N2, aer)
* FEROMAGNETICE (Fe, Ni, Co, aliaje feroase)
* FERIMAGNETICE (ferite, Fe3O4, NiO, ZnO, MnO, MnF2)
* ANTIFEROMAGNETICE (MnFe2, MnO2, FeO, CoO)
Materialele diamagnetice sunt nepolare, toate celelalte fiind polare. Datorita magnetizarii
extrem de slabe, materialele diamagnetice, paramagnetice si antiferomagnetice sunt
considerate practic nemagnetice, spre deosebire de cele fero si ferimagnetice care aduse in
camp magnetic se magnetizeaza considerabil si sunt caracterizate ca magnetice.
Valori uzuale ale susceptivitatii si ale permeabilitatii magnetice relative pentru diferite
materiale:
Dupa cum se observa pe scara de variatie a valorilor permeabilitatii magnetice relative

pentru diferite tipuri de materiale, mediile biologice sun medii nemagnetice, cu permeabilitati
practic unitare. Asadar, campul magnetic nu este perturbat la trecerea printr-un mediu
biologic.
O exceptie in compozitia organismelor o prezinta existenta unor cantitati infime de magnetita
(Fe3O4) in creierul unor animale (inclusiv in creierul uman) si prezenta fierului in
hemoglobina. Cantitatile sunt insa extrem de reduse, astfel incat nu se poate vorbi de
comportament magnetic al tesuturilor respective.

1.2 Proprietati macroscopice electrice si magnetice ale mediilor biologice
Utilitatea cunoasterii proprietatilor macroscopice este sustinuta de mai multe categorii

de aplicatii medicale:
• Interpretarea informatiei obtinuta prin: masurarea biosemnalelor electrice si
magnetice, impedantmetrie, imagistica prin RMN
• Aplicarea procedurilor de electroterapie si magnetoterapie (medicina fizica si
recuperatorie)
• Modelarea campului electromagnetic pentru perfectionarea unor proceduri medicale
• Studiul efectelor poluarii electromagnetice
Din punct de vedere al comportarii in camp electromagnetic, la nivel macroscopic, mediile

biologice sunt caracterizate ca medii pasive (fara surse). Tesuturile vii sunt insa medii active,
incorporand surse de camp electric si respectiv de camp magnetic asociat curentilor ionici.
In functie de aplicatie, mediile sunt considerate fie sub aspectul pasiv (in cazul expunerii la
camp electromagnetic) sau activ (in cazul evaluarii electrofiziologice a surselor), fie sunt
luate in considerare ambele proprietati (de exemplu in interpretarea masuratorilor de
semnale electrofiziologice si modelarea fenomenelor asociate).
Caracteristici generale ale proprietatilor de mediu

* izotropia – mediile biologice sunt in general anizotrope, datorita atat structurii celulare, cat
si modului de asamblare a celulelor; in problemele practice si la scara macroscopica este de
obicei considerata anizotropia tesuturilor cu celule lungi (fibrele musculaturii striate, axonii
neuronali, tesutul osos)
* omogenitatea – mediile biologice sunt in general neomogene, incepand cu considerarea
structurii celulare si subcelulare, dar aproximari de tipul omogen pe subdomenii se utilizeaza
curent la nivel macroscopic, pentru tesuturi; considerarea neomogenitatilor depinde de scara
la care se defineste domeniul de studiu (celula, tesut, organ, organism)
* liniaritatea – la solicitarile uzuale ale organismelor in camp electric si magnetic, σ, ε si µ
sunt marimi constante, deci pentru aplicatiile medicale uzuale de expunere la camp
electric/magnetic si de evaluare a campului electric/magnetic natural, mediile se pot
considera liniare; pentru intensitati ale campului electric E > 10 V/m, conductivitatea incepe
sa depinda de intensitatea campului electric
* dependenta de conditii – valorile σ, ε si µ depind de o serie de conditii de mediu
(temperatura, continutul in apa, compozitia chimica), de caracteristici ale campului
electromagnetic (frecventa), cat si de conditiile de integritate ale tesutului studiat (tesut ranit,
lezat, conditia de tesut viu - homeostazia)
PROPRIETATI ELECTRICE
Proprietatile electrice, conductivitatea electrica σ si permitivitatea electrica ε caracterizeaza

comportarea unui material (mediu) adus in camp electric. Pentru o reprezentare unitara a
comportarii mediilor in camp electric este foarte utila reprezentarea acestor proprietati sub
forma conductivitatii electrice complexe σ = σ + jωε , care reuneste in aceeasi marime
1
cele doua proprietati de material: σ = Re {σ} , iar ε =
Im {σ} . Similar se poate reprezenta
ω
σ σ
permitivitatea electrica complexa ε = ε − j , conform relatiei de legatura ε = .
ω jω
Aceasta reprezentare poate fi aplicata numai in problemele de camp electric in regim
armonic, cu pulsatia ω = 2πf respectiv frecventa f. In cazul problemelor uzuale de camp
electric in medii biologice, datorita considerarii liniaritatii mediului, un regim general variabil

poate fi studiat prin descompunere in regimuri armonice si superpozitia efectelor, iar scrierea
ecuatiilor prin reprezentarea in complex simplificat aduce facilitati de calcul considerabile.
Pentru acest motiv utilizarea conductivitatii/permitivitatii electrice complexe deschide un mod
de lucru deosebit de util.
Conductivitatea electrica complexa permite clasificarea materialelor astfel:

• pentru σ >> ωε , rezulta σ ≈ σ si este cazul mediilor conductoare
• pentru σ << ωε , rezulta σ ≈ jωε si este cazul mediilor izolante
• pentru σ ≈ ωε , rezulta σ = σ + jωε si este cazul dielectricilor cu pierderi
In aceasta clasificare, mediile biologice se incadreaza in functie de frecventa campului

electromagnetic neionizant, in categoria conductoarelor la frecvente joase (0 - 104) Hz
(modelele de volum conductor), si respectiv in categoria dielectricilor cu pierderi la frecvente
inalte (105 - 1011) Hz.
Aplicatie.
Conductivitatea electrica complexa echivalenta pentru

un mediu neomogen, liniar si izotrop – modelul
Maxwell-Wagner da expresia pentru conductivitatea
electrica complexa echivalenta a unei structuri sferice
(de exemplu o celula) formata din doua subdomenii
concentrice
σ1 + 2σ 2 ⎛ r1 ⎞ 3
+ 2⎜⎜ ⎟⎟
σ1 − σ 2 ⎝ r2 ⎠
σ echiv = σ2 3
σ1 + 2σ 2 ⎛ r1 ⎞
−⎜ ⎟
σ1 − σ 2 ⎜⎝ r2 ⎟⎠
Observatie. Exista variante mai complicate pentru acest gen de expresii ale conductivitatii
(permitivitatii) complexe echivalente, pentru compusi multicelulari, tinand seama de
densitatea acestora, de dimensiuni, de forma, etc.
Exemple de valori ale proprietatilor electrice pentru cateva tesuturi biologice la f = 50 Hz

si t = 37 0C

Observatii.
1. La frecventa considerata, Re{σ} >> Im{σ}, deci mediile se comporta ca materiale
conductoare
2. Pentru introducerea unor repere valorice, se poate face o comparatie cu proprietatile apei:
apa distilata (la 200C) are ωε ≈ 2 ·10-7 S/m, respectiv εr ≈ 81 si σ = 2 · 10-4 S/m;
apa de mare (sarata) are σ ≈ (3 .. 5) S/m
3. Analizand valorile de conductivitate din tabel se observa ca tesuturile cu continut bogat de
apa au conductivitate considerabil mai ridicata.
4. Permitivitatea electrica relativa are valori foarte mari (105 .. 106); acest lucru este
caracteristic tesuturilor vii la frecvente joase si se explica prin continutul bogat in ioni liberi
care polarizeaza membranele celulare. Pentru mediile tehnice valori maxime se intalnesc la
sarea de Seignette si compusi ai acesteia dar sunt cel mult de ordinul 103.
Variatia σ si ε cu frecventa
Un mediu biologic adus in camp electric variabil in timp se comporta diferit la diferite
frecvente. In cazul mediilor biologice, in general, σ creste cu cresterea frecventei, iar ε
scade; variatiile sunt insa neliniare. Atat σ cat si ε sunt variabile cu frecventa, datorita inertiei
pe care o prezinta purtatorii de sarcina atunci cand isi schimba orientarea, sau directia de
deplasare, ca o consecinta a schimbarii de orientare a campului electric; la variatia campului
electric, σ si ε sufera un proces de relaxare. Exista mai multe modele care aproximeaza
variatiile cu frecventa prin expresii analitice si explica legile de variatie; aceste modele se
numesc dispersii sau moduri de relaxare.
Cea mai simpla forma matematica pentru ilustrarea unui mod de relaxare ca raspuns la o
excitatie cu variatie in timp sub forma de treapta este o functie exponentiala, caracterizata
de o constanta de timp τ; astfel, variatia in timp a permitivitatii electrice la aplicarea unui
(
camp electric treapta are forma: ε (t ) = ε ∞ + (ε s − ε∞ ) 1− e
−t / τ
) , unde
τ - constanta de timp caracteristica (de relaxare),
este de ordinul (10-9 - 10-6) s pentru polarizarea de
orientare si de ordinul 1 s pentru polarizare de
neomogenitate
ε - valoarea permitivitatii corespunzatoare polarizarii
∞
electronice (la frecvente foarte mari, f >> 1011 Hz)

sau la t = 0 in aplicarea campului electric treapta
εs - valoarea permitivitatii la finalul procesului de
relaxare (t → ∞)
Raspunsul la aplicarea unui camp electric cu variatie armonica in timp corespunde modelului
de relaxare stabilit de catre Debye sub forma permitivitatii sau conductivitatii electrice
ε − ε∞
complexe, ε = ε ∞ + s .
1 + jω τ

Dispersiile (modurile de relaxare) se definesc pe

benzi de frecventa si pun in evidenta:
- zone cu variatie brusca, in jurul frecventei
caracteristice fc
- zone de palier (la capetele benzii de frecventa)
Frecventa caracteristica (de relaxare) marcheaza
valoarea medie a conductivitatii sau permitivitatii pe
intreaga dispersie:
σs + σ∞
σ med = σ( fc ) = ,
2
ε + ε∞
ε med = ε ( fc ) = s .
2
Constanta de timp caracteristica (de relaxare) este
1
constanta de timp a procesului τ = .
2πfc
Astfel, rezulta expresia permitivitatii electrice
ε s − ε∞
complexe ε = ε ∞ + , a carei parte reala
1 + j( f / f c )
exprima functia de variatie cu frecventa a
permitivitatii electrice (proprietatea de material).
Dispersiile permitivitatii electrice
In gama frecventelor campului electromagnetic

Hertzian (0 - 1011) Hz, se identifica patru dispersii
pentru permitivitatea electrica, notate cu α, β, γ si
δ (δ nu apare la toate tipurile de tesuturi si este
inclusa in domeniul γ).
Dispersia α
- corespunde gamei (10 - 104) Hz
- este datorata polarizarii de neomogenitate
- influentata de structura celulara - numarul de ioni si gradul de neomogenitate
Dispersia β
- este datorata polarizarii de orientare a diferitelor macro-molecule prezente in tesuturi
(ex. Proteinele, Hemoglobina)
Dispersia γ
- apare in jurul frecventei de 2,5·1010 Hz (25 GHz), dar in general in gama (108-1010) Hz
- este datorata polarizarii de orientare a moleculelor libere de H2O si corespunde
frecventei de relaxare a apei la temperatura normala a organismului uman (37 0C)
- valoarea frecventei de relaxare a apei scade cu temperatura; la 20 0C este de 19,5 GHz
Dispersia δ
- este datorata polarizarii de orientare a unor molecule polare de mici dimensiuni, legate
mai slab in structuri chimice si avand un oarecare grad de mobilitate pentru miscare de
rotatie; poate fi vorba chiar de molecule de H2O legate

Variatia cu frecventa a conductivitatii electrice este mai putin semnificativa, (cresterea

σ(f) este putin pronuntata), cu exceptia frecventelor de la limita superioara a domeniului
Hertzian (f > 109 Hz), unde conductivitatea are o crestere mai abrupta; acest lucru se explica
tot prin comportarea moleculelor libere de H2O, dar mecanismul nu este inca elucidat.
Exemple.
In figura de mai jos este reprezentata, pentru ilustrare, variatia cu frecventa a conductivitatii
si a permitivitatii electrice in gama de frecvente a campului electromagnetic Hertzian, in
cazul unui tesut anatomic - ficat; datele sunt preluate dintr-un studiu mai amplu, finantat de
Armstrong Laboratory (AFMC) - Occupational and Environmental Health Directorate -
Radiofrequency Radiation Division, Brooks Air Force Base, USA
Camelia Gabriel, PhD. & Sami Gabriel, MSc. - Compilation of the Dielectric Properties of Body
Tissues at RF and Microwave Frequencies,
http://www.brooks.af.mil/AFRL/HED/hedr/reports/dielectric/
Cele doua curbe pentru fiecare proprietate de material reprezinta valorile determinate
experimental (albastru) in cadrul studiului si valorile calculate cu formule de tipul expresiilor
Debye (rosu), iar valorile marcate cu verde sunt determinate experimental si sunt preluate
din literatura de specialitate.
In cazul variatiei permitivitatii sunt vizibile dispersiile α, β si γ, iar in cazul conductivitatii se
observa cresterea brusca cu frecventa in zona frecventele foarte inalte.
In tabelul de mai jos sunt prezentate componentele conductivitatii electrice complexe,

σ = Re {σ} si ωε = Im{σ}, cat si ale permitivitatii electrice relative, in functie de frecventa,
pentru cateva tesuturi anatomice.
Se observa ca la frecvente joase mediile sunt preponderent conductoare, iar la frecvente
inalte se comporta ca dielectrici cu pierderi. In cazul musculaturii striate, la frecvente joase,
anizotropia este importanta si introduce diferente semnificative intre valorile dupa directia
longitudinala fibrei, fata de cele dupa directia transversala. Se remarca, de asemenea, ca

tesuturile mai bogate in apa (tesut muscular, ficat, rinichi) au atat conductivitatea, cat si
permitivitatea mai ridicate decat tesuturile cu continut de apa scazut.
Valori medii pentru conductivitatea şi permitivitatea electrică a unor ţesuturi biologice umane [Polk
Ch., Postow E. – CRC Handbook of Biological Effects of EM Fields – CRC Press Inc., 1986]
ţesut →
frecv. sânge muşchi ficat plămân grăsime os
↓ || / ⊥
[Hz]
10 0,52 / 0,076 0,12 0,09
102 0,6 0,52 / 0,076 0,13 0,092 0,0126
conduc - 103 0,68 0,52 / 0,08 0,13 0,096 0,04 0,0129
tivitatea 104 0,68 0,55 / 0,085 0,15 0,11 0,0133
electrică 105 0,7 0,65 / 0,4 0,16 0,0144
Re{σ}=σ 106 0,71 0,7 0,3 0,0173
107 1,11 0,75 0,45 0,0237
[S/m] 108 1 1,25 0,7 0,53 0,04 0,0574
109 1,45 1,4 1 0,73 0,06 0,05
1010 9,5 8,8 8 7,8 0,35 0,11
10 5·10 / 5·10-4
-3
2,5·10-2 1,25·10-2
102 5·10-4/1,5·10-3 4,25·10-3 2,25·10-3 7,5·10-4 1,9·10-5
103 1,45·10-4 10-2/ 5·10-3 6,5·10-3 4,25·10-3 2,5·10-3 5·10-5
Im{σ}= 104 1,4·10-3 4·10-2/3,5·10-2 2,75·10-2 0,01 3,2 10-4
=ωε=2πfε 105 1,35·10-2 7,5·10-2/ 0,15 6 10-2 1,4·10-3
106 0,102 0,115 9,85 10-2 4,35·10-3
[S/m] 107 0,1 8,5·10-2 0,125 1,85·10-2
108 0,35 0,34 0,325 0,175 0,03 0,115
109 3 2,7 2,55 1,75 0,25 0,4
1010 24 18,5 19 2 3,5
10 107/ 106 5·107 2,5·107
102 106/ 3·105 8,5·105 4,5·105 1,5·105 3800
permiti - 103 2900 2·105/ 105 1,3·105 8,5·104 5·104 1000
vitatea 104 2810 8·104/ 7·104 5,5·104 2·104 640
electr. 105 2700 1,5·104/ 3·104 1,2·104 280
relativă 106 2040 2300 1970 87
107 200 170 250 37
ε / ε0 108 70 68 65 35 6 23
109 60 54 51 35 5 8
1010 48 37 38 4 7

In figurile ce urmeaza sunt prezentate zonele de dispersii ale conductivitatii si permitivitatii

electrice in zona de frecvente a microundelor pentru cateva tesuturi anatomice; datele sunt
alese in legatura cu aplicatiile utilizarii comunicatiilor mobile (expunerea utilizatorilor de
telefonie mobila cu aparatul telefonic plasat in vecinatatea capului).

Variatia σ si ε cu continutul in H2O
Continutul in apa al mediilor biologice variaza intre 50% si 97%, iar in cazul tesuturilor
anatomice umane este in medie de 65%, astfel:
Observatie. Valorile sunt pentru un organism adult; imbatranirea conduce la deshidratare.
Prezenta apei in procente diferite permite identificarea structurilor anatomice pe baza

masurarii proprietatilor electrice (impedantmetrie partiala sau totala, TC de impedanta). De
exemplu, intr-un tesut cu un continut normal de cca. 75% H2O, prezenta unei tumori care
contine 80 - 90% H2O, ridica permitivitatea electrica cu cca. 25% si conductivitatea cu cca.
40%. Estimarea continutului de apa se mai poate aplica la evaluarea calitatii alimentelor,
sau in conservarea si evaluarea calitatii tesuturilor pt. transplanturi. Masurarea impedantei
globale a corpului, combinata cu alte informatii, permite determinarea ponderii tesutului
adipos in organism si gradul de infiltrare cu apa.
Producerea unor traumatisme (cu aparitie de rani, hematoame) are ca efect cresterea
continutului local in H2O si produce, de asemenea, modificari in valorile proprietatilor
electrice de material. Un studiu asupra proprietatilor electrice ale pielii in cazul aparitiei unor
leziuni (C. Gabriel, R.H. Bentall, E.H. Grant - Comparison of the Dielectric Properties of
Normal and Wounded Human Skin Material, Bioelectromagnetics 8/1987) au evidentiat
cresteri ale conductivitatii electrice si ale permitivitatii electrice cu (10 - 12) % in gama
frecventelor de microunde. Rezultatele sunt puse in evidenta de graficele de mai jos; in
ambele grafice, curba de valori mai reduse corespunde pielii sanatoase, iar valorile mai
ridicate sunt pentru pielea ranita.
Tesutul ranit are un continut in apa mai ridicat, astfel este mai puternic influentata zona
dispersiei γ pentru permitivitate (masuratorile se opresc la 1010 Hz, dar se observa tendinta
de crestere pentru ε); σ creste deoarece apa are conductivitate relativ buna. Cunoasterea
comportarii pielii prezinta un potential interes pentru dezvoltarea unor metode de tratare a
ranilor prin expunere la camp electromagnetic

Observatii.
1. Masuratorile in studiul invocat s-au facut la aceeasi temperatura, de 10C, rezultatele
urmarind numai comparatia intre pielea ranita si cea sanatoasa, fara sa interpreteze
fenomenul d.p.d.v. celular si molecular.
2. In privinta conductivitatii pielii s-au constatat si efecte de neliniaritate la densitati de curent
relativ joase, sub 1 A/m2 (procesele fiziologice naturale se desfasoara la cca. 0,01 A/m2).
Variatia σ si ε in functie de conditiile fiziologice (tesuturi vii / moarte)
Diferente intre proprietatile tesuturilor in vivo si ale celor prelevate din organism pot sa apara
datorita:
- variatiei continutului in H2O - tesutul excizat pierde lichid si cu cat se invecheste
este mai deshidratat
- prezenta si transportul purtatorilor liberi de sarcina (ioni) intr-un tesut viu se leaga
de excitabilitatea membranelor si activitatea electrica la nivelul acestora; intr-un tesut mort
aceste procese nu se mai produc pe fondul lipsei metabolismului care mentine conditiile
necesare excitabilitatii (homeostazia). Diferentele mari in privinta valorilor σ si ε intre
tesuturile vii si cele moarte sunt importante in zona dispersiei α si scad la frecvente mai
ridicate. La frecvente joase, σ si ε incep sa scada imediat dupa incetarea vietii, iar variatia in
timp se desfasoara dupa o lege de proportionalitate inversa (σ, ε ~ 1/t); la frecvente inalte
scaderile sunt mult mai lente, iar la frecvente > 109 Hz, practic nu mai apar diferente la
tesuturile moarte fata de cele vii
Materiale artificiale
Este de multe ori nevoie sa fie realizate masuratori si experimente care sa nu puna in pericol
sanatatea subiectului, si sa nu provoace inconfort. In asemenea cazuri se folosesc
manechine, cu o forma cat mai apropiata de a unui organism, si cu un continut care are
proprietati electrice similare tesuturilor biologice sau echivalente organismului in ansamblu.
Se cunosc retete care permit prepararea in laborator de substante chimice cu un
comportament electric macroscopic similar mediilor biologice naturale, la frecvente in
domeniul microundelor. Astfel de preparate isi gases utilitatea in studii experimentale de
dozimetrie si hipertermie, privind absorbtia radiatiei electromagnetice in medii biologice, in
cazul expunerilor controlate (terapie) sau necontrolate (telefonia mobila, aplicatii casnice si
industriale ale microundelor), etc.
Avantaje:
- compozitia este accesibila (substante ieftine si usor de gasit),
- precizia cu care reproduc mediile naturale este ramarcabila (abateri in valorile σ si ε
de pana la 10%),
- sunt stabile si isi mentin proprietatile cca. 1 an daca se evita deshidratarea,
- sunt utilizate la temperatura obisnuita a mediului ambiant si reproduc proprietatile
electrice ale mediilor bilogice la temperatura normala a corpului.

ALTE PROPRIETATI ELECTRICE
Piezoelectricitatea reprezinta producerea polarizarii electrice prin solicitarea si deformarea

mecanica a materialului, cat si efectul invers; s-a constatat la unele tesuturi anatomice: tesut
osos, tendoane, invelis dentar, aorta, trahee, intestine si unele componente (acidonucleii).
Piroelectricitatea este producerea polarizarii electrice la suprafata corpurilor, cand acestea

sunt incalzite; materialele piroelectrice sunt si piezoelectrice, dar nu intotdeauna si invers;
exemple dintre tesuturile anatomice: tesutul osos si tendoanele.
Supraconductivitatea reprezinta proprietatea materialelor de producere a conductiei fara

pierderi; este conditionata de temperaturi foarte joase (in vecinatatea lui 0 K), dar exista
materiale organice pentru care apare la temperaturi obisnuite ale mediului; ex.: unele saruri
din secretia biliara, unele subdomenii ce apar in structura tesuturilor (formarea lor nu este
inca bine explicata).
PROPRIETATI MAGNETICE
Mediile biologice se incadreaza in categoria materialelor nemagnetice, deci au

permeabilitatea magnetica relativa µr ≈ 1; substantele chimice care intra in compozitia lor
sunt din categoriile:
- diamagnetice: H2, H2O,
- paramagnetice: K, Na, Mg, O2
Exista organisme care sintetizeaza natural, mai ales in zona creierului, dar in cantitati
foarte reduse, magnetita (Fe3O4 care este un material ferimagnetic); se presupune ca
magnetita prezenta in creier are rol in orientarea geografica in campul magnetic terestru (s-a
descoperit chiar si in compozitia creierului uman ~ 0,4 g). Prezenta fierului in hemoglobina
este foarte redusa (0,4% din compozitia sangelui) si nu sunt cunoscute efecte de reactie a
sangelui la camp magnetic in domeniile de valori obisnuite aplicatiilor curente.
Cand mediile biologice sunt expuse la camp magnetic apar fenomene de interactiune:
- forte tip Lorentz asupra ionilor aflati in miscare cu efect de deviere a fluxurilor ionice
transmembranare
- forte si cupluri asupra buclelor elementare de curent de la nivel atomic (momentele
magnetice orbitale si de spin) cu efect de aliniere in camp magnetic (RMN)
- camp electric indus sub actiunea campului magnetic variabil si curenti indusi in medii
conductoare (magnetofosfene, stimulare, hipertermie).

Capitolul 1 - Proprietati Electrice Ale Tesuturilor PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul 1 - Proprietati Electrice Ale Tesuturilor PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul 1 – Proprietatile mediilor biologice 1

1. PROPRIETATI ELECTRICE si MAGNETICE ale MEDIILOR BIOLOGICE

1.1 Fenomene electrice si magnetice microscopice

La nivelul acestui curs, FENOMENELE MICROSCOPICE se refera la comportamentul

SARCINI ELECTRICE – sarcina electrica este o marime fizica primitiva; unitatea sa de

Structura atomului pune in evidenta existenta nucleului si a electronilor; intr-un model

Mihaela MOREGA - Fenomene bioelectrice

CAMPUL ELECTRIC STATIC (ELECTROSTATIC) – este generat de sarcinile electrice

Campul electric produs de o sarcina punctiforma in mediu omogen si izotrop

Teoria campului electrostatic este formulata in 1777 in

Potentialul electric V si intensitatea campului electric E se pot exprima intr-un punct

q q - sarcina electrica (cu semnul + sau -) [C]

Campul electric produs de doua sarcini punctiforme

Dipolul electric este format dintr-o pereche de sarcini

Momentul dipolar este un vector caracteristic dipolului,

Mihaela MOREGA - Fenomene bioelectrice

CAMPUL ELECTRIC UNIFORM

Aplicatie: Intensitatea campului electric intre

ACTIUNI PONDEROMOTOARE IN CAMP ELECTROSTATIC

Forte asupra sarcinilor electrice punctiforme - forte electrostatice

Experimentele lui Coulomb (1777):

* doua sarcini de aceeasi polaritate se resping

Reinterpretare: la aceeasi expresie a fortei Coulombiene

Observatie. Campul electric produs de q2 este neglijat

Mihaela MOREGA - Fenomene bioelectrice

Observatie. Studiul realizat de Coulomb si legile

Forte si cupluri asupra dipolului electric

* daca dipolul electric de moment p se afla in camp

* daca dipolul electric de moment p se afla in camp

* daca dipolul electric de moment p se afla in camp

F = grad(p ⋅ E(r )),

Mihaela MOREGA - Fenomene bioelectrice

Mihaela MOREGA - Fenomene bioelectrice

Conductivitatea electrica (σ) reprezinta proprietatea materialelor de a dispune de purtatori

Materialele au structura atomica variata si deci se comporta diferit in camp electric; de

Din punct de vedere al conductiei electrice, materialele se clasifica astfel:

Mihaela MOREGA - Fenomene bioelectrice

Valori uzuale ale conductivitatii electrice σ [S/m] pentru diferite materiale:

Teoria de camp asociata conductiei electrice

* Legea conductiei electrice exprima dependenta locala dintre densitatea curentului

* Legea transformarii de energie in materialele conductoare parcurse de curent

POLARIZAREA ELECTRICA (DIELECTRICA)

Dielectricii sunt materiale care, sub actiunea unui camp

In imaginea alaturata se sugereaza producerea unui camp

Mihaela MOREGA - Fenomene bioelectrice

Polarizatia este o marime vectoriala ce caracterizeaza mediul polarizat

In absenta campului electric In camp electric de

Teoria de camp asociata polarizarii electrice

Legea legaturii dintre E, D si P - exprima dependenta locala dintre intensitatea campului

Mihaela MOREGA - Fenomene bioelectrice

Valori uzuale ale permitivitatii electrice relative pentru diferite materiale:

Mihaela MOREGA - Fenomene bioelectrice

CAMPUL MAGNETIC. SURSE

In anul 1600, William Gilbert (1544 - 1603) publica

In anul 1820 Hans Christian Oersted a

Mihaela MOREGA - Fenomene bioelectrice

Surse elementare de camp magnetic - dipolul magnetic si bucla de curent

Similar momentului electric asociat dipolului de

ACTIUNI PONDEROMOTOARE IN CAMP MAGNETIC

Forte asupra sarcinilor electrice punctiforme aflate in miscare

O sarcina punctiforma q care se deplaseaza

f = q(v × B) = qvB sinα e f

Forta Lorentz se poate generaliza pentru un flux de