Curs 7-8

ELEMENTE DE ELECTROSTATICĂ.
APLICAȚII

1.SARCINA ELECTRICĂ

Electrostatica este acea parte din Electricitate, care studiază fenomenele produse de
sarcinile electrice aflate în repaus. Aceste sarcini electrice pot fi puse în evidenţă prin electrizarea
corpurilor, stare ce poate fi produsă pe unele corpuri prin frecare, contact sau prin inducţie.
Prin aceste procedee se constată că, corpurile sunt aduse într-o stare astfel încât între ele se
manifestă acţiuni, forţe de respingere sau de atracţie. De aici şi concluzia că există două feluri de
sarcină electrică: negativă şi pozitivă. Corpurile cu sarcină electrică de acelaşi semn se resping
iar cele cu sarcini electrice de semne contrare se atrag.
Prin urmare se poate afirma că sarcina electrică este o mărime scalară ce caracterizează
starea de electrizare a unui corp. Ea poate fi notată cu Q şi calculată cu relaţia Q = I · t, unde I
este curentul printr-un conductor, iar t este timpul în care acest curent parcurge conductorul.
Unitatea de măsură a sarcinii electrice în sistemul internaţional (SI) este coulombul; se notează
cu C şi se defineşte cu relaţia:
1𝐶 = [𝑄]𝑆𝐼 = [𝐼]𝑆𝐼 ⋅ [𝑡]𝑆𝐼 = 𝐴 ⋅ 𝑠
Coulombul – reprezintă sarcina electrică transportată prin secţiunea transversală a unui
conductor, de un curent staţionar cu intensitatea de un amper în timp de o secundă.
Prin numeroase experienţe s-a constatat că cea mai mică sarcină elementară este sarcina
electronului e, iar o sarcină Q a unui corp poate fi exprimată ca multiplu al sarcinii elementare,
adică:
Q = n · e, unde n Є Z
Dacă se consideră un sistem izolat din punct de vedere electric, adică un sistem care nu
schimbă sarcină electrică cu exteriorul, se constată că în cursul interacţiunilor care decurg în
sistem între corpurile ce-l alcătuiesc, sarcina electrică nu-şi schimbă valoarea, adică se conservă,
fapt ce exprimă legea conservării sarcinii electrice.

2. LEGEA LUI COULOMB

Interacţiunea dintre corpurile încărcate cu sarcini electrice este guvernată de legea lui
Coulomb. Acesta a stabilit că forţa F de interacţiune dintre două corpuri punctiforme încărcate
cu sarcinile q1 şi q2 aflate la distanţa r unul de celălalt este:
-proporţională cu produsul sarcinilor, adică q1·q2;
-invers proporţională cu pătratul distanţei dintre sarcini, r2;
Se exprimă sub forma:
𝑞 ⋅𝑞
1 2 𝑞 ⋅𝑞 ⋅𝑟
1 2
𝐹 = 4⋅𝜋⋅𝜀⋅𝑟 2
[N] sau 𝐹 = 4⋅𝜋⋅𝜀⋅𝑟 3
(1.1)

Enunţ: Două corpuri punctiforme încărcate cu sarcinile electrice q1 şi q2 se resping sau

se atrag cu o forţă F a cărei mărime este proporţională cu sarcinile q1 şi q2 şi invers proporţională
cu pătratul distanţei r dintre cele două corpuri.
Constanta ε este o mărime caracteristică mediului în care decurge interacţiunea şi se numeşte
constantă dielectrică a mediului.
În SI permitivitatea vidului este practic egală cu aceea a aerului şi are valoarea:
1 𝐹
𝜀 = 𝜀0 = 4⋅𝜋⋅9⋅109 [𝑚]
În relaţia ce exprimă pe 𝐹, mărimea 𝑟 este vectorul de poziţie al sarcinii q2 în raport cu q1 (fig.1.1)

1
 Fig. 1.1. Orientarea forţelor
electrostatice.

Cu ajutorul relaţiei (1.1) se poate defini unitatea de măsură a sarcinii electrice. Astfel:
1𝐶⋅1𝐶 1 1C  1C
1𝑁 = 1 sau N=
4⋅𝜋⋅
4⋅𝜋⋅9⋅109
⋅1𝑚 2
9  10 9
1m 2
adică coulombul este sarcina care stabilită pe două corpuri punctiforme situate în vid la o distanţă
1
de 1m între ele, determină apariţia unei forţe de 9⋅109 𝑁.
Dacă mediul în care se manifestă forţele de interacţiune între sarcinile electrice nu este
vidul, ci un mediu oarecare (mică, petrol, parafină), lege lui Coulomb rămâne valabilă cu
observaţia că 𝜀 = 𝜀0 ⋅ 𝜀𝑟 , unde εr este permitivitatea dielectrică relativă a mediului respectiv.
De regulă εr ≥ 1.

3. CÂMPUL ELECTROSTATIC
Un câmp electric produs de un corp cu sarcină electrică aflată în repaus, este constant în
timp şi se numeşte câmp electrostatic.
Dacă se are în vedere legea lui Coulomb, într-un punct la distanţa r de corp, forţa electrostatică
va depinde atât de sarcina generatoare de câmp Q, cât şi de sarcina corpului de probă q, adică:
𝑄⋅𝑞 𝐹 𝑄
𝐹 = 4⋅𝜋⋅𝜀⋅𝑟 2 , iar raportul 𝑞 = 4⋅𝜋⋅𝜀⋅𝑟 2 ; (1.2)
nu depinde de sarcina corpului de probă, ci numai de sarcina Q şi de poziţia punctului în câmpul
generat de ea.
Prin urmare într-un punct oarecare, câmpul electric poate fi caracterizat printr-o mărime
vectorială 𝐸⃗ numită intensitatea câmpului electric în punctul respectiv, egală cu raportul dintre
forţa 𝐸⃗ cu care acţionează câmpul asupra unui corp de probă aflat în acel punct şi sarcina electrică
q a corpului de probă, adică:
⃗
⃗𝑬 = 𝑭 (1.3)
𝒒
Conform acestei relaţii, sensul vectorului 𝐸 coincide cu sensul forţei cu care câmpul electric
acţionează asupra unui corp de probă cu sarcină pozitivă.
Deci, intensitatea câmpului electric generat de un corp punctiform, cu sarcina Q, la distanţa
r are expresia:
𝑄
𝐸⃗ = 4⋅𝜋⋅𝜀⋅𝑟 3 ⋅ 𝑟 [V/m] (1.4)
𝑄
iar mărimea 𝐸 = 4⋅𝜋⋅𝜀⋅𝑟 2 scade invers proporţional cu pătratul distanţei r.
În medii anizotrope, expresia intensității câmpului electric devine:
𝑄
𝐸⃗ = ⋅𝑟
4𝜋𝜀̃𝑟 3

2
unde
𝜀𝑥𝑥 𝜀𝑥𝑦 𝜀𝑥𝑧
𝜀̃ = |𝜀𝑦𝑥 𝜀𝑦𝑦 𝜀𝑦𝑧 |
𝜀𝑧𝑥 𝜀𝑧𝑦 𝜀𝑧𝑧

este tensorul constantei dielectrice (permitivitate).

Sensul vectorului 𝐸⃗ depinde de semnul sarcinii Q, de la corp spre exterior, pentru sarcina
pozitivă şi invers, de la exterior spre corp pentru sarcina negativă. Deci, se poate afirma că,
câmpul electric al unei sarcini punctiforme are o simetrie sferică.
Dacă există mai multe corpuri punctiforme încărcate, acestea generează un câmp electric a
cărui intensitate 𝐸⃗ într-un punct este suma vectorială a intensităţilor ⃗⃗⃗⃗
𝐸1 , ⃗⃗⃗⃗
𝐸2 produse separat de
fiecare corp. Această situaţie a fost confirmată experimental şi ea corespunde legii suprapunerii
efectelor sau principiului suprapunerii efectelor.

Fig. 1.2. Orientarea vectorilor

intensitate a câmpului electric
generat de un corp punctiform ce
prezintă sarcini: a) pozitive, b)
negative

a) b)

În fig. 1.3 se prezintă aplicarea acestui principiu pentru trei sarcini electrice. Intensitatea
câmpului rezultant este:
𝐸 = 𝐸1 + 𝐸2 + 𝐸3

Fig. 1.3. Intensitatea câmpului electric

produs în punctul P de trei corpuri
punctiforme încărcate cu sarcini
electrice.

Linia tangentă la vectorul intensitate a câmpului electric se numeşte linie de câmp electric.
În fig. 1.4. sunt prezentate liniile de câmp electric formate la două corpuri punctiforme încărcate
cu sarcini de acelaşi semn, respectiv de semne contrare.

Fig. 1.4. Liniile de câmp electric determinate de două corpuri punctiforme încărcate cu
sarcini: a) de acelaşi semn; b) de semne contrare

Dacă liniile de câmp sunt paralele, atunci câmpul este uniform (fig. 1.5.)

3
 Fig. 1.5. Liniile de câmp electric ale
unui câmp electric uniform

4. INDUCŢIA ELECTRICĂ ŞI FLUXUL ELECTRIC

De multe ori în studiul câmpului electric este mai util a se folosi nu intensitatea câmpului
electric, ci o altă mărime numită inducţie electrică şi notată cu D, mărime care are expresia
⃗ = 𝜀 ⋅ 𝐸⃗ . Considerând un corp încărcat cu sarcina Q, inducţia electrică la distanţa r va fi:
𝐷
𝑞
𝐷 = 4⋅𝜋⋅𝑟 2 [C/m2] (1.5)
Prin urmare în cazul unor dielectrici omogeni (dielectrici ce prezintă câmpuri electrice
uniforme), valoarea inducţiei electrice nu depinde de permitivitatea dielectrică a mediului.

O noţiune des întâlnită în electrotehnică este aceea de flux.

De obicei fluxul unui câmp de vectori poate fi definit ca fiind totalitatea liniilor de forţă
(câmp) cuprinse într-un contur închis sau care străbat suprafaţa mărginită de acest contur.
Spre exemplu, într-o conductă de fluid, de secţiune S, fiecare particulă are o viteză v
paralelă cu axa conductei, deci vectorul viteză formează în acest caz un câmp de viteze. Fluxul
vectorului 𝑣 care străbate secţiunea S este:
∫𝑆(𝑣 𝑑𝑆) = 𝑣 ∫𝑆 𝑑𝑆 = 𝑣 ⋅ 𝑆
Acest produs nu reprezintă altceva decât debitul de fluid Q (fluxul), adică:
𝑚
𝑄 = 𝑣 [ ] ⋅ 𝑆[𝑚2 ] = [𝑚3 ⁄𝑠]
𝑠
În mod analog, dacă se consideră un câmp electric omogen de inducţie D şi o suprafaţă
plană S oarecare, perpendiculară pe liniile de forţă (fig. 1.6.a) fluxul electric Φ este definit de
relaţia:
𝛷 = 𝐷 ⋅ 𝑆,
iar dacă liniile de câmp fac cu normala 𝑁 la suprafaţa S un unghi α (fig. 1.6.b), atunci 𝜓 =
𝐷 ⋅ 𝑆 ⋅ 𝑐𝑜𝑠 𝛼

Fig. 1.6. Fluxul electric

prin suprafeţe plane: a)
rectangular, b) oblic.

Legat de fluxul electric, se poate menţiona legea fluxului electric.

Printr-o suprafaţă închisă S (de exemplu una sferică) numărul liniilor de forţă care intră este
egal cu numărul celor care ies, adică Φi = Φe, prin urmare fluxul de intrare este egal cu fluxul de
ieşire.
Legea se poate scrie şi sub altă formă evidenţiind fluxul total, astfel: Φt = Φi – Φe = 0.
Enunţ: Dacă în interiorul unei suprafeţe S situate într-un câmp electric se găsesc sarcini
⃗ este egal tocmai cu sarcina conţinută în
electrice, atunci fluxul vectorului inducție electrică 𝐷
interiorul suprafeţei, adică:

4
 ∫𝑆(𝐷⃗ 𝑑𝑆) = 𝑞 . sau ∫ (𝐸⃗ 𝑑𝑆) = 𝑞
𝑆 𝜀
Pentru validare, se consideră o sarcină punctiformă q în interiorul suprafeţei sferice S, de rază
r (fig. 1.7).
𝑞
Evident că în orice punct al suprafeţei, inducţia electrică D are expresia: 𝐷 = şi ea
4⋅𝜋⋅𝑟 2
este constantă iar vectorul inducţie electrică este perpendiculară pe suprafaţa sferei.

Fig. 1.7. Sarcină punctiformă în interiorul

suprafeţei sferice S de rază r.

Deci se poate scrie că:

Φ𝐷⃗ = ∫𝑆(𝐷⃗ 𝑑𝑆) = 𝐷 ∫ 𝑑𝑆 = 𝑞 2 ⋅ 4 ⋅ 𝜋 ⋅ 𝑟 2 = 𝑞 (1.6)
𝑆 4⋅𝜋⋅𝑟
Dacă în interiorul suprafeţei S există mai multe sarcini se poate afirma că Φ = Σ q.
Fluxul câmpului electric 𝐸⃗ ce străbate orice suprafaţă închisă S ce conţine sarcina electrică q
este proporţional cu sarcina electrică şi invers proporţional cu permitivitatea dielectrică a
mediului.
𝑞 𝑞
Φ𝐸⃗ = ∫(𝐸⃗ 𝑑𝑆) = 𝐸 ∫𝑑𝑆 = 2
⋅ 4𝜋𝑟 2 =
𝑆 𝑆 4𝜋𝜀𝑟 𝜀

5. POTENŢIALUL ELECTRIC
Câmpul electric poate fi descris şi cu ajutorul unor mărimi scalare, una dintre acestea fiind
potenţialul electric.
Pentru definirea lui trebuie introdusă noţiunea de lucru mecanic efectuat pentru deplasarea
unui corp de probă încărcat între două puncte ale câmpului electric.
Pentru simplificare vom considera o sarcină punctiformă q prezentă în câmpul electric
produs de o sarcină punctiformă Q.

Fig. 1.8. Definirea lucrului mecanic în

câmp electrostatic

Lucrul mecanic efectuat de forţa electrostatică ce acţionează asupra corpului punctiform de

sarcină q (fig. 1.8) este:
𝑁
𝐿𝑀𝑁 = ∫𝑀 (𝐹 𝑑𝑟) = 𝐹𝑚𝑒𝑑𝑖𝑒 (𝑂𝑁 − 𝑂𝑀) = 𝐹𝑚 ⋅ (𝑟𝑁 − 𝑟𝑀 ) (1.7)
Întrebarea se pune este cum calculăm, fireşte forţa medie ? Se ştie că:
𝑄⋅𝑞 𝑄⋅𝑞
𝐹𝑀 = 4⋅𝜋⋅𝜀⋅𝑟 2 iar 𝐹𝑁 = 4⋅𝜋⋅𝜀⋅𝑟 2
𝑀 𝑁
Este firesc ca forţa medie să fie media geometrică a celor două forţe, adică:
𝑄⋅𝑞
𝐹𝑚𝑒𝑑 = √𝐹𝑀 ⋅ 𝐹𝑁 = 4⋅𝜋⋅𝜀⋅𝑟 ⋅𝑟 (1.8)
𝑀 𝑁
Ca urmare expresia lucrului mecanic devine:
𝑄⋅𝑞 𝑄⋅𝑞 1 1
𝐿 = 𝐹𝑚𝑒𝑑 (𝑟𝑁 − 𝑟𝑀 ) = ⋅ (𝑟𝑁 − 𝑟𝑀 ) = ⋅ (𝑟 − 𝑟 ) (1.9)
4⋅𝜋⋅𝜀⋅𝑟𝑀 ⋅𝑟𝑁 4⋅𝜋⋅𝜀 𝑀 𝑁

5
 Aceeaşi relaţie (1.9) se poate obţine şi considerând forţa ca o funcţie de distanţa x, adică:
𝑄⋅𝑞
𝐹 = 4⋅𝜋⋅𝜀⋅𝑥 2 iar elementul de linie dr = dx
𝑥 𝑄⋅𝑞 𝑄⋅𝑞 𝑥𝑁 𝑄⋅𝑞 1 1
𝐿 = ∫𝑥 𝑁 4⋅𝜋⋅𝜀⋅𝑥 2 𝑑𝑥 = 4⋅𝜋⋅𝜀⋅𝑥 | = 4⋅𝜋⋅𝜀 ⋅ (𝑥 − 𝑥 )
𝑀 𝑥𝑀 𝑀 𝑁
sau revenind la relaţia cu r, relaţia (1.9).
Din expresia lucrului mecanic se constată că mărimea acestuia depinde de mărimea sarcinii
care produce câmpul electric Q, de sarcina câmpului de probă q şi de poziţiile finală rN, respectiv
iniţială rM. Tot din expresia lucrului mecanic se constată că mărimea lucrului mecanic nu depinde
de drumul pe care-l parcurge sarcina q între punctele M şi N.
Raportul L/q este o mărime caracteristică pentru fiecare pereche de puncte M, N şi se
numeşte diferenţă de potenţial dintre punctele M, N adică VM - VN sau tensiunea U. Deci,
tensiunea electrică dintre punctele M şi N este egală cu câtul dintre lucrul mecanic efectuat de
câmp la deplasarea unui corp încărcat între cele două puncte şi sarcina electrică a corpului, adică:
𝐿
𝑈 = 𝑉𝑀 − 𝑉𝑁 = 𝑞 (1.10)
Dacă se consideră punctul N, ca referinţă, de exemplu un punct foarte îndepărtat de sarcina
Q, unde potenţialul este zero, raportul L/q = VM, va avea pentru punctul M o valoare unică, adică
va fi o mărime caracteristică numită potenţial electric VM.
Prin urmare, potenţialul electric într-un punct este o mărime fizică egală cu raportul dintre
lucrul mecanic efectuat de câmp la deplasarea unui corp punctiform încărcat cu sarcină electrică
din acel punct la infinit şi sarcina electrică, adică:
𝑉𝑀 = 𝐿/𝑞 𝑠𝑎𝑢 𝑉𝑀 = 𝑄 ⁄4𝜋𝜀 ⋅ 𝑟𝑀 (1.11)
În cazul unui câmp electric uniform, deoarece 𝐸 este constant, şi forţa electrică ce
acţionează asupra corpului de sarcină q pe o distanţă d (de exemplu distanţa dintre armăturile
unui condensator) este constantă: F = q · E. Tensiunea electrică, adică diferenţa de potenţial
dintre armăturile unui condensator are expresia:
U = F · d / q = E · d. (1.12)
Unitatea de măsură în SI pentru diferenţa de potenţial se numeşte volt:
[𝐿] 1𝐽
[𝑉] = [𝑄] = = 1𝑉
1𝐶
Prin urmare, un volt este diferenţa de potenţial dintre două puncte ale unui câmp electric,
între care se efectuează un lucru mecanic de 1J pentru a deplasa o sarcină electrică de 1C.
Cu ajutorul relaţiei (1.11) se poate defini şi unitatea de măsură pentru intensitatea
câmpului electric, astfel:
[𝑈]
[𝐸] = [𝑑]
Observaţie: Intensitatea câmpului electric, reprezintă de fapt derivata (cu semn
schimbat) a potenţialului în punctul considerat.
Un conductor electrizat a cărui sarcină electrică liberă este în repaus se află în echilibru
electrostatic. Acest echilibru este posibil numai dacă sarcina electrică nu se deplasează în
interiorul conductorului. Dacă sarcina nu se deplasează în interiorul conductorului , rezultă că în
interiorul conductorului intensitatea câmpului electrostatic este nulă.
Ce se întâmplă dacă conductorul se electrizează ? Unde se va repartiza sarcina electrică ?
Desigur nu în interiorul conductorului, ci pe suprafaţa acestuia. Această situaţie permite în
practică realizarea unor ecrane electrostatice.
Acestea sunt corpuri metalice goale în interior şi legate la pământ.

6. CAPACITATEA ELECTRICĂ

Capacitatea electrică C a unui conductor izolat şi depărtat de alte corpuri este o mărime
fizică egală cu raportul dintre sarcina Q a conductorului şi potenţialul său V, adică:
C=Q/V [C] = 1 F
şi reprezintă capacitatea unui conductor izolat, care fiind încărcat cu sarcina electrică de 1C are
potenţialul 1V, adică:

6
 [𝑄] 1𝐶
[𝐶] = [𝑉] = = 1𝐹
1𝑉
Potenţialul unui conductor încărcat se modifică, dacă în apropierea conductorului se aduc
alte corpuri conductoare, chiar dacă acestea nu au fost încărcate cu sarcini electrice în prealabil.
Un astfel de sistem se numeşte condensator electric şi el este format dintr-un ansamblu de
două conductoare, numite armături şi separate între ele printr-un mediu dielectric.
Sarcinile cu care se încarcă armăturile condensatorului sunt egale şi de semne contrare.
Capacitatea unui condensator se defineşte ca fiind raportul dintre sarcina Q de pe armături
şi diferenţa de potenţial dintre cele două armături, V1 – V2, adică:
C = Q / (V1 – V2) (1.13)
În schemele electrice condensatorul se reprezintă ┤├ sau dacă capacitatea sa este variabilă
prin ┤├ .
În cazul particular al unui condensator plan (fig. 1.9), capacitatea acestuia se calculează cu
relaţia C = ε · S / d.
Des întâlnite în practică sunt şi condensatoarele cilindrice, care principial sunt realizate din
două armături metalice de formă cilindrică coaxiale, având un dielectric între ele.
Capacitatea unui astfel de condensator este dată de relaţia (fig. 1.10)
2⋅𝜋⋅𝜀
𝐶 = 𝑟1 (1.14)
𝑙𝑛
𝑟2

Fig. 1.9. Condensator plan Fig. 1.10. Condensator cilindric

1.7. LEGAREA (CONECTAREA) CONDENSATOARELOR

Pentru obţinerea unor capacităţi diferite de cele ale condensatoarelor disponibile, în practică
se foloseşte de multe ori gruparea condensatoarelor în baterii prin legarea lor în serie, paralel sau
mixt.
Legarea în serie se realizează atunci când o anumită armătură a primului condensator este
legată de armătura celui care urmează ş.a.m.d. (fig. 1.11)

Fig. 1.11 Legarea în serie a

condensatoarelor
De menţionat că sarcina electrică de pe fiecare armătură a condensatoarelor legate în serie
este aceeaşi, alternând ca valoare pozitivă şi negativă. Diferenţa de potenţial dintre armăturile
fiecărui condensator este dată de relaţiile:
𝑄 𝑄 𝑄
𝑉𝐴 − 𝑉𝐵 = 𝐶 𝑉𝐵 − 𝑉𝐶 = 𝐶 𝑉𝐶 − 𝑉𝐷 = 𝐶
1 2 3
𝑄 𝑄 𝑄
𝑉𝐴 − 𝑉𝐷 = 𝑉𝐴 − 𝑉𝐵 + 𝑉𝐵 − 𝑉𝐶 + 𝑉𝐶 − 𝑉𝐷 = 𝐶 + 𝐶 + 𝐶 sau
1 2 3
𝑄 𝑄 𝑄 𝑄 1 1 1 1
=𝐶 +𝐶 +𝐶 deci =𝐶 +𝐶 +𝐶 ,
𝐶𝑆 1 2 3 𝐶𝑆 1 2 3
1 1
sau generalizat 𝐶 = ∑𝑛𝑖=1 (1.15)
𝑆 𝐶𝑖
Prin urmare inversa capacităţii mai multor baterii de condensatoare legate în serie este
egal cu suma inverselor capacităţilor componente.
Legarea în paralel a condensatoarelor se efectuează unind într-un punct câte o armătură a
fiecărui condensator şi într-un alt punct celelalte armături (fig. 1.12).

7
 Fig. 1.12. Legarea în paralel a
condensatoarelor

Prin această grupare fiecăruia dintre condensatoare se va aplica aceeaşi tensiune, adică:
𝑄 𝑄 𝑄
𝑉𝐴 − 𝑉𝐵 = 𝐶1, 𝑉𝐴 − 𝑉𝐵 = 𝐶2, 𝑉𝐴 − 𝑉𝐵 = 𝐶3 sau
1 3 3
𝑄1 = 𝐶1 ⋅ (𝑉𝐴 − 𝑉𝐵 ); 𝑄2 = 𝐶2 ⋅ (𝑉𝐴 − 𝑉𝐵 ); 𝑄3 = 𝐶3 ⋅ (𝑉𝐴 − 𝑉𝐵 )
Sarcina totală este:
Q = Q1 + Q2 + Q3 = C1 · (VA – VB) + C2 · (VA – VB) + C3 · (VA – VB) =
= (C1 + C2 + C3) · (VA – VB)
Dar Q = (VA - VB) · Cp. Rezultă Cp = C1 + C2 + C3 sau Cp = Σ Ci (1.16)
Deci, capacitatea unei baterii de condensatoare grupate în paralel este egală cu suma
capacităţilor condensatoarelor componente.

1.8. POLARIZAREA DIELECTRICILOR

Mediile în care nu apare curent electric în prezenţa unui câmp electric extern, dar care se
modifică sub acţiunea câmpurilor electrice se numesc medii dielectrice sau dielectrici. Prezenţa
unui dielectric între armăturile unui condensator face ca intensitatea câmpului electric să scadă.
De exemplu pentru un condensator plan de capacitate C0, având sarcinile Q pe armături, diferenţa
de potenţial U0, suprafaţa comună a armăturilor S, distanţa dintre armături d, iar între armături
vid, se poate scrie relaţia:
𝜀 ⋅𝑆 𝑄 𝑄
𝐶0 = 0𝑑 = 𝑈 = 𝐸 ⋅𝑑 (1.17)
0 0
unde E0 este intensitatea câmpului electric dintre armături, în vid, adică:
𝐸0 = 𝑄 ⁄𝜀0 ⋅ 𝑆
Prin introducerea între armături a unui dielectric de grosime d şi permitivitate ε, sarcina Q
rămâne neschimbată, se modifică diferenţa de potenţial U, deci şi capacitatea C. Se poate scrie
deci relaţia:
𝜀⋅𝑆 𝑄 𝑄
𝐶 = 𝑑 = 𝑈 = 𝐸⋅𝑑 (1.18)
de unde fireşte rezultă intensitatea câmpului în dielectric:
𝑄
𝐸 = 𝜀⋅𝑆 (1.19)
𝑄
Avându-se în vedere relaţiile de mai sus, rezultă 𝜀0 ⋅ 𝐸0 = 𝜀 ⋅ 𝐸 = 𝑆
Slăbirea câmpului electric de către un dielectric, poate fi explicată prin structura
dielectricilor. Unii dielectrici au molecule nesimetrice din punct de vedere electric, fiecare astfel
de moleculă putând fi considerată ca un dipol. Dipolul este un sistem de două sarcini egale şi de
semne contrare. Axa dipolului este dreapta ce uneşte centrele celor două sarcini. În lipsa unui
câmp electric extern, axele dipolilor sunt orientate dezordonat, în toate direcţiile datorită agitaţiei
termice.

a) b)
Fig. 1.14. Schema polarizării unui dielectric: a) în absenţa
Fig. 1.13. Dipol electric
câmpului; b) în prezenţa câmpului.

8
 Dacă dielectricul este introdus într-un câmp electric, axele dipolilor se orientează în lungul
liniilor de câmp (fig. 1.14). Sarcina pozitivă a dipolului este deplasată în sensul câmpului aplicat
iar cea negativă invers. Alinierea axelor nu va fi perfectă, datorită agitaţiei termice, ea poate însă
creşte prin scăderea temperaturii. Datorită alinierii dipolilor în câmp, la cele două capete ale
dielectricului rămân sarcini electrice necompensate, astfel încât un capăt al dielectricului se
electrizează pozitiv iar celălalt negativ. Fenomenul de separaţie al sarcinilor la capetelor
dielectricului, atunci când acesta este introdus într-un câmp electric se numeşte polarizarea
dielectricului. Prin polarizare ia naştere un câmp interior propriu dielectricului numit Ep, de
polarizaţie, care se opune câmpului extern, adică 𝐸 = 𝐸0 + 𝐸𝑝 < 𝐸.
Dacă polarizarea dielectricilor devine prea mare, materialele devin conductoare iar în
dielectric apare o deplasare de electroni, adică un curent electric, care încălzeşte (poate arde)
dielectricul. Se face afirmaţia că dielectricul a străpuns. Odată străpuns, dielectricul nu-şi poate
recăpăta proprietăţile izolante.

Fig. 1.15. Situaţia câmpului electric într-un

dielectric situat între armăturile unui
condensator

1.9. ENERGIA CÂMPULUI ELECTRIC DINTRE ARMĂTURILE UNUI

CONDENSATOR
Pentru a încărca un condensator este necesar ca pe armăturile lui să fie aduse sarcini
electrice. Cu această ocazie se efectuează un lucru mecanic de către o sursă de energie
exterioară, deoarece sarcinile electrice existente pe fiecare armătură exercită forţe de respingere
asupra sarcinilor de acelaşi semn care sunt aduse în continuare pe fiecare armătură.
Prin urmare se poate afirma că, condensatorul reprezintă un sistem electric, caracterizat printr-
o energie W, egală cu lucrul mecanic L necesar a fi efectuat pentru încărcarea lui, adică W=L.
Pentru a stabili expresia acestui lucru mecanic este necesar a evalua lucrul mecanic necesar
pentru deplasarea sarcinii electrice Q de pe o armătură pe alta, astfel încât diferenţa de potenţial
să crească de la O la U. Dar, deoarece în cursul încărcării condensatorului tensiunea electrică
dintre armături nu este constantă ci creşte de la O la U, în expresia lucrului mecanic se introduce
media aritmetică a tensiunii dintre armături, adică:
𝑂+𝑈 1 1 1
𝐿 = 𝑄 ⋅ 2 = 2 ⋅ 𝑄 ⋅ 𝑈, dar Q = C · U de unde 𝐿 = 2 ⋅ 𝐶 ⋅ 𝑈 2 , deci 𝑊 = 2 ⋅ 𝐶 ⋅ 𝑈 2 .
Dacă armăturile condensatorului se unesc cu un fir conductor, condensatorul se descarcă,
producând o scânteie electrică. Pe durata descărcării energia primită la încărcarea
condensatorului se transformă în alte forme de energie, termică sau a undelor sonore.
În cazul unui condensator plan, tensiunea dintre armături poate fi exprimată în funcţie de
intensitatea E a câmpului uniform, adică U = E · d, iar capacitatea prin formula C = ε · S / d.
Înlocuind U şi C în relaţia de mai sus se obţine energia câmpului electric între armăturile
condensatorului plan, adică:
1 𝜀⋅𝑆 1 𝜀
𝑊 = 2 ⋅ 𝑑 ⋅ 𝐸2 ⋅ 𝑑2 = 2 ⋅ 𝜀 ⋅ 𝑆 ⋅ 𝑑 ⋅ 𝐸2 = 2 ⋅ 𝑣 ⋅ 𝐸2 (1.20)
𝜀
Relaţia 𝑊 = 2 ⋅ 𝑣 ⋅ 𝐸 2 deşi demonstrată în cazul condensatorului plan, rămâne valabilă
pentru orice câmp electrostatic.

9
 1.10. APLICAŢII

1. Ce este sarcina electrică ?

2. Care este unitatea de măsură a sarcinii electrice în Sistemul Internaţional ?
3. Enunţaţi legea lui Coulomb.
4. Cum definiţi potenţialul electric, într-un punct, dar tensiunea dintre două puncte?
5. Ce este un ecran electrostatic şi la ce deserveşte el?
6. De cine depinde capacitatea unui condensator plan?
7. Prin introducerea unui material dielectric în spaţiul dintre armăturile unui condensator
plan încărcat iniţial, capacitatea creşte sau scade, dar sarcinile de pe armăturile lui?
8. Prin introducerea unui material dielectric în spaţiul dintre armăturile unui condensator
plan conectat la o sursă, capacitatea condensatorului creşte sau scade, dar sarcinile de
pe armăturile condensatorului?
9. Cum se calculează capacitatea echivalentă a mai multor condensatoare grupate în
paralel, dar în serie?
10. Ce înţelegeţi prin polarizarea unui dielectric?
11. Se consideră două corpuri punctiforme de sarcină Q1 >0, respectiv Q2 >0 situate în vid
la distanţele r1 şi r2 de un punct de referinţă. Se cere să se stabilească punctul în care
intensitatea câmpului rezultant este nulă, respectiv potenţialul câmpului electric în acel
punct. Sarcinile sunt de acelaşi semn.

Rezolvare
𝑄 𝑄2
𝐸 = 𝐸1 + 𝐸2 pentru punctul M (fig. 1.16), unde 𝐸1 = 4⋅𝜋⋅𝜀1 ⋅𝑥 2 iar 𝐸2 = 4⋅𝜋⋅𝜀 ⋅(𝑑−𝑥) 2, deci
0 0
𝑄1 𝑄2 √𝑄1
= sau √𝑄1 ⋅ (𝑑 − 𝑥) = √𝑄2 ⋅ 𝑥 de unde 𝑥 = ⋅𝑑
𝑥2 (𝑑−𝑥)2 √𝑄1 +√𝑄2

Fig. 1.16. Sistem electrostatic format

din două sarcini electrice.

Expresia potenţialului în acest punct este:

𝑄1 𝑄2
𝑈 = 𝑈1 + 𝑈2 = √𝑄1
+ √𝑄1
=
4⋅𝜋⋅𝜀0 ⋅ ⋅𝑑 4⋅𝜋⋅𝜀0 ⋅(𝑑− ⋅𝑑)
√𝑄1 +√𝑄2 √𝑄1 +√𝑄2
2
(√𝑄1 + √𝑄2 )
=
4 ⋅ 𝜋 ⋅ 𝜀0 ⋅ 𝑑

12. Două corpuri punctiforme cu sarcinile Q1 şi Q2 pozitive se găsesc în aer la distanţa d

unul de altul. La ce distanţă de primul corp, pe linia ce uneşte cele două corpuri trebuie
să se afle un al treilea corp cu sarcina q negativă pentru a se afla în echilibru ?

Rezolvare

Fig. 1.17. Sistem de trei sarcini

punctiforme

10
 1 𝑄 ⋅𝑞 2 𝑄 ⋅𝑞
1 2 𝑄 ⋅𝑞 𝑄 ⋅𝑞
F1 = F2, 𝐹1 = 4⋅𝜋⋅𝜀⋅𝑥 2
; 𝐹2 = 4⋅𝜋⋅𝜀⋅(𝑑−𝑥) 2
sau 4⋅𝜋⋅𝜀⋅𝑥 2
= 4⋅𝜋⋅𝜀⋅(𝑑−𝑥) 2

𝑄 𝑄 √𝑄1 𝑑
va rezulta: 𝑥 21 = (𝑑−𝑥)
2
2
sau √𝑄1 ⋅ (𝑑 − 𝑥) = √𝑄2 ⋅ 𝑥 deci 𝑥 = ⋅ 𝑑 sau 𝑥 =
√𝑄1 +√𝑄2 1+√𝑄2 ⁄𝑄1

13. Un condensator plan conţine între armături două materiale dielectrice (fig. 1.18) cu
permitivităţile dielectrice relative εr1 şi εr2. În ce caz capacitatea condensatorului este
mai mare, în cazul a) sau b) ?

Rezolvare

Fig. 1.18. Dispunerea plăcilor

dielectrice între armăturile unui
condensator plan: a)
transversal; b) longitudinal.

a) b)

În cazul a) avem două conductoare legate în paralel, deci:

𝜀 ⋅𝑆⁄2 𝜀 ⋅𝑆⁄2 𝑆
𝐶𝑎 = 𝐶𝑝 = 𝐶1 + 𝐶2 = 1 𝑑 + 2 𝑑 = 2⋅𝑑 ⋅ (𝜀1 + 𝜀2 )
În cazul b) avem două condensatoare legate în serie, deci se poate scrie:
𝜀1 ⋅𝑆 𝜀2 ⋅𝑆
𝐶 ⋅𝐶 ⋅ ⁄ 𝜀1 ⋅𝜀2 ⋅𝑆 2 𝑑 ⁄2 2⋅𝜀1 ⋅𝜀2 ⋅𝑆
𝐶𝑏 = 𝐶𝑆 = 𝐶 1+𝐶2 = 𝜀𝑑1⁄⋅𝑆2 𝑑 2
𝜀2 ⋅𝑆 = (𝑑 ⁄2)2
⋅ 𝑆⋅(𝜀 = (𝜀
1 2 + 1 +𝜀2 ) 1 +𝜀2 )⋅𝑑
𝑑⁄2 𝑑⁄2
𝑆
𝐶𝑎 ⋅(𝜀 +𝜀2 ) (𝜀1 +𝜀2 )2
2⋅𝑑 1
= 2⋅𝜀1 ⋅𝜀2 ⋅𝑆 = > 1 evident (𝜀1 + 𝜀2 )2 > 4 ⋅ 𝜀1 ⋅ 𝜀2 sau (𝜀1 − 𝜀2 )2 > 0
𝐶𝑏 4⋅𝜀1 ⋅𝜀2
𝑑⋅(𝜀1 +𝜀2 )
Deci Ca > Cb.

14. Între armăturile unui condensator plan este dispusă o foiţă de aluminiu de grosime
neglijabilă (fig. 1.19) . Ce efect are foiţa asupra capacităţii condensatorului, dacă: a) este
izolată electric; b) este legată de placa superioară.

Fig. 1.19. Dispunerea unei foiţe metalice între armăturile unui

condensator plan

Rezolvare

a) Nici un efect
Micşorând distanţa dintre armături la d/2 se măreşte de 2 ori capacitatea condensatorului

15 **Două plăci dielectrice plane sunt încărcate cu sarcina electrică de densitate

superficială  de semne diferite. Dacă ele se apropie la o distanţă foarte mică
în comparaţie cu dimensiunile lor, atunci:
a) câmpul electric dintre ele va fi Eint = (................răspuns.............)
b) câmpul electric în exterior va fi Eext = (................răspuns.............)

11
 16.***Un condensator plan paralel este încărcat cu o sarcină electrică. Dacă, în condiţii de
izolare, se înjumătăţeşte distanţa dintre plăci, sarcina de pe o armătură se (..răspuns.)capacitatea
sa se (...răspuns...)..iar diferenţa de potenţial la borne se(.....răspuns.....)

17.**Un fir foarte lung este uniform electrizat, densitatea liniară de sarcină fiind 1 =  .
În apropierea lui, paralel cu el, la distanţa d se aduce un alt fir identic, electrizat cu sarcină de
semn opus, având densitatea liniară de sarcină 2 = 2 . În planul celor două fire, câmpul electric
rezultant va fi nul la o distanţă x=(.....răspuns.....)faţă de primul conductor

12