2.10.

Interferența undelor electromagnetice

Fenomenul de interferență este fenomenul de suprapunere și compunere a două sau mai

multe unde în același domeniu din spațiu, conducând la apariția unor maxime și minime de
intensitate în domeniul spațial respectiv, dacă sunt îndeplinite anumite condiții specifice.
Considerăm două surse de lumină monocromatică S1 și S2 aflate la distanța d una de
alta și fie punctul P unul din punctele în care undele electromagnetice (care provin de la cele
două surse) se suprapun (Fig. 25). Cele două unde sunt caracterizate de vectorii intensitate
câmp electric 𝐸⃗1 (corespunzător undei care provine de la sursa S1) și 𝐸⃗2 (corespunzător undei
care provine de la sursa S2). Acești vectori au expresiile:
2𝜋
𝑖⋅(𝜔 ⋅𝑡− ⋅𝑟 )
𝐸⃗1 = 𝐸⃗01 ⋅ 𝑒 1 𝜆1 1 = 𝐸⃗01 ⋅ 𝑒𝑥𝑝(𝑖𝛷1 )
2𝜋
𝑖⋅(𝜔 ⋅𝑡− ⋅𝑟 −𝜑)
𝐸⃗2 = 𝐸⃗02 ⋅ 𝑒 2 𝜆2 2 = 𝐸⃗02 ⋅ 𝑒𝑥𝑝(𝑖𝛷2 )

P
r1
S1
r2
d
S2

Fig. 25. Interferenţa undelor provenite de la doua surse punctiforme.

2𝜋 2𝜋
Am făcut notațiile 𝛷1 = 𝜔1 ⋅ 𝑡 − 𝜆 ⋅ 𝑟1 și 𝛷2 = 𝜔2 ⋅ 𝑡 − 𝜆 ⋅ 𝑟2 − 𝜑. Mărimea 𝜑 reprezintă
1 2

diferența de fază inițială dintre cele două unde (care poate fi considerată nulă, pentru ușurarea
calculului).
În punctul P, intensitatea câmpului electric rezultant va fi:
𝐸⃗ = 𝐸⃗1 + 𝐸⃗2 = 𝐸⃗01 ⋅ 𝑒𝑥𝑝(𝑖𝛷1 ) + 𝐸⃗02 ⋅ 𝑒𝑥𝑝(𝑖𝛷2 )
Modul intensităţii câmpului electric în P poate fi calculat astfel:
∗ 2 2 ∗ ∗
|𝐸⃗ | = √𝐸⃗ ⋅ 𝐸⃗ ∗ = √(𝐸⃗1 + 𝐸⃗2 ) ⋅ (𝐸⃗1 + 𝐸⃗2 ) = √|𝐸⃗1 | + |𝐸⃗2 | + 𝐸⃗1 ⋅ 𝐸⃗2 + 𝐸⃗1 ⋅ 𝐸⃗2 (2.46)

Observaţie. Simbolul “*” se referă la mărimea conjugată; astfel, dacă avem numărul complex
v = a + ib, atunci numărul complex conjugat este v* = a – ib.
Trebuie amintit faptul că orice receptor sau detector este sensibil la intensitatea undei,
𝜀 𝐸𝑜 2
care este proporțională cu pătratul modulului intensității electrice: 𝐼 = √𝜇𝑜 ⋅ . Ţinând cont
𝑜 2

de relaţia (2.46), expresia intensităţii undei devine:

1
 𝜀 𝐸𝑜 2 1 𝜀 2 1 𝜀 2 2 ∗ ∗
𝐼 = √𝜇𝑜 ⋅ = 2 √𝜇𝑜 ⋅ |𝐸⃗ | = 2 √𝜇𝑜 ⋅ (|𝐸⃗1 | + |𝐸⃗2 | + 𝐸⃗1 ⋅ 𝐸⃗2 + 𝐸⃗1 ⋅ 𝐸⃗2 )
𝑜 2 𝑜 𝑜

1 𝜀𝑜 2 2 ∗ ∗
𝐼= √ ⋅ (|𝐸⃗1 | + |𝐸⃗2 | + 𝐸⃗1 ⋅ 𝐸⃗2 + 𝐸⃗1 ⋅ 𝐸⃗2 ) =
2 𝜇𝑜

1 𝜀𝑜
  =   √ ⋅ [𝐸01 2 + 𝐸02 2 + 𝐸⃗01 ⋅ 𝑒𝑥𝑝(𝑖𝛷1 ) 𝐸⃗02 ⋅ 𝑒𝑥𝑝(−𝑖𝛷2 ) + 𝐸⃗01 ⋅ 𝑒𝑥𝑝(−𝑖𝛷1 ) 𝐸⃗02
2 𝜇𝑜

⋅ 𝑒𝑥𝑝(𝑖𝛷2 )]

1 𝜀𝑜
  =   √ ⋅ {𝐸01 2 + 𝐸02 2 + 𝐸⃗01 ⋅ 𝐸⃗02 ⋅ 𝑒𝑥𝑝[𝑖(𝛷1 − 𝛷2 )] + 𝐸⃗01 ⋅ 𝐸⃗02 ⋅ 𝑒𝑥𝑝[−𝑖(𝛷1 − 𝛷2 )]}
2 𝜇𝑜
1
Ţinând cont de relaţia matematică: 𝑐𝑜𝑠(𝜃) = 2 ⋅ (𝑒 𝑖⋅𝜃 + 𝑒 −𝑖⋅𝜃 ), intensitatea undei în punctul P

rezultă:
1 𝜀
𝐼 =   2 √𝜇𝑜 ⋅ [𝐸01 2 + 𝐸02 2 + 2 ⋅ 𝐸⃗01 ⋅ 𝐸⃗02 ⋅ 𝑐𝑜𝑠(𝛷1 − 𝛷2 )] (2.47)
𝑜

Relaţia (2.47) poate fi rescrisă în următorul mod:

𝐼 =   𝐼1 + 𝐼2 + 𝐼12
unde:

1 𝜀𝑜
𝐼1 =   √ ⋅ 𝐸01 2
2 𝜇𝑜

1 𝜀𝑜
𝐼2 =   √ ⋅ 𝐸02 2
2 𝜇𝑜

𝜀𝑜
𝐼12 =   √ ⋅ 𝐸⃗ ⋅ 𝐸⃗ ⋅ 𝑐𝑜𝑠(𝛷1 − 𝛷2 )
𝜇𝑜 01 02

Astfel, termenul I1 este intensitatea undei provenite de la sursa S1 și detectată în punctul

P, în absența sursei S2. Analog, termenul I2 este intensitatea luminoasă (sau intensitatea undei)
provenite de la sursa S2 și detectată în punctul P, în absența sursei S1. Termenul al treilea, I12,
poartă numele de termen de interferență. Atunci când acest termen este nul, intensitatea undei
rezultante (totală) este egală cu suma intensităților celor două unde.
În acest caz spunem că cele două unde sunt unde necoerente. Pentru cazul în care, îndeplinindu-
se anumite condiții (despre care vom discuta în continuare) termenul de interferență este nenul,
atunci I ≠   I1 + I2 și spunem că cele două unde sunt unde coerente.

2
Prima condiție de interferență
Vom face referire, pentru început, la produsul scalar 𝐸⃗01 ⋅ 𝐸⃗02 din expresia (2.47). Acesta va
fi:
𝐸⃗01 ⋅ 𝐸⃗02 = |𝐸⃗01 | ⋅ |𝐸⃗02 | ⋅ 𝑐𝑜𝑠[∢(𝐸⃗01 ; 𝐸⃗02 )]
Observăm că, dacă direcțiile de oscilație ale celor doi vectori sunt perpendiculare între ele,
termenul de interferență va avea valoarea nulă. În acest caz fenomenul de interferență nu mai
are loc.
De aici rezultă o primă condiție pentru a obține fenomenul de interferență: proiecția vectorului
⃗ 01 ) a uneia dintre unde pe direcția vectorului intensitate a
intensitate a câmpului electric (E
⃗ 02 ) a celeilalte unde trebuie să fie nenulă.
câmpului electric (E
A doua condiție de interferență
Ne referim acum la termenul 𝑐𝑜𝑠(𝛷1 − 𝛷2 ) din expresia (2.47) care poate fi explicitat astfel:
2𝜋 2𝜋
𝑐𝑜𝑠(𝛷1 − 𝛷2 ) = 𝑐𝑜𝑠 (𝜔1 ⋅ 𝑡 − ⋅ 𝑟1 − 𝜔2 ⋅ 𝑡 + ⋅ 𝑟 + 𝜑)
𝜆1 𝜆2 2
𝑟1 𝑟2
  = 𝑐𝑜𝑠 [2𝜋(𝜈1 − 𝜈2 ) ⋅ 𝑡 − 2𝜋 ⋅ ( − ) + 𝜑]
𝜆1 𝜆2
În domeniul optic, frecvența undelor electromagnetice este cuprinsă între 1014 și 1016 Hz. De
exemplu, culorii verde îi corespunde frecvența 5.5·1014 Hz, iar culorii galben îi corespunde
frecvența 5.1·1014 Hz. Diferența dintre cele două frecvențe este de 4·1013 Hz, adică 40 THz.
Acest lucru însemnă că termenul de interferență oscilează (ca valoare absolută) cu această
frecvență (în general, pentru domeniul optic, frecvența termenului de interferență este de
ordinul terahertzilor). Aceste frecvențe sunt foarte ridicate și dificil de „urmărit” cu
echipamentele electronice, ceea ce înseamnă că mărimea corespunzătoare termenului de
interferență este detectată ca o medie în timp, fenomenul de interferență fiind imposibil de
perceput.
Acest fapt conduce la o a doua condiție pentru punerea în evidență a fenomenului de
interferență, aceea ca undele care interferă să aibă aceeași frecvență (sau, corespunzător,
aceeași lungime de undă).
A treia condiție de interferență
Dacă drumurile optice r1 și r2 sunt funcții ce depind de timp (de exemplu, dacă sursele sunt în
mișcare), atunci tabloul de franje de interferență se schimbă în timp, nu este stabil și ca urmare
interferența nu poate fi pusă în evidență.
De aici rezultă a treia condiție pentru obținerea fenomenului de interferență, și anume aceea ca
diferența de fază dintre cele două unde să fie constantă în timp.

3
Tabloul de interferență
Dacă cele două unde considerate mai sus au aceeași direcție de polarizare (ceea ce
înseamnă că 𝐸⃗01 ⋅ 𝐸⃗02 = |𝐸⃗01 | ⋅ |𝐸⃗02 |) și aceeași frecvență (deci aceeași lungime de undă),
atunci termenul de interferență I12 devine:

𝜀𝑜 2𝜋
𝐼12 =   √ ⋅ |𝐸⃗01 | ⋅ |𝐸⃗02 | ⋅ 𝑐𝑜𝑠 ( ⋅ (𝑟2 − 𝑟1 ) + 𝜑)
𝜇𝑜 𝜆

În acest caz particular, dacă diferența de fază inițială dintre cele două unde, 𝜑, variază în timp,
atunci și termenul de interferență va varia în timp – ceea ce înseamnă că interferența va fi
nestaționară (adică figura de interferență se schimbă în timp). Dacă diferența de fază inițială
nu depinde de timp, atunci interferența va fi staționară.
Dacă vom considera 𝜑 = 0 (fapt ce afectează doar deplasarea laterală a tabloului de
franje de interferență), atunci vom obține:

𝜀𝑜 2𝜋
𝐼12 =   √ ⋅ |𝐸⃗01 | ⋅ |𝐸⃗02 | ⋅ 𝑐𝑜𝑠 ( ⋅ (𝑟2 − 𝑟1 ))
𝜇𝑜 𝜆

În aceste condiții, putem avea următoarele cazuri particulare:

2𝜋
Caz I. dacă 𝑐𝑜𝑠 ( 𝜆 ⋅ (𝑟2 − 𝑟1 )) = 1 atunci:
2𝜋 𝜆
⋅ (𝑟2 − 𝑟1 ) = 𝑚 ⋅ 2𝜋 ⇒ 𝑟2 − 𝑟1 = 2𝑚 ⋅ 2  , 𝑚 = ±1, ±2. . . ∈ ℤ
𝜆

Intensitatea undelor va fi maximă:

1 o
Imax =  ( E01 + E02 )
2

2 o
Spunem că se obține un maxim de interferență când diferența de drum optic dintre cele două
unde este un număr par de semi-lungimi de undă.
Observaţie. În cazul de față am considerat că mediul de propagare este vidul, fapt ce înseamnă
că drumul optic coincide cu drumul geometric. Într-un caz mai general, când lumina se propagă
printr-un mediu cu indicele de refracție n, relația dintre drumul optic do și drumul geometric dg
este do = n·dg .
2𝜋
Caz II. dacă 𝑐𝑜𝑠 ( 𝜆 ⋅ (𝑟2 − 𝑟1 )) = −1 atunci:
2𝜋 𝜆
⋅ (𝑟2 − 𝑟1 ) = (2𝑚 + 1) ⋅ 𝜋 ⇒ 𝑟2 − 𝑟1 = (2𝑚 + 1) ⋅ 2  , 𝑚 = ±1, ±2. . . ∈ ℤ
𝜆

Intensitatea undelor va fi minimă:

4
 1 𝜀𝑜
𝐼𝑚𝑖𝑛 = √ (𝐸01 − 𝐸02 )2
2 𝜇𝑜

Spunem că se obține un minim de interferență când diferența de drum optic dintre cele două
unde este un număr impar de semi-lungimi de undă.
Observaţie.
Dacă 𝐸01 = 𝐸02 = 𝐸0 , atunci 𝐼1 = 𝐼2 = 𝐼𝑜 , și rezultă:
o
Imax = 2   E 2 = 4Io
o 0

𝐼𝑚𝑖𝑛 = 0

Exemple de dispozitive interferențiale. Dispozitivul Young

Acest tip de dispozitiv interferențial se bazează pe divizarea frontului de undă ce

provine de la o sursă coerentă de lumină, S. Acest lucru se realizează cu ajutorul unui paravan
opac în care au fost realizate două fante S1 și S2 foarte mici ca dimensiune, aflate la o distanță
d una de cealaltă, la rândul ei foarte mică.

Fig. 26. Dispozitivul Young.

Conform principiului lui Huygens, cele două fante din paravan devin surse secundare
de lumină, S1 și S2. Aceste surse se obțin prin divizarea frontului de undă care pleacă din sursa
S, deci ele sunt coerente.
Dacă distanța dintre fante d este mult mai mică decât distanța dintre paravan și ecran D,
diferența de drum optic este:
𝛥𝑙 =   𝑆2 𝐴 = 𝑑 ⋅ 𝑠𝑖𝑛(𝛼)
Pentru unghiuri foarte mici (cazul d << D) se poate face aproximația 𝑠𝑖𝑛(𝛼) = 𝑡𝑔(𝛼), unde:

5
 𝑂𝑃 𝑥
𝑡𝑔(𝛼) = =
𝐷 𝐷
De unde rezultă:
𝑥 𝐷
𝛥𝑙 = 𝑑 ⋅ 𝐷 ⇒ 𝑥 = 𝑑 ⋅ 𝛥𝑙 (2.48)

Relația (2.48) arată coordonata x ca funcție de diferența de drum optic. Corelăm această relație
cu discuția referitoare la condițiile de maxim sau minim de interferență și vom obține astfel
coordonatele x de pe ecran la care se obțin maximele și minimele de intensitate, rezultate ca
urmare a fenomenului de interferență.
Astfel, coordonatele la care se obțin maxime de interferență sunt:
𝐷𝜆
𝑥𝑀 = 𝑚 ⋅ , 𝑚 = 0, ±1, ±2. . . ∈ ℤ
𝑑

Minimele de interferență se obțin la coordonatele:

𝐷𝜆
𝑥𝑚 = (2𝑚 + 1) ⋅ 2⋅𝑑 , 𝑚 = 0, ±1, ±2. . . ∈ ℤ

Numărul m reprezintă ordinul maximului/minimului de interferență.

Distanța dintre două maxime sau minime consecutive se numește interfranjă și se notează cu
i. Interfranja este egală cu:
𝐷𝜆
𝑖 = 𝑥𝑚+1 − 𝑥𝑚 = 𝑑

În principiu, franjele de interferență iau forma unor hiperbole, însă pentru cazul d <<
D, tabloul de interferență este format din franje de forma unor linii paralele și echidistante.

Problema 1. În cazul unui dispozitiv Young se cunosc lungimea de undă λ = 546 nm, distanţa
dintre fante d = 0.12 mm şi distanţa dintre fante şi ecran D = 55 cm. Determinaţi interfranja
sistemului de franje care se obţine pe ecran.
Problema 2. În cazul unui dispozitiv Young distanţa dintre cele două fante este de 100 de ori
mai mare decât lungimea de undă utilizată. Determinaţi interfranja obţinută în cazul unui ecran
aflat la 50 cm de cele două fante.
Problema 3. În cazul unui dispozitiv Young se cunosc lungimea de undă λ = 500 nm, distanţa
dintre fante d = 1.2 mm şi distanţa dintre fante şi ecran D = 5.4 m. Determinaţi distanţa între
două franje întunecate consecutive.
Problema 4. În cazul unui dispozitiv Young se cunosc distanţa dintre fante d = 5 mm şi distanţa
dintre fante şi ecran D = 1 m. Pe ecran sunt suprapuse două sisteme de franje obţinute pentru
lungimile de undă λ1 = 480 nm şi λ2 = 600 nm. Care este distanţa pe ecran între franjele de
ordinul trei (m = 3) pentru cele două lungimi de undă?

6
Problema 5. Într-un experiment Young distanţa dintre fante este 0.5 mm şi lungimea de undă
a luminii utilizate este 600 nm. Dacă se doreşte o spaţiere a franjelor de 1 mm la ce distanţă
trebuie să se afle ecranul?
Problema 6. Într-un experiment Young să se determine m astfel încât maximul de ordinul m
pentru lumină roşie (λ = 780 nm) corespunde cu poziţia maximului de ordinul m+1 pentru
lumină verde (λ = 520 nm).