UNDE ELECTROMAGNETICE

1 Unde electromagnetice
Propagarea undelor electromagnetice este dată de ecuațiile lui Maxwell. Acestea statuează că un
câmp electric în schimbare produce un câmp magnetic și invers, iar cuplarea dintre cele două câmpuri
duce la generarea de unde electromagnetice. În 1887 Heinrich Hertz confirmă experimental existența
undelor electromagnetice care până atunci erau doar teoretic descrise de ecuațiile lui Maxwell. El a
folosit un oscilator realizat din două sfere mici din alamă lustruită, fiecare conectată la o bobină de
inducție și așezate la o distanță suficient de mică astfel încât să permită apariția scânteilor intre ele.
Hertz a motivat că, dacă ecuațiile lui Maxwell sunt corecte, undele electromagnetice pot fi transmise
în timpul fiecărei serii de scântei. Pentru a confirma acest lucru, Hertz a construit un receptor dintr-o
buclă de sârmă. La capetele buclei a atașat două sfere mici din alamă lustruită. Receptorul a fost
amplasat la câțiva metri de oscilator, Figura 1. Astfel prin apariția scânteilor intre sferele legate la bucla
receptorului, Hertz a demonstrat existența undelor electromagnetice produse de seria de scântei
produsă la oscilator. Hertz a demonstrat, de asemenea, că materialele conductoare reflectă undele
electromagnetice iar cele dielectrice permit trecerea undelor electromagnetice.

Figura 1 Experimentul lui Hertz din 1887.

Aplicațiile undelor electromagnetice sunt nenumărate: telecomunicații, control la distanță, radio

detecție (radarul), măsurători (de distanțe sau proprietăți de material), încălzire, medicină
(radiografiile, tratamente cu ajutorul undelor), etc. Câteva din aplicațiile undelor electromagnetice
sunt prezentate in Figura 2.

Figura 2 Exemple de aplicații ale undelor electromagnetice.

1
 UNDE ELECTROMAGNETICE

2 Ecuațiile lui Maxwell

Dacă mediul de propagare al undelor electromagnetice se consideră uniform (omogen) astfel încât 𝜀,
𝜇 si 𝜎 sunt constante, static 𝑣 = 0, lipsit de polarizație si magnetizație permanentă, 𝑃𝑝 = 0 și 𝑀𝑝 =
0, și lipsit de sarcini electrice libere, 𝜌𝑣 = 0, ecuațiile lui Maxwell reprezintă legile particulare ale
electromagnetismului [1] care stau la baza teoriei undelor electromagnetice:

𝜕𝐷 (1)
∇×𝐻 = 𝐽+ ,
𝜕𝑡

𝜕𝐵 (2)
∇×𝐸 =− ,
𝜕𝑡

∇ ∙ 𝐷 = 0, (3)

∇ ∙ 𝐵 = 0, (4)

𝐷 = 𝜀 ∙ 𝐸, (5)

𝐵 = 𝜇 ∙ 𝐻, (6)

𝐽 = 𝜎 ∙ 𝐸. (7)

Dacă ecuațiile lui Maxwell (1)-(7) se trec într-o singură variabilă se obțin ecuațiile caracteristice
undelor electromagnetice.

Astfel, dacă se aplică operatorul ∇ încă o dată ecuației (2) și se substituie conform ecuației (6) 𝐵 cu 𝐻,
rezultă:
𝜕
∇ × (∇ × 𝐸) = −𝜇 (∇ × 𝐻). (8)
𝜕𝑡
Substituind in ecuația (8) ∇ × 𝐻 cu ecuația (1) și înlocuind 𝐷 și 𝐽 conform ecuațiilor (5) și (7) rezultă:

𝜕 𝜕 𝜕𝐸 𝜕2𝐸 (9)
∇ × (∇ × 𝐸) = −𝜇 [𝜎 ∙ 𝐸 + (𝜀 ∙ 𝐸)] = −𝜇𝜎 − 𝜇𝜀 2 .
𝜕𝑡 𝜕𝑡 𝜕𝑡 𝜕𝑡
Ținând cont de identitatea vectorială:

2 (10)
∇ × (∇ × 𝐴) = ∇(∇ ∙ 𝐴) − (∇) 𝐴 = ∇(∇ ∙ 𝐴) − ∆𝐴,
din ecuația (9) rezultă:

𝜕𝐸 𝜕2𝐸 (11)
∆𝐸 − ∇(∇ ∙ 𝐸) = 𝜇𝜎 + 𝜇𝜀 2 .
𝜕𝑡 𝜕𝑡
Aplicând același raționamente ecuației (1) se obține:

𝜕𝐷 𝜕 𝜕𝐻 𝜕2𝐻 (12)
∇ × (∇ × 𝐻) = ∇ × 𝐽 + ∇ × = 𝜎(∇ × 𝐸) + 𝜀 (∇ × 𝐸) = −𝜇𝜎 − 𝜇𝜀 2 .
𝜕𝑡 𝜕𝑡 𝜕𝑡 𝜕𝑡
Ținând cont de identitatea vectorială (10) și ecuația (4) rezultă:

2
 UNDE ELECTROMAGNETICE

𝜕𝐻 𝜕2𝐻 (13)
∆𝐻 = 𝜇𝜎 + 𝜇𝜀 2 .
𝜕𝑡 𝜕𝑡
Ecuațiile (11) și (13) reprezintă ecuațiile undelor sub formă generală in 𝐸 și 𝐻:

𝜕𝐻 𝜕2𝐻
∆𝐻 = 𝜇𝜎 + 𝜇𝜀 2
𝜕𝑡 𝜕𝑡 . (14)
𝜕𝐸 𝜕2𝐸
∆𝐸 − ∇(∇ ∙ 𝐸) = 𝜇𝜎 + 𝜇𝜀 2
{ 𝜕𝑡 𝜕𝑡

In funcție de proprietățile mediului de propagare, sistemul de ecuații al undelor electromagnetice se

poate particulariza pentru mediul dielectric perfect, 𝜎 = 0 și lipsit de sarcini electrice libere, 𝜌𝑣 = 0:

𝜕2𝐻
∆𝐻 = 𝜇𝜀
𝜕𝑡 2 , (15)
𝜕2𝐸
∆𝐸 = 𝜇𝜀 2
{ 𝜕𝑡
𝜕𝐷
sau pentru mediul conductor perfect 𝜀 = 0 fără curenți de deplasare = 0:
𝜕𝑡

𝜕𝐻
∆𝐻 = 𝜇𝜎
𝜕𝑡 . (16)
𝜕𝐸
∆𝐸 = 𝜇𝜎
{ 𝜕𝑡
1
Se definește lungimea de undă ca produsul dintre viteza de propagare 𝑣 a undei și perioada 𝜏 = 𝑓:

𝑣
𝜆 = 𝑣𝜏 = (17)
𝑓
In funcție de lungimea de undă sau frecvență undele se clasifică conform Figura 3.

Figura 3 Clasificarea undelor electromagnetice.

3
 UNDE ELECTROMAGNETICE

3 Unda electromagnetică plană in mediul dielectric perfect

Dacă se consideră un emițător punctiform, suprafața de undă formată in jurul acestuia este sferică. La
distanțe mari de emițător se obține caracterul de undă electromagnetică plană deoarece sfera se
poate aproxima cu un plan perpendicular pe direcția razei r care este totodată și direcția de propagare
𝐸 ⊥ 𝐻, Figura 4.

Figura 4 Caracterul de undă plană.

Se consideră sistemul de coordonate cartezian din Figura 4 in care 𝐸 are componentă doar după axa
0y iar 𝐻 doar după axa 0z, 0x fiind direcția de propagare (18).

𝐸 = 1𝑥 𝐸𝑦
𝐻 = 1𝑧 𝐻𝑧 , (18)
𝑆 =𝐸×𝐻

unde 𝑆 este vectorul Poynting sau direcția de propagare a undei.

In cazul undei plane din Figura 4, 𝐻𝑥 = 0, 𝐻𝑦 = 0, 𝐸𝑥 = 0 și 𝐸𝑧 = 0. Deoarece componentele 𝐻𝑧 =

𝜕 𝜕
𝑓(𝑥, 𝑡) și 𝐸𝑦 = 𝑔(𝑥, 𝑡) implică 𝜕𝑦 = 0 și 𝜕𝑧 = 0, pe baza definiției operatorului Laplace din ecuația (15)
rezultă:

𝜕 2 𝐻𝑧 𝜕 2 𝐻𝑧 𝜕 2 𝐻𝑧 1 𝜕 2 𝐻𝑧
= 𝜇𝜀 = 2
𝜕𝑥 2 𝜕𝑡 2 ↔ 𝜕𝑥 2 𝑣 𝜕𝑡 2 , (19)
2 2 2
𝜕 𝐸𝑦 𝜕 𝐸𝑦 𝜕 𝐸𝑦 1 𝜕 2 𝐸𝑦
{ 𝜕𝑥 2 = 𝜇𝜀 𝜕𝑡 2 { 𝜕𝑥 2 = 𝑣 2 𝜕𝑡 2
1
Unde 𝑣 = este viteza de propagare a undei in mediul dielectric perfect. In cazul in care mediul de
√𝜇𝜀
𝐻 1 𝐹
propagare este vid sau aer, 𝜇 = 𝜇0 = 4 ∙ 𝜋 ∙ 10−7 𝑚 și 𝜀 = 𝜀0 = 4∙𝜋∙9∙109 𝑚 viteza de propagarea a
undei este egală cu viteza luminii:

4
 UNDE ELECTROMAGNETICE

m (20)
𝑣 = 𝑐 = 299 792 450 .
s
Lungimea de undă se exprimă conform ecuației (17) funcție de frecvență și proprietățile de material
ale mediului dielectric:

𝑣 1 (21)
𝜆 = 𝑣𝜏 = =
𝑓 𝑓 √𝜀𝜇
Undele electromagnetice se transmit de obicei sub formă de trenuri sau pachete de undă care iau
forma unor semnale periodice in timp si spațiu, Figura 5.

Figura 5 Forme de unde electromagnetice in timp și spațiu.

Analiza armonica sau spectrala este utilizată in studiul undelor electromagnetice. Aceasta constă in
descompunerea trenurilor de undă cu ajutorul seriilor Fourier in mărimi sinusoidale prin utilizarea
superpoziției.

𝑓(𝑥) = 𝐴0 + ∑ √2𝐴𝑘 sin(𝑞𝜔𝑡 + 𝜑𝑞 ) (22)

𝑘=1

unde 𝐴0 este componenta continuă (in cazul undelor electromagnetice 0), 𝐴𝑞 valoarea efectivă a
armonicei de ordin q, 𝜔 pulsația fundamentală și 𝜑𝑞 faza inițială a armonicei de ordin q.

In cazul undelor electromagnetice reprezentarea armonică se face frecvent sub forma [2]:

𝐻𝑧 (𝑥, 𝑡) = 𝐻𝑧0 sin(𝜔𝑡 − 𝑘𝑥 + 𝜑)

{ . (23)
𝐸𝑦 (𝑥, 𝑡) = 𝐸𝑦0 sin(𝜔𝑡 − 𝑘𝑥 + 𝜑)

unde 𝐻𝑧0 și 𝐸𝑦0 sunt amplitudinile câmpurilor, 𝜔 este pulsația armonicii 𝑞, 𝑥 distanța față de originea
sistemului de coordonate in cazul undei plane (Figura 4) de armonică 𝑞 funcție de care se scriu
componentele câmpului, 𝑘 este numărul de undă iar 𝜑 este unghiul de fază care depinde de originea
sistemului de coordonate ales si de originea de timp.

Dacă se admite că unda electromagnetică este in regim periodic sinusoidal și are pulsația 𝜔 = 2𝜋𝑓,
unde 𝑓 este frecvența de oscilație a undei plane, sistemul de ecuații (19) se poate transcrie din
𝜕
domeniul timp in complex prin înlocuirea termenul 𝜕𝑡 se înlocuiește cu 𝑗𝜔:

5
 UNDE ELECTROMAGNETICE

𝜕 2 𝐻𝑧
= 𝑗𝜔 𝑗𝜔 𝜇𝜀𝐻𝑧
𝜕𝑥 2 , (24)
𝜕 2 𝐸𝑦
{ 𝜕𝑥 2 = 𝑗𝜔 𝑗𝜔 𝜇𝜀𝐸𝑦

Soluția generală a ecuației (24) se poate scrie sub forma:

𝐻𝑧 (𝑥, 𝑡) = 𝑓(𝑥 − 𝑣𝑡) + 𝑓(𝑥 + 𝑣𝑡)

{ . (25)
𝐸𝑦 (𝑥, 𝑡) = 𝑔(𝑥 − 𝑣𝑡) + 𝑔(𝑥 + 𝑣𝑡)

unde 𝑓(𝑥 − 𝑣𝑡) și 𝑔(𝑥 − 𝑣𝑡) reprezintă componentele undelor directe iar 𝑓(𝑥 + 𝑣𝑡) și 𝑔(𝑥 + 𝑣𝑡)
reprezintă componentele undelor inverse.

Se consideră ecuația diferențială:

𝜕 2 𝐻𝑧 (26)
= 𝑗𝜔 𝑗𝜔 𝜇𝜀𝐻𝑧 ,
𝜕𝑥 2
ca ecuație de referință. Ecuația caracteristică este:

𝑝2 = 𝑗𝜔 𝑗𝜔 𝜇𝜀, (27)

cu soluția caracteristică:

𝑝12 = ∓𝑗𝜔 √𝜇𝜀. (28)

Astfel soluția ecuației diferențiale (26) se scrie sub forma:

𝐴𝑒 −𝑗𝜔 √𝜇𝜀𝑥 𝐵𝑒 𝑗𝜔 √𝜇𝜀𝑥 (29)

𝐻𝑧 = 𝐴𝑒 𝑝1 𝑥 + 𝐵𝑒 𝑝2 𝑥 = + .
𝑢𝑛𝑑𝑎 𝑑𝑖𝑟𝑒𝑐𝑡ă ⏟
⏟ 𝑢𝑛𝑑𝑎 𝑖𝑛𝑣𝑒𝑟𝑠ă
Dacă se consideră un mediu infinit, există doar undă directă:

𝐻𝑧 = 𝐴𝑒 −𝑗𝜔 √𝜇𝜀𝑥 . (30)

Dacă amplitudinea inițială a undei este 𝐻𝑧0 ecuația (30) ia forma

𝐻𝑧 = 𝐻𝑧0 𝑒 −𝑗𝜔 √𝜇𝜀𝑥 . (31)

Pentru determinarea componentei 𝐸𝑦 se pornește de la ecuația (31) și ecuația (1) scrisă pentru unda
plană. Ecuațiile (1) scrisă pentru unda plană iau următoarea formă:

1𝑥 1𝑦 1𝑧
𝜕𝐷 𝜕(1𝑥 0 + 1𝑦 𝐸𝑦 + 1𝑧 0) 𝜕𝐻𝑧 𝜕𝐸𝑦
∇×𝐻 = ↔ || 𝜕 0 0 || = 𝜀 ↔− =𝜀 (32)
𝜕𝑡 𝜕𝑥 𝜕𝑡 𝜕𝑥 𝜕𝑡
0 0 𝐻𝑧

Înlocuind 𝐻𝑧 din ecuația (31) in ecuația (32) scrisă in complex rezultă:

6
 UNDE ELECTROMAGNETICE

𝜕𝐻𝑧 1 𝜕𝐻𝑧 1 𝜇
− = 𝑗𝜔𝜀 𝐸𝑦 ↔ 𝐸𝑦 = − =− (−𝑗𝜔 √𝜇𝜀) 𝐴𝑒 −𝑗𝜔 √𝜇𝜀𝑥 = √ 𝐴𝑒 −𝑗𝜔 √𝜇𝜀𝑥 (33)
𝜕𝑥 𝑗𝜔𝜀 𝜕𝑥 𝑗𝜔𝜀 𝜀

𝜇
𝐸𝑦 = √ 𝐻𝑧0 𝑒 −𝑗𝜔 √𝜇𝜀𝑥 (34)
𝜀

Raportul dintre 𝐸𝑦 și 𝐻𝑧 definește impedanța de undă a mediului:

𝐸𝑦 𝜇
=𝑍=√ (35)
𝐻𝑧 𝜀

In vid impedanța mediului are valoarea:

𝜇0
𝑍 = 𝑍0 = √ = 120𝜋 = 377 Ω (36)
𝜀0

In mediul dielectric perfect impedanța de undă este o mărime reală – rezistență.

Ecuațiile (48) și (51) se transcriu in mărimi sinusoidale:

𝐻𝑧 = 𝐻𝑧0 𝑒 −𝑗𝜔 √𝜇𝜀𝑥 → 𝐻𝑧 = 𝐻𝑧0 sin(𝜔𝑡 − 𝜔 √𝜇𝜀𝑥 + 𝜑)

{ 𝜇 𝜇 . (37)
𝐸𝑦 = √ 𝐻𝑧0 𝑒 −𝑗𝜔 √𝜇𝜀𝑥 → 𝐸𝑦 = √ 𝐻𝑧0 sin(𝜔𝑡 − 𝜔 √𝜇𝜀𝑥 + 𝜑)
𝜀 𝜀
Din identificarea cu relațiile (23) rezultă numărul de undă:

𝑘 = 𝜔√𝜀𝜇. (38)

Dacă se consideră originea de fază a undei 𝜑 = 0, viteza de propagare 𝑣 a undei se poate obține din
argumentul sinusului:

𝑑𝑥 1 (39)
𝜔𝑡 − 𝜔√𝜀𝜇 𝑥 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. → 𝜔√𝜀𝜇 𝑥 = 𝜔𝑡 − 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. → 𝑣 = = .
𝑑𝑡 √𝜀𝜇
Dacă una din componentele 𝐸 sau 𝐻 sunt zero, câmpul electromagnetic oscilează doar într-un plan.
Aceste unde se numesc liniar polarizate. La modul general o undă plană in mediul dielectric se
construiește din două componente perpendiculare polarizate, Figura 6.

Media pe o perioadă a densității de putere transmisă de vectorul Poynting este:

2 2 2
1 𝑇 𝐻𝑧0 𝜇 𝑍𝐻𝑧0 𝐸𝑦0 (40)
𝑆 = ∫ 𝐸𝑦 𝐻𝑧 𝑑𝑡 = √ = = .
𝑇 0 2 𝜀 2 2𝑍
Ecuația impedanței de undă (35) se poate pune sub forma:

2 2
𝜀𝐸𝑦0 𝜇𝐻𝑧0
2
𝜀𝐸𝑦0 2
= 𝜇𝐻𝑧0 ↔ = . (41)
2 2

Semnificația ecuației (41) este că densitatea energiei in câmp electric este egală cu densitatea energiei
in câmp magnetic.

7
 UNDE ELECTROMAGNETICE

Figura 6 Unda liniar polarizată.

Concluzii

 Unda electromagnetică plană in mediul dielectric nu se amortizează

 Componentele 𝐸 și 𝐻 oscilează in fază
 Unda plană transmite energii egale atât in câmp magnetic cât și in câmp electric

3.1.1 Reflexia și refracția undei plane in mediul dielectric

Ca și in cazul luminii, dacă unda plană lovește un semispațiu cu alte caracteristici de material, suferă o
reflexie și o refracție, Figura 7 a. Dacă unda directă nu este perpendiculară pe suprafața de separație
a celor două medii reflexia și refracția au loc după aceleași reguli ca și in cazul luminii.

a) b)
Figura 7 Unda electromagnetică la trecerea dintre două medii dielectrice cu proprietăți diferite.

𝜇 𝜇
Considerând mediile de propagare izotrope și omogene se notează cu 𝑍1 = √ 𝜀 1 și 𝑍2 = √ 𝜀 2
1 2

impedanțele de undă a celor două medii. La trecerea undei intre cele două medii frecvența rămâne
neschimbată dar se modifică viteza și lungimea de undă. Astfel dacă 𝑍1 < 𝑍2 viteza de propagare și
lungimea de undă scad in mediul 2 față de viteza de propagare și lungimea de undă in mediul 1, Figura
7 b.

Se definesc coeficienții de reflexie 𝑞𝐸 , 𝑞𝐻 și refracție 𝑝𝐸 , 𝑝𝐻 pentru fiecare din componentele

intensității câmpurilor electrice si magnetice (Figura 8 a și b.):

8
 UNDE ELECTROMAGNETICE

𝐸𝑟1 𝑍2 − 𝑍1
𝑞𝐸12 = = (42)
𝐸𝑑1 𝑍2 + 𝑍1

𝐻𝑟1 𝑍1 − 𝑍2
𝑞𝐻12 = = (43)
𝐻𝑑1 𝑍2 + 𝑍1

𝐸𝑑2 2𝑍2
𝑝𝐸12 = = (44)
𝐸𝑑1 𝑍2 + 𝑍1

𝐻𝑑2 2𝑍1
𝑝𝐻12 = = (45)
𝐻𝑑1 𝑍2 + 𝑍1

Dacă impedanțele de undă sunt egale (𝑍1 = 𝑍2 ) coeficienți de reflexie sunt nuli (𝑞𝐸 = 𝑞𝐻 ) și cei de
refracție sunt egali (𝑝𝐸 = 𝑝𝐻 = 1). Nu există undă reflectată.

Dacă impedanțele de undă sunt diferite există undă reflectată și pe baza relațiilor(42)-(45) se identifică
două situații, Figura 8 a și b.

a) b)
Figura 8 Unda electromagnetică la trecerea dintre două medii dielectrice cu proprietăți diferite.

3.1.2 Probleme
O unda electromagnetica plana uniformă având frecventa f = 50GHz si valoarea efectiva complexa
𝑉
E𝑑1 = 10𝑒 −𝑗𝑘1 𝑥 𝑚
se propaga in aer intalnind o placa dielectrica cu permitivitatea εp=4ε0 si
permeabilitatea μ0 ce ocupa semispațiul x>0. Sa se determine unda reflectată si unda transmisă
(refractată) si sa se reprezinte grafic componentele câmpului E și H.

Rezolvare:
Figura 8 a) corespunde situației descrise de problemă. Numerele de undă pentru cele două medii se
calculează conform relației (38):

4𝜋 ∙ 10−7 100𝜋 𝑟𝑎𝑑

𝑘1 = 2𝜋𝑓√𝜀0 𝜇0 = 2𝜋 ∙ 109 √ = .
4𝜋 ∙ 9 ∙ 10−9 3 𝑚

4 ∙ 4𝜋 ∙ 10−7 200𝜋 𝑟𝑎𝑑

𝑘2 = 2𝜋𝑓√4𝜀0 𝜇0 = 2𝜋 ∙ 109 √ = .
4𝜋 ∙ 9 ∙ 10−9 3 𝑚

In mediul 1 impedanța de undă este:

9
 UNDE ELECTROMAGNETICE

𝜇0
𝑍1 = 𝑍0 = √ = 120𝜋 = 377 Ω
𝜀0

𝐸1𝑑 𝐸1𝑑 10 −𝑗𝑘 10 −𝑗100𝜋𝑥 𝐴

𝑍1 = → 𝐻1𝑑 = = 𝑒 1= 𝑒 3
𝐻1𝑑 𝑍1 377 377 𝑚

In mediul 2 impedanța de undă este:

𝜇0 377
𝑍2 = √ = Ω
4𝜀0 2

Coeficienții de reflexie și refracție in câmp electric și magnetic se calculează cu ajutorul relațiilor (42)-
(45):

377
𝑍2 − 𝑍1 − 377 1
𝑞𝐸12 = = 2 =−
𝑍2 + 𝑍1 377 + 377 3
2
377
𝑍1 − 𝑍2 377 − 2 1
𝑞𝐻12 = = =
𝑍2 + 𝑍1 377 + 377 3
2
377
2𝑍2 2 2 2
𝑝𝐸12 = =
𝑍2 + 𝑍1 377 + 377 3
2
2𝑍1 2 ∙ 377 4
𝑝𝐻12 = = =
𝑍2 + 𝑍1 377 + 377 3
2

Amplitudinile undelor reflectate in mediul 1 se calculează din relațiile (42) și Error! Reference source
not found., iar componentele complexe ale undelor se obțin din înmulțirea cu argumentul 𝑒 −𝑗 𝑘1 :

10 −𝑗100𝜋𝑥 𝑉
𝐸𝑟1 = 𝑞𝐸12 𝐸𝑑1 → 𝐸𝑟1 = − 𝑒 3
3 𝑚

10 100𝜋 𝐴
𝐻𝑟1 = 𝑞𝐻12 𝐻𝑑1 → 𝐻𝑟1 = 𝑒 −𝑗 3 𝑥
3 ∙ 377 𝑚

Amplitudinile undelor transmise (refractate) in mediul 2 se calculează din relațiile (44) și (45), iar
componentele complexe ale undelor se obțin din înmulțirea cu argumentul 𝑒 −𝑗 𝑘2 :

2 200𝜋 𝑉
𝐸𝑑2 = 𝑝𝐸12 𝐸𝑑1 → 𝐸𝑑2 = ∙ 10𝑒 −𝑗 3 𝑥
3 𝑚
2 10 −𝑗200𝜋𝑥 𝐴
𝐻𝑑2 = 𝑝𝐻12 𝐻𝑑1 → 𝐻𝑑2 = ∙ 𝑒 3
3 377 𝑚

10
 UNDE ELECTROMAGNETICE

Pentru reprezentarea grafică a componentelor undelor se poate folosi programul Microsoft Excel fie
prin reprezentarea directă in complex a componentelor sau trecerea in domeniul timp. In figura de
mai jos sunt reprezentate componentele câmpului electric (transmise și reflectate).

11
 UNDE ELECTROMAGNETICE

4 Unda electromagnetică plană in mediul conductor perfect

Vectorii 𝐸 si 𝐻 se deduc din ecuațiile lui Maxwell pornind de la ipotezele (i) că in mediile conductoare
curentul de deplasare este neglijabil in comparație cu curentul de conducție și (ii) in cazul undelor
electromagnetice, mediile se consideră statice:

1𝑥 1𝑦 1𝑧
𝜕 𝜕 𝜕|
∇ × 𝐻 = 𝐽 ↔ || | = 𝜎(1𝑥 𝐸𝑥 + 1𝑦 𝐸𝑦 + 1𝑧 𝐸𝑧 ). (46)
𝜕𝑥 𝜕𝑦 𝜕𝑧
𝐻𝑥 𝐻𝑦 𝐻𝑧

𝜕 𝜕
In cazul undei plane 𝐻𝑥 = 0, 𝐻𝑦 = 0, 𝐸𝑥 = 0, 𝐸𝑧 = 0 si deoarece 𝐻𝑧 = 𝑓(𝑥, 𝑡) implică = 0 și =
𝜕𝑦 𝜕𝑧
0 din (46) rezultă:

𝜕𝐻𝑧
− = 𝜎𝐸𝑦 (47)
𝜕𝑥
𝜕
Din a doua ecuație a lui Maxwell pe baza ipotezei (ii) și a faptului că 𝐸𝑦 = 𝑔(𝑥, 𝑡) implică 𝜕𝑦 = 0 și
𝜕
𝜕𝑧
= 0 rezultă:

1𝑥 1𝑦 1𝑥𝑧
𝜕𝐵 𝜕𝐻 𝜕 𝜕𝐻 𝜕𝐸𝑦 𝜕𝐻𝑧
∇×𝐸 =− = −𝜇 ↔ || 0 0 || = −𝜇 𝜕𝑡 ↔ − 𝜕𝑥 = 𝜇 𝜕𝑡 (48)
𝜕𝑡 𝜕𝑡 𝜕𝑥
0 𝐸𝑦 0

Din relațiile (47) și (48) se calculează mărimile de stare 𝐸 si 𝐻 le undei electromagnetice. Aceste
reprezintă soluțiile unei ecuații de tip Helmholtz de gradul I in timp. Dacă relațiile (47) și (48) se
𝜕
transcriu in complex, termenul 𝜕𝑡 se înlocuiește cu 𝑗𝜔, unde 𝜔 = 2𝜋𝑓 este pulsația și 𝑓 este frecvența
de oscilație a undei plane. Rezultă astfel sistemul de ecuații:

𝜕𝐻𝑧
− = 𝜎𝐸𝑦
{ 𝜕𝑥 (49)
𝜕𝐸𝑦
− = 𝜇𝑗𝜔𝐻𝑧
𝜕𝑥

Diferențiind prima ecuație din sistemul (49) in raport cu x rezultă:

𝜕 2 𝐻𝑧 𝜕𝐸𝑦 𝜕 2 𝐻𝑧
− = 𝜎 ↔ = 𝑗𝜔𝜇𝜎𝐻𝑧 (50)
𝜕𝑥 2 𝜕𝑥 𝜕𝑥 2

Ecuația caracteristică a ecuație diferențiale (50) este:

𝑝2 = 𝑗𝜔𝜇𝜎 (51)

cu soluția caracteristică:

12
 UNDE ELECTROMAGNETICE

𝜔𝜇𝜎
𝑝12 = ∓√𝑗𝜔𝜇𝜎 = ∓√ (1 + 𝑗) (52)
2

𝜔𝜇𝜎
Dacă se notează cu 𝛼 = √ 2
, soluția ecuației (50) devine:

𝐻𝑧 = 𝐶1 𝑒 −∝(1+𝑗)𝑥 + 𝐶2 𝑒 ∝(1+𝑗)𝑥 , (53)

unde 𝐶1 𝑒 −∝(1+𝑗)𝑥 reprezintă unda directă iar 𝐶2 𝑒 ∝(1+𝑗)𝑥 reprezintă unda inversă.

Dacă spațiul conductor se consideră infinit extins atunci nu există undă inversă. Astfel 𝐶2 𝑒 ∝(1+𝑗)𝑥 =
0, de unde rezultă 𝐶2 = 0 și ecuația undei devine:

𝐻𝑧 = 𝐶1 𝑒 −∝(1+𝑗)𝑥 = 𝐶1 𝑒 −∝𝑥 𝑒 −𝑗∝𝑥 (54)

Se notează cu 𝐻0 𝑒 𝑗𝜔𝑡 intensitatea câmpului magnetic in complex la x=0 (𝐻0 este amplitudinea
câmpului magnetic). Astfel 𝐶1 = 𝐻0 𝑒 𝑗𝜔𝑡 iar din ecuația (54) rezultă:

𝐻𝑧 = 𝐻0 𝑒 −∝𝑥 𝑒 𝑗(𝜔𝑡−∝𝑥) (55)

In valori instantanee ecuația (55) se scrie:

𝐻𝑧 = 𝐻0 𝑒 −∝𝑥 𝑠𝑖𝑛(𝜔𝑡−∝ 𝑥) (56)

Din ecuația (47) se deduce componenta câmpului electric:

1 𝜕𝐻𝑧 𝐻0
𝐸𝑦 = − = − [−∝ 𝑒 −∝𝑥 𝑠𝑖𝑛(𝜔𝑡−∝ 𝑥)−∝ 𝑒 −∝𝑥 𝑐𝑜𝑠(𝜔𝑡−∝ 𝑥)]
𝜎 𝜕𝑥 𝜎
∝ 𝐻0 𝑒 −∝𝑥
= [𝑠𝑖𝑛(𝜔𝑡−∝ 𝑥) + 𝑐𝑜𝑠(𝜔𝑡−∝ 𝑥)] (57)
𝜎
−∝𝑥
∝ √2𝐻0 𝑒 𝜋
= 𝑠𝑖𝑛 (𝜔𝑡−∝ 𝑥 + )
𝜎 4

Soluția ecuație undei in mediul conductor este:

𝐻𝑧 = 𝐻0 𝑒 −∝𝑥 sin(𝜔𝑡−∝ 𝑥)
{ ∝ √2𝐻0 𝑒 −∝𝑥 𝜋 (58)
𝐸𝑦 = 𝑠𝑖𝑛 (𝜔𝑡−∝ 𝑥 + )
𝜎 4

Se observă din sistemul de ecuații (58) că ambele mărimi 𝐻𝑧 și 𝐸𝑦 sunt amortizate cu 𝑒 −∝𝑥 , iar 𝐸𝑦 este
𝜋
defazat înainte față de 𝐻𝑧 cu 4 . Componenta câmpului magnetic 𝐻𝑧 scade cu 𝑒 −∝𝑥 de-a lungul axei x,
a se vedea Figura 9.

13
 UNDE ELECTROMAGNETICE

Figura 9 Pătrunderea undei plane in mediul conductor (reprezentarea undei in mediul conductor este deformată,
atenuarea este in realitate mult mai puternică).

1 𝐻0
Pentru 𝑥 = ∝ amplitudinea undei in H devine 𝑒
.

Se definește adâncimea de pătrundere δ ca distanța de la suprafața conductorului la care amplitudinea

câmpului scade la a e-a parte din valoarea pe care o are la suprafața conductorului.

1 2 1
𝛿= =√ =√ (59)
∝ 𝜔𝜇𝜎 𝜋𝑓𝜇𝜎

Viteza de propagare a undei in mediul conductor se obține din derivarea in raport cu timpul a
𝑑
argumentului ecuației (56) 𝜔𝑡−∝ 𝑥 = 𝑐𝑜𝑛𝑠./ 𝑑𝑡:

𝑑𝑥 𝜔 2 2𝜔
𝑣= = = 𝜔√ =√ (60)
𝑑𝑡 𝛼 𝜔𝜇𝜎 𝜇𝜎

Din relația (60) se definește lungimea de undă in mediul conductor:

𝑣 1 2𝜋𝑓 2 2𝜋
𝜆 = 𝑣𝑇 = = √ = 2𝜋√ = (61)
𝑓 𝑓 𝜇𝜎 2𝜋𝑓𝜇𝜎 𝛼

Din relațiile (59), (60) și (61) se pot exprima viteza undei si lungimea de undă funcție de adâncimea de
pătrundere:

𝑣 = 𝜔𝛿 (62)

𝜆 = 2𝜋𝛿 (63)

Conform Figura 9 (deși intensitatea câmpului magnetic nu este reprezentată la scară) atenuarea
câmpului in mediul conductor este foarte puternică. Raportul dintre două maxime consecutive 𝐻1 și
𝐻2 aflate la distanța 𝜆 este dat de:

14
 UNDE ELECTROMAGNETICE

𝐻1 𝑒 −∝𝑥
= −∝(𝑥+𝜆) = 𝑒 𝜆∝ (64)
𝐻2 𝑒

Din (61) rezultă 𝜆 ∝= 2𝜋. Dacă se înlocuiește 𝜆 ∝ in relația (64) rezultă:

𝐻1
= 𝑒 2𝜋 ≅ 600 (65)
𝐻2

4.1.1 Ecrane electromagnetice

Un ecran electromagnetic, Figura 10, reprezintă o barieră metalică plasată intre două regiuni ale
spațiului cu scopul de a controla câmpurile electrice și magnetice dintr-o zonă într-alta.

a) b)
Figura 10 Rolul ecranelor electromagnetice: a) protejarea împotriva radiației electromagnetice; b) atenuarea radiației
electromagnetice produsă de o sursă perturbatoare – dispozitiv electric sau electronic.

Factorul de ecranare stabilește legătura dintre intensitatea câmpului din interiorul unui ecran și cea
din exteriorul ecranului. In cazul câmpurilor electrice și magnetice se definește factorul de ecranare
𝑄:

𝐸𝑖 𝐻𝑖
= 𝑄𝐸 , = 𝑄𝐻 (66)
𝐸𝑒 𝐻𝑒

unde, 𝐸𝑖 și 𝐻𝑖 sunt câmpurile electrice și magnetic din interiorul ecranului iar𝐸𝑒 și 𝐻𝑒 sunt câmpurile
electrice și magnetic din exteriorul ecranului.

In practică se lucrează cu factorul de atenuare:

1
𝑎 = ln [𝑁𝑒𝑝𝑒𝑟]
𝑄
(67)
1
𝑎 = 20 log [𝑑𝐵]
|𝑄|

Ecranele se pot clasifica in funcție de câmpurile perturbatoare in care lucrează:

 Câmpuri statice:
o Electrostatice → Ecrane electrice
o Magnetostatice → Ecrane magnetice
 Câmpuri cvasistaționare
o Electrice → Ecrane electrice
o Magnetice → Ecrane electrice

15
 UNDE ELECTROMAGNETICE

 Câmpuri variabile (nestaționare):

o Unde electromagnetice → Ecrane electromagnetice
Câteva exemple de ecrane electromagnetice sunt prezentate in Figura 11. Acestea se utilizează pentru
protecția echipamentelor electrice și electronice cât și a ființelor vii împotriva interferențelor sau
radiație câmpului electromagnetic.

Figura 11 Exemple de ecrane electromagnetice.

4.1.2 Ecranarea câmpurilor staționare

4.1.2.1 Câmpuri electrostatice
Daca un ecran metalic ce formează o suprafață închisă se introduce in câmp electrostatic sarcinile
electrice din materialul ecranului se redistribuie conducând la anularea câmpului electric rezultant din
interior. Acest fenomen se explică prin faptul că sarcinile electrice din interiorul unui corp metalic se
resping și se plasează în final la suprafața acestuia într-o stare de echilibru electrostatic - potențial
electric constant [3]. La suprafața conductorilor în echilibru electrostatic câmpul electric este orientat
totdeauna normal la suprafață, iar suprafață conductorilor este o suprafață echipotențială. Astfel,
câmpul electric în interiorul conductorului este egal cu zero (deoarece la interior nu există sarcini
electrice), iar potențialul este constant fiind egal cu cel de la suprafața conductorului.

Dacă de exemplu o sferă metalică goală este introdusă într-un câmp electrostatic din legea fluxului
electric se pot calcula intensitatea câmpurilor din interiorul și exteriorul sferei.

𝐸𝑖 = 0
𝜌𝑠 (68)
𝐸𝑒 =
𝜀0

Astfel factorul de atenuare al unui ecran conductor lipsit de îmbinări tinde la infinit:

𝑎𝐸 = ∞. (69)

Dacă sfera este dielectrică are proprietăți de ecranare, datorită refracției liniilor câmpului electric:

16
 UNDE ELECTROMAGNETICE

𝐸𝑡1 = 𝐸𝑡2
𝐸𝑛1 𝜀𝑟2 (70)
=
𝐸𝑛2 𝜀𝑟1

Ecranarea electrostatică se realizează cu ajutorul unui înveliș metalic închis format din foițe, plase sau
rețele de materiale conductoare – cușca Faraday, Figura 11. Cușca Faraday realizează o suprafață
echipotențială cu potențialul egal cu cel al pământului dacă cușca (ecranul) este legată la pământ. In
interiorul ecranului intensitatea câmpului electrostatic este nulă. Ecranarea in câmp electrostatic
utilizând cușca Faraday se aplică frecvent la testele, protecția umană și protecția echipamentelor
electrice la înaltă tensiune.

4.1.2.2 Câmpuri magnetostatice

Câmpurile magnetostatice pot fi ecranate prin învelișuri de permeabilitate magnetică ridicată.
Datorită refracției liniilor de câmp la suprafața de separație a celor două medii fluxul magnetic va
circula in principal prin pereții ecranului.

𝐻𝑡1 = 𝐻𝑡2
𝐻𝑛1 𝜇𝑟2 (71)
=
𝐻𝑛2 𝜇𝑟1

factorul de atenuare al ecranului este dat de:

𝐻𝑒
𝑎𝐻 = ln [𝑁𝑒𝑝𝑒𝑟] (72)
𝐻𝑖

Comparativ cu ecranarea electrostatică, acest tip de ecranare nu este completă și depinde de grosimea
și permeabilitatea materialului de ecranare. Cu cât acești parametrii sunt mai mari cu atât ecranarea
este mai eficientă.

4.1.3 Ecranarea câmpurilor cvasistaționare

Câmpurile cvasistaționare variază lent in timp astfel încât o modificare a câmpului se face simțită peste
tot simultan. Aceste câmpuri reprezintă in timp o succesiune de câmpuri staționare cu aceiași
distribuție in spațiu (𝐸(𝑥, 𝑦, 𝑧), 𝐻(𝑥, 𝑦, 𝑧)). Termenul de lent variabil este relativ comparativ cu
distanța față de dispozitivul sursă de câmp (de exemplu, antena). Dacă receptorul se găsește in zona
apropiată a unei antene recepționează un câmp cvasistaționar:

 Antenă liniară (câmp electric cvasistaționar),

 Antenă cadru (câmp magnetic cvasistaționar).

Ecranarea câmpurilor electrice cvasistaționare cu ajutorul carcaselor metalice are loc similar
câmpurilor electrostatice prin redistribuirea sarcinilor.

Câmpurile magnetice cvasistaționare se ecranează similar cu cele magnetostatice cu ajutorul

materialelor feromagnetice. Câmpul magnetic variabil in timp induce curenți prin pereții ecranului
care la rândul lor induc un câmp magnetic de reacție care se combină cu câmpul magnetic variabil
rezultând un câmp cu intensitate mai mică.

17
 UNDE ELECTROMAGNETICE

Carcasele care nu sunt perfect conductoare sunt bune cuști Faraday, atâta timp cât sarcinile electrice
se pot redistribui suficient de repede pentru a anula câmpurile interne. Cele mai multe incinte metalice
fără orificii semnificative asigură o protecție excelentă împotriva câmpului electric pe o gamă largă de
frecvențe.

O incintă ideală ecranată, ca in Figura 10, cu conductivitate infinită și fără întreruperi, ar izola perfect
(electric). Chiar și o incintă cu conductivitate finită, dar ridicată (de exemplu, cupru, aluminiu sau oțel),
ar asigura o izolare perfectă în majoritatea aplicațiilor practice dacă nu sunt prezente îmbinării, orificii
sau căi de acces ale cablurilor electrice. In practică, o astfel de incintă este greu de realizat pentru
dispozitivele electrice și electronice, deoarece ar fi imposibil de interacționat din punct de vedere
electric cu interiorul.

Pentru realizarea optimală a răcirii și accesului cablurilor pot rezulta incinte precum cea din Figura 12
a) dar care sunt total ineficiente din punct de vedere al ecranării – plăcile sunt la potențiale diferite.
In practică aceste incite se proiectează in așa fel încât deschiderile și căile de acces ale cablurilor să nu
realizeze interferențe semnificative dintr-o parte la alta dar in același timp să permită o răcire și un
acces eficient la dispozitivul din interior. Dacă ecranul este realizat din plăci multiple acestea se
conectează intre ele pentru a le aduce la același potențial, Figura 12 b). Distanța dintre placi și
dimensiunea deschizăturilor se proiectează in așa fel încât a să fie mai mici decât lungimea de undă a
componentei intensității câmpului electric critic pentru buna funcționare a dispozitivului sau și a
componentei ce are efecte nocive asupra expunerii umane Figura 12 b).

a) b)
Figura 12 Exemple de ecranare in câmp electric cvasistaționar: a) ecran ineficient dar cu răcire și acces optimal; b) ecran
eficient.

Pentru ca incinta să furnizeze ecranare, curenții induși pe suprafața conductoare trebuie să poată
curge fără probleme. Din fericire orificiile (deschizăturile) cu dimensiuni maxime care sunt mult mai
mici decât o lungime de undă oferă o impedanță foarte mică fluxului de curenți pe o suprafață
ecranului. Din acest motiv, dacă este necesar să se asigure o anumită cantitate de deschizături pe
suprafață (de exemplu pentru fluxul de aer), se recomandă realizarea mai multor deschideri mici decât
mai puține dar mari, Figura 12 b).

4.1.4 Ecranarea câmpurilor nestaționare (unde electromagnetice)

La distanță mare, indiferent de tipul antenei câmpul electromagnetic este nestaționar. Câmpul
magnetic solenoidal al undei electromagnetice se compune din undele incidente, reflectate și
refractate. In interiorul ecranelor metalice intensitatea câmpului electric tinde spre zero conform
ecuației (58) datorită valorii ridicate a conductivității electrice.

18
 UNDE ELECTROMAGNETICE

Unda incidentă 𝐸𝑖 generează curenții 𝐽𝑖 = 𝜎𝐸𝑖 in pereții conductori. Acești curenți generează la rândul
lor un câmp magnetic de reacție 𝐻𝑟 care prin inducție electromagnetică generează un câmp electric
de reacție 𝐸𝑟 . (𝐻𝑟 , 𝐸𝑟 ) formează împreună unda electromagnetică reflectată. Soluția ecuației undelor
permite calculul eficacității ecranului.

In regim permanent (stabilizat) câmpul din exterior este format din suprapunerea undei incidente și a
undei reflectate. In materialul ecranului, câmpul electric incident si cel reflectat se compensează
reciproc.

𝑖 𝑟
𝐸 =𝐸 +𝐸
(73)
𝑖 𝑟
𝐻 = 𝐻 +𝐻

Metoda impedanțelor poate fi utilizată pentru calculul eficacității ecranelor plane. Se consideră
ecranul din Figura 13.

Figura 13 Ecran electromagnetic plan

Considerând mediul 2 conductor iar mediile 1 și 3 vid, impedanțele de undă a celor 3 medii sunt:

𝜇𝑜
𝑍1 = 𝑍3 = √ = 377Ω
𝜀0
(74)
𝐸𝑦
𝑍2 =
𝐻𝑧

Impedanța de undă a mediului conductor nu mai este o mărime reală ci una complexă.

Considerând câmpul magnetic ca origine de fază (t=0), la superfața ecranului ecuația (55) devine:

𝐻𝑧 = 𝐻0 𝑒 −∝𝑥 (75)

Intensitatea câmpului electric se calculează pe baza ecuațiilor(75) și (57):

19
 UNDE ELECTROMAGNETICE

∝ √2 𝑗𝜋
𝐸𝑦 = 𝐻0 𝑒 −∝𝑥 𝑒 4 (76)
𝜎

Astfel impedanța de undă a ecranului devine:

∝ √2 𝑗𝜋 ∝
𝑍2 = 𝑒 4 = (1 + 𝑗) (77)
𝜎 𝜎

∝ √2 𝜔𝜇𝜎 √2 𝜔𝜇 (78)
|𝑍2 | = =√ =√
𝜎 2 𝜎 𝜎

Se definesc coeficienții de reflexie 𝑞𝐸 , 𝑞𝐻 și refracție 𝑝𝐸 , 𝑝𝐻 identic cu ecuațiile (42)-(45) pentru

componentele intensității câmpurilor electrice si magnetice ce trec prin mediile definite in Figura 13:

𝑍2 − 𝑍1
𝑞𝐸12 = (79)
𝑍2 + 𝑍1

𝑍1 − 𝑍2
𝑞𝐻12 = (80)
𝑍2 + 𝑍1

2𝑍2
𝑝𝐸12 = (81)
𝑍2 + 𝑍1

2𝑍1
𝑝𝐻12 = (82)
𝑍2 + 𝑍1

𝑍3 − 𝑍2 (83)
𝑞𝐸23 =
𝑍2 + 𝑍1

𝑍2 − 𝑍3 (84)
𝑞𝐻23 =
𝑍2 + 𝑍3

2𝑍3 (85)
𝑝𝐸23 =
𝑍2 + 𝑍3

2𝑍2 (86)
𝑝𝐻23 =
𝑍2 + 𝑍3

Valorile intensităților câmpului electromagnetic transmise din mediul 1 in mediul 2 sunt:

2𝑍2 2𝑍2
𝐸2 = 𝑝𝐸12 𝐸1 = 𝐸1 = 𝐸 (87)
𝑍2 + 𝑍1 𝑍2 + 𝑍1 𝑖

2𝑍1 2𝑍1
𝐻2 = 𝑝𝐻12 𝐻1 = 𝐻1 = 𝐻 (88)
𝑍2 + 𝑍1 𝑍2 + 𝑍1 𝑖

La traversarea ecranului din mediul 2 in mediul 3 unda electromagnetică suferă o a doua refracție:

4𝑍2 𝑍3 4𝑍2 𝑍3
𝐸𝑡 = 𝐸3 = 𝑝𝐸23 𝐸2 = 𝑝𝐸12 𝑝𝐸23 𝐸1 = 𝐸1 = 𝐸 (89)
(𝑍1 + 𝑍2 )(𝑍2 + 𝑍3 ) (𝑍1 + 𝑍2 )(𝑍2 + 𝑍3 ) 𝑖

20
 UNDE ELECTROMAGNETICE

4𝑍1 𝑍2 4𝑍1 𝑍2
𝐻𝑡 = 𝐻3 = 𝑝𝐻23 𝐻2 = 𝑝𝐻12 𝑝𝐻23 𝐻1 = 𝐻1 = 𝐻 (90)
(𝑍1 + 𝑍2 )(𝑍2 + 𝑍3 ) (𝑍1 + 𝑍2 )(𝑍2 + 𝑍3 ) 𝑖
Atenuarea in decibeli datorită reflexie câmpului electric și magnetic este dată de:
𝐸𝑖 𝐻𝑖 (𝑍1 + 𝑍2 )(𝑍2 + 𝑍3 ) (𝑍1 + 𝑍2 )2
𝑎𝑅 = 20 log = 20 log = 20 log = 20 log (91)
𝐸𝑡 𝐻𝑡 4𝑍2 𝑍3 4𝑍1 𝑍2

Dacă 𝑍1 ≫ 𝑍2 atenuarea se datorează numai reflexiei și nu depinde de grosimea ecranului:

𝑍1
𝑎𝑅 ≅ 20 log (92)
4𝑍2
Atenuarea in decibeli datorită refracției (pierderile prin absorbție) câmpului electric și magnetic este
dată de:
𝐸𝑦 (𝑥 = 0) 𝐻𝑧 (𝑥 = 0) 𝑒 −∝0
𝑎𝐴 = 20 log = 20 log = 20 log −∝(0+𝑑) = 20 log 𝑒 ∝𝑑
𝐸𝑦 (𝑥 = 𝑑) 𝐻𝑧 (𝑥 = 𝑑) 𝑒
(93)
𝑑
𝑎𝐴 = 20 ∝ 𝑑 log 𝑒 = 20 log 𝑒
𝛿
Atenuarea totală este dată de:
𝑍1 𝑑
𝑆 = 𝑎𝑅 + 𝑎𝐴 = 20 (log + log 𝑒) (94)
4𝑍2 𝛿

4.1.5 Observații ecrane

Factorului de atenuare al unui ecran depinde de: parametrii de material (conductivitate, permitivitate
electrică și permeabilitate magnetică), geometria și dimensiunile ecranului și frecvență. Cu cat
conductivitatea electrică a materialului unui ecran este mai mare cu atât este mai mare atenuarea (la
aceleași intensități ale câmpului curenții care circula prin ecran sunt mai mari, deci atenuarea mai
mare). Atenuarea ecranului tinde către infinit odată cu creșterea frecvenței.

4.1.6 Probleme
Sa se definească și să se calculeze adâncimea de pătrundere a unei unde electromagnetice plane la
frecvența de 1GHz într-un material conductor cu următoarele proprietăți: εr=1, µr=5, σ=107S/m. Să se
definească și să se calculeze atenuarea câmpului electric și magnetic datorită reflexiei și refracției
printr-un ecran electromagnetic de grosime d=0.5mm confecționat din materialul definit anterior.
Ecranul se consideră aflat in aer (εr aer=1, µr aer=1, σaer=10-10S/m). Pentru simplificare se vor utiliza in
calcule doar modulele impedanțelor de undă.

5 Bibliografie
[1] SIMION, E., MAGHIAR T., Electrotehnică, Editura didactică și pedagogică, București, 408 pagini, 1981.
[2] LEHNER G., Harmonic plane waves pp. 411-413 in Electromagnetic Field Theory for Engineers and
Physicists, Springer-Verlag Berlin Heidelberg, ISBN 978-3-540-76305-5, 659 pages, 2010.
[3] SCHWAB A. J., Compatibilitatea electromagnetica, Editura Tehnica, 400 pagini, 1996.

21