Probleme fundamentale privind propagarea VHF şi

UHF: difracția

Difracţia deasupra terenurilor cu obstacole

Difracţia este un fenomen caracteristic propagării undelor, care se manifestă prin prezenţa
undelor lectromagnetice în spatele unor obiecte care obstrucţionează calea de propagare în
vizibilitate directă. Fenomenul difracţiei se explică cu ajutorul principiului lui Huygens, care afirmă că
toate punctele unui front de undă pot fi considerate drept surse punctiforme secundare. Aceste
surse secundare vor genera la râdul lor alte unde (secundare), care combinându-se vor produce o
nouă undă ce se propagă către receptor.

Breviar teoretic
Se consideră situaţia unui sistem de comunicaţie format din emiţătorul T şi receptorul R. Pe
traiectul de comunicaţie în vizibilitate directă este interpus un ecran perfect absorbant al cărui plan
este normal la calea de comunicaţie în vizibilitate directă. Pentru a descrie o astfel de situaţie se
utilizează termenul difracţie pe muchie de cuţit, reflexiile pe suprafaţa solului fiind ignorate. Pentru
situaţia practică în care acest semiplan obturant este un obstacol ascuţit oarecare, se poate observa
din Figura 1 faptul că după obstacol se mai propagă totuși o undă către R. Acest fenomen se explică
cu ajutorul difracţiei și implicit al principiului lui Huygens.

Figura 1 Difracţie pe ”muchie de cuţit”.

 Difracţia este cauzată de propagarea undelor secundare în regiunile umbrite de prezenţa
obstacolelor. Câmpul electric al undei difractate este obţinut prin suma vectorială a câmpurilor
electrice ale undelor secundare din spatele obstacolului.

Figura 2 Familia cercurilor ce definesc zona Fresnel într-un punct dat de pe calea de propagare directă.

Se reconsideră situaţia în care există un plan normal pe calea de propagare directă, conform
Figurii 2. Pe acest plan se construiesc cercuri concentrice de rază arbitrară şi este evident că orice
undă ce se propagă de la T la R via unul din aceste cercuri va avea de parcurs un drum mai lung decât
calea directă TOR. Geometric, diferenţa de drum suplimentară poate fi determinată din Figura 1:

∆𝑙 = 𝑕2 + 𝑑12 + 𝑕2 + 𝑑22 − 𝑑1 − 𝑑2

Considerăm așadar că cercurile din planul normal la direcţia de propagare identifică vârfurile
unor obstacole care obturează calea de vizibilitate directă şi pe care se produc difracţii. Cercurile
concentrice vor reprezenta punctele de origine pentru undele secundare ce se compun formând o
undă care se propagă spre receptor. Aceste cercuri marchează marginile zonelor Fresnel, zone care
reprezintă regiuni succesive prin care undele propagate prin difracţie prezintă o diferenţă de drum de
𝑛𝜆 ⁄ 2 faţă de linia de propagare directă, unde 𝑛 reprezintă ordinul zonei Fresnel.

𝑥2
În condiţiile în care 𝑕 ≪ 𝑑1 și 𝑕 ≪ 𝑑2 se poate folosi aproximarea 1 + 𝑥 2 ≅ 1 + 2
,𝑥 ≪1

și rezultă următoarea expresie pentru diferenţa de drum:

𝑕2 𝑑1 + 𝑑2
∆𝑙 =
2𝑑1 𝑑2

Diferenţa de fază corespunzătoare va fi:

2𝜋∆𝑙 2𝜋 𝑕2 𝑑1 + 𝑑2
∆𝜑 = 𝛽∆𝑙 = =
𝜆 𝜆 2𝑑1 𝑑2

Se definește 𝝂 parametrul de difracţie Fresnel-Kirchoff astfel:

 2 𝑑1 + 𝑑2
𝜈=𝑕
𝜆𝑑1 𝑑2

pentru care diferenţa de fază devine:

𝜋 2
Δ𝜑 = 𝜈
2

Revenind la Figura 2, prin planul ce trece prin O se poate construi o familie de cercuri având
proprietatea specifică că diferenţa de drum prin fiecare cerc faţă de drumul direct TOR este 𝑛𝜆 ⁄ 2 ,

cu 𝑛 întreg. Cercul din interior, corespunzător cazului 𝑛 = 1, conduce la o diferenţă de drum de 𝜆 2.

Este evident că razele acestor cercuri depind de localizarea planului imaginar relativ la cele două
puncte, fiind maxime la mijlocul distanţei TR şi micşorându-se în apropierea terminalelor. Raza
oricărui cerc din această familie, 𝑟𝑛 , precum și parametrul de difracţie Fresnel-Kirchoff corespunzător,
𝜈𝑛 , pot fi scrise în funcţie de 𝑛 şi de dimensiunile fizice 𝑑1 şi 𝑑2 sub forma:

𝑛𝜆 𝑑1 𝑑2
Δ𝑙 = => 𝑕 = 𝑟𝑛 = 𝑛𝜆 => 𝜈𝑛 = 2𝑛
2 𝑑1 + 𝑑2

Figura 3 Modelul obstrucţiei în muchie de cuţit

Importanţa acestor zone Fresnel provine din cantitatea de energie propagată, care este
conţinută aproape în întregime în interiorul primei zone Fresnel (𝑛 = 1). Într-o comunicaţie punct-la-
punct este de dorit să avem prima zonă Fresnel neobstrucţionată. În practică, pentru a se îndeplini
acest criteriu, se măreşte înălţimea antenei până la obţinerea vizibilităţii necesare, ca în Figura 3.
Dacă terminalele nu sunt în vizibilitate directă sau chiar dacă, în vizibilitate directă fiind, există
obstacole foarte apropiate de calea directă de propagare, atunci pierderile de propagare vor fi
considerabil mai mari faţă de situaţia propagării directe. Dacă se interpune un disc obturator între T
şi R şi raza acestuia va creşte (trecând prin valorile corespunzătoare zonelor Fresnel), atunci câmpul
în punctul R variază. Amplitudinea oscilaţiilor se va micşora treptat, odată cu creşterea razei discului
obturator, având ca explicaţie faptul că energia transmisă prin zonele Fresnel îndepărtate descreşte.

Se cunoaşte expresia intensităţii câmpului electric în punctul R, ca fiind determinată de suma

tuturor surselor Huygens secundare:

∞
𝐸 1+𝑗 𝜋𝑡 2
= 𝑒𝑥𝑝 −𝑗 𝑑𝑡 (1)
𝐸0 2 2
𝜈

unde 𝜈 este parametrul de difracţie Fresnel-Kirchoff care depinde la rândul său de amplasamentul și
înălţimea obstacolului. Dacă un ecran ideal perfect absorbant este amplasat între T şi R, acesta va
avea un efect neglijabil dacă marginea superioară este mult sub linia de vizibilitate directă. Valoarea
câmpului în punctul R va fi similară celei calculate în spaţiul liber, 𝐸0 . Valoarea 𝐸 va începe să oscileze
pe măsură ce înălţimea ecranului creşte, blocând mai multe zone Fresnel de sub calea de vizibilitate
directă. Amplitudinea oscilaţiilor creşte până când marginea ecranului este coliniară cu T şi R,
moment în care intensitatea câmpului la recepţie este exact jumătate din valoarea măsurată în cazul
propagării în spaţiul liber. Pe măsură ce înălţimea creşte intensitatea câmpului scade.

Se definesc funcţiile Sinus Integral, 𝑆 𝜈 , și Cosinus Integral, C 𝜈 , astfel:

∞ ∞
1 𝜋𝑡 2 1 𝜋𝑡 2
𝑆 𝜈 = − 𝑠𝑖𝑛 𝑑𝑡 𝐶 𝜈 = − 𝑐𝑜𝑠 𝑑𝑡
2 2 2 2
𝜈 𝜈

Pentru a calcula puterea disponibilă la receptor se utilizează relaţia:

2
2
𝜆 𝜋𝐺𝑅
𝑃𝑅 = 𝐸
2𝜋 𝑍0

𝑍0 𝐺𝑇 𝑃𝑇
unde 𝐸 este dat de relaţia (1), iar: 𝐸0 = 4𝜋𝑑 2
.

Rezulta astfel următoarea relaţie pentru pierderile de propagare pentru difracţia în muchie
de cuţit:

2
𝑃𝑇 𝐺𝑇 𝐺𝑅 𝑐 1
− 𝐶 𝜈 − 𝑆 𝜈 + 𝐶2 𝜈 + 𝑆2 𝜈
8𝑑2 2𝜋𝑓 2
𝐿𝑅𝑒𝑙 𝐷𝑖𝑓𝑟 𝐾𝑛𝑖𝑓𝑒𝐸𝑑𝑔𝑒 = 2 (2)
𝑃𝑇 𝐺𝑇 𝐺𝑅 𝑐
4𝑑2 2𝜋𝑓

Ca o alternativă la utilizarea expresiei (2) se mai pot utiliza relaţiile aproximative de

mai jos:
 20𝑙𝑔 0,5 − 0.62 𝜈 , 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 − 0,8 < 𝜈 ≤ 0
20𝑙𝑔 0,5 𝑒𝑥𝑝 0.95 𝜈 , 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 0 < 𝜈 ≤ 1
𝐿 𝜈 = 20𝑙𝑔 0,4 − 0,1184 − 0,38 − 0,1𝜈 2 , 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 1 < 𝜈 ≤ 2,4 (3)
0,225
20 lg 𝜈
, 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 2,4 < 𝜈

Pe măsură ce înălţimea semiplanului creşte de la −∞ valoarea pierderilor de propagare

calculate relativ la situaţia propagării în spaţiu liber variază în jurul valorii de 0 dB . Amplitudinea
oscilaţiilor este cu atât mai mare cu cât înălţimea este mai mare. Explicaţia rezidă în faptul că energia
transmisă prin zona Fresnel creşte cu descreşterea ordinului zonei Fresnel; pe măsură ce înălţimea
semiplanului creşte şi depăşeşte calea de propagare în vizibilitate directă, se constată o accentuare a
pierderilor de propagare. Tendinţa variaţiei pierderilor de propagare poate fi modelată asimptotic
1 1
utilizând relaţiile aproximative de mai sus, din care rezultă că 𝐿𝑅𝑒𝑙 𝐷𝑖𝑓𝑟 𝐾𝑛𝑖𝑓𝑒𝐸𝑑𝑔𝑒 = 𝑙𝑔 𝜈 2 = 𝑙𝑔 𝑕 2 .

Desfăşurarea lucrării
I. Se lansează programul demo4rpr.m care afișează secţiuni prin elipsoizi Fresnel în diverse
situaţii. Date de intrare:

o distanţa între emiţător şi receptor d = 1000 m ;

o frecvenţa semnalului 100 MHz;

Se urmăresc:

 elipsoidul Fresnel de ordinul 1 pentru diverse frecvenţe;

 elipsoizii Fresnel de ordine 1-5 pentru frecvenţa de 100 MHz.

II. Se lansează programul demo5rpr.m care afişează pierderile de propagare în cazul

difracţiei în muchie de cuţit. Date de intrare:

o distanţa între emiţător şi receptor d = 1000 m ;

o înălţimea planului obturant h =100 m;
o frecvenţa semnalului 10 kHz ....10 GHz;

Se urmăresc:

 variaţia pierderilor relative de propagare în cazul difracţiei în muchie-de-cuţit.

Pierderile sunt calculate relativ la pierderile de propagare în spaţiul liber, funcţie de
parametrul de difracţie Fresnel-Kirchoff v;
  graficul comparativ între pierderile de difracţie calculate cu formula exactă şi cea
aproximativă. Pierderile sunt calculate funcţie de parametrul de difracţie Fresnel-
Kirchoff v;
 variaţia pierderilor relative de propagare în cazul difracţiei în muchie-de-cuţit funcţie
de amplasamentul planului obturant, cu frecvenţa parametru. Se consideră înălţimea
planului obturant h =100 m;
 pierderile relative de propagare în cazul difracţiei în muchie-de-cuţit funcţie de
înălţimea planului obturant, cu frecvenţa parametru. Se consideră planul obturant
situat la jumătatea distanţei dintre emiţător şi receptor;
 pierderile relative de propagare în cazul difracţiei în muchie-de-cuţit funcţie de
frecvenţă, cu înălţimea planului obturant parametru. Se consideră planul obturant
situat la jumătatea distanţei dintre emiţător şi receptor.

Întrebări
1. Cum variază raza zonelor Fresnel în funcţie de frecvenţă?
2. Ce se poate afirma despre îndeplinirea condiţiei de neobstrucţionare a primei zone Fresnel în
domeniul frecvenţelor UHF (în care acţionează sistemele de comunicaţii mobile)?
3. Explicaţi diferenţa dintre pierderile de propagare relative și absolute în cazul difracţiei în muchie
de cuţit. Calculaţi pierderile de propagare pentru modelul difracţiei în muchie de cuţit folosind
funcţia Matlab DifrLoss în care să folosiţi succesiv toate opţiunile posibile pentru parametrul iMode și
explicaţi ce relaţii au fost folosite pentru fiecare caz în parte pentru determinarea pierderilor de
propagare. Se vor alege: 𝑑𝐸𝑅 = 4 𝑘𝑚, 𝑑𝐸𝑂 = 2,7 𝑘𝑚, 𝑓 = 1𝐺𝐻𝑧, 𝑕 = 0,4𝑚.
4. Să se estimeze, cu ajutorul graficului pierderilor relative de propagare prin difracţie în funcţie de
coeficientul Fresnel-Kirchoff, puterea semnalului recepţionat prin difracţie când înălţimea
semiplanului obturant este 0.
5. Care este valoarea pierderilor de propagare prin difracţie relativ la pierderile de propagare în
spaţiu liber în situaţia în care înălţimea semiplanului tinde către −∞? Se va utiliza acelaşi grafic.
6. Utilizând graficul pierderilor relative de propagare prin difracţie în funcţie de coeficientul Fresnel-
Kirchoff, să se estimeze domeniul de valabilitate (𝜈) al formulei (3). De notat că în afara acestui
interval se recomandă utilizarea formulei exacte (2).
7. În situaţia în care înălţimea semiplanului este fixă ( h = 100 m) dar variază poziţia lui, la ce distanţă
faţă de emiţător pierderile de propagare prin difracţie sunt minime? Explicaţi acest fenomen prin
prisma valorilor coeficientului de difracţie Fresnel-Kirchoff calculate în funcţie de poziţia semiplanului
obturant. Cum se explică creşterea pierderilor de propagare pe măsură ce semiplanul obturant se
apropie de emiţător sau de receptor (înălţimea sa este fixă)?
8. Utilizând graficul pierderilor de propagare relative prin difracţie când poziţia semiplanului obturant
este fixă (la jumătatea distanţei dintre emiţător şi receptor) dar înălţimea semiplanului este variabilă
(frecvenţa semnalului este parametru) să se estimeze puterea recepţionată pentru h=0. Această
valoare depinde de frecvenţă? Ce se întâmplă când vârful obstacolului este mult sub linia de
vizibilitate directă?
9. Cum variază pierderile de propagare prin difracţie cu frecvenţa în situaţia în care poziţia
semiplanului este fixă (la jumătatea distanţei dintre emiţător şi receptor), dar frecvenţa semnalului
este variabilă (înălţimea semiplanului este parametru)? Cum se acest explică acest fenomen prin
prisma razei zonelor Fresnel?
10. Să se determine pierderile în cazul difracţiei în muchie de cuţit în cazul în care distanţa dintre
emiţător şi semiplanul obturant este 𝑑1 = 500𝑚, iar distanţa dintre semiplanul obturant şi receptor
este 𝑑2 = 1500𝑚. Se cunoaşte frecvenţa semnalului 𝑓 = 900𝑀𝐻𝑧 şi înălţimea semiplanului
obturant 𝑕 = 100𝑚.

Proiectarea rețelelor de comunicații cu Radio Mobile

Proiectarea unui tronson radio este un proces complex, fiind necesară folosirea mai multor
modele de predicţie a pierderilor de propagare, în funcţie de parametrii care caracterizează legătura
radio la un moment dat. Astfel, pe lângă utilizarea modelului standard de propagare în spaţiul liber,
se foloseşte modelul cu reflexii pe suprafeţe plane, modelul cu difracţie în muchie de cuţit sau alte
modele mai complicate cum sunt cele statistice.

Programul Radio Mobile permite proiectarea unui sistem de radiocomunicaţii într-o arie
geografică definită într-un fişier, prin alocarea unei altitudini fiecărui pixel din fişier, în funcţie de
culoarea sa. Programul calculează pe baza unor modele de propagare, de genul celor deja studiate la
laborator, puterea semnalului recepţionat, în funcţie de puterea semnalului emis. Este acceptată
orice hartă stocată sub forma unui fişier .jpg sau .gif. Dupǎ deschiderea fişierului care conţine harta,
se amplasează staţiile de emisie/recepţie care sunt organizate în reţele, şi se ajustează parametrii
acestora până la atingerea scopului propus.

Mărimile care pot modifica nivelul semnalului recepţionat şi care se pot ajusta în cadrul
programului sunt: înălţimile şi câştigurile antenelor, poziţiile staţiilor (atât direct pe hartă, cât şi prin
precizarea coordonatelor geografice), polarizarea undei, climatul zonei în care se face transmisia,
frecvenţa semnalului emis, puterea de emisie şi sensibilitatea receptorului. Staţiile de
emisie/recepţie sunt organizate în reţele, iar proprietăţile reţelelor pot fi modificate utilizând meniul
File/Network properties (Figura 4). Se pot adăuga (sau se pot elimina) noi staţii unei reţele
existente.

Figura 4 Meniul File/Network Properties unde se setează proprietăţile reţelei de comunicaţii

În acestǎ lucrare de laborator se va proiecta o reţea de comunicaţii pe un teren al cărui profil

este stocat în fişierul GCANYON.jpg. Fiecărui punct de pe hartă îi corespunde o altitudine (în fereastra
Elevation grid), după nivelul de culoare, aşa cum se arată în Figura 5:

Figura 5 Harta Gcanyon.jpg și fereastra Elevation Grid cu altitudininea corespunzătoare zonei selectate de
cursor (axele cu linie punctată de culoare roșie) pe hartă

Se pot vizualiza simultan: parametri ai legăturii radio între 2 staţii (Transmitter şi Receiver),
dispersiile nivelului semnalului recepţionat, elipsoizii Fresnel de diferite ordine, profilul terenului,
acoperirea radio etc. În Figura 6 sunt reprezentaţi elipsoizii Fresnel până la un anumit ordin, pentru
legătura între staţiile Unit1 şi Unit2:

Figura 6 Elipsoizii Fresnel pentru tronsonul radio Unit1 -> Unit2

Utilizând fereastra din Figura 6, cu ajutorul meniului Radio Link\View\Details, se pot lista
diferiţi parametri ai legăturii: frecvenţă, atenuare de propagare, modele de propagare utilizate:

Figura 7 Parametrii legăturii radio

În continuare, se urmăreşte proiectarea unei reţele radio care să asigure transportul

semnalului între două puncte definite prin coordonatele lor geografice şi care nu se află în vizibilitate
directă.
 Desfășurarea lucrării și Întrebări
I. Se lansează programul Radio Mobile și apoi se deschide exemplul GCanyon ( întâi imaginea
cu File/Open picture și apoi harta asociată acesteia cu File/Open map). Se studiază profilul terenului
și apoi se plasează cele două staţii între care se dorește realizarea legăturii radio (File/Unit
properties). Staţiile se vor numi BS1 și BS2, iar coordonatele lor geografice sunt:
BS1: longitudine 111o 58’54’’W şi latitudine 36o 08’58’’N.
BS2: longitudine 111o 56’12’’W şi latitudine 36o 07’49’’N.
Celelalte staţii ale reţelei se vor dezactiva, în timp ce pentru staţiile BS1 și BS2 din reţea se
activează noile date folosind opţiunea Enabled.
Se va schimba numele reţelei din care fac parte implicit cele două staţii din Net1 în CM (din
meniul File/Network properties). Cu acelaşi meniu, se va modifica frecvenţa minimă a semnalului la
900 MHz, iar cea maximă la 920 MHz, şi se va alege polarizarea verticală. Utilizând tab-ul Systems se
modifică puterea emiţătoarelor la 0.25W, pierderile pe linie la 0.5 dB, celelalte mărimi lăsându-se
nemodificate.
Se observă aşezarea staţiilor şi se comentează calitativ, la prima vedere, propagarea undelor
radio între staţiile BS01 şi BS02, aflate de o parte şi de alta a Marelui Canion (are loc propagare între
BS01 şi BS02?).
II. Se analizează calitatea legăturii radio dintre cele două staţii, luându-l pe BS1 emiţător și pe
BS2 receptor (meniu Tools/Radio link). Antenele sunt situate la înălţimea de 10m, atît BS1 cât și BS2.
Se remarcă primul elipsoid Fresnel şi gradul de obturare. Se notează distanţa între staţii, puterea
semnalului la recepţie, în raport cu sensibilitatea receptorului. Un raport amănunţit este prezentat în
View/Details. Notaţi denivelarea maximă a terenului (Terrain elevation variation) şi pierderile de
propagare estimate de program (Toal propagation loss). Stabiliţi care sunt componentele pierderilor
de propagare şi comentaţi natura modelului de propagare folosit, găsind astfel o interpretare fizică
pentru pierderile estimate. Din View/Range, se poate vizualiza variaţia semnalului recepţionat în
funcţie de distanţă.
OBS: Se poate comuta sensul propagării (BS01 -> BS02, BS02 -> BS01) utilizând meniul
View/Swap.
Ce poate spune despre legătura radio atunci când sunt implicate doar cele două staţii
terestre în transmiterea semnalului radio între cele două puncte?
Cât ar trebui să fie înălţimile celor două antene, astfel încât să avem propagare fără
obturarea elipsoidului de ordin n=1 între BS1 şi BS2?
III. Soluţia imediată este amplasarea unor staţii intermediare care să fie “vizibile” între ele şi
staţiile BS01 şi BS02, astfel încât să asigurăm „transportul” semnalului radio între BS01 şi BS02, prin
staţiile intermediare. Pentru simplitate, staţiile intermediare se vor amplasa pe direcţia BS1 - BS2. Se
determină, folosind meniul View/Elevation Grid punctul de pe segmentul ce uneşte cele două staţii
care are înălţimea maximă (se va avansa în lungul segmentului BS01 -> BS02 de pe figură utilizând
tastele cursoare şi/sau mouse-ul). Se va nota această înălţime, precum şi distanţa dintre una din staţii
şi acest vârf maxim.

OBS. Aceste mărimi se pot determina cu exactitate utilizând meniul Tools/Radio Link în care
BS01 este emiţătorul (Transmitter), BS02 receptorul (Receiver), selectând cu ajutorul mouse-ului
punctul în apropierea altitudinii maxime a profilului, astfel încât să avem propagare în spaţiu liber
între BS01 şi BS03 pentru înălţimi ale antenelor de 30 m. Se notează înălţimea (utilizând Elevation
grid) precum şi distanţa acestuia până de la emiţător (BS01). Concomitetnt cu deplasarea în profilul
terenului din Radio link are loc şi deplasarea punctului selectat pe figură. Condiţia de propagare în
spaţiu liber este asigurată de valorile parametrului Clearance.

Procedând la fel ca în cazul staţiilor BS01 şi BS02 se amplasează staţia BS03 pe traseul BS01 –
> BS02, astfel încât să nu se obtureze primul elpsoid Fresnel, în punctul determinat anterior. De data
aceasta, amplasarea staţiei se va face cu meniul File/Units Properties/Place Unit at Cursor Position,
activând câmpul Enabled din meniu. Staţia va avea coordonatele geografice corespunzătoare
cursorului, fapt ce face mult mai uşoară poziţionarea ei pe hartă. Atenţie! BS03 trebuie să fie
membră a reţelei din care fac parte BS01 şi BS02; verificaţi acest lucru utilizând meniul File/Network
Properties/Membership.

OBS: În practică se caută o locaţie uşor accesibilă în cazul unei defecţiuni la nivelul staţiei
respective.

Folosind meniul Radio Link, se vizualizează proprietăţile legăturilor radio între BS01 -> BS03,
apoi între BS03 -> BS02. În acest caz, pierderile de propagare pe traseul BS01 -> BS02 se vor calcula
cu ajutorul programului însumând pierderile pe traseul BS01 -> BS03 -> BS02. Determinaţi aceste
pierderi, specificând ce modele de propagare s-au folosit. Cum sunt aceste pierderi comparativ cu
cele calculate pentru legătura directă BS01 -> BS02? Se utilizează în acest scop meniul Tools/Radio
link/View/Details.

Conform expresiei pierderilor de propagare în funcţie de înălţimile antenelor staţiilor pe

traiectul BS01 -> BS03, cum se pot modifica aceste înălţimi pentru a scădea pierderile totale pe acest
tronson la jumătate?

Să se calculeze pierderile de propagare pe traiectul BS01 -> BS03 şi să se compare cu cele

estimate de Radio Mobile. Ce model de propagare se utilizează în acest caz?
 IV. Totuși legătura radio globală BS01 -> BS02 nu are o calitate mulţumitoare, fapt ce reiese
imediat din evaluările făcute asupra nivelurilor de putere recepţionată la BS02. Pasul următor este
inserarea unei noi staţii fixe (BS04) între BS03 şi BS02. Pentru aceasta se va proceda ca în cazul staţiei
BS03, amplasându-se această staţie pe cel mai înalt punct al profilului între BS03 şi BS02.

Se vor evalua pierderile de propagare între staţiile BS01 -> BS02 după amplasarea staţiilor
intermediare BS03 şi BS04, prin calcularea pierderilor de propagare pe fiecare tronson în parte: BS01
-> BS03, BS03 -> BS04 şi BS04 -> BS02. Pentru ultimele 2 tronsoane se vor ridica antenele la înălţimi
de maxim 30m, astfel încât să avem propagare în spaţiu liber sau, cel mult obturarea primului
elipsoid Fresnel. Calculaţi pierderile de propagare totale, folosind formulele pentru pierderile în
spaţiul liber (ecuaţia Friis) şi pentru pierderile prin difracţie în muchie de cuţit.

Comparaţi pierderile de propagare totale compuse din cei 3 termeni cu cea calculată de
program pentru tronsonul BS01 -> BS02. Se va ţine cont şi de pierderile pe liniile de alimentare ale
antenelor (fidere), de câte 0.5 dB.

V. Se salvează din meniul ferestrei Radio link/ Edit/Export to... profilul terenului într-un
fişier text. În urma acestei salvări, fişierul este prelucrat automat de către programul RMPath, inclus
în pachetul Radio Mobile. Se examinează profilul terenului, parametrii transmisiunii şi elipsoizii
Fresnel de diverse ordine. În RMPath, există următoarele opţiuni:
- selectarea ordinelor elipsoizilor Fresnel, din meniul Options/Fresnel zones;
- modelul Pământului (se poate ţine cont de curbura Pământului în zona de interes;
- zoom pe altitudine.
VI. Soluţia optimă, cu un număr minim de staţii, este soluţia cu 5 staţii, în condiţiile în care
toate staţiile intermediare sunt amplasate pe linia ce uneşte BS1 cu BS2. Înălţimile antenelor nu vor
depăşii 30 m. Stabiliţi înălţimile minime ale antenelor pentru asigurarea unei legături de o calitate
bună (peste pragul de sensibilitate al receptoarelor).
Se determină pierderile de propagare între două staţii consecutive ale reţelei, așadar pentru
fiecare din tronsoanele: BS1 -> BS3, BS3 -> BS4, BS4 -> BS5, BS5 -> BS2. Câştigurile antenelor se
modifică utilizând meniul File/Network properties/Systems.
VII. Considerăm o staţie mobilă care se găseşte în punctul de coordonate: 110o 57’ 14” W şi
36o 08’ 01” N. Se va înlocui Unit 06 din reţeaua curentă cu MS1. Să se varieze înălţimea antenelor
staţiilor BS3, BS4 şi BS5 astfel încât toate cele 3 staţii să asigure un semnal peste o sensibilitate a
receptorului de 0.1 μV la nivelul staţiei mobile. Pentru aceasta se utilizează meniul Tools/Radio
coverage în care se selectează pe rând staţia aleasă ca staţie de bază (fixă) (BS03, BS04 şi BS05) şi se
urmăreşte acoperirea radio. De asemenea, se poate selecta caracteristica de directivitate a antenei
(opţiunea Antenna patern/Filename): cardioidă (de exemplu, două antene monopol λ/4, plasate la
distanţa de λ/4 una faţă de alta, şi alimentate în cuadratură), eliptică, omnidirecţională sau Yagi şi
unghiul de orientare azimutal (poţiunea Antenna patern/Azimuth). În căsuţa Plot, se vor alege
culorile pentru reprezentarea grafică a zonei de acoperire cu semnal (opţiunile Contour Line şi Fill
area). Se va reprezenta zona de deplasare a staţiei mobile în care legătura cu staţia fixă este de o
calitate acceptabilă (mai mare decât pragul impus).