Sunteți pe pagina 1din 15

Proiect realizat de Bora Marius si Serban Victoria

RESURSELE DE ENERGIE
SOLARA

Introducere
În sens comun, prin surse de energie se înțeleg materialele și tehnologiile folosite pentru
obținerea diferitelor forme de energie necesare dezvoltării societății. Aceste surse trebuie să se
găsească în cantități corespunzătoare și să fie exploatabile convenabil din punct de vedere tehnic,
economic și al unei perspective durabile.

Soarele este o sursa imensa de energie. Aceasta ajunge pe Terra sub forma de radiatii solare,
radiatiicare pot fi captate si transformate in alte forme de energie: electrica, mecanica sau
termica. Astfel,energia solara isi poate gasi utlizarea in domenii diverse, de la agricultura pana la
cercetare.Primele incercari de folosire ale energiei solare deteaza inca din secolul trecut. In
prezent, aceasta esteintalnita in foarte multe medii.

O cantitate imensă de energie solară ajunge lasuprafaţa pământului în fiecare zi. Această energie
poate fi captată, şi folosita sub formă de caldură înaplicaţii termo-solare, sau poate fi
transformatădirect în electricitate cu ajutorul celulelor fotovoltaice(CF).

Pentru a înţelege cum CF şi sistemele termo-solare captează energia solară, este important
săînţelegem cum aceasta îşi urmează cursul de lasoare spre Pământ şi cum acest flux se schimbă
periodic.

Principalele moduri de utilizare a sa sunt insa urmatoarele:

• producerea de energie termica: incalzirea apei, incalzirea locuintelor sau a serelor, etc.

• producerea de energie electrica prin intermediul celulei fotovoltaice. Aceasta este rolul unei
lungi evolutii, de la alimentarea calculatoarelor de buzunar pana la centralele solare, ce pot
alimenta cartiere intregi de locuinte.
Energia solară este energia emisă de Soare, fiind o sursă de energie regenerabilă.
Energia solară poate fi folosită să:

 genereze electricitate prin celule solare (fotovoltaice)
 genereze electricitate prin centrale termice solare (heliocentrale)
 încălzească clădiri, direct
 încălzească clădiri, prin pompe de căldură
 încălzească clădiri și să producă apă caldă de consum prin panouri solare termice
Instalațiile solare sunt de două tipuri: termice și fotovoltaice.

TIPURI DE ENERGIE SOLARA

Instalații solare termice

Spre deosebire de panourile solare fotovoltaice, un colector solar, (captator solar, panou solar


termic) este o instalație ce captează energia solară conținută în razele solare și o transformă
în energie termică. Deoarece aproape întreg spectrul radiației solare este utilizat pentru
producerea de energie termică, randamentul acestor colectoare este ridicat fiind în jur de 60 % -
75 % raportat la energia razelor solare incidente (200 - 1000 W/m² în Europa, în funcție de
latitudine, anotimp și vreme).

Principiu de funcționare
Din punct de vedere funcțional, componenta principală a colectorului solar este elementul
absorbant care transformă energia razelor solare în energie termică și o cedează unui agent
termic (apă, antigel). Cu ajutorul acestui agent termic, energia este preluată de la colector și este
fie stocată, fie utilizată direct (ex. apă caldă de consum).
Pentru a reduce pierderile termice inevitabile, este nevoie de o izolare termică a elementului
absorbant de mediul înconjurător. În funcție de tehnica utilizată în acest scop se deosebesc:

 colectoare ce utilizează materiale izolatoare obișnuite;


 colectoare în care izolarea termică se realizează cu ajutorul vidului dar au o tehnologie de
fabricație costisitoare;
 colectoare ce se bazează pe tehnici simple și care se utilizează la încălzirea bazinelor de înot.

Mod de construcție

În principiu, un colector solar are o carcasă metalică de formă dreptunghiulară în care se află
montate celelalte elemente. Printr-un geam de sticlă, razele solare cad pe o suprafață care
absoarbe aproape întregul domeniu spectral al acestora. Energia calorică rezultată nu se pierde,
colectorul fiind izolat termic în toate părțile. Căldura de convecție spre exterior este limitată de
unul sau mai multe geamuri. La colectoarele cu vacuum, aceasta este aproape în întregime
eliminată. Căldura de radiație, datorată temperaturii proprii, este de asemenea împiedicată de
geamul de sticlă care este opac pentru lungimile de undă mai mari. Această căldură este reținută
în interiorul colectorului, echilibrul termic conducând la o temperatură mai înaltă decât în situația
fără geam. Acest efect este cunoscut sub numele de efect de seră. La colectoarele solare moderne
se utilizează sticlă specială, cu un conținut cât mai mic posibil de fier și cu o rezistență mărită la
grindină și încărcare cu zăpadă.
Elementul absorbant, mai ales la colectoarele cu vid, poate prezenta o selectivitate față de
lungimea de undă, astfel încât, pe de o parte, să absoarbă o gamă cât mai largă de radiație solară
și, pe de altă parte, să aibă o emisie cât mai redusă în domeniul de infraroșu apropiat, pentru a
reduce emisia de căldură
Elementul absorbant cedează căldura agentului termic ce curge prin conductele de cupru sau
aluminiu atașate acestuia. Agentul termic transportă energia calorică la utilizator sau la un
recipient de stocare. Unele instalații solare au circuitul agentului termic deschis, ceea ce
înseamnă că prin conductele colectorului circulă chiar apa necesară utilizatorului, cum este cazul
în principal al instalațiilor funcționând pe principiul termosifonului. În regiunile cu pericol de
îngheț mai mare, se apelează totuși de regulă la circuite separate. Circuitul primar, cel al
colectorului conține un lichid rezistent la îngheț (antigel). Din circuitul primar căldura este
transferată prin intermediul unui schimbător de căldură apei din circuitul secundar, cel al
utilizatorului.

Utilizări
Colectorul solar este componenta principală a unei instalații termice solare și până în anul 2002 a
fost utilizat îndeosebi pentru prepararea de apă caldă, iar recent își găsește aplicare și în
furnizarea energiei necesare încălzirii clădirilor. Dacă este asociat cu un rezervor de stocare a
energiei, se poate asigura încălzirea clădirii numai cu energie solară.
Vehicularea energiei termice între colectorul solar și locul de utilizare sau depozitare poate avea
loc cu sau fără utilizarea unei surse de energie externă. În primul caz avem de-a face cu sisteme
ce utilizează pompe acționate electric, sisteme de reglare automată etc., în al doilea caz se
utilizează principiul termosifon bazat pe diferența de densitate a agentului termic la diferite
temperaturi. Apa caldă se ridică în sus, pe când cea rece coboară. Altfel decât la încălzire
centrală funcționând pe același principiu, în acest caz rezervorul trebuie să se găsească deasupra
colectorului solar. Adesea colectorul solar și rezervorul constituie un bloc comun.
Cele mai cunoscute și frecvente utilizări ale colectoarelor solare este în prepararea apei calde
menajere. La montare corespunzătoare a colectoarelor și a rezervorului, în Europa Centrală se
poate asigura apa necesară pentru spălat și baie pe întreg pe o perioadă de cca. o jumătate de an
(sezonul de vară). Teoretic se poate asigura căldura necesară consumului casnic pe parcursul
întregului an, dar în acest caz este nevoie de o suprafață mai mare acoperită cu colectoare,
rezultând un exces de apă caldă pe perioada verii. La o astfel de supradimensionare, randamentul
investiției semnificativ mai mari va fi redus și nu va fi compensat de economia de combustibili
fosili (gaz, păcură, lemn etc.) sau electricitate devenind nerentabil. Colectoare dimensionate
economic, pot înlocui sau completa sursele de energie termică într-un procent suficient de mare
contribuția la prepararea apei calde variind între 30 % și 100 % raportat la un an întreg.
Primele suprafețe mari acoperite cu colectoare solare au apărut după criza petrolieră din anii 70
fiind utilizate la încălzirea apei din bazinele de înot publice și private. Instalarea de colectoare
solare a primit un impuls suplimentar în Germania datorită sprijinului guvernamental federal și
celui al landurilor. Chiar și procese industriale utilizează energia termică solară. Un exemplu în
acest sens îl prezintă încălzirea biomasei în procesul de preparare al biogazului.
Dacă instalațiile cu colectoare solare se racordează și la instalațiile de încălzire, se poate
contribui și la reducerea costului cu încălzirea cu până la câteva zeci de procente. În cazul unei
exigențe mai mari la întregul sistem se poate racorda un rezervor de stocare sezonieră a căldurii
ceea ce va permite acumularea de suficientă energie calorică pentru a putea complet elimina
utilizarea altor combustibili. Un astfel de rezervor de stocare de căldură, în cel mai simplu caz
poate fi o cantitate suficientă de apă sau pietriș (cca. 20 t) din mijlocul clădirii sau subsolul
acesteia.
Amortizarea unei instalații solare pentru producerea apei calde este posibilă în cca. 8 ani în
condițiile unei construcții optime, a unei utilizări raționale și a existenței unui sprijin din partea
statului la tendințele actuale de pe piața combustibililor fosili. Producătorii livrează colectoare
solare cu o durată de viață previzibilă de cca. 20 ani. Durate de amortizare de peste 16 ani sunt
posibile doar dacă instalația a fost necorespunzător proiectată, respective utilizată.
Pentru a dispune de apă caldă suficientă și în zilele ploioase colectoarelor solare li se atașează
din construcție un rezervor special de apă caldă cu schimbător de căldură care în funcție de
numărul de membri de familie poate avea o capacitate de 300-1500L. Pentru clădirile mai mari
(blocuri, spitale, hoteluri, etc.), care datorită mărimii au o utilizare aproape continuă, putând avea
un termen de amortizare mai redus, se construiesc rezervoare de stocare a căldurii industriale
dimensionate corespunzător consumului. În rezervoarele obișnuite, circuitul primar al
colectorului încălzește doar jumătatea de jos a acestuia, apa caldă ridicându-se datorită
convecției și temperatura ajungând până la valoarea admisă de 95 °C.

Instalații solare fotovoltaice

Un panou solar fotovoltaic, spre deosebire de un panou solar termic, transformă energia


luminoasă din razele solare direct în energie electrică. Componentele principale ale panoului
solar reprezintă celulele solare.
Panourile solare se utilizează separat sau legate în baterii pentru alimentarea consumatorilor
independenți sau pentru generarea de curent electric ce se livrează în rețeaua publică.
Un panou solar este caracterizat prin parametrii săi electrici, cum ar fi tensiunea de mers în gol
sau curentul de scurtcircuit.
Pentru a îndeplini condițiile impuse de producerea de energie electrică, celulele solare se vor
asambla în panouri solare utilizând diverse materiale, ceea ce va asigura:

 protecție transparentă împotriva radiațiilor și intemperiilor


 legături electrice robuste
 protecția celulelor solare rigide de acțiuni mecanice
 protecția celulelor solare și a legăturilor electrice de umiditate
 asigurare unei răciri corespunzătoare a celulelor solare
 proteția împotriva atingerii a elementelor componente conducătoare de electricitate
 posibilitatea manipulării și montării ușoare
Se cunosc diferite variante de construcție a modelelor existente de panouri solare. În continuare
este descrisă construcția modelului cel mai răspândit în momentul de față.

Panou solar al BP pe un pod de autostradă

Construcția unui panou solar obișnuit

 Un geam (de cele mai multe ori geam securizat monostrat) de protecție pe fața expusă la
soare,
 Un strat transparent din material plastic (etilen vinil acetat, EVA sau cauciuc siliconic) în
care se fixează celulele solare,
 Celule solare monocristaline sau policristaline conectate între ele prin benzi de cositor,
 Caserarea feței posterioare a panoului cu o folie stratificată din material plastic rezistent la
intemperii fluorura de poliviniliden (Tedlar) și Polyester,
 Priză de conectare prevăzută cu diodă de protecție respectiv diodă de scurtcircuitare (vezi
mai jos) și racord,
 O ramă din profil de aluminiu pentru protejarea geamului la transport, manipulare și
montare, pentru fixare și rigidizarea legăturii

Fabricarea panoului solar


Fabricarea începe întotdeauna de pe partea activă expusă la soare. La început se pregătește și se
curăță un geam de mărime corespunzătoare. Pe acesta se așază un strat de folie de etilen vinil
acetat, EVA adaptat profilului celulelor solare utilizate. Celulele solare vor fi legate cu ajutorul
benzilor de cositor în grupe (șiruri - strings) care mai apoi se așază pe folia de EVA după care se
face conectarea grupelor între ele și racordarea la priza de legătură prin lipire. În final totul se
acoperă cu o folie EVA și peste aceasta o folie tedlar. Pasul următor constă în laminarea
panoului în vacuum la 150 °C. În urma laminării din folia EVA plastifiată, prin polimerizare, se
va obține un strat de material plastic ce nu se va mai topi și în care celulele solare sunt bine
incastrate și lipite strâns de geam și folia de tedlar. După procesul de laminare, marginile se vor
debavura și se va fixa priza de conectare în care se vor monta diodele de bypass. Totul se
prevede cu o ramă metalică, se măsoară caracteristicile și se sortează după parametrii electrici
după care se împachetează.

Detalii interesante
Prin energie solara  se intelege energia care este direct produsa prin transferul energiei luminoase
radiata de Soare in alte forme de energie. Aceasta poate fi folosita ca sa genereze energie
electrica sau la incalzirea aerului si apei. Desi energia solara este regenerabila si usor de produs,
problema principala este ca soarele nu ofera energie constanta pe parcursul unei zile, in functie
de alternanta zi-noapte, conditii meteo, anotimp.

Instalatiile solare sunt de 2 tipuri: termice si fotovoltaice. Cele fotovoltaice produc direct energie
electrica, cele termice ajuta la economisirea altor combustibili (lemn, gaz) în proportie de 75%
pe an. O casa care are la dispozitie ambele instalatii solare (cu panouri fotovoltaice si termice în
vid) poate fi  considerata « independenta energetic » (deoarece energia acumulata ziua în baterii
este apoi trimisa în retea si utilizata dupa necesitati).

Panourile solare produc energie electrica cca. 9h/zi (calculul se face pe minim; iarna ziua are 9
ore) alimentand consumatorii si incarcand in acelasi timp acumulatorii.

Instalatiile solare functioneaza chiar si atunci cand cerul este înnorat. De asemenea sunt
rezistente la grindina (în cazul celor mai bune panouri).

DE CE ENERGIE SOLARĂ?

 Este gratuită! Nu este influenţată în nici un fel de creşteri de preţ.

 Instalaţiile nu necesită practic nici un fel de întreţinere.

 Este regenerabilă şi nepoluantă.

Energia solară este practic inepuizabilă. Este cea mai curată formă de energie de pe pământ şi
este formată din radiaţii calorice, luminoase, radio sau de altă natură emise de soare. Cantităţile
uriaşe ale acestei energii stau la baza aproape tuturor proceselor naturale de pe Pământ. Cu toate
acestea, este destul de dificilă captarea şi stocarea ei într-o anumită formă (în principal căldură
sau electricitate) care să pemită utilizarea ei ulterioară.

Energia solară poate încălzi locuinţele în mod pasiv, datorită construcţiei acestora (casele pasive)
sau poate fi stocată în acumulatoare termice sub formă de energie termică. Căldura generată solar
se poate folosi în principal la prepararea apei calde menajere, încălzirea agentului termic
responsabil de temperatura ambiantă a casei şi încălzirea piscinelor. Există chiar şi instalaţii de
aer condiţionat bazate pe căldura solară, unde aceasta reprezintă energia principală necesară
răcirii aerului.

Utilizarea energiei solare reprezintă la nivel global cea mai eficientă metodă de a aduce căldura
în locuinţe. În general, cantitatea de căldură solară ce cade asupra acoperişului unei case este mai
mare decât energia totală consumată în casă.

Cu mijloace simple, eficiente constructiv, se poate utiliza energia solară pentru a reduce sau chiar
pentru a înlocui total celelalte surse de energie necesare traiului dintr-o locuinţă modernă.

Europa
în Europa, România se află în zona a doua de însorire.

Romania
în România se pot defini 4 zone de însorire, de la un maxim de 1600 kWh/m2 în Dobrogea la
1250 kWh/m2 în nordul ţării, anual.

Aplicatiile energiei solare

Aplicatiile energiei solare dateaza inca din antichitate cand grecii si chinezii isi construiau
locuintele orientate catre soare astfel incat sa profite de soare pentru a avea lumina si
caldura.Odata cu dezvoltarea tehnicii moderne au aparut o serie de aplicatii noi ale folosirii
energiei solare.

Agricultura si horticultura

 In functie de energia solara ce poate fi captata intr-o anumitaperioada a anului agricultura cauta
sa optimizeze perioadele in care se planteaza recoltele,sa le orienteze catre sursa de lumina a
soarelui, sa utilizeze coline in scara pentru aasigura o cantitate egala de caldura si lumina pentru
fiecare rand de plante, sa roteascatipurile de plante, toate aceste tehnici avand o influenta
combinata semnificativa asuprarecoltei. Pentru zonele unde se doreste cultivarea unor plante
incompatibile cu climatullocal se folosesc serele, care convertesc lumina in caldura, permitant
astel cultivareaplantelor in afara arealului lor geografic sau in anotimpurile reci.

Iluminare

 Lumina solara a fost timp de secole principala metoda de iluminare alocuintelor pe timp de zi si
nu a fost inlocuita nici pana in ziua de azi de metodele modernede iluminare, cel putin in cazul in
care se doreste obtinerea unei eficiente energeticesemnificative.

Incalzirea apei
 In zonele de latitudine scazuta, sub 40 grade, 60-70% din apa caldafolosita domestic poate fi
asigurata de sistemele de incalzire solare, cu tuburi sau suprafetereflectante

Incalzire, racire si ventilatie

 Numai in SUA, peste 30 % din consumul de energie incladiri comerciale si peste 50% din
consumul domestic de energie este cauzat desistemele de incalzire, racire si ventilatie. O parte
din aceasta cantitate poate fi asiguratade energia solara folosind masa terminca, adica orice
material ce poate fi folosit pentrustocarea energiei: piatra, ciment, apa etc. Masa termica, daca
este folosita corect, permiteabsorbtia energiei ziua si radierea acesteia noapte, mentinand o
temperatura constanta petoata perioada unei zile.

Tratarea apei

 Prin expunerea apei la soare se poate distila (in cazul apei sarate saumurdare) sau se poate
dezinfecta prin expunerea in sticle de plastic. Aceasta metoda estefolosita in principal in tarile
sarac

Gatit

 Calitatile energiei solare permit folosirea acesteia pentru gatit, uscat alimente sipasteurizat.
Sistemele de gatit solare se impart in 3 mari categorii: cutii, panouri si panourireflectorizante.

Procesarea caldurii in scop industrial

 Se folosesc parabolice reflectorizante pentruconcentrarea caldurii in diverse aplicatii comerciale.


O alta metoda de procesare a calduriisunt vasele cu apa sarata care folosesc caldura soarelui
pentru a evapora apa si a obtinesare.

Generarea electricitatii

 Principalele metode de a obtine curent electric folosind energiesolara sunt: celulele fotovoltaice,
turnuri solare ce concentreaza energia de la mai multeoglinzi plus alte tehnici aflate deocamdata
in stadiu experimental.
Avantaje
Jesvfscvscssvs Dezavantaje
1. Este o sursă inepuizabilă 1. Variația densității fluxului energetic.
2. Are un potențial uriaș, poate satisface 2. Interminența datorită alternanței zilei cu
necesitățile întregii omeniri. noaptea.
3. Poate asigura conversia în alte forme de 3. Variația valorii fluxului în timpul zilei și în
energie. timpul anului.
4. Este o sursă de energie nepoluantă. 4. Dependența de starea timpului și a
atmosferei (nori, ceață, praf, cenușă)

Conversia biologică Captatori solari


Este stocarea energiei solare
în materia organică formată
Resursele de Instalații de captare a energiei
solare și de conversiune în
prin fotosinteză
energie solară energie termică

Instalații solare fotovoltaice Centrale heliolectrice


Transformă energia solară în energie Energia solară este concentrată prin
electrică.
focalizare cu ajutorul oglinzilor
Țări în care sunt folosite: Franța, S.U.A., orientabile și se transformă în energie
Japonia, Israel. electrică.

Țări în care sunt folosite: S.U.A., Italia,


Spania, Franța, Japonia, Australia.
Utilizari
Casă cu panouri solare
Pentru o casă structurată pe parter plus etaj, cu suprafața de 80 de metri pătrați pe nivel, sistemul
de panouri solare cu boiler (exterior sau interior) costă între 500-2000 euro, cu perioadă de
amortizare între 3-5 ani. Economia lunară este, în medie, de aproximativ 60% din costul unei
facturi normale de energie termică. Pentru a evita scăderea randamentului sistemului, specialiștii
sfătuiesc să fie efectuate periodic lucrări de curățare a panourilor căci acestea își pot pierde
eficiența chiar și cu peste 30%.

Comunitățile rurale africane folosesc energia solară pentru electricitate


Peste 450.000 de persoane din comunitățile rurale africane au acces la electricitate datorită
energiei solare, o alternativă la vechiul kerosen. Fundația Rurală pentru Energie, o organizație
olandeză non-profit, a ajutat peste 450 000 de persoane din regiunea sub-sahariană a Africii să
aibă acces la electricitate. Energia electrică generată de panourile solare le permite copiilor să
citească seara, să asculte radio, să se uite la televizor iar un bec oferă mult mai multă lumină
decât lampa cu petrol.
Ecranul telefonului mobil, folosit ca încărcător solar
Wysips, o companie de origine franceză, a descoperit tehnologia prin care ecranul telefonului
mobil sau al smartphone-ului poate fi încărcat de la soare, cu ajutorul unei pelicule fotovoltaice.
Pelicula fotovoltaică poate fi integrată în ecranul telefonului și permite încărcarea completă a
bateriilor, grație luminii solare, în numai 6 ore. Procedeul este ieftin (prețul peliculei este de 1
euro), iar invenția companiei franceze a fost deja premiată la Concursul de inventică de la
Orlando, Florida, la categoria „Aplicații verzi în gestionarea energiei”. Descoperirea aparține
fondatorilor companiei, Ludovic Deblois și Joël Gilbert, care au demonstrat că „în șase ore se
poate încărca complet o baterie, de la soare, iar pentru 30 de minute de conversație este necesară
doar o oră”. Primele telefoane cu peliculă fotovoltaică Wysips urmează să apară în primul
trimestru al anului 2012.

Primul avion propulsat doar cu energie solară care a zburat și noaptea

Primul avion propulsat doar de energia solară a efectuat un zbor experimental decolând din
Payerne, în Elveția și aterizând peste 15 ore pe aeroportul din Bruxelles. Astfel el a survolat
Franța, Luxemburg, și Belgia, într-un zbor de 15 ore, la 3600 de metri altitudine, cu viteza de 70
de kilometri pe oră. Aparatul a fost construit de aeronautul și medicul elvețian Bertrand Piccard
și a fost pilotat de Andre Borshberg.
Avionul, care poartă denumirea Solar Impulse, are o anvergură a aripilor de 64 metri, aproape cât
al unui avion uriaș, precum Airbus A340. Greutatea acesteia este, însă, comparabilă cu a unei
limuzine - puțin peste o tonă și jumătate. Zborul Solar Impulse a fost susținut de Comisia
Europeană. Avionul solar a făcut istorie acum un an, când a zburat neîntrerupt 24 de ore,
propulsat doar de bateriile sale solare (ce cântăresc cca 500 kg). Aripile aeronavei sunt acoperite
cu 12 mii de celule foto-voltaice, care alimentează patru motoare electrice cu puterea de 10 cai
putere fiecare. Avionul poate ajunge la altitudinea maximă de 9500 m.

Primul tren de mare viteză european alimentat cu energie solară


Primul tren din Europa alimentat cu energie produsă de panouri solare a fost trenul internațional
de mare viteză de pe ruta Paris-Amsterdam. Energia sa provine de la panourile solare instalate pe
tunelul care acoperă calea ferată. Tunelul, lung de 3,5 kilometri, situat lângă Antwerp, nordul
Belgiei, este acoperit cu 16 000 de panouri solare pe o suprafață de 50 000 metri pătrați.
Instalația solară produce 3300 de megawatt. Cantitatea de energie electrică ar putea acoperi
consumul mediu anual a 1000 de gospodării. Proiectul, denumit „Enfinity”, a implicat costuri de
15,6 milioane de euro și reduce emisiile de CO2 cu 2400 de tone pe an.

Cea mai rapidă mașină solară


Cea mai rapidă mașină cu energie solară atinge 88 km/h. O mașină care folosește aceeași
cantitate de energie ca un prăjitor de pâine (1400 W) este cel mai rapid autovehicul solar din
lume. Numită ,,Sunswift", ea a fost creată de o echipă de studenți de la Universitatea New South
Wales din Sidney, Australia. Aceasta a bătut un nou record această lună atingând viteza de
88 km/h, depășind cu aproape 10 km/h recordul anterior care îi aparținea proiectului GM
Sunraycer.

Energie solară la gătit


Studenții de la Facultatea de Știință și Tehnologia Materialelor a Universității Tehnice din Cluj-
Napoca, în cadrul unei acțiuni ecologice „Materiale-responsabilitate-mediu” au prezentat
tehnologii nepoluante, ecologice care pot fi folosite pentru gătit în aer liber. Campania a fost una
de responsabilizare pentru a aborda un stil de „viață verde”. „Aparatura” folosită pentru a capta
razele solare a constat într-o antenă de satelit acoperită cu vinil și umbrele acoperite cu folie de
aluminiu autocolantă. „Gătitul ține un pic și de soare și durează puțin mai mult, dar merită” a
spus o studentă. În cadrul demonstrațiilor respective studenții au prăjit cartofi și mititei cu
ajutorul energiei solare. Folosind aceste tehnologii temperatura în vas poate ajunge până la 1000
de grade. Se poate folosi orice obiect rotund și material reflectorizant pentru a crea un „aragaz”
ecologic. Antena care a fost folosită pentru prepararea cartofilor, avea circumferința de 2 metri și
cu ajutorul ei se poate prepara orice tip de mâncare. Celelalte „aparate” mai mici, precum
umbrelele, se folosesc pentru prepararea lucrurilor simple, cum ar fi ochiurile de ou.
În aprilie 2009 un norvegian cu studii în Statele Unite (Berkeley, California) și care trăiește în
Kenya, Jon Bohmer, a luat un premiu „verde” de 75 000 de dolari (568 000 coroane norvegiene)
pentru un cuptor solar foarte ieftin: costă doar 6,6 dolari (5 euro). Cu ajutorul cuptorului se poate
găti mâncare în caserole, fierbe apă sau chiar coace pâinea. Este alcătuit din două cutii, una în
alta, acoperite cu un geam acrilic, care lasă radiația solară să intre, dar împiedică radiația din
interior să iasă. Cutia interioară este vopsită în negru iar folia argintie din exterior facilitează
concentrarea căldurii, în timp ce un strat de paie sau ziare dintre cele două asigură izolarea.
Cuptorul se adresează celor trei miliarde de persoane care folosesc lemne de foc pentru a găti în
țările în curs de dezvoltare. Barbara Kerr and Sherry Cole au fost primii promotori serioși ai
cutiei solare de gătit în anii 70 iar planurile acesteia puteau fi găsite într-o carte publicată de
Peace Corps în anii 60.
Cuptoarele solare permit purificarea apei prin încălzirea acesteia. O apă încălzită la 65 grade
îndepărtează bolile întâlnite în cazul apei de proastă calitate, prezentă adeseori în țările în curs de
dezvoltare și responsabilă pentru milioane de decese. Pe de altă parte fumul degajat de gătirea cu
lemne dă naștere unor boli respiratorii responsabile de decesele a 1,6 milioane de persoane/an în
întreaga lume. De asemenea, prin folosirea cuptoarelor solare sunt evitate despăduririle și
emisiile de dioxid de carbon în atmosferă.
Obiceiul de a pune o cutie la soare pentru a coace pâine sau a prepara alte alimente era întâlnit și
în România (în special în sudul țării: Dobrogea, Bărăgan, Oltenia)

Observatii si Concluzii
Acest lucru este dovedit si de cresterea de aproape 50% inregistrata in numarul de astfel de
sisteme folosite pe glob, in fiecare an din 2002 incoace

Potentialul energiei solare in Romania

Din perspectiva energiei solare România se află în zona europeană B (prima clasă, clasa A,
cuprinde ţări precum Spania, Portugalia, Grecia sau Italia) de însorire având un potenţial
substanţial de utilizare a anergiei solare. Spre exemplu. Litoralul Mării Negre, Dobrogea dar şi
majoritatea zonelor sudice sunt, potrivit INMH, zone cu potenţial ridicat de exploatare a energiei
solare având o durata medie de strălucire a soarelui de peste 2300h/an. În aceste zone fluxul
energetic solar anual, ajunge până la 1450-1600kWh/m2/an în timp ce pentru majoritatea
regiunilor ţării este de peste 1250 kWh/m2/an.

BIBLIOGRAFIE
http://ro.wikipedia.org/wiki/Energie_solar%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/Colector_solar

http://ro.wikipedia.org/wiki/Panou_solar

http://www.academia.edu/7515791/Energia_Solara_Proiect_DD

http://www.solara.ro/de-ce-solar.php

https://www.academia.edu/7515791/Energia_Solara_Proiect_DD

S-ar putea să vă placă și