Capitolul 6

SISTEME DE PLĂŢI ELECTRONICE

Deoarece comerţul electronic este asociat în mod direct, cu efectuarea de tranzacţii

comerciale prin intermediul reţelelor de calculatoare, activitatea de procesare a informaţiilor
derulată în cadrul său, poate fi suportată de către diverse medii reţea.
Între acestea, Internet-ul, beneficiind de o dezvoltare spectaculoasă şi de accentuarea
caracterului său comercial, reprezintă principalul mediu şi catalizator pentru difuzarea
comerţului electronic într-un număr crescător de sfere economice.
Avantajele oferite de Internet, atât pentru comercianţi cât şi pentru clienţi, determină o
creştere continuă a vânzărilor mondiale de produse şi servicii generate pe baza sa.
Din analiza acestor vânzări rezultă o grupare a mărimii fondurilor transferate în două
categorii, grupare aflată în legătură directă cu instrumentele de plată folosite:
1. Transferuri de valori medii şi mari. Acestea sunt aferente achiziţionării de bunuri şi
servicii pe care clienţii le procură în mod normal cu ajutorul cărţilor de credit. Valorile
sunt cuprinse în plaja 10 USD - până la mii de USD. Segmentul respectiv, din totalul
general al transferului de fonduri, se consideră că va fi dominat şi în continuare, de
tranzacţiile derulate prin intermediul acestui instrument de plată, valoarea
cumpărăturilor fiind suficient de mare pentru a justifica costul relativ ridicat per
tranzacţie.
2. Transferuri de valoare mică (microplăţi). Acestea includ plata pentru vizualizarea de
articole şi de informaţii sau pentru accesul la o locaţie Web comercială. Valoarea
acestor plăţi este de 1 USD sau mai puţin, fiind prea mică pentru a justifica costul unei
tranzacţii bazate pe cărţi de credit, şi de aceea ele se efectuează prin intermediul
“banilor electronici”.
Necesitatea dezvoltării unor mecanisme de plată utilizabile în cadrul Internet-ului,
sigure, uşor de folosit şi acceptat de către marele public, reprezintă o problemă actuală a cărei
rezolvare este căutată împreună de către instituţii bancare internaţionale, societăţi cu activitate
importantă în cadrul plăţilor elctronice (VISA, MasterCard, American Express), precum şi de
producători de software renumiţi (Microsoft, IBM).
Pentru a fi viabil şi acceptat, un mecanism de plată pe Internet trebuie să asigure
securitatea informaţiei aferente tranzacţiilor efectuate, iar folosirea sa trebuie să rămână
suficient de prietenoasă pentru a nu descuraja utilizatorii.
Răspunzând mai mult sau mai puţin acestor cerinţe, actual pe Internet sunt utilizate
următoarele mecanisme de plată electronică:

6.1 Plata prin intermediul cărţilor de credit

În acest caz, clientul utilizează un formular WWW, bazat pe CGI (Common Gateway
Interface), pentru a completa informaţia aferentă comenzii şi furnizează numărul cărţii sale.
Deşi soluţia pare a fi cea mai simplă, totuşi, utilizatorii sunt refractari în a furniza
numărul cărţii lor de credit, argumentul adesea invocat ţine de riscul ca destinatarul autorizat
să nu primească informaţia secretă (numărul cărţii). Prin urmare, preocuparea principală legată
de transmisia informaţiilor referitoare la cărţile de credit prin Internet este aceea de a asigura
că, în cadrul unei reţele cu milioane de utilizatori, informaţiile vor parveni numai destinatarului
autorizat. Încercând să răspundă acestor cerinţe o serie de firme (First Virtual Holdings,
CyberCash) oferă servicii de plată ce utilizează metode cu un înalt grad de securitate.
60
 Pentru exemplificarea acestui mecanism, în figura 6.1 este prezentat fluxul plăţilor
utilizând cărţi de credit în cadrul sistemului CyberCash.

Comandă şi factură
Client Comerciant
(1) Numărul cărţii
de credit criptat
(2) Numărul cărţii
*Clientul obţine
de credit criptat (7) Recipisă electronică
gratuit, în avans, de
la CyberCash,
software pentru CyberCash
criptare
(3) Numărul cărţii
de credit decriptat

(5)

(4) (4)
Banca clientului Banca comerciantului
Companii
de cărţi de
(5) credit (5)
Procesare
pentru autorizare
Casă (6) Transfer credit
automată de
compensare
Reţea proprietară Internet
Fluxul în cadrul sistemului este:
*
Clientul (posesorul cărţii de credit) trebuie să obţină, în avans, de la CyberCash software pentru
criptare şi să-l instaleze pe PC-ul său.
(1),(2) Clientul criptează numărul cărţii sale de credit şi îl expediază comerciantului.
(3) După decriptarea datelor, CyberCash solicită banca comerciantului pentru decontare.
(4),(5),(6) Decontarea este efectuată între banca comerciantului şi banca clientului.
(7) Transferul recipisei electronice către comerciant şi confirmarea decontării.

Fig. 6.1 Plata utilizând cărţi de credit în sistemul CyberCash

Avantajele prezentate de acest mecanism sunt:

• Banii clientului sunt în siguranţă la bancă. Dacă se întâmplă ca acesta să piardă cartea de
credit, contul bancar îi rămâne legat de numele său şi deci banii nu sunt pierduţi.
• Există un standard numit SET18 (Secure Electronic Transactions) destinat funizării unei
metode sigure de manipulare a tranzacţiilor cu cărţi de credit peste medii de
comunicaţie nesigure (cum este Internet-ul). Rolul său este de a preveni utilizarea
frauduloasă a cărţilor datorată interceptării informaţiei aferente tranzacţiilor respective.
• Pentru efectuarea plăţii cu ajutorul cărţii de credit prin intermediul Internet-ului, nu
este necesară deschiderea de către client a unui nou cont bancar, şi nici emiterea unei
noi cărţi. În stadiile incipiente ale efectuării plăţilor prin Internet acest aspect este de o
deosebită importanţă.

18
În 1995 VISA International şi Microsoft s-au asociat şi au propus protocolul Secure Transaction Technology (SET).
Simultan MasterCard, Netscape, CyberCash, GTE şi IBM au introdus SEPP (Secure Electronic Payment Protocol). În
1996, ele s-au reunit şi au propus un standard comun SET (Secure Electronic Transactions).
61
 Dezavantajul principal este reprezentat de lipsa de confidenţialitate privind identitatea
clientului. Spre deosebire de tranzacţiile cu numerar care sunt anonime, tranzacţiile bazate pe
cărţi de credit leagă numele clientului de contul său. Deci, în acest caz, clientul nu va fi capabil
să-şi menţină anonimatul.

6.2 Plata prin intermediul cecurilor electronice

Transferul electronic al fondurilor prin intermediul cecurilor electronice în cadrul

Internet-ului, nu este atât de bine dezvoltat ca cel bazat pe cărţi de credit. Din multe puncte de
vedere un sistem de plată prin cecuri electronice reprezintă un compromis între un sistem de
plată prin cărţi de credit şi un sistem bazat pe numerar. Firmele CheckFree, NetCheque şi
NetChex sunt actorii principali pe piaţa cecurilor electronice transmise prin Internet.
Mecanismul de plată, ilustrat în figura 6.2, prezintă fluxul plăţilor utilizând cecurile
electronice în cadrul sistemului CheckFree.

Comandă şi factur[
Client Comerciant
(1) Comandă (3)’ Emitere şi
pentru emitere expediere poştală a
de cecuri cecurilor de hârtie
(3)’
CheckFree

(2) Instrucţiuni

Banca clientului Banca CheckFree Banca comerciantului

(4) Transfer de (3) Transmisie electronică

fonduri pentru decontare

Reţea proprietară Internet Poştă sau transport

Fluxul în cadrul sistemului:
(1) Clientul expediază comanda pentru emiterea cecurilor electronice la CheckFree;
(2) CheckFree expediază instrucţiuni pentru decontare către banca CheckFree;
(3) Datele cecului electronic sunt transmise de către banca CheckFree la banca comerciantului;
(4) Decontarea este efectuată între banca clientului şi banca CheckFree în ziua stabilită.
Notă: la cererea comerciantului, CheckFree emite cecuri de hârtie şi le expediază prin poştă către acesta
(traseul (3’)).

Fig. 6.2 Plata prin intermediul cecurilor electronice în sistemul CheckFree

Avantajele acestui mecanism sunt:

• Cecurile electronice pot fi procesate similar ca şi cecurile obişnuite. Ele vor arăta diferit,
dar rămân, în esenţă, cecuri.
• Banii clientului sunt în siguranţă la bancă, acesta nu va trebui să se teamă de pierderea
lor ca în cazul sistemului bazat pe numerar.
Dezavantajul principal este, ca şi la mecanismul prezentat anterior, lipsa de
confidenţialitate privind identitatea clientului.

62
 6.3 Plata prin intermediul banilor electronici

Încercând să elimine limitările legate de adaptarea mecanismelor de plată curente

implicate în plăţile electronice prin Internet, o serie de firme, ce nu sunt nici bănci şi nici
instituţii de credit, au început să ofere servicii de plată electronică bazate pe un nou
instrument: banii electronici.
Termenul de “bani electronici” este adesea utilizat în sens larg, pentru a face referire la
o mare varietate de mecanisme de plată pentru valori mici.
Destinaţi a fi utilizaţi ca mijloace de plată de scop general (multiscop) într-un mediu
interreţea cum este Internet-ul, banii electronici sunt definiţi ca produse cu “valoare-stocată“
sau “preplătită“ în cadrul cărora o înregistrare a fondurilor sau a “valorii” disponibile pentru un
client, este stocată într-un dispozitiv electronic19 aflat în posesia acestuia. Valoarea electronică
este procurată de către client (urmând, de exemplu, modalitatea în care sunt achiziţioante
cecurile de călătorie) şi este dedusă corespunzător ori de câte ori acesta utilizează dispozitivul
pentru a face cumpărături.
Definiţia anterioară acoperă atât cartelele preplătite cât şi produsele software preplătite
(uneori referite şi ca “bani digitali”) care utilizează reţele de calculatoare cum ar fi Internet-ul.
Datorită faptului că acest concept este nou, componentele sale de legislaţie, tehnice,
economice şi culturale nu sunt complet formulate. În consecinţă, un număr mare de propuneri
concurente se află în diferite stadii de dezvoltare şi testare. În ciuda acestei diversităţi a
propunerilor ce par a oferi soluţii complet diferite20, toate schemele de bani electronici fac
referire, în principal, la un acelaşi set de caracteristici necesare. Acest set, conform [17],
cuprinde:
1. Independenţa de condiţia lor fizică - banii electronici este necesar să poată fi
transferabili prin intermediul reţelelor deschise şi să poată fi stocaţi în cadrul diverselor
dispozitive şi diferitelor locaţii în interiorul sau exteriorul acestor reţele.
2. Securitatea - această caracteristică semnifică imposibilitatea ca banii electronici să
poată fi copiaţi21 şi falsificaţi, iar comunicaţia între partenerii unei tranzacţii nu trebuie
să fie interceptabilă.
3. Confidenţialitatea - specifică ce fel de informaţie tranzacţională este generată şi cine are
acces la ea. Tehnic, toate nivelele de confidenţialitate sunt posibile, confidenţialitatea
fiind în relaţie cu tehnologia de criptare utilizată în facilităţile de securitate ale
sistemului. Domeniul de confidenţialitate al tuturor sistemelor de plată cu bani
electronici se defineşte între doi poli: anonimitatea totală şi lipsa completă a acesteia.
4. Transferabilitatea - această caractersitică statuează că banii electronici pot fi transferaţi
către alţi utilizatori.
5. Divizibilitatea - defineşte care sunt unităţile de plată, mărimea acestora şi numărul lor.
În contrast cu numerarul, unde proprietăţile fizice, din raţiuni practice, limitează nu
numai mărimea ci şi numărul unităţilor, aceste constrângeri nu se aplică banilor
electronici. În acest caz toate mărimile de unităţi sunt, tehnic vorbind, egale.

19
Termenul “dispozitiv electronic” semnifică aici fie o cartelă inteligentă (smartcard) fie harddiscul unui PC
standard.
20
De exemplu, există diferenţe în ceea ce priveşte implementarea tehnică. Astfel, pentru a stoca valoarea
preplătită, schemele de bani electronici bazate pe carduri implică un dispozitiv hardware specializat şi portabil, în
mod tipic un microcircuit cu microprocesor inclus într-o cartelă de plastic, în timp ce schemele bazate pe software
utilizează software specializat instalat pe un calculator personal standard.
21
Deoarece banii electronici nu reprezintă în fapt decât o mulţime de biţi, o cantitate din ei este foarte uşor de
duplicat. Întrucât copia nu poate fi distinsă de original, va fi imposibilă de detectat o contrafacere. Un sistem trivial
de bani electronici va permite copierea unei cantităţi din aceştia şi cheltuirea ambelor copii. Evident sistemele
reale trebuie să fie capabile să prevină sau să detecteze această problemă, numită a "dublei-cheltuieli".
63
 6. Uşurinţă în utilizare - banii electronici trebuie să fie uşor de utilizat deoarece scopul lor,
cel puţin teoretic, este acela de a putea fi folosiţi de către totalitatea populaţiei
indiferent de experienţa fiecăruia.
Toate aceste caracteristici au ca scop obţinerea unei acceptări publice suficient de largi
pentru ca sistemul să fie făcut profitabil pentru cei care îl utilizează.
În general există două tipuri de bani electronici: bani electronici ce pot fi identificaţi şi
bani electronici anonimi (numiţi şi bani electronici puri).
Banii electronici ce pot fi identificaţi, conţin informaţii ce relevă identitatea persoanei
care se află la originea tranzacţiei. Într-o manieră similară cu cărţile de credit, acest tip de bani
electronici permit băncii de a urmări circuitul parcurs de ei în cadrul economiei (cine, ce, unde şi
când s-a cumpărat, precum şi cât s-a plătit).
Banii electronici anonimi lucrează similar ca banii de hârtie, odată ce au fost retraşi
dintr-un cont, ei pot fi cheltuiţi sau distribuiţi fără a lăsa nici o urmă.
Din fiecare tip de bani electronici există câte două varietăţi: bani electronici on-line şi
bani electronici off-line.
Pentru a putea realiza o tranzacţie bazată pe bani electronici on-line, este necesară
interacţiunea (via reţea) cu o bancă sau un alt terţ de încredere. Prevenirea dublei-cheltuieli, în
acest caz, se face impunând comercianţilor ca la fiecare vânzare efectuată, să contacteze
calculatorul băncii pentru autorizarea tranzacţiei. Acesta întreţine o bază de date care poate
indica comerciantului dacă o cantitate anume de bani electronici este validă (disponibilă pentru
cheltuit), sau nu. Dacă calculatorul băncii confirmă că banii electronici au fost deja cheltuiţi,
comerciantul va refuza vânzările. Acest lucru este similar cu modalitatea prin care comerciantul
verifică cărţile de credit la terminalele POS (Point of Sale).
În cazul banilor electronici off-line, efectuarea unei tranzacţii se poate face fără a
implica direct o bancă. Prevenirea dublei-cheltuieli în această situaţie se realizează în două
moduri esenţial diferite, fiind vorba de o abordare hardware şi una software.
Abordarea hardware constă în utilizarea unui microcircuit protejat la efracţie, inclus într-
o cartelă inteligentă specială. Acesta întreţine o mini-bază de date ce conţine toate cantităţile
de bani electronici cheltuite cu cartela respectivă. Dacă proprietarul ei încearcă de a copia
anumiţi bani electronici şi să-i cheltuiască de două ori, microcircuitul respectiv va detecta
tentativa şi nu va permite efectuarea tranzacţiei. Deoarece microcircuitul este protejat la
efracţie, ştergerea mini-bazei de date nu se poate face fără a deteriora iremediabil cartela.
Abordarea software constă în a structura banii electronici şi protocoalele criptografice
aferente, pentru a releva identitatea dublului-cheltuitor la momentul când cantitatea de bani
electronici cheltuită se întoarce la bancă. Deoarece utilizatorii banilor electronici off-line ştiu că
vor fi prinşi, incidenţa dublei-cheltuiri va fi minimizată (cel puţin în teorie). Avantajul acestei
abordări este acela că nu necesită microcircuite special protejate la efracţie, întregul sistem
putând fi implementat software şi rulat pe un PC obişnuit sau în cartele inteligente ieftine.
Deoarece este dificil de apreciat care sistem este mai bun, adoptarea unuia sau altuia
dintre cele existente, depinde mult de detaliile tranzacţiei şi de gradul în care acesta satisface
necesităţile celor ce efectuează tranzacţia. Din punctul de vedere al clientului, factorul cel mai
important este reprezentat de larga acceptare a sistemului, astfel, putând fi oricare dintre
acestea dacă el este formal standardizat şi securizat. Dominarea pieţii şi rămânerea în această
poziţie va avea loc în virtutea faptului că sistemul respectiv este un standard ad-hoc.
Comercianţii îl vor utiliza pentru că cei mai mulţi clienţi îl utilizează şi viceversa. Calea de
impunere a unui sistem anume în cadrul acestei competiţii, nu va fi reprezentată de costul său,
ci de câştigarea de drepturi efective la terminalele POS ale unui număr cât mai mare de
comercianţi.

64
 O alternativă la alegerea unui sistem de plăţi electronice proprietar poate să fie
adoptarea pe scară largă a unui sistem deschis, standardizat. Un asemenea sistem deschis va
avea câteva avantaje asupra sistemelor proprietar, şi anume:
1. Utilizatorii vor avea posibilitatea de a alege între intermediarii financiari şi serviciile
acestora. Deoarece pot exista mai mulţi intermediari ce activează pe aceeaşi piaţă
deschisă, ei vor trebui să utilizeze o politică de diferenţiere lucru care va fi în beneficiul
utilizatorilor. De asemenea, o astfel de structură deschisă va impune o piaţă de
competiţie de tip monopolist - piaţa pentru un sistem deschis, standard de plată
electronică.
2. Politica guvernamentală de implementare a sistemului va fi mai puţin ambiguă, şi mai
eficientă, aceasta deoarece existând un singur sistem nu mai este necesară
interpretarea specifică a legilor în vigoare ca în cazul existenţei mai multor sisteme.
3. Standardul pentru sisteme de plată electronice deschise va furniza o interfaţă utilizator
general acceptată, lucru ce va îmbunătăţi uşurinţa în utilizare precum şi eficienţa
sistemului.

65