UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZAREA: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

REFERAT
AUTORITĂȚILE DELIBERATIVE LOCALE
ȘI ROLUL LOR ÎN GUVERNĂRILE LOCALE

Coordonator:

Student:

IAȘI,2019
 Cuprins
I.Introducere.....................................................................................................................................3
II. Noțiuni generale privind administrația publică...........................................................................4
II.Autoritățile deliberative locale.....................................................................................................7
IV.Autoritățile deliberative județene.............................................................................................11
Concluzii........................................................................................................................................14
Bibliografie....................................................................................................................................15
 I.Introducere

Acest proiect tratează din punct de vedere teoretic o temă actuală ce face obiectul atât a
dreptului administrativ, cât și al administrației publice. Pornind de la multitudinea de relații pe
care dreptul administrativ, ca ramură de drept public, le reglementează în activitatea
administrației publice, adică relațiile dintre autoritățile administrative centrale și cele instituite
la nivel local, între administrația locală și cetățeni, este evidențiată importanța existenței
autorităților administrației publice locale, dar și rolul, scopul și atribuțiile pe care le îndeplinesc
în realizarea compentețelor ce îi sunt atribuite.

Administraţia publică, ca noţiune centrală atât a ştiinţei administraţiei, cât şi a dreptului

administrativ a luat naştere odată cu acestea, în secolul al XIX-lea. În această perioadă a avut loc
conturarea şi teoretizarea acestui concept, deşi au existat încă din Antichitate încercări de a defini
ideea de organizare statală şi mecanismele de realizare a interesului general al societăţii.
Conceptul de administraţie s-a dezvoltat simultan cu cel de stat, un stat nu poate exista fără o
organizare şi ierarhizare bine delimitată şi o legislaţie pe care să se bazeze. Cu alte cuvinte, a
existat o continuă evoluţie şi organizare statală, o continuă îmbunătăţire atât a ideilor ce stau la
baza fenomenului administrativ, dar şi a autorităților administraţiei publice. Prin urmare, toate
autorităţile administraţiei publice trebuie să se adapteze să satisfacă nevoile generale şi binele
cetăţenilor.
Acest fenomen atât de complex a generat o multitudine de definiţii, dar niciuna nu
reuseşte să cuprindă întreaga activitate a administraţiei publice. Fiind un concept cu care
operează mai multe ştiinţe este primordial clarificarea acestei noţiuni pentru analiza asupra
administraţiei publice. Provenind din cuvântul latinesc administer-tri are următoarele
semnificaţii directe: administrator, ajutor1. Conform Dicţionarului explicativ al limbii române
substantivul administraţie însumează totalitatea organelor administrative ale unui stat, iar verbul
a administra semnifică a conduce, a gospodări o întreprindere sau o instituţie. Administraţia
este o activitate desfăşurată într-un anumit scop sau pentru realizarea unor obiective şi care este
dirijată de cineva. Termenul de administraţie cuprinde atât administraţia publică, cât şi cea
privată (particulară). Cele două activităţi urmăresc un scop, utilizând pentru atingerea acestuia
anumite mijloace.

1
Voichiţa Ionescu, Dicţionar latin-român, Editura Orizonturi, Bucureşti, 1993
 II. Noțiuni generale privind administrația publică

În literature de specialitate se susţine că: administraţia publică ca sistem de autorităţi

reprezentând puterea executivă este un sistem în cadrul autorităţilor statului şi, implicit, o
componentă a sistemului social global”2.
Din punct de vedere al competenţei teritoriale (criteriul teritorial) există:
 autorităţi centrale, când competenţa lor se întinde asupra întregului teritoriu al ţării:
Guvernul, ministerele şi celelalte organe centrale ale administraţiei publice
 autorităţi teritoriale, când competenţa lor se întinde asupra unei părţi din teritoriul
naţional. Acestea sunt serviciile publice descentralizare ale ministerelor şi ale celorlalte
organe centrale;
 autorităţi locale, când competenţa lor se întinde asupra unei unităţi administrativ-
teritoriale (judeţ, oraş, comună). Acestea sunt consiliile locale şi primarii.”
Autorităţile care realizează administraţia publică sunt :
 cei doi şefi ai executivului (Preşedintele României şi Guvernul, în frunte cu primul-
ministru);
 ministerele şi alte organe centrale de specialitate subordonate Guvernului: faţă de această
a doua categorie se impune observaţia rezultată din analiza practicii guvernamentale a
ultimilor ani, că se manifestă tot mai mult tendinţa înfiinţării unor agenţii, autorităţi,
oficii, de nivel naţional sau local, cu atribuţii într-un anumit domeniu, subordonate
Guvernului sau ministerelor;
 autorităţile administrativ autonome (este vorba despre organele centrale de specialitate
care nu se află în subordinea Guvernului, cum ar fi : Consiliul Suprem de Apărare a Ţării,
Banca Naţională a României, Serviciul Român de Informaţii etc.);
 instituţii bugetare, regii autonome şi companii naţionale subordonate ministerelor;
 instituţii bugetare, regii autonome şi companii naţionale subordonate autorităţilor centrale
autonome;
 prefectul (administraţia de stat în teritoriu);
 comisia consultativă judeţeană (delegaţia permanentă până în anul 2004);
 organele locale de specialitate subordonate ministerelor şi conduse de prefect;
 autorităţi administrativ autonome locale (consiliile judeţene, consiliile locale şi primării);
2
Mircea Preda, Benonica Vasilescu, Drept administrativ.Partea specială, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004
  instituţii bugetare şi regii autonome de interes local subordonate organic sau funcţional
consiliilor judeţene sau locale3.
Administraţia publică locală a luat naştere cu mult înaintea administraţiei publice
centrale, din nevoia organizării socio-economice a colectivităţilor. Astfel, administraţia publică
locală a precedat fiinţarea statului, iar necesitatea şi viabilitatea acestui sistem administrativ de
organizare a statului a fost accentuată în diferite perioade istorice. Administraţia publică locală
reprezintă totalitatea autorităţilor cu competenţă generală sau specială ce satisfac cerinţele şi
interesele generale ale populaţiei unei unităţi administrativ-teritoriale. Administraţia publică
locală este organizată şi funcţionează la nivelul unităţilor administraţiv-teritoriale ale României:
com une, oraşe şi judeţe.

Potrivit art. 3 din Codul Administrativ autoritățile administrației publice locale sunt:

Consiliile
Primarii județene
Consiliile
locale

Constituţia României prezintă într-o secţiune aparte reglementările acesteia, astfel:

art.120 precizează principiile de bază ale administraţiei publice (principiile descentralizării,
autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice 4), art.121 stabileşte că autorităţile
comunale şi orăşeneşti sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii, art.122
are ca obiect consiliul judeţean, ca autoritate a administraţiei publice ce coordonează activitatea
consiliilor comunale şi orăşeneşti, iar ultimul articol al secţiunii, art. 123 concentrează instituţia
prefectului.
Organizarea administraţiei publice locale din România, potrivit actualei Constituţii se
bazează pe aplicarea principiilor fundamentale domninante, în prezent în toată lumea: principiul
autonomiei locale, principiul deconcentrării serviciilor publice, principiul eligibilităţii
autorităților administraţiei publice locale, principiul legalităţii, principiul consultării cetăţenilor
în probleme locale de interes deosebit. Noua lege a administraţiei publice locale, nr.215/2001,
menţine principiile mai sus enunţate, dar adaugă principii noi între autorităţile judeţene şi cele de

3
Dana Apostol Tofan, Curs universitar Drept administrativ, vol I, Editura All Beck, Bucureşti, 2003
4
Constituţia României modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003 
la nivelul comunelor şi oraşelor, ca de exemplu principiul cooperării, asocierii în rezolvarea
problemelor de interes judeţean şi principiul subsidiarităţii, care precizează că executarea
competenţelor şi atribuţiilor stabilite prin lege revine autorităţilor administraţiei publice locale
care se găsesc cel mai aproape de cetățean.5
Fiind un principiu de bază al administraţiei publice locale, principiul autonomiei locale
este expres formulat în Legea fundamentală şi reluat de Legea nr.215/2001 şi este definit
astfel: ,,dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona
şi de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte
importantă a treburilor publice.”Autonomia locală este numai administrativă şi financiară şi
priveşte organizarea, funcţionarea, competenţele şi atribuţiile, precum şi gestionarea
resurselor care potrivit legii, aparţin comunei, oraşului, municipiului sau judeţului.6
Principiul deconcetrării serviciilor publice constă în transferarea unora din atribuțiile
autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate către un serviciu determinat al lor în
unităţile administrativ-teritoriale7, serviciile pot exista fie sub forma unor autoritaţi publice
administrative-ministere, departamente, direcţii, oficii, consilii, fie instituţii publice–universitaţi,
şcoli, laboratoare, regii autonome.
Autorităţile administraţiei publice se bazează pe principiile mai sus amintite şi că acestea
le conferă puterea de a avea iniţiativă în toate domeniile, limitat doar prin prevederi legale,
rezultă că acesta se exercită prin două categorii de persoane deliberative consilii comunale,
orăşeneşti, municipale şi judeţene şi executive primarii. Prin urmare, autorităţile autonome
(consiliile şi primarii) sunt create prin voinţa direct exprimată a cetăţenilor cu drept de vot din
cadrul colectivităţilor locale ce constituie comuna sau oraşul respectiv, au capacitate juridică
necesară rezolvării treburilor publice din comune şi oraşe, în condițiile prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor constituționale, art.121 alin.(1), consiliul local este una dintre
autoritățile publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe, rezultând,
astfel, că este o autoritate deliberativă a autonomiei locale. Mandatul unui consilier local este de
4 ani şi nu este limitat precum cel al preşedintelui. Conform reglementărilor Legii nr.215/2001
privind administrația publică locală, art.26 alin.(2), în cazul alegerii consiliului local în cursul

5
Ion Corbeanu, Drept administrativ-curs universitar, ediţia a 2-a, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2010
6
Ion Corbeanu, Drept administrativ-curs universitar, ediţia a 2-a, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2010
7
Trăilescu Anton, Drept administrativ, Editura Ch.Beck, București, 2010
unui mandat, ca urmare a dizovării consiliului local, acesta încheie mandatul precedentei
autorităţi a administraţiei publice locale. Consilierul local este delegatul intereselor
colectivităţilor pe care le reprezintă, în condiţiile legi

II.Autoritățile deliberative locale

Autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală și

descentralizarea serviciilor publice în comune, orașe, municipii sunt consiliile locale, ca
autorități deliberative și primarii, ca autorități executive. Mai exact, primarul are rolul de a
aduce la îndeplinire, hotărârile consiliului local. Consiliul local, ca organ colegial este compus
din consilieri locale, aleşi prin vot universal, egal, direct şi liber exprimat, conform prevederilor
legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.
Pentru a fi ales consilier o persoană trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele
condiţii 8, reglementate prin Constituţie şi Legea nr.67/2004, art.4 şi 5:
 să aibă drept de vot (dreptul de a alege);
 vârsta de cel puţin 23 de ani, împlinită până în ziua alegerii, inclusiv;
 cetăţenia română sau europeană;
 nu sunt alienaţi sau debili mintali puşi sub interdicţie;
 au domiciliul în oraşul respectiv;
 să nu le fie interzisă asocierea în partide politice (art.40 alin.3 din Constituţie interzice
următoarelor categorii de persoane: cele care au funcţia de magistrat (judecător sau
procuror), să nu fie activ militar, sau funcţionar public);
 dacă candidează independent, trebuie să îndeplinească şi condiţia listei de susţinători.
Pentru ca un consiliu local să fie constituit este necesară validarea, în prealabil a mandatelor
consilierilor locali. Constituirea consiliului local se face în termen de ,,20 de zile de la data
desfăşurării alegerilor”9, iar convocarea acestei şedinţe este realizată prin ordin al prefectului.
Legislaţia mai prevede că lucrările şedinţei de constituire sunt conduse de cel mai în
vârstă consilier, asistat de doi consilieri mai tineri. Validarea consiliilor locale are loc astfel: se
alege o comisie de validare alcătuită din 3-5 consilieri, dintre membrii consiliului local şi aceasta
va examina legalitatea alegerii fiecărui consilier. Prin urmare, comisia propune validarea sau
invalidarea mandatelor, ce va avea loc în secret cu votul majorităţii consilierilor prezenţi la
8
Trăilescu Anton, Drept administrativ, Editura Ch.Beck, București, 2010
9
Paul Valentin Neamt, Drept administrativ, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 2010
şedinţă. Situaţiile în care un consilier nu poate fi validat sunt:
 au fost încălcate condiţiile de eligibilitate;
 consilierul a fost ales prin fraudă electorală, constatată de Biroul Electoral Central, sau
prin orice altă încălcare a Legii privind alegerile locale10.
Consiliul local îşi exercită mandatul de la data constituirii până la data declarării ca legal
constituit a consiliului nou ales11. După înfiinţare, consiliul local îşi organizează comisii de
specialitate, pe principalele domenii de activitate. Membrii acestor comisii pot fi doar
consilierii, cu excepţia viceprimarilor. Regulamentul-cadru aprobat prin O.G. nr.35/2002
prevede următoarele domenii în care pot fi organizate comisii de specialitate în funcţie de
specificul local şi de nevoile unităţilor administrativ-teritoriale, şi anume : agricultură, activităţi
economico-financiare, activităţi social-culturale, culte, învăţământ, sănătate şi familie;
amenajarea teritoriului şi urbanism; muncă şi protecţie socială, protecţie mediu şi turism; juridică
şi disciplină, validare. Tot în baza acestui Regulament-cadru au fost aprobate şi regulamentele de
organizare şi funcţionare ale consiliilor locale.
De exemplu, consiliul local Iași este organizat în următoarele comisii de specialitate12:
 Comisia de protecția mediului, turism și agricultură;
 Comisia economico-financiară;
 Comisia social-culturală, învățământ-culte;
 Comisia de sănătate, familie, protecție copil;
 Comisia de amenajare a teritoriului și urbanism;
 Comisia de muncă și potecție socială;
 Comisia pentru tineret și sport;
 Comisia juridică și disciplinară;
 Comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale;
 Comisia pentru licitații;
 Comisia pentru organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice,
circulaţie rutieră, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură
Pe lângă comisiile de specialitate, Consiliile locale pot organiza atât din proprie iniţiativă, cât şi

10
Pavelescu Tiberiu, Moinescu Gabriel, Drept administrativ român, Editura Tritonic, București, 2004
11
Art. 38 alin.(2) din Legea 215/2001privind administrația publică locală, modificată și completată
12
http://www.primaria-iasi.ro/portal-iasi/pmi/consiliul-local-al-municipiului-iasi/12/comisii-de-specialitate
la iniţiativa primarului, comisii de specialitate de analiză şi verificare, pe perioadă determinată,
ce vor fi stabilite prin hotărâre a consiliului local, care va prevede pe lângă componenţa
comisiilor şi limitele competenţelor acestora.
Consiliul local îşi desfăşoară atribuţiile în cadrul şedinţelor, ce pot fi:
 ordinare, lunar-au loc la convocarea primarului;
 extraordinare – la cererea primarului sau a cel puţin o treime din numărul membrilor
consiliului, în situaţii în care nu este necesară dezbaterea unor probleme şi adoptarea unor
măsuri imediate pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor,
catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizotiilor, precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii
publice.13
 de îndată – în caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă, în vederea realizării intereselor
locuitorilor comunei sau oraşului.
Consiliul local, ca autoritate deliberativă, în exercitarea atribuţiilor şi a competenţelor sale adoptă
acte administrative normative sau individuale ce poartă denumirea de hotărâri. Iniţiativa
proiectelor de hotărâri poate aparţine consilierilor, primarilor şi cetăţenilor şi sunt redactate de
către cei care le propun Cu sprijinul secretarului unităţii administrativ-teritoriale şi al serviciilor
din cadrul aparatului de specialitate al primarului. Consiliul local răspunde astfel de
gestionarea acestor interese, şi de hotărârile cu privire la administrarea treburilor publice
locale.
Doctrina administrativă identifică următoarele forme de răspundere a unui consilier:
 o răspundere administrativ-disciplinară constând fie în declararea vacantă a locului de
consilier, fie în suspendarea din funcţie, fie în alte sancţiuni prevăzute în regulamentul de
funcţionare a consiliului;
 o răspundere administrativ-patrimonială ce constă în repararea prejudiciului cauzat
printr-un act administrativ şi o răspundere penală. Aşadar, consilierii răspund în
condiţiile legii, administrativ civil sau penal, după caz, pentru faptele săvârşite în
exercitarea atribuţiilor ce le revin. Pentru activitatea desfăşurată în perioada exercitării
mandatului, consilierii răspund în nume proprii, iar pentru hotărârile pe care le-au votat şi
activitatea consiliului din care sunt membri solidar.
Astfel consiliile locale pot avea atribuţii în orice domeniu sau sector de activitate, iniţiind şi

Mădălina Voican Avram, Raluca Voinea, Drept Administrativ - Parte generală-caiet seminar, Editura CH Beck,
13

Bucureşti, 2009
hotărând , în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, exceptând cele care aparţin prin
lege de competenţa altei autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale. Legislaţia este
expresă şi implicită, reglementând exclusiv atribuţiile pentru autorităţile centrale autonome ale
administraţiei publice de specialitate. Consiliile locale au competenţa materială, generală în
rezolvarea problemelor unităţii administrativ teritoriale pe care le reprezintă constituită din
totalitatea atribuţiilor conferite acestora prin lege. Consiliile locale sunt înzestrate cu
competenţe de aplicare a legii, astfel îndeplinesc atribuţii de executare la nivel local.14
În doctrina juridică românească întâlnim mai multe grupări ale atribuţiilor consiliului
local. Dacă ar fi să facem o grupare a atribuţiilor reglementate de Legea administraţiei publice
locale, reţinem15:
 atribuţiile care vizează constituirea altor autorităţi ale autonomiei locale, ce nu pot fi
declarate;
 atribuţii de organizare internă;
 atributii de dezvoltare în perspectivă a localităţii;
 atribuţii de prestare a serviciilor publice uzuale;
 atribuţii de integrare şi cooperare pe plan intern şi extern.

Atribuţiile mai pot fi clasificate după importanţa lor în funcţie de actul normativ care le conţine
în
 atribuții principale (cuprinse în legea organică 215/2001)
 atribuții secundare (cuprinse în diverse reglementări ce aduc completări sau dezvoltă
competenţa acestei autorităţi în mai multe domenii).
Consiliul local are următoarele atribuţii principale, prevăzute de art.36 din Legea nr.215/2001
privind administrația publică, modificată și completată, structurate astfel:
a) atribuţii privind organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului, ale
instituţiilor şi serviciilor publice de interes local şi ale societăţilor comerciale şi regiilor
autonome de interes local;
b) atribuţii privind dezvoltarea economico-socială şi de mediu a comunei, oraşului sau
municipiului;
c) atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al comunei, oraşului sau

14
Ioan Alexandru, Tratat de administraţie publică, Bucureşti Universul Juridic, 2008
15
Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ, vol I, Editura Ch.Beck, București, 2005
 municipiului;
d) atribuţii privind gestionarea serviciilor furnizate către cetăţeni;
e) atribuţii privind cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern.
Consiliul local, ca şi autoritatea colegială locală deliberativă, hotărăşte în numele legii, cu privire
la modul de realizare a intereselor locale şi deliberează asupra intereselor specifice
colectivităţilor pe care le reprezintă. Consiliul local răspunde astfel de gestionarea acestor
interese, şi de hotărârile cu privire la administrarea treburilor publice locale. Consilierii răspund
în condiţiile legii, administrativ civil sau penal, după caz, pentru faptele săvârşite în exercitarea
atribuţiilor ce le revin. Pentru activitatea desfăşurată în perioada exercitării mandatului,
consilierii răspund în nume propriu, iar pentru hotărârile pe care le-au votat şi activitatea
consiliului din care sunt membri solidar.

IV.Autoritățile deliberative județene

Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice locale cu competenţă generală

în unitatea în care funcţionează şi gestionează, sub propria responsabilitate, interesele
colectivităţilor pe care le reprezintă. Autoritatea judeţeană deliberativă este un organ ales (,,în
mod direct pe baza reprezentării proporţionale în cadrul scrutinului de listă”16), constituit pe baze
colegiale (Consiliul judeţean funcţionează doar în cazul întrunirii majorităţii sale) şi totodată un
organ deliberativ deoarece ia decizii în probleme de interes local cu majoritatea cerută de lege şi
prin acte juridice obligatorii în raza lor de acţiune teritorială.
Pornind de la art.122 din Constituţia României, consiliul judeţean reprezintă o
autoritate a administraţiei publice pentru ordonarea activităţii consiliilor comunale şi
orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean . Art. 87 din Legea
administraţiei publice locale nr.215/2001 defineşte consiliul județean ca o autoritate a
administraţiei publice judeţene, accentuând astfel ideea că judeţul este o colectivitate locală,
intermediară între oraşe şi comune, pe de o parte şi stat, pe de altă parte.
În literatura de specialitate sunt precizate următoarele elemente ale statului
constituţional şi legal al consiliului judeţean :
 este o autoritate a autonomiei locale;
16
Santai Ioan, Drept administrativ și știința administrației, Editura Alma Mater, Sibiu, 2009
  rolul consiliului judeţean este de a coordona activitatea consiliilor comunale şi orăşeneşti;
 consiliul judeţean are atribuţii restrânse care se limitează la coordonarea activităţii
consiliului judeţean în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean, în timp ce
consiliul judeţean dispune de plenitudinea de competenţă în soluţionarea problemelor de
interes local.17
Astfel, potrivit reglementărilor în vigoare, între autorităţile deliberative constituie la nivel local
şi cele de la nivel judeţean nu există raporturi de subordonare. Relaţiile dintre aceste autorităţi
publice locale se bazează pe următoarele principii de bază ale administraţiei publice locale:
principiul autonomiei, legalităţii, responsabilităţii, cooperării şi solidarităţii în rezolvarea
problemelor întregului judeţ.
Consiliul judeţean, ca autoritate deliberativă are competenţă teritorială, materială şi
temporală. Competenţa teritorială a consiliului este dată de exercitarea atribuţiilor sale doar în
limita unităţii administrativ teritorială (judeţeană) în care activează, cea temporală este limitată
de lege, realizându-se pe durata unui mandat, de regulă de 4 ani. Competenţa materială este
generală, consiliul judeţean administrând servicii publice de interes judeţean, prin coordonarea
activităţii consiliilor locale. Consiliul judeţean, ca autoritate deliberativă judeţeană îndeplineşte
atât atribuţii similare celor ale consiliului local realizate la nivel judeţean, dar şi atribuţii proprii
consiliului judeţean.
Consiliul judeţean este alcătuit din consilieri aleşi conform legislaţiei în vigoare, prin vot
direct, universal, egal şi liber exprimat. Iniţial, în perioada postdecembristă, Legea nr. 70/1991 a
alegerilor locale preciza că alegerea consilierilor judeţeni avea loc prin vot indirect de către un
corp de electori, alcătuită din totalitatea consilierilor consiliilor locale din judeţul respective18.
Ulterior prin modificările și completările aduse de Legea nr. 25/12 aprilie 199619, consiliile
judeţene se aleg prin vot direct exprimat pe baza scrutinului de listă, conform noii legi privind
alegerea autorităţilor administraţiei publice locale republicată.
Forma de lucru a consiliului judeţean este şedinţa, care are loc lunar. Înainte de
modificările aduse Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală, şedinţele consiliului
judeţean aveau loc o dată la două luni. Ulterior, şedinţele consiliului judeţean au devenit lunare 20.
17
Vedinaș Verginia, Drept administrativ, Editura Universul Juridic, București, 2012
18
Pavelescu Tiberiu, Moinescu Gabriel, Drept administrativ român, Editura Tritonic, București, 2004
19
Legea nr. 25/12 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 77 din 13 aprilie 1996
20
Art.94 Legea nr.286/2006 pentru completarea Legii privind administrația publică locală, modificată și
completată
Celelalte tipuri de şedinţe în care consiliul judeţean deliberează sunt şedinţele extraordinare, care
au loc ,,ori de câte ori este necesar” şi trebuie soluţionate probleme urgente precum adoptarea de
măsuri imediate pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor, catastrofelor,
incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice
Consiliul judeţean îşi exercită atribuţiile prin adoptarea hotărârilor cu votul majorităţii
membrilor prezenţi, în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare si
funcţionare a consiliului judeţean cere întrunirea unei alte majorităţi. 21 Ulterior, hotărârea este
semnată de preşedintele consiliului judeţean, sau în lipsa acestuia de către vicepreşedintele care a
condus şedinţa şi este contrasemnată de secretarul judeţului. Spre deosebire de hotărârile
consiliului local care sunt semnate de preşedintele de şedinţă, care este un consilier ales indirect,
preşedintele consiliului judeţean este o autoritate unipersonală, executivă aleasă în mod direct de
către cetăţeni

21
Dana Apostol Tofan,op.cit., p.305
 Concluzii

În consecință, administrația publică ca și noțiune centrală a dreptului administrativ este o

activitate desfăşurată într-un anumit scop sau pentru realizarea unor obiective şi care este dirijată
de cineva. Administrația publică din România are, așadar următoarele trăsături: este subordonată,
este ierarhizată şi ordonată, este egalitară, este remunerată, este civilă şi nu militară, este laică,
este permanentă, necesitând tehnicitate, este formalistă, scrisă, birocratică și este
compartimentată ierarhic şi orizontal.
Organizarea bine definită a sistemului autorităţilor administraţiei publice rezidă din
componenţa organelor executive din structuri (compartimente structurale interne) menite a le
permite funcţionarea şi îndeplinirea atribuţiilor. Enumerăm astfel, următoarele caracteristici ale
autorităților administrației publice: sunt autorităţi publice ale statului şi pot recurge la forţa
publică în scopul îndeplinirii sarcinilor specifice; sunt înfiinţate prin lege sau în baza legii, ceea
ce le învesteşte cu autoritate publică; activitatea lor se desfăşoară în temeiul şi pentru executarea
legii; actele juridice adoptate sau emise sunt supuse unui control de legalitate prevăzut de lege;
activitatea este realizată de un personal de specialitate, format din funcţionari publici
Administraţia publică locală reprezintă totalitatea autorităţilor cu competenţă generală
sau specială ce satisfac cerinţele şi interesele generale ale populaţiei unei unităţi administrativ-
teritoriale. Prin urmare, administraţia publică locală este organizată şi funcţionează la nivelul
unităţilor administraţiv-teritoriale ale României: comune, oraşe şi judeţe. Așadar, la nivel de
unitate administrativă autorităţile autonome (consilii şi primar) sunt create prin voinţa direct
exprimată a cetăţenilor cu drept de vot din cadrul colectivităţilor locale ce constituie comuna sau
oraşul respectiv și au capacitate juridică necesară rezolvării treburilor publice interes local ale
comunei, oraşului sau municipiului
În consecință, consiliile locale, municipal și județene își exercită competența și atribuțiile
în folosul colectivității deliberând și adoptând acte normative cu caracter individual sau general
pentru satisfacerea interesului general. Fiind autorități alese, acestea au obligația să asigure o
bună comunicare cu cetățeanul, să promoveze inițiativa legislativă cetățenească, să consulte
comunitatea în probleme de interes local.
 Bibliografie

1. Voichiţa Ionescu, Dicţionar latin-român, Editura Orizonturi, Bucureşti, 1993;

2. Mircea Preda, Benonica Vasilescu, Drept administrativ.Partea specială, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 2004
3. Dana Apostol Tofan, Curs universitar Drept administrativ, vol I, Editura All Beck,
Bucureşti, 2003
4. Constituţia României modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei
României nr. 429/2003 
5. Ion Corbeanu, Drept administrativ-curs universitar, ediţia a 2-a, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2010
6. Trăilescu Anton, Drept administrativ, Editura Ch.Beck, București, 2010
7. Paul Valentin Neamt, Drept administrativ, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 2010, p.99
8. Pavelescu Tiberiu, Moinescu Gabriel, Drept administrativ român, Editura Tritonic,
București, 2004
9. Art. 38 alin.(2) din Legea 215/2001privind administrația publică locală, modificată și
completată
10. http://www.primaria-iasi.ro/portal-iasi/pmi/consiliul-local-al-municipiului-
iasi/12/comisii-de-specialitate
11. Mădălina Voican Avram, Raluca Voinea, Drept Administrativ - Parte generală-caiet
seminar, Editura CH Beck, Bucureşti, 2009
12. Ioan Alexandru, Tratat de administraţie publică, Bucureşti Universul Juridic, 2008
13. Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ, vol I, Editura Ch.Beck, București, 2005
14. Santai Ioan, Drept administrativ și știința administrației, Editura Alma Mater, Sibiu,
2009
15. Vedinaș Verginia, Drept administrativ, Editura Universul Juridic, București, 2012
16. Pavelescu Tiberiu, Moinescu Gabriel, Drept administrativ român, Editura Tritonic,
București, 2004
17. Legea nr. 25/12 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 77
din 13 aprilie 1996