Abaterile disciplinare

Noţiune de deontologie
Deontologia, ramură a Eticii, este ştiinţa care studiază obligaţiile şi comportamentul
celor care practică o anumită profesie. Deontologia are la bază datoria morală, fără a se
suprapune însă cu studiul filosofiei sau a teoriei generale a datoriei morale. De asemenea,
trebuie precizată o deosebire esenţială între etică şi deontologie. Astfel, în timp ce etica
cuprinde studiul filosofic al datoriilor, deontologia este o ştiinţă aplicată sau aplicabilă. În
cazul funcţiei publice, scopul Deontologiei este reprezentat de realizarea eficienţei serviciului
public şi satisfacerea nevoilor cetăţeanului. Eficienţa nu reprezintă numai rezultatul unei bune
organizări şi conduceri a unei activităţi. Obţinerea unei eficienţe maxime depinde şi de gradul
de conştinciozitate de atitudinea conştiincioasă faţă de îndatoririle de serviciu a funcţionarului
public. În cazul în care funcţionarul public are o situaţie juridică bine stabilită şi îi sunt
asigurate unele drepturi care să-i permită desfăşurarea activităţii în bune condiţii şi asigurarea
unui trai decent, el se va putea dedica întru totul activităţii autorităţii sau instituţiei publice din
care face parte. În aceste condiţii, el îşi va îndeplini cu conştiinciozitate sarcinile de serviciu şi
va pune în exerciţiul funcţiei toate cunoştinţele şi calităţile sale. Persoana care ocupă o funcţie
publică are pe lângă obligaţiile de consilier juridic o serie de obligaţii cu caracter moral, fie
scrise, fie nescrise, şi care circumscriu etica profesiei de funcţionar public. Toate aceste
datorii morale pe care un funcţionar le respectă pe durata exercitării unei funcţii publice
poartă generic denumirea de ,,deontologie". Sintagma ,,deotologie" provine din cuvintele
greceşti ,,deon", ,,deontos" care înseamna ,,ceea ce se cuvine", ,,ceea ce trebuie făcut” şi
,,logos" care înseamnă ,,studiu, ştiinţă”.1

Datoria primordială a funcţionarului public este servirea interesului general. Prin

urmare, obligaţiile de ordin moral ce trebuie respectate derivă din scopul exercitării funcţiei
publice, anume slujirea societăţii şi a cetăţenilor. În măsura în care actele normative stipulează
expres aceste obligaţii morale, ele dobândesc dimensiune profesională.2

Răspunderea Juridică
Instituirea unui sistem de norme juridice care să reglementeze în mod distinct funcția
publică și, în special, modul în care aceasta este exercitată impune, cu necesitate, stabilirea
unui sistem sancționator specific, care să aibă în vedere caracteristicile distinctive ale modului
în care este îndeplinită funcția publică.

Ca în orice actiitate reglementată de norme juridice, în cazul în care aceasta nu se

derulează potrivit regulilor ce o guvernează, intervine răspunderea juridică.

1
Tadeus Kotarbinski "Teoria lucrului bine făcut" , 1886-1981
2
file:///C:/Users/7/Downloads/Stefan_Elena_Emilia.pdf
1
 Astfel cum a fost definită în doctrină, ‘’răspunderea juridică este complexul de
drepturi și obligații conexe care, potrivit legii, se nasc ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite
și care constituie cadrul de realizare a constrângerii de stat, prin aplicarea sancțiunilor juridice
în scopul asigurării stabilității raporturilor sociale și a îndrumării membrilor societății în
spiritual respectării ordinii de drept.’’

Conduita ilicită
Una dintre condițiile de bază ale răspunderii juridice o reprezintă savârșirea unei fapte
ilicite (conduita ilicită). Conduita ilicită reprezintă “împrejurarea ce determină nașterea
raportului juridic de aplicare a sancțiunii, respectiv a raportului de constrângere. Ea constituie
un fapt juridic illicit”, acesta prespununând o conduită sau o atitudine manifestată contrar
regulior de drept și care a încălcat norma scrisă, perturbând desfășurarea normal a relațiilor
sociale.

Noțiunea abaterii disciplinare

Anterior adoptării Statutului funcționarilor publici, în doctrină s-a apreciat că există o
formă distinct de illicit, și anume, abaterea administrative-disciplinară ce constituie temeiul
răspunderii administrative-diciplinare, ‘’formă specific de raspundere în dreptul
administrativ’’.

În ceea ce privește răspunderea disciplinară a funcționarilor publici, conduita ilicită

îmbracă forma abaterii disciplinare, definită de art. 70 alin 1. al Statutului anterior, ca fiind
“Încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a îndatoririlor de serviciu”. În prezent,
abaterea disciplinară este definită ca fiind “Încălcarea cu vinovăție de către funcționarii
publici a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o dețin și normelor de conduită
profesională și civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară și atrage raspunderea
disciplinară a acestora.”

Atât răspunderea administrativă cât și cea contravențională intervin ca urmare a

comiterii unor abateri administrative, deosebirea fiind, că în primul caz este vorba de o
abatere disciplinară, iar în cel de-al doilea caz, încălcarea normelor de drept administrative
constituie o contravenție, abaterea administrativă implicând neîndeplinirea sau îndeplinirea
defectuasă a obligațiilor subordonaților în raportul de drept administrative.

Abaterile disciplinare încalcă disciplina serviciului, adică totalitatea obligațiilor legale

decurgând pentru funcționarii publici din regulamentul propriu al autorității sau instituției
publice aplicabil acestora și care vizează raporturile din interiorul organului (dintre
subordonați și superiori ierarhici).3

Spre deosebire de reglementările referitoare la răspunderea disciplinară a salariaţilor

prevăzute în Codul muncii, unde doar se defineşte abaterea disciplinară, lăsând la latitudinea

3
Ana Mocanu Suciu , Deontologia Funcției Publice-, Editura Techno Media;

2
conducerii sau a celui care aplică sancţiunea să aprecieze dacă persoana încadrată în temeiul
unui contract individual de muncă îndeplineşte sau nu condiţiile abaterii disciplinare, expres
fiind prevăzute doar sancţiunile disciplinare, în privința funcționarilor publici abaterile
disciplinare sunt prevăzute în mod expres. Scopul unei astfel de abordări este, mai întâi de
toate, evitarea arbitrariului în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunilor disciplinare, dar şi, prin
jurisdicţionalizarea răspunderii disciplinare, restrângerea puterii discreţionare a
conducătorului autorităţii publice. Cu referire la abaterile disciplinare ale funcționarilor
publici, care, de altfel, sunt specificate în art.57 din Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu
privire la funcția publică și statutul funcționarilor publici, se impun 2 precizări importante:

1) prima vizează caracterul enunţiativ, nu limitativ, al sferei abaterilor disciplinare, în sensul

că textul de lege nu epuizează sfera abaterilor disciplinare, ci trimite la alte sancţiuni
prevăzute de lege. De asemenea, abaterile disciplinare se pot conține și în acte subsecvente
legii, cum ar fi, bunăoară, regulamentul intern al entității. Condiția, în ambele cazuri, este că
abaterile sunt prevăzute expres în lege sau în acte subsecvente legii, însă pe care legea-cadru
le pomenește în mod expres;

2) cea de-a doua precizare vizează legalitatea abaterii disciplinare, în sensul că sancţiunea
disciplinară poate surveni doar dacă funcţionarul public a comis o faptă calificată expres de
lege ca fiind abatere disciplinară.4

Din analiza faptelor calificate de Statut ca fiind abateri disciplinare, se constată că

unele dintre ele vizează îndeplinirea atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu, în timp
ce se referă la conduita, comportamentul funcţionarilor publici în cadrul autorităţii sau
instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi în afara acesteia, în relaţia cu
cetăţenii şi societatea civilă

Fapte incadrate ca abateri disciplinare pentru functionarii

publici:
 Nerespectarea programului de muncă, inclusiv absenţa sau întârzierea nemotivată la
serviciu ori plecarea înainte de termenul stabilit în program, admisă în mod repetat;
 Intervenţiile în favoarea soluţionării unor cereri în afara cadrului legal;
 Nerespectarea cerinţelor privind păstrarea secretului de stat sau a confidenţialităţii
informaţiilor de care funcţionarul public ia cunoştinţă în exerciţiul funcţiei;
 Refuzul nejustificat de a îndeplini sarcinile şi atribuţiile de serviciu, precum şi
dispoziţiile conducătorului;
 Neglijenţa şi/sau tergiversarea, în mod repetat, a îndeplinirii sarcinilor;
 Acţiunile care aduc atingere prestigiului autorităţii publice în care activează;
 Încălcarea normelor de conduită a funcţionarului public;
 Desfăşurarea în timpul programului de muncă a unor activităţi cu caracter politic

4
https://ro.scribd.com/doc/206386941/Raspunderea-Disciplinara-a-Functionarului-Public
3
  Încălcarea regulilor de organizare şi desfăşurare a concursului, a regulilor de evaluare
a performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici;
 Alte fapte considerate ca abateri disciplinare în legislaţia din domeniul funcţiei
publice şi funcţionarilor publici.

Prin urmare, abaterea disciplinară reprezintă o teorie normativa cu privire la alegerile

morale necesare interzise sau permise.5

În secțiunile ce urmează vom analiza fiecare abatere disciplinară în parte.

Nerespectarea programului de muncă, inclusiv absenţa sau întîrzierea

nemotivată la serviciu ori plecarea înainte de termenul stabilit în program,
admisă în mod repetat
În forma ei precedentă, doar întârzierea sistematică era calificată ca abatere, nu şi, de
exemplu, plecarea înaintea finalizării programului sau plecarea în cursul zilei de muncă.
Întrucât existau situaţii în care funcţionarul nu respecta programul de muncă, însă fără a fi
vorba de vreo întârziere la serviciu, devenea imposibilă atragerea lui la răspundere
disciplinară.. În varianta actuală, toate acţiunile care se circumscriu încălcării programului de
muncă, inclusiv absenţa sau întârzierea nemotivată la serviciu ori plecarea înainte de termenul
stabilit în program, reprezintă abateri disciplinare. De menţionat că programul de muncă este
stabilit în regulamentul intern al respectivei entităţi. Totodată, pentru a putea fi tratată ca
abatere disciplinară, acţiunea sau inacţiunea care formează abaterea disciplinară de
nerespectare a programului de muncă sau, altfel spus, latura obiectivă a respectivei abateri
displinare, este săvârşirea faptei culpabile în mod repetat. Deci, nu este vorba despre o simplă
nerespectare a programului, una, de exemplu, întâmplătoare, ci de admiterea a cel puţin 2
acţiuni sau înacţiuni de încălcare.

Intervenţiile în favoarea soluţionării unor cereri în afara cadrului legal

Descrierea conţinutului acestei abateri impune, pentru început, necesitatea înţelegerii
exacte a cuvântului „intervenţii”. Potrivit dicţionarului explicativ al limbii române, „a
interveni” înseamnă a se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înţelegere, a face un demers în
favoarea cuiva sau pentru ceva, a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obţine ceva în
favoarea cuiva sau a sa, iar „intervenţia” reprezintă acţiunea, efortul, demersul făcut spre a
obţine ceva, mai ales o favoare.

Pornind de la formularea abaterii disciplinare, nu are nicio importanţă dacă a fost sau nu
adoptată soluţia propusă de funcţionarul ce intervine în rezolvarea cererii în afara cadrului
legal. Abaterea disciplinară se „consumă” deja în momentul în care se realizează intervenţia,
fără a se ţine cont de rezultat. Întrucât legiuitorul utilizează pluralul – intervenţii, rezultă că nu
ne vom afla în prezenţa abaterii disciplinare la prima intervenţie a funcţionarului în a

5
Antonio Sandu ,Etică si deontologie profesională , Ed.Lumen

4
soluţiona o cerere în afara cadrului legal, ci aceasta trebuie să se repete, fiind – ca şi în cazul
abaterii precedente, una care se produce „de obicei”. În fond, aceste fapte sunt calificate ca
abateri disciplinare pentru a asigura, pe de o parte, exercitarea de către funcţionarii publici a
sarcinilor şi atribuţiilor de serviciu potrivit cadrului legal, fără a fi influenţaţi în soluţionarea
cererilor de anumite relaţii personale ce se stabilesc între funcţionarii publici din diferite
autorităţi publice, iar, pe de altă parte – limitarea influenţei, inevitabilă, de altfel, pe care o are
şeful asupra subordonaţilor doar prin prisma exercitării controlului ierarhic sau în condiţiile
expres prevăzute de lege.

Nerespectarea cerinţelor privind păstrarea secretului de stat sau a

confidenţialităţii informaţiilor de care funcţionarul public ia cunoştinţă în
exerciţiul funcţiei
Pentru a săvârşi această abaterea disciplinară, este nevoie ca funcţionarul public să
„iasă” din limitele informaţiei de interes public pe care acesta este obligat, potrivit legislaţiei
cu privire la accesul la informaţie, să o aducă la cunoştinţa celor interesaţi, şi să facă publice
informaţii clasificate ca fiind secret de stat sau din sfera celor confidenţiale. În ceea ce
priveşte fapta de divulgare a informaţiilor care constituie secret de stat, legea penală, prin o
incriminează chiar la categoria de infracţiuni. Dar nu numai divulgarea informaţiilor care
constituie secret de stat sau confidenţială îl face pe funcţionarul public pasibil de răspundere
disciplinară, ci şi încălcarea altor prevederi sau proceduri consfinţite de cadrul legislativ-
normativ din domeniul respectiv.

Refuzul nejustificat de a îndeplini sarcinile şi atribuţiile de serviciu, precum şi

dispoziţiile conducătorului
Această abatere disciplinară derivă din obligaţia funcţionarului public potrivit căreia
acesta este obligat să îndeplinească cu responsabilitate, obiectivitate şi promptitudine, în spirit
de iniţiativă şi colegialitate, toate atribuţiile de serviciu. De altfel, fişa postului, în care şi sunt
specificate sarcinile şi atribuţiile de serviciu, este anexă la actul administrativ de numire.
Devine, astfel, firesc ca neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu să fie sancţionată. Este
important să se pună în discuţie anumite aspecte legate de cauzele neîndeplinirii atribuţiilor de
serviciu: dacă funcţionarul nu poate, adică nu dispune de capacităţile profesionale necesare
pentru a-şi exercita funcţia, raporturile sale de serviciu trebuie să înceteze, pe când dacă nu
vrea/refuză, urmează să intervină sancţionarea disciplinară a acestuia. În fond, prin refuzul
nejustificat de a îndeplini atribuţiile de serviciu, se aduce atingere chiar realizării
competenţelor autorităţii publice, iar, odată cu aceasta, exercitării puterii de stat. Observăm că
pentru a putea fi calificată ca abatere disciplinară, refuzul funcţionarului public trebuie să fie
nejustificat, adică neîntemeiat. Referitor la obligativitatea executării dispoziţiilor
conducătorului, aceasta este o chestiune indispensabilă a principiului subordonării ierarhice
care funcţionează în serviciul public.

Totodată, dacă funcţionarului public i se cere, din partea conducătorului, îndeplinirea

unor dispoziţii pe care le consideră ilegale, fie că acestea sunt scrise sau verbale, el are dreptul
să refuze, în scris şi motivat, îndeplinirea lor. Pentru refuzul de a îndeplini dispoziţiile ilegale,

5
funcţionarul public nu poate fi sancţionat disciplinar, or, în acest caz, acesta nu săvârşeşte
abaterea disciplinară menţionată, întrucât este îndeplinită condiţia care exclude sancţionarea:
refuzul este justificat. În vederea evitării unor abuzuri din partea funcţionarului public, care,
acţionând cu reacredinţă, ar putea pretinde că orice dispoziţie este ilegală, legea precizează şi
limitele ilegalităţii unei dispoziţii.

Astfel, dispoziţia se consideră ilegală dacă aceasta:

 este în contradicţie cu actele legislative şi normative în vigoare;

 depăşeşte competenţa autorităţii publice;
 necesită acţiuni pe care destinatarul dispoziţiei nu are dreptul să le îndeplinească.

Dacă funcţionarul public are dubii cu privire la legalitatea unei dispoziţii, acesta este obligat
să comunice în scris autorului dispoziţiei dubiile sale, precum şi să aducă la cunoştinţa
conducătorului ierarhic superior al acestuia astfel de situaţii.

Neglijenţa şi/sau tergiversarea, în mod repetat, a îndeplinirii

sarcinilor
Există două abateri disciplinare distincte:

1) neglijenţa, în mod repetat, a îndeplinirii sarcinilor;

2) tergiversarea, în mod repetat, a îndeplinirii acestora.

Existenţa sintagmei „şi/sau” ne permite să constatăm că ele pot fi imputate atât în mod
cumulativ, cât şi separat, pentru fiecare în parte.

Neglijenţa, în mod repetat, a îndeplinirii sarcinilor. Aspectul concret sau latura

obiectivă a acestei abateri reprezintă executarea superficială a sarcinilor care i-au fost
încredinţate funcţionarului public..

De exemplu, funcţionarul public a elaborat un proiect de act normativ fără o

fundamentare ştiinţifică, juridică ori tehnică pertinentă. Sau funcţionarul a întocmit un proces-
verbal de sancţionare contravenţională deviind vizibil de la forma prevăzută pentru un astfel
de document în Codul contravenţional: lipseşte semnătura agentului constatator, lipsesc datele
de identificare ale martorului etc., ceea ce ar putea atrage, în eventualitatea contestării
acestuia, anularea de către instanţa de judecată. Semnalăm că, pentru a putea fi calificată ca
abatere disciplinară, neglijenţa nu trebuie să se manifeste o singură dată, ci cel puţin de 2 ori,
pentru că doar aşa se va putea spune că este repetată.

Tergiversarea, în mod repetat, a îndeplinirii sarcinilor. Includerea unei asemenea fapte

în rândul abaterilor disciplinare este fundamentată prin aceea că activitatea unui funcţionar
public presupune, de cele mai multe ori, promptitudine, operativitate, termene concrete în care
sunt necesar îndeplinit anumite sarcini stabilite de conducătorii pe linie ierarhică sau de
normele cadrului legislativ-normativ. Ca urmare, dacă funcţionarul public întârzie pentru

6
prima dată în îndeplinirea vreunei sarcini, nu se poate considera că acesta a săvârşit o abatere
disciplinară şi, pe cale de consecinţă, acesta nu poate fi sancţionat.

Acţiunile care aduc atingere prestigiului autorităţii publice în care activează

Prima observaţie necesară pentru înţelegerea justă a acestei abateri, în special a
acţiunilor sau inacţiunilor care ar putea fi aici incluse, trebuie raportată la realitatea că
funcţionarul public reprezintă, „faţa văzută şi palpabilă a statului”, astfel că el are obligaţii
legate atât de activitatea sa profesională, cât şi obligaţii cu caracter extraprofesional, care
privesc viaţa sa privată.

Cu titlu de exemplu, vom enumera câteva:

 bruscarea, utilizarea de injurii, ofensarea sau alte gesturi similare utilizate în raport
cu cetăţenii;
 exprimarea în public (în presă, pe bloguri) a unor aprecieri neconforme cu realitatea
despre activitatea autorităţii în care activează;
 împărtăşirea în public a nemulţumirilor şi frustrărilor despre activitatea colegilor din
instituţie;
 oferirea informaţiilor care nu fac parte din categoria celor de interes public;
 criticarea proiectelor elaborate şi promovate de entitatea în care activează;
 criticarea în mass-media a unui proiect de politică publică, de act cu caracter
normativ sau individual, în deplinătatea sa ori a unor pasaje, elaborate de către
entitatea în care activează;
 darea de aprecieri neautorizate în legătură cu litigiile aflate în curs de soluţionare şi
în care autoritatea publică are calitatea de parte.

Încălcarea normelor de conduită a funcţionarului public

În Codul de conduită încălcarea prevederilor,(cu excepția articolelor 11 și 12),
constituie abatere disciplinară.

Desfăşurarea în timpul programului de muncă a unor

activităţi cu caracter politic
Cu titlu de regulă generală, vom menţiona că legea nu interzice funcţionarului public
să aibă calitatea de membru al unor formaţiuni politice. Mai mult decât atât, dreptul de a avea
afinităţi şi opinii politice, de a împărtăşi o anumită doctrină, este un drept inalienabil şi
fundamental al omului, care nu poate fi interzis de nici o lege. Însă trebuie să se facă distincţie
între a avea anumite convingeri politice – aspecte permise de legislaţie – , şi a exprima aceste
convingeri, de a le susţine în faţa altor persoane şi instituţii – conduită care este interzisă.

Prin săvârșirea acestor abateri disciplinare se încalcă trei categori de norme juridice, și
anume: privitoare la incompatibilități, privitoare la conflictele de interese și privitoare la
interdicții.

7
 Incompatibilitățile sunt reglementate in Secțiunea a 4 a din Statut:
 Calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică, cu
excepția calității de cadru didactic;
 Funcționarii publici nu pot deține funcții în regiile autonome, societățile comerciale
ori în alte unități cu scop lucrativ

Situațiile care pot genera conflicte de interese sunt următoarele:

 este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luartea deciziilor cu
privire la persoane fizice sau juridice cu care are relații cu caracter patrimonial;
 participă în cadrul aceleiași comisii, constituite conform legii, cu funcționari publici
care ay calitatea de soț sau rudă de gradul I;
 interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influența
deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice.

În ceea ce privește interdicțiile, acestea nu sunt definite ca atare de Statutul

Funcționarilor publici. Totuși, ele pot fi desprinse din interpretarea normelor juridice ce
reglementează îndatoririle funcționarilor publici.

Statutul prevede următoarele interdicții:

 de a face parte din organele de conducere ale partidelor politice, iar în cazul înalților
funcționarilor publici de a face parte dintr-un partid politic;
 să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru alții, în considerarea
funcției lor publice, daruri sau alte avantaje;
 să primească direct cereri a căror rezolvare intră în compenența lor sau să discute
direct cu petenții, cu excepția celor cărora le sunt stabilite asemenea atribuții, precum
și să intervină pentru soluționarea acestor cereri;
 funcționarilor publici de conducere le este interzis să ocupe funcții de conducere în
cadrul organizațiilor sindicate, iar înalților funcționari publici să facă parte dintr-o
organizație sindicală.6

Funcționarul care se află în situația de conflict de interese are obligația de a anunța existența
acestuia șefului ierarhic superior.

Clasificarea abaterilor disciplinare

Acestea pot fi clasificate astfel:

 după conduită: abateri active, comisive și abateri pasive, omisive, precum și o abatere
cu caracter mixt;

6
Ana Mocanu Suciu , Deontologia Funcției Publice-, Editura Techno Media;

8
  după obiectul juridic lezat deosebim între abaterile disciplinare care aduc atingere
direct activității funcționarului publi, abaterile care vizează în special raporturile de
serviciu și abateri ce aduc atingere valorilor deontologice ale funcționarilor public;
 după cauza lor se disting următoarele abateri: fapte comise în timpul exercitării
îndatoririlor de serviciu, fapte comise în legătura cu exercitarea funcției publice, fapte
comise prin încălcarea unor norme care nu au legătura directă, nemijlocită cu funcția
publică, dar care afectează prestigiul funcționarului public respectiv și chiar al
instituției în care își desfășoară activitatea.

Trăsături ale abaterii disciplinare:

 atrage o răspundere de drept public;
 intervine numai în cazul săvârșirii unei abateri disciplinare calificată ca atare prin
norme ale dreptului public, deci în cadrul unor raporturi de drept public;
 subiectul activ este un funcționar public, iar spubiectul pasiv este autoritatea sau
instituția publică la care acesta este încadrat;
 abaterile și sancțiunile disciplinare sunt prevăzute prin norme cu putere de lege
sau, în baza acestora, prin statute speciale;
 procedura de contestare , aplicare și contestare a sancțiunilor disciplinare este
supusă unor norme speciale.7

Concluzie
În concluzie, după cum am observat, activitatea funcționarului public se desfășoară,
fară îndoială, în cadrul unor norme juridice care presupun o anumită disciplină, conduită,
responsabilitate și garanții bine reglementate, a căror neîndeplinre este reprezentată de
abaterea disciplinară. Nu există o valoare mai importantă pentru un funcționar public
responsabil, decât îndeplinirea cu bună credință și bună înțelegere a sarcinilor care derivă din
atributele funcției sale, precum și continua preocupare pentru perfecționarea activității, pentru
sporirea eficacității și eficienței muncii sale.

7
Ana Mocanu Suciu , Deontologia Funcției Publice-, Editura Techno Media;