Sunteți pe pagina 1din 6

Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, tratatul CEE - text

original (versiune neconsolidată) Tratatul CEE, semnat la Roma în 1957,


reuneşte Franţa, Germania, Italia şi Beneluxul într-o Comunitate care are drept
scop integrarea prin intermediul schimburilor în vederea dezvoltării economice.
În urma Tratatului de la Maastricht, CEE devine Comunitatea Europeană,
exprimând astfel voinţa statelor membre de a extinde competenţele comunitare
dincolo de domeniile economice. NAŞTERE Prin instituirea Comunitatea
Europeana a Cărbunelui şi a Oţelului (CECO) intrată în vigoare în iulie 1952,
Europa supranaţională înregistrează primul său mare succes. Pentru prima dată,
cele şase state membre ale acestei organizaţii renunţă, într-un domeniu totuşi
încă limitat, la o parte din suveranitatea lor în favoarea Comunităţii. Acest prim
efort în vederea integrării şi-a demonstrat repede limitele prin eşecul
Comunităţii Europene de Apărare (CEA) în 1954. În momentul în care începeau
să existe temeri cu privire la viitorul CECO, Conferinţa de la Messina din iunie
1955 încearcă o relansare a proiectului european. Aceasta este urmată de o serie
de alte reuniuni care au reunit miniştri şi experţi. La începutul anului 1956 este
creat un comitet pregătitor, însărcinat cu pregătirea unui raport privind crearea
unei pieţe comune europene. Acesta se reuneşte la Bruxelles, sub preşedinţia lui
P.H. Spaak, ministrul belgian al Afacerilor Externe din acea vreme. În aprilie
1956, acest comitet prezintă un ansamblu de două proiecte care corespund celor
două opţiuni alese de către state: crearea unei pieţe comune generalizate;
crearea unei Comunităţi a Energiei Atomice. Cele două celebre „tratate de la
Roma” au fost semnate la Roma în martie 1957. Primul instituia o Comunitate
Economică Europeană (CEE), iar cel de-al doilea o Comunitate Europeană a
Energiei Atomice, cunoscută şi sub denumirea de Euratom. Diversele ratificări
la nivelul statelor membre nepunând probleme, cele două tratate intră în vigoare
începând cu 1 ianuarie 1958. Prezenta fişă de sinteză este consacrată doar
Tratatului CEE. OBIECTIVE În urma eşecului CEA, domeniul economic, mai
puţin afectat de opoziţiile naţionale decât alte domenii, devine terenul
consensual al cooperării supranaţionale. Prin instituirea CEE şi prin crearea
pieţei comune sunt urmărite două obiective. Primul urmăreşte transformarea
condiţiilor economice în care se realizează schimburile şi producţia pe teritoriul
Comunităţii. Cel de-al doilea, mai politic, face din CEE o contribuţie la
construcţia funcţională a Europei politice şi constituie un pas către o unificare
mai largă a Europei. În Preambul, semnatarii tratatului se declară: „- hotărâţi să
pună bazele unei uniuni tot mai strânse între popoarele europene; - decişi să
asigure, printr-o acţiune comună, progresul economic şi social al ţărilor lor, prin
eliminarea barierelor care divizează Europa; - propunându-şi ca scop esenţial al
eforturilor lor îmbunătăţirea constantă a condiţiilor de viaţă şi de muncă ale
popoarelor lor; - gata să recunoască faptul că eliminarea obstacolelor existente
necesită o acţiune concertată în vederea garantării unei extinderi stabile, a unor
schimburi echilibrate şi a unei concurenţe loiale; - preocupaţi să întărească
unitatea economiilor lor şi să asigure o dezvoltare armonioasă prin reducerea
decalajului dintre diferitele regiuni şi a rămânerii în urmă a zonelor defavorizate;
- dornici să contribuie, prin intermediul unei politici comerciale comune, la
eliminarea treptată a restricţiilor din schimburile internaţionale; - dispuşi să
confirme solidaritatea dintre Europa şi ţările de peste mări şi dorind să asigure
dezvoltarea prosperităţii acestora, în conformitate cu principiile Cartei
Organizaţiei Naţiunilor Unite; - hotărâţi să consolideze... pacea şi libertatea şi
invitând şi celelalte popoare ale Europei, care le împărtăşesc idealul, să se
alăture efortului lor...”. Intenţiile lor s-au concretizat prin crearea unei pieţe
comune, a unei uniuni vamale şi prin elaborarea unor politici comune.
CONTRIBUŢIILE TRATATULUI Tratatul CEE prevede crearea unei pieţe
comune, a unei uniuni vamale şi elaborarea unor politici comune. Articolele 2 şi
3 din tratat abordează în mod direct aceste trei teme. Acestea precizează că cea
dintâi misiune a Comunităţii constă în instituirea unei pieţe comune şi prezintă
în mod detaliat acţiunile pe care aceasta din urmă va trebui să le întreprindă
pentru a o realiza. Instituirea unei pieţe comune Articolul 2 din Tratatul CEE
stipulează următoarele: „Comunitatea are ca misiune, prin instituirea unei pieţe
comune şi prin apropierea treptată a politicilor economice ale statelor membre,
să promoveze în întreaga Comunitate o dezvoltare armonioasă a activităţilor
economice, o creştere durabilă şi echilibrată, o stabilitate crescândă, o creştere
accelerată a nivelului de trai şi relaţii mai strânse între statele pe care le
reuneşte”. Această piaţă comună are la bază faimoasele „patru libertăţi”, care
sunt libera circulaţie a persoanelor, a serviciilor, a bunurilor şi a capitalurilor. Ea
instituie un spaţiu economic unificat, introducând libera concurenţă între
întreprinderi. Piaţa comună pune bazele apropierii condiţiilor economice de
comercializare a produselor şi a serviciilor, cu excepţia celor la care fac deja
referire alte tratate (CECO şi Euratom). Articolul 8 din tratatul CEE prevede că
realizarea pieţei comune se va face pe durata unei perioade tranzitorii de 12 ani,
divizată în trei etape a câte patru ani fiecare. Fiecărei etape i-a fost atribuit un
ansamblu de acţiuni care trebuie întreprinse şi urmărite. Sub rezerva exceptărilor
şi a derogărilor prevăzute de tratat, expirarea perioadei tranzitorii constituie
termenul de intrare în vigoare a tuturor normelor referitoare la instituirea pieţei
comune. Piaţa fiind fondată pe principiul liberei concurenţe, tratatul interzice
înţelegerile între întreprinderi, precum şi ajutoarele oferite de stat (cu excepţia
derogărilor prevăzute de tratat), care pot afecta comerţul între statele membre şi
care au ca obiect sau ca efect să împiedice, să limiteze sau să distorsioneze
concurenţa. În final, ţările şi teritoriile de peste mări sunt asociate la piaţa
comună şi la uniunea vamală, în scopul intensificării schimburilor şi al
continuării eforturilor comune de dezvoltare economică şi socială. Instituirea
unei uniuni vamale Tratatul CEE suspendă drepturile vamale între state şi
contingentele la schimbul de mărfuri dintre acestea. Tratatul instituie un Tarif
Vamal Comun extern, un fel de barieră externă pentru produsele din statele terţe,
care înlocuieşte tarifele anterioare ale statelor membre. Această uniune vamală
este completată de o politică comercială comună. Această politică gestionată la
nivel comunitar şi nu la nivel naţional face diferenţa între uniunea vamală şi o
simplă asociaţie de liber schimb. Efectele desfiinţării restricţiilor vamale şi ale
eliminării restricţiilor cantitative la nivelul schimburilor în cursul perioadei de
tranziţie sunt pozitive, permiţând comerţului intracomunitar şi schimburilor
dintre CEE şi statele terţe să se dezvolte în mod semnificativ. Elaborarea
politicilor comune Anumite politici sunt prevăzute în mod formal în cadrul
tratatului, cum ar fi politica agricolă comună (articolele 38 la 47), politica
comercială comună (articolele 110 la 116) şi politica transporturilor (articolele
74 la 84). Alte politici pot fi elaborate în funcţie de nevoi, după cum se
precizează în articolul 235: „În cazul în care, în cadrul funcţionării pieţei
comune, o acţiune a Comunităţii apare ca necesară pentru realizarea unuia dintre
obiectivele Comunităţii, fără ca prezentul tratat să fi prevăzut atribuţiile necesare
în vederea acţionării în acest sens, Consiliul, hotărând în unanimitate cu privire
la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, adoptă
dispoziţiile corespunzătoare”. Începând cu Reuniunea la nivel înalt de la Paris,
din octombrie 1972, recurgerea la acest articol a permis Comunităţii să realizeze
acţiuni în domeniul politicii mediului, al politicii regionale, sociale şi
industriale. Dezvoltarea acestor politici este completată de crearea Fondului
Social European, al cărui scop este îmbunătăţirea condiţiilor de ocupare a forţei
de muncă pentru lucrători şi ridicarea nivelului lor de trai, precum şi instituirea
Băncii Europene de Investiţii, menite să îmbunătăţească dezvoltarea economică
a Comunităţii prin crearea de noi resurse. STRUCTURĂ Tratatul CEE cuprinde
240 de articole şi este structurat în şase părţi distincte, precedate de un
Preambul. prima parte este consacrată principiilor care susţin instituirea CEE
prin intermediul pieţei comune, a uniunii vamale şi a politicilor comune; a
doua parte se referă la fundamentele Comunităţii. Aceasta cuprinde patru titluri
consacrate liberei circulaţii a mărfurilor, agriculturii, liberei circulaţii a
persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor şia transporturilor; a treia parte se
referă la politica Comunităţii şi cuprinde patru titluri cu privire la regulile
comune, la politica economică, la politica socială şi la Banca Europeană de
Investiţii; a patra parte este consacrată asocierii ţărilor şi teritoriilor de peste
mări; a cincea parte este consacrată instituţiilor Comunităţii, cu un prim titlu
care se referă la dispoziţiile instituţionale şi cu un al doilea care se referă la
dispoziţiile financiare; ultima parte a tratatului se referă la dispoziţiile generale
şi finale. Tratatul cuprinde, de asemenea, patru anexe referitoare la anumite
poziţii tarifare, la produse agricole, la tranzacţii invizibile şi la ţările şi la
teritoriile de peste mări. La tratat au fost anexate şi douăsprezece protocoale.
Primul se referă la statutul Băncii Europene de Investiţii, iar următoarele la
diferite probleme specifice unui anumit stat membru (Germania, Franţa, Italia,
Luxemburg şi Ţările de Jos) sau unui anumit produs, precum uleiurile minerale,
bananele, cafeaua verde. Au mai fost anexate la actul final şi nouă declaraţii.
INSTITUŢII Tratatul CEE creează instituţii şi mecanisme decizionale care
permit exprimarea atât a intereselor naţionale, cât şi a unei viziuni comunitare.
Echilibrul instituţional are la bază un „triunghi” format din Consiliu, Comisie şi
Parlamentul European, care colaborează între ele. Consiliul elaborează normele,
Comisia formulează propunerile, iar Parlamentul are un rol consultativ. În plus,
există un alt organ care are un rol consultativ în cadrul procesului decizional, şi
anume Comitetul Economic şi Social. Comisia, un colegiu independent de
guvernele statelor membre, numită de către acestea printr-un acord comun,
reprezintă interesele comune. Aceasta deţine monopolul iniţiativei legislative şi
face propuneri de acte comunitare Consiliului de Miniştri. Gardian al tratatelor,
ea veghează la aplicarea acestora şi a dreptului derivat. Comisia dispune, în
acest sens, de numeroase mijloace pentru a controla statele membre şi
întreprinderile. În cadrul misiunii sale, Comisia dispune de putere executivă în
vederea aplicării politicilor comune. Consiliul de Miniştri este compus din
reprezentanţi ai guvernelor statelor membre şi deţine cea mai mare parte a
competenţelor decizionale. Acesta este asistat de Comitetul Reprezentanţilor
Permanenţi (COREPER), care îi pregăteşte lucrările şi execută sarcinile care îi
sunt atribuite. Adunarea Parlamentară nu dispune, iniţial, decât de putere de
decizie, iar membrii săi nu sunt aleşi încă prin vot universal direct. Tratatul
prevede, de asemenea, instituirea unei Curţi de Justiţie. Conform Acordului
privind unele instituţii comune, semnat şi intrat în vigoare în acelaşi timp cu
Tratatele de la Roma, Adunarea Parlamentară şi Curtea de Justiţie sunt comune
Tratatelor CEE şi Euratom. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de Fuziune
în 1967, Consiliul şi Comisia devin instituţii comune celor trei Comunităţi
(CECO, CEE şi Euratom) şi se instituie principiul unităţii bugetare.
MODIFICĂRI ADUSE TRATATULUI Prezentul tratat a fost modificat prin
următoarele tratate: Tratatul de la Bruxelles, numit „Tratatul de Fuziune”
(1965)Acest tratat înlocuieşte cele trei Consilii de Miniştri (CEE, CECO şi
Euratom), pe de o parte, şi cele două Comisii (CEE, Euratom) şi Înalta
Autoritate (CECO), pe de altă parte, cu un Consiliu unic şi o Comisie unică. Pe
lângă această fuziune administrativă, se instituie şi un buget de funcţionare unic.
Tratatul de modificare a anumitor dispoziţii bugetare (1970)Acest tratat
înlocuieşte sistemul de finanţare a Comunităţilor din contribuţiile venind din
partea statelor membre cu cel alresurselor proprii. Acesta instituie, de asemenea,
un buget unic pentru Comunităţi. Tratatul de modificare a anumitor dispoziţii
financiare (1975)Acest tratat conferă Parlamentului European dreptul de a
respinge bugetul şi de a da Comisiei descărcarea de gestiune pentru executarea
acestuia. Tratatul instituie o Curte de Conturi unică pentru cele trei Comunităţi,
organism de control contabil şi de gestiune financiară. Tratatul privind
Groenlanda (1984)Acest tratat pune capăt aplicării tratatelor pe teritoriul
Groenlandei şi stabileşte relaţii speciale între Comunitatea Europeană şi
Groenlanda, după modelul regimului aplicabil teritoriilor de peste mări. Actul
Unic European (1986) Actul Unic European constituie prima modificare
semnificativă adusă tratatelor. Acesta permite extinderea domeniilor în care
votul în cadrul Consiliului se face cu majoritate calificată, creşte rolul
Parlamentului European (procedura de cooperare) şi lărgeşte competenţele
comunitare. Actul Unic European introduce obiectivul pieţei interne, care
trebuie realizat până în 1992. Tratatul privind Uniunea Europeană, numit
„Tratatul de la Maastricht” (1992) Tratatul de la Maastricht reuneşte sub
acelaşi acoperiş Uniunea Europeană, cele trei Comunităţi (Euratom, CECO,
CEE) şi cooperarea politică instituţionalizată în domeniul politicii externe, al
apărării, al poliţei şi al justiţiei. Acesta redenumeşte CEE, care devine CE. În
plus, acest tratat instituie uniunea economică şi monetară, introduce noi politici
comunitare (educaţie, cultură) şi consolidează competenţele Parlamentului
European (procedura de codecizie). Tratatul de la Amsterdam (1997)Tratatul de
la Amsterdam permite extinderea competenţelor Uniunii prin crearea unei
politici comunitare de ocupare a forţei de muncă, prin transferul către
Comunitate a unei părţi din problemele relevante anterior în cadrul cooperării în
domeniul justiţiei şi afacerilor interne, prin măsurile menite să apropie Uniunea
de cetăţenii săi şi prin posibilitatea unor cooperări mai strânse între anumite state
membre (cooperări consolidate). Pe de altă parte, acesta extinde procedura de
codecizie, precum şi votul cu majoritate calificată şi simplifică şi renumerotează
articolele tratatelor. Tratatul de la Nisa (2001) Tratatul de la Nisa este consacrat
în cea mai mare parte „reminiscenţelor” de la Amsterdam, şi anume
problemelor instituţionale privind extinderea, care nu au fost soluţionate în
1997. Este vorba despre componenţa Comisiei, despre ponderarea voturilor în
cadrul Consiliului şi despre extinderea domeniilor supuse votului cu majoritate
calificată. Acesta simplifică utilizarea procedurii de cooperare consolidată şi
eficientizează sistemul jurisdicţional. Tratatul de la Lisabona (2007)Tratatul de
la Lisabona introduce largi reforme instituţionale. Acesta elimină vechea
arhitectură instituţională introdusă de Tratatul de la Maastricht şi înlocuieşte
Comunitatea Europeană cu Uniunea Europeană. Tratatul introduce, de
asemenea, modificări semnificative cu privire la modul de funcţionare al
instituţiilor europene, la procesul decizional şi la repartiţia competenţelor între
UE şi statele membre. Obiectivul este îmbunătăţirea procesului de adoptare a
deciziilor într-o Europă extinsă, cu 27 de membri. Tratatul de la Lisabona
modifică, în plus, numeroase politici interne şi externe ale UE. Acesta permite î