Originea ombudsmanului este paralelă cu creşterea exacerbată a birocraţiei în statele

moderne. Pentru a reduce cât de puţin aceste patologii birocratice a fost creată această
instituţie a ombudmanului, ca instituţie fundamentală a statului de drept, pentru protecţia reală
a cetăţeanului.

Experienţa pozitivă a bunei funcţionări a ombudsmanului din diferite ţări europene a

determinat Consiliul Europei să analizeze cu seriozitate ideea constituirii unui ombudsman
supranaţional cu scopul de a apăra drepturile fundamentale ale omului.

Creată prin Tratatul de la Maastricht (1992) ca element al cetățeniei europene, instituția

Ombudsmanului European urmărește să îmbunătățească protecția cetățenilor în cazurile de
administrare defectuoasă în activitatea instituțiilor și organelor comunitare și, astfel, să
consolideze caracterul deschis și controlul democratic în procesul de luare a deciziilor și în
administrarea instituțiilor comunitare.

Deși este total independent în exercitarea funcțiilor sale, Ombudsmanul îndeplinește

funcția Ombudsman parlamentar. Acesta are legături strânse cu Parlamentul, care este
exclusiv responsabil de numirea sa și de inițiativa destituirii sale, stabilește îndatoririle
acestuia, îi oferă asistență în cadrul anchetelor și primește rapoartele sale.

În fiecare an, Comisia pentru petiții elaborează un raport privind raportul anual de
activitate al Ombudsmanului European. În rapoartele sale, Comisia pentru petiții i-a reiterat
dorința ca Ombudsmanul European și omologii acestuia de la nivel național și regional să
colaboreze cu Comisia și cu Parlamentul pentru a se asigura că modificările aduse în prezent
tratatelor sporesc transparența și responsabilitatea Uniunii Europene.