Unitate de învăţare Nr.

TEORIA GENERALĂ A RĂSPUNDERII ÎN DREPTUL

ADMINISTRATIV

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 9…………………………...…………………….... 2

9.1. Responsabilitatea și răspunderea............................................................................... 2
9.2. Răspunderea politică și răspunderea juridică a autorităților administrației publice.. 3
9.3. Formele de răspundere specifice dreptului administrativ.......................................... 7
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 9…………………………………………11
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare………………….............................11
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 9…………………………………………………..12
OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 9

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 9 sunt:

 Să înțeleagă teoria generală a răspunderii în dreptul administrativ;

 Să cunoască răspunderea politică și răspunderea juridică a autorităților
administrației publice.

9.1. Responsabilitatea și răspunderea

Actele În literatura juridică de specialitate s-a analizat în mod tradițional numai

administrative fenomenul răspunderii juridice.
Sunt însă autori care fac distincție între noțiunile de răspundere și
responsabilitate, plecând de la delimitarea care se face in tezele filozofiei,
sociologiei, etc., intre raspunderea sociala si responsabilitatea sociala. S-a
ajuns astfel, in stiinta dreptului administrativ, sa se trateze raspunderea si
responsabilitatea cu referire la autoritatile administratiei publice, la
functionarii publici, ca si la raspunderea si responsabilitatea cetatenilor unii
fata de ceilalti si fata de normele juridice.
In ceea ce priveste responsabilitatea sociala a functionarilor publici, aceasta
a fost definita prin raportarea constienta la nevoile sociale, la sarcinile pe
care le au si pe care le considera indatoriri de prim ordin. Pentru acesti
functionari publici, responsabili sociali, realizarea sarcinilor de serviciu,
rezolvarea cu promptitudine si seriozitate a problemelor cetatenilor,
reprezinta felul de a fi si scopul existentei lor sociale.
In opozitie cu atitudinea constienta de responsabilitate sociala a
functionarilor publici se afla atitudinea de delasare, indiferenta si
birocratism fata de problemele celor pe care trebuie sa-i slujeasca. Atunci
cand functionarii publici savarsesc abateri, produc prejudicii si tulburari
bunului mers al activitatii sau prestigiului autoritatilor din care fac parte,
savarsesc abuzuri de orice natura sau vatama drepturile si interesele legitime
ale cetatenilor, intervine ceea ce se numeste raspunderea juridica a acestora.
In conceptia autorilor care fac deosebire intre responsabilitatea sociala si
raspundere, se arata ca "responsabilitatea precede raspunderii si o poate
elimina.. Cand sistemul de valori este negat, omul inceteaza sa mai fie
responsabil, el devine raspunzator pentru comportamentul sau ilicit".
Prin urmare, in comportamentul functionarului public trebuie sa primeze
responsabilitatea, indeplinirea cu o convingere reiesita din intelegerea
rationala a fenomenelor, a sarcinilor sale", convins ca slujirea cu credinta a
interesului public este baza comportamentului sau profesional si moral.
In cele ce urmeaza, ne vom ocupa doar de raspunderea in dreptul
administrativ, a autoritatilor si functionarilor publici.
Dupa cum se cunoaste, administratia publica pune la baza activitatii ei
principiul legalitatii, aplicarea legii in litera si spiritul ei.
Abaterea de la lege prin savarsirea unor fapte ilicite, atentarea la valorile
juridiceste ocrotite atrage raspunderea juridica in diversele sale forme.
Raspunderea juridica, indiferent de ramura de drept la care ne raportam are
atat un scop preventiv-educativ cat si sanctionator, intelegand prin acest
ultim aspect si caracterul reparator in cazul in care s-au produs daune
materiale si/ori morale.
 Prin oricare dintre formele raspunderii se restabileste ordinea incalcata ca
urmare a savarsirii faptei ilicite, iar aplicarea sanctiunii si stabilirea
despagubirii il face pe autorul faptei sa constientizeze consecintele faptei
savarsite si sa nu mai savarseasca astfel de fapte.
Subiectul activ al raspunderii in dreptul administrativ este autoritatea
publica fata de care se rasfrang consecintele faptei si in a carei competenta
intra tragerea la raspundere a faptuitorului, autoritate care ii si aplica
sanctiunea. In procesul tragerii la raspundere juridica, autorul faptei devine
subiect pasiv al raspunderii.
In raport cu fapta, autoritatea fata de care se rasfrang consecintele reprezinta
subiectul pasiv, iar autorul faptei, persoana fizica sau juridica, are calitatea
de subiect activ.

Test de autoevaluare 9.1. – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Care este subiectul activ al răspunderii în dreptul administrativ?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 11.

9.2. Răspunderea politică și răspunderea juridică a autorităților administrației publice

Actele Normele de drept ce stabilesc cadrul juridic al organizării și funcționării

administrative autorităților administrației publice fac referiri exprese la răspunderea pe care o
au acestea în vederea înfăptuirii sarcinilor ce le au și care constituie rațiunea
existenței lor.
Constituția Romaniei, in art.108 (1) stabileste raspunderea politica a
Guvernului fata de Parlament pentru intreaga sa activitate, precizand ca
"Fiecare membru al Guvernului raspunde politic solidar cu ceilalti membri
pentru activitatea Guvernului si pentru actele acestuia". Mai mult, in
alineatul 2, al art.108, Constitutia face precizari si cu privire la raspunderea
penala a membrilor Guvernului, stabilind ca "Numai Camera Deputatilor,
Senatul si Presedintele Romaniei au dreptul sa ceara urmarirea penala a
membrilor Guvernului pentru fapte savarsite in exercitarea functiei lor.
Daca s-a cerut urmarirea penala, Presedintele Romaniei poate dispune
suspendarea din functie a acestora. Trimiterea in judecata a unui membru al
Guvernului atrage suspendarea lui din functie. Competenta de judecata
apartine Curtii Supreme de Justitie".
In sfarsit, art.108(3) stipuleaza: "Cazurile de raspundere si pedepsele
aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind
responsabilitatea ministeriala".
O modalitate speciala de angajare a raspunderii Guvernului o constituie "motiunea
de cenzura", prevazuta de art.112 si 113 din Constitutie, in care se precizeaza:
Art.112: Camera Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, pot retrage
increderea acordata Guvernului prin adoptarea unei motiuni de cenzura, cu
votul majoritatii deputatilor si senatorilor.
Motiunea de cenzura poate fi initiata de cel putin o patrime din numarul
total al deputatilor si senatorilor si se comunica Guvernului la data
depunerii.
Motiunea de cenzura se dezbate dupa trei zile de la data cand a fost
prezentata in sedinta comuna a celor doua Camere.
Daca motiunea de cenzura a fost respinsa, deputatii si senatorii care au
semnat-o nu mai pot initia, in aceeasi sesiune, o noua motiune de cenzura, cu
exceptia cazului in care Guvernul isi angajeaza raspunderea potrivit
articolului 113.
Art.113: Guvernul isi poate angaja raspunderea in fata Camerei Deputatilor
si a Senatului, in sedinta comuna, asupra unui program, a unei declaratii de
politica generala sau a unui proiect de lege.
Guvernul este demis daca o motiune de cenzura, depusa in termen de trei zile
de la prezentarea programului, a declaratiei de politica generala sau a
proiectului de lege, a fost votata in conditiile articolului 112.
Daca Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege
prezentat se considera adoptat, iar programul sau declaratia de politica
generala devine obligatorie pentru Guvern.
In cazul in care Presedintele Romaniei cere reexaminarea legii adoptate
potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face in sedinta comuna a
celor doua Camere.
Desi Constitutia nu cuprinde o prevedere expresa cu privire la natura
juridica a formelor de raspundere a autoritatilor administratiei publice
locale, acestea sunt stabilite prin Legea nr.215/2001 privind administratia
publica locala, in care se arata: "Primarii, primarul general al Municipiului
Bucuresti, presedintii consiliilor judetene, consilierii si functionarii din
serviciile locale si judetene, raspund, dupa caz, material, civil, administrativ
sau penal, pentru faptele savarsite in exercitarea atributiilor care le revin".
In ceea ce priveste raspunderea autoritatilor de specialitate ale administratiei
publice, aceasta nu poate cadea pe seama intregului organ - ca in situatia
autoritatilor administrative cu competenta generala - Guvern, consilii locale
- care sunt organe colegiale.
Expresia raspunderii autoritatilor administratiei publice este pe de o parte
obligativitatea acestora de a prezenta informatiile si documentele cerute de
Camera Deputatilor, de Senat sau de comisiile parlamentare (art.110 -
Constitutie), cat si de autoritatile administrative superioare iar, pe de alta
parte, obligatia de a se supune controlului parlamentar sau al autoritatilor
administrative ierarhic sau functional superioare.
Fata de textele constitutionale si normele cadru privind raspunderea
autoritatilor administratiei publice cuprinse in legile de organizare si
functionare ale acestora, se poate aprecia ca suntem in prezenta unei
raspunderi complexe a acestora pentru activitatea ce o desfasoara. In cazul
raspunderii politice, principala sanctiune posibila pentru o activitate
nesatisfacatoare este dizolvarea autoritatii administratiei publice in
conditiile legii (in cazul organelor colegiale) sau eliberarea (destituirea) din
functie a conducatorului ministerului sau organului central de specialitate al
administratiei publice.
Pe langa aceasta raspundere de natura politica, autoritatile administratiei
publice au, asa dupa cum aminteam, si o raspundere juridica, atunci cand
prin acte ilegale, inactivitate sau tacere ori prin fapte si operatiuni materiale
ale lor se produc pagube sau daune cetatenilor.
Fundamentarea juridica a obligatiei pe care o au autoritatile administratiei
publice de a repara paguba pricinuita si, prin urmare, a raspunde
patrimonial, se regaseste in continutul a trei principale constructii teoretice
juridice, si anume: teoria echitatii si egalitatii in fata sarcinilor publice,
teoria riscului si teoria relei functionari a autoritatilor administrative.
Teoria echitatii si egalitatii in fata sarcinilor publice porneste de la
necesitatea de a nu se aduce daune unui cetatean, nici atunci cand masurile
adoptate de administratie (si care sunt cauza daunei cetateanului) vizeaza
solutionarea unor interese ale intregii colectivitati. In caz contrar, inseamna
ca autoritatile administratiei publice ar putea - prin activitatea lor - sa puna
un cetatean in stare de inegalitate fata de ceilalti membri ai colectivitatii si,
astfel, s-ar produce un dezechilibru in ordinea sociala, ceea ce ar fi contrar
principiului solidaritatii si egalitatii tuturor cetatenilor in fata legilor si a
obligatiilor publice. Aceasta teorie explica de ce societatea trebuie sa preia
asupra sa paguba inregistrata de unii membri ai sai din cauza unui act al
autoritatii administratiei publice, facut in interesul general. Spre exemplu:
art.41 din Constitutie, reglementand conditiile exproprierii, stabileste ca:
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica,
stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire.
(4) Pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi
subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatia de a despagubi
proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor,
precum si pentru alte daune imputabile autoritatii.
(5) Despagubirile prevazute in alineatele (3) si (4) se stabilesc de comun
acord cu proprietarul sau, in caz de divergenta, prin justitie.
Teoria riscului are in vedere stabilirea unei legaturi, cauzale, intre
activitatea autoritatii administrative, actele si faptele acesteia si paguba.
Chiar daca actul sau fapta autoritatii administrative nu constituie erori ale
acesteia in activitatea administratiei publice trebuie admis riscul unor
consecinte nedorite (pagube). Prin notiunea riscului, se propune astfel
inlocuirea responsabilitatii subiective bazata pe culpa printr-o
responsabilitate obiectiva a autoritatii administrative pentru activitatea sa.
Teoria relei functionari a autoritatii administratiei publice este construita
pornindu-se de la necesitatea functionarii legale a acesteia. Normele juridice
care stabilesc organizarea, functionarea, competentele si atributiile
autoritatilor administratiei publice constituie criteriul pe baza caruia se
apreciaza daca functionarea autoritatii administrative este legala sau nu.
Orice abatere de la prevederile sau scopul legii determina reaua functionare
a autoritatii administratiei publice, care consta in savarsirea de acte juridice
nelegale, activitate necompetenta, erori, omisiuni etc., ceea ce presupune o
culpa in urma careia cetateanul este pagubit, paguba ce nu s-ar fi produs
daca functionarea autoritatii ar fi fost normala. Asadar, functionarea
defectuoasa, in afara cadrului legal, este cauza aparitiei pagubei in dauna
cetateanului, stiut fiind faptul ca functionarea normala, legala, nu poate
conduce la consecinte negative pentru cetateni - spre folosul carora au fost
constituite aceste autoritati (servicii publice).
Rezulta din cele de mai sus ca aceste teorii - care, in parte, fundamenteaza
raspunderea patrimoniala a autoritatilor administratiei publice si in sistemul
nostru constitutional - apar ca o consecinta logica a raporturilor de drept
public ce exista intre autoritatile administratiei publice (care sunt create
pentru a functiona normal, legal) si cetateni (care, atunci cand sunt vatamati
printr-o activitate administrativa anormala, nelegala, pot pretinde anularea
actelor nelegale si repararea pagubelor).
Trebuie, de asemenea, sa observam ca raspunderea apartine direct si imediat
(nemijlocit) autoritatilor administratiei publice, iar nu functionarilor sai, ca
in conceptia civilista, unde raspunderea directa, nemijlocita, o are prepusul
si numai in anumite conditii comitentul.
Asadar, raspunderea autoritatilor administratiei publice este cu precadere o
raspundere primara, directa, nemijlocita, nefiind absolut necesara
identificarea functionarului care a savarsit greseala (abaterea) - deoarece
conditiile principale care atrag raspunderea sunt existenta abaterii si culpa
autoritatii administratiei publice - chiar atunci cand cauza savarsirii ei
ramane necunoscuta.
Ca o exceptie de la aceasta regula generala, ne apare obligatia autoritatilor
administratiei publice de a repara in unele cazuri - expres prevazute de lege
- chiar si pagubele create prin acte si fapte legale neculpabile. De exemplu,
prin act normativ se stabileste obligatia autoritatii administratiei publice de
a despagubi pe cetatenii ale caror animale au fost sacrificate in vederea
lichidarii unui focar de boala infecto-contagioasa.
Referindu-ne la conceptia insusita in dreptul romanesc contemporan, putem
mentiona ca raspunderea autoritatilor administratiei publice pentru
pagubele cauzate prin fapte ilicite isi gaseste sediul in normele dreptului
civil, pe cand raspunderea pentru daunele create prin acte administrative
ilegale face obiectul de reglementare pentru dreptul constitutional si
administrativ. In acest din urma caz, art.48 din Constitutie stabileste dreptul
persoanei vatamate de o autoritate publica, in sensul ca:
(1)"Persoana vatamata intr-un drept al sau de o autoritate publica, printr-
un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri,
este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins, anularea actului
si repararea pagubei", iar in art.1 din Legea nr.29/1990 privind
contenciosul administrativ se stipuleaza:
Art.1 - "Orice persoana fizica sau juridica, daca se considera vatamata in
drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin
refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a-i rezolva cererea
referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instantei
judecatoresti competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului
pretins si repararea pagubei ce i-a fost cauzata.
Se considera refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept
recunoscut de lege si faptul de a nu se raspunde petitionarului in termen de
30 de zile de la inregistrarea cererii respective, daca prin lege nu se prevede
un alt termen".
Din examinarea acestor texte legale vom retine doua observatii, si anume:
a) actele administrative ilegale anulate dau drept la repararea pagubei, ceea
ce inseamna ca in Constitutie se accepta principiul repararii pagubei ca
fundament al raspunderii autoritatilor administratiei publice si
b) instantele judecatoresti au competenta de a judeca cererile celor vatamati
in drepturile lor prin acte administrative si se pot pronunta - in conditiile
legii - asupra legalitatii acestora, ceea ce inseamna ca prin Constitutie se
recunoaste necesitatea controlului jurisdictional asupra anumitor acte
juridice ale autoritatilor administratiei publice.
Conditiile in care administratia publica raspunde patrimonial pentru daunele
cauzate prin actele sale ilegale, sunt cele rezultate din prevederile legii
contenciosului administrativ, si anume: a) actul administrativ cauzator al
daunei sa fie ilegal; b) existenta unei pagube determinate de actul
administrativ ilegal; c) raportul de cauzalitate dintre actul ilegal si paguba;
d) reaua functionare a autoritatii administrative si, prin urmare, culpa
acesteia.
In ceea ce priveste raspunderea autoritatilor administratiei publice pentru
consecintele daunatoare ale unor fapte ilicite, trebuie subliniat ca, in dreptul
 nostru, aceasta raspundere revine in final functionarului vinovat de
savarsirea respectivelor fapte ilicite. In acest sens, autoritatea
administrativa - obligata fata de persoana vatamata - se indreapta cu actiune
in regres, in limita si in conditiile stabilite de lege, impotriva functionarului
care a savarsit fapta ilicita.
O ultima problema ce dorim sa o mentionam, este aceea a raspunderii
autoritatilor administratiei publice fata de functionari. In legatura cu aceasta
este de retinut ca atunci cand din cauza accidentelor sau bolilor ce apar in
timpul si cu ocazia serviciului, un functionar devine invalid si, prin urmare,
incapabil de munca, sau cand urmare unui accident intervenit in timpul si din
cauza serviciului, inceteaza din viata, statul raspunde fata de functionar (la fel
ca pentru orice salariat), sotie si copii, cu o pensie de invaliditate sau de
urmas, ce se stabileste in conditiile legii.

Test de autoevaluare 9.2. – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Ce reprezintă teoria echității și egalitații?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 11.

9.3. Formele de răspundere specifice dreptului administrativ

Actele Fundamentul răspunderii în dreptul administrativ

administrative Relațiile interumane din societate, în condițiile existenței statului,
sunt reglementate prin norme juridice, care urmăresc desfășurarea
acestora potrivit voinței celor aflați la conducerea statului, care pot
reprezenta interesele, fie ale unor grupuri restranse, in conditiile statelor
totalitare, fie ale intregii colectivitati, in conditiile statelor democratice.
In cazul incalcarii normelor juridice se pun in pericol valorile sociale pe care
aceste norme le apara. Pentru ocrotirea acestor valori s-a stabilit o
raspundere juridica, atunci cand normele juridice sunt incalcate, in sensul
ca persoanele care se fac vinovate de savarsirea unor fapte, prin care se
incalca normele juridice, sa suporte anumite consecinte juridice, adica sa fie
pasibile de aplicarea de sanctiuni juridice.
Raspunderea juridica poate fi utilizata fie in acceptiunea de ansamblu de
norme juridice care reglementeaza relatiile sociale in cazul incalcarii
normelor juridice, fie de situatie juridica in care se afla persoana care a
incalcat normele juridice.
Intre raspunderea juridica, constrangerea juridica si sanctiunea juridica
exista o foarte stransa legatura, toate avand ca scop asigurarea ordinii de
drept.
Constrangerea juridica se realizeaza, in principal, prin aplicarea de sanctiuni
juridice, iar aplicarea sanctiunii este o consecinta a angajarii raspunderii.
Trebuie mentionat insa faptul ca, in statele democratice, in care normele
juridice exprima vointa poporului si ii promoveaza interesele, ordinea de
drept se asigura, in primul rand, prin convingere, prin actiunea conjugata a
tuturor factorilor educationali de a determina pe membrii societatii sa
respecte de bunavoie normele juridice.
Constrangerea juridica intervine numai in situatiile extreme, cand
activitatea de convingere nu da rezultatele asteptate, fiind nevoie de
aplicarea unor masuri speciale, masuri de constrangere, pentru asigurarea
unei conduite civice corespunzatoare.
Normele juridice, de regula, contin si sanctiunile care se pot aplica. Cu alte
cuvinte, nerespectarea acestor norme stabileste si raspunderea juridica a
persoanelor care le incalca.
In raport cu gravitatea incalcarii, cu consecintele faptei antisociale,
exista mai multe forme de raspundere juridica.
Astfel, exista o raspundere penala, in cazul savarsirii unor fapte deosebit de
grave din punct de vedere al valorilor ocrotite, anume in cazul savarsirii
de infractiuni.
Pentru fapte avand un pericol social mai redus, anume abaterile
administrative, a fost instituita raspunderea administrativa.
Nerespectarea indatoririlor de serviciu antreneaza, in general, raspunderea
disciplinara.
In sfarsit, exista si o raspundere civila, in situatia in care prin fapta savarsita
s-au produs si prejudicii materiale, fie in dauna societatii fie in dauna unei
alte persoane fizice sau juridice.
Savarsirea unei fapte antisociale poate sa antreneze o singura forma de
raspundere sau mai multe forme, in raport de consecintele acelei fapte.
De pilda, daca prin savarsirea unei infractiuni sau a unei contraventii
sunt cauzate si pagube materiale, alaturi de raspunderea penala sau
administrativa, dupa caz, va exista si o raspundere civila.
Pe de alta parte, o sanctiune patrimoniala, constand, de exemplu, in plata
unei sume banesti, va fi consecinta unor raspunderi diferite, in raport de
felul cum este incadrata fapta pentru savarsirea careia trebuie platita acea
suma. Astfel, obligatia de a plati o suma de bani poate constitui o sanctiune
penala, o sanctiune administrativa sau o sanctiune civila.
Pentru a exista raspundere juridica, este necesar ca fapta savarsita sa fie
incriminata de normele juridice, persoana in cauza sa savarseasca fapta cu
vinovatie si sa existe o legatura cauzala intre fapta si consecintele antisociale
produse.
Stabilirea unei anumite forme de raspundere juridica pentru savarsirea unor
fapte antisociale depinde de vointa si interesele celor aflati la conducerea
statului in acel moment, de importanta valorilor sociale ce trebuie ocrotite,
potrivit evaluarii date de guvernanti, in scopul deplinei aparari a acestor
valori.
In cadrul formelor raspunderii juridice, un loc important il ocupa
raspunderea administrativa. Acest fapt se explica prin aceea ca printre cele
mai frecvente fapte antisociale se numara si abaterile administrative, in
primul rand savarsirea de contraventii.
Subliniem faptul ca, dupa parerea noastra, raspunderea administrativa
nu trebuie confundata cu raspunderea contraventionala, nu trebuie redusa la
aceasta din urma. Raspunderea contraventionala este o forma a raspunderii
administrative, neindoielnic, cea mai des intalnita si cea mai importanta.
Mai exista insa si alte imprejurari care antreneaza raspunderea
administrativa, fara ca faptele respective sa constituie contraventii.
Mentionam, de exemplu, majorarile de intarziere care se aplica pentru neplata
la termen a impozitelor si taxelor sau anularea unei autorizatii in cazul
incalcarii unor norme juridice, fara ca aceste incalcari sa fie contraventii.
Savarsirea unor asemenea fapte antreneaza raspunderea administrativ-
disciplinara, iar nu o raspundere contraventionala. Faptele respective nu sunt
calificate drept contraventii, iar sanctiunile aplicate sunt sanctiuni
administrativ-disciplinare, altele decat sanctiunile contraventionale, acestea
fiind doar o parte din sanctiunile administrative.
Constrangerea administrativa se poate realiza prin mai multe modalitati si
anume:
- masuri de siguranta ca, de exemplu, carantina, vaccinarea obligatorie,
retinerea sau arestarea de persoane etc.,
- masuri de executare silita, cum ar fi sechestrul si vanzarea la licitatie a
unor bunuri, tratamentul medical fortat etc.,
- masuri de sanctionare, in legatura cu savarsirea de abateri administrative,
printre care plata de amenzi contraventionale.
Intre aceste modalitati exista o anume legatura.
Astfel, in unele cazuri, anumite masuri de siguranta pot avea si caracterul
unor masuri de sanctionare, ca de pilda, confiscarea de bunuri a caror
detinere este interzisa sau interzicerea practicarii unei profesii.
Alteori, masurile de siguranta pot fi, totodata, si masuri de executare
silita. Un exemplu in acest sens il constituie aplicarea de tratamente
medicale fortate sau retinerea ori arestarea unor persoane.
Caracterizarea masurilor de constrangere administrativa trebuie facuta,
asadar, in functie de imprejurarile concrete in care sunt aplicate, de normele
juridice incalcate prin faptele antisociale care au determinat aplicarea acelor
masuri de constrangere administrativa, de scopul urmarit prin acele masuri.
Asa cum am aratat mai inainte, printre masurile de constrangere
administrativa se numara si sanctiunea administrativa.
Raspunderea administrativ-disciplinara
Fapta de incalcare cu vinovatie a normelor dreptului administrativ poarta
numele de abatere disciplinara.
Trasaturile principale ale raspunderii administrativ - disciplinare sunt:
- se intemeiaza , in general, pe incalcarea unui raport de drept administrativ,
dar poate fi atrasa si de abaterile administrative rezultate din incalcarea legii
penale;
- autorul abaterii poate fi:
- un organ al administratiei publice;
- un functionar public;
- un organism nestatal;
- o persoana fizica.
- subiectul activ al raportului juridic de tragere la raspundere este
intotdeauna o autoritate publica;
- se intemeiaza pe vinovatia (culpa) subiectului pasiv, care are capacitate de
drept administrativ;
Sanctiunile pentru abaterile administrativ - disciplinare imbraca mai multe
modalitati cum ar fi:
- amenda, ca in situatia incalcarii unor dispozitii ale Legii nr.26/1990,
privind Registrul Comertului;
- majorari de intarziere pentru neplata la timp a obligatiilor bugetare privind
impozite, taxe, contributii etc.;
- dizolvarea organului ales : ex. Consiliul local care a adoptat, in mod
repetat, hotarari anulate de instanta ca nelegale;
- demiterea primarului etc.
Procedura de aplicare a sanctiunilor administrativ - disciplinare trebuie sa
fie una contencioasa. Aceasta cuprinde norme cu privire la :
- constatarea faptei, a legaturii de cauzalitate dintre fapta si rezultatul
vatamator;
- termenele de prescriptie sau de decadere;
- stabilirea organului administratiei publice competent sa constate
savarsirea abaterii si continutul actului de constatare;
- exercitarea cailor de atac;
- modalitati de executare etc.
Aceasta forma de raspundere, ce are la baza ilicitul administrativ propriu-
zis a fost identificata pana la aparitia Constitutiei, si chiar pana la aparitia
Statutului functionarilor publici, adoptat prin Legea nr. 188/1999, cu
raspunderea disciplinara specifica dreptului muncii, dat fiind ca statutul
juridic al functionarului public era identificat cu statutul juridic al
salariatului, respectiv de drept al muncii.
In Constitutie s-a apreciat ca forma raspunderii administrativ-disciplinara,
a fost prefigurata prin dispozitiile art. 72 alin. 3 lit. i care a prevazut ca
Statutul functionarilor publici se va adopta prin lege organica, asa cum s-a
si intamplat prin Legea nr. 188/1999; prin disp. art. 95 din Constitutie, care
prevede suspendarea din functie a Presedintelui Romaniei, ca raspundere
administrativ-disciplinara a sefului statului, si prin art. 108 alin.3 din
Constitutie, care prevede suspendarea din functia ministrilor, ca forma de
raspundere administrativ-disciplinara a ministrilor.
In ceea ce ne priveste, ne raliem la definitia pe care dl. prof. univ. dr. A.
Iorgovan a dat-o raspunderii administrativ-disciplinare, anume de situatie
juridica prin care se concretizeaza raportul sanctionator fara caracter
contraventional, stabilit intre subiectul activ al faptei care savarseste cu
vinovatie o abatere administrativ-disciplinara si subiectul activ al
raspunderii, anume autoritatea care aplica sanctiunea.
Din aceasta definitie rezulta ca raspunderea administrativ-disciplinara
prezinta urmatoarele trasaturi:
1. este o situatie juridica, anume un complex de drepturi si obligatii
corelative, care formeaza continutul unui raport juridic sanctionator fara
caracter contraventional;
2. subiectul activ al raspunderii administrativ-disciplinare este o autoritate
publica ce trebuie sa sanctioneze fapta ilicita savarsita de o persoana fizica
sau juridica.
Cat priveste subiectul activ, persoana fizica, acesta este, prin exceptie, un
functionar public.
Referitor la subiectul pasiv al raspunderii administrativ-disciplinare, acesta
poate fi un organ de stat, pentru care intereseaza calitatea de persoana de
drept public, nu neaparat de persoana juridica, ce are personalitate juridica;
o organizatie nestatala sau o persoana fizica, functionar public sau fara
aceasta calitate;
3. Temeiul obiectiv al raspunderii este dat de abaterea administrativ-
disciplinara prin care se incalca, in principal, o norma de drept administrativ
si prin exceptie, o norma de drept penal, care priveste fapta cu caracter
administrativ care, conform dispozițiilor din Codul penal, nu prezinta
gradul de pericol social al unei infractiuni.
Cat priveste temeiul subiectiv al raspunderii administrativ-disciplinare,
acesta este constituit de vinovatie, in lipsa acesteia neexistand raspunderea
amintita;
4. Sanctiunile administrativ-disciplinare nu sunt privative de libertate
(exemplu, suspendarea permisului auto pentru nerespectarea regulilor de
circulatie) spre deosebire, de pilda, de sanctiunile contraventionale care pot
avea si caracter privativ de libertate (inchisoare contraventionala).
 Aceste sanctiuni administrativ-disciplinare au denumiri diferite si sunt
cuprinse in acte normative diferite, cu forta juridica diferita, anume legi,
hotarari ale fostului Consiliu de Stat, ordonante, hotarari de Guvern, ordine
ale ministrilor, hotarari ale autoritatilor administratiei publice locale,
regulament de ordine interioara, si alte acte adoptate in baza legii.

Test de autoevaluare 9.3. – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Care sunt trăsăturile principale ale raăpunderii administrativ–disciplinare?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 12.

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 9.

În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în

rezumat această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare Nr.

9 pe care urmează să o transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 9

Explicați fundamentul răspunderii în dreptul administrativ

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

9.1. Subiectul activ al raspunderii in dreptul administrativ este

autoritatea publica fata de care se rasfrang consecintele faptei si in a carei
competenta intra tragerea la raspundere a faptuitorului, autoritate care ii si
aplica sanctiunea. In procesul tragerii la raspundere juridica, autorul faptei
devine subiect pasiv al raspunderii.
In raport cu fapta, autoritatea fata de care se rasfrang consecintele reprezinta
subiectul pasiv, iar autorul faptei, persoana fizica sau juridica, are calitatea
de subiect activ.
9.2. Teoria echitatii si egalitatii in fata sarcinilor publice porneste de la
necesitatea de a nu se aduce daune unui cetatean, nici atunci cand masurile
adoptate de administratie (si care sunt cauza daunei cetateanului) vizeaza
solutionarea unor interese ale intregii colectivitati. In caz contrar, inseamna
ca autoritatile administratiei publice ar putea - prin activitatea lor - sa puna
un cetatean in stare de inegalitate fata de ceilalti membri ai colectivitatii si,
astfel, s-ar produce un dezechilibru in ordinea sociala, ceea ce ar fi contrar
principiului solidaritatii si egalitatii tuturor cetatenilor in fata legilor si a
obligatiilor publice. Aceasta teorie explica de ce societatea trebuie sa preia
asupra sa paguba inregistrata de unii membri ai sai din cauza unui act al
autoritatii administratiei publice, facut in interesul general.
 9.3. Trasaturile principale ale raspunderii administrativ - disciplinare sunt:
- se intemeiaza , in general, pe incalcarea unui raport de drept administrativ,
dar poate fi atrasa si de abaterile administrative rezultate din incalcarea legii
penale;
- autorul abaterii poate fi:
- un organ al administratiei publice;
- un functionar public;
- un organism nestatal;
- o persoana fizica.
- subiectul activ al raportului juridic de tragere la raspundere este
intotdeauna o autoritate publica;
- se intemeiaza pe vinovatia (culpa) subiectului pasiv, care are capacitate de
drept administrativ;

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 9

Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I şi II, ediţia a IV-a,

Editura All Beck, Bucureşti, 2005;
Cristian Ionescu, Instituţii politice şi drept constituţional, Editura Juridică,
Bucureşti, 2004;
Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, vol. I, Editura C. H. Beck,
Bucureşti, 2008;
Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, Editura Accent, Cluj Napoca,
2004;
Verginia Vedinaş, Drept administrativ, ediţia a III-a revăzută şi actualizată,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007.