DELAPIDAREA- art.

295

(1) Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori
pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o
funcţie publică.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Obiectul juridic: privește protejarea relațiilor de serviciu.

Obiectul juridic adiacent: se referă la normala desfășurare a relațiilor patrimoniale.
Obiectul material principal: infracțiunea nu are obiect material principal.
Obiectul material adiacent al acestei infracțiuni este reprezentat de bani, valori sau
alte bunuri aflate în administrarea sau gestiunea unui funcționar.
Prin bani textul are în vedere moneda metalică și de hârtie (bancnotele). Prin valori
trebuie înțeles cecuri, titluri de credit, obligațiuni etc. Prin sintagma alte bunuri se au în
vedere bunurile care au o valoare economică.
Și bunurile imobile pot face obiectul acestei infracțiuni. Spre exemplu, directorul unei
instituții transferă din contul instituției o sumă de bani în contul personal.
Plusurile în gestiune rezultate din activitatea funcționarului care administrează sau
gestionează bunuri pot face obiectul infracțiunii de delapidare, deoarece aparțin unității, chiar
și în situația în care proveniența lor are caracter fraudulos.
Așadar, bunurile ce fac obiectul material al infracțiunii de delapidare nu trebuie să
aparțină obligatoriu patrimoniului unității, ce trebuie să fie administrate sau gestionate
de funcționar. De exemplu, dacă poștașul își însușește banii din sumele destinate plății
pensiilor săvârșește infracțiunea de delapidare, pentru că, deși acești bani nu sunt în
patrimoniul poștei Romane, aceasta îi gestionează și răspunde civil pentru ei.
Nu pot constitui obiect al delapidării bunurile proprietate a altor persoane sau
proprietate a gestionarului care au fost introduse în gestiune, dar în legătură cu care nu poate
fi angajată răspunderea civilă a unității (de exemplu, bunuri proprii ale gestionarului
depozitate în incinta unității, bunuri provenite din alte infracțiuni, dar tăinuite de gestionar în
depozitul său).

Subiecții infracțiunii
Subiectul activ este dublu circumstanțiat, acesta trebuind să aibă calitatea de
funcționar public și calitatea de administrator sau gestionar al bunurilor instituției sau
unității. În legătură cu prima calitate, infracțiunea poate să fie săvârșită nu doar
de funcționarul public, ci și de funcționarul privat. (persoanele care exercită permanent ori
temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane
fizice din cele prevăzute la art. 175 alin. 2 ori în cadrul oricărei persoane juridice)
 Calitatea de funcționar privat ar trebui să se atribuie doar celui care se află în raporturi
de serviciu cu o persoană juridică sau cu o persoană fizică dintre cele prevăzute la art. 175
alin. 2, deoarece calitatea de funcționar privat nu este definită în partea generală a C.pen. așa
cum este cazul noțiunii de funcționar public, ci în cadrul titlului privind infracțiunii de
corupție și de serviciu, având ca atare aplicabilitate doar acolo unde există relații de
serviciu.
Relațiile de serviciu presupun în general existența calității de salariat, dar nu în
mod obligatoriu. Spre exemplu, vor exista relații de serviciu atunci când este angajată o
persoană fizică în baza unui contract de management pentru a administra o societate sau
instituție. Deși o asemenea persoană nu va avea întotdeauna calitatea de salariat, se poate
vorbi de existența unor relații de serviciu.
Noțiunea de gestionar desemnează acel angajat al unei persoane juridice prevăzute la
art. 176. care are ca atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri
aflate în administrarea, folosința sau deținerea chiar temporară a acesteia.
Gestionarul de fapt este angajatul care primește, păstrează și eliberează bunuri fără a
avea calitatea de gestionar în înțelesul articolului (1), el poate fi subiect activ al infracțiunii
de delapidare.
Un funcționar care acceptă să facă acte de gestiune sau își asumă rolul de gestionar
deși nu are atribuții de serviciu în acest sens, sau un particular care primește să facă acte de
gestiune (cazul soției gestionarului) este gestionar de fapt și dacă își însușește din bunurile
gestionate comite infracțiunea de delapidare??
În reglementarea actuală, când noțiunea de funcționar privat nu este condiționată de
existența calității de salariat, cu atât mai mult se impune o interpretare restrictivă a noțiunii de
gestionar, în sensul că poate răspunde pentru delapidare și gestionarul de fapt, dar numai în
condițiile în care acesta e funcționar public, un angajat al funcționarului public prevăzut la
art. 175 alin. 2 sau al persoanei juridice (în sensul existenței unor relații de serviciu).
*Gestiunea nu înseamnă simpla mutare a bunului sau paza acestuia, calitatea astfel
nu se reține unei persoane care face curățenie sau paznicului care păzește bunuri. Aceste
categorii de persoane în momentul însușirii pe nedrept comit infracțiunea de furt, respectiv
furt calificat și nu delapidare. Detenția temporară a unui bun, chiar dacă utilizarea are alt
scop decât cel pentru care a fost întrebuințat poate atrage infracțiunea de abuz de încredere,
nu delapidare.
Administratorul este persoana care desfășoară o activitate de conducere, realizând
acte de dispoziție cu privire la situația bunurilor aparținând subiectului pasiv (planifică,
aprovizionează, face plata către terțe persoane etc.) Dacă gestionarul are un contact efectiv
cu bunurile, administratorul are de cele mai multe ori un contact virtual.
În concluzie, subiectul activ al infracțiunii poate fi:
1. un funcționar public ce administrează sau gestionează banii unei instituții, autorități, regii
autonome, persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat etc.
2. un angajat al funcționarului public prevăzut la art. 175 alin. 2 care gestionează (în drept
sau în fapt) bunurile acestuia.
3. un angajat al unei persoane juridice care gestioneaza (in drept sau in fapt) bunurile
acesteia.
4. administratorul unei persoane juridice sau o persoană care administrează bunuri ale
acesteia.
Subiect activ al infracțiunii poate fi doar persoana fizică, pentru că doar această poate
avea calitatea cerută de lege, de funcționar public. Dacă o persoană juridircă administrează
bunurile altei persoane juridice, relația dintre cele două entități este una contractuală, nu de
serviciu.
Participația este posibilă sub toate formele, dar în cazul coautoratului este necesar
ca participanții să aibă toți calitatea cerută de lege, cei care nu sunt funcționari publici sau
privați vor răspunde în calitate de complici sau instigatori.
Administratorul asociației de locatari sau proprietari care își însușea o sumă de bani
din fondurile asociației comite infracțiunea de delapidare – ril.
În doctrină și practica judiciară exerciții s-a pus problema distincției între infracțiunea
de delapidare și infracțiune prevăzută de Legea 31/1990. A fost redefinită sfera persoanelor
prevăzute de această lege, în sensul că din acestea fac parte: fondatorul, administratorul,
directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori
reprezentantul legal al societății.
Subiectul pasiv: este persoana juridică sau persoana fizică prevăzută la art. 175 alin.
2 sau ale cărei bunuri sunt gestionate sau administrate.
Situația premisă: constă în cazul acestei infracțiuni în existența unor raporturi de
administrare sau gestionare între o instituție, autoritate publică sau persoană juridică, pe de o
parte, și un funcționar public sau privat, pe de altă parte.

Latura obiectivă
Elementul material consta în acțiunea ce poate îmbrăca una dintre cele trei
modalități alternative: însușire, folosire sau traficare.
1. Însușirea reprezintă scoaterea bunului din sfera de stăpânire a unității și trecerea
lui în patrimoniul subiectului activ. Nu contează dacă bunul e folosit pe o perioadă
nedeterminată de timp, dacă este înstrăinat, dezmembrat, înmânat cu titlu gratuit alte
persoane etc. În cazul acestei mentalități, obiectul delapidării îl pot face doar bunurile mobile.
Spre exemplu, s-a reținut fapta unui șofer de taxi care avea obligția de
a întreține autovehiculul în bună stare de funcționare, dar aceste l-a dezmembrat și a vândut o
parte din el la fier vechi.
2. Folosirea reprezintă scoaterea temporară a bunului din sfera patrimonială a unității
și utilizarea lui de către funcționarul public sau de terțe persoane, cu titlu gratuit. Din punct
de vedere juridic, bunul rămâne în patrimoniul societății, doar faptic el este scos din sfera de
stăpânirea unității.
Bunul poate fi mobil și imobil. De exemplu, un funcționar public are în administrare
un hotel, dar ofere spre închiriere doar jumătate din numărul de camere, celelalte fiind date cu
titlu gratuit în timpul vacanțelor rudelor sale.
 În ipoteza bunurilor imobile, folosirea nu implică în mod obligatoriu scoaterea în fapt
a bunului din sfera patrimoniale a unității, ci doar utilizarea lui cu titlu gratuit în alte scopuri
decât cele impuse de sarcinile de serviciu. Spre deosebire de însușire, unde bunul intră în
patrimoniul făptuitorului, în cazul folosirii, bunul mobil e readus de făptuitor în sfera
patrimonială a unității.
3. Traficarea - bunul este scos temporar din sfera de stăpânire a unității și este dat
spre folosire unei terț contra unui câștig. Scoaterea bunului în afara unității e temporară, pe
durata de timp necesară speculării sale, după care e readus în unitate.
Pot face obiectul traficării bunurile mobile și cele imobile (spre exemplu, un
funcționar public administrează printre altele și un bun imobil pe care îl închiriază și își
însușește sumele de bani plătite cu titlu de chirie).
Urmarea imediat principală constă într-o stare de pericol pentru relațiile de serviciu
și urmarea imediată secundară constă în prejudiciul produs instituției sau persoanei
juridice cu care subiectul activ se află în raportul de serviciu.
Prejudiciul este reprezentat de: (nu mai e o condiție de tipicitate-nu e inf. contra patr.)
a) valoarea bunului - în cazul însușirii
b) uzura sau lipsa de folosință - în cazul folosirii sau traficarii.
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei pentru urmarea principală,
iar în cazul urmării secundare trebuie dovedită paguba care a fost cauzată de însușire, folosire
sau traficare, și nu de o neglijență, de perisabilitatea bunului sau chiar de sustragerea lui de
către terți etc.

Latura subiectivă: Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă. Nu va exista o

asemenea intenție când bunurile au fost scoase din gestiune cu intenția de a fi cumpărate,
chiar dacă în final prețul nu a fost plătit (caiet special).
Formele infracțiunii
Tentativa este posibilă și se sancționează, putând fi reținută atunci când subiectul activ
începe să execute una din acțiuni și aceasta e întreruptă. Spre exemplu, funcționarul încheie o
înțelegere cu un terț să-i dea în folosință un bun contra unei sume de bani, dar la momentul
remiterii bunului fapta este descoperită de organele judiciare.
Consumarea are loc la momentul scoaterii temporare sau permanente a bunului
din patrimoniul persoanei juridice, astfel încât aceasta să nu poată obține beneficii de pe
urma lui. În cazul însușirii repetate infracțiunea poate îmbrăca forma continuată, în cazul
folosirii sau traficarii poate îmbrăca forma continuă, motiv pentru care va exista și un
moment al epuizării.

Variante
Infracțiunea prezintă o variantă tip, una calificata (art. 309, când faptele au produs
consecințe deosebite grave- pagubă mai mare de 2.000.000 lei) și una atenuată (când
subiectul activ nu este funcționar public, dar îndeplinește condițiile prevăzute de art. 308).
 Diferența dintre varianta tip și cea calificată se regăsește doar la nivelul
urmării imediate.
Sancțiuni: Pedeapsa pentru forma tip este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea
exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică. În cazul variantei calificate, limitele
speciale se majorează cu jumătate, iar în cazul variantei atenuate limitele speciale se reduc cu
o treime.