Delapidare – Abuz de încredere (art.

213 Cod Penal)

-criterii de diferențiere-

Potrivit art. 213 din Codul Penal al României, abuzul de încredere

reprezintă însuşirea unui bun mobil al altuia deţinut cu orice titlu, sau dispunerea
de acest bun pe nedrept, ori refuzul de a-l restitui.
Asemănări între aceste două infracţiuni sunt în ceea ce priveşte obiectul
juridic special, urmarea imediată şi raportul de cauzalitate.
Se poate constata asemănarea între cele două infracţiuni în ceea ce priveşte
acţiunea de însuşire a bunului, acţiune care constituie elementul material al laturii
obiective, pentru că la ambele infracţiuni făptuitorul (în modalitatea însuşirii) îşi
aproprie bunul deţinut, trecându-l în stăpânirea sa ilicită. Această asemănarea
poate duce uneori la greşita încadrare juridică. Însă celelalte acţiuni, de folosire
sau traficare la infracţiunea de delapidare şi de dispunere pe nedrept de acel bun
sau de refuz al restituirii acestuia, la infracţiunea de abuz de încredere, diferenţiază
cele două infracţiuni. Această asemănare nu trebuie privită izolat, ci în raport cu
toate celelalte deosebiri relevante, pentru a se ajunge la stabilirea corectei
încadrări juridice.
În ceea ce priveşte deosebirile acestea reies dintr-o simplă analiză a unor
soluţii date în practica judiciară. Spre exemplu, s-a reţinut că inculpatul care a
lucrat ca agent comercial în prima parte a perioadei, nefiind angajat, a prestat
munca pe o perioadă de probă, apoi i s-a încheiat contract de muncă a săvârşit
infracţiunea de delapidare. Atribuţiile inculpatului au fost aceleaşi pe întreaga
perioadă în care şi-a desfăşurat activitatea în cadrul firmei, şi anume de a prelua
mărfuri din depozitul societăţii pe care apoi le distribuia la alţi agenţi comerciali
cărora le întocmea aviz de expediere a mărfii şi o factură de livrare de la furnizor
la beneficiar, încasa suma reprezentând contravaloarea mărfurilor vândute şi
completa o chitanţă în trei exemplare, dintre care una revenea beneficiarului, una
se depunea la contabilitatea societăţii unde era angajat, împreună cu banii încasaţi,
iar una rămânea la cotorul chitanţierului. În perioada cât a lucrat, inculpatul a
încasat sume de bani pentru diferite mărfuri, a eliberat beneficiarilor chitanţe, însă
nu a predat banii, ci i-a însuşit. Inculpatul a făcut apel cerând în cadrul acestuia să
se constate că fapta săvârşită de acesta întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunii de abuz de încredere şi nu ale delapidării. Apelul a fost respins. În
recurs inculpatul a formulat aceeaşi cerere.
Curtea de Apel învestită cu judecarea recursului declarat de respectivul
inculpat a respins ca nefondat recursul cu motivarea că în speţă s-a reţinut corect
săvârşirea infracţiunii de delapidare şi nu a celei de abuz de încredere, deoarece
inculpatul şi-a însuşit sumele de bani având calitatea de funcţionar cu atribuţii de
gestionare a bunurilor încredinţate.
Pentru a se fi reţinut infracţiunea de abuz de încredere, bunurile ar fi trebuit
să fie deţinute de inculpat în virtutea unui raport juridic patrimonial, în baza căruia
să aibă obligaţia de a le păstra şi conserva, fie de a le folosi personal în anumite
condiţii. În cazul de faţă, inculpatului i-au fost încredinţate bunurile pentru a le
vinde unor societăţi comerciale, a încasa preţul şi a-l depune la casieria societăţii.
Prin urmare, inculpatul desfăşura activităţi de primire, păstrare şi eliberare a
bunurilor, încasa contravaloarea acestora, activităţi care reliefează corecta reţinere
a infracţiunii de delapidare.
În raport de speţa prezentată mai sus, poate fi realizată o comparaţie între
infracţiunea de abuz de încredere şi cea de delapidare.
Astfel, următoarele criterii prezentate în pagina de mai jos urmează a fi
luate în consideraţie în vederea realizării acestei comparaţii.

Obiectul juridic
Infracţiunea de delapidare prezintă un obiect juridic principal şi anume,
relaţiile sociale de natură patrimonială a căror existenţă şi dezvoltare este
condiţionată de menţinerea poziţiei de fapt a bunurilor ce aparţin sau interesează o
persoană juridică privată sau publică împotriva actelor gestionarilor sau
administratorilor, de însuşire sau folosire în scopuri personale a bunurilor ce
constituie obiectul activităţii de gestionare sau administrare şi un obiect juridic
secundar – relaţiile sociale care asigură desfăşurarea normală şi corectă a
serviciului unităţii private sau publice1.
Infracţiunea de abuz de încredere nu prezintă un obiect juridic complex ca
în cazul infracţiunii de delapidare ci numai unul singur şi anume – relaţiile sociale
de ordin patrimonial a căror dezvoltare implică o anumită încredere pe care
participanţii trebuie să şi-o acorde unii altora şi fără de care nu sunt posibile relaţii
sociale patrimoniale normale2.
În ceea ce priveşte subiecţii infracţiunii în cadrul infracţiunii de delapidare
subiectul activ trebuie să fie un funcţionar – în sensul arătat de art. 147 Cod. Penal
– care gestionează sau administrează bunul încredinţat de subiectul pasiv – deci
subiect activ calificat – spre deosebire de subiectul activ al infracţiunii de abuz de
încredere care poate fi orice persoană care răspunde din punct de vedere penal –
dar care să fi primit bunul cu orice titlu.
Situaţia premisă
În cazul infracţiunii de delapidare situaţia premisă presupune ca bunurile
aparţinând persoanei juridice să se găsească în posesia sau detenţia acestora iar o
1
Gh. Nistoreanu, Al. Boroi, Drept Penal. Partea specială, Editura All Beck, București, 2002, pag.
2
Idem
anumită persoană să aibă de drept sau de fapt gestionarea sau administrarea
bunurilor respective, pe când la infracţiunea de abuz de încredere, situaţia premisă
o constituie un raport juridic (comodat, gaj, mandat, uzufruct, depozit, etc.) în
temeiul căruia făptuitorul dobândeşte detenţia bunului, şi, totodată are îndatorirea
să-1 păstreze, să-l restituie la termenul şi condiţiile stabilite, ori să-i dea destinaţia
indicată de cel de la care l-a primit.
Elementul material
Elementul material din cadrul infracţiunii de delapidare se realizează prin
însuşire, folosire sau traficare, în timp ce la infracţiunea de abuz de încredere,
acţiunea care realizează latura obiectivă constă în însuşire, dispunere sau refuz de
a restitui.
Constituie abuz de încredere iar nu infracţiunea de delapidare, fapta
inculpatului angajat al unei societăţi comerciale - având ca obiect difuzarea presei
şi cărţii - de a-şi fi însuşit unele din produsele primite spre valorificare (difuzare).
În speţă, făptuitorul nu are calitatea de funcţionar-gestionar3.

3
Tribunalul Mun. Bucureşti, secţia a II-a penală, dec. pen. 62/1993, citată de C.Sima – „Codul penal adnotat”
Ed. Atlas Lex, București, 1996, pag. 419