Delapidare – Înşelăciune (art.

215 Cod Penal)

-criterii de diferențiere-
Codul Penal al României, la art. 215 incriminează infracţiunea de
înşelăciune în mai multe variante şi anume: o variantă tip, două variante speciale
şi două variante agravante. Conform articolului mai sus menţionat înşelăciunea în
varianta tip constă în „inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca
adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în
scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a
pricinuit o pagubă.”
Prima din cele două variante speciale constă în „inducerea sau menţinerea
în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract
săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau
executat contractul în condiţiile stipulate.”
A doua variantă se referă la „emiterea unui cec asupra unei instituţii de
credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau
acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage înainte de expirarea termenului
de prezentare, în scopul arătat în alin. 1, dacă a pricinuit o pagubă posesorului
cecului.”
Aceste două infracţiuni prezintă similitudini în ceea ce priveşte obiectul
juridic special.
Deosebiri întâlnim în ceea ce priveşte următoarele aspecte:

Subiecţii infracţiunii
În cazul infracţiunii de delapidare, subiectul este calificat (funcţionar-
gestionar sau funcţionar-administrator), pe când la infracţiunea de înşelăciune,
subiect activ poate fi orice persoană fizică (care răspunde din punct de vedere
penal).

Situaţia premisă
În cazul infracţiunii de delapidare bunurile se află în gestiunea sa
administrarea făptuitorului, în timp ce în situaţia infracţiunii de înşelăciune
obiectul material poate fi alcătuit atât din bunurile mobile cât şi bunurile imobile.
În ceea ce priveşte aspectele procesuale pentru aceste infracţiuni – în cazul
infracţiunii de abuz de încredere acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate, inclusiv în situaţia ,, în care bunul aparţine în tot
sau în parte proprietăţii private a statului. În cazul gestiunii frauduloase, varianta
tip, acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu numai dacă bunul este
proprietate publică, adică dacă bunul aparţine domeniului public al proprietăţii
statului.
 Analiza criteriilor de diferenţiere prezentate anterior dintre infracţiunea de
delapidare şi alte infracţiuni îndreptate împotriva patrimoniului este importantă în
activitatea practică în ceea ce priveşte individualizarea şi corecta încadrare juridică
a acestora, toate acestea influenţând în mod vizibil calitatea actului de justiţie în
materie penală.