TEORIA DREPTURILOR SUBIECTIVE - ACTUL JURIDIC CIVIL – Condiţiile actului juridic civil (II)-

Viciile de consimțământ

Cuprins

1.Eroarea

2. Dolul

3. Violența

4.Leziunea.

5. Teme de reflecție și grile recapitulative

CONDIŢIILE ACTULUI JURIDIC CIVIL (II)- VICIILE DE CONSIMȚĂMÂNT

Prezentare generală. Viciile de consimţământ sunt: eroarea; dolul (viclenia); violenţa; leziunea.

1) EROAREA

a) Noțiune. Prin eroare se înţelege falsa reprezentare a unor împrejurări la încheierea unui
act juridic.

b) Clasificare. În funcţie de consecinţele care intervin (sau după gravitatea ei), distingem
între eroarea esenţială şi eroarea neesenţială.
Eroarea este esentiala (art. 1207 C. civ.):
1. cand poarta asupra naturii sau obiectului contractului;
2. cand poarta asupra identitatii obiectului prestatiei sau asupra unei calitati a acestuia ori
asupra unei alte imprejurari considerate esentiale de catre parti in absenta careia contractul nu
s-ar fi incheiat;
3. cand poarta asupra identitatii persoanei sau asupra unei calitati a acesteia in absenta
careia contractul nu s-ar fi incheiat.
Eroarea de drept este esentiala atunci cand priveste o norma juridica determinanta, potrivit
vointei partilor, pentru incheierea contractului.
Eroarea care privește simplele motive ale contractului nu este esențială, cu excepția cazului
în care prin voința părților asemenea motive au fost considerate hotărâtoare.

Eroarea neesenţială este eroarea care nu întrunește cerințele erorii esențiale, între altele
pentru că ea nu a afectat consimţământul părţii. E.g .: starea civilă a contractantului (căsătorit sau
ncăsătorit), eroarea asupra solvabilităţii cocontractantului, eroarea asupra calităţilor
nesubstanţiale ale obiectului actului juridic etc. Cum am văzut, eroarea care priveşte simplele
motive ale contractului nu este esenţială, pentru că ea trebuie să privească un motiv determinant
prin natura lui, cu excepţia cazului în care prin voinţa părţilor asemenea motive au fost
considerate hotărâtoare.
Trebuie reţinut de asemenea că atunci când falsa reprezentare cade asupra valorii economice
a contraprestaţiei suntem în prezența unei eroari lezionare, care însă nu este supusă regulilor de
la eroarea gravă (error in substantiam), ci regulilor de la leziune ca viciu de consimţământ, ceea
ce înseamnă că majorul nu va putea obţine anularea actului juridic astfel încheiat, decât în
condiţiile restrictive ale reglementării legale a leziunii.
Eroarea indiferentă poate atrage cel mult o diminuare valorică a prestaţiei, însă poate să
rămână chiar şi fără vreo consecinţă juridică.
În funcţie de natura realităţii fals reprezentată, eroarea este de două feluri: eroare de fapt;
eroare de drept. Eroarea de fapt constă în falsa reprezentare a unei stări sau situaţii faptice la
încheierea actului juridic civil. Eroarea de drept este falsa reprezentare la încheierea actului juridic
a existenţei sau conţinutului unei norme juridice.

c) Cerințe. Pentru ca falsa reprezentare a realităţii la încheierea unui act juridic să fie viciu de
consimţământ, trebuie întrunite cumulativ următoarele cerinţe (condiţii): ➢ eroarea să fie
gravă, esențială, cum am văzut mai sus;
➢ este necesar ca partea cocontractantă să fi ştiut ori să fi trebuit să ştie că elementul
asupra căruia cade falsa reprezentare este hotărâtor pentru încheierea actului juridic
civil în cauză;
➢ să fie scuzabilă, adică să nu fi putut fi înlăturată prin diligenţe rezonabile (art. 1208
NCC),
➢ neasumată (riscul de a se afla în eroare nefiind cunoscut şi nici asumat, art. 1209 NCC)
şi
➢ invocată cu bună credinţă (art. 1212 NCC).

Vor atrage regimul erorii şi eroarea de comunicare sau de transmitere precum şi eroarea de
calcul (art. 1210, 1211 NCC), cerințele de mai sus aplicându-se în mod corespunzător; în aceste
cazuri este vorba mai degrabă de o greșeală decât de o falsă reprezentare a realității.

d) Structură – un singur element, subiectiv, falsa reprezentare a realității.

e) Sancţiunea erorii este nulitatea relativă a actului; ea va interveni și în cazul erorii

obstacol, care intervine atunci când obiectul erorii este însăși bunul obiect derivat (o parte crede
că se referă la un cal cealaltă la un măgar) sau operațiunea juridică însăși (o parte crede că vinde
alta că închiriază).

Adaptarea contractului (art. 1213 C. civ.). Instanţa de judecată poate admite adaptarea
contractului la cererea celeilalte părţi, în sensul că , dacă o parte este îndreptăţită să invoce
anulabilitatea contractului pentru eroare, dar cealaltă parte declară că doreşte să execute ori
execută contractul aşa cum acesta fusese înţeles de partea îndreptăţită să invoce anulabilitatea,
contractul se consideră că a fost încheiat aşa cum l-a înţeles această din urmă parte. În acest caz,
după ce a fost informată asupra felului în care partea îndreptăţită să invoce anulabilitatea a înţeles
contractul şi înainte ca aceasta să fi obţinut anularea, cealaltă parte trebuie, în termen de cel mult
3 luni de la data când a fost notificată ori de la data când i s-a comunicat cererea de chemare în
judecată, să declare că este de acord cu executarea sau să execute fără întârziere contractul, astfel
cum a fost înţeles de partea aflată în eroare.

2) DOLUL

a) Noțiune. Consimţământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare
provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi ori când aceasta din urmă a omis, în mod
fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le
dezvăluie.. În alte cuvinte, dolul este o eroare provocată (iar nu spontană, precum eroarea propriu-
zisă).
b) Ca structură, dolul este alcătuit din două elemente: un element obiectiv (material), ce
constă în utilizarea de mijloace viclene (maşinaţiuni, manopere frauduloase, şiretenii etc.) pentru
a induce în eroare; un element subiectiv (intenţional), ce constă în intenţia de a induce în eroare
o persoană, pentru a o determina să încheie un anumit act juridic. Elementul obiectiv poate să
constea şi într-o reticenţă. Nu orice simplă tăcere sau reticenţă constituie dol, ci doar cea
frauduloasă. Nu orice împrejurare ascunsă atrage sancţiunea, ci doar acelea „pe care se cuvenea
sa i le dezvăluie” contractantului (art. 1214 NCC), adică cele necognoscibile sau greu
cognoscibile. c) Cerințe. Pentru a fi viciu de consimţământ, dolul trebuie să provină de la
cealaltă parte, de la reprezentantul sau gerantul afacerilor ei. Partea care este victima dolului
unui terţ nu poate cere anularea decât dacă cealaltă parte a cunoscut sau, după caz, ar fi trebuit
să cunoască dolul la încheierea contractului.
El trebuie să aibă o anumită importanță, să fie determinant pentru încheierea acelui act
juridic, în acele condiții. Nu trebuie să fie bazat însă în mod necesar pe o eroare esențială. d)
Sancţiunea care intervine în cazul dolului este nulitatea relativă a actului juridic. Existenţa
elementului material în structura dolului justifică şi exercitarea unei acţiuni în despăgubire,
utilizarea de mijloace viclene constituind o faptă ilicită.
Aşadar, victima dolului are la îndemână două acţiuni, anume, pe de o parte, o acţiune în
declararea nulităţii relative a actului juridic, iar, pe de altă parte, o acţiune în repararea
prejudiciului ce i-a fost cauzat prin întrebuinţarea de mijloace viclene în scopul inducerii sale în
eroare. Aceste două acţiuni pot fi cumulate.
Victima poate opta şi pentru menţinerea contractului şi reducerea propriei prestaţii (art. 1257
NCC). Confirmarea unui contract anulabil pentru vicierea consimţământului prin dol nu implică
prin ea însăşi renunţarea la dreptul de a cere daune-interese.
e) Probă. Întrucât dolul nu se prezumă, persoana care solicită anularea actului juridic pe
motiv că a avut consimţământul viciat prin dol trebuie să facă dovada dolului.

3) VIOLENŢA

a) Noțiune. Violenţa (art. 1216-1220 NCC) este acel viciu de consimţământ care constă în
ameninţarea unei persoane cu un rău de natură să îi producă o temere ce o determină să încheie
un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.
b) Clasificare. După natura răului cu care se ameninţă, violenţa poate să fie fizică sau morală.
Violenţa fizică (vis) există atunci când ameninţarea cu un rău priveşte integritatea fizică a
persoanei ori bunurile sale. Violenţa morală (metus) există atunci când ameninţarea cu un rău se
referă la onoarea, cinstea ori sentimentele unei persoane.
În raport de caracterul ameninţării, se deosebeşte între ameninţarea legitimă şi ameninţarea
nelegitimă. Ameninţarea legitimă (justă) cu un rău nu constituie viciu de consimţământ. Ca
exemplu, se citează cazul în care creditorul îl ameninţă pe debitorul său cu darea în judecată dacă
nu îşi execută de bunăvoie obligaţia.
Numai ameninţarea nelegitimă (injustă) cu un rău constituie viciu de consimţământ,
atrăgând nulitatea relativă a actului juridic încheiat sub imperiul ei.

c) Ca structură, violenţa – viciu de consimţământ este alcătuită din două elemente: ➢ un

element obiectiv (exterior), care constă în ameninţarea cu un rău (care poate viza atât
bunuri cât şi persoane);
➢ element subiectiv (intern), ce constă în insuflarea unei temeri persoanei ameninţate.

d) Cerințe. Două cerinţe trebuie întrunite cumulativ pentru ca violenţa să constituie viciu de

consimţământ, anume:

➢ temerea insuflată să fie determinantă pentru încheierea actului juridic civil;

➢ ameninţarea să fie injustă (nelegitimă).
e) Sancţiunea care intervine în cazul violenţei - viciu de consimţământ constă în nulitatea
relativă a actului juridic.
Ca şi în cazul dolului, existenţa unui element obiectiv în structura violenţei justifică şi
exercitarea unei acţiuni în răspundere civilă delictuală, ameninţarea (nelegitimă) cu un rău
constituind delict civil (art. 1257 NCC).
Victima poate opta şi pentru menţinerea contractului (actul de confirmare)cu sau fără
reducerea propriei prestaţii cu valoarea daunelor interese (art. 1257 NCC). Confirmarea unui
contract anulabil pentru vicierea consimţământului prin violenţă nu implică însă prin ea însăşi
renunţarea la dreptul de a cere daune-interese, pentru că menținerea actului poate fi însoțită de
reducerea propriei prestaţii cu valoarea daunelor interese.

4) LEZIUNEA

a) Noțiune. Prin leziune se înţelege prejudiciul material suferit de una din părţi ca urmare a
încheierii convenţiei.

De obicei leziunea există atunci când una dintre părți, profitând de starea de nevoie, de lipsa
de experiență ori de lipsa de cunoștințe a celeilalte părți, stipulează în favoarea sa ori a unei alte
persoane o prestație de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât
valoarea propriei prestații.

Cu toate acestea ca viciu de consimţământ, leziunea nu constă numai în disproporţia vădită de

valoare între contraprestaţii, pentru că leziunea poate exista şi atunci când minorul îşi asumă o
obligaţie excesivă prin raportare la starea sa patrimonială, la avantajele pe care le obţine din
contract ori la ansamblul circumstanţelor (art. 1221 alin. 2 C. civ.).

b) Cerințe. Pentru anularea actului juridic civil pe motiv de leziune, trebuie să fie întrunite
cumulativ următoarele cerinţe:
➢ prejudiciul material să fie o consecinţă directă a încheierii actului juridic respectiv;
➢ prejudiciul material să existe în raport cu momentul încheierii actului juridic; ➢ în
anumite condiţii şi actele majorului sunt suscceptibile de leziune; există leziune atunci
când una dintre părţi:
(i) profitând de
(ii) starea de nevoie, de lipsa de experienţă ori de lipsa de cunoştinţe a celeilalte părţi (cerințe
alternative, nu cumulative),
(iii) stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestaţie de o valoare considerabil
mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestaţii. (iv) prejudiciul
este unul calificat - disproporţie de valoare între contraprestaţii, dacă este cazul, să fie
vădită (”considerabil mai mare”), în cazul majorilor întrecând jumătate din valoarea
prestaţiei; aşadar, în cazul majorilor, simpla disproporţie de valoare nu este suficientă. În
cazul minorilor leziunea:
➢ presupune încheierea actului fără participarea reprezentanților sau ocrotitor legali
(părinți, tutore), adică a formelor abilitante cerute de lege;
➢ privește în principiu, numai pe minorii între 14 şi 18 ani, deci pe cei cu capacitate de
exerciţiu restrânsă, pentru că minorii sub 14 ani sunt apărați oricum de regulile de la
 capacitatea de exercițiu; totuși nu este exclus ca leziunea să fie de interes și în cazul lor,
atunci când au capacitatea de a încheia actul, în mod valabil, singuri (ex. acte de
conservare).
➢ Prejudiciul este apreciat mai larg - minorul îşi asumă o obligaţie excesivă prin raportare la
starea sa patrimonială, la avantajele pe care le obţine din contract ori la ansamblul
circumstanţelor (art. 1221 alin. 2 C. civ.)

3. Domeniu de aplicare. Doar actele cu titlu oneros comutative (iar nu aleatorii, pentru că nu
se poate verifica disproporția la momentul încheierii actului), cu excluderea tranzacției și a altor
contracte expres prevăzute de lege.

4. Sancțiune. Leziunea poate conduce la două sancţiuni alternative:

➢ nulitatea relativă;
sau
➢ reducerea sau, după caz, mărirea uneia dintre prestaţii, după distincţiile făcute de art.
1222 NCC.
Partea al cărei consimțământ a fost viciat prin leziune poate cere, la alegerea sa, anularea
contractului sau reducerea obligațiilor sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi
îndreptățită. Dacă disproporția de valoare este mai mică de jumătate, în cazul majorului,
leziunea poate conduce numai la reechilibrarea prestațiilor, nu și la anulare.
În toate cazurile, instanța poate să mențină contractul dacă cealaltă parte oferă, în mod
echitabil, o reducere a propriei creanțe sau, după caz, o majorare a propriei obligații. Dispozițiile
art. 1.213 privitoare la adaptarea contractului se aplică în mod corespunzător.

Prescripția extinctivă. Dreptul la acţiunea în anulare sau în reducerea obligaţiilor pentru

leziune se prescrie în termen de un an de la data încheierii contractului, termenul fiind mai scurt
decât termenul general de 3 ani.

Anulabilitatea contractului nu poate să fie opusă pe cale de excepție când dreptul la acțiune
este prescris, prin derogare de la regula art. 1249 alin. 2 NCC.

5. Teme de reflecție și grile recapitulative

1. Arătați în cazul căror vicii este afectat factorul intelectiv și în cazul cărora factorul
volițional.
2. Analizați diferențele dintre dol și eroare.

3. În ce condiții se poate admite leziunea majorului ?

 GRILE.
4. În cazul erorii ca viciu de consimțământ:

a) spre deosebire de situația leziunii, nulitatea relativă poate fi invocată oricând de către
pârâtul chemat în judecată pentru executarea actului anulabil;

b) sancțiunea este nulitatea absolută a actului dacă împrejurarea greșit reprezentată este
chiar natura actului încheiat;

c) ca și în cazul violenței, anulabilitatea actului bilateral poate fi înlăturată prin instituția

adaptării.