1.

Riscul în afaceri
Riscul exprimă incertitudinea în legătură cu producerea unor evenimente viitoare.
Există două tipuri de risc recunoscute:
• Riscul speculativ;
• Riscul pur.
Riscul speculativ implică obţinerea unui profit sau a unei pierderi, în timp ce riscul pur
implică o singură alternativă, aceea a pierderii.
Cum riscul este o parte inevitabilă a afacerii, managementul trebuie să descopere
modalităţile de acţiune pentru controlul acestuia. Recunoaşterea prezenţei riscului este primul şi
cel mai important pas. În continuare, managerii au la dispoziţie o serie de metode specifice
pentru a evita riscul, pentru a reduce riscul, pentru a-şi asumă riscul sau pentru a rezolva această
problema cu companiile de asigurări.
Unul dintre miile de întreprinzători americani, Theodore Vail, a fost poate cel mai eficace
manager din istoria afacerilor în Statele Unite ale Americii. Că Preşedinte al Sistemului
Telefonic Bell, dinainte de 1910 până la jumătatea anilor 1920, Vail a făcut din organizaţie cea
mai mare firma particulară din lume şi una din cele mai prospere companii. Faptul că sistemul
telefonic este proprietate privată se înţelege de la sine în Statele Unite. Sistemul Bell este, de
asemenea, singurul serviciu public care a demonstrat că este condus de un management care îşi
asumă riscul chiar dacă are monopolul într-o zona vitală şi piaţă este saturată. Explicaţia a
constat în asumarea riscurilor de către echipa condusă de Vail atunci când această a fundamentat
patru decizii strategice în condiţii de risc şi incertitudine pentru a salva sistemul telefoniei
americane de la integrarea în agenţiile guvernamentale. Succesul unei întreprinderi poate fi direct
proporţional cu gradul în care conducerea acesteia înţelege să-şi asume riscurile în adoptarea u
aplicarea deciziilor. Riscul apare astfel că un element intrinsec pentru dezvoltarea unei societăţi.
2. Tipuri de risc
Există mai multe tipuri de risc:
1. Riscul de ţară;
2. Riscul în operaţiunile cu devize: riscul de translare, riscul de tranzacţie;
3. Riscul economic;
4. Riscul contractual: riscul în contractele sinalagmatice, riscul în contractul de vânzare,
riscul în vânzările sub condiţie suspensivă;
5. Riscul de faliment;
6. Riscul în decizia de investiţii: riscul unui proiect, riscul de avarie;
7. Riscul în asigurări;
8. Riscul valorilor mobiliare;
9. Riscul în marketing.
Riscul de ţară
 Revistele "Euromoney" şi "The Economist" calculează periodic riscul de ţară, după
metodologii proprii. Prin intermediul unor indicatori convenţionali sunt exprimate şansele de
transformare în profit a unui capital investit la un moment dat într-o ţară. Astfel, în 1994
România a înregistrat un declin după riscul de ţară, ocupând locurile 74 în martie şi 77 în
septembrie acelaşi an, în timp ce după "The Economist", tot în septembrie 1994 România trecea
de la grupa "D" (cea mai defavorabilă) la grupa "C", la riscul politic.
Pentru determinarea riscului de ţară, revista "Euromoney" ia în calcul trei grupe mari de
indicatori:
- Analitici;
- De creditare;
- De piaţă.
Cele mai bune performanţe în domeniu sunt cotate cu "notă cea mai bună", iar
performanţele slabe sunt cotate cu 0.
Configuraţia indicatorilor analizaţi de "Euromoney" este următoarea1:
1. Informaţiile economice - pondere de 25% în punctajul final;
2. Riscul politic - pondere de 25% în punctajul final;
3. Indicatorii de îndatorare - 10% pondere în punctajul final;
4. Reeşalonarea datoriei externe sau neplata acesteia - 10% pondere în punctajul
final;
5. Rată de creditare - 10% pondere în punctajul final;
6. Accesul la finanţarea bancară - 5% pondere în punctajul final;
7. Accesul la finanţarea pe termen scurt - 5% pondere în punctajul final;
8. Accesul la titluri internaţionale şi pieţe pentru împrumuturi sindicalizate (5%);
9. Raportul între deţinerea de disponibilităţi pe termen de peste 5 ani şi marja de
forfetare, în cazul ţărilor lipsite de riscuri, precum SUA (5%).
În septembrie 1994 pe locul I cu cel mai mic risc de ţară figura SUA, pe locul ÎI Elveţia,
locul III Luxemburg, locul IV Singapore şi locul V Austria.
Riscul în operaţiunile cu devize
Foarte puţine întreprinderi angajate în comerţ cu alte ţări pot să-şi factureze produsele şi
să-şi cumpere furniturile importante, în întregime în moneda locală. Imediat ce vânzările se
facturează în devize, sau compania încheie contracte pentru a achiziţiona articole cu preţ în
devize, apar riscurile operaţiunilor în devize. În opinia lui Milan Kurb 2 cele mai importante sunt:
riscul de translare, riscul de tranzacţie şi riscul economic
Riscul de translare este cunoscut şi sub denumirea de risc al schimbului valutar şi se
referă la riscul de câştig sau pierdere atunci când activele, pasivele şi profitul unei filiale sunt

1
Simon L., Curierul Naţional, nr. 1775, ianuarie 1995, pag.7.
2
Milan, K., Manualul consultantului în Management, Bucureşti, Ed. RAO, 1992, pag. 186.
"translate" din valută străină în care se ţin evidenţele filialei, în moneda naţională a companiei
mama
Riscul de tranzacţie este un risc care apare ori de câte ori o companie se angajează într-o
tranzacţie de vânzare sau de cumpărare, operată în devize, când există riscul câştigului sau
pierderii, dacă valoarea devizelor respective se schimbă în comparaţie cu moneda locală a
companiei.
Riscul de tranzacţie este cu atât mai mare cu cât instabilitatea monetară dintr-o ţară este
mai mare. Întotdeauna, însă, datorită riscului de tranzacţie un partener câştigă şi unul pierde. În
România, pe fondul unui vid de legislaţie, coroborat cu tendinţa firească de câştig a managerilor
români, au apărut numeroase cazuri de manifestare a riscului de tranzacţie. De exemplu, firma
CNFR NAVROM S.A. a închiriat pe o perioada de doi ani un vapor de transport pasageri unei
firme ucrainene, contra sumei de 2 milioane lei lunar, clauză fermă. La acea dată suma de 2
milioane lei reprezenta de 11,4 ori amortismentul lunar pentru vasul de pasageri, ceea ce părea a
fi o afacere profitabilă, mai ales că în sarcina firmei ucrainene intrau şi cheltuielile cu reparaţiile
curente şi cu personalul navigant. În momentul încheierii afacerii, CNFR NAVROM S.A. primea
lunar echivalentul a 8333 $ (2 milioane lei: 240 lei/$, cursul leu-dolar la acea dată).
Peste doi ani chiria lunară nu mai reprezenta decât 1379 $, deoarece între timp cursul
dolarului a crescut la 1450 lei. Se poate spune că în ultima luna a contractului, CNFR NAVROM
S.A. a pierdut faţă de condiţiile iniţiale ale contractului 6954 $ (10.083.300 lei), în timp ce firma
ucraineană a câştigat suma menţionată, datorită riscului de tranzacţie.