STUDIU DE CAZ

STUDENT: DUMEA DRAGOS ADRIAN

Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea

încrederi
 Abuzul de incredere (art. 238 Noul Cod Penal)

Infractiunea este cuprinsă in capitolul III - Infracţiuni contra patrimoniului prin

nesocotirea încrederii, iar conform Noului Cod Penal infracțiunea reprezintă “însuşirea,
dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost
încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui” 1.

Ca orice altă infracțiune și abuzul de încredere prezintă un pericol social „fiindcă lovește în
acel minim de încredere și de probitate care trebuie să existe în raporturile patrimoniale dintre
membrii colectivității, încredere și probitate fără de care relațiile sociale de ordin patrimonial
nu s-ar putea forma, dezvolta și consolida în mod normal.”2

Infractiunile contra patrimoniului.

Obiectul juridic al infracțiunilor contra patrimoniului este definit în doctrină ca fiind

relațiile sociale înfrânte prin actul de conduită și pe care le vatămă sau pune în pericol.
Valorile și relațiile sociale amenințate sau vătămate prin săvârșirea infracțiunii și protejate
prin incriminarea faptei, reprezintă obiectul juridic al infracțiunii. Obiectul juridic de grup al
infracțiunilor din Titlul al doilea este reprezentat de relațiile sociale privind patrimoniul.

În ceea ce privește obiectul material al acestor infracțiuni, acesta este reprezentat de către
“materializarea valorii sociale, protejate prin incriminare, adică acea entitate materială care
resimte acțiunea fizică din timpul săvârșirii infracțiunii. Spre deosebire de alte infracțiuni,
cele din Titlul al doilea au un obiect material constând în bunul asupra căruia s-a produs
infracțiunea; ca de exemplu bunul furat, distrus, obținut prin abuz sau înșelare.” 3 La aceste
infracțiuni inexistența obiectului material duce la inexistența infracțiunii, reprezentând un fapt
lipsit de relevanță juridică.

Atât în cazul subiectului activ al infractiunilor, cât si în cazul subiectului pasiv,

mentionam ca acestea pot fi persoane fizice sau juridice așa cum sunt cunoscute în legea
civilă. Referitor la subiectul activ acesta poate fi multiplu, caz în care vorbim despre
participația penală posibilă, ca regulă, în toate formele: coautorat, instigare, complicitate.
Când pentru existența unei infracțiuni este necesar ca subiectul activ să aibe o anumită

1
Noul Cod Penal, Legea 286/2009
2
V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, R. Stănoiu, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, V. Rosca, Explicații teoretice ale
codului penal român. Partea specială, vol. ІІІ, ed. aІІa, Ed. Academiei Romane, București, 2003, p. 478.
3
https://ccj.ro/abuzul-de-incredere-consilier-juridic-liviu-popa

2
calitate, atunci putem avea coautorat numai în cazul când și ceilalți coautori au calitatea pe
care o are subiectul activ.

Latura obiectivă. Elementul material constă în acțiunea sau inacțiunea interzisă prin
incriminare. Acțiunea se poate manifesta sub forma unui singur act de executare, fie sub
forma unei pluralități de asemenea acte. Inacțiunea constituie element material al unei
infracțiuni doar atunci când există obligația legală ori convențională, de a acționa (exemplu
însușirea bunului găsit, în varianta nepredării bunului).

Urmarea imediată reprezintă rezultatul săvârșirii elementului material al infracțiunii,

interzis prin incriminarea acelei acțiuni sau inacțiuni și constă fie într-o stare de pericol pentru
valoarea socială protejată de lege fie într-o modificare materială a realității. Orice modalitate
de existență a elementului material, caracteristică titlului al doilea din codul penal, produce o
urmare imediată constând de regulă într-o periclitare a relațiilor patrimoniale, ce se sfârșește
prin apariția unui prejudiciu, iar în caz de infracțiune complexă întâlnim și o urmare imediată
secundară, cum ar fi spre exemplu în cazul tâlhăriei, unde pe lângă paguba materială întâlnim
și o lezare a integrității corporale sau a sănătății persoanei.

Latura subiectivă este reprezentată de atitudinea psihică a individului în legătură cu

propriile fapte, față de elementele ce constituie latura obiectivă a infracțiunii. Aceasta se
concretizează prin formele vinovăției cerute de lege pentru însăși existența infracțiunii. Latura
subiectivă la unele infracțiuni poate cuprinde și un scop urmărit de infractor sau un mobil.
Scopul infracțiunii constă în finalitatea urmărită prin comiterea faptei penale. Infracțiunile
contra patrimoniului au ca formă a vinovăției intenția, exceptând infracțiunea de distrugere
din culpă, care după cum îi spune și numele are drept formă de vinovăție culpa. În cazul
infracțiunilor de furt, tâlhărie avem și un scop prevăzut în norma de incriminare art. 228 alin.
(1) C. pen. constând în „scopul de a și-l însuși pe nedrept”.

Analizat separat, “abuzul de încredere, în prima dintre modalitățile lui, însușirea, este un
furt care se deosebește printr-o situație de fapt de acesta și anume că la momentul comiterii
faptei bunul nu se află la altul, ci chiar la făptuitor.” 4 Abuzul de încredere este o infracțiune
săvârșită prin încălcarea încrederii ce trebuie să guverneze relațiile sociale privind
patrimoniul, fiind astfel o infracțiune comisivă. „Infracțiunea a primit denumirea de abuz de

4
A. Filipaș, Drept penal român. Partea specială, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p. 358.

3
încredere deoarece făptuitorul abuzează de încrederea celui care i-a lăsat bunul în detenție,
transformându-se din detentor al bunului în pretins proprietar al acestuia.”5

Pentru a se săvârși un abuz de încredere trebuie să existe situația premisă specifică

abuzului de încredere, constând în existența titlului cu care se deține bunul altuia- „deținut cu
orice titlu”. Ca o consecință a situației premise revine obligația deținătorului de a păstra și
restitui bunul când este cerut ori bunul să fie folosit cu o anumită utilizare, aşa cum spune
legea „cu un anumit scop”. Situația premisă o reprezintă existența unui contract, convenție,
act al unei autorități în baza căruia se oferă deținerea bunului altuia. Situația cea mai des
întâlnită este aceea în care bunul este deținut în baza unui contract sau convenție și putem da
ca exemplu contractele de mandat, locațiune, transport, depozit, împrumut de folosinţă
(comodat), etc. De exemplu, in cazul contractului de comodat pentru un autoturism, avem
urmatoarea situatie:

La data de 16.04.2014 s-a încheiat contractul de comodat între persoana vătămată N M

şi inculpatul B D A, autentificat la Biroul notarului public S C, în temeiul căruia comodantul
N M i-a dat cu titlu de împrumut de folosinţă comodatarului B D A autoturismul marca VW
Transporter cu număr de înmatriculare MS.98.YOA, pentru perioada 16.04-26.12.2014. În
contractul dintre părţi s-a stipulat printre altele şi obligaţia comodatarului de a restitui
autoturismul la termenul prevăzut în act.

După expirarea perioadei de folosinţă a autoturismului, inculpatul nu l-a restituit, iar persoana
vătămată nu a reuşit pe nici o cale să ia legătura cu acesta, deşi l-a notificat prin intermediul
cabinetului individual de avocatură C C T să se prezinte la 01.04.2015, ora 09.00, în vederea
soluţionării amiabile a litigiului. Situaţia de fapt mai sus menţionată se susţine cu următoarele
mijloace de probă, administrate în faza de urmărire penală: plângerea persoanei vătămate (f.
3-4, dup); declaraţia persoanei vătămate (f. 10-11, dup); declaraţia martorului F R I (f. 14,
dup); contractul de comodat (f. 15, dup).6

Nu suntem în ipoteza abuzului de încredere dacă contractul dintre părți este cu titlu
translativ de proprietate, pentru că într-o astfel de situație cel care dobândește detenția
bunului, dobândește și dreptul de proprietate asupra acestuia, având dreptul absolut de
dispoziție asupra propriului bun în consecință elementul material devenind imposibil de
realizat (însușire, dispunere sau folosire fără drept, refuzul de restituire).
5
T. Toader, Drept Penal Român. Partea Specială Ed. a-lV-a revăzută și adaugită, Casa de Editură și Presă Şansa,
2001, București, p. 294.
6
https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta-11m4ehu9/

4
 Detenția efectivă a bunului de către făptuitor este de esența abuzului de încredere, iar
ceea ce îl deosebește față de furt este faptul că obligatoriu în momentul săvârșirii faptei bunul
trebuie să se afle la făptaș. “Făptașul este un detentor precar legal care deține bunul cu un just
titlu – detenție legală pe baza unui contract civil – dar nu echivalează însă cu un titlu de
proprietate.”7

Obiectul juridic special al infracțiunii de abuz de încredere „îl constituie relațiile sociale
de ordin patrimonial pentru a căror formare, desfășurare și dezvoltare este necesar un minim
de încredere: încredere pe care subiecții raporturilor juridice patrimoniale trebuie să și-o
acorde și să o respecte.”8

Obiectul material al infracțiunii de abuz de încredere este bunul mobil care se găsea în
deținerea celui care prin intervertirea titlului deținerii și-a însușit sau a dispus de acel bun.
Prin bun se înțelege „lucrurile corporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial”, așa
cum reiese din Noul Cod Civil art. 535. 9 Infracțiunea de abuz de încredere nu poate fi
săvârșită asupra bunurilor imobile. Prin excepţie mai pot fi obiect material al abuzului de
încredere și bunurile imobile prin destinație.

În practica s-a enunțat că „poate constitui obiectul material al abuzului de încredere și

bunul asupra căruia făptuitorul are numai un drept de coproprietate, dacă acel bun este
indivizibil sau plusul care depășește cota sa parte, în cazul unui bun divizibil.” 10 Abuzul de
încredere există atunci când avem de-a face cu bunuri proprietate comună a soților, doar dacă
bunul se află în detenția exclusivă a făptuitorului. O instanță a hotărât că avem abuz de
încredere în situația când un soț are în posesia sa exclusivă un bun proprietate comună a
acestora și îl vinde unui terț, pentru că într-un asemenea caz avem de-a face cu un act de
dispoziție.

Subiecții infracțiunii de abuz de încredere - poate fi persoana fizică ori juridică după
caz, care are capacitate penală și care deține, cu orice titlu un bun mobil al altuia. Prin
excepţie poate fi subiect activ al infracțiunii de abuz de încredere însuși proprietarul bunului
atunci când ne aflăm în ipoteza unui gaj fără deposedare sau a unui contract de vânzare cu

7
Filipaș, op.cit., p. 359.
8
V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, R. Stănoiu,… , Explicații teoretice ale codului penal român. Partea specială,
vol. ІІІ, ed. aІІa, Ed. Academiei Romane, București, 2003, p. 478.
9
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat în temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în
aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea І, nr.409 din
10 iunie 2011.
10
V. Păvăleanu, Drept penal special, Ed. Universul juridic, București, 2010, p. 182

5
plata prețului în rate și rezerva proprietății atunci când bunul este înstrăinat. Este posibilă
participația penală în toate formele coautorat, instigare şi complicitate. Subiectul pasiv al
infracțiunii îl reprezintă persoana, fizică ori juridică, privată ori publică care îi oferă bunul
făptașului în baza unui titlu, și în acest caz vorbim despre un subiect pasiv direct. Dar putem
avea și un subiect pasiv indirect, în persoana proprietarului bunului mobil, în cazul în care cel
care oferă bunul, nu este și proprietarul acestuia, înstrăinătorul fiind un simplu detentor,
posesor precar.

Latura obiectivă a infracțiunii. Elementul material al abuzului de încredere constă în

acțiunea ori inacțiunea abuzivă și păgubitoare a persoanei care deține bunul altuia. Acest
element material se manifestă în trei ipostaze: însușirea, dispunerea sau folosirea pe nedrept,
refuzul de restituire. Pentru a ne afla în situația comiterii infracțiunii sancționate prin art. 238
C. pen., nu este obligatorie realizarea tuturor ipostazelor elementului material, fiind necesară
realizarea uneia dintre ele, acestea fiind alternative. „Ceea ce este comun tuturor ipostazelor
elementului material al faptei constă în intervertirea frauduloasă a titlului cu care agentul
posedă bunul. Detentorul precar începe să se comporte față de bun ca un adevărat
proprietar.”11

O situație des întâlnită ultimii ani o constituie deturnarea contractelor de „rent a car” și
leasing, pentru că în baza acestor contracte, după caz, utilizatorul din contractul de leasing sau
locatarul din contractul de locațiune (închiriere), primesc în detențiune un autoturism spre
folosință, însă aceștia după caz ori își însușesc bunul ori dispune sau foloseşte pe nedrept
bunul, ori refuză restituirea acestuia. Pentru a ilustra situatia in fapt aducem in vedere
urmatoarea speta : “La data de 14.04.2014, S.C. [...] S.A. a formulat plângere penală
împotriva inculpatului [...], în calitate de administrator al S.C. [...] S.R.L. Constanţa, pentru
săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere, întrucât urmare rezilierii contractului de leasing
nr. [...]/26.10.2011 având ca obiect autoturismul marca Audi A6, cu numărul de înmatriculare
[...], având seria de şasiu [...], inculpatul nu a restituit autoturismul finanţatorului conform
clauzelor contractuale. Astfel, între S.C. [...] S.A., în calitate de finanţator şi S.C. [...] S.R.L.,
prin administrator [...], în calitate de utilizator a fost încheiat contractul de leasing nr.
[...]/26.10.2011 având ca obiect autoturismul marca Audi A6, cu numărul de înmatriculare
[...], având seria de şasiu [...], contract ce a fost reziliat unilateral la data de 27.02.2014 de
către finanţator urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale de către societatea utilizatoare.
Urmare a rezilierii contractului de leasing încheiat, S.C. [...] S.A. a înaintat către S.C. [...]
11
Loghin și A. Filipaș, Drept Penal. Partea Specială, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1983, p. 126.

6
S.R.L., actul unilateral de reziliere nr. 401/27.02.2014, care a fost comunicat la data de
06.03.2014.

La data de 10.05.2014, la punctul de trecere a frontierei Nădlac a fost identificat numitul [...],
care conducea autoturismul marca Audi A6, cu numărul de înmatriculare [...], având seria de
şasiu [...], pe sensul de ieşire din ţară. Ulterior, autoturismul a fost indisponibilizat şi predat
către reprezentanţii S.C. [...] S.A.

Cu ocazia audierii numitului [...], acesta a declarat că a achiziţionat autoturismul susmenţionat

de la inculpatul [...] la sfârşitul lunii august 2013, prin intermediul numitului [...], contra
sumei de 6 000 euro şi plata în continuare a ratelor de leasing.

Totodată, din declaraţia numitului [...] a rezultat faptul că în luna februarie 2013 a primit de la
inculpatul [...] autoturismul marca Audi A6 cu numărul de înmatriculare [...], având seria de
şasiu [...] în contul unei datorii, cu obligaţia de a achita ratele de leasing, iar în luna iulie 2013
i-a dat autoturismul în cauză numitului [...] să-1 utilizeze. În cauză, deşi se reţine faptul că
cele două declaraţii nu sunt în concordanţă, este cert faptul că inculpatul [...] a înstrăinat fară
drept autoturismul marca Audi A6 cu numărul de înmatriculare [...], având seria de şasiu [...],
deşi îi fusese comunicat la data de 06.03.2014 actul unilateral de reziliere nr. …/27.02.2014
de către societatea finanţatoare, având astfel obligaţia de a restitui autoturismul în cauză,
neavând dreptul de a dispune de acesta fără acordul prealabil al finanţatorului.“ 12

Abuzul de încredere are drept urmare imediată schimbarea situației de fapt a bunului,
înțelegându-se prin aceasta o împosedare frauduloasă a făptașului și pe cale de consecință și
ivirea unui prejudiciu în avutul deținătorului de drept constând în contravaloarea bunului,
lipsa folosinței, imposibilitatea exercitării atributelor dreptului de proprietate: usus, fructus,
abusus.

Latura subiectivă a infracțiunii de abuz in serviciu. Din punct de vedere al formei

vinovăției abuzul de încredere poate fi comis în ambele modalități ale intenției, cea directă cât
și cea indirectă. Prin intenția cu care acționează, făptuitorul urmărește să producă o diminuare
în averea celui care i-a încredințat bunul ori acceptă producerea unei astfel de pagube. Culpa
nu poate constitui formă a vinovăției pentru atragerea răspunderii penale asupra comiterii unui
abuz de încredere, iar în lipsa intenției fapta nu constituie infracțiune. Mobilul și scopul faptei
nu sunt elemente constitutive ale abuzului de încredere, iar în cazul abuzului de încredere

12
https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta-12iabvfw/

7
comis în varianta refuzului de restituire a bunului, avem un scop legitim, atunci când se
invocă un drept de retenție.

Abuzul de încredere este o infracțiune instantanee, consumarea ei având loc odată cu

parcurgerea în întregime a oricăreia din acțiunile ce constituie elementul material. În practică
s-a decis că abuzul de încredere când este întâlnit sub forma refuzului de restituire a bunului
se consumă în momentul refuzului nejustificat, repetarea ulterioară a refuzului fiind lipsită de
relevanță.

In ceea ce priveste actele preparatorii, precizam ca detentorul bunului în manifestarea

rezoluției sale infracționale pentru a fi sigur de reușita infracțiunii poate întreprinde anumite
acțiuni care privesc sau au legatură cu bunul, înainte de îndeplinirea actelor de executare.
Regimul juridic al unor astfel de acte preparatorii constă în nesancționarea lor, dar trebuie ca
acestea să vizeze actele de pregătire pentru săvârșirea infracțiunii, și nu actele de executare a
infracțiunii. Tentativa constă în întreruperea actelor de executare a infracțiunii de abuz de
încredere. Tentativa se pedepsește numai când legea prevede expres aceasta. Prin coroborarea
art. 33 C. pen. alin. (1) cu art. 248 C. pen. rezultă că în cazul abuzului de încredere tentativa
nu se pedepsește.

Consumarea infracțiunii are loc atunci când se realizează una din cele trei ipostaze ale
elementului material (însușirea, dispunerea sau folosirea pe nedrept, refuzul restituirii
bunului), iar în cazul când sunt realizate mai multe astfel de ipostaze asupra bunului,
consumarea infracțiunii are loc la momentul comiterii primei acțiuni abuzive mai sus amintite.
Momentul consumării infracțiunii are importanță și din punctul de vedere al persoanei
vătămate, deoarece aceasta este persoana care suferă paguba materială rezultată din săvârșirea
infracțiunii, indiferent dacă ea însăși ori o altă persoană a înstrăinat bunul.

Epuizarea se întâlnește în situația în care avem o infracțiune continuată, și constă în,

momentul în care rezultatul infracțiuni nu mai dă naștere unor consecințe subsecvente.
Epuizarea are loc în momentul săvârșirii ultimei acțiuni din compunerea activității
infracționale. Vom avea o singură infracțiune continuată în situația când detentorul deține mai
multe bunuri primite de la același înstrăinător și în mod abuziv îndreaptă acțiuni ce constituie
elementul material al infracțiunii asupra bunurilor în cauză, până în momentul sesizării
organului de urmărire penală.

8
 Referitor la sancțiunile prevazute de Codul penal, așa cum s-a arătat mai sus, nu sunt
pedepsite actele pregătitoare sau tentativa. Fapta în formă consumată conform art. 238 C.
pen., „se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.

Pedeapsa amenzii prevăzută alternativ pedepsei închisorii, reprezintă o bună modalitate

de individualizare a pedepsei pentru situațiile în care gravitatea faptei este scăzută. În caz de
aplicare a pedepsei amenzii în conformitate cu art. 61 alin. (4) pct. b). limitele speciale ale
acesteia vor fi cuprinse ȋntre 120 şi 240 de zile-amendă. Atât în cazul persoanei fizice cât și în
cel al persoanei juridice pentru comiterea infracțiunii incriminate prin art. 238 C. pen., pot fi
aplicate pedepsele complementare ori accesorii în conformitate cu dispozițiile incidente din
partea generală a codului penal.

9
Bibliografie:

Noul Cod Penal, Legea 286/2009;

V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, R. Stănoiu, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, V. Rosca,

Explicații teoretice ale codului penal român. Partea specială, vol. ІІІ, ed. aІІa, Ed. Academiei
Romane, București, 2003;

A. Filipaș, Drept penal român. Partea specială, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008;

T. Toader, Drept Penal Român. Partea Specială Ed. a-lV-a revăzută și adaugită, Casa de
Editură și Presă Şansa, 2001, București;

Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat în temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011
pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea І, nr.409 din 10 iunie 2011;

V. Păvăleanu, Drept penal special, Ed. Universul juridic, București, 2010;

Loghin și A. Filipaș, Drept Penal. Partea Specială, Ed. Didactică și Pedagogică, București,
1983;

https://ccj.ro/abuzul-de-incredere-consilier-juridic-liviu-popa;

https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta-11m4ehu9/;

https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta-12iabvfw/.

10