ȘCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE BUCUREȘTI

RASPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ

Profesor coordonator : Simona Maya Teodoroiu & Iuliana Weber

Student : Mototol Alecsandru-Nicolae

București
2022
1. Definire și forme

Raspunderea civila este o forma a raspunderii juridice care consta intr-un raport de obligatii , in
temeiul caruia o persoana este indatorata sa repare prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa ori, in
cazurile prevazute de lege, prejudiciul pentru care este raspunzatoare.
In dreptul civil sunt reglementate doua forme ale raspunderii civile: raspunderea delictuala si
raspunderea contractuala.
Raspunderea civila delictuala consta in obligatia unei persoane de a repara prejudiciul cauzat
altuia printr-o fapta ilicita contractuala sau, dupa caz, prejudiciul pentru care este chemata prin
lege sa raspunda.
Raspunderea civila contractuala este indatorirea debitorului unei obligatii nascuta dintr-un
contract de a repara prejudiciul, cauzat creditorului sau prin faptul neexecutarii lato sensu a
obligatiei se intelege executarea ei cu intarziere, executarea necorespunzatoare ori neexecutarea
propriu-zisa totala sau partiala.
Intre cele doua forme de raspundere civila nu exista deosebiri fundamentale.
In dreptul civil contemporan roman raspunderea civila se intemeiaza, in principiu, pe culpa.
Totusi doctrina si practica judiciara admit si existenta unor cazuri in care raspunderea este de
natura obiectiva, fara culpa fundamentala.
2. Faptele juridice licite
Faptele juridice sunt definite ca fiind toate actiunile omenesti sau faptele voluntare ale omului de
savarsirea carora legea leaga anumite efecte juridice, ce dau nastere, modifica sau sting raporturi
juridice civile.
Actiunile savarsite fara intentia de a produce efecte juridice civile sunt de doua feluri: fapte
juridice licite, care sunt actiuni omenesti savarsite fara intentia de a produce efecte juridice de
obligatii, care totusi dau nastere la asemenea efecte in puterea legii si fapte juridice ilicite, care
sunt actiuni omenesti savarsite fara intentia de a crea raporturi juridice de obligatii, care totusi
produc asemenea efecte in temeiul sau puterea legii.
Faptele juridice licite sunt reglementate in capitolul intitulat „Despre cvasi-contracte”, art. 986-
997 din Codul civil roman.
Cvasi-contractul este un fapt licit si voluntar din care se naste o obligatie fata de o alta persoana
sau obligatii reciproce intre parti.
Codul nostru civil reglementeaza expres doua izvoare de obligatii din aceasta categorie,
gestiunea de afaceri si plata nedatorata (art. 987-991 Cod civil respectiv 992-997 Cod civil) .
Practica judiciara si literatura de specialitate au apreciat ca si teoria sau principiul imbogatirii
fara justa cauza este un fapt juridic.
Imbogatirea fara justa cauza este un izvor de obligatii extracontractuale. Obligatia de restituire
este sanctionata printr-o actiune civila speciala numita actiune de restituire a imbogatirii.
Potrivit art. 987 C. civ. gestiunea de afaceri apare ori de cate ori o persoana indeplineste, fara o
insarcinare prealabila sau in lipsa oricarei legaturi contractuale preexistente, un act in interesul
altei persoane.
Persoana care indeplineste actul se numeste gerant iar aceea in interesul careia este indeplinit se
numeste gerat.
Gestiunea de afaceri constituie izvor de obligatii atat in sarcina geratului cat si a gerantului.
Plata nedatorata constituie izvorul unei obligatii de restituire.
Orice plata presupunand o datorie preexistenta a carei stingere se urmareste. Astfel, tot ceea ce a
fost platit fara a fi datorat este supus restituirii.
Plata nedatorata se numeste plata indebitului, iar actiunea prin care se cere restituirea ei poarta
numele de actiune in repetitiune.
Existenta unei plati nedatorate, ca izvor al unei obligatii de restituire se cer a fi intrunite doua
elemente: sa nu existe o datorie preexistenta si plata sa fi fost facuta din eroare, autorul ei avand
credinta ca stinge astfel o obligatie.
In ceea ce priveste obiectul in repetitiune, daca cel ce a primit plata a fost de rea-credinta, trebuie
sa restituie atat bunul cat si fructele sale civile sau naturale, percepute de el din ziua platii; daca a
fost de buna credinta, restituirea poarta numai asupra lucrului platit.
In situatia in care restituirea in natura a lucrului nu mai este posibila, acesta fiind vandut, obiectul
actiunii este pretul vanzarii in caz de buna credinta sau valoarea lucrului din ziua intentarii
actiunii, in caz de rea-credinta.
3. Faptele juridice ilicite
Raspunderea civila delictuala este un raport juridic de obligatie ce izvoraste dintr-o fapta
cauzatoare de prejudicii, raport in care autorul faptei are obligatia de a repara prejudiciul cauzat.
Raspunderea delictuala apare, astfel, ca o sanctiune specifica dreptului civil aplicata pentru
savarsirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.
Fiind o sanctiune de drept civil ea are in vedere in primul rand patrimoniul persoanei ce a
savarsit fapta ilicita cauzatoare de prejudicii, dar nefiind o pedeapsa, ea nu se stinge odata cu
decesul acesteia, ci se transmite mostenitorilor sai.
Raspunderea civila delictuala constituie dreptul comun al raspunderii civile, iar raspunderea
civila contractuala constituie o raspundere civila cu caracter derogativ de la dreptul comun, este
o raspundere cu caracter special.
De aici concluzia ca ori de cate ori nu este vorba de o raspundere contractuala se vor aplica
regulile raspunderii delictuale.
Raspunderea delictuala subiectiva ne vom cuprinde: raspunderea pentru fapta proprie,
raspunderea civila delictuala pentru fapta persoanei juridice si raspunderea institutorilor pentru
prejudiciile cauzate de elevii si ucenicii aflati sub supraveghere
1). Raspunderea pentru fapta proprie. potrivit art. 998 „orice fapta a omului care cauzeaza altuia
un prejudiciu obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara”.
Raspunderea civila delictuala trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii generale: a) existenta
unei fapte ilicite; b) existenta unui prejudiciu; c) raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si
prejudiciu; d) culpa, greseala sau vinovatia autorului.
Faptele ilicite pot fi actiuni sau inactiuni. Fapta ilicita poate fi, deci, comisiva, constand dintr-o
actiune, o fapta pozitiva, de pilda vatamarea sanatatii unei persoane sau distrugerea unir bunuri
proprietatea altei persoane.
Prejudiciul constituie o conditie esentiala a raspunderii civile delictuale si reprezinta consecinta
negativa suferita de o anumita persoana datorita faptei ilicite a unei alte persoane.
Prejudiciul este rezultatul incalcarii unui drept subiectiv al persoanei, de pilda incalcarea unui
drept real sau a unui drept de creanta, precum si rezultatul incalcarii unor simple interese ale
victimei.
Prejudiciul poate fi patrimonial, atunci cand el poate fi evaluat in bani (exemplu degradarea unor
bunuri) sau nepatrimonial, daca el nu este susceptibil de pretuire in bani ( ex. atingerea adusa
onoarei sau demnitatii persoanei). Prejudiciul nepatrimonial se mai numeste moral.
Pentru ca un prejudiciu patrimonial sa dea dreptul victimei de a cere obligarea autorului faptei
ilicite la repararea lui este necesar sa se indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie cert; sa nu fi
fost reparat in prealabil, sa fie sigur si actual, adica deja sa se fi produs. Tot cert este insa si
prejudiciul care se va produce cu siguranta in viitor si este susceptibil de evaluare.
Prejudiciul eventual lipsit de certitudine nu trebuie confundat in nici un caz cu prejudiciul viitor.
Prejudiciul viitor se refera atat la existenta sa cat si la intinderea sa. Daca nu se cunoaste intreaga
intindere, instanta de judecata se va limita numai la obligarea repararii principiului constatat si
evaluat cu certitudine.
Repararea prejudiciului se face integral, adica este supusa repararii atat paguba efectiv produsa
(damnum emergens), cat si castigul nerealizat (lucrum cesans) daca aceasta nerealizare a fost
cauzata de savarsirea faptei ilicite.
Pentru antrenarea raspunderii civile este necesar ca intre fapta ilicita si prejudiciu sa existe un
raport de cauzalitate.
Raportul de cauzalitate este o conditie generala a raspunderii civile, fara a deosebi intre
raspunderea delictuala sau contractuala.
Culpa, greseala sau nevinovatia este o conditie necesara a raspunderii civile delictuale. Astfel,
art. 998 C. civ. se refera la raspunderea celui a carui greseala a ocazionat prejudiciul, iar art. 999
C. civ. se refera raspunderea celui a carui neglijenta sau imprudenta a cauzat prejudiciul.
Culpa este atitudinea psihica a autorului faptei ilicite si pagubitoare fata de fapta respectiva si
fata de urmarile acestei fapte.
Din definitie se desprinde faptul ca, in ordine, culpa presupune, in primul rand, un element
intelectiv si apoi un volitiv. Deci, un proces de constiinta, urmat de unul de vointa.
Factorul intelectiv presupune un anumit nivel de cunoastere, de constiinta a faptelor, a
semnificatiei faptelor sociale si a urmarilor acestora.
Factorul intelectiv este determinat deci, de nivelul de cunoastere umana la un anumit moment
dat, adica de gradul de dezvoltare al stiintei, precum si de puterea de cunoastere, in concret, a
autorului faptei ilicite, daca el putea sau trebuia sa cunoasca semnificatia sociala a faptelor sale si
a urmarilor lor.
In acceptiunea Codului civil, vinovatia sau culpa poate fi numai de doua feluri: culpa
internationala sau dolul si culpa neintentionala, propriu-zisa.
Forta majora este un fenomen natural sau social exterior, extraordinar, de nebiruit si exclude in
intregime angajarea raspunderii, daca a fost cauza exclusiva a prejudiciului.
Spre deosebire de forta majora, cazul fortuit cuprinde: fenomenele naturale, daca au un caracter
extraordinar, absolut imprevizibil si de nebiruit; imprejurarile sau fenomenele interne, adica
acelea care isi au originea si se produc in sfera de activitate a persoanei chemata sa raspunda.
Asadar, cazul fortuit este, de regula, un fenomen intern, care isi are originea in campul de
activitate a paratului. De asemenea, cazul fortuit poate fi si un fenomen extern obisnuit, cum ar fi
grindina, bruma, o ploaie torentiala, etc.
Dimpotriva, forta majora avand intotdeauna un caracter extern, este un fenomen extraordinar,
absolut imprevizibil si invincibil (calamitati naturale, inundatii s.a.).
In general, atat forta majora, cat si cazul fortuit exclud in aceeasi masura angajarea raspunderii
civile.
2). Raspunderea institutorilor pentru prejudiciile cauzate de elevi si ucenici. Potrivit art. 1000
alin. 4 C. civ. ‘’institutorii si artizanii sunt responsabili de prejudiciul cauzat de elevii si ucenicii
lor, in tot timpul cat se gasesc sub a lor priveghere’’.
Prin institutor se intelege, invatatorul de la clasele primare, educatorul din invatamantul
prescolar, profesorul din invatamantul gimnazial, liceal sau profesional, pedagogul din
internatele de elevi si cel ce supravegheaza pe elevi in taberele de elevi.
Raspunderea este instituita pentru institutor, privit ca o persoana fizica (care are indatorirea de a
se preocupa de pregatirea si supravegherea ucenicului).
Raspunderea juridica civila intervine numai pentru elevii si ucenicii minori, nu si pentru cei
majori.
Textul de lege stabileste trei prezumtii relative: prezumtia ca indatorirea de supraveghere nu a
fost indeplinita corespunzator; prezumtia de cauzalitate intre neindeplinirea acestei indatoriri si
savarsirea de catre elev sau ucenic a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii si prezumtia
vinei(culpei) profesorului sau mestesugarului in indeplinirea necorespunzatoare a indatoririi pe
care o avea.
Potrivit art. 1000 alin. 4 este necesara intrunirea urmatoarelor conditii generale: existenta
prejudiciului; existenta faptei ilicite a elevului sau a ucenicului, raportul de cauzalitate intre fapta
ilicita si prejudiciu si existenta vinei elevului sau ucenicului.
Angajarea raspunderii presupune si indeplinirea a trei conditii speciale: cel care a cauzat
prejudiciul sa aiba calitatea de elev sau ucenic si sa fie minor, fapta ilicita cauzatoare de
prejudicii sa fi fost savarsita in timp ce elevul sau ucenicul se afla sau trebuia sa se afle sub
supravegherea profesorului sau mestesugarului, elevul sau ucenicul sa fi cauzat prejudiciul unei
terte persoane.
Raspunderea comitentilor pentru faptele prepusilor. Potrivit art. 1000 C. civ. comitentii raspund
de ‘’prejudiciul cauzat de . prepusii lor in functiile ce li s-au incredintat’’.
Doctrina apreciaza ca esential pentru calitatile de comitent si prepus este existenta unui raport de
subordonare care-si are temeiul in imprejurarea ca, pe baza acordului de vointa dintre ele, o
persoana fizica sau juridica a incredintat unei persoane fizice o anumita insarcinare.
Izvorul specific al raportului de prepusenie il constituie contractul de munca in cadrul caruia
subordonarea salariatului fata de patron conduce la concluzia ca suntem in prezenta raportului de
prepusenie care se prezuma relativ.
Calitatea de angajator-comitent poate sa fie detinuta de o persoana fizica sau, in cazul cel mai
frecvent, de o persoana juridica, precum regia autonoma, societatea agricola, societatea
comerciala etc.
Prezumtia relativa referitoare la existenta raportului de prepusenie intre angajator si salariat poate
fi rasturnat in acele ipoteze in acest raport ajunge sa se disocieze de contractul de munca.
Contractul de mandat si contractul de antrepriza pot genera, ca exceptie, raporturi de prepusenie
daca, din continutul acestora rezulta o subordonare foarte stricta intre mandatar si mandat,
respectiv intre antreprenor si beneficiarul lucrarii. In lipsa unei asemenea subordonari stricte,
mandatul si beneficiarul lucrarii nu pot fi actionati in despagubiri pentru repararea prejudiciilor
cauzate de mandatar, respectiv de antreprenor.
Raspunderea comitentului a fost reglementata in scopul de a proteja victima prejudiciata in
dorinta sa de a obtine in conditii mai sigure si mai facile repararea integrala a prejudiciului.
Persoana direct si in primul rand raspunzatoare ramane prepusul, comitentul fiind raspunzator
numai in raport cu victima, ceea ce explica dreptul comitentului care a reparat prejudiciile a se
indrepta impotriva persoanei culpabile pentru recuperarea sumelor achitate victimei cu titlu de
despagubiri.
Comitentul are astfel, la indemana o actiune in regres care este o actiune civila de drept comun,
comitentul are dreptul de recupera integral de la prepusul sau despagubirile platite.
Prepusul se poate exonera in parte de raspundere dovedind ca la savarsirea faptei a concurat,
alaturi de propria sa culpa in a carei lipsa nu s-ar fi putut angaja nici raspunderea comitentului
care a platit despagubirea, si culpa proprie a comitentului.
Raspunderea pentru lucruri. Potrivit art. 1000 alin. 1 C. civ. ‘’Sunt de asemenea responsabili de
prejudiciul cauzat . de lucrurile ce sunt sub paza noastra’’.
Domeniul de aplicare a art. 1000 alin. 1 C. civ. presupune clasificarea urmatoarelor elemente:
notiunea de bun, notiunea de paza si de paznic al bunului si notiunea de cauzare de catre lucru a
prejudiciului etc.
Lucrurile pentru care se raspunde sunt ‘’lucruri ce sunt sub paza noastra’’. Se va raspunde pentru
prejudiciile produse de lucruri mobile sau imobile, de o periculozitate deosebita ori in general
nepericuloase, cu o miscare proprie sau inerte etc. Periculozitatea se dovedeste mai mult datorita
prejudiciilor pe care un obiect oarecare le-a produs.
Raspunderea presupune a delimita lucrurile care se afla in paza celui chemat sa raspunda. Paza
are doua sensuri, paza materiala si paza juridica.
Paza materiala cuprinde situatiile in care o persoana utilizeaza, in fapt, un bun, fiind subordonat,
urmarind imperativele dale de alta persoana. Reprezentativa pentru paza materiala o constituie
situatia salariatilor care utilizeaza mecanisme, instalatii si alte lucruri in cadrul intreprinderii,
potrivit organizarii, regulamentelor si obligatiilor de serviciu date de cei care angajeaza.
Paza juridica recepteaza toate imprejurarile in care o persoana are un bun in fapt, pe care efectiv
il foloseste autonom de directivele ori controlul altuia. In intelesul legii pentru raspundere
intereseaza numai paza juridica.
Temeiul raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri se caracterizeaza prin raspunderea
obiectiva. Complexitatea mijloacelor tehnice, imposibilitatea evitarii oricaror consecinte negative
a proceselor de productie au determinat aprecierea ca nu poate fi vorba de vreo culpa a celui ce
urmeaza sa raspunda.
Prezumtia de responsabilitate ingaduie celui ce a avut paza juridica sa dovedeasca imprejurarile
concrete din care sa rezulte un alt factor decisiv, determinant al prejudiciului.
Imprejurarile care demonstreaza actiunea altui factor exonerator de raspunderea pe care a avut-o
paza juridica sunt: forta majora, culpa grava a victimei ori fapta altei persoane.
Raspunderea pentru prejudiciile aduse de animale. Potrivit art. 1001 C. civ. ‘’proprietarul unui
animal sau acela care se serveste de dansul in timpul serviciului, este responsabil de prejudiciul
cauzat de animal, sau ca animalul se afla sub paza sa, sau ca a scapat’’.
Intrucat legea nu face nici o distinctie, se va raspunde pentru orice animale, domestice ori
salbatice, agresive ori blande. Indiferent de specie, se impune ca animalul in individualitatea sa
sa fie obiect al dreptului de proprietate sau al altui drept real.
In temeiul art. 1001 C. civ. nu se raspunde pentru prejudiciile aduse de animalele de pe un fond
de vanatoare de catre unitatea care administreaza acel teren. Pentru prejudiciile produse de
animalele salbatice aflate in paduri, fonduri de vanatoare etc., este reglementata o raspundere
speciala a acelor unitati care nu si-au indeplinit obligatiile de starpire sau de alungare.
Subiectul raspunderii este proprietarul animalului care, in temeiul unei prezumtii, are si paza
juridica. Rezulta ca paza juridica se transmite catre alta persoana care ar folosi animalul in
interesul sau, independent de indrumarile si controlul proprietarului.
Proprietarul ori cel care are doar paza juridica vor fi exonerati de raspundere daca dovedesc una
din urmatoarele imprejurari: culpa grava a victimei, actiunea fortei majore, o fapta determinata
care genereaza alta raspundere.
6). Raspunderea pentru ruina edificiului. Potrivit art. 1002 C. civ., astfel: ‘’Proprietarul unui
edificiu este responsabil pentru prejudiciul cauzat prin ruina edificiului, cand ruina este urmarea
lipsei de intretinere sau a unui viciu de constructie’’.
Prin constructii se cuprind cladirile, digurile, barajele, canalele etc. Nu se cuprind insa
prejudiciile cauzate de caderea copacilor, bunuri care nu sunt edificate de om.
Raspunderea actioneaza pentru ruinarea, degradarea edificiului determinata numai de doua
cauze: lipsa de intretinere ori viciul de constructie. Daca daunele s-ar fi produs datorita altor
cauze, cum ar fi ploi torentiale, furtuna care a smuls acoperisul proiectandu-l asupra bunurilor
altuia raspunderea nu opereaza.
Raspunderea apartine proprietarului. Se considera ca si pentru un imobil inchiriat proprietarului
ii revin obligatii de intretinere, daca nu s-a prevazut altfel in contractul incheiat cu locatarul.
Proprietarul edificiului, dupa ce va despagubi proprietarul de la care a dobandit imobilul, are
actiune in regres.
Fundamentul raspunderii pentru ruina edificiului este asemanator cu fundamentul raspunderii
pentru prejudiciile cauzate de bunuri in general, avand caracter obiectiv.