Gestiunea frauduloasa

Gestiunea frauduloasă este o faptă care aduce atingere patrimoniului. Legiuitorul a dorit ca şi
prin aceasta incriminare să aducă un plus de protecţie încrederii în relaţiile patrimoniale şi, din
această perspectivă, se poate spune că există unele puncte comune cu incriminarea anterioară,
respectiv abuzul de încredere.
În prezent, gestiunea frauduloasă este incriminată într-o variantă tip şi o variantă
agravată.1
Potrivit art. 242 Cod penal, gestiunea frauduloasă – variant tip – constă în pricinuirea
de pagube unei persoane, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către
cel care are ori trebuie să aibă grijă administrării sau conservării acelor bunuri.
Prima variantă agravată presupune săvârşirea gestiunii frauduloase de către
administratorul judiciar, de lichidatorul averii debitorului sau de un reprezentant sau prepus al
acestora.
A doua varianta agravată constă în săvârşirea faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în
scopul de a dobândi un folos patrimonial.
Prin incriminarea gestiunii frauduloase legiuitorul a urmărit să realizeze o ocrotire mai
eficientă a bunurilor pe care o persoană fizică sau juridică le încredinţează alteia în scopul
administrării ori conservării lor, prin obligarea celui însărcinat cu administrarea sau
conservarea acestora, la o comportare corectă în acţiunile pe care le întreprinde, pentru a nu
produce pagube proprietarului acelor bunuri.
Specifică infracţiunii de gestiune frauduloasă este existenţa unui raport juridic în baza
căruia făptuitorul nu numai că deţine bunul, dar are şi obligaţii de administrare sau
conservare2.

Condiţii preexistente: Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale privitoare la patrimoniu şi a căror

dezvoltare nu poate fi concepută fără să existe un minimum de încredere în persoana care a
primit în administrare sau conservare bunurile altuia, că nu va pricinui, pagube proprietarului
bunurilor respective.
Obiectul juridic specific mai este reprezentat şi de alte relaţii sociale privitoare la
patrimoniu, care se statornicesc pe baza încrederii acordate unei persoane de către alta, care îi
încredinţează bunuri pentru administrare sau conservare3.
Obiectul material. În cazul infracţiunii de gestiune frauduloasă, obiectul material
constă într-o universalitate de de bunuri mobile sau imobile, reprezentând întregul patrimoniu
al unei persoane fizice sau juridice (sau parte a acestuia) încredinţat făptuitorului pentru
administrare sau conservare. Sunt susceptibile însă să constituie obiectul material al
infracţiunii şi bunurile asupra cărora făptuitorul are un drept de coproprietate, atunci, când
coproprietarul i-a încredinţat acestuia administrarea sau conservarea întregii universalităţi de
bunuri.4
Altfel spus, obiectul material este reprezentat de totalitatea bunurilor ce alcătuiesc
patrimoniul sau partea din patrimoniu care este administrată sau conservată. Bunurile pot face
1
Valerian Cioclei, Drept penal Partea speciala Infractiuni contra persoanei si infractiuni contra
patrimoniului, Ed. C.H. Beck, p. 227
2
Alexandru Boroi, Drept penal.Partea speciala, Editia 2, Ed. C.H.Beck, p. 249
3
Alexandru Boroi, Drept penal. Partea speciala, Editia 2, Ed. C.H.Beck, p. 250
4
Vasile Dobrinoiu, Ilie pascu, Noul Cod penal comentat. Partea speciala. , p. 296
parte din orice categorie: mobile şi imobile, fungibile şi nefugibile, consumptibile şi
neconsumptibile, drepturi reale şi creanţe etc.5
În literatura juridică6 şi practica judiciară s-a pus problema stabilirii diferenţei dintre
infracţiunea de abuz de încredere şi infracţiunea de gestiune frauduloasă. Confuzia este
posibilă pentru că între cele două infracţiuni exista puncte de asemănare, care, uneori
îngreunează deosebirea lor.
Un asemenea punct de asemănare îl constituie faptul că atât abuzul de încredere, cât şi
gestiunea frauduloasă au în conţinutul lor, ca situaţie premisă un raport juridic patrimonial
care implică, din partea persoanei vătămate, un minimum necesar de încredere. O a doua
asemănare consta în aceea că elementul material al ambelor infracţiuni consta într-o
comportare abuzivă prin care se creează o situaţie de fapt păgubitoare pentru patrimoniul
persoanei vătămate.
Dacă ne raportăm la deosebiri, o primă deosebire consta în natura raportului juridic
care formează situaţia premisă: la abuzul de încredere, acest raport poate decurge din orice
titlu în baza căruia persoana care obţine bunul - obiectul material al infracţiunii – are obligaţia
fie de a-l păstra şi restitui la un momentul convenit, fie de a-i da o anumită întrebuinţare; la
gestiunea frauduloasă, raportul juridic derivă exclusiv din însărcinarea primită de subiectul
activ de a administra sau conserva bunurile altei persoane.
A doua deosebire se referă la întinderea şi apartenenţa bunurilor care formează
obiectul raportului juridic preexistent: la abuzul de încredere, un bun sau anumite bunuri
determinate; la gestiune frauduloasă, o universalitate de bunuri (avutul întreg sau parte din
avutul unei persoane, iar nu un anumit bun sau anumite bunuri singularizate).7
A treia deosebire priveşte acţiunea constitutivă a infracţiunii: la abuzul de încredere,
elementul material consta, în mod exclusiv, în însuşirea, dispunerea sau folosirea pe nedrept
sau refuzul de a restitui un bun al altuia, pe care subiectul îl deţinea cu orice titlu; la gestiunea
frauduloasă elementul material se poate concretiza în orice acţiune păgubitoare efectuată de
cel însărcinat contra sau peste ceea ce îi era îngăduit să facă, potrivit limitelor impuse prin
actul de însărcinare sau potrivit modului în care trebuie să se desfăşoare în mod obişnuit o
gestiune normală şi corectă8.
Aşadar, în mod greşit s-a stabilit fapta inculpatului de a-şi însuşi sumele încasate din
vânzarea a 50 de certificate de depozit în valoare de 10.000 lei fiecare, certificate primite în
gestiune în baza unui contract de mandat încheiat cu o filială BANK COOP, constituie
infracţiunea de gestiune frauduloasă9, deoarece, fiind vorba de un bun mobil determinat, fapta
constituie infracţiunea de abuz de încredere.

Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii de gestiune frauduloasă poate fi o persoană care are

îndatorirea şi obligaţia de a administra sau conserva bunurile ce aparţin altei persoane. Este
vorba de un raport juridic, respectiv un contract de mandat în baza căruia mandatarul se
obligă să administreze sau să conservare bunurile mandatului.

5
Valerian Cioclei, Drept penal. Partea speciala Infractiuni contra persoanei si infractiuni contra
patrimoniului, Ed. C.H. Beck , p. 288
6
Vasile Dobrinoiu, N.Neagu, op. cit., 2011, p. 245-249
7
Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu s.a., Noul Cod penal comentat. Partea speciala. , p. 296-297
8
V. Dongoroz s.a., op. cit., vol III, PP 518-519; G. Voinea, Abuz de incredere – gestiune frauduloasa.
Prezentare comparativa, in RDP nr. 3/1995, p. 70
9
Curtea de Apel Bucuresti, sec. pen. , dec. nr. 140/1996
 În varianta agravată prevăzută în alin. (2), subiectul activ nemijlocit este
administratorul judiciar ori lichidatorul averii unui debitor, în sensul Legii nr. 85/2014 privind
procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa10, precum şi orice reprezentant sau
prepus al acestuia. Administratorul judiciar este o persoană fizică sau juridică compatibilă,
practician în insolvență, autorizat în condiţiile legii, desemnat să exercite atribuţiile prevăzute
în legea insolventei (art.58) în perioada de observaţie şi pe durata procedurii de reorganizare.
Lichidatorul este persoana fizică sau juridică, practician în insolventa, autorizat în condiţiile
legii, desemnată să conducă activitatea debitorului şi să exercite atribuţiile prevăzute în legea
insolventei (art.64) în cadrul procedurii falimentului, in cadrul procedurii insolventei11.
De altminteri, titlul pe baza căruia autorul deţine bunul în privinţa căruia are
însărcinarea de administrare sau conservare poate să rezulte din lege, contract.
Însărcinarea se poate referi la administrarea sau conservarea bunurilor unui particular
sau ale unei persoane juridice; se poate da în scris sau verbal, pe timp nedeterminat sau
provizoriu, cerându-se că actul de administrare sau conservare care a produs pagube să fie
efectuat pe timpul însărcinării, chiar dacă paguba s-a produs ulterior stingerii raportului
juridic din care a rezultat însărcinarea. Pot avea obligaţia juridică de a administra şi conserva
bunurile altei persoane, persoane fizice ca: tutorele, curatorul, administratorul unui imobil,
intendentul, executorul testamentar, consilierul juridic, administratorul judiciar, lichidatorul,
custodele, procuristul, depozitarul etc.12
Mai mult decât atât, în practică s-a admis că poate avea calitate de subiect activ al
infracţiunii de gestiune frauduloasă administratorul unei societăţi comerciale numit în baza
unui contract de management13, sau persoana care îndeplineşte funcţia de şef al biroului de
contabilitate la o societate comercială14.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele, inclusiv sub forma coautoratului,
atunci când două sau mai multe persoane au primit spre administrare sau conservare bunurile
în cauză. Antrenarea răspunderii penale a persoanei juridice este posibilă. 15(Legea nr.
278/2006 raspunderea penala a persoanei juridice).
Subiectul pasiv al infracţiunii de gestiune frauduloasă este persoana fizică sau juridică
căreia îi aparţine bunul său universalitatea de bunuri încredinţate făptuitorului pentru
administrare sau conservare.

Situaţia Premisă

Pentru existența infracţiunii de gestiune frauduloasă este necesară preexistența unui

raport juridic de conservare sau administrare, raport stabilit între persoana care încredinţează
bunurile şi subiectul activ al infracţiunii “Raportul juridic este creat, de regulă, printr-un
contract de mandat, în conformitate cu care mandatarul se obliga să administreze sau să
conserve bunurile mandantului. Contractul se încheie intuitu persone, putând fi gratuit sau,
dimpotrivă, mandatarul primind o remuneraţie pentru activitatea sa”16. Pentru existenta
situaţiei premise este lipsită de relevanţă regularitatea formală a însărcinării. Astfel, deşi, de
10
Legea nr. 85/2014 privind procedura de prevenire a insolvenței si de insolventa, publicat în M.Of. al
României nr. 466 din 25.06.2014
11
Vasile Dobrinoiu, Norel neagu s.a., Drept penal. Partea speciala. Teorie si practica judiciara, Ed.
Universul Juridic., p. 247
12
Alexandru Boroi, Drept penal. Partea speciala, Editia 2, Ed. C.H.Beck, p. 250
13
Curtea de Apel Constanta, decizia nr. 1/09.11.2006 (www.legalis.ro)
14
Curtea de Apel Bucuresti, sectia I penala, decizia nr. 535/1998, cu nota de i. Kuglay, in C.P.Ad. , p.
769
15
Valerian Cioclei, Drept penal. Partea speciala. Infractiuni contra persoanei si infractiuni contra
patrimoniului, Ed. C.H.Beck p. 289
16
Institutii 2003, p. 389
regulă, raportul juridic (mandatul) îmbracă forma scrisă, acest lucru nu este obligatoriu,
situaţia premisă putând fi realizată şi în cazul unei înţelegeri verbale între părţi.
Pentru a putea stabili conţinutul noţiunilor de conservare şi administrare trebuie să ne
raportăm la definiţia actului juridic civil de conservare şi administrare.
Astfel, în doctrina civilă se precizează că: “Este act de conservare acel act juridic care
are ca efect preîntâmpinarea pierderii unui drept civil. Actul de conservare este întotdeauna
avantajos pentru autorul sau, deoarece, cu o cheltuială mică, se salvează un drept de valoare
mai mare. Ca acte de conservare pot fi menţionate: întreruperea unei prescripţii prin acţiune în
justiţie, înscrierea unei ipoteci sau a unui privilegiu, somaţia” 17. În linii generale, se poate
spune că sarcina de conservare cuprinde o paletă variată de activităţi, de păzire a bunurilor, de
menţinere a valorilor şi, în general, orice activităţi necesare şi menite a conserva integritatea
cantitativă şi calitativă a patrimoniului.
Cu privire la actul de administrare, în doctrina civilă se precizează următoarele: “Actul
de administrare (iar nu administrative sau de administraţie) este acel act juridic civil prin care
se realizează o normală punere în valoare a unui bun ori a unui patrimoniu. Deci, după
obiectul sau, actul de administrare poate privi un bun (ut singuli) ori un patrimoniu. Ca
exemple de acte de administrare pot fi menţionate: închirierea unui bun, în anumite condiţii,
culegerea fructelor, reparaţiile de întreţinere, asigurarea unui bun etc”. 18 Rezultă deci, ca
activitatea de administrare este mai complexă decât cea de simplă conservare, incluzând-o de
fapt pe aceasta din urmă.
În practica judiciară conţinutul noţiunilor de conservare şi administrare a fost explicat
în acelaşi sens cu opiniile exprimate în doctrina: “Conservarea unui bun presupune paza şi
păstrarea lui în condiţiile în care să fie ferit de distrugeri ori degradări, iar administrarea
implica o activitate ce cuprinde, pe lângă actele de conservare, şi pe cele necesare unei
gospodăriri corespunzătoare naturii şi destinaţiei bunului”19.

Conţinutul constitutiv: Latura obiectivă

Elementul material este reprezentat de orice acţiune sau inacţiune păgubitoare pentru
proprietarul bunurilor săvârşită de făptuitor, cu prilejul administrării sau conservării bunurilor
încredinţate.
Obligaţiile de administrare sau conservare a bunurilor altuia trebuie să-şi găsească
izvorul în conţinutul unui raport juridic care este creat, de regulă, printr-un contract de
mandat, potrivit căruia mandatarul se obliga să administreze sau să conserve bunurile
mandatului. Aşadar, pentru existența elementului material se cer a fi îndeplinite anumite
condiţii:
Existenţa unui raport juridic potrivit căruia o persoană are însărcinarea de a administra
sau conserva bunurile, averea sau o parte din averea unei persoane. Bunurile sau valorile să se
afle în posesia sau detenţia făptuitorului. Făptuitorul să aibă de drept ori de fapt gestionarea
sau administrarea bunurilor respective.
Considerăm că trebuie să facem precizarea, ca atunci când o persoană administrează
bunurile altuia în baza unei situaţiuni fireşti, cum ar fi de exemplu, părintele care
administrează bunurile copilului său, nu se poate reţine infracţiunea de gestiune frauduloasă.
Însă, în practica mai veche s-a reţinut comiterea infracţiunii de gestiune frauduloasă în sarcina
tutorelui care a sustras o parte din pensia de urmaş şi din alocaţia de stat cuvenită minorului
aflat sub tutela sa20.
17
Gh. Beleiu, Drept civil roman, p. 133
18
Gh. Beleiu, op. cit. , p. 133
19
Curtea de Apel Constanta, Decizia nr. 108/1994, In C.P. Ad. , p. 779
20
Trib. Jud. Brasov, decizia nr. 2/1968, Institutii 2003, p. 390.
 A “administra bunuri” înseamnă a desfăşura o activitate gospodăreasca
corespunzătoare naturii şi destinaţiei acelor bunuri; a “conserva bunuri” presupune a lua
măsuri de pază şi apărare a acelor bunuri pentru a nu fi distruse, degradate.
Elementul material al gestiunii frauduloase se realizează ca atare prin acte de încălcare
a grijii pe care făptuitorul este ţinut să o aibă în administrarea sau conservarea bunurilor, prin
acte comisive sau omisive păgubitoare.
Astfel, săvârşeşte infracţiunea de gestiune frauduloasă cel care, incredintandu-i-se
administrarea sau conservarea unor bunuri, le foloseşte în interesul său personal, degradându-
le, sau nu ia măsurile necesare pentru conservarea lor, făcând să se producă degradări de
natură a diminua valoarea ori efectuează reparaţii la un imobil plătind preţuri cu mult mai
mari decât cele care în mod obişnuit se plătesc.
În general, actele păgubitoare se pot produce, atât prin depăşirea limitelor însărcinării,
cât şi în cadrul acelor limite ce rezulta din raportul juridic (spre exemplu, folosirea bunurilor
şi în interes personal, având drept urmare diminuarea valorii acestora sau efectuarea unor
reparaţii la un imobil plătind preţuri mult mai mari decât cele reale).21
Urmarea imediată constă în crearea unei situaţii de fapt păgubitoare pentru bunurile
încredinţate, consecinţa acţiunii sau inacţiunii lipsite de grijă necesară din partea făptuitorului.
Cu alte cuvinte, urmărea consta în diminuarea patrimoniului subiectului pasiv, în urma
acţiunii ilicite a subiectului activ, fiind necesar ca paguba să fie una materială (nu morală),
efectivă şi certa.
Odată produsă aceasta urmare, infracţiune de gestiune frauduloasă realizează toate
condiţiile conţinutului său legal, indiferent dacă ulterior se repară paguba produsă; această
împrejurare nu înlătură caracterul penal al faptei, putând însă fiind considerată o circumstanţă
atenuantă.22
Suntem aici într-o ipoteză diferită de cele de la furt sau abuz de încredere, unde
paguba este oarecum subsecventa urmării imediate, fără a fi identificată cu aceasta (în cazul
furtului urmărea imediata consta în schimbarea stării de fapt a bunului, prin scoaterea acestuia
din sfera de stăpânire a posesorului, iar la abuzul de încredere urmărea consta în îngrădirea
exercitării în fapt a drepturilor patrimoniale ale unei persoane, cu privire la un bun mobil).23
Raportul de cauzalitate, pentru existența infracţiunii de gestiune frauduloasă este
necesar să se stabilească că între activitatea ilegală, abuzivă a făptuitorului şi situaţia de fapt
în care se găsesc bunurile gestionate există o legătură de cauzalitate. Mai precis, trebuie
demonstrată că paguba produsă victimei este rezultatul activităţilor frauduloase prin care i s-
au gestionat bunurile.24

Latura subiectivă

La infracţiunea de gestiune frauduloasă vinovăţia cerută de legiuitor se prezintă sub

forma intenţiei.
În cazul variantei tip sunt posibile ambele modalităţi ale intenţiei: directă sau indirectă.
Expresia “cu rea-credinţă” nu indică intenţia directă, ci, excluderea explicită a culpei25.

21
Alexandru Boroi, Drept penal. Partea speciala, Editia 2, Ed. C.H.Beck, p. 251
22
Alexandru Boroi, op.cit, p.p. 252-253.
23
Valerian Cioclei, op.cit., p. 291.
24
Vasile Dobrinoiu, Norel neagu s.a., Drept penal. Partea speciala. Teorie si practica judiciara, Ed.
Universul Juridic., p. 248.
25
In acest sens, a se vedea C.A. Bucuresti, Sectia aII-a penala, decizia nr 1124/1998, in C.P.Ad. , p.
770
 În schimb, la varianta agravată este necesară vinovăţia în formă intenţiei directe. În
acest caz intenţia este calificată prin scopul urmărit de făptuitor: dobândirea unui folos
material. Altfel spus, din moment ce făptuitorul urmăreşte obţinerea unui folos material, din
gestiunea incorectă a bunurilor altei persoane, este evident că el nu numai că acceptă, ci chiar
urmăreşte producerea rezultatului infracţiunii (păgubirea patrimoniului acelei persoane).26

Forme. Variante. Sancţiuni.

Deşi infracţiunea de gestiune frauduloasă poate fi comisă sub toate formele, atât actele
pregătitoare, cât şi tentativa la această infracţiune nu sunt pedepsite.
Infracţiunea se consumă odată cu executarea actelor ce constituie elementul material al
laturii obiective şi producerea urmării imediate. Gestiunea frauduloasă se poate săvârşi prin
acte succesive, iar dacă se stabileşte că acestea îndeplinesc condiţiile prevăzute în art 35 alin.
(1) C pen., se consideră o infracţiune continuată, cu toate consecinţele care decurg din aceasta
în privinţa dispoziţiilor incidente în pedepsirea făptuitorului. În acest caz, infracţiunea se
epuizează odată cu săvârşirea ultimei acţiuni sau inacţiuni a infracţiunii continuate.27
Tentativa la infracţiunea de gestiune frauduloasă nu se pedepseşte.
Varianta agravată prevăzută de alin. (2) al art. 214 C.pen. se diferenţiază de varianta tip, doar
prin modalitatea vinovăţiei, intenţia calificată prin scopul de a dobândi un folos material. Este
important de precizat că nu este necesar ca scopul să se realizeze ci, doar să se urmărească.
Gestiunea frauduloasă se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Când fapta este comisă de administratorul judiciar, de lichidatorul averii debitorului sau de un
reprezentant sau prepus al acestuia, pedeapsa este închisoarea de 1 la 5 ani, iar când a fost
săvârşită în scopul de a dobândi un folos material, pedeapsa este de la 2 ani la 7 ani.
Conform art. 2561 C.pen. daca fapta a produs consecinte deosebit de grave, limitele speciale
ale pedepsei prevazute de lege se majoreaza cu jumatate.28
În cazul infracţiunii de gestiune frauduloasă acţiunea penală se pune în mişcare numai
la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

26
Valerian Cioclei, op.cit. p. 291
27
Alexandru Boroi, op.cit. p. 253
28
Introdus prin O.U.G. nr. 18/2016