ETICĂ ȘI INTEGRITATE

ACADEMICĂ

Prof. univ. dr. hab. Ștefan Antonio SANDU

Student: ȚIGĂNESCU Marius-Ionuț
Program de studiu: Drept Penal și Criminalistică
Anul I, Formă de învățământ cu frecvență, Grupa II

Suceava, 2022
Etica publicării științifice și a comunicării
cunoașterii
Există o nevoie de încredere în rezultatele obținute de membrii comunității academice,
în rezultatele obținute de știință. Se spune că știința reprezintă putere, deoarece ea poate duce
la aplicații, aceasta poate genera tehnologii atunci când știința fundamentală este transformată
în practică socială sau tehnologie, ea are un impact major asupra vieții oamenilor. Atunci,
pentru a putea avea încredere că rezultatele cercetării științifice sunt conforme cu o serie de
reguli/norme, este necesar ca cercetătorii să respecte reguli inclusiv etice în ceea ce privește
elaborarea unei cercetări.
O serie de standarde au fost gândite la nivelul comunității cercetătorilor, dar și la
nivelul comunității editorilor, editurilor, a jurnalelor științifice. Aceste standarde generale în
domeniul publicării articolelor științifice sunt realizate sub formă de ghiduri de bună practică
și propuse de Comitee Of Publication Ethics (COPE), dar există și standarde particulare de
publicare în domeniul medical/biomedical, ingineresc, științelor sociale, etc.
Este importantă încrederea pe care cercetătorii o au în rezultatele cercetărilor
anterioare obținute de alți cercetători. Atunci când ei sunt nevoiți să pornească nu mereu de la
0, ci de la rezultatele anterioare existente în corpul literaturii științifice din domeniu, și ca
atare de la rezultatele lucrărilor științifice deja publicate. De aceea este foarte important ca
literatura științifică să fie pusă sub semnul veridicității și al caracterului etic al acestora. În
știință nu putem spune că odată stabilită o teorie, odată publicată o metodă de cercetare,
acestea rămân nemodificate. Dimpotrivă, noile cercetări pot infirma o teorie anterioară, pot
demonstra că acesta nu este conformă, poate explica o parte a unor fenomene sau pentru un
număr restrâns de fenomene și ca atare este necesară o nouă teorie, una mai bine
fundamentată, mai complexă. Cu toate acestea pentru ca o teorie să poată rezista criticii și să
poată sta la baza unei dezvoltări ulterioare a științei, este necesar ca articolele, studiile, cărțile
publicate să îndeplinească o serie de standarde minimale, astfel încât rezultatele publicate să
nu fie false, eronate; cu alte cuvinte, pentru ca cercetarea să poată înainta, pornind de la corpul
științific deja existent, cercetătorii trebuie să denote încredere că ceea ce citează sau sursele de
la care pornesc în formularea propriilor concluzii sunt onest elaborate si prezentate și făcute
publice.
„Sistemul de cercetare dar și cel universitar, în mare măsură, sunt astfel configurate
încât creditul academic obținut de cercetător datorită importanței și relevanței rezultatelor
obținute să fie recompensat, iar comportamentele lipsite de onestitate să fie sancționate” –
opinia lui Hall, 1988. În mod ideal ar trebui să avem o ierarhie în cadrul ramurilor de știință,
care ar trebui să ne spună cât de important un cercetător/cadru didactic universitar în
domeniul științific din care face parte, cât de importante sunt lucrările, fie cât de mult au fost
citate de alți cercetători, fie cât de ample sunt. Și cu cât aceste lucrări sunt mai bine văzute de
comunitatea academică cu atât există o probabilitate mai mare ca acestea să deschidă calea
unor noi cercetări, să constituie puncte de plecare pentru alți tineri cercetători, pentru alți
cercetători care doresc să studieze, să promoveze, dar și să cerceteze în domeniul respectiv.
De cele mai multe ori, cercetătorii cu experiență sunt cei care au publicat un număr mare de
lucrări științifice, dar și care au beneficiat de atenția colegilor din domeniu; de atenție sub
forma lecturării operei și a menționării acesteia sub formă de citat. Acesta reprezintă, desigur,
cazul ideal. Există în practică o serie de activități, modalități prin care se urmărește creșterea
artificială de publicații dar și de citări. Sigur, vorbim aici de comportamente de cele mai clare
lipsiri de etică, de exemplu publicarea unor plagiate da și a unor autoplagiate, în sensul în care
lucrări publicate anterior de către autor sunt republicate, fără a se menționa faptul că
rezultatele respective au mai fost publicate anterior și fără a se menționa faptul că este o
republicare. Sigur că uneori este în interesul științei și interesul cercetări ca rezultatele
publicate să fie reluat, apoi. Fie faptul că ele sunt publicate într-o limbă inițial de exemplu
limba română și ulterior republicate în limba engleză. Faptul că republicarea se face într-o altă
limbă este de interes pentru știință, pentru cunoaștere în general, deoarece permite unui număr
cat mai mare de cititori interesați să aibă acces la respectivul text. De asemenea rezultatele
publicate în cadrul unui articol de circulație restrânsă, într-un jurnal științific de interes chiar
internațional, dar mai ales de interes local, pot fi reluate ulterior în cărți sau cursuri, manuale
universitare de interes mai largi pentru comunitatea academică mai ales pentru studenți sau
tineri cercetători în formare care au astfel un acces mai larg la respectivele rezultate. De
asemenea este permisă reluarea unor idei din publicații anterioare ale autorului, atunci când
acestea fundamentează noi cercetări; în general un cercetător publică și lucrează în continuare
în baza temelor de cercetare anterioare, iar cu cât noile cercetări se bazează mai mult pe
rezultatele obținute anterior cu atât acestea sunt mai credibile pentru comunitatea științifică.
Multe programe de cercetare solicită o experiență anterioară a candidatului pentru a obține
finanțare. Sigur că acest lucru, prezentarea rezultatele anterioare, inclusiv publicarea pe scurt
a acestora în noile publicații, este acceptabilă și uneori chiar de dorit. Cu toate acestea pentru
a nu fi acuzați de autoplagiat sau de mărirea artificială a numărului de publicații este necesar
ca de fiecare dată să menționăm în citări sau bibliografia articolului, faptul că respectiva
partea a lucrării nu este una originală ci este o preluare, cu condiția să existe și o contribuție
originală în articolul de față. De preferință este ca rezultatele prezentate anterior să fie
prezentate în rezumat și de cele mai multe ori făcute prin parafrazare nu prin reluarea ad-
litteram, eventual fără semnul citării, a textelor anterioare. Atunci când publicarea se face într-
o altă limbă decât cea originală ar trebui să existe o expune undeva pe coperta textului sau
primele pagini sau în ultimele pagini a faptului că lucrarea a mai fost publicată anterior,
integral sau parțial în alte publicații, în una să mai multe limbi; și eventual să fie menționat
faptul că este o traducere și să se acorde credit traducătorului respectivei lucrări.
Percepția editorilor de jurnale științifice referitoare la comportamentele ne-etice în
publicare. Aici trebuie să menționăm faptul că există practici ne-etice voluntare în condițiile
în care, în mod voluntar, în calitate de autor sau în calitate de editor de încalcă o serie de
reguli scrise sau nescrise ale publicării științifice. De exemplu, în calitate de editori putem să
punem un mai mic accent pe calitatea științifică a lucrărilor, chiar și în contextul în care există
proces de evaluare colegială înainte de publicare a lucrărilor, chiar și în acest context unii
verificatori exigenți decât alții și poate fi o eroare mai greu de sesizat, dar intenționată, ca
anumite articole să fie favorizate fiind propuse în PREreview unor cercetători care sunt
cunoscuți a fi mai puțin severi în evaluare. Aceasta este o eroare ce poate fi voluntară, același
lucru poate fi realizat involuntar, în condițiile în care editorul are încredere în capacitățile
științifice ale unui verificator și îi încredințează mai multe lucrări pentru a fi evaluate și are
încredere că acesta le face la timp în condiții de corectitudine și onestitate științifică; chiar
dacă el are tendința să fie mai puțin exigent decât un alt verificator care ar realiza eventual
aceeași evaluare într-o perioadă mai lungă de timp, dar cu mai bune sugestii și mai ample
sugestii transmise autorului. Ține de personalitatea fiecărui editor dar și de cea a
verificatorilor și calitatea actului de PREreview este un indicator al standardelor etice ale unui
jurnal; asta nu înseamnă că articole au toate aceeași valoare și că odată publicate într-o revistă
de un anumit nivel științific, de anumită calitate științifică automat în mod necesar toate
articolele publicate de revista respectivă au aceeași calitate și au trecut printr-un proces de
review cu aceeași exigență. Au fost raportate experimente în care articole acceptate deja
pentru publicare sunt retrimise unor altor verificări ca și cum acestea nu ar fi fost deja
acceptate, și nu ar fi în procesul de publicare și s-a urmărit obținerea unor sugestii. Într-o
manieră mare s-a constatat că există o tendință a verificatorilor de a fi mai exigenți sau mai
puțin exigenți, iar multe dintre articole deja acceptate de unii dintre ei au fost respinse ca
inadmisibile de către alții sau dimpotrivă li s-au formulat o serie de critici suplimentare față de
cele primite de la primii verificatori, și solicitări de modificare/adaptare a textului la
sugestiile acestora.
O cercetare recentă cu privire la percepția secvențe comportamentelor ne-etice
efectuate în rândul redactorilor unor jurnale științifice, arată că, aceștia consideră cele mai
frecvente situații ca fiind publicarea redundantă care include publicarea unor articole cu
contribuție foarte mică sau nulă la domeniu, urmată de plagiat, de probleme cu privire la
structura autorat-ului și lipsa aportului etic pentru cercetare - citat preluat din Rolands din
2009. Pe locul întâi și înaintea problemelor referitoare la plagiat este publicarea redundantă.
Un principiu al publicării științifice pe care nu românii l-au inventat, ci literatura americană de
specialitate, este acela conform căruia un cercetător este în activitate atât timp cât publică.
Deoarece dacă nu ai activitate de diseminare a rezultatelor cercetării atunci inevitabil
înseamnă că, fie nu ai cercetat fie rezultatele cercetărilor tale nu merită să fie aduse la
cunoștința publicului. Există situații în care sunt realizate cercetări și sub contract, în care
contactorul guvernamental dacă ține de serviciile secrete, de armată și așa mai departe,
interzice publicarea totală sau parțială a rezultatelor cercetării; fie pentru că se dorește
obținerea unor brevete și unu foloase de pe urma valorificării rezultatelor cercetării, fie pentru
că rezultatele ar putea fi interpretate greșit dacă ar fi accesibile publicului larg. Cu toate
acestea politica generală a științei este că rezultatele să fie făcute publice, și la nivelul
Comisiei Europene se dispune ca rezultatele să fie făcute publice în sistemul Open Acces
(acces deschis). Sistemul acces deschis presupune ca rezultatele să fie publicate în mod gratuit
pe diverse jurnale care au acces deschis și care nu percep nicio taxă cititorilor acelor articole
sau materiale. În afară de jurnale pot fi publicate sub formă de cărți open acces. Unele sunt
finanțate public și atunci este normal și etic ca acele rezultate să fie gratuite pentru toată
lumea, inclusiv pentru autori sau instituția de origine a acestora, mai ales când este vorba de
Proiecte Europene dar chiar și naționale. Editura este oarecum îndreptățită să utilizeze astfel
de resurse bugetare, mai ales primite din partea instituțiilor de afiliere și în unele cazuri chiar
și de la autori care probabil își decontează ulterior către instituția de apartenență taxele sau
care, din dorința de a se promova ca cercetători, acceptă să realizeze o investiție în
promovarea propriilor rezultate, astfel încât acestea să aibă o răspândire cât mai largă prin
intermediul publicațiilor științifice. Atunci unele publicații open acces solicită o taxa de
publicare sau o taxă de plasare online a articolelor sau a volumelor și care depinde în funcție
de costurile pe care jurnalul le are cu activitatea editorială, cu salariile membrilor echipei
redacționale, cu costurile de indexare, cu costurile de procesare etc.
Publicarea redundantă este o problemă etică semnificativă care apare în opinia multor
editori de jurnale științifice ca fiind chiar mai mare decât situația de publicare a unor texte
plagiate. În acest context foarte mulți cercetători doresc să-și amplifice zestrea de publicații și
astfel publică cat mai multe articole în care de exemplu sunt prezentate aceleași date sau
datele obținute în cadrul aceleiași cercetări și care ar fi putut fi prezentate într-un singur
articol sunt prezentate în așa fel încât să ocupe mai multe articole, ceea ce este considerată o
practică ne-etică de creștere artificială a numărului de publicații. Sau sunt situații în care se
publică review-uri de literatură. Trecerea în revistă a publicațiilor într-un anumit domeniu
sunt utile ca sinteze a ceea ce s-a publicat într-un domeniu, atât pentru scopuri educaționale,
pentru ca cei care predau studenților, tinerilor cercetători, chiar și elevilor în anumite situații,
din domeniul respectiv a științei au nevoie să acceseze astfel sinteze făcute de cercetători. Un
review bine făcut trebuie însă să aibă câteva caracteristici, și anume să existe o metodă de
selecție a informației ce este cuprinsă în review, să existe o modalitate de a se exprima
opiniile față de rezultatele cercetărilor și de a se poziționa critic autorul respectivului review
față de literatura de specialitate, de a-și exprima propria contribuție la review-ul respectiv.
Există însă multe situații în care, către reviste științifice care se presupune că publică articole
ce vizează noi dezvoltări, noi cunoștințe, noi cunoștințe, noi abordări într-o anumită ramură a
științei, sunt trimise pur și simplu prezentări ale lucrărilor publicate anterior, larg cunoscute și
care au degrabă caracterul unui curs predat studenților sau a unei lecții predate elevilor și care
prezintă informații îndeobște cunoscute de către lumea academică, dar reluate fie prin
parafrazare, fie prin citare cu ghilimele și care nu duc la îmbogățirea cunoașterii. Acest lucru
sigur că nu încalcă o regulă fundamentală, de exemplu cea a citărilor sau a evitării plagiatului,
dar încarcă literatura științifică de informații redundante și ca atare face dificilă receptarea
noutăților din domeniu, scade încrederea publică în respectiva arie de cercetare și creează o
neîncredere la nivelul publicului în valoarea cercetării din respectivul domeniu și implicit
respectivul domeniu să fie mai puțin luat în seamă în construcția politicilor publice. Atunci
este important ca editorii de jurnale științifice să țină cont de această situație și să elimine pe
cat posibil astfel de articole. Pe de altă parte vor fi multe jurnale care fie din lipsa unor
articole pentru a putea să-și justifice existența, fie din rapacitate comercială și dorința de a
publica cat mai mult, acceptă spre publicare articole de calitate îndoielnică. Acest lucru
creează o ierarhizare a jurnalelor și atunci anumite jurnale care sunt mai bine văzute de
comunitatea științifică, au și un număr mai mare de cititori și implicit un număr mai mare de
citări, pentru că odată ce e lumea are încredere în jurnal respectiv și-l lecturează articolele de
valoare din respectivele jurnale primesc un număr mai mare de citări. Și atunci articole chiar
meritorii, dar publicate într-un jurnal în care, deocamdată publicul nu are încredere vor primi
un număr mai mic de citări, tocmai pentru că nu sunt corespunzător receptate, și atunci este
obligația editorilor să controleze calitatea științifică a lucrărilor ce apar în respectivul jurnal,
tocmai pentru a facilita accesul la cunoaștere și implicit creșterea jurnalului în opinia publică.