ETICA PUBLICĂRII

ȘTIINȚIFICE
 Introducere
• Publicarea rezultatelor cercetării este considerată ca parte a marke4ng-ului ş4inţei şi a branding-ului
personal al autorului şi nu ca simpla îndeplinire a obligaţiilor e4ce sau contractuale de diseminare a
rezultatelor propriilor cercetări.

• Publicarea ş4inţifică presupune o ac4vitate laborioasă, care şi-a format în 4mp o metodologie
comunicaţională proprie, diferită de celelalte forme de ar4col, cum este cel jurnalis4c.

• Elaborarea ar4colului în concordanţă cu regulile din domeniu creşte şansele ca acesta să atragă
atenţia reviewer-ilor şi redactorilor jurnalelor ş4inţifice şi, implicit, acceptarea ar4colului spre
publicare.
Introducere
• Odată publicat, ar/colul va atrage ci/tori interesaţi
din rândul cercetătorilor din domeniu şi ulterior citări
în publicaţii de specialitate.

• Pentru jurnalele de specialitate, conformarea la

aceste reguli este de obicei un semn de maturitate
ş/inţifică şi experienţă editorială, trezind încrederea
autorilor din domeniul în care jurnalul îşi propune să
performeze.
Forme de comunicare a ș tiinței ș i tipuri de
publicare ș tiințifică
• Dis$ngem două categorii de publicaţii ş$inţifice:
ü prima fiind cea în care se publică rezultatele efec$ve ale cercetării şi are ca scop îmbogăţirea corpusului
cunoaşterii
ü iar cea de-a doua cu pronunţat caracter didac$c, care face accesibilă cunoaşterea viitorilor specialiş$ sau
cercetători în formare.
• Deşi ambele categorii de publicare sunt legi$me în cariera unui cercetător, ele trebuie să fie
delimitate clar după scopul publicaţiei, atât pentru a uşura căutările celor care doresc să se
documenteze într-un anumit domeniu, cât şi pentru a uşura ac$vitatea comisiilor care
analizează calitatea actului ş$inţific sau didac$c al autorilor.
• Ş$inţa cuprinde două dimensiuni fundamentale, anume descoperirea şi expunerea.
• Descoperirea reprezintă o ac$vitate laborioasă de edificare a unor noi concepte, modalităţi de
gândire, paradigme, soluţii construc$ve sau interpreta$ve etc.
• Această dimensiune presupune generarea noului şi este deseori denumită cercetare
fundamentală.
• Rezultatele transferului cercetării în tehnologie ar trebui publicate în jurnale şi
publicaţii accesibile managerilor care le pot u9liza în prac9că. Publicarea în jurnale ISI
cu o cotare foarte înaltă fie obligă managerii de inovare să citească acele jurnale, care
de fapt nu le sunt des9nate, fie condamnă rezultatele transferului cercetărilor în
tehnologie la a rămâne sterile.

• A aprecia munca unui cercetător exclusiv după criteriile publicării în reviste cu înalt
pres9giu ş9inţific condamnă cercetarea la a fi separată de producţie sau de prac9ca
socială în genere.

• Regândirea marke9ngului cercetării în funcţie de adresabilitatea unei cercetări nu

exclude necesitatea rigorii ş9inţifice şi controlului colegial – peer-review .
• Nu considerăm că se poate stabili o ierarhie reală între cercetarea fundamentală şi cea
aplicată, întrucât ambele par8cipă la progresul cunoaşterii.

• S8mularea valorificării rezultatelor cercetării, prin promovarea acestora în afara

cadrelor restrânse ale proiectelor în care au fost realizate, ar putea atrage o mai rapidă
inserţie a cunoaşterii ş8inţifice în prac8ca socială şi, as@el, o mai rapidă trecere la
„societatea bazată pe cunoaştere”.

• O altă dimensiune a promovării ş8inţei o reprezintă rapida expunere a ideilor, modelelor

şi teoriilor faţă de publicul ş8inţific şi academic.

• Aceasta se realizează prin intermediul cărţilor de specialitate şi a cursurilor universitare.

• Putem formula întrebarea dacă realizarea unor as4el de cărţi de specialitate şi cursuri
reprezintă într-adevăr o muncă de cercetare sau este un alt domeniu al autoratului
ş:inţific.

• Din punctul nostru de vedere, elaborarea unei cărţi de specialitate reprezintă cercetare
efec:vă, sub aspectul selectării teoriilor celor mai semnifica:ve şi cu cele mai mari
şanse de impact în prac:ca profesională.

• Tot cercetare reprezintă elaborarea unor puncte de vedere asupra teoriilor expuse, care
vor duce eventual la deschiderea unor noi domenii ale cercetării. Pe de o parte, nu
putem afirma că se poate realiza cercetare fundamentală prin scrierea unor cărţi,
întrucât prea puţine teorii ş:inţifice sau puncte de vedere absolut originale necesită o
tratare atât de ex:nsă.
• Pe de altă parte, spaţiul amplu de expunere oferit de un volum permite cercetătorului
să îşi expună ideile într-un mod cât mai clar şi argumentat, dar in extenso, subliniind
posibile deschideri colaterale, abordări metodologice inedite, =pologii de înţelegere a
realităţii ş=inţifice etc.

• AsAel că ideile expuse într-o carte cu valoare ş=inţifică ar trebui să prezinte pe larg cel
puţin un punct de vedere original al autorului şi să se centreze în jurul acestuia.
• Rolul de promotor al ş.inţei pe care cartea ş.inţifică o are realizează o nouă
deschidere aplica.vă a teoriilor sau ideilor cuprinse în volum sau este o
pseudoliteratură ş.inţifică.
• Cartea ş.inţifică are şi ea două niveluri de adresabilitate
ü experţilor
ü cercetătorilor
dintr-un anumit domeniu, cărora să le furnizeze noi idei şi direcţii de
cercetare, şi respec.v profesioniş.lor, cărora trebuie să le prezinte modele,
tehnici sau tehnologii ce pot fi aplicate în ac.vitatea prac.că.
• Cărţile care vizează experţi şi cercetători ar trebui să aibă un nivel mai ridicat
de abstrac.zare şi, ca atare, un public mai limitat.
• Volumele care se adresează profesioniş3lor ar trebui să fie construite as7el încât să fie accesibile cel puţin
profesionistului de nivel mediu, pe care să îl ajute în prac3ca sa profesională.

• Cursurile universitare şi manualele au misiunea de a disemina rezultatele ş3inţei în faţa viitorilor profesioniş3
şi/sau cercetători.

• Construcţia acestora ar trebui să se realizeze pornind de la principiul deschiderii orizontului studenţilor faţă de
problema3ca expusă şi punerea la dispoziţia acestora a principalelor instrumente de exercitare a profesiei
şi/sau de realizare a cercetărilor.

• Expunerea unor teorii ş3inţifice sau prac3ce, profesionale, nu ar trebui să vizeze caracterul de excelenţă al
acestora, ci mai ales know-how-ul aplicării lor în prac3că.

• Ne punem as7el întrebarea: care sunt dimensiunile autoratului ş/inţific în elaborarea unor manuale
profesionale?

• Acestea ar trebui analizate mai degrabă după criteriul eficienţei prac3ce a informaţiei oferite şi, în acelaşi
3mp, a deschiderilor conceptuale, decât după valoarea ş3inţifică şi de noutate.
• Volumele care se adresează profesioniş3lor ar trebui să fie construite as7el încât să fie accesibile cel puţin
profesionistului de nivel mediu, pe care să îl ajute în prac3ca sa profesională.

• Cursurile universitare şi manualele au misiunea de a disemina rezultatele ş3inţei în faţa viitorilor profesioniş3
şi/sau cercetători.

• Construcţia acestora ar trebui să se realizeze pornind de la principiul deschiderii orizontului studenţilor faţă de
problema3ca expusă şi punerea la dispoziţia acestora a principalelor instrumente de exercitare a profesiei
şi/sau de realizare a cercetărilor.

• Expunerea unor teorii ş3inţifice sau prac3ce, profesionale, nu ar trebui să vizeze caracterul de excelenţă al
acestora, ci mai ales know-how-ul aplicării lor în prac3că.

• Ne punem as7el întrebarea: care sunt dimensiunile autoratului ş/inţific în elaborarea unor manuale
profesionale?

• Acestea ar trebui analizate mai degrabă după criteriul eficienţei prac3ce a informaţiei oferite şi, în acelaşi
3mp, a deschiderilor conceptuale, decât după valoarea ş3inţifică şi de noutate.
• Toate aceste (puri de scriitură ş(inţifică generează, în felul propriu, avansul
general al cunoaşterii.

• Editarea de literatură ş(inţifică pune problema necesităţii calificării ş(inţifice a

editorilor şi ampla reprezentare profesională în colegiul redacţional.

• Dacă pentru ş(inţa fundamentală, vedem rolul referenţilor ca fiind acela de a

analiza metodologic demersul propus de autor, în cazul unei edituri ş(inţifice,
rolul referenţilor şi redactorilor de carte ş(inţifică este acela de a aprecia
existenţa unor elemente de originalitate în cadrul volumului, care să cons(tuie
premisele unei exploatări ş(inţifice viitoare.

• În cadrul manualelor şi cursurilor universitare, aceş(a ar trebui să se oprească la

dimensiunea pragma(că a lucrării şi la modul în care viitorii profesioniş( pot
extrage elemente de competenţă din studiul respec(vului curs.
Calitatea ș tiințifică a publicațiilor ca
îndatorire etică a cercetă torului
• Pentru ca un ar)col să fie acceptat la publicare, cercetarea
propusă trebuie să aibă un anumit grad de noutate şi, în
acelaşi )mp, să fie întemeiată pe cunoaşterea ş)inţifică
anterioară din domeniu.

• Din punct de vedere e)c, trebuie să remarcăm inflaţia de

cercetări şi ar)cole care sunt propuse în diverse jurnale, dar
a căror rezultate nu aduc elemente de noutate şi nu
îmbogăţesc cunoaşterea în domeniu.
• Deşi ar'colele pot fi bine scrise din punct de vedere tehnic şi să aibă
la bază cercetări valide din punct de vedere metodologic, acestea
pot fi insuficiente pentru a aduce valoare domeniului, întrucât nu
explorează şi nu rezolvă o problemă reală de natură teore'că sau
prac'că, ci reiau în alte condiţii, experimentale sau de teren,
cercetări a căror rezultate anterioare sunt cunoscute sau evidente.

• Aceată redundanţă informaţională este cri'cabilă din punct de

vedere e'c, întrucât introducerea ar'colului în circuitul ş'inţific,
prin publicarea şi indexarea în baze de date, aduce un balast
informaţional ce îngreunează ac'vitatea de documentare a
cercetătorilor oneş' din domeniu.
• Publicarea exclusiv cu scopul de a creşte valoarea
academică a persoanei, fără însă a produce valoare într-
un anumit domeniu de cercetare, poate fi considerată
fraudă ş:inţifică, prin accesul nelegi:m la poziţii
academice.
• Prezenţa unui ar:col într-un jurnal din fluxul principal
nu trebuie considerată o garanţie a calităţii acestuia şi
nici apariţia ar:colului într-un jurnal din afara circuitului
principal nu îl clasifică automat ca mai puţin ş:inţific.
• Cu toate acestea, un ar:col aflat în fluxul principal sau
în reviste indexate în baze de date are mai multe şanse
să influenţeze avansul ş:inţei într-un anumit domeniu.
• Selecţia literaturii ce urmează a fi citată ar trebui să aibă
în vedere nu doar adecvarea şi relevanţa faţă de temă,
ci şi validitatea rela:vă şi verosimilitatea rezultatelor
cercetării.
 Elemente etice în procesul de publicare ș i
comunicare a ș tiinței
• Dacă cercetarea de excelenţă se adresează unui public cu înalt grad de avizare, ea ar trebui
promovată în publicaţii de notorietate, care sunt mai degrabă acceptate de cercetătorii de referinţă
dintr-un anumit domeniu.

• Este cazul publicaţiilor cotate ISI, cuprinse în primele două quar>le - aşa zisa „zonă roşie” a
clasamentului efectuat de Clarivate Analitythics – fost ISI Thomson Reuters, ca fiind jurnale cu cea
mai mare notorietate în domeniu.
• Jurnalele considerate semnifica0ve într-un anumit domeniu au o rată de respingere a
ar0colelor care variază între 30% şi 70%, în funcţie de poziţionarea jurnalului în ierarhia
naţională şi internaţională sau de factorul de impact, elemente concre0zate în numărul de
ar0cole disponibile pentru publicare.

• Multe dintre jurnalele importante în diferite domenii vor prefera să publice un număr mai
mic de ar0cole, cu şansa cea mai mare de a fi citate, eliminând ar0cole corecte din punct de
vedere ş0inţific, dar prezumate de redacţie ca atrăgând mai puţine citări.

• Clasificările internaţionale, în special cele date de Clarivate Analitythics (fost ISI Thomson
Reuters) şi Scopus, au în vedere numărul de citări pe care ar0colele dintr-un jurnal le
primesc într-o unitate de 0mp.
• Ca atare, jurnalele care doresc să intre în aceste clasificări, să se menţină şi să
obţină o poziţie cât mai bună, vor admite cu preponderenţă sau chiar exclusiv
ar=cole validate din punct de vedere a corec=tudinii ş=inţifice, despre care
molecules
redactorii jurnalului apreciază că vor aduce citări. Article
Analysis of Metabolites in White Flowers of
Magnolia Denudata Desr. and Violet Flowers of
Magnolia Liliiflora Desr.

• Din acest punct de vedere, un criteriu de selecţie, nee=c din perspec=va

Chang Ha Park 1 , Soo-Yun Park 2 , Sook Young Lee 3 , Jae Kwang Kim 4, * ID
and Sang Un Park 1, *
1 Department of Crop Science, Chungnam National University, 99 Daehak-Ro, Yuseong-gu,
Daejeon 34134, Korea; parkch804@gmail.com
2 National Institute of Agricultural Sciences, Rural Development Administration, Wanju-gun,
Jeonbuk 54875, Korea; psy22@korea.kr
3 Regional Innovation Center for Dental Science & Engineering, Chosun University, 309 Pilmun-daero,
Dong-gu, Gwangju 501-759, Korea; koreanseedbank@gmail.com

noastră, dar u=lizat frecvent în prac=că, chiar în afara procesului de

4 Division of Life Sciences and Bio-Resource and Environmental Center, Incheon National University,
Incheon 406-772, Korea
* Correspondence: kjkpj@inu.ac.kr (J.K.K.); supark@cnu.ac.kr (S.U.P.); Tel.: +82-32-835-8241 (J.K.K.);
+82-42-821-6730 (S.U.P.); Fax: +82-32-835-0763 (J.K.K.); +82-42-822-2631 (S.U.P.)
!"#!$%&'(!
Received: 27 May 2018; Accepted: 21 June 2018; Published: 27 June 2018 !"#$%&'

Abstract: A total of seven phenolics and 44 metabolites was profiled in white flowers of Magnolia denudata

peer-review, este analiza citărilor anterioare ale publicaţiilor

and violet flowers of Magnolia liliiflora using high-performance liquid chromatography (HPLC),
electrospray ionization-mass spectrometry (ESI-MS), and gas chromatography time-of-flight
mass spectrometry (GC-TOFMS). Seven phenylpropanoid compounds were identified in white
flowers by liquid chromatography mass spectrometry (LC-MS). An HPLC analysis showed that
phenylpropanoid accumulation in violet flowers was 1.48 times higher than that in white flowers.
Furthermore, superoxide dismutase (SOD)-like activity and 1,1-diphenyl-2-picrylhydrazyl (DPPH)
radical scavenging activity were determined to investigate the antioxidant properties of secondary

respec=vului autor în baze de date, proces pe care îl realizează

metabolites in different flowers. Violet flowers showed higher SOD-like and DPPH activity than
white flowers. In addition, anti-inflammatory activity measured using a nitric oxide assay was higher
in violet flowers than in white flowers. Our results provide valuable information on the relationship
between primary and secondary metabolites, and synergistic antioxidant and anti-inflammatory
properties derived from phenolic compounds in different colored flowers.

Keywords: Magnolia denudata Desr.; Magnolia liliiflora Desr.; flowers; metabolic analysis

redactorul şef. 1. Introduction

Magnolia, the largest genus in the Magnoliaceae family with more than 128 species, is widely
distributed in East and Southeast Asia. These plants typically produce a large number of
highly fragrant, cup shaped, and conspicuous flowers [1,2]. In Asian herbal medicine, Magnolia
flowers and bark have been used to treat symptoms such as headache, thrombotic stroke,
gastrointestinal disorders, anxiety, and allergies [3,4]. The use as a medicinal product is based on a

• Chiar dacă un ar=col primeşte referinţe favorabile de la review-eri,

substantial number of different phytochemicals with anxiolytic [4], antiplatelet [5], antipyretic [6],
anti-inflammatory [6], antidiarrheal [7], antioxidant [7], anti-stomach ulcer [8], and anti-allergic
properties [9]. Magnolia denudata Desr. and Magnolia liliiflora Desr. are commonly used as ornamental
plants due to their attractive flowers; however, they are also utilized in traditional medicine (Figure 1).
Traditionally, Magnolia denudata Desr. has been used as analgesic agent treating headache caused

poate fi respins pentru că este considerat neatrac=v pentru Molecules 2018, 23, 1558; doi:10.3390/molecules23071558 www.mdpi.com/journal/molecules

poziţionarea publicaţiei pe piaţa ş=inţifică.

• Existenţa unor pla/orme precum ORCID şi calcularea unor indicatori scientometrici, cum ar fi
factorul hirch, pot încuraja acest comportament al redactorilor jurnalelor, în dorinţa legi9mă de a se
poziţiona cât mai bine în clasamentele care iau ca punct de referinţă numărul de citări, cum ar fi cele
legate de factorul de impact sau de ar9cole influence score, care pot fi înclinaţi să respingă mai uşor
ar9colele provenite de la cercetători aflaţi la începutul carierei, care au o capacitate limitată de a
atrage citări prin alte mijloace decât valoarea intrinsecă a ar9colului şi să admită cu mai multă
uşurinţă cercetători seniori, care fac parte din reţele formale sau informale de cercetare şi care atrag,
as/el, citări din interiorul reţelei.

• Reţelele de cercetare sunt legi9me şi încurajate în a se forma, tocmai pentru a încuraja dezvoltarea
unui anumit domeniu de cercetare.
Autoratul ș tiințific
Cine sunt autorii articolelor ș i cum se stabileș te ordinea
autorilor unui articol ș tiințific

• Autorii ar(colelor ş(inţifice sunt, în general, cei care par(cipă la elaborarea cercetării şi redactarea
ar(colului propriu-zis.

• În cercetarea teore(că, cum ar fi cea filosofică, juridică, poli(că, unul sau cel mult câteva persoane
par(cipă la toate etapele cercetării.

• În ş(inţele exacte şi ale naturii şi parţial în ş(inţele sociale, acolo unde cercetarea este mai vastă,
există un număr mare de persoane care par(cipă la cercetare, atât în fazele preliminarii, de
culegere a datelor experimentale, cât şi în cele de elaborare a concluziilor şi de redactare a
ar(colului.
• Pe lângă aceş+a, un număr de specialiş+ pot da feed-back semnifica+v în elaborarea ar+colului, mai ales
din partea coordonatorilor grupului de cercetare sau a coordonatorilor ş+inţifici ai tezelor de disertaţie
ori doctorat, care adesea se implică efec+v în elaborarea cercetării şi redactarea tezelor.

• Karl Swedberg (2008) arată că definiţia autoratului ş+inţific şi o interpretare clară asupra căror persoane
sunt îndreptăţite să semneze un ar+col sunt departe de a fi clarificate în literatura de specialitate.

• Jurnalele din diferitele domenii ale ş+inţei aplică reguli diferite în ceea ce priveşte includerea unui
conducător în lista de autori şi ordinea autorilor.

• Swedberg (2008) arată că, pentru ca o persoană să fie pe lista de autori, aceasta ar trebui să aibă
contribuţii semnifica+ve din punct de vedere intelectual în cel puţin unul dintre domeniile: conceperea şi
proiectarea lucrării, achiziţia datelor, analiza şi interpretarea datelor, analiza sta4s4că, supervizarea
ş4inţifică a cercetării, elaborarea unui dra8 al ar4colului, formularea unor recenzii substanţiale, cu un
important conţinut intelectual.
• În funcţie de domeniul ş.inţific în care apare o lucrare, există o serie de
standarde rela.ve diferite cu privire la cine se încadrează în criteriile pentru a fi
considerat autor al unei lucrări şi care este ordinea în care autorii unei lucrări
ar trebui menţionaţi în structura autoratului (Kennedy, 1985).

• Există domenii de cercetare, cum ar fi filosofia, dreptul, filologia, matema0ca,

în care autoratul usual este format dintr-un singur autor, în .mp ce pentru
alte domenii, printre care medicina, fizica, diversele ramuri ale ingineriei, cel
mai frecvent publicaţiile sunt elaborate de mai mulţi autori împreună.

• Există situaţii, în domenii precum fizica par.culelor sau în medicină, în care

numărul de autori depăşeşte 100, iar asHel de cazuri nu sunt singulare, fiind
evidenţiată publicarea unor ar.cole cu nu mai puţin de 500 de autori
(Regalado, 1995).
• În cazul ar)colelor cu mai mulţi autori, ponderea contribuţiei fiecăruia este diferită şi, ca atare, din
raţiuni de evidenţiere cât mai exactă a creditului academic pe care fiecare dintre autori ar trebui să îl
primească pentru propria contribuţie, este necesară stabilirea ordinii autorilor, care să reflecte
par)ciparea acestora la cercetare (Tscharntke et al., 2007).

• În mod tradiţional, în majoritatea domeniilor de publicare academică se consideră ca primul autor are
cea mai mare contribuţie şi, prin urmare, ar trebui să primească şi cea mai mare recunoaştere pentru
ar)colul publicat.

• În domenii precum cele biomedicale, dar mai nou şi în domeniul social, o importanţă similară primului
autor o capătă ul#mul autor, fiind adesea considerat cel care a supervizat şi/sau coordonat cercetarea
(Tscharntke et al., 2007).

• Cu toate acestea, în multe situaţii prezenţa ca ul)m autor nu denotă o contribuţie semnifica)vă în mod
real şi nici o poziţie de coordonare în cadrul cercetării.
 Autoratul în medicină ș i ș tiințele vieții
• În domeniul medical şi al ş.inţelor vieţii, autoratul ş.inţific este reglementat prin reguli ins.tuite de
Recommenda.ons for the Conduct, Repor.ng, Edi.ng, and Publica.on of Scholarly Work in Medical
Journals [Recomandări pentru comportamentul, raportarea, editarea și publicarea lucrărilor
ş.inţifice în revistele medicale], elaborate de Interna'onal Commi.ee of Medical Journal Editors
(ICMJE) [Comitetul Internaţional al Editorilor de Jurnal Medical], numit Grupul de la Vancouver, după
localitatea unde s-a desfăşurat prima întâlnire a Comitetului (ICMJE, 2017).

• Pentru ca o persoană să fie considerată autor al unei lucrări, aceasta trebuie să îndeplinească fiecare
dintre cele patru criterii de mai jos:
ü să fi contribuit substanţial la designul cercetării, la culegerea sau analiza şi interpretarea datelor;

ü să fi elaborat o revizuire cri.că a ar.colului;

ü să fi realizat ul.ma versiune aprobată pentru publicare a ar.colului;

ü să îşi fi asumat responsabilitatea pentru întregul ar.col, inclusiv asupra problemelor legate de e.ca cercetării şi
integritatea academică (ICMJE, 2017).
• În conformitate cu regulile Vancouver, obţinerea finanţării
pentru proiect sau chiar simpla supervizare a grupului de
cercetare, fără o contribuţie efec;vă la partea de cercetare
prezentată în ar;col, nu cons;tuie autorat (Sauermann &
Haeussler, 2017; Tsao & Roberts, 2009).
Structura unui articol ș tiințific
üTitlu
üAutori și afiliere
üRezumat (abstract)
üIntroducere
üMateriale și metode
üRezultate
üDiscuții
üConcluzii
üBibliografie
Structura unui articol ș tiințific
Titlul
• Anunță la ce se referă ar-colul
• Cel mai bun moment pentru formularea unui -tlu este atunci când ar-colul este terminat.
• As8el, -tlul va reflecta cu acurateţe conţinutul şi ideea principală a ar1colului.
• Trebuie să fie cât mai scurt cu pu-nţă, dar suficient de complet pentru a fi înţeles.
• Autorii trebuie să se gândească la faptul că -tlul ar-colului lor va fi ci-t de mii de oameni.
• De fapt, majoritatea ci-torilor nu intră în amănuntele ar-colului, ci examinează doar -tlul.
• Dacă acesta este prea vag sau dacă nu exprimă adecvat conţinutul ar-colului, atunci ci-torii
vor putea considera că ar-colul nu este relevant pentru domeniul lor de interes şi
ar-colul va fi trecut cu vederea; o mare can-tate de energie şi -mp inves-te în realizarea
studiului şi în scrierea ar-colului pot fi pierdute în acest mod.
Structura unui articol ș tiințific
• Titlul are două funcţii importante: să atragă audienţa şi să înlesnească găsirea şi indexarea
ar8colului.

• Din ce în ce mai mulţi cercetători caută ar8cole ş8inţifice de interes folosind sisteme
informa8zate de căutare.

• Majoritatea acestora găsesc ar8cole pe baza cuvintelor prezente în 8tlu.

• De aceea, este o idee bună ca 8tlul să cuprindă o parte dintre cuvintele cheie ale ar8colului.

• În 8tlu nu trebuie folosite formule, simboluri, termeni de jargon şi abrevieri.

• Toţi termenii trebuie scrişi în întregime.

• Este recomandată folosirea cuvintelor în locul expresiilor care conţin indici şi exponenţi.
Structura unui articol ș tiințific
• Toţi cunoaştem formula chimică a ionului bicarbonic (HCO3-).
• Dacă unii autori scriu în 5tlu termenul întreg, ion bicarbonic, iar alţii scriu HCO3-, un
sistem automat de indexare va crea două intrări:
(1) bicarbonic
(2) HCO3-

• Cercetatorii interesaţi de sistemele fiziologice de reglare a echilibrului acido-bazic în organism,

spre exemplu, vor căuta ar5cole care conţin în 5tlu expresia „ion bicarbonic” şi este posibil să
piardă un număr însemnat de ar5cole care au în 5tlu formula chimică.

• De asemenea, în 5mpul căutării fără ajutorul calculatorului într-un index de termeni

al unei biblioteci, este mult mai probabil ca un individ să caute bicarbonatul la bi decât la HC.

• Este de evitat încărcarea 5tlului cu cuvinte şi expresii care nu aduc nici o informaţie u5lă, cum
sunt „Raport despre”, „Studiu asupra”, „Elemente de” etc.
Structura unui articol ș tiințific
Autori și afiliere
• În lista autorilor trebuie incluşi toţi cei care au contribuit substanţial la realizarea studiului, chiar
dacă ar5colul a fost scris de o singură persoană.
• Ordinea autorilor trebuie decisă de comun acord de către toţi co-autorii.
• Afilierea permite celor interesați să contacteze autorii.
• Persoanele care au contribuit la îmbunătățirea lucrării, dar nu a contribuției raportate trebuie să
se regăsească în secțiunea mulțumiri (de exemplu unitatea finanțatoare).
• Calitatea de autor va fi atribuită numai pentru contribuţii substanţiale în:
ü concepţia şi proiectarea sau analiza şi interpretarea datelor
ü schiţarea ar5colului sau revizuirea cri5că a conţinutului său intelectual
ü aprobarea variantei finale a ar5colului, care va fi publicată.
• Cele trei condiţii de mai sus trebuie îndeplinite simultan.
Structura unui articol ș tiințific
• Par$ciparea numai la obţinerea finanţării sau numai la colectarea datelor nu este suficientă, la
fel ca şi conducerea generală a echipei de cercetare.
• Orice parte a ar$colului decisivă pentru concluziile principale trebuie să fie responsabilitatea
a cel puţin un autor.
• Multe publicaţii solicită cel puţin un prenume întreg al autorului, în loc de iniţialele prenumelor,
întrucât există multe nume care au aceeaşi iniţială şi pot apărea confuzii.
• Folosiţi prenumele, urmat de iniţială, apoi numele de familie (ex. Ion M. Ionescu) sau iniţiala
urmată de prenume, apoi de nume (M. Ion Ionescu).
• Orice modalitate folosiţi, fiţi consecvenţi.
• Ar$cole diferite semnate de acelaşi autor în moduri diferite (Ion M. Ionescu, M. Ion Ionescu,
Ionescu Ion M, Ionescu M. Ion) vor avea drept rezultat citări bibliografice în locuri diferite,
făcând dificilă, chiar imposibilă asocierea ac$vităţii cu o singură persoană.
• Nu se includ $tlurile academice, profesionale, oficiale, militare sau religioase.
Structura unui articol ș tiințific
Rezumatul
• Rezumatul este o condensare a conţinutului întregului ar3col în 150-250 cuvinte care indică
natura şi scopul studiului şi poate fi folosit de către serviciile de indexare.
• Formularea acestuia trebuie să îl facă o unitate de sine stătătoare care poate fi înţeleasă fără
ajutorul restului ar3colului, întrucât rezumatele pot fi publicate în colecţii sau pot fi incluse în
baze de date centralizatoare de rezumate.
• Este bine ca rezumatul să fie scris după ce a fost terminat ar3colul, pentru a vă
asigura că reflectă cu acurateţe conţinutul ar3colului şi că toate afirmaţiile făcute în rezumat au
acoperire în text.
• Rezumatul unui studiu original va prezenta problema abordată, metodele folosite
pentru rezolvarea acesteia, principalele rezultate şi concluzii.
• Nu vor fi incluse în rezumat tabele, grafice sau trimiteri către ele.
Structura unui articol ș tiințific
• Rezumatul unui referat va descrie tema abordată, scopul referatului, principalele surse studiate
şi concluziile.

• Abrevierile şi acronimele vor fi folosite numai dacă este necesar şi vor fi definite la prima
apariţie în rezumat şi, din nou, la prima apariţie în textul ar=colului.

• La sfârşitul rezumatului, autorii vor enumera minim trei cuvinte cheie care vor facilita indexarea
rezumatului şi ar=colului.

• În calitate de cuvinte cheie vor fi folosiţi, de preferinţă, termeni prezenţi în Medical Subject
Headings din Index Medicus.
Structura unui articol ș tiințific
Introducere
• Funcţia introducerii este de a prezenta problema de rezolvat şi contribuţia autorului.
• Începeţi Introducerea prin a iden7fica clar aria dumneavoastră de interes.
• Folosiţi cuvintele-cheie încă din primele fraze ale textului.
• Aceasta vă va ajuta să vă concentraţi rapid asupra temei principale, fără să vă pierdeţi în discuţii
generale.
• Arătaţi care este problema pe care o abordaţi şi de ce merită să fie rezolvată (care este
semnificaţia ei).
• Exprimaţi scopul studiului dumneavoastră.
• Enunţaţi abordarea dumneavoastră şi felul în care diferă de lucrările publicate anterior.
• Nu lăsaţi ci7torul să ghicească în ce constă contribuţia dumneavoastră.
 Structura unui articol ș tiințific
Materiale și metode
• În secţiunea Materiale şi metode descrieţi modul în care aţi efectuat studiul.
• Organizaţi prezentarea în aşa fel încât ci9torul să poată înţelege cursul logic al experimentelor.
• De multe ori, ordinea cronologică este cea mai simplă şi clară.
• Pentru studii experimentale, oferiţi suficiente detalii pentru ca şi alţi cercetători să poată repeta
experimentele și să obțină rezultate comparabile.
• Descrieţi can9ta9v metodele în cazul în care nu sunt standardizate.
• Dacă folosiţi o metodă standardizată, indicaţi sursa bibliografică adecvată şi daţi numai detaliile
necesare.
• Furnizaţi informaţii despre reac9vii u9lizaţi, inclusiv despre puritatea şi sursa lor.
• Descrieţi organismele folosite în studiu, dacă este cazul.
• Descrieţi aparatele folosite numai dacă nu sunt standard sau disponibile comercial.
Structura unui articol ș tiințific
• Echipamentul standard poate fi iden2ficat adecvat indicând în paranteză numele companiei
producătoare și numărul modelului.
• Descrieţi modul în care au fost analizate datele obţinute, indicând metodele sta2s2ce aplicate.
• Nu este nevoie de descrierea amănunţită a formulelor matema2ce care stau la baza analizei
sta2s2ce, întrucât acestea sunt cunoscute deja.
• Subliniaţi riscurile care pot apărea în cursul efectuării experimentelor, cum ar fi riscul de
explozie, toxicitatea etc.
• Includeţi procedurile speciale de manipulare, de eliminare a deşeurilor, dacă este cazul, pentru
ca alţi cecrcetători care repetă experimentele să îşi poată lua măsuri de precauţie.
• Cheia pentru a scrie o secţiune bună de Materiale şi metode este de a oferi un număr adecvat
de detalii: prea puţine detalii nu pot asigura repetabilitatea experimentelor de către alţii, iar
prea multe detalii vor face ar2colul să semene cu un manual.
• Este important să vă cunoaşteţi audienţa.
Structura unui articol ș tiințific
Rezultate
• Prezentaţi numai rezultatele relevante, obiec.v, fără interpretare, într-o ordine logică: fie pe cele
mai importante la început, fie pornind de la simplu la complex, fie în ordine cronologică.
• Daţi suficiente detalii pentru a vă susţine concluziile.
• Rezultatele pot fi susţinute prin tabele şi figuri, numai dacă este necesar pentru claritate.
• În text trebuie să vă referiţi la fiecare tabel şi figură în parte, indicând în mod clar principalele
rezultate pe care le oferă.
• Prezenţa mijloacelor de susţinere a textului nu subsDtuie nevoia de a prezenta în text rezultatele
esenţiale.
• Textul trebuie să fie inteligibil şi de către o persoană care încă nu a văzut figurile şi tabelele
• Raportaţi şi rezultatele negaDve, chiar dacă nu vă susţin ipoteza sau chiar o contrazic.
• Aceste rezultate sunt importante dacă aţi lucrat corect.
• Ele au fost obţinute şi trebuie interpretate.
 Structura unui articol ș tiințific
Discuții
• Scopul Discuţiilor este de a interpreta şi compara rezultatele.
• Trebuie subliniată importanţa biologică a rezultatelor şi relaţia lor cu ipoteza iniţială, fie că o susţin,
fie că o contrazic.
• Rezultatele obţinute trebuie integrate cu cele din alte studii pentru a oferi o explicaţie
a fenomenelor.
• Discuţiile pot conţine şi posibile explicaţii, enunţate ca ipoteze, pentru rezultatele neaşteptate
• Nu se repetă o parte a rezultatelor şi nici nu se introduc rezultate noi în secţiunea de Discuţii.
• Dacă este necesar ca rezultatele şi interpretarea lor să fie împreună, autorul
poate opta pentru o secţiune comună de „Rezultate şi Discuţii”.
• Scoateţi în evidenţă atât realizările, cât şi limitările studiului dumneavoastră.
• Puteţi sugera aplicaţii sau conEnuarea studiului, dacă este cazul.
Structura unui articol ș tiințific
Concluzii
• Focalizează atenția ci-torului asupra a ceea ce este important de reținut în urma cercetării
prezentate, contribuția studiului efectuat la dezvoltarea domeniului cercetării.

Bibliografie
• Se notează lista resurselor (cărți, ar-cole, pagini web, etc.) u-lizate pentru elaborarea ar-colului.

• Modalităţile de întocmire a listei bibliografice variază mult de la un jurnal la altul.

• De câte ori doriţi să trimiteţi un ar-col spre publicare într-un jurnal, ci-ţi cu atenţie „Recomandările
pentru Autori” pe care le publică, pentru a vă asigura că lista dumneavoastră bibliografică este
formultă aşa cum este cerut de către jurnalul ales.
Structura unui articol ș tiințific
• Un program de calculator vă poate fi foarte u3l pentru întocmirea Bibliografiei.

• Informaţia, odată introdusă, poate fi editată cu uşurinţă pentru a se potrivi cerinţelor.

• Înregistrarea tuturor acestor date vă poate fi de ajutor în cazul în care doriţi să folosiţi aceş3
indici bibliografici la alte ar3cole.

• În cazul nefericit în care ar3colul la care lucraţi nu va fi acceptat de către jurnalul ales, veţi dori
să trimiteţi ar3colul spre publicare la alt jurnal care poate avea cerinţe diferite de întocmire
a bibliografiei.

• Ar fi dificil să adunaţi din nou toate sursele bibliografice şi să scrieţi datele despre ele în formatul
cerut de noul jurnal.