Sunteți pe pagina 1din 16

FACULTATEA DE FILOSOFIE ŞI STIINŢE SOCIO-POLITICE

COLECTIVUL DE COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE

GHID PENTRU ELABORAREA


LUCRĂRII DE LICENŢĂ / DISERTAŢIE

1
RECOMANDĂRI GENERALE

Lucrarea de licenţă (dizertaţia) are drept scop esenţial acela de a-i permite studentului să facă
dovada unor COMPETENŢE dobândite în timpul facultăţii, şi anume:
- a şti să caute/găsească informaţia;
- a şti să o evalueze/selecteze/ierarhizeze;
- a şti să o prezinte clar/plăcut/convingător;
- a şti să efectueze o cercetare.
Pentru un absolvent al unei facultăţi de ştiinţe ale comunicării, esenţială este nu atât stocarea
informaţiei, cât posedarea acestor competenţe care să-i dea posibilitatea viitorului specialist în
comunicare să opereze eficient cu informaţiile dobândite în procesul de comunicare al cărei
parte componentă este. Aceleaşi competenţe ar trebui să-i sporească şansa unei inserţii rapide
pe piaţa de muncă.
A. TIPURI DE LUCRĂRI
a) lucrare de cercetare - este o lucrare originală de cercetare prin care candidatul dovedeşte
că poate să contribuie la progresul disciplinei pe care o studiază, că are un punct de vedere
critic faţă de predecesorii săi, dar descoperă şi ceva ce nu s-a spus încă; prin descoperire nu
înţelegem neapărat o teorie care să revoluţioneze existenţa omenirii, ci un nou mod de a citi,
printr-o grilă de lectură neaplicată încă, a unor zone studiate deja (acesta este genul de lucrare
ce trebuie elaborată de un absolvent al unui master în Comunicare).
b) lucrare de compilaţie - este o lucrare în care studentul demonstrează că şi-a putut însuşi
literatura de specialitate existentă deja asupra subiectului pe care şi l-a ales, formându-şi un
punct de vedere critic, pe care-l poate expune cu claritate (acesta este genul de lucrare ce
trebuie elaborată de un absolvent al programului de licenţă în Comunicare).
B. ALEGEREA SUBIECTULUI
Există patru reguli fundamentale pentru alegerea subiectului lucrării:
1) subiectul să răspundă intereselor candidatului (să fie legat de tipul de examene date, de
lecturile sale, de lumea sa politică, culturală sau religioasă);
2) sursele la care se recurge să fie reperabile, adică accesibile material candidatului;
3) sursele la care recurge să fie manevrabile, adică accesibile cultural candidatului;
4) tabloul metodologic al cercetării să fie accesibil experienţei candidatului.
În esenţă, cine vrea să facă o teză trebuie să facă o teză pe care este capabil să o facă.
După ce studentul şi-a ales domeniul de cercetare şi subiectul tezei de licenţă, este
recomandată o restrângere a domeniului care presupune realizarea unei teze monografice, şi

2
nu a uneia panoramice. De exemplu: un subiect de tipul „Presa culturală românească” nu face
decât să ofere preocupare pentru o viaţă unui cercetător. Un student aflat în faţa unui astfel de
subiect va trebui să opereze o restrângere de câmp semantic:
1) îşi va preciza perioada pe care o alege spre a fi cercetată (ex: 1990-1993);
2) va defini cu exactitate aria geografică a cercetării (presa culturală bucureşteană, ardeleană,
moldoveană etc.);
3) îşi va preciza conceptele cu care operează (ce înseamnă presă culturală, care este istoria,
tradiţia unei astfel de prese în spaţiul geografic studiat etc.);
4) îşi va defini problematica majoră ce urmează să constituie corpusul de bază al cercetării.
C. STRATEGIA ABORDĂRII SUBIECTULUI
a) Momentul alegerii subiectului. Este recomandat ca ideal temporal pentru alegerea
subiectului tezei de licenţă, de comun acord cu profesorul coordonator respectiv, sfârşitul
celui de-al doilea an de studiu (sfârşitul primului an de studiu pentru studenţii la master),
limitele între care poate varia timpul acordat elaborării tezei fixându-le între maximum un ani
şi minimum şase luni, strategiile de cercetare şi redactare fiind, evident, diferite în funcţie de
perioada disponibilă.
b) Programul de cercetare
- circumscrierea rapidă a domeniului de cercetare prin lectura unor lucrări generale sau
metodologice;
- stabilirea unei bibliografii ce poate include şi alte teze de licenţă sau doctorate din domeniul
ales;
- identificarea surselor de informare:
- arhive;
- centre de informare;
- persoane informate;
- bibliotecă;
- lecturarea şi fişarea datelor din materialul documentar adunat;
- construirea planului lucrării;
- redactarea ei;
- corectura, revizuirea finală;
- tipărirea.
Se recomandă contactul permanent al studentului cu profesorul coordonator, din
momentul depunerii cererii pentru acceptarea tezei de licenţe pe care doreşte candidatul
s-o elaboreze sub îndrumarea coordonatorului respectiv, până la predarea şi susţinerea

3
lucrării, pentru a evita un potenţial refuz datorat unei lucrări defectuoase. Se
recomandă ca studenţii să prezinte profesorului coordonator un plan al tezei şi o
bibliografie minimală orientativă, în noiembrie, şi o schiţă a lucrării de minimum 15 de
pagini, în februarie, pentru sesiunea de licenţă de iunie.

D. STRUCTURA LUCRĂRII
Fiecare lucrare de licenţă (dizertaţie) trebuie să răspundă exigenţelor ştiinţifice, îndeplinind
normele academice ale instituţiei unde se susţin. Există însă câteva aspecte generale valabile
care trebuie respectate. O teză de licenţă poate avea minimum 35 de pagini, maximum 50. O
disertaţie pentru master poate avea între 30 şi 40 de pagini. Ea trebuie prezentată la secretariat
într-un exemplar la care se adaugă un exemplar pentru coordonatorul ştiinţific. În cuprinsul
lucrării de licenţă trebuie să se regăsească următoarea structură standard:
1. Foia de titlu
2. Declaraţie de onestitate
3. Cuprinsul (capitole, subcapitole, secţiuni, subsecţiuni) – două sau trei părţi, rar patru.
(trebuie plasat la începutul lucrării, pentru a facilita rapid accesul la conţinutul tezei).
4. Introducerea.
5.Corpul de text principal al lucrării
6. Note bibliografice (la subsol sau la sfârşitul fiecărui capitol).
4. Concluzie.
5. Anexe (opţional).
6. Glosar (opţional).
7. Bibliografie.
Trebuie acordată o atenţie deosebită paginii de titlu şi care trebuie să conţină obligatoriu
următoarele elemente: 1. Denumirea universităţii. 2. Denumirea facultăţii. 3. Denumirea
secţiei sau a specializării 4. Titlul şi subtitlul tezei. 5. Numele şi prenumele autorului. 6.
Numele, prenumele şi gradul didactic al conducătorului ştiinţific. 7. Anul şi luna susţinerii
lucrării (Vezi exemplu de pagină de titlu în ANEXA I).
În economia lucrării, introducerea şi concluzia ocupă un loc deosebit: introducerea va crea o
primă impresie cititorului, iar concluzia va putea decide evaluarea. Mărimea lor se stabileşte
în funcţie de ansamblul lucrării: introducerea trebuie să reprezinte aproximativ 5% din
volumul total al lucrării.
Introducerea trebuie:
- să atragă atenţia cititorului;

4
- să explice sensul, importanţa şi delimitarea chestiunii ce va fi cercetată/abordată;
- să justifice alegerea subiectului;
- să anunţe obiectivele şi planul de ansamblu al lucrării (descrierea schematică a conţinutului
lucrării, pe capitole);
- să precizeze dificultăţile cu care s-a confruntat cercetătorul;
- să precizeze metodologia de cercetare abordată/folosită (referinţe bibliografice, eventuale
deficienţe ale literaturii de specialitate, alte surse abordate, modul în care au fost folosite –
interviuri, sondaje, observaţie personală etc.);
- să avanseze punctul de vedere critic al autorului (ce aduce nou cercetarea), în raport cu
celelalte puncte de vedere enunţate de predecesorii săi. Concluzia este şi ea la fel de
importantă ca şi introducerea, fiind într-o relaţie de complementaritate cu aceasta. Dacă
introducerea a plecat de la un aspect general - definirea domeniului de studiu - şi ajuns la
particular - teza de faţă -, concluzia parcurge drumul invers, de la particular la general.
Concluzia:
- rezumă rezultatele cercetării şi importanţa lor în raport cu stadiul actual al temei cercetate;
- evită intrarea în detalii (se găsesc în cuprinsul lucrării);
- evidenţiază complexitatea cercetării, fără să ignore dificultăţile care fac cercetarea
imperfectă;
- indică posibile cercetări viitoare, plecând chiar de la neîmplinirile lucrării actuale;
- oferă un comentariu personal despre rezultatul cercetării, în raport cu obiectivele propuse,
care au fost enunţate în introducere.
Cuprinsul poate fi structurat în două sau trei părţi, fiecare parte fiind împărţită în capitole,
subcapitole, secţiuni şi subsecţiuni. Pentru a le individualiza se practică următoarea notaţie:
- 1.- va indica primul capitol;
- 1.1.- va indica primul subcapitol al primului capitol;
- 1.1.1. - va indica prima secţiune a primului subcapitol al primului capitol.
Este de preferat alinierea capitolelor cu capitolele şi a subcapitolelor cu subcapitolele.
Anexele au rolul de a aduce o informaţie originală şi pertinentă. Se pot constitui, de exemplu,
din texte care nu au fost niciodată publicate, din chestionarul folosit pentru intervievarea
persoanelor ce deţin informaţii legate de temă, interviuri cu personalităţi competente în
domeniul de cercetare ales, texte legislative sau documente de altă natură.
Glosarul. Rostul unui glosar este de a-l ajuta pe cititor să înţeleagă sensul termenilor de
specialitate folosiţi în cercetare. Glosarul este plasat după anexe, înaintea listei bibliografice.

5
Notele bibliografice au menirea de a fluidiza textul, facilitând lectura şi simplificând
argumentaţia. Notele vor fi plasate la subsolul paginii pentru a facilita accesul imediat al
cititorului la sursa bibliografică.
Notele de subsol vor fi utilizate pentru:
a. a indica sursele citatelor;
b. a adăuga alte indicaţii bibliografice de întărire despre un subiect discutat în text;
c. a face trimiteri externe şi interne;
d. a introduce un citat de întărire a unui punct de vedere exprimat în text;
e. a da amploare afirmaţiilor din text;
f. a corecta unele afirmaţii din text;
g. a reda traducerea unui citat din text;
O citare corectă în notele bibliografice trebuie:
- să asigure distincţia dintre cărţi şi capitole, între capitolele aceleiaşi cărţi;
- să identifice fără echivoc numele autorului şi titlul;
- să identifice locul de publicare, editorul, ediţia;
Reguli pentru trimiterile bibliografice:
CĂRŢI
1. Numele şi prenumele autorului (sau autorilor sau îngrijitorului, cu indicaţii eventuale
asupra pseudonimelor).
2. Titlul şi subtitul operei.
3. „Colecţia” (se va pune în ghilimele sau cursive).
4. Numărul ediţiei (dacă este cazul).
5. Locul ediţiei: dacă nu există, se scrie: f.l. (fără loc).
6. Editorul: dacă în carte nu există, se omite.
7. Data editării: dacă nu există, se scrie: f.a. (fără an).
8. Date eventuale despre ediţia cea mai recentă la care se face trimiterea.
9. Numărul de pagini şi, eventual, numărul volumelor din care se compune opera.
10. (Traducere: dacă titlul era într-o limbă străină şi există o traducere în română se specifică
numele traducătorului, titlul, în română, locul editării, editorul, data ediţiei, eventual numărul
de pagini.)
ARTICOLE DE REVISTE/ZIAR
1. Numele şi prenumele autorului.
2. „Titlul articolului sau capitolului” (cursive sau ghilimele).
3. Titlul revistei/ziarului.

6
4. Volumul sau număr de fascicol (eventual indicaţii de Serie Nouă).
5. Luna şi anul.
6. Pagini în care apare articolul.
INTERNET
1. Numele şi prenumele autorului.
2. Titlul articolului.
3. Hyperlink-ul documentului citat.
4. Data accesării.
EMISIUNE RADIO
1. Numele persoanei din care am citat.
2. Numele postului de radio.
3. Numele emisiunii.
4. Data, ora difuzării ei.
EMISIUNILE T.V.
Indicaţii perfect similar celor pentru emisiune radio.
Exemple citare:
CĂRŢI
John R. Searle, Speech Acts – An Essay in the Philosophy of Language, 1-a ed., Cambridge
University Press, Cambridge, 1969 (a 5-a ed., 1974), pp.VIII-204.
David Randall, The Universal Journalist, 1-a ed., London, Pluto Press, 1996, trad. rom.
Alexandru Brăduţ Ulmanu, Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă, Iaşi,
Polirom, 1998.
Pentru autor colectiv: Dragomir, Otilia (coord.), Femei, cuvinte şi imagini, Iaşi, Polirom,
2002.
ARTICOLE REVISTE/ZIAR
Rovenţa-Frumuşani, Daniela, Le „deuxieme sexe” dans la société et les médias, The Global
Network, no.11, 1999, pp. 5-10
• Dacă în nota imediat următoare se citează acelaşi autor şi aceeaşi lucrare citată anterior, dar
altă pagină, se va nota: Ibidem, p. 30.
• Dacă doar autorul este acelaşi ca în nota precedentă se va preciza „Idem” şi numele lucrării
nou citate: Idem, ............
• Dacă se citează din nou un autor şi o lucrare deja menţionată, dar nu în nota imediat
următoare, se va nota: John R. Searle, op. cit., p.180.

7
• În cazul citării unui autor citat de un altul (sursa de mâna a doua), se va folosi formularea
apud ca în exemplul următor: Eco, Umberto, Cum se face o teză de licenţă, trad. rom. George
Popescu, Constanţa, Pontica, 2000, apud. Chelcea, Septimiu, Cum să redactăm, Bucureşti,
Comunicare.ro, 2003. Dacă citatul nu depăşeşte 3-4 rânduri poate fi inclus în corpul textului
cu ghilimele. Dacă citatul este mai mare de 4 rânduri se plasează în bloc text separat, cu
spaţiul dintre rânduri micşorat şi plasat mai în interiorul paginii faţă de restul textului şi cu un
corp de literă mai mic. Nu se folosesc ghilimelele. În ambele cazuri sursa trebuie precizată
conform sistemului de notare prezentat. Orice intervenţie asupra citatului se marchează prin
paranteze pătrate de tipul:
- [...] – când se omit fragmente de text;
- [t]rebuie - atunci când textul cere literă mică, iar în textul original era majusculă.
Alterantiv, poate fi adoptat şi sistemul de trimiteri răspândit în mediul academic american
care permite o economie a notelor, dând trimiterile bibliografice direct în text. De exemplu:
Arié Grünberg Matache, 2000, Lecturi posibile, Bucureşti, Editura Magus, referinţa
bibliografică în interiorul textului se va pune între paranteze astfel: (Grünberg Matache, 2000:
66). Grünberg Matache - numele autorului, 2000 - anul apariţiei dacă nu există mai multe
lucrări ale aceluiaşi autor apărute în acel an, 66 - pagina de la care se citează sau Grünberg
Matache, 2000a:33. 2000a – dacă sunt două lucrări din acelaşi an.
Citarea corectă, aşadar obligativitatea notelor de subsol vă fereşte de plagiat. A plagia
înseamnă „a-ţi însuşi ideile, textele (integral sau parţial), creaţiile altora, fără a cita”. Plagiatul
este o problemă de etică profesională. Plagiatul „tradiţional” s-a extins prin apariţia
plagiatului „on line” (sau digital sau de pe Internet). Pentru a-l evita, respectaţi regulile citării
electronice! Există şi o formă „decentă” de plagiat care este plagiatul involuntar. Evident, şi el
trebuie evitat! Acest tip de plagiat este „practicat” de cei care nu menţionează cui aparţin
ideile din text, considerându-le „bun comun”. Există câteva reguli pentru evitarea plagiatului
involuntar, valabile atât pentru citarea tipografică, cât şi pentru citarea electronică:
♣Să închidem între ghilimele orice text care aparţine altora.
♣Să menţionăm numele, titlul lucrării, locul de apariţie, editura, anul, pagina.
♣ Să fim atenţi la distincţia dintre cunoştinţele comune, care au intrat în patrimoniul ştiinţei, şi
informaţiile din sfera dreptului de proprietate intelectuală.
♣ Să reproducem cu cuvintele noastre ideile centrale ale unui text, menţionând corect autorul
şi opera care ne-au inspirat.
♣ Să prescurtăm textul original, exprimând într-o manieră proprie ideile de bază din opera
citată.

8
♣ Să învăţăm să luăm „notiţe inteligente”, nu copiind propoziţii şi fraze din prelegerile
profesorilor.
♣ Să ne obişnuim să lucrăm cu fişe de lectură în care să sintetizăm ideile autorilor, nu doar să
le reproducem între ghilimele.
IMPORTANT!!! Fiecare absolvent este obligat să incorporeze în lucrare, imediat după
pagina de titlu, o declaraţie de onestitate prin care îşi asumă conţinutul integral lucrării
prezentate.
LISTA BIBLIOGRAFICĂ cuprinde numai lucrările efectiv citite sau consultate. În
întocmirea listei, pentru a fi respectat criteriul ordinii alfabetice, vom începe cu numele şi apoi
cu prenumele autorilor. Exemplu :
Searle, John R., Speech Acts – An Essay in the Philosophy of Language, 1-a ed., Cambridge
University Press, Cambridge, 1969 (a 5-a ed., 1974), pp.VIII-204.
Randall, David, The Universal Journalist, 1-a ed., London, Pluto Press, 1996, trad. rom.
Alexandru Brăduţ Ulmanu, Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă, Iaşi,
Polirom, 1998.
• Dacă există mai multe cărţi ale aceluiaşi autor vor fi aşezate în ordine cronologică a
apariţiei.
• Bibliografia va fi separată: pentru documente de arhivă, lucrări de diplomă sau de doctorat,
reviste, ziare, cărţi, de autor, critică despre autor.
• Lista bibliografică va fi redactată respectând regulile enunţate pentru notele bibliografice.
ABREVIERI UZUALE PENTRU REDACTAREA LUCRĂRII
¬ art. – articol
¬ cap. – capitol
¬ cf. – confer. Se foloseşte pentru a trimite la o lucrare, cuprinzând atestări sau detalii ale ideii
pe care o discutăm.
¬ ed. – ediţie sau (în funcţie de context) editura
¬ e.g. – exempli gratia = de exemplu
¬ etc. – etcetera = şi celelalte, şi altele
¬ f.a. – fără an
¬ f.l. – fără loc
¬ Ibid. – Ibidem. Se foloseşte în notele cu indicaţii bibliografice pentru a nu mai repeta
numele autorului şi lucrarea citată anterior.
¬ Id. - Idem. Se foloseşte în notele cu indicaţii bibliografice pentru a nu mai repeta numele
autorului menţionat mai sus.

9
¬ Id est – adică
¬ Infra - mai jos (în paginile următoare)
¬ Op. cit. - opus citatum (lucrare citată). Se foloseşte pentru a trimite la o lucrare menţionată
integral anterior.
¬ p. – pagina
¬ pp. - pentru trimitere la mai multe pagini: pp. 16, 18, 21 sau pp. 6-23 pentru pagini
consecutive
¬ passo - passim - în diferite locuri
¬ S.n. - sublinierea noastră
¬ Supra - mai sus (în paginile anterioare)
¬ Ş.a.m.d. - şi aşa mai departe
¬ Ş.c.l. - şi celelalte
¬ urm. – următoarele
¬ v. – vezi
¬ vol. – volum
E.CONŢINUTUL LUCRĂRII.
Cadrul teoretic al problemei studiate va fi redactat în 2-3 capitole (în cazul lucrării de
licenţă) sauu într-un singur capitol (în cazul dizertaţiei). Capitolul care prezintă cadrul teoretic
al problemei studiate nu trebuie să depăşească 30 % din numărul de pagini al lucrării de
dizertaţie. Această parte a dizertaţiei realizează o evaluare critică a literaturii de specialitate
relevantă pentru tema cercetată. Se vor prezenta principalele teorii / modele explicative,
indicând dezvoltarea şi progresul adus de cercetările recente, precum şi posibilele lacune sau
limite. Trecerea în revistă a literaturii va fi realizată după un criteriu explicit menţionat, care
poate fi cronologic, tematic, sau de altă natură. Prin conţinutul ei, baza teoretică trebuie să
se centreze pe fundamentarea ulterioară a ipotezelor avansate (în cazul dizertaţiei).
Această parte a lucrării trebuie să demonstreze capacitatea candidatului de a selecta cele mai
relevante surse bibliografice, de a le citi şi analiza critic, de a-şi formula propriul punct de
vedere asupra subiectului studiat
Cercetarea (în cazul dizertaţiei), va conţine următoarele două părţi:
Partea I trebuie să cuprindă:
1. Prezentarea şi descrierea succintă a fenomenului de comunicare studiat;
2. Scopul şi obiectivele cercetării
3. Ipotezele cercetării
4. Metodele şi instrumentele de cercetare (prezentare, argumentarea utilităţii)

10
5. Modul de operaţionalizare a conceptelor majore ale cercetării
6. Calendarul cercetării (dacă este cazul).
Partea a II-a trebuie să prezinte
1. Metodologia de analiză a datelor
2. Interpretarea rezultatelor (se recomandă gruparea pe subcapitole în raport cu
obiectivele/temele/ipotezele cercetării; interpretările realizate vor fi ilustrate/probate cu
inserturi din interviuri sau după caz cu diagrame/alte produse ale softurilor calitative).
Rezultatele trebuie să decurgă clar din designul si metodele de cercetare utilizate. Tabelele şi
figurile care redau rezultatele cercetării vor fi incluse în această parte a lucrării. Rezultatelor
cantitative sau calitative li se vor atribui semnificaţii şi interpretări din perspectivă teoretică şi
în raport cu obiectivele/ipotezele vizate. Sunt de dorit şi explicaţii alternative şi contextuale,
precum şi implicaţiile rezultatului discutat. Interpretarea datelor proprii va fi făcută şi prin
raportare la datele din literatura de specialitate, indicându-se similarităţi şi diferenţe.

F.ELEMENTE DE TEHNOREDACTARE
• pagini de dimensiuni standard A4 (21x29.7 cm);
• text integral cules la computer pe acelaşi tip de hârtie (cu acelaşi grad de alb şi aceeaşi
grosime) şi pe o singură faţă a colii de hârtie;
• litera – recomandată a fi Times New Roman;
• corpul de literă (mărimea literei) – 12 puncte;
• un rând conţine aproximativ 65 de semne tipografice (litere, semne de punctuaţie, spaţii albe
între cuvinte);
• pe o pagină nu vor fi scrise mai mult de 31 de rânduri, dar nici mai puţine;
• spaţiul dintre rânduri: „un rând şi jumătate”;
• margini aproximativ egale pe toate cele patru laturi ale colii de hârtie (3-4 cm);
• paragrafele să nu fie prea scurte (doar 2-3 rânduri), dar nici prea lungi (peste o pagină); sunt
recomandate 2-3 aliniate pe pagină ;
• caracterul literelor:
♣cursivul/italice se foloseşte în următoarele situaţii:
- cuvinte de origine străină citate în text;
- titluri de cărţi sau de periodice, în text sau în notele bibliografice (nu se marchează cu
ghilimele);
- (facultativ) un cuvânt sau un pasaj, pentru a fi pus în evidenţă;
♣ aldinul/bold:

11
- poate fi folosit pentru titlurile de capitole sau subcapitole:
- poate evidenţia acele propoziţii sau fraze ce trebuie memorate ca atare;
♣ subliniere cu o linie
– propoziţii ce exprimă puncte de vedere esenţiale;
♣ spaţiile de dinainte sau după semnele de punctuaţie:
- se lasă spaţiu liber după:
- virgulă;
- punct;
- semn de întrebare, exclamare;
- două puncte;
- punct şi virgulă;
- se lasă spaţiu liber atât înainte, cât şi după:
- linie de pauză [-];
- puncte de suspensie [...];
♣ numerotarea paginilor
-se numerotează toate paginile, chiar dacă numărul nu este printat (pagina de titlu, numărul şi
paginile de început ale capitolelor, bibliografiei şi anexelor nu vor avea un număr imprimat,
dar se vor lua în calcul la numerotarea celorlalte pagini); în mod obişnuit,
-numărul paginii se va trece jos, pe centru, cu cifre arabe, drepte, fără punct, paranteză sau
linie oblică.
G. PREZENTAREA ORALĂ SAU SUSŢINEREA LUCRĂRII
1.Prezentarea în Power Point va fi utilizată doar dacă este absolut necesară; dacă candidatul
optează pentru acest tip de prezentare, va respecta următoarele reguli:
− prezentarea va conţine între 8 şi 12 slide-uri;
− existenţa obligatorie a unui slide de titlu, care va conţine cel puţin titlul lucrării,
numele absolventului şi numele cadrului didactic coordonator);
− slide cu cuprinsul prezentării;
− slide ce va cuprinde cuvinte cheie (cu ajutorul acestuia se vor prezenta cele menţionate
în introducerea lucrării de licenţă);
− 6-10 slide-uri cu text, tabele, figuri (cu ajutorul acestora se vor prezenta acele aspecte
ale lucrării ce se doresc a fi comunicate comisiei);
− 1-2 slide-uri pentru concluzii

12
− slide-urile nu vor conţine prea mult text (maximum 7 linii a câte 7 cuvinte fiecare), iar
absolventul nu va citi informaţia de pe diapozitiv.
2. Aspectul fizic: se recomandă o ţinută vestimentară îngrijită, discretă (nu puneţi prin
ţinută în umbră lucrarea !);
3. Atitudinea: nici rigidă, nici detaşată, nici servilă, nici insolentă;
4. Vocea: învăţaţi să citiţi dând impresia că improvizaţi!
5. Expunerea candidatului - se prezintă subiectul lucrării (NU se face rezumatul acesteia pe
capitole !!!), ipotezele de lucru, metodologia folosită, concluziile la care s-a ajuns (ce aduce
nou cercetarea), eventualele impedimente cu care s-a confruntat candidatul. Coerenţa în
expunere şi argumentele bine gândite dau consistenţă oricărei prezentări !
6. Răspunsurile candidatului la criticile sau întrebările comisiei trebuie să fie clare şi la obiect.
Comisia de licenţă (disertaţie) este formată din:
- preşedintele comisiei;
- alţi doi membri;
- secretarul comisiei
- la susţinere asistă şi coordonatorul ştiinţific al lucrării fiecărui candidat, care dă câte o notă,
la fel ca ceilalţi membri ai comisiei ;
- fiecare membru al comisiei acordă o notă pentru lucrare şi o alta pentru susţinere (şi pentru
cunoştinţele generale din domeniul în care a fost elaborată lucrarea de licenţă); nota finală
pentru lucrare reprezintă media aritmetică (fără rotunjire) a notelor oferite de către membrii
comisiei pentru lucrare; nota finală pentru susţinere reprezintă media aritmetică (fără
rotunjire) a notelor oferite de către membrii comisiei pentru susţinere; nota finală a
examenului de licenţă se obţine prin media aritmetică (fără rotujire) a celor două medii.
H. Grilă de evaluare a lucrării de către membrii comisiei

Nr. Criteriu de evaluare Punctaj


Crt.
1. Evaluarea calităţii lucrării/cercetării întreprinse 2 puncte
2. Respectarea regulilor de structurare a lucrării conform 1,5 puncte
prezentului Ghid
3. Respectarea regulilor de redactare a lucrării conform 1,5 puncte
prezentului Ghid (cu accent pe modul de tratare a
referinţelor bibliografice)
4. Prezentarea lucrării şi răspuns la întrebări 5 puncte

13
ANEXA I
UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA“ DIN IAŞI
FACULTATEA DE FILOSOFIE ŞI ŞTIINŢE SOCIAL-POLITICE
SPECIALIZAREA COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE

LUCRARE DE LICENŢĂ

ROLUL UMORULUI ÎN REALIZAREA UNUI PRODUS


PUBLICITAR

Coordonator ştiinţific

Prof.univ. dr. Darie PAPUC Autor

Roxana MIHALCEA

Iunie 2010

14
ANEXA II
UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA“ DIN IAŞI
FACULTATEA DE FILOSOFIE ŞI ŞTIINŢE SOCIAL-POLITICE
MASTERATUL DE RELAŢII PUBLICE ŞI PUBLICITATE

LUCRARE DE DISERTAŢIE

VIRTUŢI ŞI LIMITE ALE PROGRAMELOR DE


RESPONSABILITATE SOCIALĂ REALIZATE DE PETROM SA

Coordonator ştiinţific

Prof.univ.dr. Darie PAPUC Autor

Roxana MIHALCEA

Iunie 2010

15
ANEXA III

DECLARAŢIE

Prin prezenta declar că lucrarea de licenţă/ de disertaţie cu titlul “Titlul complet al


lucrării” este scrisă de mine şi nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau
instituţie de învăţământ superior din ţară sau străinătate. De asemenea, declar că toate sursele
utilizate, inclusiv cele de pe Internet, sunt indicate în lucrare, cu respectarea regulilor de
evitare a plagiatului:
• toate fragmentele de text reproduse exact, chiar şi în traducere proprie din altă limbă,
sunt scrise între ghilimele şi deţin referinţa precisă a sursei;
• reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alţi autori deţine referinţa
precisă;
• rezumarea ideilor altor autori deţine referinţa precisă la textul original.

Iaşi, data

Absolvent Prenume Nume

_________________________
(semnătura în original)

16