Idei principale curs 7

- Statutul Corpului Diplomatic și Consular instituit prin Legea nr. 269/2003 cuprinde în cele nouă
capitole reglementări cu privire la admiterea în Corpul Diplomatic și Consular al României,
drepturile și obligațiile personalului diplomatic și consular, trimiterea lor în misiune permanentă
în străinătate, incompatibilități și interdicții, încetarea calității ne membru al Corpului Diplomatic
și Consular și răspunderea juridică a personalului diplomatic și consular
- relațiilor consulare se caracterizează prin aceea că ele se derulează, în principal, prin instituții
specializate
- necesitatea unei asemenea activități rezultă din diferențele existente între sistemele juridice
naționale și din interferențele care apar între jurisdicția personală a unui stat și jurisdicția
teritorială a altui stat
- potrivit articolului 2 al Convenției de la Viena, stabilirea relațiilor consulare între state se face pe
baza consimțământului mutual al acestora. Acordul se realizează pe baza notificării de către un
stat a interesului său de a deschide un oficiu consular în cealaltă țară, notificare acceptată de
celălalt stat, constituind astfel împreună, acordul pentru stabilirea de relații consulare între cele
două țări
- într-un sens mai restrâns, relațiile internaționale sunt relațiile stabilite între subiecte de drept
internațional. Noțiunea de subiect de drept este comună oricărei ordini juridice, fie ea internă sau
internațională, ea desemnează entitățile care au calitatea de a participa la raporturi juridice
guvernate de normele specifice respectivei ordini juridice și de a fi titulare de drepturi și obligații
în cadrul acesteia. Subiectul de drept internațional este „titularul de drepturi și de obligații
internaționale, participant la relațiile reglementate de normele dreptului internațional.” În
literatura de specialitate și în practica internațională s-a recunoscut calitatea de subiect al
dreptului internațional
- statele sunt cele care dețin prerogativele ce le permit, în virtutea legăturilor de cetățenie, să
asigure protecție consulară naționalilor lor, persoane fizice sau juridice
- statul are competență exclusivă în edictarea legilor și reglementărilor privind cetățenia
- suveranitatea de stat este acea calitate a puterii de stat „de a fi supremă în raport cu oricare altă
putere socială existentă în limitele sale teritoriale și independentă față de puterea oricărui alt stat
sau organism internațional, calitatea 73 exprimată ăn dreptul statului de a-și stabili în mod liber,
fără nici o imixtiune din afară, scopul activităților sale pe plan intern și extern
- dreptul de consulat constituie pentru relațiile consulare ceea ce reprezintă dreptul de legație
pentru relațiile diplomatice, și anume, capacitatea statelor de a numi consuli într-un alt stat și de a
primi, la rândul său, consulii altui stat
- relațiile consulare au apărut ca urmare a dezvoltării unor relații economice active cu caracter
internațional, a dezvoltării comerțului, în primul rând, a circulației de persoane. România a fost
una dintre țările care au intrat imediat în acest sistem internațional, datorită iș faptului că era cea
mai importantă țară riverană la Dunăre
- istoria relațiilor consulare ale României este strâns legată de istoria luptei pentru independență a
statelor românești și ea urmează într-un fel, eforturile care s-au făcut pentru câștigarea
independenței de stat a României
- după adoptarea Convenției de la Viena din 1963, care stabilea un cadru de reglementare foarte
precis, România a continuat să încheie convenții consulare bilaterale Perioada de după 1989 poate
fi caracterizată prin intensificarea relațiilor europene și extraeuropene generată de evoluția
proceselor social-economice, comerciale, culturale, științifice dintre România și alte state
- tratatul de la Amsterdam a dat o mai bună definiție cetățeniei europene, paragraful 9 al articolului
2 (care înlocuiește paragraful 1 al articolului 8 din Tratatul de la Maastricht) prevăzând că „Se
instituie o cetățenie a Uniunii. Este cetățean al Uniunii orice persoană care are naționalitatea unui
stat membru. Cetățenia Uniunii completează, dar nu înlocuiește cetățenia națională”. Altfel spus,
numai dacă o persoană are naționalitatea unuia dintre statele membre este cetățean al Uniunii
- potrivit art. 8 C, orice cetățean al Uniunii beneficiază, pe teritoriul unei terțe țări în care statul
membru al cărui resortisant este nu este reprezentat, de protecție din partea autorităților
diplomatice și consulare ale oricărui stat membru
- fiecare cetățean al Uniunii Europene beneficiază de protecție consulară din partea reprezentanței
diplomatice sau consulare a unui stat membru, dacă pe teritoriul unde se află nu există nici o
reprezentanță permanentă accesibilă, nici consul onorific accesibil și competent din partea statului
membru propriu sau al altui stat care îl reprezintă în mod permanent